Reprezintă afectarea ţesutului cerebral prin apariţia unei leziuni consecutive unui accident neurologic

localizat, cu simptome ce durează mai mult de 24 de ore.

1. Accidentul vascular cerebral ischemic (numit şi infarct sau ramolisment cerebral) apare când un vas de
sânge este astupat de un tromb (cheag format la nivelul acelui vas) sau embol (fragment dintr-un cheag aflat
undeva în sistemul sanguin, care a fost mobilizat de viteza sângelui, prin artere, arteriole, către teritoriul
cerebral). Se mai poate produce şi datorită îngroşării peretelui intern al vaselor de sânge prin depunerea de
colesterol (ateroscleroză).

2. Accidentul vascular cerebrale hemoragic se datorează apariţiei unei cantităţi de sânge în ţesutul cerebral,
datorită unui puseu de tensiune arterială care forţează vasul de irigă acel ţesut şi îl fisurează, a unor malformaţii
vasculare deja existente (aşa cum sunt: anevrismul, angiomul), a unor tulburări de colagulare sau a unui
tratament cu medicamente anti-coagulante.
Ca simptome, apar: paralizia unei jumătăţi de corp (hemiplegie), tulburări de vorbire şi percepţie a realităţii,
reducerea câmpului vizual, tulburări de sensibilitate, paralizia unor nervi cranieni, asimetrie facială, tulburări de
personalitate, toate în funcţie de teritoriul unde s-a produs accidentul vascular.

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor, a examinării enurologice şi a investigaţiilor: tomografie cerebrală,

RMN – pentru a preciza dacă este accident ischemic sau hemoragic.

Se mai pot adăuga analize de sânge, EKG, ecografie cardiacă şi pe eco-Doppler carotide, puncţie lombră,
arteriografie.

Tratamentul se instituie rapid, în spital. Se urmăreşte în primul rând asigurarea funcţiilor vitale ale bolnavului şi
reducerea sau stoparea extinderii leziunii cerebrale. Uneori este necesară o intervenţie neuro-chirurgicală.
Pacienţii ieşiţi din criza neurologică au apoi nevoie de recuperare fizică (kinetoterapie, electrostimulare, masaj,
ergoterapie), reeducare senzorială şi a vorbirii.

Se pot preveni recidivele prin tratarea corectă a hipertensiunii arteriale, a hipercolesterolemiei, a unui diabet, dar
mai ales suprimarea fumatului şi combaterea sedentarismului. Nu întotdeauna se obţin rezultate egale şi
mulţumitoare în ceea ce priveşte recuperarea deficitului motor şi a celui intelectual.

Uneori, în cazul accidentelor vasculare cerebrale provocate de un embol, pacienţii urmează în mod continuu un
tratament antiagregant plachetar – aspirina sau un anti-coagulant -, cu control periodic al analizelor de sânge.

O tulburare de limbaj rezultată în urma deteriorării sau a vătămării acelei părţi a creierului care controlează
exprimarea şi înţelegerea limbajului. Frecventă la persoanele în vârstă care de cele mai multe ori au suferit un
atac cerebral, afazia pune individul in imposibilitatea de a întelege limbajul vorbit sau scris.

Persoanele afectate de afazie pot pronunţa anumite sunete şi pot, de asemenea, întelege cuvinte vorbite, dar sunt
incapabile să-şi contureze propriile cuvinte. În alt caz, ele pot fi în măsură să articuleze un cuvânt, dar la fel de
uşor devin incapabile să rostească un altul.
Fără să implice tulburări optice sau auditive, disfazia produce individului disconfortul de a nu găsi cuvintele
corecte pentru continuarea propriilor gânduri şi, fără o paralizie a membrului superior, disconfortul de a nu se
mai putea exprima în scris; pe scurt, afazia implică probleme privind înţelegerea unei conversaţii, cititul, scrisul,
folosirea numerelor.

Există multe tipuri de afazie în funcţie de aria creierului care a fost afectată şi de gravitate. Afazia poate
fi: expresivă (afazie Broca) (persoana ştie ce vrea să spună, dar prezintă dificultăţi în a comunica
altora), receptivă (afazie Wernicke) (persoana poate auzi o voce sau poate citi o imprimare, dar nu înţelege
sensul mesajului), anomică sau dezorganizată (afazie amnezică) (ceamai uşoară formă caracterizată de
dificultatea de a găsi cuvintele potrivite pentru a vorbi şi a scrie), globală (cea mai severă formă, de obicei
survine unui accident vascular cerebral şi se manifestă prin imposibilitatea în acelaşi timp de a scrie, citi, vorbi şi
a înţelege cuvintele) şi afazia primară progresivă (pierderea capacităţii de a citi, a vorbi, a scrie progresiv, pe o
perioadă de timp). Cei afectaţi de această formă au, însă, abilitatea de a comunica în alte moduri decât vorbirea,
de exemplu prin gesturi, iar pentru mulţi există şansa terapiei prin logopedie şi medicaţie adecvată).

Persoanele cu afazie Broca prezintă afectarea porţiunii frontale a ariei cerebrale corespunzătoare vorbirii din
lobul frontal (de obicei cel stâng). Persoanele cu acest tip de afazie vor elimina anumite cuvinte din limbajul lor
(de ex. “şi”) şi vor vorbi cu propoziţii scurte, dar care au sens. De obicei acestea vor înţelege ceea ce vorbesc alte
persoane.

Persoanele cu afazie Wernicke prezintă afectarea porţiunii posterioare a ariei vorbirii situată în lobul
temporal (de obicei cel stâng).

Persoanele cu această tulburare pot vorbi cu propoziţii lungi şi lipsite de înţeles, adaugă cuvinte inutile sau
inventează cuvinte noi. În general au probleme la înţelegerea limbajului folosit de alte persoane.

Forme ale afaziei sunt: senzorială, motorie şi mixtă (asocierea formei senzoriale cu cea motorie, una dintre ele
fiind cea dominantă).

Aşadar, totul unitar numit „minte” este, în fond, dependent de funcţionarea coerentă şi independentă a diferitelor
părţi ale creierului, fiecare dintre ele fiind expuse deteriorării, fără implicarea celeilalte părţi.

sus
Cauze posibile

Afazia este produsă de afectarea zonei creierului responsabilă de limbaj, situată de obicei în emisfera cerebrală
stângă şi poate apărea ca urmare a accidentelor vasculare cerebrale, traumatismelor craniene sau tumorilor
cerebrale.
Dificultatea în vorbire este, în general, o consecinţă a afecţiunilor cerebrale sau a problemelor nervilor ce deţin
controlul asupra muşchilor faciali, laringelui, corzilor vocale.

Starea patologică a mandibulei, bolile musculare, dinţii şi gura au caracterul de a afecta vorbirea.

Inflamaţiile, polipii, chisturile sau tumorile (anomalii ale corzilor vocale) lezează vocea, suprimându-i
calitatea.

O parte dintre aspectele ce favorizează apariţia disfaziei sunt efectele unor boli metabolice, unor leziuni, tumori
sau infecţii.

Alcoolismul, boala Alzheimer, scleroza laterală amiotrofică (numita şi boala Lou Gehrig -se caracterizează
prin pierderea progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării), autismul, paralizia
cerebrală, demenţa, abuzul de droguri, contuziile, laringita, scleroza multiplă sau epilepsia sunt o parte dintre
cauzele cele mai importante ale afaziei.

Pe de altă parte, nu mai puţin importante sunt cauzele ce poartă numele unor boli sau sindroame greu de
controlat: sindromul Angelman (afecţiune genetică ce determină disabilităţi de dezvoltare şi probleme
neurologice), botulism (boala cauzată de ingestia unei toxine care blochează transmiterea impulsului nervos la
fibrele musculare), paralizia Bell (paralizia sau slăbiciunea nervului facial), boala Huntigton (o boală
neurodegenerativă erediatară caraterizată prin demenţă, declin cognitiv, coordonare defectuoasă a
muşchilor), boala Parkinson şi miastenia gravis (boală cronică neuromusculară manifestată prin oboseală
severă şi slăbiciunea muşchilor voluntari – cei mai mulţi dintre cei afectaţi dezvoltă slăbiciune şi căderea
pleoapelor).

Agrafia este o limitare a abilității de a scrie, care rezultă din disfuncția proceselor de vorbire. Agrafiya se
găsește în pierderea absolută a priceperii sau în ruperea grosolană a cuvintelor, lipsă de scrisori, o încălcare a
fuzionării silabelor sau a literelor într-un cuvânt. Adesea, o încălcare a scrisului apare în absența disfuncției de
coordonare a extremităților superioare, pe fondul conservării activității mentale. Agrafia se naște din cauza
deteriorării segmentelor posterioare ale gyrusului frontal. La copii, agrafia este o manifestare a alaliei (lipsa de
formare a funcției de vorbire) care apare ca urmare a leziunilor cerebrale. În plus, abaterea în cauză este de
asemenea observată la copiii care au tulburări de vorbire din cauza unor probleme cu stăpânirea sunetului de
lângă cuvânt, o abatere în analiza sunetului cuvintelor. La adulți, agrafia este o manifestare a afaziei (disfuncție
de vorbire).
Cauzele agrafei
Scrisoarea este considerată a fi un proces complex al psihicului, deoarece este direct legată de procesele
psihicului și percepției și, în plus, implică sfera motorului.
Agrafiya ce este? Abaterea considerată implică un defect al literei datorită abaterilor de vorbire cu conservarea
funcției motorii membrelor superioare. Factorii frecvent întâlniți provocând afecțiunea în cauză sunt considerați
defecte ale simbolizării grafice și anomaliilor în percepția fonemică. De regulă, agrifia provine din copiii care
suferă de lipsa de vorbire orală, care nu este adesea evidentă. Ei nu pot realiza o gamă holistică de sunet a unui
cuvânt. Copiii percep cuvântul numai din perspectiva semnificației. Fonemul cuvântului nu se corelează cu
sensul vorbirii, așadar, stabilirea unei asociații alfanumerice este dificilă.
Factorul principal al originii deviației în cauză este considerat a fi o leziune a cortexului, care este cauzată de
următoarele motive: diferite procese tumorale, leziuni ale capului, hemoragie cerebrală sau accident vascular
cerebral ischemic, procese infecțioase și inflamatorii, otrăvire toxică.
În plus față de acești factori, semnele de agrafie în cei mai mici locuitori ai planetei pot apărea din cauza
traumelor la naștere. Există astfel de variații ale traumei în care copilul nu poate învăța să vorbească, prin
urmare, el nu poate scrie. Cu alte cuvinte, alalia este însoțită de o abatere în scrisoare.
Agrafia la adulți este însoțită de afazie, caracterizată prin pierderea abilității de a-și exprima propriile gânduri
prin intermediul funcției verbale de vorbire. În același timp, boala cea mai frecvent descrisă este un simptom al
unei patologii diferite și nu se desfășoară ca o boală separată.
Simptomele agrapiei sunt destul de monotone. În primul rând, afecțiunea în cauză se manifestă prin abaterile din
scrisoare, exprimate fie prin pierderea completă a abilităților, fie prin încălcarea structurii cuvântului, omiterea
literelor sau a silabelor, incapacitatea de a combina literele individuale în silabe sau cuvinte. În același timp,
funcția intelectuală este păstrată, se formează abilități de scriere.
Tipuri de Agrafy
Există astfel de varietăți de agrafe ca abaterile motorii senzoriale și optice, aferente și eferente.
Tulburarea analizei alfanumerice apare din cauza defectelor auzului fonemic, ceea ce duce la forma senzorială a
bolii. Mecanismul său central este anomalia înțelegerii acustice a vorbirii, o încălcare a distincției de sunete.
Principalul defect este reprezentat de dezintegrarea tuturor variațiilor literei, dar la prima întoarcere de scriere de
către ureche.
Simptomele agrapei, specia în cauză, constau într-o pierdere absolută a abilității de a scrie sau în paragrafe
literale grave, care sunt exprimate în înlocuirea percepției sunetelor care diferă în caracterele acustic-
articulatoare.
În cazul tipului senzorial de agrafie, au fost încălcate ortografia auditivă și ortografia independentă, mai puține
deviații fiind observate la copiere. Pacientul scrie fie scrisoare prin scrisoare, fie copiază scrisul.
Forma motorului aferent provine din cauza înfrângerii segmentelor inferioare ale gyrusului postcentral.
Articulațiile ascunse sunt întotdeauna implicate în operațiile de scriere. Datorită prezenței defectelor kinesthesiei
de vorbire în acest tip de agrafie, pacienții își pierd limitele de articulare între sunete similare la geneză.
Manifestarea centrală este tulburarea de a scrie sunete similare în loc și metoda de formare a acestora.
Semnele de agrafie ale acestui soi sunt reprezentate de paragrafe literale, care sunt exprimate în substituirea
sunetelor de către alții, atunci când fuzionează consoanele, apar omisiunile lor, iar omiterea șirurilor întregi este
de asemenea observată în mijlocul cuvântului. La forma considerată a unei boli, toate variațiile literei, cu
excepția cheating-ului, sunt supărătoare.
Forma motorului eferentă apare ca urmare a deteriorării sau abaterii în funcționarea segmentelor posterioare ale
convoluțiilor frontale. Aici dificultatea nu este scrierea literelor individuale. Dificultăți apar atunci când încearcă
să scrie un cuvânt întreg sau o silabă. Baza acestor tulburări este un eșec în mecanismul de comutare, cu alte
cuvinte, există o tulburare a mecanismelor de denervare. Imaginea clinică se manifestă în greșeli atunci când se
scrie, până când dispare abilitatea, perseverențele, permutările sau omisiunea scrisorilor, lipsa de cuvinte.
Dificultăți se observă la formarea cuvintelor din literele individuale.
Forma optică a bolii apare datorită deteriorării segmentelor inferioare ale zonei parietale și occipitale ale
cortexului, care integrează experiența vizuală. Acest lucru cauzează o încălcare a percepției imaginilor de litere.
Forma considerată a bolii se manifestă, în primul rând, cu paragrafe alfanumerice.
În plus față de variațiile enumerate ale bolii, agrifia este de asemenea clasificată în:
- afazic, care apare în afazie din cauza deteriorării segmentului stâng al cortexului temporal, manifestată printr-
un defect în memoria auditivă și anomalii ale auzului fonemic;
- curat, adică nu este cauzat de alte sindroame, care rezultă din deteriorarea segmentelor posterioare ale
convoluțiilor frontale ale emisferei principale;
- constructiv, care provine din afazia constructivă;
- apraktichesku, apărând pe fondul afaziei ideale.
Un tip specific de agrafie este o tulburare de ortografie cauzată de deteriorarea segmentelor frontale, atunci când
o scrisoare suferă simultan cu alte tipuri de procese mentale arbitrare. Aici, defectele de auto-activare de
ortografie sunt mai des observate din cauza tulburărilor de design, codarea procesului de scriere și controlul
scrisului scrisorilor.
Diagnostic și tratament agrafii
Deoarece încălcările funcției de scriere sunt caracterizate de semne clinice vii, adesea observate în combinație cu
alte simptome, este destul de simplu să se diagnosticheze patologia luată în considerare. Diagnosticul poate fi
determinat imediat după o examinare amănunțită de un neurolog. Este mult mai dificil de determinat factorul
etiologic al bolii. În primul rând, medicii trebuie să determine localizarea în creier a focarului anormal. După
determinarea localizării sursei de patologie, specialiștii procedează la etapa de stabilire a cauzei.

Procedura de diagnostic începe cu un studiu detaliat al rudelor adulte ale pacientului. Apoi, se efectuează o
varietate de studii neurologice utilizând metode specifice de diagnosticare, cum ar fi: encefalografia ECHO
(studiul unităților structurale ale creierului), raze X ale craniului, reovasografie (studiul circulației sângelui),
computerizarea (studiul stratului cu structura organului) și imagistica prin rezonanță magnetică,
electroencefalografie.
Tratamentul agrifiei se caracterizează prin durată. Baza impactului corectiv este considerată terapie etiologică
datorată genezei bolii. În plus, psihoterapia, antrenarea terapeutului (logoritmică), exercițiile terapeutice și
terapia muzicală ocupă un loc special în terapia de succes. Fundamentul succesului cu încălcări ale ortografiei
sunt: actualitatea începutului tratamentului, etapa sa multiplă și complexitatea.
Tratamentul agrafelor presupune, de asemenea, practicarea regulată a abilităților de scris, inclusiv ortografia
textului, dictările. Terapia medicamentoasă se bazează pe numirea agenților farmacopei care afectează
îmbunătățirea nutriției creierului, îmbunătățind procesele sale.
Prevenirea agrafiei la vârsta preșcolară include o varietate de exerciții de vorbire utilizate cu frecvența maximă.

Subiectul atât de interesant şi totodată controversat al multor filme realizate de-a lungul istoriei, amnezia totală
sau parţială este o realitate ce afectează din ce în ce mai mulţi oameni, având gravitate diferită.

Pierderea memoriei reprezintă incapacitatea de reamintire a evenimentelor din trecut sau a informaţiilor
înmagazinate.

Temporară sau permanentă, amnezia se poate instala subit sau treptat, are ca centru de interes evenimente
recente sau din trecutul îndepărtat sau, în cel mai rău caz, vizează o combinaţie între ambele tipuri.

Amnezia se poate clasifica în funcţie de modul de manifestare astfel:

• amnezia anterogradă (incapacitatea de a fixa infromaţii noi sau de a-şi aminti evenimente recente întâmplate
după debutul bolii, fără să fie afectată amintirea întâmplărilor din trecutul îndepărtat);
amnezia retrogradă (în timp ce îţi poţi aminti aspecte noi, se şterg din memorie amintirile anterioare unei
traume);
• amnezia globală tranzitorie (ictus amnezic, pierderea bruscă, completă, de scurtă durată şi trecătoare a
memoriei);
• amnezia lacunară (se referă la o perioadă limitată şi relativ scurtă din trecut, caracteristică stărilor confuzive;
în amneziile de evocare apare imposibilitatea de a evoca atunci când este nevoie, de exemplu nume proprii sau
ani, iar afectarea procesului de recunoaştere este denumit amnezie sau dismnezie de recunoaştere).
Determinată de boli psihiatrice, crize de epilepsie sau ca o extindere a stării de şoc, amnezia este strâns legată
şi de tratamentele efectuate (mai ales medicamente tranchilizante, antidepresive).

sus
Cauze posibile

• Cele mai comune cauze ale tulburării de memorie:

• stilul de viaţă nociv, cum ar fi consumul de alcool, ţigări, droguri – fumatul reduce cantitatea de oxigen care
ajunge la creier, în timp ce drogurile modifică substanţele chimice din creier şi, astfel îngreunează procesul de
amintire; alcoolul în exces este o cauză binecunoscută a amneziei;
• privarea de somn (atât cantitatea cât şi calitatea somnului afectează memoria; lipsa sau reducerea somnului
sautrezirile frecvente pe parcursul nopţii duc la extenuarea organismului, ceea ce interferă cu abilitatea de a
consolida şi a prelua informaţii);
• depresia sau stresul (atunci când eşti depresiv sau stresat îţi este extrem de greu să fii atent, să te concentrezi,
mintea ta este stimulată în exces, iar abilitatea de a-ţi aminti este afectată; stresul cauzat de o traumă emoţională
poate provoca, de asemenea, amnezie);
• medicamentele, cum ar fi: antidepresive, antihistaminice, anxiolitice, relaxantele musculare, tranchilizantele,
somniferele, antialgicele administrate după intervenţiile chirurgicale.
• deficienţe nutriţionale (pentru buna funcţionare a creierului este nevoie de proteine şi grăsimi;pe de altă parte,
deficienţa mai ales a vitaminelor B1 sau B12 poate afecta memoria);
• lovituri ce afectează zona capului (prin lezarea creierului pot determina pierderea memoriei pe termen
scurt sau lung; în acest caz memoria se pote îmbunătăţi cu trecerea timpului);
• accident vascular cerebral (fluxul de sânge spre creier se opreşte datorită unui cheag de sânge sau unei rupturi
a vasului, ceea ce foarte posibil cauzează pierderi de memorie pe termen scurt; în urma unui accident vascular
cerebral persoana poate avea amintiri din copilărie, dar nu-şi poate aminti ce a mâncat la masa de prânz);
• expunerea îndelungată la toxine;
• demenţa este caracterizată de pierderea progresivă a memoriei si afectarea altor procese cerebrale ceea ce duce
la afectarea activităţilor de zi cu zi; deşi sunt multe cauze ale demenţei, inclusiv boala vaselor de sânge, abuzul
de alcool sau droguri şi altele, cea mai frecventă şi cunoscută cauză este boala Alzheimer, caracterizată prin
pierderea progresivă a celulelor creierului şi alte probleme acest nivel);
• tumori cerebrale;
• scăderea nivelului de oxigen care ajunge la creier datorită unui taac de cord (infarct miocardic), detresă
respiratorie sau intoxicaţie cu monoxid de carbon;
• boala Creutzfeldt-Jakob (denumită şi boala vacii nebune, cauzează degradarea creierului, fără să se ştie exact
cauza);
• encefalita si meningita (infecţie sau inflamaţie a creierului şi meningelui, membrana care acoperă
creierul şi măduva spinării);
• Virusul Imunodeficientei Umane (HIV);
• boala Parkinson;
• boala Pick (formă rară şi permanentă de demenţă);
• neurosifilis (sifilisul care afectează creierul);
• tuberculoza;
• hidrocefalie cu presiune normală;
• boli tiroidiene (hipo- sau hipertiroidism);
• accident ischemic tranzitor (accident neurologic provocat printr-o întrerupere sau diminuare temporare a
circulaţiei sangvine într-un vas cerebral);
• sindromul Wernicke-Korsakoff (produs de abuzul cronic de alcool ce duce la deficitul de vitamină B1 si
apare incapacitatea de a coordona mişcările, confuzie, halucinaţii);
• Boala Wilson (afecţiune rară, ereditară, acumulare de cupru în ţesuturi şi organe în special în ficat şi encefal).

Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, in ciuda eforturilor depuse. Viziunea unanima actuala a
cercetarilor si clinicilor impune un model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie atat
perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice (personalitati fragile) sau sociale (stresul
cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului, etc.). In aproape un sfert din cazuri, primul episod
depresiv se produce ca o reactie la un eveniment de viata negativ. Ulterior insa, episoadele se pot repeta fara
nicio cauza aparenta.

Unele medicamente pot si ele sa induca fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive orale si hormonii,
stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si antiinflamatoarele, antibacterienele si
antimicoticele.

Dintre afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia unor stari de depresie, cele mai frecvente sunt
cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice (tulburarile tiroidiene si ale altor glande
endocrine), cele infectioase (infectia HIV, mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si
inflamatorii.

Tratamentul depresiei este unul complex cuprinzand atat abordarea medicamentoasa cat si cea psihoterapeutica.
Cele doua modalitati de interventie nu numai ca nu se exclud ci se completeaza reciproc.
Pe de o parte, psihoterapia accelereaza procesul de vindecare si actioneaza acolo unde si cand medicamentele nu
reusesc sa ajunga. Este bine stiut faptul ca orice antidepresiv are nevoie de un timp de actiune - intre 2 si 4
saptamani pentru a-si atinge eficacitatea maxima, de aceea sedintele de psihoterapie au valoare deosebita la
inceputul tratamentului.

Schizofrenia este tulburarea psihică în care realitatea este interpretată în mod greşit. Subiectul vede, aude
şi simte lucruri ce nu sunt reale. Acest tip de tulburare apare în adolescenţă, este tratabilă, dar nu
vindecabilă. Uneori, afecţiunea poate apărea şi înaintea vârstei de 40 de ani.

„Ca să poţi diagnostica un subiect cu schizofrenie, trebuie să observi următoarele caracteristici: delir, halucinaţii,
comportament dezorganizat sau catatonic sau prezenţa simptomelor negative, disfuncţie semnificativă în
abilitatea de a munci, de a merge la şcoală sau a îndeplini sarcinile zilnice. Aceste semne sunt prezente de cel
puţin şase luni’’, spune psihologul Radu Leca pentru Ce se întâmplă, doctore?

Cauze şi factori de risc

 În mod oficial există cauze biologice, socioeconomice, psihosociale. Specialiştii pun accentul pe cele genetice.
„Cauzele biologice ţin de materialul genetic cu care venim pe lume sau de tipul traumelor fizice ce determină
schimbări în dezvoltarea creierului. Este ştiut faptul că Boala Huntington este precedată de simptome ale
schizofreniei.

Trăsăturile de personalitate, valabile pentru un schizofrenic îl vor poziţiona mereu, socieconomic, la un nivel
scăzut spre mediu. Sunt rare exemplele de schizofrenici care au ajuns în 40 de ani de existenţă la un nivel
socioeconomic înalt’’, mai spune psihologul Radu Leca.

Vulnerabilitatea subiectului la stres determină manifestări de natură schizoidă. „Exemplu concret: evoluţia
alături de părinţii cu dificultăţi de comunicare, nesiguri şi retraşi, fara relaţii sau cu un număr redus de relaţii de
prietenie, evident cu tendinţa de control sau cu tendinţa de a domina, reprezintă un factor public care creşte riscul
de a dezvolta schizofrenie la copil. De asemenea, consumul de substanţe psihoactive conduce subiectul către
primul episod schizofrenic’’, adaugă specialistul.

Primele semne ale schizofreniei

Schizofrenia se manifestă diferit la fiecare individ. „Aveam un profesor la facultate care ne spunea aşa: nu sunt
doi schizofrenici identici. Unii subiecţi manifestă treptat simptomele schizofreniei, la alţii simptomele se
manifestă brusc’’ , precizează psihologul Radu Leca.

Simptome evidente:

 sentimentul de a fi urmărit
 postura anormală a corpului
 un mod special de a se exprima
 lipsa de reacţie în situaţii importante
 schimbări la nivelul personalităţii, retragerea treptată din totalitatea activităţilor sociale
 teama sau furia fără sursa manifestată asupra celor dragi,
 preocuparea intensă faţă de religie

 probleme de concentrare
„Chiar dacă au trecut 15 ani de atunci, ţin minte povestea Anişoarei, rezidentă la un spital privat, soţie şi mamă.
Pe drumul spre casă a văzut în mijlocul străzii zeci de pisici, viu colorate, care alergau. Evident, era o
halucinaţie. Pisicile au urmărit-o timp de un an, acasă, în dormitor, pe holuri, în baie, la toate petrecerile şi
manifestările publice unde mergea. Nu de puţine ori, Anişoara se apleca şi mângâia pisicile.
 Culorile de pe blana pisicilor se schimbau în functie de starea emoţională în care se găsea Anişoara. Dacă era
veselă, culorile erau aprinse, dacă era suparată, culorile se transformau în negru. Un lucru interesant: atunci când
se certa cu soţul ei, pisicile dispăreau'', susţine psihologul Radu Leca.

Evoluţia şi complicaţiile schizofreniei

Schizofrenicul trăieşte într-un univers total diferit de cel pe care îl cunoaştem şi la care ne raportăm, iar acesta
conţine lucruri inimaginabile.

Gândurile suicidale sau chiar suicidul sunt prezente şi privite drept fireşti de schizofrenic. ,,Unele
argumente folosite de schizofrenic la adresa normalităţii actului sucidal, contin elemente religioase, exemplu: ca
sa pot discuta cu Dumnezeu, trebuie sa merg la EL”, explică specialistul.

Depresia. „Argumente folosite de schizofrenic pentru a puncta faptul că ştie că este drepresiv: <<Sunt înconjurat
de tristeţe. Tristeţea mă apasă atât de tare încât am cedat. În mine este frig şi întuneric, doar Dumnezeu mă poate
scăpa. Joc în fiecare zi un alt rol şi toţi cei din jur mă văd ca pe o problemă. Nu sunt doar depresiv sunt şi bolnav
de uitare>>. „Unele argumente sunt lipsite de logică, altele trebuie explicate”’, mai spune psihologul Radu Leca.

Incapacitatea de a face lucruri obişnuite. „Mersul la job este inutil. Schizofrenicul nu înţelege de ce trebuie să
stea 8h pe zi, 5 zile pe săptămână în acelaşi loc şi să raspundă la ce este rugat să realizeze. Este o adevărată
pierdere de timp. Avem aici ca exemplu argumentul specific al lui Dănut, schizofrenic, 38 de ani, căsătorit, fără
copii: <<Nu pot să merg la muncă. Ar însemnă să nu mai am timp pentru mine. Munca te înrobeşte>>'', adaugă
specialistul.

Automutilarea. Forma de pedepsire sau răsplată a schizoidului. La întrebarea „De ce te-ai tăiat pe mână?'', trei
schizofrenici răspund total diferit:

1. Mi-am deschis mana ca să intre Norocul.

2. Am greşit în gânduri.

3. Nu e o rană, ci o nouă prelungire a mea.

Complicaţiile date de schizofrenie sunt nenumărate, de la actul suicidal, până la crimă, de la automutilare,
până la tentativă de omor. Evident, schizofrenicul nu este responsabil pentru ele.

Diagnosticarea schizofreniei se face doar de medicul psihiatru. Există evaluarea medicală şi prezenţa factorilor
de risc ce trebuie luată în calcul, la fel şi testele de personalitate, ce depistează alterarea funcţiilor precum atenţia
şi gândirea. Schizofrenieia necesită medicamentaţie pe tot parcursul vieţii.
Boala Alzheimer este o boala degenerativa ce afecteaza zone ale creierului ce controleaza memoria, inteligenta,
capacitatea de judecata, limbajul si comportamentul. Aceasta boala reprezinta forma cea mai comuna de declin
mental sau dementala persoanele in varsta.

Boala Alzheimer este o afectiune mai grava decat pierderea moderata a memoriei ce apare la persoanele in
varsta. Aceasta boala se asociaza si cu tulburari de comportament, de personalitate, pierderea abilitatii de a gandi
corect si abilitatii de a efectua activitatile zilnice. Persoanele apropiate, de obicei membrii familiei observa
modificarile la inceput, desi aceste modificari pot fi sesizate si de bolnavi.

Factori de risc
Sus

Varsta inaintata este factorul de risc cel mai important. Alti factori de risc pentru dezvoltarea bolii
Alzheimer sunt:
- istoricul familial de Alzheimer, in special daca boala a aparut la rudele de gradul I (mama, tata, frati) si a aparut
la mai multi membrii ai familiei
- prezenta genei pentru apolipoproteina E-4, in special la persoanele din rasa alba sau asiatici, creste riscul de a
dezvolta boala Alzeimer
- sindromul Down, o boala genetica ce determina retard mental
- diabetul, o boala ce se insoteste de glicemie crescuta
- terapia hormonala de substitutie. Un studiu recent a demonstrat ca riscul de a dezvolta dementa, inclusiv boala
Alzheimer este crescut la femeile de peste 65 de ani care sunt sub terapie substitutiva cu estrogeni si
progesteron.
Au mai fost formulate cateva teorii cu privire la cresterea riscului de a dezvolta boala Alzheimer. Aceste teorii
includ urmatorii factori:
- fumatul. Unii cercetatori au sugerat ca fumatul ar creste riscul de a dezvolta dementa si boala Alzheimer, dar
aceste presupuneri nu au fost confirmate
- lovituri ale regiunii cefalice. Exista probe care sustin ca o lovitura in regiunea cefalica (la cap) urmata de
pierdera constientei, poate creste riscul de dezvoltare al bolii Alzheimer mai tarziu. Sansele de a dezvolta boala
sunt crescute in cazul in care leziunea este severa si la pacientii cu istoric familial de boala Alzheimer.
- nivele crescute in sange de homocisteina. Homocisteina este un aminoacid prezent in mod obisnuit in cantitati
mici in sange. Nivelele crescute ale acestui aminoacid se insotesc de risc crescut de boala cardiaca. Unii
cercetatori sustin ca nivelele crescute de homocisteina s-ar asocia si cu un risc crescut de boala Alzheimer.
Aceste nivele crecute de homocisteina sunt cauzate de nivelul scazut in sange al vitaminei B12 si acidului folic.
Expunerea zilnica la aluminiu provenit din oale, cani de aluminiu, deodoranti cu aluminiu nu s-a demonstrat ca
ar creste riscul de a dezvolta boala Alzheimer.
Cauze
Sus

Nu se cunoaste cu siguranta cauza ce provoaca boala Alzeimer, dar ese posibil sa existe mai multe cauze. Cateva
din deteriorarile produse la nivelul anumitor zone ale creierului sunt legate de pierderea de mesageri chimici ai
neuronilor (neurotransmitatori) in principal acetilcolina, ce permit neuronilor sa functioneze normal.
Nu se stie cu siguranta cauza acestor modificari, dar se fac cercetari pentru a se determina aceasta cauza. Desi
majoritatea pacientilor cu boala Alzeimer nu au in istoricul familial aceasta boala, riscul de a face aceasta boala
este mai mare in cazul persoanelor ce au un membru al familiei bolnav de Alzheimer.
Anumite studii au sugerat ca zincul si aluminiul ar avea un rol in declansarea bolii, dar acestea nu au fost
sustinute prin dovezi care sa sustina aceste teorii.
Simptome
Sus

Pierderea memoriei este de cele mai multe ori prima manifestare a bolii Alzheimer. Multe persoane in varsta se
ingrijoreaza atunci cand apar pierderile de memorie. Anumite episoade de pierdere a memoriei pe termen scurt la
persoanele in varsta de 60-70 de ani este un lucru obisnuit, dar numai unii dintre acestia cu pierderi usoare de
memorie vor dezvolta boala Alzheimer. In cazul in care apar pierderi de memorie este indicat consultul unui
medic specialist.

Exemple de pierdere normala de memorie includ uitarea:

- unor parti din anumite experiente
- locului unde este parcata masina
- evenimentelor din trecutul indepartat
- numelui unei persoane, dar care revine in minte mai tarziu
- locului unde s-au pus anumite obiecte, de exemplu cheile de la masina

Exemple ale pierderii memoriei cauzata de boala Alzheimer includ uitarea :

- unei experiente in totalitate
- interpretarii ceasului sau condusul masinii
- evenimentelor recente, de genul uitarea faptului ca a lasat aragazul deschis
- unei persoane in totalitate

Boala Alzheimer se insoteste de asemenea, de modificari de comportament, de gandire sau tulburari de

personalitate. In fazele incipiente ale bolii persoana se poate comporta normal in societate. Membrii familiei si
prietenii apropiati observa primii manifestarile bolii. Semnele de dementa ca dificultatile de gandire sau amintire
a anumitor lucruri sau probleme in activitatile cotidiene, trebuie sa indemne persoana spre consultul unui
specialist.
Simptomele variaza pe masura ce boala progreseaza.

Asociatia pentru bolnavii cu Alzheimer a identificat 10 semne de avertizare pentru boala Alzheimer. Acestea
sunt:
- pierderi de memorie, ca uitarea informatiilor memorate recent, nume sau numere de telefon
- dificultati in indeplinirea indatoririlor, ca prepararea unei mese
- tulburari de limbaj, uitarea unor cuvinte sau substituirea cuvintelor neobisnuite
- dezorientare temporo-spatiala, uitarea adresei
- tulburari de judecata, ca imbracarea cu haine nepotrivite pentru vremea respectiva
- probleme cu gandirea abstracta, ca imposibilitatea de interpretare a numerelor
- punerea anumitor obiecte in locuri neobisnuite, de exemplu fierul de calcat in frigider sau ceasul in bolul de
zahar
- tulburari ale dispozitiei, ca modificari rapide a le starii de spirit de la calm la plans si apoi la furie aparent fara
motiv
- modificari ale personalitatii, de la confuzie, suspiciune, teama la dependenta de un membru al familiei
- lipsa initiativei manifestata prin somnolenta continua, vizionarea la televizor toata ziua si refuzarea efectuarii
activitatilor zilnice obisnuite.
Simptome ce pot fi prezente, dar nu sunt intotdeauna prezente:
- sustinerea cu fermitate a unor credinte false, cum ca cineva fura de la o persoana (deziluzii)
- senzatii ca aude sau vede lucruri care nu sunt reale (halucinatii)
- lipsa de interes pentru activitatile inconjuratoare sau separarea de prieteni si familie
- activitati repetate fara un scop anume, ca inchisul sau deschisul unei posete, impachetatul si despachetatul
hainelor, repetarea unor intrebari
- agresiune fizica sau verbala
- imposibilitatea de a controla anumite impulsuri, ce pot duce la actiuni nepotrivite
- boala Alzheimer de obicei nu afecteaza capacitatea motorie fina (de exemplu abilitatea de a inchide si a
deschide nasturii sau utilizarea ustensilelor) sau simtul tactil.

O persoana care are simptome motorii (slabiciune musculara la nivelul mainilor sau tremuraturi ale mainilor) sau
simptome senzoriale (senzatie de amorteala) probabil au alta afectiune decat boala Alzheimer.
Boala Parkinson sau scleroza in placi se pot manifesta prin simptome motorii alaturi de dementa.

Alte boli cu simptome asemanatoare bolii Alzheimer sunt:

- alte tipuri de dementa, ca dementa provocata de infarcte multiple
- dementa insotita de malnutritie
- boli ale glandei tiroide, ca hipertiroidia sau hipotiroidia
- depresia
- tulburarile vizuale sau auditive.
Mecanism fiziopatologic
Sus

Cercetatorii au descoperit cateva modificari ce au loc la nivelul creierului persoanelor cu Alzheimer. Acestea
includ :
- nivele scazute de acetilcolina in anumite zone cerebrale
- placi senile, ce sunt formate din aglomerari de celule nervoase anormale ce inconjoara depozite de amiloid
(proteine anormale) si noduri neurofibrilare, gramezi de material ce intrerup structura normala a celulei
nervoase. Placile senile si aceste noduri neurofibrilare se observa de obicei la autopsie.

Aceste modificari de la nivelul creierului pot provoca pierderile de memorie si celelalte simptome ale bolii
Alzheimer. Nu se cunoaste cauza pentru care aceste modificari apar la unele persoane si la altele nu apar.

Boala Alzheimer progreseaza in timp, dar rapiditatea cu care progreseaza depinde de la o persoana la alta. Unele
persoane pot avea manifestari minime pana in fazele tardive ale bolii. Alte persoane pierd capacitatea de a
efectua activitatile zilnice precoce in timpul bolii.
Simptomele se accentueaza progresiv. La inceput boala se manifesta prin pierderi minore ale memoriei si
progreseaza pana la probleme mentale si functionale severe si chiar moarte.
Simptomele sunt impartite de obicei ca cele care apar in faza initiala, de mijloc sau tardiva. Este dificil de
precizat cat dureaza fiecare faza.
O persoana traieste in medie 8-10 ani dupa aparitia simptomelor.
Faza initiala
De obicei in faza initiala pesoana cu Alzheimer:
- devine confuza asupra orientarii si se pierde cu usurinta
- pierde abilitatea de a initia anumite activitati
- evita situatiile noi si nefamiliare
- are reactii intarziate si capacitate de memorare incetinita
- vorbeste mai rar decat in trecut
- are dificultati in manevrarea banilor si platirea facturilor
- are tulburari de judecata si ia decizii gresite
- poate avea tulburari de dispozitie si devine deprimat, iritabil sau nelinistit.
Aceste simptome sunt mai evidente de cele mai multe ori atunci cand persoana respectiva se afla intr-un loc sau
o situatie noua, nefamiliara.
Faza intermediara
In faza intermediara a bolii Alzheimer bolnavul manifesta:
- probleme in recunoasterea familiei si prietenilor
- neliniste in special dupa-amiaza si seara
- probleme de citire, scriere si interpretarea numerelor
- probleme de gandire si de logica
- imposibilitatea de a gasi anumite cuvinte sau inventeaza povesti pentru a substitui ceea ce a uitat
- greutati in a se imbraca singur
- tulburari de dispozitie, se supara cu usurinta si devine ostil si nedispus la cooperare
- credinte false (deziluzii), suspiciuni (paranoia) si agitatie
- necesita ingrijire permanenta
- pierde orientarea temporala
Faza tardiva
In faza tardiva, avansata a bolii Alzheimer, pacientii:
- nu-si mai amintesc cum sa se spele, sa se imbrace, sa mearga la baie sau sa manance fara ajutor. Aceste
persoane pot fi nevoite sa stea in pat sau in scaunul cu rotile din cauza ca uita sa mearga
- pierd abilitatea de a mesteca sau inghitii
- au probleme cu mentinerea echilibrului sau cu mersul si din aceasta cauza cad frecvent
- devin extrem de confuze seara si au insomnii
- nu pot comunica prin cuvinte
- pierd controlul vezicii urinare sau controlul intestinal (incontinenta).
In timpul perioadei tardive a bolii Alzheimer, bolnavii devin mai predispusi la alte afectiuni. In anumite cazuri
pot aparea crize. Moartea apare ca o complicatie a pneumoniei datorita imobilizarii la pat.
Consult de specialitate
Sus

Boala Alzheimer are tendinta de a evolua lent. In cazul in care simptome precum confuzia sau alte modificari ale
abilitatilor mentale se instaleaza brusc, in interval de zile sau ore, problema poate fi delirium tremens, o boala ce
necesita tratament de urgenta.

Este indicat consultul de urgenta cand:

- simptomele de genul scurtarea atentiei, tulburarile de memorie sau halucinatiile se instaleaza destul de rapid, in
interval de ore sau zile
- la un bonav cu Alzheimer apare o schimbare brusca de comportament sau simptomele se inrautatesc brusc.
Se indica programarea pentru consult atunci cand:
- simptomele de genul scurtarea perioadei de atentie, tulburarile de memorie sau deziluziile se instaleaza treptat
in decurs de cateva saptamani sau luni
- pierderea memoriei sau alte simptome incep sa interfere cu munca sau viata sociala a persoanei respective sau
in cazul in care simptomele pot determina injurii ale persoanei respective.
Medici specialisti recomandati
Sus

Medicul de medicina de familie

Medicul internist
Medicul de geriatrie
Medicul neurolog
Medicul psihiatru
Investigatii
Sus

Diagnosticul de boala Alzheimer se pune dupa eliminarea altor posibile boli. Medicul specialist va cauta alte
cauze de dementa, inainte de a pune diagnosticul de boala Alzheimer.
Este important sa se elimine diagnosticul de delirium atunci cand simptomele se instaleaza brusc, deoarece
delirium tremens este o afectiune ce necesita terapie de urgenta.
Simptomele de genul confuziei si pierderilor de memorie pot sa apara si in sindroamele depresive. Depresia este
relativ frecventa printre persoanele in varsta, dar este destul de greu de recunoscut. Aceasta poate fi tratata cu
succes medicamentos si prin terapie psihologica.
Boala Alzheimer este diagnosticata in urma istoricului medical si examenului fizic. Aditional se fac examinari
ale statusului mental si evaluarea starii de sanatate mentala. Aceste examinari presupun actiuni simple pentru
verificarea orientarii. De obicei este indicat ca in timpul examinarii sa fie prezent si un membru al familiei sau o
persoana apropiata pacientului. Membrul familiei poate da detalii asupra vietii de zi cu zi a pacientului, memoria
acestuia si modificarile de personalitate.
Investigatii, ca tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) sunt folosite pentru
vizualizarea modificarilor de la nivelul creierului, ce pot fi legate de memorie si de instalarea bolii Alzheimer.
Alte doua investigatii imagistice, tomografia cu emisie de pozitroni (PET) si tomografia cu emisie de foton
(SPECT) sunt utile in anumite cazuri, dar nu sunt efectuate de rutina.
Teste de laborator
La un numar mic de pacienti dementa are alte cauze decat boala Alzeimer. Teste de laborator pot fi efectuate
pentru a exclude alte cauze posibile pentru simptomele pacientului. Simptome asemanatoare cu cele din boala
Alzheimer pot sa apara in boli insotite de dezechilibru mineral, boli hepatice, nivele anormale ale hormonilor
tiroidieni, probleme de nutritie ca deficitele de folati si vitamina B12. Tratarea acestor boli poate produce o
incetinire sau o reversibilitate a declinului mental.
Analizele de sange utile pentru a diagnostica aceste afectiuni sunt:
- hemoleucograma, care evidentiaza numarul si tipul celulelor din sange si ajuta la punerea diagnosticului
- teste functionale hepatice (ALT, AST, fosfataza alcalina, bilirubina) ce diagnosticheaza afectiunile hepatice
- dozarea acidului folic (folatilor). Acidul folic este necesar in producerea atat a celulelor rosii cat si a celulelor
albe din sange
- concentratia vitaminei B12 in sange. Vitamina B12 este utila in productia celulelor rosii din sange si in
mentinerea sanatatii sistemului nervos
- dozarea electrolitilor si nivelul glicemiei (sodiu, potasiu, creatinina, glucoza, calciul). Electrolitii sunt utili in
mentinerea balantei fluidelor in organism la un nivel optim si mentinerea functiilor normale (de exemplu ritmul
cardiac, contractiile musculare si functionarea neuronilor)
- teste functionale tiroidiene. Nivele anormale ale hormonilor tiroidieni sunt o cauza comuna de simptome ca
pierderea memoriei, confuzie, letargie si alte simptome de dementa la persoanele in varsta. Terapia
medicamentoasa amelioreaza simptomele la persoanele cu tulburari ale functiei tiroidiene
- screeningul pentru sifilis. Dementa apare in ultima faza a sifilisului (sifilisul tertiar). In cazul in care persoana a
avut sifilis cu mult timp in urma si acesta nu a fost tratat corespunzator, boala poate progresa pana la afectarea
comportamentala si pot aparea tulburari ale inteligentei. Desi sifilisul este o boala din ce in ce mai rara, se fac
teste pentru determinarea lui, deoarece aceasta este o boala curabila
- testul de detectare al virusului imunodeficientei umane (HIV). SIDA netratata poate cauza simptome ca
tulburari de personalitate sau probleme de concentrare
Investigatii imagistice ca tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara sunt efectuate pentru a
exclude alte cauze atunci cand diagnosticul este nesigur.
Se poate efectua o electroencefalograma (EEG) pentru a monitoriza activitatea electrica a creierului in cazul in
care in istoricul pacientului sunt fenomene convulsivante.
In unele cazuri se efectueaza autopsia cu examinarea creierului pentru a evidentia modificarile produse la acest
nivel ce pot indica boala Alzheimer. Desi autopsia este singurul mod de a pune cu certitudine diagnosticul de
boala Alzheimer, in fazele initiale ale bolii modificarile pot sa nu fie extrem de clare pentru a pune diagnosticul.
Autopsia este rar necesara, dar poate fi facuta atunci cand familia doreste sa stie cu siguranta daca a fost sau nu
Alzheimer.
Depistare precoce
In acest moment nu exista screening pentru Alzheimer. Este dificil de diagnosticat aceasta boala in stadiile
initiale. Totusi simptomele de declin mental nu trebuiesc ignorate si puse pe seama imbatranirii. Testele genetice
pentru detectarea genei pentru apolipoproteina E-4 pot deveni utile pe masura ce se vor cunoaste mai multe
lucruri despre cauzele genetice ale afectiunii. Aceste teste nu sunt folosite la nivel larg in acest moment.

Tratament
Sus

Desi nu exista un tratament care sa vindece boala Alzheimer, exista multe mijloace de a mentine calitatea vietii
bolnavului si a mentine starea de activitate a persoanei.

Tratament initial
In prima faza, imediat dupa diagnosticarea bolii Alzheimer se administreaza inhibitori de colinesteraza. Aceste
substante, printre care hidroclorhidrat de donazepil, galantamina si rivastigmina, pot imbunatati temporar
memoria si gandirea afectate de boala. Efectele acestor medicamente nu sunt spectaculoase si pot sa nu
imbunatateasca simptomele la unii pacienti. Desi inhibitorii de colinesteraza scad intensitatea simptomelor, ei nu
incetinesc progresia bolii. Cu toate acestea expertii recomanda inhibitorii de colinesteraza ca prima linie in
tratament.
Un alt medicament, numit memantin, poate fi folosit singur sau in asociere cu inhibitorii de colinesteraza pentru
tratarea simptomelor moderate sau severe de confuzie sau pierdere a memoriei provocate de boala Alzheimer.
Memantinul actioneaza altfel decat inhibitorii de colinesteraza, dar nici acest produs nu incetineste progresia
bolii.
Alt aspect important al terapiei initiale reprezinta detectarea si tratarea altor probleme medicale asociate bolii
Alzheimer. De exemplu, depresia apare la aproximativ 50% din pacientii cu Alzheimer, in special in primele
faze ale bolii atunci cand acestia sunt constienti de diagnostic si de prognosticul prost. Depistarea si tratarea
acestor conditii asociate ca depresia poate minimiza infirmitatea si maximiza abilitatile restante ale pacientului.

In faza tratamentului initial trebuie clarificate anumite aspecte alaturi de familie:

- ingrijirea de care are nevoie pacientul
- persoana sau persoanele care-l vor avea in grija si supraveghere pe pacient pe masura ce boala va avansa
- aspectele bolii pe masura ce aceasta va avansa
- planning-ul pentru terapia si ingrijirea bonavului.

Educarea familiei sau a persoanelor care au in grija un bolnav cu Alzheimer este esentiala pentru oferirea
ingrijirii optime. Ingrijitorii trebuiesc educati cu privire la problemele ce pot aparea si la evolutia bolii.
Tratament de intretinere
Terapia cu inhibitorii de colinesteraza se continua pana cand nu mai este eficienta. Aceste medicamente sunt
eficiente timp mai indelungat la unele persoane decat la altele. Inhibitorii de colinesteraza sunt intrerupti in
momentul in care pacientul nu tolereaza efectele adverse ale acestor medicamente.
Examinarea fizica periodica de catre un medic specialist evalueaza raspunsul pacientului la terapie, detecteaza
problemele nou aparute, monitorizeaza simptomele si ofera educatie continua familiei sau persoanelor care se
ocupa de ingrijirea bolnavului. Pe masura ce boala progreseaza se revizuieste tratamentul si se analizeaza
tulburarile de comportament sau alte probleme aparute. Ghidurile medicale indica consultul la 6 luni sau mai
putin in cazul in care apar probleme.

Este importanta examinarea pentru detectarea altor boli.

Tulburarile de vedere si de auz, artrita, afectiuni ale glandei tiroide, bolile renale sunt probleme frecvent aparute
la persoanele in varsta si pot agrava simptomele date de boala Alzheimer. Artrita face dificila deplasarea fara
ajutor; tulburarile de vedere sau de auz pot determina agitatie, anxietate sau imposibilitate de comunicare.
Tratarea acestor afectiuni creste calitatea vietii bolnavului si usureaza sarcina ingrijitorului.
Majoritatea pacientilor cu Alzheimer pot fi ingrijiti la domiciliu de un membru al familiei sau un prieten, cel
putin pana cand boala devine severa. Terapia de intretinere se bazeaza pe maximizarea abilitatilor persoanei pe
masura ce acestea se modifica si pe rezolvarea problemelor pe masura ce acestea apar. Sarcinile ingrijitorilor
variaza de la mentinerea unui mediu inconjurator sigur si imbracarea bolnavului in fiecare zi pana la gasirea unor
solutii de a rezolva sau minimiza tulburarile de comportament, ca tulburarile deviante si de somn. Nu exista o
terapie singulara care sa fie utila la toti bolnavii. Succesul ingrijirii depinde si de implicarea persoanei ce se
ocupa de ingrijire in luarea de decizii cu privire la tratament. Aceste decizii il vor afecta atat pe bolnav cat si pe
ingrijitor.
Tratament instadiile avansate
Pe masura ce boala avanseaza, asigurarea ingrijirii devine din ce in ce mai dificila. Asigurarea ingrijirii unei
persoane cu Alzheimer este un lucru dificil, indiferent de pregatire sau de devotament fata de persoana bolnava.
Internarea bolnavului intr-o institutie poate fi o decizie foarte dificil de luat, dar in unele cazuri institutiile
specializate in tratarea acestor bolnavi pot fi cea mai buna solutie.

Tratament instadiile terminale

Deoarece boala Alzheimer evolueaza si simptomele se inrautatesc in timp unele persoane aleg sa discute anumite
probleme legate de ingrijirea pe care o vor si de problemele legale ce o sa apara. Aceste persoane aleg sa-si scrie
sau sa spuna dorintele atata timp cat inca sunt in deplinatatea facultatilor mintale. Unii bolnavi doresc sa incerce
toate terapiile ce prelungesc viata, pe cand altii prefera masurile care mentin confortul fara a prelungi viata.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Majoritatea persoanelor in momentul diagnosticarii bolii Alzheimer trec prin stari de furie, spaima, depresie,
anxietate si ingrijorare in legatura cu viitorul.
Desi boala evolueaza de-alungul timpului, anumite persoane sunt capabile sa-si continue activitatile obisnuite
timp de mai multi ani, chiar daca la un nivel redus.

Probleme frecvente cu care se confrunta persoanele cu Alzheimer si familia acestora sunt:

- daca sa mai conduca masina sau nu. Persoanele in fazele precoce de boala trebuiesc investigate periodic pentru
a se stabili daca pot sau nu sa conduca in siguranta. Membrii familiei pot detecta modificari in comportamentul
la volan prin simpla calatorie in masina
- masurile legale si financiare ce trebuiesc luate. In perioada urmatoare diagnosticarii bolii este indicata scrierea
unui testament si desemnarea unui avocat.

Aceste masuri sunt dovada ca dorintele privind terapia sunt documentate.

In fazele initiale ale dementei sunt utile urmatoarele sfaturi:
- realizarea sarcinilor in concordanta cu abilitatile. Efectuarea anumitor activitati poate dura mai mult timp decat
in trecut dar daca persoana este hotarata sa faca acea activitate este indicat sa continue. Se recomnada anumite
schimbari. De exemplu, in cazul in care gatitul devine o problema, se recomanda alte activitati care sunt
realizabile, ca ajutorul la cumparaturi, planificarea sau asezarea mesei sau realizarea de retete mai usoare
- modificarea caminului in asa fel incat acesta sa fie un loc sigur. De exemplu stabilizarea covoarelor cu ajutorul
unor cuie, punerea de suprafete nederapante in cada, asigurarea aragazului cu stingator automat pentru flacara, in
cazul in care exista probleme de memorie. Evaluarea riscului de ranire in cazul in care se continua gatitul
- asigurarea unei alimentatii sanatoase. Este important ca dieta zilnica a persoanei cu Alzheimer sa contina
fructe, legume si cereale. In cazul in care greutatea este mica si nu se reuseste cresterea ei se indica suplimentele
nutritive. Unele persoane cu dementa au tulburari de somn. Este indicat sa se evite somnul din timpul zilei si sa
se faca exercitii fizice ziua, iar inainte de culcare sa se bea un pahar cu lapte cald sau ceai fara cafeina
- programarea activitatilor in momentele din zi in care capacitatile intelectuale sunt maxime. Poate fi indicata
creerea unei rutine care sa nu varieze mult de la o zi la alta. Persoana poate fi mai putin frustrata daca activitatile
se efectueza dupa un anumit orar sau program zilnic
- rezolvarea problemelor de memorie in mod creativ. Utilizarea de liste, etichete sau alte modalitati care sa ajute
la amintirea anumitor lucruri. Notarea activitatilor zilnice pe un calendar sau o agenda si pozitionarea acesteia
intr-un loc vizibil
- inainte de a merge intr-un loc este indicat sa se noteze pe un biletel locul unde se intentioneaza sa se mearga,
adresa si modul de intoarcere acasa, chiar daca au mai fost efectuate de mai multe ori in trecut aceste activitati.
Este indicat ca iesirile sa se faca sub insotire daca este posibil
- pastrarea activitatii, mentinerea unei vieti active si implicarea in mai multe lucruri incetineste deteriorarea
abilitatilor mentale.

Informatii pentru persoanele care ingrijesc bolnavii cu Alzheimer

Majoritatea pacientilor cu Alzheimer sunt ingrijiti la domiciliu de membrii familiei sau de prieteni. Ingrijirea
unei persoane cu Alzheimer poate fi un lucru epuizant atat din punct de vedere fizic cat si emotional, dar exista
modalitati de a face mai usoara aceasta perioada de ingrijire.
Una dintre cheile catre succes este reprezentata de educarea ingrijitorului. Pot fi luate masuri pentru a maximiza
abilitatile restante ale bolnavului, pentru a stapani problemele ce apar pe parcurs si a imbunatati calitatea vietii
bolnavului cat si a ingrijitorului. Trebuie retinut ca ingrijirea unei persoane poate fi o experienta pozitiva atat
pentru ingrijitor cat si pentru bolnav.

In cazul ingrijirii unui bolnav cu Alzheimer, scopul este de a mentine sanatatea si siguranta pacientului. Un
mediu sigur, alimentatie corespunzatoare, somn regulat, igiena corespunzatoare si rezolvarea promta a altor
afectiuni medicale sunt importante pentru binele general al pacientului.
Realizarea unui mediu inconjurator sigur, prin ordonarea camerelor, utilizarea de incuietori la usi si la dulapuri.
Mentinerea unei nutritii corespunzatoare se realizeaza prin transformarea mesei intr-o experienta pozitiva. Poate
fi necesar sa se serveasca alimente ce pot fi mancate cu mana, ce pot fi mai usor manevrate de persoana cu
Alzheimer. Se indica acompanierea pe tot parcursul mesei si limitarea posibilitatilor alimentare pentru a scadea
confuzia.

Tulburarile de somn se rezolva prin descurajarea somnului in timpul zilei si administrarea unui pahar de lapte
cald inainte de culcare.
Incontinenta vezicala cat si cea fecala se rezolva prin incurajarea mersului la toaleta de mai multe ori in timpul
zilei si restrictia lichidelor inainte de culcare.
Rezolvarea problemelor comportamentale si de pierdere a abilitatilor mentale reprezinta cea mai mare provocare
pentru persoanele ce ingrijesc un bolnav cu Alzheimer. Strategiile pentru abordarea acestor probleme nu duc la
eliminarea lor, dar le fac mai usor de acceptat.
Maximizarea abilitatilor restante. Persoana bolnava trebuie lasata sa ia decizii atata timp cat inca mai poate face
acest lucru.
Persoana trebuie ajutata sa se descurce mai usor in mediul inconjurator. Se pun etichete pe obiectele
inconjuratoere si se inconjoara pacientul cu obiecte familiare de genul fotografiilor.

Intelegerea modificarilor comportamnetale. Tulburarile comportamentale pot aparea la pacientii cu Alzheimer.

Trebuie reamintit trecutul persoanei si trebuie interpretat daca nu cumva acele manifestari reprezinta modalitatea
persoanei de a continua activitatile sau obiceiurile din trecut.
Abordarea agitatiei. Trebuie indepartate elementele distractive si trebuie mentinut un ton scazut in discutiile cu
bolnavul.
Abordarea simptomelor de agitatie si dezorientare aparute seara se realizeaza prin aprinderea luminilor in casa si
prin impunerea unei activitati pe care bolnavul sa-si focalizeze energia.

Realizarea unei bune comunicari. De exemplu nu trebuiesc avute discutii in contradictoriu cu bolnavul. Trebuie
oferite asigurari si trebuie canalizata atentia acestuia asupra altor activitati. Se inidica folosirea de cuvinte si
propozitii simple, usoare si familiale.
Este de asemenea foarte important ca sanatatea si abilitatile persoanei ce se ocupa de ingrijire sa fie pe primul
loc. Exista anumite organizatii care ofera suport persoanelor ce se ocupa de ingrijirea bolnavilor cu Alzheimer.
Plasarea in camine
Ingrijirea la domiciliu a persoanelor cu Alzheimer nu este totdeauna posibila. Chiar si in cazul in care aceasta
ingrijire este posibila in fazele initiale, pe masura ce boala progreseaza, devine dificil de realizat ingrijirea la
domiciliu pe masura ce se dezvolta noi tulburari de comportament sau apar alte probleme de sanatate ce nu pot fi
rezolvate acasa. De asemenea, persoana ce se ocupa de ingrijire poate dezvolta probleme de sanatate sau
ingrijirea bolnavului poate deveni extrem de dificila.
Exista institutii ce pot fi luate in calcul la un anumit moment, deoarece bolnavii cu Alzheimer vor avea nevoie de
ingrijire permanenta 24 de ore in fazele avansate. Luarea unei decizii cu privire la internarea intr-un camin sau
institutie de ingrijire poate fi foarte greu de luat.
Tratament medicamentos
In prima faza, imediat dupa diagnosticarea bolii Alzheimer se administreaza inhibitori de colinesteraza. Aceste
substante, printre care hidroclorhidrat de donazepil, galantamina si rivastigmina, pot imbunatati temporar
memoria si gandirea afectate de boala. Efectele acestor medicamente nu sunt spectaculoase si pot sa nu
imbunatateasca simptomele la unii pacienti. Desi inhibitorii de colinesteraza scad intensitatea simptomelor, ei nu
incetinesc progresia bolii. Cu toate acestea expertii recomanda inhibitorii de colinesteraza ca prima linie in
tratament.
Un alt medicament, numit memantin, poate fi folosit sigur sau in asociere cu inhibitorii de colinesteraza pentru
tratarea simptomelor moderate sau severe de confuzie sau pierdere a memoriei provocate de boala Alzheimer.
Memantinul actioneaza altfel decat inhibitorii de colinesteraza, dar nici acest produs nu incetineste progresia
bolii.
Decizia principala in cazul terapiei medicamentoase nu este dacat sa foloseasca sau nu anumite medicamente
pentru tratarea tulburarilor functiilor mentale, ci momentul in care tratamentul trebuie inceput si mai tarziu
momentul in care acesta trabuie incetat. Medicatia trebuia inceputa din momentul diagnosticarii bolii. Cu toate
astea, simptomele pacientului pot sa nu se amelioreze prin medicatie, deoarece aceste terapii nu functioneaza la
toate persoanele. In cazul in care medicamentele sunt eficiente se va continua administrarea lor pana in momenul
in care efectele adverse sunt mai puternice decat beneficiile sau in momentul in care aceste medicamente nu mai
au nici un efect.
Vitamina E este un antioxidant ce ajuta la protectia nervilor impotriva deteriorarii si imbunatateste functionarea
celulelor nervoase. Studii recente au sugerat ca vitamina E poate intarzia pierderea abilitatilor de a realiza
activitati zilnice de genul imbracatului sau spalatului, dar nu imbunatateste memoria bolnavilor cu Alzheimer. In
cazul in care administrarea se face in doze recomandate acest tratament este sigur, putin costisitor si eficient la
unele persoane.
Un alt medicament, numit selegilina a fost folosit in tratamentul problemelor de gandire si de memorie din
cadrul bolii Alzheimer. Acest medicament este folosit frecvent in tratamentul bolii Parkinson si nu este la fel de
eficient in tratamentul bolii Alzheimer ca alte medicamente.
Tratamentul tulburarilor de comportament
In unele cazuri, anumite terapii medicamentoase pot rezolva tulburarile de comportament sau simptomele ce
cauzeaza disconfortul pacientului cu Alzheimer sau al ingrijitorului. Aceste medicamente se folosesc de obicei
atunci cand alte mijloace au dat gres. De exemplu in cazul insomniilor aparute chiar si dupa exercitii fizice si
evitarea somnului din timpul zilei, poate fi necesar tratamentul medicamentos.

In cazul tulburarilor de comportament, dupa epuizarea altor mijloace se indica administarea de tranchilizante.
Aceste medicamente sunt indicate atunci cand:
- un anumit comportament este daunator bolnavului sau persoanelor din jurul acestuia
- eforturile prin care se abordeaza tulburarile de comportament, de genul schimbarilor de mediu sau asigurarea
unei rutine au esuat
- comportamentul este intolerabil pentru persoana care-l ingrijeste pe bolnav
- bolnavul are dificultati in a face diferenta intre real si ireal (psihoza). Psihoza cauzeaza credinte false (deziluzii)
sau halucinatii.
Tratamentul dementei
Depresia apare la aproximativ 50% dintre bolnavii cu boala Alzheimer.
Este in general comuna in fazele initiale ale bolii. Antidepresivele diminua simptomele depresiei si imbunatatesc
calitatea vietii, dar nu incetinesc progresia bolii Alzheimer.
Tratamentul altor cauze de dementa
Anumite afectiuni de genul hipertensiunii arteriale (ce determina dementa vasculara), afectiunilor tiroidiene sau
boala Parkinson, contribuie la dementa persoanelor in varsta cu Alzheimer. Unele dintre aceste afectiuni raspund
la tratament medicamentos.
Inhibitorii de colinesteraza pentru tratamentul declinului mental din boala Alzheimer.
Memantin, un medicament nou introdus in tratamentul bolii Alzheimer, pentru tratarea pierderilor de memorie si
confuziei moderate sau severe.
Tranchilizante pentru tratarea anxietatii, agitatiei sau comportamentului ostil, tulburarilor de somn, deziluziilor,
paranoiei si halucinatiilor.
Selegilina utilizata in tratarea tulburarilor de memorie si de gandire.

Tratament chirurgical
Nu exista in mometul de fata tratament chirurgical pentru boala Alzheimer.

Terapii alternative
Tratamentul cu anumite plante, de genul ginkgo-biloba sunt considerate experimetale.
Alte terapii de genul terapiei cu lumina, aromoterapia si exercitii fizice, pot ajuta la diminuarea tulburarilor
comportamentale de genul agitatiei, dar trebuiesc efectuate numai sub supraveghere.

Aromoterapia. Un studiu efectuat pe un numar redus de pacienti a demonstrat ca aceasta terapie, atunci cand este
folosita sub forma unui lotiuni cu uleiuri esentiale, poate fi utila in reducerea agitatiei la persoanele cu dementa
severa. Totusi pentru a i se dovedi eficacitatea sunt necesare mai multe studii.
Terapia cu lumina. Acest tratament este folosit deseori pentru tratarea depresiei. Poate fi util in tratarea depresiei,
agitatiei sau insomniilor asociate cu boala Alzheimer. Persoanele sunt expuse fie la lumina naturala fie la lumina
artificiala timp de cateva ore in fiecare dimineata sau seara pentru diminuarea depresiei.
 Exercitiile fizice usoare de genul, mersul pe jos sau innotatul pot de asemenea diminua simptomele de depresie
cauzate de boala Alzheimer.
O alta posibilitate de a reduce agitatia este ascultarea unei muzici relaxante in timpul mesei sau a baii.

De retinut!
Terapiile alternative pentru boala Alzheimer, de exemplu administrarea de ginkgo biloba necesita cercetari
suplimentare. Eficacitatea acestor terapii si efectele adverse ale lor nu sunt cunoscute in totalitate. Este necesar
consultul medicului inainte de a incepe o astfel de terapie.
Profilaxie
Sus

Pana in acest moment nu se cunosc mijloace de prevenire a bolii Alzheimer.

Desi nici o substanta nu a fost dovedita ca previne boala Alzheimer, cercetatorii studiaza posibilitatile ca anumite
substante sa reduca riscul de dezvoltare a bolii sau sa intarzie instalarea ei. Aceste substante sunt:
- vitamina E si alti antioxidanti in cantitati moderate
- in cazul in care se diagnosticheaza nivele crescute de homocisteina se indica cresterea aportului de acid folic si
vitamina B6 si B12
- antiinflamatorii nesteroidiene, ca indometacinul, ibuprofenul, naproxenul sau aspirina in doze zilnice
- statinele, medicamente folosite in mod obisnuit pentru scaderea colesterolului seric.

Exista putine dovezi asupra faptului ca mentinerea unei activitati intelectuale continue ar diminua riscul de
dezvoltare al bolii Alzheimer. Anumite activitati ca cititul cu regularitate al ziarului, cartilor, revistelor, jucatul
de carti sau alte jocuri, rezolvarea rebusurilor, vizitele la muzeu sau chiar privitul activ la televizor sau ascultatul
la radio pot ajuta la evitarea dezvoltarii simptomelor bolii Alzheimer. Desi aceasta teorie de "foloseste sau
pierzi" nu este dovedit ca ar fi eficienta, dar nu exista dovezi ca aceste activitati de folosire a intelectului ar fi
daunatoare.

Pe masura ce se descopera cauzele bolii Alzheimer se vor descoperi si mijloace de prevenire a ei. Medicamentele
ce sunt in momentul de fata in studii folosite pentru prevenirea formarii placilor de amiloid si a formatiunilor
neurofibrilare, pot fi folosite in viitor la persoanele cu risc de Alzheimer.
Se fac cercetari cu privire la crearea unui vaccin pentru Alzheimer.

Meningita reprezintă inflamarea meningelor, membranele care acoperă creierul şi coloana vertebrală, şi
este cauzată frecvent de o bacteria sau un virus.

Infecţiile apar mai des în rândul copiilor,a adolescenţilor sau adulţilor tineri, însă riscul există şi pentru
persoanele vârstnice sau cele care au un sistem imunitar slăbit.

Tipuri de meningită

Există două tipuri de meningită:

 Meningită virală – este cea mai frecventă formă şi nu prezintă simptome grave. În cazurile severe, aceasta poate
duce la febră şi frisoane. Meningita virală afectează anual 80-92% din copiii mici şi sugari. Aceasta poate fi
transmisă prin mâncare, apă şi obiecte contaminate.

 Meningită bacteriană – este cauzată de Neisseria meningitidis (meningococul) sau Streptococcus

pneumoniae (pneumococul), bacterii localizate la nivelul gâtului şi la nivel nazal, fără a provoca afecţiuni. Însă,
ele pot cauza meningită în cazul în care ajung în fluxul sanguin, iar prin intermediul acestuia, la nivelul
lichidului cefalorahidian (LCR) sau la nivelul membranelor creierului (meninge). Streptococul de grup B
şi Listeria monocytogenes sunt alte două bacterii ce pot cauza meningită. În cele mai multe cazuri, meningita
cauzată de Streptococul de grup B a fost regăsită în rândul nou-născuţilor, numita meningita neonatală, iar cea
 cauzata de Listeria în rândul adulţilor în vârstă. Meningita bacteriană este rară, însă foarte periculoasă şi poate fi
transmisa prin intermediul secreţiilor nazale şi a salivei. Dacă nu este tratată, se poate ajunge la afecţiuni ale
creierului sau chiar deces.
De asemenea, meningita poate fi cauuzată şi de anumite medicamente, însă astfel de cazuri sunt foarte rar
întâlnite.

Trebuie ţinut cont că meningita este o boală contagioasă iar germenii care au cauzat-o pot fi uşor trasnmişi de
la o persoană la alta prin tuse, strănut sau chair sărut.

Simptomele meningitei

Cele mai frecvente simptome sunt:

 Gât înţepenit şi durere în zona cervical

 Febră
 Dureri de cap
 Stări de vomă
 Somnolenţă
 Dureri musculare
 Frisoane

 Fotofobie
În cazul copiilor pot apărea iritaţiile pe piele, refuzul de a mânca şi plânsetele atunci când sunt ţinuţi în braţe.

Când trebuie să ne prezentăm la medic

Este foarte important să mergeţi la consult de specialitate imediat ce observaţi simptomele descrise mai sus
deoarece numai un medic poate stabili cu exactitate dacă este meningită şi, dacă da, ce tip este şi ce tratament se
impune.

Analize necesare pentru depistarea meningitei

Pentru confirmarea diagnosticului, medicul va adresa pacientului suspect de meningită câteva întrebări legate de
simptomele resimţite şi va efectua unul sau mai multe teste, printre care:

1. Puncţia lombară – numită şi puncţie spinal şi constă în prelevarea unei mostre de lichid cerebro-spinal şi se va
testa pentru depistarea prezenţei de microorganism care pot cauza meningita.
2. Teste de sânge
3. Tomografie Computerizată sau CT

4. Teste de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM)

Tratamentul meningitei

Meningita bacteriană poate fi tratată cu antibiotice prescrise la recomandarea medicului, dar uneori poate fi
necesară şi administrarea de medicamente pe bază de steroizi. Pacientul necesită internare şi supraveghere
permanentă pentru observarea evoluţiei bolii şi pentru a identifica efectele medicaţiei.

Meningita virală, în schimb, poate fi tratată la domiciliu cu medicamente antiinflamatoare şi prin consum
ridicat de lichide, care grăbesc vindecarea. Tratată corespunzător, această formă uşoară de meningită poate fi
vindecată în mai puţin de două săptămâni.

Prevenţie meningită

Pentru a preveni îmbolnăvirea de meningită, este important ca părinţii să le ofere copiilor vaccinurile necesare
pentru imunizare.
Nu toate tipurile de meningită pot fi prevenite prin vaccinare, însă vaccinarea este un mod eficient de profilaxie.
Există mai multe tipuri de vaccinuri împotriva meningitei şi anume:

• vaccinul împotriva pojarului, a oreionului şi a rubeolei, administrat de rutină la copiii de 12 luni-15 luni.

• vaccinul împotriva varicelei (vărsatul de vânt), recomandat la copii cu vârste mai mici de 18 luni, la copii mai
mari, adolescenţi şi la adulţi care nu au avut vărsat de vânt.

• vaccinul HIb (anti Haemophilus influenzae de tip B) se recomandă la toţi copiii cu vârste între 2 luni-5 ani, la
toate persoanele cu vârste peste 5 ani care au siclemie (anemie cu hematii în seceră) sau au sistemul imunitar
slăbit.

• vaccinul meningococic este recomandat la persoanele cu risc crescut de infecţie, precum vârstnicii, copiii şi
adulţii cu sistemul imunitar slăbit. Administrarea vaccinului nu îi va oferi copilului imunitate pentru tot restul
vieţii împotriva meningitei deoarece aceasta poate fi cauzată şi de alte bacterii şi virusuri. Acest vaccin se va
administra intramuscular si va proteja nou-născutii după 2-3 doze în proporţie de 95%, fiind în special
recomandat celor trecuţi de vârsta de 2 luni.