You are on page 1of 4

Utilizarea metodelor de gândire critică

în dezvoltarea comunicării scrise

Comunicarea a ajuns să reprezinte astăzi emblema prin excelenţă a lumii în care


trăim. Fără comunicare, fără abilitatea de a te exprima clar şi eficient în orice situaţie,
lumea ar fi greu de imaginat.
Se constată actualmente o reconsiderare a comunicării orale, mult timp ignorată în
favoarea celei scrise, însă acest lucru nu înseamnă repudierea comunicării scrise. Cum în
practica relaţiilor interumane se folosesc, în mod curent atât varianta orală, cât şi cea
scrisă, datoria este de a le cultiva în egală măsură. Conduita comunicaţională eficientă
(orală şi scrisă) este condiţia realizării oricărei relaţii interpersonale şi este cu atât mai
necesară în activitatea didactică.
A forma la elevi deprinderi este hotărâtor pentru realizarea comunicării şi are
implicaţii asupra întregii personalităţi a copilului. Vorbind despre deprinderile de
comunicare scrisă trebuie precizat faptul că prin rezolvarea unor sarcini care presupun
scris mintea copiilor se obişnuieşte să prelucreze corect, şi pe cât posibil creator
cunoştinţele acumulate, pentru a le reda într-o formă logică şi plăcută în produsele lor
scrise. Scrierea devine instrument de stimulare şi disciplinare a gândirii copiilor, pentru că
a scrie despre ceva, înseamnă a gândi la acel ceva.
Educaţia şcolară implică numeroase situaţii de învăţare care presupun scris.
Dincolo de însuşirea scrisului sub aspect formal, motric, importantă este transformarea
acestuia în instrument al activităţii de învăţare, iar aceasta înseamnă dobândirea de către
elevi a deprinderii de a elabora texte de diferite facturi, de a muta accentul de pe formă pe
conţinut şi pe felul în care conţinutul a ceea ce se scrie serveşte la realizarea comunicării.
La nivelul claselor I-IV elevii sunt deprinşi să compună propoziţii şi texte scurte, să
răspundă în scris la întrebări, să redacteze texte de facturi diferite respectând anumite
criterii care au menirea de a face comunicarea scrisă mai clară, coerentă, expresivă,
inteligibilă prin ea însăşi. De altfel, toată activitatea independentă a elevilor angajează
capacitatea de a redacta corect o comunicare scrisă. Diferitele teme pentru acasă, lucrări,
sarcini de lucru în clasă sunt forme de comunicare scrisă.
Deprinderile de comunicare scrisă sunt, în marea lor majoritate, deprinderi
intelectuale şi au fost numite scheme, în sensul că ele fixează articulaţiile unei metode de
lucru, linia tipică de mişcare a gândirii, raţionamentul tipic în abordarea unei sarcini care
presupune scris, restul detaliilor rămânând variabile. Scopul pentru care trebuie formate
1
aceste deprinderi este dat de faptul că mediază învăţarea ulterioară. Dar de la formarea
unei deprinderi până la stăpânirea ei se desfăşoară un proces cu mai multe etape, iar
modul de abordare a acestor activităţi favorizează într-o măsură mai mare sau mai mică
eficienţa în exprimarea scrisă.
Una dintre condiţiile elaborării deprinderilor este şi aceea privind caracterul activ al
metodelor de lucru. Înţelegem în acest context de ce este nevoie de folosirea unor metode
activ-participative care să mobilizeze, să implice efectiv elevul în activitatea de învăţare,
pentru a-i asigura eficienţă şi durabilitate. De exemplu metodele cunoscute ca fiind
destinate dezvoltării gândirii critice. Studii realizate pe aceste metode arată eficienţa net
superioară a acestora comparativ cu altele „tradiţionale” în domeniul dezvoltării
capacităţilor de comunicare orală şi scrisă ale elevilor.
În mod obişnuit, când este vorba despre scriere, ca modalitate de exprimare a
gândurilor, de reflecţie a celui ce scrie (despre ceva), accentul cade pe produsul final şi nu
pe proces. Pentru elevii din clasele primare accentuarea etapelor din procesul scrierii
este în beneficiul fiecăruia dintre ei.
Pe lângă crearea unor oportunităţi de a scrie sau formularea unor subiecte
interesante, este nevoie ca elevii să fie deprinşi cu modalităţi de trecere în revistă a
informaţiilor despre un anumit subiect, cu realizarea unor schiţe, ciorne succesive,
deoarece scrierea unui text nu se realizează dintr-o singură încercare, ci presupune
adesea revizuiri, reveniri asupra ideilor, rescrierea lui. Procesualitatea scrierii, pe care o
conştientizează în interacţiune cu ceilalţi îi determină pe elevi să afle despre ei înşişi că au
adesea nevoie de control şi autocontrol pentru a realiza lucrări închegate, logice, clare.
Un lucru demn de remarcat este acela că interacţiunea elevilor în activitatea de
scriere are impact asupra conduitei comunicaţionale scrise a elevilor, pe care o
influenţează pozitiv. A-şi împărtăşi ideile şi a supune evaluării colegilor ceea ce au scris,
colaborarea între elevi determină scrierea unor idei valoroase, dezvoltarea deprinderilor de
a-şi expune gândurile într-o manieră logică, coerentă, corectă. Lectura sau rezumarea
textului scris în perechi oferă elevilor ocazia să determine singuri eventualele
neconcordanţe, idei insuficient dezvoltate sau argumentate. Emiţătorul, ştiindu-se urmărit
în ceea ce exprimă, conştientizează rolul său de partener în comunicare, se străduieşte să
comunice mai fluent, mai apropiat, explicativ, argumentativ, civilizat şi dobândeşte o
siguranţă care-i va permite elaborarea clară a mesajelor.
De aceea, considerăm că elevii trebuie să aibă ocazia de a discuta cu alţii despre
ceea ce gândesc, de a vedea reacţiile celorlalţi la ceea ce exprimă (şi gândeşte) fiecare.
Ascultând aprecierile colegului, elevul îşi perfecţionează propriile soluţii, iar când
activitatea în grup/pereche devine element al strategiei didactice şi se armonizează cu

2
activitatea independentă, participarea copilului se amplifică. Înţelegem de ce scrierea
procesuală este un procedeu ce ar trebui mai des utilizat chiar şi în clasele primare.
Abordarea scrisului din această perspectivă înlesneşte :
- o apreciere a scrisului drept mijloc de comunicare;
- capacitatea de a organiza mesajul scris astfel încât să fie clar celui care citeşte;
- dezvoltarea deprinderii de a-şi exprima atitudinea personală (prin conştientizarea
de către elev a actului comunicării în compunere);

În domeniul comunicării scrise, utilizarea metodei R.A.F.T. aduce o contribuţie


importantă la diversificarea cadrului în care se înscrie textul produs de elev, acesta având
posibilitatea să scrie şi în altă postură decât cea de elev şi să-şi adreseze discursul şi
altcuiva decât învăţătorul. Prin proiectarea textului în acest cadru actul scrierii dobândeşte
o altă finalitate, mai provocatoare decât cea impusă de ecuaţia elev-text-învăţător, elevul
câştigă o altă motivaţie pentru scriere şi receptare.
În cadrul lecţiilor grupurile şi-au redactat textul, după care a avut loc „publicarea” lui,
citirea directă personajului căruia îi era adresat. În acest context s-a răspuns la întrebările:
Înţeleg ce a vrut să comunice? Ce alt element ar fi ajutat să înţeleg mai bine conţinutul
celor exprimate?
În momentul citirii producţiilor s-au punctat şi diferenţele dintre aceeaşi formă de
redare a mesajului (scrisoare, bilet) în funcţie de persoana căreia îi era adresată. Acest
lucru a fost important pentru conştientizarea faptului că auditoriul căruia ne adresăm (scris
dar şi oral), determină diferenţe în structurarea mesajului transmis.
Pe aceeaşi linie, în etapa de asigurare a retenţiei şi transferului discuţia reflexivă cu
întreaga clasă asupra activităţii desfăşurate în lecţie a cuprins şi întrebări de genul: Există
diferenţe între textele voastre? Care sunt şi la ce se referă ele (lungime, organizare,
limbajul folosit etc.)?Care credeţi că au fost factorii care au determinat aceste diferenţe?
Pe măsura exersării acestui mod de lucru s-a observat că elevii sunt mai siguri pe ei,
mai îndrăzneţi în exprimarea propriilor păreri (argumentate) în cadrul lecţiilor. În acest mod
au fost deprinşi în a-şi exprima propriile idei, opinii, păreri, sentimente, să vadă
„comunicarea” din textul redactat, faptul că se adresează unui auditoriu.
Ciorchinele şi scrierea liberă, exerciţii făcute pentru precizarea conţinutului de idei
îi deprinde cu o primă etapă extrem de necesară în producerea de text literar, constând în
emergenţa unor gânduri disparate şi în notarea lor imediată, cu un anumit sistem în
ordonarea şi interpretarea materialului faptic. Obişnuindu-se cu o sistematizarea riguroasă
a ideilor, a observaţiilor personale, elevii au o exprimare mai închegată, prelucrată
conştient în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi forma.
Utilizarea învăţării prin cooperare se dovedeşte extrem de eficientă (în cazul metodei
3
RAFT) pentru conştientizarea scopului pentru care scriu copiii, a temei şi formei de
redactare şi cum aceste elemente condiţionează mesajul exprimat.
Multe dintre metodele şi procedeele de lucru descrise în cursurile de dezvoltare a
gândirii critice sunt benefice deoarece are loc o intensificare a comunicării dintre elevi,
bazată pe respectul faţă de opiniile celorlalţi. Este limpede că sarcinile au pretins un efort
mai mare din partea elevilor însă a câştigat de pe urma acestui fapt nu numai calităţile
atenţiei copiilor, ci şi procesul de activizare a întregii clase. Elevii lucrează cu mai mare
plăcere, dispărând inhibiţia şi neîncrederea în forţele proprii. Se dezvoltă astfel
deprinderile de comunicare scrisă dar şi orală, învaţă să lucreze în echipă, se
consolidează mai bine regulile muncii în grup.
Utilizarea metodelor şi procedeelor stârneşte interes printre copii, spirit de emulaţie,
inventivitate, creaţie, îi face mai deschişi în exprimarea opiniilor, înviorându-i şi pe cei
timizi din clasă. Elevii capătă încredere, doresc să-şi expună punctul de vedere, să-l
compare cu al celorlalţi, acceptă, când este cazul, că raţionamentele celorlalţi au fost mai
bune decât ale lor, se consultă şi adoptă poziţia cea mai bună oferită de colegi sau găsită
prin cooperare.

Aplicarea acestor metode scot în evidenţă câteva dezavantaje. De exemplu, lecţiile


proiectate în asemenea manieră sunt mai gălăgioase, atmosfera din clasă este mult mai
agitată, copiii vorbesc, se agită, se deranjează. Dar în acest mod ei se deprind cu o
atmosferă normală, de lucru, în care respectul pentru ceea ce spune partenerul de dialog
este necesar, ca la rândul său, când spune ceva să fie ascultat. De asemenea, elevii
trebuie să aibă formate deprinderi de a lucra în perechi şi în grupuri, iar cadrul didactic
abilităţi de a conduce munca în grup şi de a selecta acele conţinuturi care se pretează la o
asemenea abordare. Prin urmare, aceste inconveniente, nu aparţin metodelor în sine, ci,
în mod exclusiv timpului şi resurselor materiale şi umane.
Dincolo de dezvoltarea deprinderilor de comunicare scrisă, un alt profit al noului
mod de abordare a sarcinilor de scriere este motivarea pentru învăţare şi angajarea într-o
activitate plăcută. Copiii sunt mai atraşi de ceea ce fac, se constată o atitudine schimbată
faţă de procesul scrierii, faţă de activităţile de scriere.
În dezvoltarea deprinderilor de comunicare scrisă nu se poate renunţa total la
metodele clasice, dar ele pot fi îmbinate în cadrul lecţiilor cu cele ca şi Ciorchinele,
Scrierea liberă, R.A.F.T. pentru a lucra şi „altfel" în folosul elevilor, pentru a alunga
monotonia unei lecţii clasice şi pentru realizarea obiectivelor propuse.