Fructele Si Legumele

Ambalarea produselor alimentare
TEMA 1. IMPORTANŢA AMBALĂRII CORECTE ŞI EFICIENTE A

PRODUSELOR AGROALIMENTARE CONFORM STANDARDELOR
INTERNAŢIONALE
1.1 ASPECTE GENERALE

Ambalarea şi ambalajul în industria alimentarâ au un efect cu o importanţă
deosebitä asupra calităţii, conservării şi valorii comerciale a unui produs alimentar pe toatä
filiera de producere a acestuia cuprinsä între realizarea materiilor prime, procesarea
acestora, condiţionarea şi conservarea produsului finit, distribuţia, comercializarea şi
consumul acestuia.
Rolul complex şi multifuncţional al ambalajelor se exprimă prin următoarele funcţii
principale:
 prezentarea caracteristicilor şi compoziţiei produsului, vizãnd în mod
fundamental consumatorul, prin aceasta realizându-se corecta şi necesara informare a
acestuia;
 protejarea produsului fata de efectele negative pe care le-ar putea produce
factori externi sau interni asupra produsului, cum ar fi factorii mecanici, microbiologici,
biochimici, fizici etc;
 conservarea produsului alimentar perisabil, asigurându-i acestuia durata
acceptabila de valabilitate în interiorul căreia caracteristicile nutritive, de inocuitate,
comerciale ş a. se pastreazä între limitele impuse de legislaţie, standarde, norme sau
convenţii;
 asigurarea şi facilitarea vânzärii produsului cätre utilizatori sau
consumatori;
 reducerea pierderilor în greutate, a deteriorărilor şi deprecierilor produselor;
 înlesnirea şi îmbunataţirea depozitării, manipulării, transportului şi
expunerii în unităţile de desfacere en-gross sau en-detail;
 creşterea valorii comerciale a produselor.
Doar douä dintre constatările statistice existente în Rapoartele FAO pot
ilustra foarte bine importanţa ambalării şi ambalajelor în industria alimentară:
- circa 50% din piaţa de ambalaje din întreaga lume este aferentă ambalajelor
pentru industria allmentară;
3
- circa 50% dintre produsele alimentare care se degradează în lume

reprezintă pierderi datorate absenţei ambalării,
1.2 AMBALAJE FOLOSITE PENTRU AMBALAREA PRODUSELOR

AGROALIMENTARE
MATERIALE FOLOSITE PENTRU CONFECŢIONAREA
AMBALAJELOR. TIPURI DE AMBALAJE
Alegerea materialului pentru confecţionarea ambalajelor şi a metodei de ambalare
implică o profundă cunoaştere a acestora şi a proceselor care au loc in produsele
conservate, pe perioada păstrării.
De asemenea, materialul folosit Ia confecţionarea ambalajelor nu trebuie să
transmită alimentelor conţinute mirosuri şi gusturi străine, ori substanţe poluante.
Modul de ambalare are o importanţă deosebita pentru produsele horticole, fructe şi
legume, precum şi pentru produsele prelucrate, cane se depreciază mai uşor când vin în
contact cu ambalajele necorespunzătoare. Acestea pot intra în diferite reacţii chimice cu
substanţe din ambalaj, sau se pot impregna cu diferite substanţe toxice sau care au mirosuri
neplăcute. În consecinţă, pentru a se păstra o perioadă de timp mai lungă decât perioadele
de timp în care se pot păstra în starea lor naturală după recoltare, produsele trebuie
introduse în ambalaje, ambalaje care se pot confecţiona din diferite materiale. Dacă sunt
ambalate corespunzător, produsele prelucrate se pot păstra pe o perioadă de la câteva luni
până la câţiva ani. Important este să se foloseascã materialul corespunzător pentru
confecţionarea ambalajelor respective.
AmbaIajul reprezintä totalitatea elementelor destinate să cuprindã sau sã
învelească un produs sau un ansamblu de produse, în vederea asigurãrii menţinerii
caIitãţii şi integrităţii acestuia, pe durata manipulării, transportärii depozitàrii şi
desfacerii, până când ajung la consumator sau până Ia expirarea termenului de
valabilitate a produsului.
Conform normativelor în vigoare, ambalajul trebuie să asigure şi informaţii despre
produs şi despre producător.
Prin procedeul, metoda de ambalare, sau prin materialele folosite la confecţionarea
ambalajelor, se asigură protectia temporară a produselor în perioada manipulării şi
desfacerii către consumator,
4
În practică, se foIoseşte şi preambalarea, care este o operaţiune de ambalare în

unităţi de desfacere mai mici şi bine determinate ca marime, de obicei, atãt cât sã asigure
consumul pentru o masă.
1.3 CLASIFICAREA AMBALAJELOR

a. După modul în care vin în contact cu produsele conţinute, ambalajele sunt de
mai multe feluri:
 Ambalaje primare sunt ambalajele care se găsesc în contact direct cu
produsul conţinut, asigurându-i protecţia în mod nemijlocit.
Exemple: cutiile metalice de conserve, buteliile din sticlă sau din material plastic,
pungi din hartie sau din material plastic etc.
 Ambalaje secundare sunt ambalajele care conţin mai multe ambalaje
primare în care sunt produse reprezentând mijlocul fizic de transportare şi de distribuire a
produselor aflate în ambalajele primare.
Exemple: cutiile de carton, navetele de material plastic sau din lemn, foliile din
polietilenã pentru ambalat cutii cu produse, sau pontru ambalat borcane ori butelii cu
produse. În această categorie sunt şi diferite cutii din carton, în care se introduc pungi,
pachete, butelii de sticla etc, care conţin produse.
 Ambalajele terţiare sunt ambalajele care grupează mai multe ambalaje
secundare cu produse.
Exemple: paleta din lemn, confecţionată în mai multe variante, pe care se stivuiesc
mai multe ambalaje secundare (saci cu produse, cutii din carton sau diferite lăzi cu
produse).
 Ambalaje cuaternare sunt ambalajele care grupează mai multe ambalaje
terţiare, Sunt folosite mai mult în comerţul internaţional şi sunt reprezontate de containere
metalice, pentru transportarea cu trenul, vaporul sau mijloacele rutiere. Uneori, aceste
containere trebuie să permită dirijarea temperaturii, a umiditaţii şi a compoziţiei atmosferei
din interior, condiţii esenţiale pentru menţinerea unor produse în stare bună pentru consum.
b. Dupã felul produselor ambalate, ambalaje le pot fi:
 Ambalaje de uz general, care se folosesc la ambalarea mai multor tipuri de
produse: pungi, butelii, cutii etc;
5
 Ambalaje de uz special, care se folosesc pentru ambalarea anumitor

produse sau pentru ambalarea în condiţii speciale de transportare sau de păstrare (mediu
umed, mediu salin, mediu tropical etc).
c. Dupã modul în care işi menţin forma când conţin produse, ambalajele se pot
clasifica astfel:
 Ambalaje rigide sunt ambalajele care nu îşi schimbă forma când sunt
umplute cu produse;
 Ambalaje flexibile sunt ambalajele care işi schimbă forma
d. Dupã modul cum comunicá cu exteriorul după umplere, ambalajele sunt:
 Ambalaje deschise sunt ambalajele care nu sunt prevăzute cu capac, pot
comunica cu exteriorul
 Ambalaje etanşe sunt ambalajele care se închid după introducerea
produselor pentru păstrare, nu mai permit contactul produsului cu mediul exterior,
asigurând o bună izolare a acestora.
e. Dupä numărul de cicluri de folosire, ambalajele sunt:
 Ambalaje refolosibile sunt ambalajele care se preteaza Ia utilizări repetate,
cu condiţia asigurării igienei şi integrităţii acestora
 AmbaIaje nerefolosibile (de unică folosinţă sunt ambalajele care se
folosesc o singură dată, după care devin deşeu).
 Ambalaje de inventar sunt ambalajele care se folosesc mai mulţi ani, ele
aparţinând unei unitaţi economice, fac parte din patrimoniul acesteia, deci sunt înscrise în
inventarul acesteia şi trebuie restituite după preluarea mărfii sau se transferă vatoarea sa de
inventar către noul proprietar.
f. După natura materiaIuIui folosit Ia confecţionarea lor : ambalaje din lemn,
ambalaje din hârtie sau carton, ambalaje din stilcă, ambalaje din metal, ambalaje din
materiale plastice, ambalaje din fibre textile.
g. După destinatia ambalajelor : ambalaje pentru uz intern, ambalaje pentru
export, ambalaje pentru industrializare.
h. După funcţionalitatea ambalajelor : ambalaje propriu-zise (lăzi saci, cutii,
pungi), ambalaje-utilaje (palete), ambalaje de transport (remorci tehnologice, bene,
cisterne, containere).
6
1.4 FUNCŢIILE AMBALAJELOR

Una din cele mai impontante cerinţe actuale pentru circulaţia mărfurilor, aceea de a
asigura inocuitatea acestora, impune ca majoritatea produselor alimentare să fie
comercializate în stare ambalatà. În acest fel, ambalajul are o mare infiuenţă în acceptarea
sau neacceptarea produsului. Prin aceasta, ambalarea devine o componentă a noţiunii
complexe de calitate a produsului. Ca urmare, ambatajul devine un mijIoc important de
comerciatizare a produselor alimentare, datorită funcţiilor sale. Funcţiile ambalajelor sunt
următoarele:
a. Funcţia de a conţine produsul
Produsele alimentare, lichide sau solide trebuie introduse intr-un recipient
(ambalaj), pentru a se menţine o formă şi pentru a fi posibilă schirnbarea locului, în
procesul de circulaţie a mărfii, fără a se pierde din produs. Ambalajul cuprinde o anumită
cantitate de produse pe o perioadă de timp până ajunge Ia consumator. În toată această
perioadă, ambalajul nu trebuie să modifice însuşirile senzoriale şi chimice ale produselor ,
în mod nefavorabil , care să ducă la pierderea valorii lui de întrebuinţare
b. Funcţia de protectie şi conservare a produsului
Prin această funcţie, ambalajul asigură protecţia produsului conţinut în el împotriva
acţiunii dăunatoare a mediului înconjurător. Totodata, ambalajul trebuie să izoleze complet
produsul de mediul exterior, să nu permita schimburi de gaze cu mediul, deci trebuie să fie
etanş. În aceast fel, el asigură conservarea produselor, prin metoda de ambalare, Aceasta
funcţie are mai multe componente:
 Protecţia mecanicâ a produsului, împotriva unor şocuri mecanice, care pot să
apară în timpul circulaţiei şi desfacerii produsului ca marfă. În majoritatea cazurilor pentru
a asigura o bună protecţie mecanică a produsului ambalat, trebuie ales un material potrivit
pentru cofecţionarea ambalajelor: lemn, metale, materiale pastice, hârtie sau carton.
 Protecţia chimică a produsului, prin care ambalajul trebuie să izoleze
produsele de factorii cu acţiune chimică din mediul exterior, care pot produce diverse
reacţii chimice Ia suprafaţa de contact a produsului cu mediul: oxigenul, vaporii de apă,
ozon, substanţe poluante, substanţe abrazive (praf sau nisip), De asemenea, ambalajul nu
trebuie să permită interacţiuni chimice cu produsul conţinut. Pentru aceasta, ambalajul
trebuie să fie confecţionat din materiate care să fie inerte, din punct de vedere chimic, faţă
de produsul conţinut.
7
 Protecţia împotriva microorganismelor , care se asigura prin folosirea unor

ambalaje libere de microorganisme şi care să nu permită contaminarea produselor cu
microorganisme , prin etanşarea completă a ambalajului.
 Protecţia biologică împotriva dăunătoilor-insecte acarieni de depozit ,
rozătoare, păsări, etc. În acest scop ambalajul trebuie să asigure izolarea acestor produse
faţă de dăunători, să nu permită accesul acestora la produsul conţinut. Astfel de ambalaje
sunt cele din sticlă, materiale, plastice dure, lemn, etc.
 Protecţia faţă de lumina şi radiaţiile ultraviolete. Aceşti factori fizici ar putea
schimba însuşirile senzoriale şi nutriţionale ale multor produse ambalate. Din acest punct
de vedere, materialele din care se confecţionează ambalajele trebuie să fie impermeabile
pentru aceste radiaţii: ambalaje din hârtie colorată, din sticlă colorată, din unele metale etc.
 Protecţia şi conservarea energiei înglobate în produs în timpul procesării.
Prin folosirea ambalajelor, care conţin o cantitate mică de energie se evită pierderea unei
cantităţi de produse, pentru care s-a consumat o cantitate mai mare de energie, în procesul
de producere şi prelucrare. Pe total se face o mare economie de energie. Orice producător,
comerciant sau consumator este preocupat să reducă pierderile de alimente, pentru a fi
profitabil.
 Protecţia mediului înconjurător împotriva agresiunii unor produse
alimentare, care pot produce efecte dăunătoare mediului: produse cu caracter acid,
produse cu conţinut mare de grăsimi, produse conservate cu diferite cantităţi de sare etc.
Aceasta funcţie se realizează prin folosirea unor ambalaje corespunzătoare, rezistente,
etanşe, care să nu permită pierderi de produse alimentare în mediul înconjurător.
c. Funcţia de confort
 Funcţia de confort a ambalajelor se realizează prin folosirea unor ambalaje
corespunzătoare, care să conţină atâtea produse, încât să uşureze operaţiile de manipulare,
transportare, depozitare şi de distribuire a produselor. În societăţile moderne, în care apare
necesitatea de a se distribui produsele în cantităţi mici, dar care să fie totuşi ambalate
cantităţi care să asigure cosumul unei persoane pentru o singura masă, se impune
porţionarea şi ambalarea produselor în aşa fel ca să satisfacă aceste cerinţe. În al doilea
rând, prin funcţia de confort, ambalajul secundar sau terţiar trebuie să conţină cantităţi de
produse care să fie uşor de manipulat de o singură persoană sau de două, fără a fi nevoie de
un efort prea mare. În acest scop, ambalajele secundare sau terţiare trebuie sa fie de formă
stabilă şi de dimensiuni stabilite prin normative, pentru a permite aşezarea lor pe palete, cu
8
folosirea interâgrală a suprafeţei paleteiÎn societatea modernă, cu volum foarte mare de

produse comercializate, dar în care se pune în mod acut problema protecţiei omului
(evitarea suprasolicitării la efort fizic), folosirea paletizării, ca tehnologie de manipulare a
produselor ambalate, între care şi cea de asigurare a confortului.
d. Funcţia de comunicare
 Funcţia de comunicare a ambalajului se referă la cerinţa ca toţi
consumatorii să fie bine informaţi asupra produslui din ambalaj. Acesta funcţie are o mare
contribuţie la promovarea produsului. Informarea asupra produsuluise face prin înscrierea
unor informaţii pe etichetă sau direct pe ambalaj : date despre producător, denumirea şi
preţul produsului, cantitatea conţinută în ambalaj, valoarea energetică şi compoziţia
chimică a produsului, data de fabricaţie şi termenul de valabilitate, modul de folosire a
produsului sau modul de preparare.
 Uniunea Europeana, încă din 1977, a emis Directiva 79/112/CEE,
actualizată ulterior, pentru reglementarea acţiunii de etichetare, prezentare şi reclamă a
produselor alimentare pentru vânzare către consumator. Etichetarea alimentelor ambalate
este obligatorie în RM, obligaţie prevăzută în LEGE Nr. 78 din 18.03.2004 privind
produsele alimentare, HG Nr. 01_04 din 31.05.2004 cu privire la aprobarea şi
implementarea Normelor sanitare privind etichetarea nutriţională,
etichetarea produselor alimentare cu destinaţie dietetică specială, etichetarea produselor
genetic modificate sau provenite din organisme genetic modificate, HG Nr. 996
din 20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind etichetarea produselor alimentare
şi Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj, Regulamentul (UE)
nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare
 Promovarea produsului cu ajutorul ambalajului se poate realiza prin forma,
culoarea, grafica etc. ambalajului. Aceste componente, în mod deosebit, culoarea, pot avea
un efect psihologic important consumatorului sau a cumpărătorului prin declanşarea unor
reacţii care să îl stimuleze în a consuma un anumit produs. Prin grafica folosită, se
ilustrează produsul, provenienţa şi utilizarea sa, se stimulează la maxim imaginaţia
cumpărătorului.
 Pe lângă rolul de informare a consumatorului şi de promovare a produsului,
funcţia de comunicare contribuie la educarea consumatorului. Aceasta se realizează prin
9
înscrierea pe ambalaj sau pe etichetă a valorii energetice a produsului, a conţinutului în

proteine, glucide, lipide, vitamine etc.
10
Design-ul ambalajelor (REFERAT LA SEMINAR)

Design-ul ambalajelor este considerat un instrument care conferă
distincţie produselor şi un mijloc eficace de comunicare a imaginii acestora. Comunicarea
este asigurată de forma, culoarea, grafica, materialul ambalajului, elemente care sunt strâns
legate si care trebuie bine coordonate pentru a asigura eficienţa mesajului informaţional.
Design-ul ambalajului este o preocupare dinamică. În SUA se consideră că un ambalaj îşi
pierde valoarea publicitară după un interval de nouă luni După acest interval, trebuie
modificată, forma şi grafica ambalajului pentru a susţine în continuare concurenţa.
Elementele de bazä ale design-ului ambalajului sunt:
 forma;
 culoarea;
 grafica;
 mesajul informaţional transmis,
La proiectarea formei ambalajului trebuie sã se aibà in vedere
următoarele condiţii:
 capacitatea de protectie fizico-mecanică şi chimică cerută de produs pe tot
parcursul pe care îI suportă acesta;
 importanţa componentei informaţional estetice pentru formarea deciziel de
cumpărare;
 modularea dacă este posibilă;
 Forma ambalajului trebuie corelată cu materialul utilizat pentru
confecţionare, cu sistemul de construcţie, cu particularităţile de utilizare, cu destinaţia.
Forma ambalajului poate sugera calitatea produsuluj (de lux, de calitate superioară sau
inferioară), şi trebuie să fie adaptată Ia conţinut, pentru a se elimina formatele exagerate şi
spaţiile goale ce dau iluzia unui conţinut mai mare.
Au apărut astfel :
 format gigant (anumiţi detergerţi)
 format special (taiţei pertru semipreparate)
 ambalaj economicos (pliculeţele de şampon)
 formate fantezii (cadouri)
11
Culoarea este elementul preponderent al esteticii ambalajului şi unul dintre

instrumentele cele mai importante pe care !e deţin designerii pentru a face din ambalaj un
mijioc efectiv de comunicare.
Culoarea are ca obiective:
 stimularea vanzărilor
 conţinutul şi ambianţa estetică a spaţiilor comerciale
 definirea personaliItăţii produsului
 promovarea unor elemente cu specific naţional, zonal
 crearea din punct de vedere psihologic a unui climat comercial
 contribuţia directă Ia crearea unei tradiţii a produselor întreprinderii.
Grafica
Cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor şi a simbolurilor.
Contribuie Ia impactul iniţial pe care produsul prin ambalajul său îl are asupra
consumatorilor şi joacä un rol important în comunicarea de informaţii si expresii despre
produs. Tendinţa actuală în conceperea ambalajelor produselor, se caracterizează printr-o
grafica simplă, dar expresivă, de regulă prin fotografii color.
Ele trebuie să stimuleze imaginaţia, să prezinte produsul într-o formă
atrãgătoare, astfel încât sã fie remarcat, individualizat şi dorit de consumator, Ambalajul se
adreseazã consumatorului printr-o graficã care nu frapeazã, dar subliniazä avantajele
materiale, economice, sociale pe care le oferă produsul respectiv,
Mesajul informaţional
Completează funcţia ambalajului de informare şi promovare, prin corelarea
imaginii cu textul publicitar şi coloristica, Mesajul informaţional se concretizează în:
- transmiterea unei cantitãţi de date prin intermediul cãrora produsul sã fie
recunoscut sau identificat în strânsă legãtură cu categoria din care face parte;
- evidenţierea caracteristicilor de calitate şi a destinaţiei;
- informarea detaliată asupra naturii, a reciclãrii, recuperării şi a implicaţiilor
ecologice ale ambalajelor;
Elementele informaţionale ale ambalajelor se pot grupa în 3 categorii:
- informaţii şi marketing, în care se include denumirea produsului, marca
comercialã, informaţiile nutriţionale, instrucţiuni de utilizare, simboluri grafice de
avertizare;
- elemente promotionale;
12
- elemente obligatorii: denumire genericä, compoziţia în ordine

descrescătoare a cantităţii de ingrediente, identificarea fabricantului sau a comerciantului,
termen de valabilitate, conţinut net.
e. Funcţia de codificare
Funcţia de codificare a produsului constă în atribuirea fiecărui tip de
produs a unui cod, care îi permite să fie identificat rapid.
Înca din 1970, în SUA, mai târziu în Franţa şi în Germania, au apărut preocupări
pentru codificarea produselor. Apoi, căutând să se compatibilizeze sistemul american de
codificare, denumit UPC, cu sistemele europene, a fost creat sistemul EAN.
Cel mai simplu şi cel mai ieftin sistem de identificare a mărfurilor este codul
cu bare. El este alcătuit dintr-o succesiune de bare de diferite grosimi şi de spaţii între
bare, fiecare având o semnificaţie diferitâ.
Aceste simboluri sunt distribuite în trei sectoare, A, B, C, separate de câte două linii
subţiri şi ceva mai lungi.
Codul conţine informaţii despre ţara de origine, produsul respectiv şi producătorul
său, precum şi o cifră de control.
Codul nu conţine informaţii despre preţul produsului, pentru că acesta este în
continuă schimbare. Preţul se obţine prin interogarea calculatorului de către aparatul de Ia
casă, după citirea codului. Citirea codului se face cu scanere fixe sau mobile.
13
În alte ţări există şi alte tipuri de coduri, care funcţionează zonal, de exmplu în
Japonia.
TEMA 2. AMBALAJE CLASICE ŞI MODERNE FOLOSITE PENTRU

PRODUSELE AGROALIMENTARE
2.1 AMBALAJE DIN STICLĂ

Aceste ambalaje se confecţionează din sticlă de diferite calităţi, în difente forme:
borcane, baloane, butelii, damigene, tuburi rigide etc.
1. Borcanele folosite pentru ambalarea produselor agroalimentare se
confecţionează din sticlă calco-sodică, cu capacităţi cuprinse între 120 ml şi 15000 ml şi de
forme diverse: borcane triunghiulare, borcane înalte, borcane obişnuite (Fig. 4)
14
Borcanele înalte se închid după sistemul OMNlA, iar borcanele obişnuite şi cele
triunghiulare se inchid după sistemul OMNIA sau sistemul TWIST-off.
- Borcanele cu inchidere după sistemul OMNIA au profilul gurii cu marginea
proeminentă pentru fixarea capacului prin presare, ceea ce asigură etanşeitatea. În
interiorul borcanului se creeaza depresiune prin introducerea de abur sau fierbere în apă,
pentru încălzirea aerului aflat intre capac şi produs. Se folosesc capace din aluminiu, de
diferite dimensiuni, corespunzătoare dimensiunii gurii borcanului. (Fig 5a). -
Borcanele cu închiderea după sistemul TWIST-off au profilul gurii cu nişte nervuri, pentru
înfiletarea capacului (Fig 5 b), cu patru începutun sau cu şase începuturi. Borcanele sunt
contecţionate din tablă cositorită cu garnitură de etanşare şi au pe margine cele patru sau
şase profile pentru înfiletarea capacului Acest tip de borcane se recomandă pentru
ambalarea produselor care nu se consumă integral Ia o deschidere a capacului : gem, miere,
dulceaţă etc.
- Borcanele cu închidere de tip KELLER au Ia nivelul gurii profile pentru
două începuturi de filet. Capacele sunt din tablă de aluminiu şi sunt prevăzute cu garnitură
de etanşare.
2. Buteliile din sticlă sunt recipiente cu sectiune transversală cilindrică, în cele mai
multe cazuri, mult mai mică decât înălţimea. Au capacităţi de Ia 25 ml până Ia 10000 ml.
Pentru produsele alimentare se foIosesc butelii din sticlă calco-sodică, cu capacitate de
100-2000 ml. Dupa destinaţia lor, buteliile pot fi:
15
- Butelii de uz general (butelii obişnuite sau butelii de tip Naville, cu

capacitate de 1000 ml (Fig. 6a). Se închid cu coroană prin presare sau cu dop de plută ori
material plastic.
- Butelii pentru vin (cu capacitate de 700 sau 780 ml Fig, 6), de tip RHEIN
sau de tip Bordeaux). Se confecţionează din sticlă calco-sodică, de culoare verde pentru
vinurile roşii, sau sunt incolore pentru vinurile albe. Închiderea se face cu capsulă coroană
sau cu dop de plută ori de material plastic.
- Butelii pentru bere – tip EURO, de 500 ml şi culoare verde sau brună,
butelii de tip NRW = Nord Rhein Wesfalia de 500 ml şi culoare brună (Fig. 6 d,e,f). Sunt
confecţionate din sticlă calco-sodică şi se închid cu capsulă coroană.
16
- Buteliile speciale – pentru berea Stella Artois, de 330 ml, 500 ml şi culoare
verde închis , pentru berea Tuborg, de 330ml, de 500ml şi de culoare ambră. Buteliile
pentru bere au închidere cu capsulă coroană.
- Alte tipuri de butelii care se mai folosesc au forme şi mărimi diferite, în
funcţie de destinaţie şi de design-ul folosit : butelii pentru şampanie, pentru coniac, pentru
lichior, pentru wisky, pentru sucuri de fructe sau legume etc. La cele mai multe dintre
aceste butelii, închiderea se face cu capace filetate. Excepţie fac buteliile pentru şampanie,
la care închiderea se face cu dop de material plastic şi se asigura cu o armatură de sârmă.
2.3 AMBALAJE METALICE

Se folosesc ca ambalaje metalice : foliile metalice, cutiile metalice, tuburile si
bidoanele metalice, butoaie metalice etc.
1. Foliile metalice se obţin prin laminarea unor metale: plumb staniu, aluminlu,
• Foliile de plumb, mult folosite Ia începutul sec al XX-lea pentru calităţile sale:
maleabilitate, ductibilitate, impermeabilitate etc. S-a renunţat Ia ele pentru că sunt toxice
dacă vin în contact nemijlocit cu alimentele Se mai folosesc pentru învelirea Ia exterior a
unor pachete, care au nevoie de o bună impermeabilitate pentru lumina etc.
• Foliile de staniu (staniolul) so folosesc, simple sau acoperite cu hârtie, Ia
ambalarea brânzeturilor, pateului de ficat, a ciocolatei etc, pentru că nu sunt toxice
• Foliile de aluminiu cu grosimi de 5—200 microni, au proprietăţi foarte bune ca
ambalaj: impermeabiitate Ia gaze şi arome, opacitate Ia razele ultraviolete. Se folosesc
frecvent prin lăcuire sau prin laminare cu hârtie kraft, hârtie parafinată sau hârtie muselina.
Are numeroase domenii de utilizare : ambalarea untului ciocolatei, nuga, drajeurilor,
bomboanelor fine, a biscuiţilor, a ţigaretelor. Se folosesc Ia confecţionarea de etichete, Ia
aplicarea unei folii do aluminiu peste capsula-coroană la unele butelii dn sticlă. Din
materialele complexe cu folii de aluminiu se confecţionează pungi, pachete, pliculeţe,
capace prin presare sau înfiletare, pentru borcane, pentru diferite tipuri de cutii, sau
cartoane aseptice etc.
2. Tuburile metalice, deformabile sau nedeformabile, sunt larg folosite mai ales în
ultima perioadă. Tuburile deformabile şi tuburile rigide se confecţionează în principal din
aluminiu şi asigură o protecţie foarte bună produselor conţinute. Ele se pot Iăcui Ia interior
şi se pot imprima diferite desene şi texte. Se închid cu buşon, prin înfiletare.
17
Se folosesc la ambalarea laptelui concentrat, a unor produse cu vâscozitate mare

(paste, maioneză, diferite creme etc.)
3. Cutille metalice se confectienează din tablă de oţel moale, cositorită sau din
tablă de aluminiu, prin falţuire şi lipire, cu corpul lipit prin suprapunere, sau cu corpul
ambutisat. Au formă de paralelipiped sau forma ovoidă, iar capacul trebuie detaşat pentru
a folosi conţinutul. Interiorul cutiei poate fi lăcuit. Cutiile nelăcuite sau parţial lăcuite se
folosesc pentru fructe, gem şi dulceaţă puţin acide (de caise, pere, mere, cireşe albe,
piersici etc), pentru tomate, ciuperci, fasole verde, struguri albi.
Cutiile lăcuite total se folosesc pentru produse sensibile la acţiunea staniului: fructe
cu pigmenţi antocianici (cireşe, căpşune, coacăze), sfeclă roşie, varză, produse care
eliberează hidrogen sulfurat mazăre verde, varză, fasole albă, carne în suc propriu, pateuri).
Pentru bere, bătuturi răcoritoare, sucuri, unele băuturi,alcoolice etc, se folosesc
cutii metalice din oţel inoxidabil sau tablă din aluminiu, obţinute prin ambutisare şi lăcuite,
în interior. Pentru aceste produse se confecţionează cutii cu capacitatea de 300 ml şi 500
ml. Deschiderea se face cu o limbă de rupere pe o porţiune din capac, care este mai subţire
şi de care este prinsă limba de rupere.,
4 Bidoanele metalice se confecţionează din aluminiu şi se folosesc în principal
pentru transport lapte, smântână etc. Pe interior se protejează împotriva coroziunii, prin
decapare. Se confecţionează bidoane cu capacitatea de 5 l, 10 l, 25 I, cu capac din acelaşi
material, fixat cu o toartă rabatabilă, care se prinde în două bolţuri aflate pe corpul
bidonului.
5. Butoaiele metalice se confectionează din aluminiu, oţel inoxidabil sau tablă
decapată. Pot fi cilindrice sau bombate, situaţie în care sunt prevăzute cu două inele din
cauciuc, pentru a uşura rostogolirea. Se folosesc pentru bere sau pentru vin. Au capacităţi
de 50 l, 100 l (cele din aluminiu), de 30 I, de 50 I (cele din oţel inoxidabil) sau de 220 I
(cele din tabIă decapată)
2.4 AMBALAJE DIN MATERIALE CELULOZICE

Materialele celulozice folosite pentru confecţionarea ambalajelor sunt: lemnul,
cartonul, hârta, placajul, PAL, PFL. Ambalajele din lemn sunt din cele mai vechi ambalaje,
ca timp de când se folosesc pentru ambalarea produselor alimentare. În ultimul timp sunt
18
tot mal mult înlocuite de ambalajele din material plastic. Se confectionează lăzi de diferite
tipuri, mărimi, palete, plane de transport, palete, butoaie din lemn etc.
1. Tipurle de ambalaje din Iemn se confectionează din şipci de lemn. Puse una
lânga alta (pentru confecţionat lăzi), sau din porţiuni de lemn înguste şi lungi, geluite,
curbate sau drepte, care se asamblează una lângă alta (pentru confecţionarea butoaielor).
a. Lazile din Iemn se confectionează din şipci de lemn, din placaj sau din plăci
fibrolemnoase (Fig. 7). Se folososc ca ambalaje secundare (lăzile compartimentate pentru
sticle, numite şi navete), sau ca ambalaje primare (Iăzi pentru legume şi fructe, lăzi pentru
produse grase-unt, margarină, unturã). În ultimul timp, cea mai mare parte din ele au fost
înlocuite cu lăzi din material plastic, cutii de carton etc.):
- Lăzi tip P, sunt folosite pentru recoltarea, transportarea, depozitarea şi
desfacerea fructelor şi legumelor cu pulpă tare. Pot avea capac sau să nu aibă (Fig 8), cu un
volum util de 63,833 dm3 . Dimensiunile exterioare ale lungimii şi lăţimiii trebuie să
asigure folosirea integrală a suprafeţei paletelor (când se practică manipularea paletizată).
- Lăzi tip C (fig. 8), confecţionate fără capac, se cofecţionează din lemn de
fag sau alte foioase, au ca destinaţie recoltarea, transportarea, depozitarea de scurtă durată
şi desfacerea legumelor şi fructelor perisabile, a strugurilor etc
19
20
- Lăzi pentru conserve alimentare, cu înălţime mai mică, se folosesc ca ambalaj

de ordinul II, pentru ambalarea cutiilor de conserve, a borcanelor, în vederea transportării
sau depozitării.
b. Palete, folosite pentru stivuirea şi transportarea ambalajelor de ordinul II, în
tehnologiile moderne de manipulare paletizată a produselor. Se folosesc următoarele tipuri
de palete (fig 9).
- Palete plane, tip EURO, cunoscute şi ca palete de uz general, se

confecţionează din cherestea de fag, ulm, stejar, frasin etc. Se folosesc în reţeaua internă şi
în reţeaua internaţională de circulaţie a mărfurilor.
- Palete – ladă din lemn, cu circulaţie mai restrânsă este destinată recoltării,
transportării, de pozitării fructelor şi legumelor cu pulpa mai tare : mere, gutui etc. Se
foloseşte frecvent în plantaţiile pomicole, pentru transportarea fructelor în hale sau pentru
ambalarea fructelor în vederea depozitării, întrucât permite folosirea raţională a spaţiului
de depozitare, prin stivuire.
- Palete cu montanţi, care se folosesc pentru a permite stivuirea unor
ambalaje cu stabilitate mai redusă sau pentru stivuirea butoaileor pe paleţi. Montanţii se
confecţionează din metal, rareori din lemn, se montează pe cadrul paletei, în diferite
variante : două cadre în formă de cruce pentru butoaie) sau în jurul paletei plane (pentru
legume, fructe etc).
c. Butoaie din lemn, sunt mult mai folosite decat alte ambalaje din lemn. Se
folosesc pentru producerea/prelucrarea, transportarea şi depozitarea vinului şi a băuturilor
alcoolice distilate, pentru peşte sărat, pastă de tomate etc. Se confecţionează din lemn de
stejar, fag, salcâm. Lemnul trebuie să fie de bună calitate, bine uscat, expus timp de trei ani
21
la diferite intemperii. De obicei, butoaiele au forma bombata şi o capacitate foarte diferită,

în funcţie de destinaţie : de la 50 l, până la câteva mii de litri.
2. Tipuri de ambalaje din hârtie
Ambalajele din hârtie se folosesc pe scară largă : pungi, saci simpli sau saci
straficaţi, pliculeţe etc.Unele ambalaje din hârtie sunt dublate cu pelicule sau folii de
material platic sau de metal, pentru a mări rezistenţa la şocuri mecanice sau pentru a se
asigura o mai buna izolare hidrică şi luminoasă a produselor.
a. Pungile din hârtie, de diferite forme şi mărimi, se confecţionează în cinci tipo-
variabile conform STAS 3111/1986 : pot avea capacitatea de încărcare de 5-1000 g pentru
tipul S, sau de 1-10 g pentru alte tipuri.
b. Sacii din hârtie sunt folosiţi Ia ambalarea în vederea manipulării, transportării
sau depozitării produselor alimentare în stare de granule sau pulbere. Se pot confecţiona
prin lipire sau coasere, ambele tipuri putând să fie deschişi la gura de umplere. Pot fi
confecţionati dintr-un strat de hârtie sau din mai multe straturi. La interior, se pot acoperi
cu un strat de material termoplastic, pentru a asigura o buna izolare hidrică şi pentru a mări
rezistenţa mecanică.
c. Ambalaje din carton
Ambalajele din carton (fig. 10) se folosesc mai puţin ca ambalaje primare, mai mult
ca ambalaje secundare. Ambalaje care se confecţioneaza din carton: cutii, lăzi, suport
alveolar (Fig, Nr 8).
22
a. Cutiile de carton se obţin din folii de carton, asamblate cu cleme, benzi

adezive, adezivi etc. Sunt folosite mai mult ca ambalaje secundare pentru ambalarea
bomboanelor de ciocolată, a pliculetelor sau pachetelor din difenite produse etc. Se pot
confecţiona în mai multe variante : cu posibilitatea de pliere, cu o clapa-capac, cu 3-4 clape
de închidere, cutie cu fereastră amplasată lateral (pentru vizionarea produsului), cutie cu
capac dublu, cutie cu sertar.
b. LăziIe de carton sunt ambalaje mai mari, de obicei folosite ca ambalaje
terţiare pentru ambalarea produselor în vederea manipulării, transportării sau depozitării
acestora pentru diferite durate mai scurte de timp .
Sunt confecţionate dintr-o singura piesă şi prevăzute cu clape de închidere la un
capăt, sau din două piese dispuse telescopic, fiecare având clape de închidere, care se
inchid pe rând, pe măsură ce se introduc una în alta.
c. Suporturile aIveolare sunt destinate pentru ambalarea ouălelor (cofraje).
Acestea se pot confecţiona cu 10 alveole, cu 15, cu 18 sau cu 30 alveole etc.
2.5 AMBALAJE DIN MATERIALE PLASTICE ŞI DIN MATERIALE

COMPLEXE
Din material plastic se confecţioneaza ambalaje folosite Ia preambalarea sau
ambalarea produselor alimentare în vederea transportării, manipulării sau depozitării
acestora. Se confecţionează folii termocontractibile sau extensibile, pungi, sacoşe şi saci,
butelii şi flacoane, bidoane şi butoaie, cartoane din materiale complexe care cuprind
materiale plastice, lăzi de difente tipuri etc.
1. Pungi, sacoşe şi saci din folii de material plastic (din polietilenă sau policlorură
de vinil). Se folosesc pentru ambalarea produselor alimentare ca ambalaj primar, sau pentru
confecţionarea huselor folosite Ia acoperirea produselor paletizate şi altor unităţii de
ambalare (butelii, borcane etc). Ambalajele pot fi cu pliuri sau fără pliuri, imprimate sau
neimprimate, perforate sau neperforate. Se folosesc Ia ambalarea produselor granulare,
pulverulente (sare, zahăr mălai, orez, mazăre verde congelată, paste făinoase, biscuiţi,
carne de porc, de vită sau de pasăre, lapte ambalat aseptic). Sacii se folosesc pentru
ambalarea unor produse aflate în ambalaje primare, în vederea manipularii.
23
2. Sacii din ţesătura din material plastic se obţin din polipropilenă şi se folosesc
pentru ambalarea zahărului, sarii, orezului, precum şi a unor produse ambalate în pungi,
pliculeţe sau pachete mai mici.
3. Foliile termocontractibile sunt folii din polietilenă care işi micşorează volumul
când se incălzesc. Pentru folosirea lor la ambalare, produsul se acoperă cu folia respectivă,
apoi se încălzeşte pentru a se contracta. Prin contractare, folia se lipeşte ca o manuşă de
supraţa produsului. Foliile termocontractibile sunt folosite Ia ambalarea unor produse Ia
care se foloseşte şi efectul lipsei de aer pentru coservare: carne proaspătă şi produse din
carne, brânzeturi, castraveţi proaspeţi caşcaval, unele fructe etc. Se mai folosesc pentru
acoperirea tăviţelor sau caserolelor care conţin alimente semipreparate sau preparate.
4. Buteliile şi flacoanele deformabile din material plastic se confecţionează din
ploietilena, mai puţin din ploliclorură de vinil. Aceste ambalaje tind să înlocuiască buteliile
din sticlă la amblarea produselor lichide ca apă minerală, lapte pasteurizat, ulei, vin,
băuturi răcoritoare etc), sau a produselor lichide cu un anumit grad de vâscozitate (nectar
de fructe, ketch-up, concentrate din fructe). Buteliile se închid cu buşon cu filet, cu două
sau cu patru începuturi, ori cu dop din material plastic.
5. Bidoanele şi butoaiele din material plastic se confecţionează din plietilenă şi
sunt destinate transportării produselor lichide: apă, băuturi alcoolice, sucuri în curs de
procesare, etc. Bidoanele se confecţionează la capacităţi de 5l, 10 l, 20l, 30l, 40 l, iar
butoaiele, folosite pentru bere în Franţa, Belgia, Luxemburg, au capacitate de 40 l, 50 l,
60l.
6. Cartoanele se confecţionează din materiale complexe : carton acoperit cu
pelicule de material plastic, pentru a-i creşte proprietăţile de protecţie. Pot avea diferite
forme şi mărimi. Se folosesc la ambalarea laptelui, a cremelor şi a băuturilor preparate cu
ciocolată, a sucurilor de legume sau de fructe, a nectarurilor de fructe. Se confecţionează o
gamă foarte variată de cartoane :
- cartoanele în formă de tetraedru, tip TETRA CLASSC şi TETRA
CLASSIC ASEPTIC, pentru ambalarea laptelui, a smântânii pentru cafea, a îngheţatei, a
sucurilor de fructe etc. Se confecţionează dintr-un strat de hârtie kraft, acoperită la interior
cu un strat de polietilenă, iar la exterior este acoperită cu un strat de parafină. Se
confecţionează la capacităţi de 25 ml – 1136 ml.
24
- cartoane în formă de paralelipiped, tip TETRA BRIK şi tip TETRA

BRIK ASEPTIC, au capacităţi de 0,2 – 2 l. Sunt destinate ambalării laptelui pasteurizat şi
al altor sortimente de lactate. A sucurilor de fructe sau legume, a bauturilor alcoolice.
Deschiderea acestor ambalaje se face prin partea de sus, prin rupere cu o clapă îndoită
lateral şi lipită de un perete vertical.
- Cartoanele paralelipipedice, de tip, COMBIBLOC, folosite la ambalarea
sucurilor de fructe sau a laptelui, sunt fabricate de firma elveţiană SIG-COMBIBLOC, (M.
Turtoi -2000), dar au o largă raspândire în lume. Deschiderea acestor cutii se face prin
decuparea unui colţ cu foarfeca sau prin desfacerea unui capac prevăzut cu limbă de
rupere, aflat în partea de sus a cutiei. Capacul permite să se închidă cutia din nou, dacă nu
s-a consumat tot conţinutul. Aceste cartoane sunt confecţionate din materiale complexe,
alcătuite astfel : un strat de polietilenă la exterior, un strat de carton subţire la mijloc, un
strat de polietilenă la interior, pe care se mai adaugă o folie de aluminiu şi încă un strat de
polietilenă în contact cu produsul.
7. Lăzile din material plastic sunt cofecţionate din PVC colorat de diferite colori.
Sunt folosite pentru recoltarea şi manipularea fructelor şi legumelor, precum şi pentru
produse alimentare preambalate în unităţi mici de ambalaj. Se foloseşte lada MODEL – 1,
cu capacitate de circa 6 Kg, lada MODEL – 2, cu capacitate de circa 12 Kg, lada MODEL
– 3, cu capacitate medie de circa 21 Kg, lada MODEL – 4, cu aceeaşi capacitate. Se mai
confecţionază lăzi compartimentate pentru butelii din sticlă, care au înlocuit în mare parte
lăzile compartimentate din lemn (navetele din lemn).
TEMA 3. MATERIALE DE AMBALARE A PRODUSELOR ALIMENTARE

Materialele de ambalare s-au bazat în mare masură pe materiale nerecuperabile.
Sigurele materiale de ambalare refolosibile sunt hârtia şi cartonul, care au la bază celuloza,
cel mai abundent polimer reciclabil din întreaga lume.
În prezent, materialele utilizate pentru ambalare constau într-o varietate de polimeri
derivaţi din petrol, metale, sticlă, hârtie şi carton sau combinaţii ale acestora. Aceste
materiale şi polimerii sunt utilitaţi in combinaţii variate pentru a prepara materiale cu
proprietăţi unice care asigură în mod eficient siguranţa si calităţile produselor alimentare,
de la procesare şi producere, manipulare şi stocare şi în final până la utilizarea de către
consumator. De reţinut faptul că, aceste materiale îndeplinesc o sarcnă importantă, astfel ca
în absenţa ambalarii sau în cazul ambalarii insuficiente ar rezulta o deteriorare rapidă a
25
calităţii şi siguranţei conducând la pierderi comerciale mari ale alimentelor. Produsele

alimentare au cerinţe specifice optime de depozitare şi pentru materialele de ambalare.
Când se ia în considerare conceptul de ambalaj alimentar, trebuie sa fie avută în vedere
întreaga interacţiune dinamică dintre alimente, materialul de amabalare si atmosfera
înconjurătoare.
Baza biologică a materialelor confera posibilitatea unică de a le asigura o
funcţionare foarte atrăgătoare acestora şi anume aceea de compostabilitate. Aceasta
proprietate permite noilor materiale sa se degradeze până la degradarea timpurilor de viaţă.
Compostabilitatea a fost orientată deocamdată spre aplicaţii ale materialelor de ambalare
pe bază de substanţe biologice si este o consecinţă logică a cantităţii mari a materialelor de
ambalare şi a deşeurilor asociate cu acestea.
Crearea şi producerea materialelor de ambalare este un proces cu mai multe etape şi
implica luarea în considerare a mai multor aspecte pentru a obţine un mabalaj final cu toate
proprietăţile corespunzătoare.
Proprietăţile care trebuie avute în vedere, legate de distribuirea alimentelor, sunt
multe şi pot include permeabilitatea la gaze sau la vaporii de apă, proprietăţi mecanice,
capacitatea de etanşare, proprietăţi de termoformare, (rezistenţă faţă de apă, grăsime, acid,
radiaţii UV, lumină etc), prelucrabilitate (pe linia de ambalare), transparenţă, capacitate
anticondensare, capacitate de imprimare (printabilitate), disponibilitate şi desigur cost. În
ceea ce priveşte calitatea produselor alimentare ambalate în amestec de gaze, tehnicile de
ambalare folosite influenţează aspectul produsului. De ex, aplicarea vacuumului, înainte de
curent de gaze nu se poate face pentru unele produse, datorită fenomenelor de zdrobire şi
comprimare care pot avea efecte negative asupra texturii. Sunt câţiva factori care trebuie să
fie avuţi în vedere la determinarea combinării proprietăţilor materialelor de ambalare
necesare pentru fiecare produs specific şi pentru piaţă. În mod natural, cerinţele de bază
sunt aceleaşi cu cele general acceptate pentru materialele de ambalare alimentare ca de
exemplu necesitatea ca materialul să fie potrivit pentru utilizare în contact cu produse
alimentare în sensul absenţei fenomenului de migrare.
Particularizând pentru ambalarea în atmosferă de gaze, factorii cei mai importanţi
sunt urmatorii :
- proprietăţile de barieră ;
- rezistenţa mecanică ;
- intergitatea sudurii (sigilării) ;
26
- tipul de ambalaj ;
- condensarea ;
- biodegrabilitatea şi reciclabilitatea ;
- microondabilitatea;
- proprietăţile termice şi mecanice;
- compostabilitatea.
3.1 SELECTAREA MATERIALELOR DE AMBALARE

Alegerea sistemului corespunzător de ambalare a unui produs alimentar perisabil si
selectarea materialelor necesare pentru confecţionarea acestuia nu se poate face decât
luând în considerare conexiunea mai multor factori, cum sunt:
 cerinţe impuse de buna conservare a produselor;
 caracteristicile funcţionale fizico-mecanice şi igienico-sanitare ale
materialelor ;
 nivelul tehnologic cerut de operaţiile de asamblare ;
 potenţialul tehnologic al producătorilor materialelor de ambalare ;
 preţul de cost, aspectul estetic, competitivitatea.
3.2 CERINŢELE PRODUSELOR ALIMENTARE FAŢĂ DE AMBALAJ

Consumatorii cer tot mai mult alimente cu calitate sau valoare nutriţională
superioară, minimal procesate şi care menţin produsele cât mai aproape de calitatea celor
proaspete. Produsele alimentare sunt supuse modificărilor în timpul depozitării ceea ce are
ca rezultat efecte negative asupra calităţii, pornind de la defecte senzoriale minore până la
alterare totală.
Brody (2002) subliniază ca valabilitatea alimentului este reprezentată de perioada
în care produsul va păstra un nivel acceptabil al caracteristicilor de consum din punct de
vedere senzorial cu respectarea siguranţei alimentare. Acesta ar depinde de 4 factori
principali şi anume: reţetă, procesare, ambalare şi depozitare.
Termenul de valabilitate al alimentului definit ca perioada de timp în care
pierderile de calitate nu pot depaşi un nivel acceptabil, poate fi influenţat decisiv catre
tehnica de ambalare folosita (Pfeiffer, D’Aujourd’hui, Walter, Nuessli&Escher).
27
În sistemul produs-ambalaj, rolul esenţial îi revine desigur alimentului, acesta

determinând alegerea ambalajului potrivit, corespunzător naturii sale interne, precum şi
cerinţelor de desfacere şi consum.
Alegerea şi proiectarea ambalajului presupune:
- selectarea materialului de ambalare şi a tipului de ambalaj;
- alegerea metodei de ambalare adecvate.
3.3 PROPRIETĂŢILE IGIENICO-SANITARE ALE MATERIALELOR

Pentru păstrarea calităţii si securităţii alimentului, este necesară stabilitatea acestora
faţă de produsul cu care vine în contact.
În cazul utilizării materialelor pentru ambalarea produselor alimentare este necesar
să se ţină seama de faptul că prin contactul acestora cu produsele şi prin reacţiile chimice
care intervin, materialele respective pot influenţa schimbarea compozitiei alimentului,
contaminarea chimică sau microbiologică a alimentelor.
În vederea înlăturării acestor fenomene nedorite este necesar ca materialele de
ambalare sa fie judicios alese, iar pentru prevenirea unor eventuale contaminări de ordin
bacteriologic, ele trebuie curăţate sau eventual sterilizate. Pentru a putea aprecia
inocuitatea unui material ce vine în contact direct cu alimentele, trebuie să se determine
gradul de cedare al diferiţilor ingredienţi într-un lichid de extracţie suficient de sever
pentru a simula cele mai grave condiţii la care un material plastic ar putea fi supus la
utilizarea sa în practică.
Cantitatea limită de substanţe care pot influenţa calitatea unui produs alimentar se
poate determina printr-o medoda experimentală, de referinţă, cum ar fi testul de migrare.
Noile directive ale UE si normativele naţionale referiotoare la materialele care vin în
contact cu produsele alimentare, impun limite de migrare pentru componenţii specifici.
Principiul migrarii globale stă la baza metodelor de control igienico-sanitar a
materialelor care vin în contact cu produsele alimentare. Acest factor este de fapt direct
corelat cu problema purităţii alimentelor şi se considera că el constituie un test – screening
simplu, care reduce volumul mare de lucru ce s-ar impune pentru determinarea migrărilor
analitice specifice fiecărui tip de component în parte.
28
3.4 PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR DE AMBALARE

3.4.1 PROPRIETĂŢILE DE BARIERĂ
În cele mai multe aplicaţii de ambalare în atmosferă de gaze excluzând legumele şi
fructele, este de dorit să se menţină atmosfera injectată iniţial în ambalaje o perioadă cât
mai lungă posibil. Atmosfera corectă la început nu se va putea păstra pentru timp mai lung
dacă materialul de ambalare permite schimbarea ei prea rapid. Unii dintre polimerii
utilizaţi în mod obişnuit includ PE (polietilenă), PET (polientereflatat), PET metalizat, PP
(polipropilenă) PS (polistiren), PVC (policrorură de vinil), PVDC (policrorură de
viniliden), PA (poliamidă), EVA (etil-vinil-acetat), OPA (poliamidă orientată) şi EVOH
(copolimer etilenă – alcool vinilic).
Legumele şi fructele se comportă diferit fată de alte produse alimentare prin aceea
că ele continuă să respire chiar atunci când sunt plasate într-o atmosferă modificată.
Datorită respiraţiei, aici există pericolul ca dioxidul de carbon să crească la niveluri
dăunătoare pentru produs şi care pot anula avantajele ambalării. Pe de alta parte, respiraţia
consumă oxigen şi există pericolul de anaerobioză. În acest sens s-au realizat numeroase
materiale de ambalare speciale pentru legume şi fructe, cum ar fi filmele “inteligente”,
filmele microporoase şi filmele micro-perforate.
Multe alimente necesită condiţii atmosferice specifice pentru a-şi meţine
prospeţimea şi calitatea în ansamblu pe perioada depozitării. În acest sens ambalarea într-o
atmosfera protectoare cu un amestec specific de gaze asigură calitatea optimă şi siguranţa
produsului avut în vedere.
În general, permeabilităţile la oxigen şi la alte gaze ale unui material specific sunt
strâns corelate. Aceasta relaţie se observă, de asemenea, pentru materialele pe bază de
substanţe biologice. Totuşi, pentru unele materiale pe bază de substanţe biologice, de
exemplu PLA (acid polilactic) si amidon, permeabilitatea la dixid de carbon comparativ cu
ce a la oxigen este mult mai înaltă decât pentru materialele plastice convenţionale.
Cum multe din aceste materiale pe bază de substanţe biologice sunt hidrofile,
propietăţile lor de barieră faţă de gaze sunt foarte mult dependente de condiţiile de
umiditate pentru măsurători si permeabilitate la gaze a materialelor pe bază de substanţe
biologice hidrofile poate creşte considerabil la niveluri ridicate ale umidităţii relative.
Acest fenomen este observat de asemenea la polimerii convenţionali. Permeabilitatea la
gaze a materialelor de tipul nylon si alcool etilvinilic este de asemenea afectată de creşterea
29
umidităţii. Barierele la gaze pe bază de PLA si PHA (polihidroxialcanoaţi) nu se aşteaptă

să fie dependente de umiditate.
3.4.2 REZISTENŢA MECANICĂ
În alegerea materialelor de ambalare pentru alimente trebuie acordată atenţie
rezistenţei la efort mecanic, umidităţii şi temperaturii (congelare sau refrigerare) pe care
trebuie să le îndeplinească materialul. Dacă un material are o rezistenţă mecanică slabă,
eforturile mecanice, umiditatea si temperatura scăzuta în timpul depozitării, transportului si
manipulării pot deteriora ambalajul si provoca scurgerea.
3.4.3 CONDENSAREA
În ideea de a îmbunătăţi aspectul ambalajelor vândute “en-detail”, polietilena
laminată pentru ambalare poate fi special tratată (anti ceaţă) pentru a preveni comdensarea
apei, care se depune pe interiorul ambalajului şi împiedică examinarea produsului de către
consumator.
3.4.4 MICROONDABILITATEA MATERIALELOR DE AMBALARE
Este un factor de îmbătrânire a acestora care trebuie avut în vedere, de asemenea în
ambalarea în atmosferă de gaze, în mod particulat în cazul produselor alimentare gata de
mâncat (culinare). De exemplu, punctul de topire scăzut al PVC-ului face ca PVC-LDPE -
laminat (filmul de coextrziune) să fie mai mult utilizat ca un material de ţesătură de bază în
maşini “deep draw”, nepotrivit pentru încălzire în cuptorul cu microunde.
3.4.5 BIODEGRABILITATEA ŞI RECICLABILITATEA
Ele reprezintă tendinţe noi în domeniul ambalajelor. O provocare majoră pentru
producerea de materiale este comportamentul hidrofilic natural al multor biopolimeri, in
condiţiile în care numeroasele aplicaţii alimentare necesită materiale care sunt rezistente la
conditii de umiditate. Totuşi, când se compară transmitanţa vaporilor de apă a diverselor
materiale pe bază d substanţe biologice cu cea a materialelor pe bază de polimeri sintetici,
devine limpede faptul că este posibil să fie produse materiale pe bază de substanţe
biologice cu rate de transmitanţă ale vaporilor de apă comparabile cu cele furnizate de
unele materiale plastice convenţionale. Totusi, dacă sunt necesare materiale cu proprietăţi
de barieră înalte pentru vaporii de apă, se aplica foarte puţine materiale pe bază de
substanţe biologice. Tendinţele sunt orientate în mod curent în această direcţie şi
materialele pe bază de substanţe biologice viitoare trebuie să fie capabile să mimeze
barierele de vapori ale materialelor convenţionale cunoscute astăzi.
30
TEMA 4. PROCEDEE ŞI TEHNICI MODERNE DE AMBALARE A

ALIMENTELOR
4.1 PROCEDEE DE AMBALARE

Prin diversele metode şi tehnici de ambalare se caută să se obţină următoarele
performanţe:
- mai buna realizare a funcţiilor ambalajelor;
- creşterea productivităţii muncii la confecţionarea ambalajelor şi la
ambalarea produselor;
- raţionalizarea materiilor prime folosite în confecţionarea ambalajelor.
Cele mai folosite procedee de ambalare sunt:
- dozarea volumetrică a cantităţii de produs (ambalarea are loc la bază
volumul produsului ce va fi introdus în ambalaj);
- dozarea gravimetrică a cantităţii de produs (ambalarea are la bază masa
produsului de ambalat).
Din cele două procedee principale de ambalare derivă mai multe metode de
ambalare:
a. ambalare colectiva;
b. ambalare celulară;
c. ambalare porţionată;
d. ambalare in folii contractibile;
e. ambalare tip TETRA – PAK;
f. ambalare aseptică;
g. ambalare tip aerosol;
h. ambalare tip cocon;
i. ambalare în spumă de poliuretan tip BIBBIPAK;
j. ambalare în atmosferă modificată de gaze;
k. ambalare activă;
l. alte tipuri de ambalare şi instalaţii utilizate în acest scop
m. ambalarea inteligentă.
31
4.2 AMBALAREA COLECTIVĂ

Permite gruparea mai multor produse identice într-o singură unitate de vânzare.
Aceasta metodă uşurează mult manipularea şi transportul produselor, Metoda se poate
utiliza şi pentru ambalarea unor produse preambalate ( de exemplu instrumentar
chirurgical, seringi de unică folosinţă, produse cosmetive etc.). Se pot utiliza în acest scop:
hârtia, celofanul, cartonul si foliile contractibile. Multe din produsele alimentare de uz
curent (zahăr, făină, orez, mălai etc) sunt amabalate în acest fel.
4.3 AMBALAREA CELULARĂ

Este folosită sub formă de casete comprimate. Acestă metodă constă în aşezarea
individuală a produselor între două pelicule de material plastic, de regula transparente care
sunt presate din loc în loc unde aderă, alcătuind astfel celule în care se află produsul
ambalat. Se aplică mai ales la produsele farmaceutice. Avantajele acestei metode se împart
în economice şi merceologice. Se realizează pe linii automatizate în condiţii de mare
productivitate şi permite desfacerea produselor în condiţii de igienă şi într-o forma de
prezentare atrctivă.
4.4 AMBALAREA PORŢIONATĂ

Aici cantitatea de produs conţinută de ambalaj este calculată pentru a fi consumată
printr-o singură folosire. Se utilizează pentru acest tip: plicuri, cutii, pungi, borcane, tăvi
compartimentate, folii contractibile, folii termosudabile, hârtie metalizată, butelii, alveole
etc. Produsele ambalate astfel sunt fie puternic perisabile cum sunt produsele lactate, fie
mai puţin perisabiloe, precum biscuiţii, napolitanele, cafeaua etc.
4.5 AMBALAREA ÎN FOLII CONTRACTIBILE

Se foloseşte pe scară largă atât pentru produse alimentare, cât şi nealimentare
(cosmetice, medicamente, jucării etc. ). Acest sistem de ambalare este utilizat pentru:
- prezentarea şi desfacerea unor produse de larg consum;
- gruparea de unităţi de vânzare în ambalaje colective;
- protejarea şi rigidizarea încărcăturilor pe palete.
Produsele ambalate în acest fel au dimensiuni mici precis determinate, fie permit o
porţionare prea labilă în bucăţi uniforme care se aşază pe o placă suport, având nişte
32
alveole termoformate, după care se închide ambalajul prin aplicarea unei folii contractibile.
Se folosesc în acest scop folii din materiale plastice cum ar fi polipropilena etc.
Acest procedeu de ambalare constă în înfăşurarea produsului de ambalat cu un film
contractibil. Filmul supus acţiunii căldurii ia forma produsului sau grupului de produse ce
se ambalează. Se cunosc mai multe variante ale ambalării în folie contractibilă: ambalarea
de tip “skin”, ambalare de tip “blister” şi ambalare de tip ’’alveolar’’.
Ambalarea de tip skin utilizează folie transparentă şi adesea permeabilă la oxigen,
fiind utilizată şi pentru preparatele şi semipreparatele pe bază de carne. Procedeul constă în
aşezarea produselor pe suporturi imprimate din carton pe care aderă o folie din plastic
transparentă şi termosudabilă. Ambalarea se mai poate face şi în folii extensibile. Aceste
folii concurează serios foliile contractibile. Efectele obţinute cu ajutorul acestor folii sunt
aceleaşi, dar metoda de ambalare este mai ieftină şi mai simplă pentru că nu mai sunt
necesare tunelele de încălzire pentru realizarea contracţiei.
Ambalarea de tip blister este folosită în majoritatea ţărilor lumii şi constă în a
aşezarea produsului pe suport din carton sau masă plastică peste care se aplică (uneori prin
vacuumare) cu un dispozitiv special o folie de masă plastică mulată pe forma produsului.
Sistemul este folosit pentru o gamă largă de produse şi are următoarele avantaje:
- introducerea produselor în sistemul de autoservire;
- prezentarea integrala a produselor;
- păstrarea în condiţii bune a produselor;
- accentuarea caracterului publicitar al ambalajului;
- reducerea consumurilor de carton;
- prezentarea în magazine cu ajutorul unor stative speciale a întregii game de
produse existente pe suprafeţe mici de expunere.
Ambalarea alveolară foloseşte un suport cu alveole termoformate, închiderea
realizându-se prin aplicarea unei folii contractibile termosudabile. Aceasta metodă
utilizează o placă suport cu alveole termoformate în care se aşază bucăţi mici şi uniforme
de produs.Acesta metodă se utilizează pentru ambalarea fructelor, legumelor, produselor de
cofetărie şi patiserie.
4.6 AMBALAREA TETRA-PAK

Reprezintă inovaţia companiei suedeze Tetra Pak şi iniţial s-a pornit de la operaţia
de curgere a unui volum măsurat de lichid într-un container ajungându-se la un proces
33
continuu prin care containerul este fabricat, umplut şi sigilat, toate operaţiunile fiind
realizate de o singură maşină. Inovaţia s-a extins în special în indistraia laptelui, deoarece
acesta este un produs cu cerere permanentă şi în creştere, iar comsumatorii cer standarde
de igienă înalte,
Ideea ambalării aseptice datează din anul 1958, când s-a pus prima dată problema
măririi termenului de garanţie pentru laptele de consum. Pentru realizarea acestui obiectiv,
ambalajul trebuie să fie golit iniţial de aer, apoi să fie etanşeizat si impermeabilizat contra
luminii. Mai târziu, compania Tetra Pak a coceput ambalaje şi pentru alte produse decât
laptele cum sunt vinul, berea, sucurile, cremele.
4.7 AMBALAREA ASEPTICĂ

Acesta presupune introducerea unui produs sterilizat într-un vas sterilizat urmată de
închiderea vasului tot în condiţii aseptice. Acesta metodă presupune trei etape:
- sterilizarea prealabilă a produsului;
- sterilizarea materialului de ambalat;
- umplerea ambalajului şi închiderea lui într-un mediu steril.
Acest tip de ambalare garantează siguranţa microbiologică a produselor
alimentare, fără ca acest sistem să conducă la pierderea unor proprietăţi
organoleptice sau a valorii nutritive.
Principala operaţie ce se execută în cazul ambalării aseptice este sterilizarea.
Aceasta se poate realiza în mai multe variante:
- sterilizarea UHT (Ultra High Temperature) se aplică lichidelor alimentare
prin aducerea acestora la temperaturi între 135 o (pentru lichide cu viscozitate mare) şi 150 o
( pentru lichide cu viscozitate mică), menţinerea la aceste temperaturi câteva secunde, apoi
răcire bruscă;
- sterilizarea HTST (High Temperature Short Time)care presupune încălzirea
rapidă a produsului la 90 o -120 o şi menţinerea lui la un nivel maxim câteva secunde. Acest
sistem se aplica produselor puternic acide care se menţin sterile la temperaturi scăzute.
- Sterilizarea LTLT (Low Temperature Low Time) care constă din metode
neconvenţionale precum descărcări electrice (PEF) sau plasmă rece.
Ambalajul aseptic se realizează dintr-o folie unică multistratificată care poate
încorpora hârtie, carton, materiale plastice sau aluminiu în scopul obţinerii celor mai bune
caracteristici. În alegerea materialului de confecţie se ţine seama de natura produsului,
34
costul ambalajului şi al produsului, preferinţele consumatorilor etc. Ambalarea aseptică

prezintă următoarele avantaje:
- mare flexibilitate în conceperea formelor ambalajelor;
- un sistem de ambalare economic;
- prelungirea duratei în care produsul îşi păstrează intacte proprietăţile;
- calitate îmbunătăţită a produsului ambalat.
4.8 AMBALAREA DE TIP AEROSOL (SUB PRESIUNE), este una dintre cele
mai moderne metode de ambalare utilizată pentru produsele cosmetice, chimice şi
farmaceutice. În prezent a început să fie utilizată şi pentru unele produse alimentare
precum creme, sucuri, muştar, maioneză. Acesta metodă constă din introducerea unui
produs împreună cu un gaz lichefiat sau comprimat (gaz propulsor) într-un recipient
rezistent de unde poate fi evacuat prin deschiderea unei valve datorită suprapresiunii din
interior.
Ambalajul folosit în acest caz este un recipient rezistent la o anumită presiune (cea
la care se va face umplerea recipientului respectiv) confecţionat din metal, sticlă sau
material plastic şi având montat suplimentar o supapă (valvă) care are rolul de a elibera
prin simpla apăsare conţinutul recipientului. Dispersia aflată în interiorul ambalajului poate
fi eliberată sub formă lichidă, pastă, spumă sau pudră, de aceea domeniile de utilizare ale
ambalării sub presiune sunt extrem de variate – produse alimentare cosmetice,
farmaceutice, vopseluri etc.
Se folosesc mai multe sisteme de umplere: la temperatură scăzută sau la
temperatură normală şi presiune normală. Agentul propulsor poate fi un gaz lichefiat sau
unul comprimat. Printre cele mai folosite gaze comprimate se numără azotul şi dioxidul de
carbon, la care se adaugă butanul si propanul care au avantajul că se combină uşor cu
hidrocarburile lichefiate, dar sunt uşor inflamabile şi pot deveni toxice.
Ambalarea sub presiune oferă şi posibilitatea sterilizării accesoriilor de ambalare
pentru a se elimina riscul recontaminării în timpul operaţiei de ambalare. Aceasta
sterilizare se poate face prin aport de căldură sau prin expunerea la radiaţii gama care este
un procedeu mai scump, dar care menţine etanşeitatea şi integritatea deplină a
recipientului.
35
4.9 AMBALAREA DE TIP COCON
Aceasta este o metodă costisitoare şi rar folosită. Principiul metodei constă în

următoarele: produsul se fixează pe un suport – platformă acoperită cu tablă ale cărei
margini se îndoiesc pe conturul produsului în sus. Părţile sensibile ale produsului se
acoperă cu material de amortizare şi se unesc cu benzi gumate. Peste aceste benzi, cu
pistolul de stropire, se aplică un strat de materiale plastice. Ultimul strat conţine praf de
aluminiu, care protejează ambalajul de acţiunea razelor solare. Produsele astfel pregătite se
introduc în containere. La un înveliş de 0,75 mm protecţia produsului este asigurată pentru
aproximativ 2 ani, iar la un înveliş de 1,2 mm de aproximativ 10 ani. De regulă, astfel se
protejează armamentul, rezervele de alimente cu conţinut redus de apă, aparatele
electronice.
4.10 AMBALAREA ÎN SPUMĂ POLIURETAN TIP BIBBIPAK

Acesta este o metodă aplicabilă produselor sensibile la şoc. Produsele sunt învelite
într-o folie de material plastic şi aşezate în ambalaj după care se injectează spuma
poliuretanică de joasă densitate. După câteva secunde lichidul îşi măreşte volumul de circa
100 ori devenind spongios.
4.11 AMBALAREA IN ATMOSFERĂ MODIFICATĂ

Acest tip de ambalare se aplică în cazul produselor sensibile la acţiunea oxigenului,
în sensul ca îşi pierd proprietăţile senzoriale sau sunt afectate proprietăţile fizico-chimice
prin reacţii de oxidare sau prin procese de învechire ca in cazul produselor de panificaţie.
Aceasta metodă constă din modificarea compoziţiei interne a ambalajului în
vederea îmbunătăţirii conservabilităţii produselor alimentare prin îndepărtarea totală sau
parţială a oxigenului şi înlocuirea lui cu azot, dioxid de carbon şi alte gaze.
4.12 AMBALAREA ACTIVĂ

Ea utilizează ambalaje interactive cu produsul care modifică activ proprietăţile de
permeabilitate a materialului, concentraţia în compuşi volatili, prin adaos de compuşi
antimicrobieni, antioxidanţi, de îmbunătăţire a gustului şi aromei produsului ambalat.
36
Ambalarea inteligentă reprezintă o perfecţionare a ambalării active oferind în plus

cumpărătorului şi consumatorului informaţii despre starea, caracteristicile şi evoluţia
produsului ambalat.
TEMA 5. AMBALAJE ECOLOGICE PENTRU PRODUSELE

ALIMENTARE ECOLOGICE
5.1 DIMENSIUNEA ECOLOGICĂ A AMBALAJULUI
În abordarea mecanismului schimbării necesare, pe plan mondial, clarificării şi
rezolvării vastei problematici se impune a se ţine cont de faptul că punctele de referinţă
sunt aceleaşi indiferent de nivelul la care se ia decizia (guvernamental, de strategie a
firmei, de cetăţean), ceea ce presupune o largă implicare în acest produs, succesul
depinzând de eliminarea barierei imaginare care separă spectatorii de participanţii direcţii,
spectatorii devenind şi ei, depăşind inerţia, participanţii direcţi.
Neacceptând principiul suveranităţii consumatorului, ecologiştii se plâng astfel de
excesul de ambalare a produselor, iar tot mai multe firme, anticipând la rândul lor viitorul,
recurg la măsuri în concordanţă cu aşteptările mişcările ecologice. În Franţa spre exemplu,
firma „Lever” printre asemenea măsuri, a editat o cărticică destinată clienţilor săi,
denumită „Ecologia la domiciliu”.
Prezentul la ora „green marketing”, ambalajul poate să devină un element
dinamizator al relaţiei complexe produs – ambalaj – mediu, în raport cu viziunea
conseprenorială atât de necesară identificării căilor şi mijloacelor de valorificare, în
consecinţă a ambalajelor.
Tot mai multe firme încep să-şi pună întrebarea dacă există un loc pentru produsele
lor într-o economie bazată pe ecologie. În împrejurările actuale se pune problema în ce
măsură se împletesc interesele firmelor şi supravieţuirii civilizaţiei astfel încât aceste firme
care îşi asumă o responsabilitate ecologică majoră pot să obţină beneficii economice numai
datorită faptului că acţiunile lor răspund unei îngrijorări publice acute în privinţa viitorului.
5.2 COMERŢUL ÎN FAŢA UNEI PROVOCĂRI: AMBALAJUL ECOLOGIC

Problemele ecologice reprezintă, prin urmare astăzi una dintre provocări. Protecţia
mediului, trebuie, de aceea, şase numere printre priorităţile oricărei firme, producător sau
comerciant. Sectorului comerţului, de exemplu, îi revine o importantă sarcină pe această
linie a protecţiei mediului, îndeplinind o funcţie de supraveghere între producător şi
37
consumator. Pe de o parte, el poate influenţa furnizorii să producă produse ecologice şi să

excludă produsele care nu răspund unor asemenea cerinţe. Pe de altă parte, el poate
încuraja conştientizarea consumatorilor în raport cu mediul prin politica de produs
sortimentală.
Firmele care acţionează în domeniul comerţului se pot angaja pe mai multe planuri
în protecţia mediului. Ele pot astfel să-şi încurajeze partenerii industriali în schimbarea
componentelor produselor, să-i determine să-şi adapteze procese de producţie sau pot să
influenţeze ambalarea produsului prin eliminarea, de exemplu, a materialelor de ambalare
inutile.
Detailişti pot, la rândul lor, să valorifice creşterea conştientizări consumatorilor în
raport cu tendinţe ecologice printr-o politică de eco-marketing se pot determina formarea
unor componente ecologice prin formarea adecvată a consumatorilor.
Reuniunile internaţionale de specialitate evidenţiază faptul că a sosit timpul ca
firmele care acţionează în domeniul comerţului să-şi asume responsabilitatea socială prin
influenţarea politicii de mediul naţional şi internaţional. Ele trebuie să adopte măsuri
voluntare în aşa fel încât măsurile ecologice restrictive să nu mai fie necesare. Abia atunci,
însă, când afacerile economice vor asigura o economie acceptabilă din punct de vedere
ecologic, se va putea sta în aşteptarea legislativului pentru o politică ecologică acceptabilă
pentru economie. Până atunci, este timpul de a acţiona şi de a conjuga eforturile.
În ultimii ani, relaţia complexă produs-ambalaj-mediu s-a deteriorat în mod serios,
ambalajul fiind perceput adesea ca faţa vizibilă a deşeurilor şi poluării. Cetăţeanul devine
tot mai conştient de pericolele care îi ameninţă habitatul, de cazurile preocupate de
macropoluare. Iar ambalajul a devenit un simbol al poluării, deci un obiectiv în lupta
pentru protecţia mediului.
În aducerea produselor la consumatori, industria şi sectorul distribuţiei sunt bine
plasate pentru a înţelege rolul esenţial pe care îl joacă ambalajul. În general, este cunoscut
faptul că obiceiurile de consum ca şi structurile productive şi comerciale diferă de la o ţară
la alta. Ceea ce nu este cunoscut este câte produse sunt dirijate către consumator
neambalate. Tocmai de aceea este foarte important a clarifica rolul ambalajului în
prezentarea calităţii produselor în timpul transportului, stocării şi vânzării şi a concilia
ambalajul şi mediul.
38
Nu trebuie evitat încă ca în abordarea relaţiei complexe produs-ambalaj-medium

responsabilitatea converg către graniţa dintre sectorul public şi privat, de unde şi
necesitatea priorităţii acţiunii şi concentrării.
Un factor cheie în abordarea politicilor în raport cu această complexă relaţie, atât de
către autorităţile publice cât şi de către operatorii economici, îl constituie gradul
conştientizării publice în privinţa tendinţelor ecologice. Studii efectuate în anul 1999 în
domeniul industriei celor 12 ţări membre de către Directorul pentru Energie al C.E.E au
reliefat că mediul este principala preocupare a europenilor (78%), chiar în faţa şomajului
(74%). Ca urmare a creşterii constante cantitativ a deşeurilor, cea mai drastică ameninţare
pentru firme a devenit faptul că produsele lor sau unele dintre componente vor fi interzise.
5.3 FACTORI DE POLUARE ÎN RELAŢIA AMBALAJ – MEDIU

ÎNCONJURĂTOR
După cum era de aşteptat, imperativul luării în considerare a problematicii
ecologice a atins şi domeniul complex al relaţiei ambalaj – produs.
Puternica densitate demografică, nivelul de industrializare, situaţia din Europa
Centrală şi dependenţa Germaniei în ceea ce priveşte combustibilii fosili pentru
aprovizionarea cu energie electrică, au plasat în centrul preocupărilor specialiştilor şi al
consumatorilor protecţia mediului.
În decursul ultimelor două decenii a fost identificat un număr important de
probleme legate de mediul înconjurător, cum ar fi: poluanţii emişi de surse fixe, ca oxidul
de sulf, particule şi anumite metale grele emise de instalaţii industriale şi centrale termice,
eliminarea apelor uzate industriale şi menajere, ca şi problemele deşeurilor urbane.
Se disting astfel patru tipuri de poluare a mediului înconjurător: poluarea
atmosferică, poluarea apei şi a solului şi poluarea fonică. În cadrul poluării atmosferice se
cuvine a lua în considerare ciclul CO2, care pune climatul în pericol, ca şi emisia unor
gaza, cum ar fi SO2.
În ţările Europei Occidentale au fost puse la punct programe de reducere şi de luptă
împotriva poluării apei care au vizat poluanţii emişi de anumite surse, cum este de
exemplu, cazul materialelor în suspensie, al substanţelor organice consumatoare de oxigen
şi de anumite metale grele.
O altă problemă deosebit de gravă la ora actuală este eliminarea deşeurilor. În
Germania, de exemplu, în cadrul preocupărilor pe linia managementului deşeurilor,
39
eforturile au fost îndreptate către realizarea a trei mari obiective: asigurarea transportului
deşeurilor până la un punct final al eliminării lor în aşa fel încât să nu se producă afectarea
mediului. Evitarea sau reducerea producerii de deşeuri; dezvoltarea recuperării, reutilizării
şi reciclării deşeurilor. Au fost eforturile în vederea recuperării deşeurilor, facilitându-se
apel la etichetarea ecologică „Blaue Engel”.
Impactul ambalajelor asupra mediului este de fapt, impactul materialelor de
ambalare asupra mediului înconjurător.
Odată cu creşterea frecventă a locurilor de produse în cadrul comerţului cu ridicata
şi a comerţului cu amănuntul se remarcă importante procese în marketingul produselor noi,
având loc cu acest prilej şi introducerea unor termeni noi, cum ar fi, de exemplu
„consumatorii verzii”. Câteva opinii recent publicate relevă un mare public consumator ce
conştientizează şi, totodată doreşte să se implice în rezolvarea problemelor protecţiei
mediului, incluzând aici şi probleme referitoare la sursa reducerii poluării şi a reciclării.
Hârtia şi cartonul sunt privite de consumatorii ca materiale „ecologice”. Este
satisfăcător în acest sens faptul că 85% din producţia actuală de hârtie şi carton din
Germania se face plecând de la materiale reciclate.
Aluminiul, material de ambalaj preferat de un anumit segment de consumatori din
Germania, se prezintă sub forma de tuburi pentru paste de dinţi, recipienţi pentru conserve
şi băuturi. Cu circa 50 de cutii anual pe un locuitor, consumul european este de departe
inferior celui american, care este de 2010 cutii anul pe cap de locuitor. Alături de
proprietăţile sale legate de uşurinţa, siguranţa în utilizare privind securitatea
consumatorilor, aluminiul este recomandat din punct de vedere ecologic, datorită
posibilităţilor sale de reciclare. Astfel în Suedia , procentul de reciclare al său este de 70%,
în Japonia de 45%, iar în SUA de 50%.
Lemnul a fost şi rămâne încă puternic, pentru ca în stadiul de ambalaj din lemn, el
prezintă un ecobilant favorabil. Avantajul specific şi cel mai important al lemnului ca
material de ambalare ţine de faptul că lemnul este o materie primă care se reînnoieşte şi a
cărei creştere nu poluează mediul, ci dimportivă, îi regenerează.
În general însă, în identificarea problematicii ecologice, a cauzelor acesteia şi în
formularea soluţiilor adecvate nu s-a reuşit a se ţine pasul cu evoluţia dinamică a poluării
mediului înconjurător. De aici şi necesitatea promovării corelaţiei ecologice, îmbunătăţirii
sistematice a compatibilităţii activităţilor umane cu mediul înconjurător şi prevenirii
acţiunilor negative.
40
TEMA 6. TEHNOLOGII MODERNE DE „AMBALARE INTELIGENTĂ”
6.1 ASPECTE GENERALE

În prezent, în lume există o gamă largă de ambalaje “inteligente“ având la bază
tehnologii de ambalare activă, iar pespectivele de dezvoltare a acestora sunt deosebit de
accentuate. În timp ce ambalajele convenţionale acţionează ca o barieră simplă care
protejează alimentele, ambalajul activ poate face mai mult. Unele materiale interacţionează
cu produsul pentru a-l îmbunătăţi într-un
anumit fel, altele oferă consumatorului mai
multe informaţii despre starea în care se afla
conţinutul. Pentru a determina
conservabilitatea şi calitatea unui produs
acesta trebuie evaluat cu ajutorul metodelor
fizico-chimice, microbiologice si senzoriale.
Cum temperatura joacă un rol
important în meţinerea calităţii, folosirea
indicatorilor timp-temperatură reprezintă un
mod fezabil de evaluare a integrităţii lanţului frigorific. Mai mult, anumite materile folosite
la ambalare sunt antibacteriene sau pot ilustra dacă alimentul din interiuor este pe cale să
se altereze.
Fără a se limita la produsele alimentare noua gamă de ambalaje are nenumărate alte
aplicaţii fiind după caz anticorozive, antistatice sau termosensibile. Printre acestea se
numără şi TTI (Time Temperature Indicator) sau indicatorul de temperatură şi timp, în fapt
o etichetă “inteligentă” aplicabilă pe alimentele proaspete care arată cât timp şi la ce
temperatură a fost ţinut un anumit produs. Alte indicatoare aflate în curs de dezvoltare
implică depistarea anumitor gaze specifice procesului de degradare dintr-un aliment dat,
modificâdu-şi culoarea în funcţie de starea conţinutului. În faza de testare se află un alt
ambalaj care îşi schimbă culoarea când fructele perisabile – precum perele – nu mai sunt
bune pentru consum.
41
6.2 AVANTAJELE AMBALĂRII INTELIGENTE

Principalele avantaje ale ambalării inteligente sunt :
- toate avantajele ambalării active ;
- evidenţierea punctelor critice cu trasabilitate din lanţul alimentar al
produsului respectiv ;
- furnizarea către consumatori de informaţii utile despre produs şi despre
traseul dintre producerea şi momentul consumului ;
- conştientizarea consumatorilor privind punctele critice care pot afecta
siguranţa alimentară;
- îmbunătăţirea comunicării în cazul lanţului de furnizare a ambalajelor.
Un sistem mai eficient de ambalare/control al calităţii produsului poate avea
ca rezultat o producţie mai eficientă, calitate mai înaltă a produsului, mai puţine reclamaţii
şi retururi de la comercianţi şi consumatori, o marcă şi o imagine mai bune pentru
producător.
6.3 INDICATORII SPECIFICI UTILIZAŢI ÎN AMBALAREA

INTELIGENTĂ
În cazul ambalării inteligente sunt utilizaţi o serie întreagă de indicatori externi şi
interni dintre care pot fi menţionaţi: indicatori de temperatură, indicatori de oxigen,
indicatori ai creşterii microbiene.
42
Nr. Tehnica Principiul activ Aplicabilitate

crt
1 Indicatori timp-temperatură (externi) Mecanic Alimente refrigerate
Chimic şi congelate
Enzimatic
2 Indicatori de oxigen (interni) Indicatori redox Alimente ambalate
Indicatori de pH în pachete cu
conţinut redus de
oxigen
3 Indicatori ai creşterii microbiene Indicatori de pH Produse aseptice
(interni) Indicatori pentru
anumiţi metaboliţi
6.4 INDICATORI TIMP-TEMPERATURĂ

Dacă produsele alimentare perisabile sunt păstrate în afara condiţiilor sugerate de
temperatură, are loc dezvoltarea rapidă a microorganismelor. Produsul se alterează înainte
de termenul de utilizare estimat si, în cazurile cele mai grave, are loc dezvoltarea sau
producerea de toxine de către bacterii patogene. Indicatorii timp – temperatură ataşaţi pe
suprafaţa ambalajului înregistrează evoluţia timp – temperatură a ambalajului pe întregul
lanţ de distribuţie. Astfel, indicatorii furnizează indirect informaţii despre calitatea
produsului. Indicatorii timp – temperatură disponibili comercial prezintă o schimbare
vizibilă a culorii şi se bazează pe mecanisme de reacţii diferite (reacţii de polimerizare,
difuziune şi enzimatice).
Cum conservabilitatea este dependentă de
timpul şi temperatura la care ambalajul a fost expus, de-a
lungul întregului lanţ de distribuţie, indicatorii de timp şi
temperatură (TTI) pot fi folosiţi pentru realizarea controlului
întregului lanţ frigorific. (Fig 8.3).
Indicatorii de timp şi temperatură ataşaţi pe
suprafaţa ambalajului înregistrează cumulativ evoluţia
produsului în ceea ce priveşte timpul şi temperatura la care acesta a fost expus din
momentul activării indicatorului. Istoria produsului poate fi vizualizată ca o modificare de
culoare care înaintează. Modificarea indicatorului se face în funcţie de timp, viteza cu care
se produce modificarea culorii fiind proporţională cu temperatura.
43
Indicatorul atinge punctul maxim cu modificarea completă a culorii în momentul în

care atât indicatorul cât şi ambalajul la care este aplicat este supus unui tratament termic
predefinit (Fu şi Labuza, 1995). Există trei tipuri de indicatori de timp şi de temperatură
disponibili comercial. Fresh – Check produs de compania LifeLines Technology, Inc. SUA
se bazează pe reacţia de polimerizare a monomerilor diacetilici. Odată cu progresul reacţiei
de polimerizare indicatorul expune o culoare denumită “ochi de taur” care se modifică
gradual (vezi fig 8.4).
Indicatorii de timp şi temperatuă VITSAB fabricaţi în Suedia au la bază o reacţie
enzimatică care induce modificări de pH în soluţia de reacţie. VITSA – TTI sunt activaţi
prin scoaterea unui sigiliu ce separă o soluţie care conţine o soluţie lipolitică de substratul
său lipidic. Reacţia poate fi vizualizată cu ajutorul unei soluţii colorate de pH, care este
inclusă în sistem, culoarea soluţiei modificându-se de la verde la galben în funcţie de
schimbările de pH care apar pe parcursul reacţiei.
În momentul ambalării, sigiliul care separă cele două soluţii este scos permiţând
contactul celor două soluţii (enzima lipolitică şi lipidele de substrat). Dacă ambalajul este
supus unor temperaturi apropiate sau mai mari decât temperatura de activare a enzimei, are
loc iniţierea reacţiei dintre aceasta şi substrat, formându-se acizi graşi liberi, pH-ul scade,
iar indicatorul îşi schimbă culoarea de la verde la galben.
3M din SUA a lansat relativ recent un nou indicator de timp şi temperatură. Acesta
este realizat sub formă de etichetă şi este activat în momentul aplicării pe produs. Activarea
44
presupune contactul celor două benzi. Mecanismul de colorare a etichetei constă din:
migrarea materialului vâscoelastic din prima bandă către zona receptor din a doua bandă,
proces dependent de timp şi de temperatură; ca urmare are loc creşterea graduală a
intensităţii cu care este transmisă lumina, ducând la apariţia culorii.
Mulţi cercetători au studiat şi au publicat rezultate despre aplicabilitatea
indicatorilor de timp şi temperatură disponibili pe piaţă în procesul de control al calităţii
diferitelor produse alimentare. Un exemplu îl reprezintă Chen şi Zall (1987), care au
estimat gradul de prospeţime al produselor lactate cu ajutorul indicatorilor de timp şi
temperatură în condiţii constante de temperatură. De asemenea, Fu, Taoukis şi Labuza
(1991) au studiat aplicabilitatea TTI în scopul monitorizării proceselor de degradare din
produsele lactate la temperaturi variabile cu ajutorul modelelor matematice aplicate în
microbiologie. Alte studii s-au orientat către aplicabilitatea indicatorilor de timp şi
temperatură pentru controlul calităţii cărnii ambalate în atmosferă modificată, depozitată
atât la temperaturi constante, cât şi la temperaturi variabile.
6.5 INDICATORI DE GAZE (OXIGEN ŞI DIOXID DE CARBON)

Indicatorii de gaze utilizaţi la ambalarea în atmosferă modificată furnizează
informaţii despre integritatea ambalajului sau despre concentraţia corectă a gazelor
(oxigen şi dioxid de carbon) de-a lungul întregului lanţ alimentar. Astfel, indicatorii de
gaze dau informaţii despre calitatea produsului. În ideea păstrării produsului în limitele
termenului de valabilitate, ambalajul utilizat la MAP ar trebui să-şi menţină integritatea.
Pentru multe produse perisabile oxigenului îmbunătăţeşte stabilitatea produsului prin
prevenirea dezvoltării microorganismelor şi a desfăşurării proceselor oxidative. Creşterea
microbiană este redusă în principal printr-un conţinut cât mai mare de dioxid de carbon în
spaţiul liber al ambalajului. Ca rezultat al scăpărilor din ambalaj, atmosfera protectoare
poate fi deteriorată. De asemenea, ambalajul deteriorat poate să permită contaminarea
produsului de către microorganisme de degradare.
6.6 INDICATORI “INVIZIBILI” DE OXIGEN
45
Sistemele de indicatori “invizibili” de oxigen constau dintr-un senzor intern ataşat

la ambalaj, sensibil la variaţiile concetraţiei de oxigen, şi a cărui proprietate optică poate fi
sesizată de către un scanner extern. De exemplu, schimbările fluorescenţei indicatorului
pot fi utilizate în măsurarea cantitativă şi nedistructivă a concentraţiei de oxigen din
ambalaje. Avantajul indicatorilor invizibili de oxigen în comparaţie cu cei vizibili este
acela că nu apar greşeli de citire şi al unei monitorizări a numărului de ambalaje distruse pe
tot lanţul alimentar.
6.7 INDICATORI DE PROSPEŢIME

Indicatorii de prospeţime din interiorul ambalajului dau informaţii despre calitatea
microbiologică a produsului. Mecanismul lor de acţiune se bazează pe o reacţie care are
loc între indicator şi metaboliţii volatili rezultaţi în timpul creşterii microbiene din produs.
În literatură a fost prezentată şi patentată o varietate largă de siteme diferite pentru
indicatorii prospeţimii. De exemplu, a fost pus la punct un sistem pentru detectarea
hidrogenului sulfurat din produsele din carne de pui şi un indicator – etichetă care
reacţionează cu aminele volatile din peştele alterat, schimbându-şi vizibil culoarea şi au
fost propuse şi alte sisteme de indicatori pentru dioxid de carbon, diacetil şi amoniac. Cu
toate acestea, numărul de sisteme indicatoare ale prospeţimii disponibile pe piaţă este
limitat.
6.8 PERSPECTIVA DE UTILIZARE A UNOR INDICATORI NOI

Ar fi de aşteptat ca progresele realizate în electronică şi biotehnologie de exemplu,
boisenzori, imuno-diagnostic) să aibă drept consecinţă apariţia unui nou sistem de
ambalare inteligentă mult mai performant decât cele folosite în prezent. Dezvoltarea unei
“generaţii” noi de astfel de sisteme inteligente de etichetare/tipărire reprezintă o provocare
în ceea ce priveşte cererile consumatorilor, eficienţa sistemelor şi logistica. O cerinţă de
bază pentru a reuşi în această direcţie colaborarea dintre institutele de cercetări, autorităţi şi
companii comerciale, de la furnizori de materii prime şi procesatori până la comercianţi.
TEMA 7.
46
CONCLUZII SI RECOMANDARI
Ambalarea şi ambalajul în industria alimentarâ au un efect cu o importanţă
deosebitä asupra calităţii, conservării şi valorii comerciale a unui produs alimentar pe toatä
filiera de producere a acestuia cuprinsä între realizarea materiilor prime, procesarea
acestora, condiţionarea şi conservarea produsului finit, distribuţia, comercializarea şi
consumul acestuia.
Considerând cä etichetarea şi eticheta unui ambalaj fac parte intrinsecă din procesul
de ambalare şi respectiv din ambalaj, atunci rolul complex şi multifuncţional al
ambalajelor se exprimă prin următoarele funcţii principale:
- prezentarea caracteristicilor şi compoziţiei produsului, vizãnd în mod fundamental
consumatorul, prin aceasta realizându-se corecta şi nocesara informare a acestuia;
- protejarea produsului fata de efectele negative pe care le-ar putea produce factori
externi sau interni asupra produsului, cum ar fi factorii mecanici, microbiologici,
biochimici, fizici etc;
- conservarea produsului alimentar perisabil, asigurându-i acestuia durata
acceptabila de valabilitate în interiorul căreia caracteristicile nutritive, de inocuitate,
comerciale ş a. se pastreazä între limitele impuse de legislaţie, standarde, norme sau
convenţii;
- asigurarea şi facilitarea vânzärii produsului cätre utilizatori sau consumatori;
- reducerea pierderilor în greutate, a deteriorărilor şi deprecierilor produselor;
- înlesnirea şi îmbunataţirea depozitării, manipulării, transportului şi expunerii în
unităţile de desfacere en-gross sau en-detail;
- creşterea valorii comerciale a produselor;
Tehnologiile de ambalare, materialele de ambalare şi ambalajele au evoluat într-o
dinamicã accentuatã in ultimele decenii, asigurandu-se astfel ambalajului un rol funcţional
şi de expresie complex.
Alegerea materialului pentru confecţionarea ambalajelor şi a metodei de ambalare
implică o profundă cunoaştere a acestora şi a proceselor care au loc in produsele
conservate, pe perioada păstrării. De asemenea, materialul folosit Ia confecţionarea
ambalajelor nu trebuie să transmită alimentelor conţinute mirosuri şi gusturi străine, ori
substanţe poluante. Modul de ambalare are o importanţă deosebita pentru produsele
horticole, fructe şi legume, precum şi pentru produsele prelucrate, cane se depreciază mai
uşor când vin în contact cu ambalajele necorespunzătoare.
47
Acestea pot intra în diferite reacţii chimice cu substanţe din ambalaj, sau se pot
impregna cu diferite substanţe toxice sau care au mirosuri neplăcute. În consecinţă, pentru
a se păstra o perioadă de timp mai lungă decât perioadele de timp în care se pot păstra în
starea Ior naturală după recoltare, produsele trebuie introduse în ambalaje, ambalaje care se
pot confecţiona din diferite materiale. Dacă sunt ambalate corespunzător, produsele
prelucrate se pot păstra pe o perioadă de la câteva luni până la câţiva ani. Important este să
se foloseascã materialul corespunzător pentru confecţionarea ambalajelor respective.
Ambalajul a fost denumit şi “vânzător mut” al produsului, pornind de la
următoarele considerente:
- identifică şi prezintă produsul şi producătorul/distribuitorul;
- stimulează şi atrage atenţia cumpărătorului;
- informeazâ consumatorul asupra nivelului caracteristicilor de bază ale produsului,
- comunică date legate de modul de utilizare al produsului şi a naturii ambalajului
După criterii mai direct legate de practica folosirii lor, ambalajele pentru produsele
agroalimentare so pot clasitica astfel:
a. Clasificarea după natura rnateriaIuIui folosit Ia confecţionarea lor : ambalaje din
lemn, ambalaje din hârtie sau carton, ambalaje din stilcă, ambalaje din metal, ambalaje din
materiale plastice, ambalaje din fibre textile.
b. Clasificarea după destinatia ambalajelor :ambalaje pentru uz intern, ambalaje
pentru export, ambalaje pentru industrializare.
a. Clasificarea după modul de folosire în circulaţia marfurilor: ambalaje
refolosibile, ambalaje de unică fobosinţă,
c. Clasificarea după funcţionalitatea ambalajelor : ambalaje propriu-zise (lăzi saci,
cutii, pungi), ambalaje-utilaje (palete), ambalaje de transport (remorci tehnologice, bene,
cisterne, containere).
Alegerea sistemului corespunzător de ambalare a unui produs alimentar perisabil si
selectarea materialelor necesare pentru confecţionarea acestuia nu se poate face decât
luând în considerare conexiunea mai multor factori, cum sunt:
cerinţe impuse de buna conservare a produselor;
caracteristicile funcţionale fizico-mecanice şi igienico-sanitare ale materialelor ;
nivelul tehnologic cerut de operaţiile de asamblare ;
potenţialul tehnologic al producătorilor materialelor de ambalare ;
preţul de cost, aspectul estetic, competitivitatea.
48
Principalele avantaje ale ambalării inteligente sunt :

- toate avantajele ambalării active ;
- evidenţierea punctelor critice cu trasabilitate din lanţul alimentar al
produsului respectiv ;
- furnizarea către consumatori de informaţii utile despre produs şi despre
traseul dintre producerea şi momentul consumului ;
- conştientizarea consumatorilor privind punctele critice care pot afecta
siguranţa alimentară;
- îmbunătăţirea comunicării în cazul lanţului de furnizare a ambalajelor.
Un sistem mai eficient de ambalare/control al calităţii produsului poate avea
ca rezultat o producţie mai eficientă, calitate mai înaltă a produsului, mai puţine reclamaţii
şi retururi de la comercianţi şi consumatori, o marcă şi o imagine mai bune pentru
producător.
Etichetarea bunurilor alimentare în UE se bazează pe două principii
fundamentale:
- protecţia consumatorului;
- protecţia liberei circulaţii a bunurilor alimentare pe piaţa internă a UE.
În UE, etichetarea alimentelor se face în baza Directivei 13/2000/CE (directiva
cadru), care acoperă: toate informaţiile pentru piaţă, inclusiv etichetarea ambalajelor,
prezentarea produselor şi publicitatea.
Directivele 106/75/CEE, 211/76/CEE şi 80/232/CEE, care sunt directive specifice,
acoperă cerinţele specifice referitoare la indicarea cantităţii.
Toate directivele referitoare la igiena produselor de origine animală conţin, de
asemenea, cerinţele pentru marca de sănătate, care trebuie menţionată pe produs, ca un
semn al realizării produsului în conformitate cu controlul alimentar oficial din Statul
Membru respectiv.
Regulamentul Consiliului 2081/92/CEE şi decizia Comisiei 2037/93/CEE limitează
utilizarea unor nume de produse tipice pentru zonele geografice de producţie.
Directiva 398/89/CEE descrie măsurile de declarare a valorii nutritive a bunurilor
alimentare. De asemenea, regulile de etichetare interzic utilizarea de informaţii care ar
putea deruta consumatorul sau care atribuie proprietăţi medicale (curative, de tratare)
bunurilor alimentare, excepţie făcând unele produse alimentare speciale şi unele
suplimente alimentare, cuprinse în directivele 8/99/UE şi 21/99/UE.
49
Statele membre nu vor interzice comercializarea bunurilor alimentare care sunt

conforme cu regulile din prezenta directivă, prin aplicarea unor prevederi naţionale
nearmonizate, referitoare la etichetarea şi prezentarea anumitor bunuri alimentare sau a
bunurilor alimentare în general. Prevederile naţionale nearmonizate sunt permise doar în
baza unor motive justificate pentru protecţia sănătăţii, prevenirea unei competiţii neloiale.
LITERATURA
1. Atudosiei Nicole, P. Ştefănescu, Ştefănescu Elena – „Microbiologie generală şi
aplicată”, Editura Universitas, Bucureşti, 2000
2. Atudosiei Nicole, P. Ştefănescu, - „Principii biologice aplicate in conservarea
produselor alimentare”, Revista „Calita pt. ind. alimentara” nr. 4/2003
3. Banu C. – „Alimente, alimentaţie şi sănătate”, Editura Agir Bucureşti, 2004
4. Nastasia Belc, Mihaela Ghiduruş, Amalia Miteluţ, Mona Popa, Petru Nicoliţă, Mira
Turtoi – ”Ambalarea modernă a produselor alimentare” Editura Agir, 2006
5. Bălăucă N., Atudosiei N. – „Microbiologie generală”, Editura Bioterra, Bucureşti,
2003
6. Negut Elena Lucica – „ Biochimia alimentelor” , Editura Bioterra Bucureşti, 2003
7. Niculiţă P., Purice N. – „Tehnologii frigorifice in valorificarea produselor
alimentare de origine vegetala” Editura Ceres Bucureşti,1996;
8. Costel Scorţişeanu - ”Păstrarea, condiţionarea şi ambalarea produselor
agroalimentare”
9. Sopa S. – „Metode de conservare a produselor alimentare – Curs pentru studenţi”,
Editura Tipo Agronomica, Cluj-Napoca, 1995
10. Stefanescu Elena, Atudosiei Nicole, Constantin Madalina – „Biochimia
alimentelor”, Ed. Cris Book Universal, Bucuresti, 2002
50

Fructele Si Legumele

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Fructele Si Legumele

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Ambalarea produselor alimentare

TEMA 1. IMPORTANŢA AMBALĂRII CORECTE ŞI EFICIENTE A

1.1 ASPECTE GENERALE

- circa 50% dintre produsele alimentare care se degradează în lume

1.2 AMBALAJE FOLOSITE PENTRU AMBALAREA PRODUSELOR

În practică, se foIoseşte şi preambalarea, care este o operaţiune de ambalare în

1.3 CLASIFICAREA AMBALAJELOR

 Ambalaje de uz special, care se folosesc pentru ambalarea anumitor

1.4 FUNCŢIILE AMBALAJELOR

 Protecţia împotriva microorganismelor , care se asigura prin folosirea unor

folosirea interâgrală a suprafeţei paleteiÎn societatea modernă, cu volum foarte mare de

înscrierea pe ambalaj sau pe etichetă a valorii energetice a produsului, a conţinutului în

Design-ul ambalajelor (REFERAT LA SEMINAR)

Culoarea este elementul preponderent al esteticii ambalajului şi unul dintre

- elemente obligatorii: denumire genericä, compoziţia în ordine

TEMA 2. AMBALAJE CLASICE ŞI MODERNE FOLOSITE PENTRU

2.1 AMBALAJE DIN STICLĂ

- Butelii de uz general (butelii obişnuite sau butelii de tip Naville, cu

2.3 AMBALAJE METALICE

Se folosesc la ambalarea laptelui concentrat, a unor produse cu vâscozitate mare

2.4 AMBALAJE DIN MATERIALE CELULOZICE

- Lăzi pentru conserve alimentare, cu înălţime mai mică, se folosesc ca ambalaj

- Palete plane, tip EURO, cunoscute şi ca palete de uz general, se

la diferite intemperii. De obicei, butoaiele au forma bombata şi o capacitate foarte diferită,

a. Cutiile de carton se obţin din folii de carton, asamblate cu cleme, benzi

2.5 AMBALAJE DIN MATERIALE PLASTICE ŞI DIN MATERIALE

- cartoane în formă de paralelipiped, tip TETRA BRIK şi tip TETRA

TEMA 3. MATERIALE DE AMBALARE A PRODUSELOR ALIMENTARE

calităţii şi siguranţei conducând la pierderi comerciale mari ale alimentelor. Produsele

3.1 SELECTAREA MATERIALELOR DE AMBALARE

3.2 CERINŢELE PRODUSELOR ALIMENTARE FAŢĂ DE AMBALAJ

În sistemul produs-ambalaj, rolul esenţial îi revine desigur alimentului, acesta

3.3 PROPRIETĂŢILE IGIENICO-SANITARE ALE MATERIALELOR

3.4 PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR DE AMBALARE

umidităţii. Barierele la gaze pe bază de PLA si PHA (polihidroxialcanoaţi) nu se aşteaptă

TEMA 4. PROCEDEE ŞI TEHNICI MODERNE DE AMBALARE A

4.1 PROCEDEE DE AMBALARE

4.2 AMBALAREA COLECTIVĂ

4.3 AMBALAREA CELULARĂ

4.4 AMBALAREA PORŢIONATĂ

4.5 AMBALAREA ÎN FOLII CONTRACTIBILE

4.6 AMBALAREA TETRA-PAK

4.7 AMBALAREA ASEPTICĂ

costul ambalajului şi al produsului, preferinţele consumatorilor etc. Ambalarea aseptică

4.9 AMBALAREA DE TIP COCON

Aceasta este o metodă costisitoare şi rar folosită. Principiul metodei constă în

4.10 AMBALAREA ÎN SPUMĂ POLIURETAN TIP BIBBIPAK

4.11 AMBALAREA IN ATMOSFERĂ MODIFICATĂ

4.12 AMBALAREA ACTIVĂ

Ambalarea inteligentă reprezintă o perfecţionare a ambalării active oferind în plus

TEMA 5. AMBALAJE ECOLOGICE PENTRU PRODUSELE

5.2 COMERŢUL ÎN FAŢA UNEI PROVOCĂRI: AMBALAJUL ECOLOGIC

consumator. Pe de o parte, el poate influenţa furnizorii să producă produse ecologice şi să

Nu trebuie evitat încă ca în abordarea relaţiei complexe produs-ambalaj-medium

5.3 FACTORI DE POLUARE ÎN RELAŢIA AMBALAJ – MEDIU

TEMA 6. TEHNOLOGII MODERNE DE „AMBALARE INTELIGENTĂ”

6.1 ASPECTE GENERALE

6.2 AVANTAJELE AMBALĂRII INTELIGENTE

6.3 INDICATORII SPECIFICI UTILIZAŢI ÎN AMBALAREA

Nr. Tehnica Principiul activ Aplicabilitate

6.4 INDICATORI TIMP-TEMPERATURĂ

Indicatorul atinge punctul maxim cu modificarea completă a culorii în momentul în

6.5 INDICATORI DE GAZE (OXIGEN ŞI DIOXID DE CARBON)

6.6 INDICATORI “INVIZIBILI” DE OXIGEN