1)El comunică prin sunete ascuțite numite ultrasunete, sunete care nu se pot auzi de către

om. Aceste ultrasunete ies prin nări care, ca de altminteri tot nasul, sunt alcătuite ca un megafon
care îndreaptă sunetul spre un punct anume. Acest lucru este uimitor! Dacă folosim un aparat
numit «detector de lilieci» putem auzi şi noi aceste sunete, fiindcă acest aparat «converteşte»
sunetele emise în sunete ce sunt accesibile auzului nostru. Zgomotul scos de lilieci seamănă cu
un plescăit intermitent, fiind când mai scurt, când mai lung. Am auzit aceste sunete într-o
emisiune televizată. Un magnetofon special încetinea sunetele de treizeci de ori. In acelaşi timp,
un alt aparat, un spectrograf, vizualiza sunetele. La unele specii de lilieci ultrasunetele sunt
emise prin gură. Îndată ce ultrasunetele se lovesc de un obiect, se întorc înapoi, fiind prinse de
receptorii asemenea celor ai radioului, receptori aflaţi în urechile liliacului. Nu există nici o
îndoială că receptorii sunt plasaţi în ureche. S-a observat că atunci când îi sunt înfundate
urechile, liliacul îşi pierde pe loc simţul orientării, împiedicându-se la tot pasul. Pentru a nu-şi
auzi glasul în timp ce emite sunetele respective, îşi astupă urechile cu o pereche de muşchi
auditivi care se contractă. După emiterea sunetelor, muşchii se relaxează, pentru ca liliacul să
poată auzi interesanta «reflectare» a sunetelor. Mesajul pe care îl vor percepe urechile va fi
transmis creierului, care va acţiona în consecinţă. Astfel, ecoul sunetelor pe care le emite
liliacul, îl ajută să-şi găsească drumul. După lungimea timpului scurs între emiterea sunetelor
şi recepţionarea lor, îşi dă seama de distanţa ce îl desparte de obiectul aflat în faţa sa.Prin
urmare, din laringe sunt emise ultrasunete care mai apoi sunt trimise în exterior prin nas, se
reflectă şi sunt receptate de urechi, mergând apoi la creier spre prelucrare
2) Cainii comunica intre ei printr-un complex de semnale sonore ( emisiuni vocale ),
atitudini posturale ( diferite pozitii ale corpului, capului si membrelor, portul urechilor si al
cozii ) si mimica fetei Emisiile sonore au intodeauna expresivitate iar prin intonatie este definit
sensul pe care cainele doreste sa-l dea comunicarii sale. Ele sunt folosite mai ales in cazul
comunicarilor la distanta. Putem defini 5 categorii de semnale sonore folosite de caini in cadrul
comunicarilor intre congeneri ( membrii ai aceleasi specii ):Semnale infantile(plansul,
scheunatul,scancitul. Sunt semnalele sonore prin care puiul solicita atentia mamei)Semnale de
avertizare(maraitul si latratul. Latratul, in functie de intonatie poate avea si alte semnificatii
decat cel de avertizare.)Sunete de solicitare(urlatul)Sunete de retragere(schelalaitul)Sunete de
placer(oftatul zgomotos, eventual cascatul insotit de emisia unui sunet lung.) Prin intonatie
cainele moduleaza aceste semnale, conferidu-le o serie de semnificatii, in raport cu starea in
care se afla: suparare, mirare, dispozitie de joaca, nemultumire.
3)Cântecul masculului este interpretat prin diversitatea trilurilor. Deși cântă și în timpul
zilei, privighetoarea este cunoscută pentru cântatul târziu de seara, când puține păsări
cântă, Lumea i-a pus numele de privighetoare, fiindcă priveghează noaptea, adică nu încetează
să cânte nici în nopţile senine şi liniştite ale verii.
„Primii trei lupi sunt cei mai slabi şi bolnavi. Ei imprimă ritmul de mers întregii haite.
Dacă ar fi invers, ei ar rămâne în urmă şi vor pieri. În caz de ambuscadă, ei sunt primii
sacrificaţi. Mergând în faţă, aceştia bătătoresc poteca prin zăpadă, pentru a economisi puterile
celor din urma lor“, se arată în comentariul tradus din rusă. Mai departe, se spune că cei trei
lupi sunt urmaţi de cinci exemplare puternice, care formează avangarda. „În mijloc se afla
averea haitei - 11 lupoaice, apoi, alţi cinci lupi care formează ariergarda. Şi ultimul, aproape
izolate de haită, este conducătorul. El trebuie să-şi vadă toată haita, pentru a o controla, dirija,
coordona şi a da comenzile necesare“.