5 ORGANIZAREA ÎNTREPRINDERII

5.1. ORGANIZAREA PROCESUALĂ: DEFINIREA NOŢIUNII,

ELEMENTE COMPONENTE
5.2. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ
5.2.1.STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
5.2.2. CRITERII DE STRUCTURARE ORGANIZATORICĂ
5.3. ORGANIZAREA INFORMALĂ
 5.1. ORGANIZAREA PROCESUALĂ: DEFINIREA NOŢIUNII,
ELEMENTE COMPONENTE

DEFINIŢII

ORGANIZARE
 acţiunea de a (se) organiza şi rezultatul ei
 este un proces
 care include stabilirea activităţilor necesare îndeplinirii
obiectivelor
 formarea lor ca sarcini
 şi aranjarea acestora într-un cadru de luare a deciziilor

ORGANIZAREA PROCESUALĂ
 se referă la studiul principalelor categorii de muncă şi a
proceselor
 necesare realizării ansamblului de obiective ale întreprinderii
 Realizarea obiectivelor întreprinderii este posibilă cu ajutorul
componentelor organizării procesuale

Piramida organizării procesuale

 Funcţiunea reprezintă ansamblul activităţilor omogene, complementare
sau convergente, orientate asupra exercitării unei sau mai multor tehnici, în
scopul realizării unor obiective derivate rezultate din obiectivele generale ale
întreprinderii, desfăşurate cu un personal de o anumită specialitate prin folosirea
diferitor metode şi tehnici specifice.

Activitatea este ansamblul atribuţiilor omogene, îndeplinite de un

personal care posedă cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu mai restrâns în
vederea realizării obiectivelor secundare (obiective derivate de gradul II).

Atribuţia formează ansamblul muncilor/sarcinilor executate periodic de

un personal cu cunoştinţe specifice unui domeniu restrâns, concurând la
realizarea unor obiective specifice.

Sarcina este formată din ansamblul operaţiilor, fiind o parte elementară a

unui proces de muncă complex sau a unui proces de muncă simplu, desfăşurat
în scopul îndeplinirii unui obiectiv individual.

Operaţia este cea mai simplă componentă a organizării procesuale, fiind

executată pe o perioadă determinată de către o persoană la locul de muncă.
5.2. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ

DEFINIŢII

ORGANIZAREA STRUCTURALĂ
 reprezintă procesul de proiectare a structurii organizatorice pentru
o întreprindere
 cuprinde ansamblul posturilor şi compartimentelor
 modul în care sunt constituite şi grupate
 precum şi legăturile ce se stabilesc între ele în scopul realizării
obiectivelor întreprinderii
 are la bază rezultatele organizării procesuale: funcţiunile,
activităţile, atribuţiile şi sarcinile, pe care le încadrează în structuri
organizatorice adecvate fiecărei întreprinderi în parte
 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

DEFINIREA NOŢIUNII

Structura organizatorica
 ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice
 şi al relaţiilor dintre acestea
 astfel constituite încât să asigure premisele organizatorice adecvate
realizării obiectivelor prestabilite.
 poate fi considerata drept scheletul întreprinderii sau „anatomia
întreprinderii”

Este formată din doua părţi distincte:

a) structura de conducere sau funcţională;
b) structura de producţie sau operaţională.

Structura de conducere (funcţională) reprezintă ansamblul membrilor de

conducere şi al compartimentelor (tehnice, economice şi administrative), modul
de constituire şi grupare al acestora, precum şi relaţiile dintre ele, necesare
desfăşurării corespunzătoare a procesului managerial şi de execuţie.

Structura de producţie (operaţională) reprezintă ansamblul unităţilor de

producţie, control şi cercetare (secţii, ateliere, formaţii de lucru, locuri de
muncă), mărimea şi amplasarea lor pe teritoriul întreprinderii şi legăturile ce se
stabilesc între ele.
 ELEMENTE COMPONENTE

1) Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor,

competenţelor şi responsabilităţilor desemnate pe anumite perioade de timp
unui membru al întreprinderii. Obiectivele postului se regăsesc în sistemul
piramidal al obiectivelor firmei.
În literatura de specialitate corelarea şi corespondenţa dintre sarcini,
autoritate, responsabilitate şi obiective sunt cunoscute sub denumirea de
triunghiul de aur al managementului

Triunghiul de aur al managementului

2) Funcţia constituie factorul care generalizează posturi asemănătoare

din punct de vedere al ariei de cuprindere, a autorităţii şi responsabilităţii.
Funcţiile pot fi grupate în: funcţii de conducere şi funcţii de execuţie.

3) Compartimentele sunt rezultatul agregării unor posturi şi funcţii cu

conţinut similar şi/sau complementar, reunind persoane care desfăşoară
activităţi relativ omogene sau complementare şi solicită cunoştinţe specializate
dintr-un anumit domeniu, amplasate într-un anumit spaţiu, dotat cu mijloacele
de producţie necesare şi subordonate nemijlocit unei singure persoane
(autorităţi unice).
 4) Nivelul ierarhic prezintă poziţia succesivă faţă de managementul de
vârf al posturilor de conducere ale diferitor compartimente situate pe aceiaşi
linie ierarhică (plasate pe linii orizontale la aceeaşi distanţă faţă de cel al
întreprinderii). Numărul de niveluri ierarhice este influenţat de dimensiunea
întreprinderii, diversitatea activităţilor, complexitatea producţiei, tipul
producţiei, dispersarea teritorială a subunităţilor, competenţa managerilor.

5) Ponderea ierarhică reprezintă numărul persoanelor conduse

nemijlocit de un cadru de conducere şi înregistrează valori diferite. Astfel, pe
verticala structurii organizatorice creşte către nivelurile inferioare, iar pe
orizontala structurii organizatorice se amplifică pe măsura trecerii de la
compartimente cu activitate tehnico-economică spre compartimente cu
activitate operaţională.

6) Relaţiile organizatorice sunt alcătuite din ansamblul legăturilor dintre

componentele structurii stabilite prin reglementări oficiale. Relaţiile
organizatorice pot fi: de autoritate (sunt instituite de conducere prin acte sau
norme şi atrag obligativitatea de a fi executate), de cooperare (sunt
preponderent neformale, cu caracter facultativ, se manifestă pe orizontală între
compartimente sau persoane situate pe aceiaşi linie ierarhică), de control (se
stabilesc între persoanele care efectuează controlul şi persoanele ce sunt
controlate), de reprezentare (se stabilesc între anumite persoane, denumite lideri
şi conducerea întreprinderii).
 FACTORI DE INFLUENŢĂ

1. forma social-juridică a întreprinderii - dacă întreprinderea este privată

individuală sau societară, publică sau mixtă, influenţează structura
organizatorică prin raţiunea sa de a fi, număr de persoane etc.

2. factorii economico-organizatorici, cum sunt:

- dimensiunea întreprinderii: cu cât aceasta este mai mare cu atât
structura organizatorică este mai complexă;
- profilul întreprinderii (structura de producţie): tipurile de
compartimente vor corespunde tipurilor, numărului ramurilor/activităţilor;
- nivelul de intensitate a procesului de producţie (extensiv sau
intensiv);
- gradul de integrare a întreprinderii în filierele produsului de la
materia primă şi până la consumator;
- nivelul profesional al resursei de muncă;
- metodele de conducere, gradul de calificare şi competenţă a
conducătorilor.

3. factorii naturali sunt reprezentaţi de configuraţia terenului, relieful şi

gradul de fragmentare a lui, gardul de concentrare a teritoriului.
 TIPOLOGIA STRUCTURILOR ORGANIZATORICE

În funcţie de conexiunea dintre compartimente sub aspectul intrării şi

ieşirii, există două tipuri structuri organizatorice:
- structura organizatorică în paralel
- structura organizatorică în serie

x1 y1
C1
X Y

x2 C2 y2

în care: x1, x2 = intrări; y1, y2 = ieşiri

Structura organizatorică în paralel

X c1 c2 Y

Structura în paralel structura organizatorică în serie

Din punct de vedere al nivelurilor de subdivizare a întreprinderii avem:

- structură organizatorică cu un nivel
- structură organizatorică cu două sau mai multe niveluri.

După modul de îmbinare şi raporturile ce se stabilesc între elemente (de

natură funcţională şi operaţională) se disting următoarele tipuri de structuri:
- structura ierarhică (ierarhic-liniară)
- structura funcţională
- structura ierarhic-funcţională (mixtă)
 PROIECTAREA ŞI ELABORAREA STRUCTURII
ORGANIZATORICE

Principii care stau la baza elaborării structurii organizatorice:

a) supremaţia obiectivelor. Structura organizatorică nu trebuie efectuată

de dragul de a avea o structură organizatorică, ci în vederea asigurării cadrului
organizatoric pentru atingerea obiectivului întreprinderii în condiţii cât mai
eficiente;
b) asigurarea omogenităţii sau cel puţin complementarităţii
compartimentelor şi a convergenţei acestora spre realizarea scopului final al
întreprinderii;
c) structura trebuie abordată concomitent sau după soluţionarea
problemelor privind structura de producţie (dimensiunea ramurilor/activităţilor,
organizarea teritoriului etc.);
d) structura organizatorică trebuie să asigure o bază corespunzătoare
pentru conceperea unui sistem raţional de conducere (apropierea conducerii de
execuţie, economie de comunicaţii).

ETAPELE necesare pentru elaborarea unei structuri organizatorice sunt:

1. definirea sau redefinirea obiectivelor întreprinderii;

2. analiza situaţiei existente, cu deosebire a spectrelor care impun modificarea
structurii organizatorice;
3. elaborarea variantelor posibile de structuri organizatorice;
4. evaluarea eficienţei variantelor şi alegerea celei optime.
 În vederea formalizării unei structuri organizatorice sunt utilizate
DOCUMENTE DE FORMALIZARE, printre care amintim:

 regulamentul de organizare şi funcţionare, stabileşte forma de

organizare şi conducere a întreprinderii, fiind format din cinci
părţi:
- prima parte, denumită organizarea firmei, cuprinde dispoziţii generale,
actul normativ de înfiinţare, obiectul de activitate, tipul societăţii,
statutul juridic şi prezentarea structurii organizatorice;
- partea a doua se referă la atribuţiile firmei;
- în partea a treia se fac precizări cu privire la conducerea firmei: care
sunt atribuţiile adunării generale a acţionarilor, atribuţiile consiliului
de administraţie, atribuţiile conducerii executive cu detalierea
responsabilităţilor pentru funcţiile de director general şi director pe
funcţiuni;
- partea a patra cuprinde atribuţiile şi diagrama de relaţii pentru fiecare
compartiment funcţional şi operaţional;
- partea a cincea cuprinde dispoziţii generale.

 fisa postului este un document operaţional important, ce

prezintă în detaliu elementele cerute unui salariat pentru ca
acesta să-şi poată exercita în condiţii normale activitatea. Fişa
postului cuprinde:
- denumirea şi obiectivele postului
- compartimentul din care face parte
- competenţele şi responsabilităţile
- cerinţe referitoare la studii, vechime şi aptitudini.
Fişa postului serveşte ca document organizatoric indispensabil fiecărui
salariat şi ca suport pentru evaluarea muncii acestuia.
 ORGANIGRAMA – ELEMENT DE INFORMARE ŞI ANALIZĂ

Structura organizatorică se poate exprima şi sub formă grafică, ilustrarea

grafică fiind prezentată prin organigramă.

ORGANIGRAMA
• reprezentare grafică sugestivă, sistematică şi
sintetică a structurii organizatorice
• utilizându-se diferite forme geometrice,
simboluri numerice, literale şi cromatice
• un element de informare şi de analiză (de
studiu)
• care are ca obiectiv punerea în evidenţă a
elementelor componente: funcţiile, compartimentele, nivelurile ierarhice,
relaţiile organizaţionale

 prin dreptunghi sunt reprezentate

compartimentele
 prin linii de diferite forme sunt reliefate
relaţiile dintre compartimente

Structura şi complexitatea organigramei sunt influenţate de o serie de

factori:
 mărimea întreprinderii,
 dispersarea geografică a
subunităţilor componente,
 natura produselor, lucrărilor şi
serviciilor,
 tipul de producţie,
  sistemul informaţional,
 numărul şi calificarea
personalului,
 obiectivele strategice.

Din punct de vedere al sferei de cuprindere pot fi:

 organigrame generale (care
reprezintă structura pentru toată întreprinderea)
 organigrame parţiale (care
prezintă structura doar pentru unele părţi ale întreprinderii).

Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor şi al

relaţiilor dintre ele, organigramele pot fi:
 rectangulare (verticale
şi orizontale)
 circulare

Cele verticale, în raport de numărul de subordonaţi ce îi revin unui

conducător, pot fi:
 de tip grilă
(număr mare de subordonaţi si număr minim, de numai două niveluri
ierarhice)
 de tip evantai
(un număr mic de angajaţi şi un număr de niveluri ierarhice mai mare
de două).
 A.G.A.
Comisia
de cenzori
C.A.

C.D.

1 Director

Director
Director Director
1 1 1 economic,
tehnic comercial
contabil şef

P S1 S2 A D F C

Organigrama verticală
 1 Subaltern 2

1 Subaltern 3

1 Subaltern 4
1 Conducător

1 Subaltern 1 Organigramă de tip grilă

1 Conducător

1 Subordonat 1 1 Subordonat 2

Comp 1 Comp 2 Comp 3 Comp 4

Organigramă de tip evantai

Nivel 3
Nivel 2
Comp. 1

Dir. Adj.
1 Comp. 2
Tehnic
Nivel 1
Comp. 3
A.G.A.
Comp. 1
 C.A.
Dir. Adj.
1 Comp. 2
Comercial
C.D.
Comp 3

1 Director
Comp. 1

Dir. Adj. ec.

1 Comp. 2
Contabil şef

Comp. 3

Organigrama orizontală

Organigrama circulară
 CRITERII DE STRUCTURARE ORGANIZATORICĂ

În principal, o întreprindere se structurează după 2 criterii:

 criteriul teritorial
 criteriul funcţional

Criteriul teritorial provine de la caracterul spaţial şi de la faptul că

pământul este un principal mijloc de producţie. Acest criteriu presupune
constituirea compartimentelor prin reunirea în cadrul lor a activităţilor comasate
sau apropiate dintr-un anumit teritoriu indiferent de felul acestora.

Criteriul funcţional presupune, în primul rând constituirea

compartimentelor pe seama reunirii în cadrul lor a unor activităţi similare
indiferent de amplasarea lor în spaţiu, caz în care rezultă numai compartimente
specializate.

Există şi cazul particular al unor întreprinderi cu un grad mare de

concentrare şi specializare (cu deosebire în întreprinderile industriale sau în
agricultură: creşterea animalelor, cultivarea plantelor în sere etc.). În acest caz
criteriile de structurare se fundamentează, luând ca bază fazele procesului
tehnologic. Corespondentele celor două criterii se modifică, rezultând:
structurare pe linii tehnologice sau structurare pe faze ale ciclului de
producţie
pe faze ale ciclului de producţie

CI CII CIII
LI CI
CI CII CIII
LII CII pe linii tehnologice
CI CII CIII
LIII CIII

- turnare - prelucrări mecanice - finisaj şi asamblare

5.3. ORGANIZAREA INFORMALĂ A ÎNTREPRINDERII

Organizare informală:
 ansamblul grupărilor şi al relaţiilor interumane stabilite spre
satisfacerea unor interese personale

Cauzele apariţiei organizării informale:

- afectivitate,
- satisfacţii,
- interese,
- aspiraţii,
- nivel de pregătire profesională,
- calificare şi origine socială
 Organizarea formală (tipică) şi organizarea informală (atipică)

Componentele organizării informale sunt:

 grupul informal
 liderul informal
 relaţiile informale