PROBLEME VECHI, GRANIłE NOI.

KOSOVO CA STUDIU DE CAZ PENTRU

ECONOMIA ZONELOR POST-CONFLICT

Cuvinte cheie:
Kosovo, Serbia, Balcani, Fosta Iugoslavie, sărăcie, post-comunism, post-
conflict, cooperare economică regională, probleme de dezvoltare, conflict
interetnic, economie socialistă.

ABSTRACT [Old Problems, New Borders. Kosovo as a Case Study for the
Economy of Post-Conflict Regions]
The article is focused on the challenges Kosovo’s economy is currently
confronting, in the context of the province’s final status talks. The author is
reviewing the poor standards of life existing in the province, in comparison with
the rest of Ex-Yugoslavia countries. The roots of Kosovo under-development are
identified in the Socialist economical policies applied during Tito’s era.
Unemployment, outdated industrial capabilities, obsolete infrastructure, lack of
investments and flawed educational system are just a few of Kosovo’s nowadays
problems. In the future, the possible separation of Kosovo from Serbia will
increase the political tensions between neighbouring countries (Serbia,
Macedonia, Montenegro, Albania), with bad results for the regional economy.

Kosovo – provincia sârbă care a fost, în 1999, miza ultimului război din
Europa, se apropie, treptat, de momentul clarificării statutului său final. La 10
noiembrie 2006, Emisarul Special al ONU pentru Kosovo, finlandezul Martti
Ahtisaari, a anunŃat că va amâna prezentarea raportului final cu recomandări
privind reglarea negociată a situaŃiei provinciei (raport programat pentru sfârşitul
lui 2006), pentru a oferi Belgradului ocazia de a organiza alegerile parlamentare,
stabilite pentru 21 ianuarie 2007. Deşi această amânare nu este pe placul
liderilor politici ai albanezilor kosovari1, care aşteaptă independenŃa încă înainte
de sfârşitul lui 2006 – pentru autorităŃile Serbiei ea nu reprezintă, totuşi, nimic

1
În acest text, termenii „kosovar”/„kosovară” sunt utilizaŃi cu sensul de apartenenŃă a
respectivelor (grupuri de) persoane la spaŃiul geografic al Kosovo-ului şi nu cu referire la
existenŃa unei „naŃiuni a Kosovo-ului”;
mai mult decât o gură de oxigen. În 2007, dacă lucrurile merg aşa cum îşi doresc
albanezii şi cum par să indice tot mai multe semnale venite dinspre comunitatea
internaŃională, independenŃa Kosovo-ului va deveni o realitate. Şi odată cu
aceasta, o nouă graniŃă va apărea în Europa, despărŃind Serbia de ceea ce se
va putea numi, pe drept cuvânt, „cel mai nou stat al Europei”: Kosovo.
Până la anunŃarea pachetului de soluŃii propus de Ahtisaari, speculaŃiile
despre cum va arăta nou stat trebuie să Ńină seama de câteva elemente generale
care s-au conturat în ultimele luni de negocieri, purtate mai mult între membrii
Grupului de Contact2 decât între Priştina şi Belgrad: existenŃa unui Reprezentant
al ComunităŃii InternaŃionale (după modelul aplicat de ONU în Bosnia-
HerŃegovina), prezenŃa continuă a trupelor KFOR (ForŃa NATO pentru Kosovo) în
regiune şi, nu în ultimul rând, implementarea unui sistem descentralizat de
administrare locală destinat să protejeze municipalităŃile locuite în majoritate de
sârbi de ingerinŃele autorităŃilor de la Priştina3.
Toate această construcŃie politică riscă să se clatine de la început, în lipsa
unui climat economic de natură să asigure o viaŃă decentă locuitorilor Kosovo-
ului, indiferent de etnia, religia sau convingerile lor politice. Din păcate,
problemele de dezvoltare economică ale provinciei sunt tot atât de complicate
precum cele politice.

Kosovo – la coada clasamentului european al dezvoltării

Kosovo, cu o suprafaŃă de 10.908 kilometri pătraŃi4, numără aproximativ
1.900.0005 de locuitori, dintre care 60% trăiesc în oraşe. Nu mai puŃin de 47%

2
Grupul de Contact pentru Fosta Iugoslavie este format din Statele Unite, Marea Britanie, FranŃa,
Italia, Germania şi Rusia;
3
International Crisis Group, Kosovo: The Challenge of Transition. Europe Report no. 170,
Belgrad/Priştina/Bruxelles, 17 februarie 2006;
4
Pentru o mai bună înŃelegere, vom menŃiona că suprafaŃa provinciei este aproximativ egală cu
2
suprafeŃele reunite ale judeŃelor Cluj şi Sălaj (6.674 + 3.864 km );
5
În acest moment (noiembrie 2006) nu există statistici demografice oficiale privind Kosovo;
ultimul recensământ a avut loc în 1991, însă rezultatele lui sunt contestate de albanezii din
Kosovo şi de alte comunităŃi etnice din provincie, care l-au boicotat, acuzând autorităŃile de la
Belgrad de manipularea rezultatelor; precedentul referendum a avut loc în 1981, iar datele sale
sunt citate doar ca termen de comparaŃie; neoficial, sunt luate în calcul următoarele cifre
(raportate la o populaŃie de 1,9 până la 2 milioane de locuitori prezenŃi în Kosovo): 100.000 –
sârbi, 35.000 – turci, 40.000 – bosniaci (slavi musulmani), 35.000 – roma şi 15.000 – gorani
dintre kosovari, indiferent de etnie, trăiesc sub pragul sărăciei, iar 13%
supravieŃuiesc în condiŃii de sărăcie extremă (definite printr-un consum zilnic de
1 dolar american sau mai puŃin). La acest ultim indicator, Kosovo se compară
mai degrabă cu Armenia (12,8%) şi Turkmenistanul (12,1%), decât cu Ńări foste
iugoslave, precum CroaŃia sau Macedonia (amândouă cu procentaje sub 2%).
Produsul intern brut pe cap de locuitor în Kosovo este de 848 EUR, la un PIB
total de 1.640 milioane EUR; prin comparaŃie, CroaŃia are un PIB de 3 ori mai
mare, iar Macedonia, unul dublu.
Potrivit studiilor efectuate de experŃii NaŃiunilor Unite, Kosovo se află, din
perspectiva indicelui de dezvoltare umană, printre cele mai puŃin dezvoltate state
din Balcani şi Europa, în general (indicele combină indicatori economici, de
educaŃie şi sănătate). Fenomene negative afectează majoritatea domeniilor vieŃii
sociale din Kosovo. SperanŃa de viaŃă medie este de 68,8 ani (în România, cifra
medie este de 71,2 ani6). Dintre bărbaŃi, 75% sunt activi pe piaŃa muncii, faŃă de
doar 31% dintre femei7. Rata şomajului, în 2005, era de cel puŃin 49% (41%
bărbaŃi şi 64% femei)8.
Aproximativ 52% dintre locuitorii Kosovo-ului sunt tineri sub 25 de ani, iar
găsirea unui loc de muncă este, cum era de aşteptat, principala lor grijă. Aşa se
explică şi presiunea constantă care aduce către oraşe, în dauna zonei rurale,
tinerii şi adulŃii calificaŃi. Şomajul atinge 63 de procente în rândurile tinerilor între
15 şi 24 de ani, respectiv 85% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 19 ani (incluzând
în acest ultim eşantion şi pe aceia care abandonează studiile liceale)9. Problema
ocupării acestei forŃe de muncă se pune cu atât mai mult cu cât peste o treime
din populaŃia Kosovo-ului are sub 14 ani10. SituaŃia este complicată de relativ

(populaŃie de origine bulgară, de religie musulmană); restul de 1.675.000 sunt albanezi. (vezi şi
raportul Amnesty International AI EUR 70/010/2003, publicat în aprilie 2003, accesibil la
http://web.amnesty.org/library/ index/engeur700102003);
6
Sursa: http://www.undp.ro/profile_romania.php;
7
InformaŃiile au fost preluate din Kosovo Human Development Report - 2004, UNDP, Pristina,
2005.
8
United Nations Agencies in Kosovo, Where Will We Be in 2015? Millenium Development Goals
Baseline Report for Kosovo, martie 2004, Pristina – New York;
9
Statistical Office of Kosovo, Kosovo demographic and Health Survey 2003, martie 2004, p. 40,
disponibil la http://www.ks-gov.net/esk;
10
Statistical Office of Kosovo, op. cit., p. 13 ;
slaba calitate a sistemului educaŃional, mai ales cel universitar, deservit de
personal didactic care, în cel mai fericit caz, a căpătat experienŃă doar în
perioada comunistă, adică în cadrul sistemului de educaŃie paralel înfiinŃat de
albanezi după retragerea autonomiei provinciei şi după interzicerea educaŃiei
universitare în limba albaneză. Efectele pe termen lung ale lipsei fondurilor
necesare pentru a dezvolta învăŃământul universitar sunt uşor de aproximat, în
condiŃiile dependenŃei pe care o economie modernă o dezvoltă faŃă de specialiştii
din diverse domenii11.
Kosovo este, în pofida dimensiunilor geografice reduse, un teritoriu
eterogen din punctul de vedere al dezvoltării. Cele 30 de municipalităŃi suferă în
mod inegal de pe urma unor probleme social-economice sau profită în mod diferit
de pe urma unor factori precum moştenirea industrială de dinainte de conflictul
din 1999, accesul la căi de transport sau ajutoarele directe şi indirecte infuzate
de donatorii internaŃionali. În acest sens se distinge capitala Priştina, care a
beneficiat de „partea leului” din ajutoarele externe şi care atrage, constant,
atenŃia donatorilor.
Analfabetismul afectează 6 procente din populaŃie: 9% pentru femei şi 3%
pentru bărbaŃi. Frecventarea şcolii este cu 10% mai redusă la Ńară decât în
oraşe. Tot mai multe fete abandonează şcoala la sfârşitul ciclului primar şi nu se
mai regăsesc pe băncile gimnaziilor.
Starea de sărăcie afectează sănătatea şi condiŃiile de viaŃă ale populaŃiei:
canalizarea este o realitate doar pentru 28% dintre kosovarii ce locuiesc în
oraşe, iar la Ńară, doar pentru 3% dintre locuitori; doar 44% dintre locuitorii
provinciei au acces la apă curentă (în cazul celor de la Ńară, procentul scade la
7%); două treimi dintre locuitorii satelor consumă apă din surse neprotejate;
gunoiul reprezintă o problemă din ce în ce mai mare, acutizată de chiar lipsa unei
preocupări coerente din partea administraŃiei centrale şi locale pentru reducerea
poluării de orice fel şi pentru reducerea defrişărilor ilegale12.

11
Un document cuprinzător referitor la acest subiect este raportul Institutului Riinvest din Priştina,
Education and Economic Development in Kosova, februarie 2004, disponibil la
www.riinvestinstitute.org;
12
United Nations Agencies in Kosovo, op. cit.;
 Kosovo şi moştenirea comunismului titoist
Prăbuşirea comunismului în Estul Europei a creat, în anii ’90, o imagine cu
care observatorii externi (mai ales cei vest-europeni) s-au obişnuit rapid: regiuni
ce păreau odată a se dezvolta natural şi rapid, s-au prăbuşit economic de îndată
ce producŃia industrială locală, bazată pe principiile planificării centralizate, s-a
confruntat cu provocările pieŃei libere, concurenŃiale. Astfel de peisaje post-
socialiste sunt vizibile şi astăzi în Europa de Est, însă în Fosta Iugoslavie, şi mai
ales în Kosovo, unde degradării economice i se alătură distrugerile provocate de
război.
Paradoxal însă, în cazul Fostei Iugoslavii, mulŃi observatori occidentali au
ignorat mai degrabă contextul economic în care s-a petrecut colapsul republicii
federale, preferând să-şi concentreze atenŃia asupra problemelor etnice din
spaŃiul, respectiv asupra pagubelor cauzate de bombardamentele NATO. Cu
toate acestea, adevărul nu poate fi negat: catastrofa iugoslavă s-a petrecut în
prelungirea crizei economice a comunismului titoist, criză care a acutizat
problemele sociale ale republicii şi le-a oferit liderilor comunişti – în special lui
Slobodan Miloşevici – pretextul pentru a identifica Ńapi ispăşitori printre „inamicii”
tradiŃionali ai sârbilor: croaŃii, musulmanii bosniaci, albanezii kosovari ş.a.
Venirea la putere a lui Miloşevici s-a bazat pe promisiunea de a apăra
drepturile sârbilor peste tot acolo unde aceştia erau în minoritate, dar mai ales în
Kosovo. Deşi discursul oficial a acuzat opresiunea etnică, nemulŃumirea sârbilor
a avut întotdeauna şi o dimensiune social-economică. În Kosovo, această
nemulŃumire a vizat rezultatele deciziilor economice luate de conducerea
comunistă de la Belgrad între 1950 şi 1980, decizii care au întărit rolul de furnizor
de materii prime al provinciei. Politicienii comunişti au preferat să investească
minimal în infrastructură, respectiv în drumuri, căi ferate şi unităŃi de prelucrare a
materiilor prime extrase din minele Trepca – operaŃiuni care ar fi implicat
numeroase resurse umane locale şi ar fi creat premizele unei dezvoltări durabile.
În schimb, a fost încurajată emigraŃia masivă a muncitorilor albanezi către Ńările
din vestul Europei, dornice de mână de lucru ieftină13. Această atitudine se
explică, susŃin analişti ai perioadei titoiste, inclusiv prin dorinŃa Belgradului de a
mai scădea din presiunea demografică albaneză cu ajutorul emigraŃiei14.
În timp ce slujbele din sectorul public – singura alternativă, în condiŃiile
unui segment privat nedezvoltat – aveau să fie, treptat, acaparate de elita de
origine sârbă, zeci şi sute de mii de albanezi din Kosovo au devenit, începând cu
anii ’60, garstarbeiter-i în Germania, Austria şi ElveŃia, de unde au început să
trimită bani familiilor lor. Fluxul de valută convertibilă, sub forma miilor de mărci
vest-germane, a creat un dezechilibru social în defavoarea sârbilor – ale căror
venituri, bazate pe salariile oferite de bugetul iugoslav, s-au devalorizat treptat.
În condiŃiile loialităŃii faŃă de familie de care au dat întotdeauna dovadă
albanezii, banii aduşi de ei din străinătate au început să se regăsească în
proprietăŃile vândute de sârbii care, simŃindu-se defavorizaŃi şi străini de
societatea albaneză în plină explozie demografică, au început să părăsească
provincia. Acestui dezechilibru economic, Miloşevici şi susŃinătorii săi au ales să-i
răspundă cu duritatea specifică regimurilor totalitare, mergând până la anularea
autonomiei provinciei Kosovo, în 1989, şi concedierea majorităŃii angajaŃilor
albanezi din sectorul public15. MulŃi dintre cei concediaŃi vor lua calea Europei de
Vest, îngroşând rândurile diasporei albaneze, care, la mijlocul anilor ’90,
ajunsese la o jumătate de milion de persoane (aproximativ 25% din populaŃia
Kosovo-ului16).

Perspective şi provocări pe termen scurt, mediu şi lung

Diaspora acŃionează, şi în prezent, ca unul dintre factorii care împiedică
un colaps generalizat al economiei provinciei. Se aproximează că între 350.000
şi 400.000 de kosovari albanezi trăiesc în Europa de Vest, iar sumele trimise de
aceştia familiilor şi rudelor din provincie, între 1999 şi 2003, s-au ridicat, anual, la
13
James Pettifer, Kosovo Economy & Society After 1945. Some Observations, Conflict Studies
Research Centre, Londra, ianuarie 2002;
14
Cutting the Lifeline. Migration, Families and the Future of Kosovo, European Stability Initiative,
18 sept. 2006, Berlin-Istanbul, raport consultat de autor la www.esiweb.org;
15
Pentru o prezentare detaliată a problemei, a se vedea carte Juliei Mertus, Kosovo. How Myths
and Truths Started a War, University of Califonia Press, Berkeley, 1999;
16
Cutting the Lifeline, pag. 3;
aproape 500 de milioane de euro17. O altă contribuŃie importantă la economia
locală o are prezenŃa în provincie a celor câteva mii de funcŃionari şi experŃi
străini, angajaŃi de administraŃia internaŃională: ONU şi diversele sale agenŃii,
NATO/KFOR, OSCE, AgenŃia Europeană pentru ReconstrucŃie ş.a. Pe de o
parte, aceste organisme angajează un număr semnificativ de personal local,
plătit peste media salariilor din domeniul public, iar pe de alta, staff-ul
internaŃional plăteşte chirii şi formează clientela restaurantelor şi magazinelor de
lux.
Aceste sume se adaugă la cele 1,96 miliarde de euro cheltuite de
comunitatea internaŃională, prin intermediul UNMIK, pentru reabilitarea
provinciei18. Fondurile externe au reuşit, până acum, să acopere deficitul
comercial cifrat, potrivit Băncii Mondiale, la 125% din PIB. În condiŃiile în care
fondurile internaŃionale scad masiv de la an la an, responsabilii kosovari se vor
confrunta rapid cu problema menŃinerii stabilităŃii macroeconomice şi susŃinerea
unei minime creşteri economice.
Dezvoltarea economică a Kosovo-ului va depinde, practic, de trei factori:
a) implementarea unei politici economice care să aibă ca priorităŃi creşterea
sectorului privat şi încheierea procesului de reconstrucŃie a infrastructurii
distruse de război;
b) menŃinerea securităŃii şi stabilităŃii politice pentru toate comunităŃile din
Kosovo, în contextul rezolvării paşnice a problemei statutului final al
provinciei;
c) stabilirea unui climat economic liberal, care să combată corupŃia şi să instituie
„domnia legii” în mod special (dar nu numai) în ceea ce priveşte colectarea
taxelor şi impozitelor de la populaŃie.
Pentru a reuşi în cele trei direcŃii enumerate mai sus, politicienii kosovari
trebuie să se arate capabili de a rezolva problemele prioritare şi de a exploata
acele avantaje de care dispune provincia. O strategie coerentă de dezvoltare,
îmbrăŃişată de toate comunităŃile din Kosovo, este cu atât mai necesară cu cât,

17
Banca Mondială, Kosovo Economic Memorandum 2004, Raport nr. 28023-KOS, publicat la 17
mai 2004, disponibil la http://web.worldbank.org, pp.ii;
18
Banca Mondială, op. cit., p. ii;
deşi se confruntă cu aceleaşi probleme în viaŃa de zi cu zi, sârbii şi albanezii din
provincie nu văd viitorul cu aceiaşi ochi. Astfel, liderii albanezi şi jurnaliştii de la
Priştina se declară convinşi că independenŃa va aduce un val de investiŃii străine.
Această opinie ignoră nu numai problemele de securitate ale provinciei, dar,
printre altele, şi elemente precum starea de degradare a infrastructurii locale,
corupŃia oficialităŃilor, crima organizată şi, nu în ultimul rând, concurenŃa pe care
o reprezintă, în ochii oamenilor de afaceri străini, celelalte Ńări din zonă, mult mai
stabile şi la fel de dornice de investiŃii externe – Macedonia, Albania, Muntenegru
şi chiar Bulgaria şi România. În schimb, pentru sârbii din Kosovo, singura
garanŃie a supravieŃuirii economice este considerată a fi continua legătura cu
Belgradul (care, de altfel, este şi principala sursă de venit pentru comunitatea
sârbă majoritară în nordul Kosovo-ului, sub forma pensiilor şi salariilor19).
Minoritatea sârbă din Kosovo este înclinată să vadă în optimismul albanezilor
dovada unei conspiraŃii care vizează ruperea provinciei de la Serbia şi
exploatarea bogăŃiilor sale (minele complexului Trepca, în special); cel mai
adesea însă, atitudinea sârbilor este pur şi simplu dezinteresată de subiect, ei
aşteptându-se ca roadele ipoteticei viitoare dezvoltări economice să fie oricum
culese de comunitatea albaneză, care va controla administraŃia centrală.

Perspectivele economice ale Balcanilor de Vest în contextul tensiunilor din

Kosovo
Dincolo de efectele pe care o evoluŃie sau alta a „dosarului Kosovo” le-ar
putea avea asupra stabilităŃii Balcanilor de Vest, este de aşteptat ca orice
modificare a frontierelor din zonă să influenŃeze negativ, pe termen scurt,
cooperarea economică regională. Deja, la Belgrad, preşedintele sârb Vojislav
Kostunica a avertizat că recunoaşterea posibilei independenŃe a Kosovo-ului de
către terŃe state va fi considerată drept o ofensă majoră. Prima victimă ar putea fi
Muntenegrul, unde primul ministru kosovar, Agim Ceku, a făcut o vizită la 3
noiembrie. Kostunica a Ńinut să atenŃioneze că guvernul de la Podgorica „va

19
În 2005, bugetul Serbiei plătea lunar, unui număr de peste 6.000 de sârbi din nordul Kosovo-
ului, aproximativ 1,5 milioane de euro, sub formă de salarii, pensii şi ajutoare sociale (sursa:
interviri ale autorului cu reprezentanŃi regionali ai UNMIK la Priştina, 28 noiembrie 2005);
purta responsabilitatea pentru consecinŃele serioase [ale recunoaşterii Kosovo-
ului] asupra relaŃiilor bilaterale”20. Luând în considerare faptul că o aventură
militară pare fantezistă, Belgradul ar putea declanşa, totuşi, un mini-război
economic cu Muntenegrul, Macedonia şi Albania, chiar dacă unicul rezultat al
acestuia ar fi pansarea orgoliului naŃional.
Lucrurile ar fi şi mai complicate în ipoteza în care partiŃia Kosovo-ului nu
va putea fi evitată, în ciuda angajamentelor şi promisiunilor asumate în repetate
rânduri de cancelariile occidentale. Orice frontieră pe râul Ibar va întreŃine o stare
de tensiune între Belgrad şi Priştina, de natură să inhibe colaborarea economică
şi comerŃul între cele două părŃi. łările vecine ar avea şi ele de suferit, însă cei
mai afectaŃi vor fi albanezii din Kosovo, pentru care municipalităŃile din nord, cu
lacul de acumulare de la Gazivode şi mai cu seamă complexul minier Trepca,
reprezintă cele mai importante capacităŃi industriale ale provinciei. Pierderea
acestora ar putea antrena reacŃii radicale, care ar pune în pericol securitatea
enclavelor sârbeşti din centrul Kosovo-ului şi ar putea declanşa o spirală a
violenŃei în zonă, implicând nu doar forŃele de poliŃie ale administraŃiei ONU21, ci
şi trupele KFOR şi având consecinŃe dezastruoase.
Este cât se poate de clar că viitorul economic al provinciei nu poate fi
evaluat separat de cel al securităŃii şi stabilităŃii zonei Balcanilor de Vest, în
ansamblu. Din această perspectivă, se poate deduce că viziunile aparent
ireconciliabile ale Belgradului şi Priştinei în privinŃa statutului final al Kosovo-ului
nu vor încuraja o îmbunătăŃire radicală a schimburilor economice regionale, pe
termen scurt şi mediu. Este evident că la Belgrad, compromisul pare încă o idee
nedigerabilă pentru cvasimajoritatea clasei politice. Acest lucru este dovedit
inclusiv de modul în care tabăra susŃinătorilor noii constituŃii sârbe, ce face

20
DeclaraŃie preluată de pe website-ul oficial al guvernului sârb, www.srbija.gov.yu, la 11 nov.
2006;
21
United Nation’s Mission in Kosovo (UNMIK) a fost înfiinŃată prin RezoluŃia nr. 1244/1999 a
Consiliului de Securitate al ONU, pentru a administra provincia sârbă după bombardamentele
NATO din 1999, care au silit forŃele Belgradului să se retragă din regiune;
practic imposibilă acceptarea pierderii Kosovo-ului, a reuşit să blocheze orice
voce „contra” în cadrul referendumului de la 28-29 octombrie 200622.
Rămâne de văzut dacă Belgradul şi Priştina vor reuşi să coopereze măcar
din punct de vedere economic, indiferent de rezultatul final al negocierilor
supervizate de comunitatea internaŃională. Deocamdată, un posibil model
pragmatic ar putea fi cel oferit de liderii piaŃelor de retail din CroaŃia şi Serbia,
Agrokor şi Delta, care se pregătesc să fuzioneze în vara lui 2007. Cele două
companii posedă, împreună, o mie de magazine, care aduc profituri de 3,6
miliarde de euro23. Fuziunea Agrokor şi Delta va marca, simbolic, depăşirea
prejudecăŃilor impuse de sângerosul război din anii ’90, oferind un exemplu
pentru întreaga regiune. Va fi acest model urmat şi de relaŃia dintre Kosovo şi
Serbia? Doar timpul o va putea spune.

Bibliografie:
Banca Mondială – Kosovo Economic Memorandum 2004, Raport nr. 28023-
KOS.
Bennett, Christopher – Sfârşitul sângeros al Iugoslaviei (trad. Dara Maria
Străinu), Editura Trei, Bucureşti, 2002;
Glenny, Misha – The Balkans. Nationalism, War, and the Great Powers, 1804-
1999, Penguin Books, 2001;
Mertus, Julie – Kosovo. How Myths and Truths Started a War, University of
Califonia Press, Berkeley, 1999;
Vickers, Miranda – Between Serb and Albanian. A History of Kosovo, Columbia
University Press, New York, 1998;

22
International Crisis Group, Serbia’s New Constitution: Democracy Going Backwards, Europe
Briefing nr. 44, Belgrad/Bruxelles, 8 noiembrie 2004;
23
Balkan Investigative Reporting Network, Boost for Cross-Border Economic Cooperation, de
Vesna Hadzivukovic, publicat la 9 nov. 2006 pe site-ul www.birn.eu.com;