Sultana Hürrem

Sultana Hürrem, unii istorici consideră că a fost născută în anul 1504 și decedată la data de 15
aprilie 1558, iar numele său fiind Alexandra Lisowska. Conform unui cântec popular din zona
Bucovinei, tânara și frumoasa Nastenka (Micuța Anastasia) a fost răpită din Rohatyn (Rogatin) de
tătari și vândută la haremul sultanului. După vechile documente ucrainene, numele ei ar fi Anastasia
Lisowksa, aceasta fiind fata lui Gavriil, un preot ortodox sărac din Rohatyn și a Aleksandrei Lisowski.
Însă se presupune că acest nume a fost inventat în secolul al XIX– lea. Aceasta mai era cunoscută și
sub numele de Roxelana, Roxolana, Rossalane, Roxa, Roza, Rossa, Rozaic, toate însemnând Roșcata.
Cu toate că prima perioadă a vieții sale este învăluită într-un mister, ea și-a lăsat amprenta în istoria
Imperiului Otoman. Galina Yermolenko spunea: ”Apariția Roxelanei în haremul Imperiului Otoman
poate fi asemuită cu strălucirea în noapte a unui meteorit sau a unuei comete”. O legendă spune că
tânăra ar fi fost capturată chiar în ziua nunții sale, în urma unui raid de jaf obișnuit al tătarilor în 1518,
fiind vândută în Caffa, apoi adusă pe piața de sclavi din Istanbul, unde a fost cumpărată pentru
haremul sultanului.
Tânăra aparține la început straturilor inferioare ale haremului, însă la scurtă vreme își începe
ascensiunea. A fost protejată de eunucul responsabil de harem și de către sultana mamă (valide sultan
– șefa haremului și al doilea om în stat) Hafsa Hatun, Cu toate că nu avea un trup foarte atrăgător,
datorită inteligenței și a șarmului său, la scurtă vreme îi cucerește inima sultanului și ajunge favorita
lui, devenind astfel ”Hasseki”- concubina favorită aleasă să dea naștere prinților sultanului și a doua
ca importanță în harem după sultana mamă. Ajunsă în camera imperială, cea pe care de acum înainte
sultanul o va numi Hürrem – ”Vesela”/ ”Cea care râde”, pentru stare de bună dispoziție pe care i-o
transmitea, legenda spune că în serai nu se râdea și la începutul captivității Roxelana ar fi plătit pentru
acest lucru, fiind pedepsită cu biciul. Atunci se zice că ar fi jurat răzbunare și a făcut-o din plin. Ea
va avea un prim conflict cu Mahidevran Hanim, cunoscută și sub numele de Gülbahar – ”Trandafir
de primăvară”. Posesivă și extrem de geloasă, fiind pe deasupra și mama primului născut, șehzad
(prințul) Mustafa, Mahidevran, dorind excusivitate în inima sultanului, va isca un conflict cu noua
favorită. Ieșind înfrântă din disputa cu Hürrem, Gülbahar, va fi inițial izolată într-o altă parte a
palatului, iar ulterior, după moartea sultanei mamă, va fi exilată la Manisa, unde fiul ei era guvernator.
Suleyman și Hürrem aveau să aibă copii unul după altul, astfel în 1521 s-a născut prințul
Mehmed, iar sultanul deja nu mai vedea în fața ochilor pe altcineva în afară de Hürrem. Apoi urmează
Mihrimah în anul 1522, Abdüllah în anul 1523, care a murit aproape 2 ani mai târziu, Selim în anul
1524, apoi Bayazid în 1526.
Un alt pas în ascensiunea sa îl reprezintă convertirea sa la islamism, lucru care l-a bucurat
foarte tare pe sultan, apoi obține eliberarea de la sultan. Reușește aceasta prin prisma faptului că ea
dorea să facă donații către orașele sfinte și să construiască moschei, aziluri sau fundații pentru
mântuirea sufletului ei, prin aceste acte exercitându-și calitatea de vakif (activitate caritabilă).
Motivând că această activitate era permisă doar persoanelor libere, deoarece, atâta timp cât era sclavă
toate bunurile, dar și acțiunile ei aparțineau stăpânului ei, fiind mai tot timpul abătută, fără dorință de
viață, atrage atenția sultanului care se grăbește s-o elibereze. Pentru că Legea Islamică interzicea
relațiile în afara căsătoriei Hürrem reușește astfel să facă ceva la care nicio altă femeie nu îndrăznise
vreodată să spere: să se căsătorească cu Suleyman, care la trei zile de la eliberarea a cerut-o de soție.
În 1531 îl naște pe Cihangir, iar în 1534 devine sultana mamă, după moartea lui Hafsa Hatun. În
Imperiu oamenii vorbesc că ea ar fi de fapt o vrăjitoare și că i-ar fi făcut vrăji sultanului, de aceea
toată lumea de la palat împreună cu ienicerii o urăsc atât pe ea cât și pe fiii săi.
Sultana l-a influențat pe Suleyman și în domeniul diplomației. În 1548, după moartea
bătrânului Sigismund, i-a trimis lui Sigismund al II-lea, cel care urmase la tron, o scrisoare prin care
îi transmitea felicitări și bucuria ei pentru preluarea puterii de către acesta. În plus, îl ruga să ia în
considerare și mesajele pe care le primise prin Hasan Aga, soloul său personal, rugându-l să aibă
încredere în el.
Ajunsă la vârful puterii, Hürrem se pregătea să-și înlăture dușmanii, primul pe listă fiind
marele vizir, sădind în fiecare zi în inima sultanului îndoiala referitor la marele vizir. Însă chiar
Ibrahim Pașa a contribuit la căderea sa, deoarece conștient că deținea puterea supremă în stat și că o
putea exercita după bunul plac, plin de el, facea public afirmații controversate, cum că: ”deși sunt
robul sultanului, tot ceea ce doresc eu se realizează. În orice moment pot dărui regate și provincii
oricui doresc eu, și stăpânul meu nu va spune nimic pentru a mă opri.”. Cu siguranță, spun istoricii,
marele vizir si-a pierdut capul ca urmare a uneltirilor devotatei soții a sultanului, în acest fel Hürrem
scăpând de un competitor incomod. Nebănuind nimic și fiind sigur de persoana sultanului care îi
garantase viața, Ibrahim a onorat invitația, a doua zi fiind găsit strangulat lângă poarta exterioară a
palatului, așa că frumosului mare vizir i-a fost schimbată porecla din Makbul (Favoritul) în Maktul
(Tăiatul). Controversata contribuție a lui Hürrem în uciderea fiului vitreg a transformat-o pentru
europeni într-o figură sinistră, iar pentru turci într-o figură urâtă, perversă și detestată. În urma morții
lui Mustafa vinovații au fost declarați la unison Hürrem și Rustem, anul 1553 fiind declarat anul
înșelăciunilor.
Pentru a despărți legenda de adevăr, istoricii au pus la punct lucrurile și au demonstrat că
inocentul Mustafa complota de 10 ani împotriva tatălui pentru a-i lua locul.
La 5 ani de la moartea prințului, în 1558 Hürrem moare în urma unei sângerări suspecte.
Copleșit de durere, sultanul îi organizează funeralii fastuase și alege ca loc de veci mausoleul construit
în micul cimitir de lângă vestita geamie Suleymaniye, construită la cererea ei. O înscripție în limba
turcă anunță că acolo își odihnește somnul de veci atotputernica sultană. De altfel tot acolo avea să
fie depus peste 8 ani, într-un mausoleu mai impunător și marele sultan. După moartea lui Suleyman
a venit la conducere cel de-al treilea fiu a lui Hürrem, Selim, luând titulatura de Selim II.
 Peste veacuri din dragostea lui Suleyman și a lui Hürrem a rămas doar o parte din vestitele
scrisori dintre cei doi, deoarece de peste tot de unde era plecat sultanul îi trimitea scrisori, la care
primea răspunsuri de dragoste și dor de la iubita sa. Din nefericire cea mai mare parte a acestora s-a
pierdut, fie în imperiul timpului, fie intenționat.

BIBLIOGRAFIE:
Isaure de Saint Pierre, Suleyman Magnificul și Sultana Hürrem, București: Orizonturi, 2013
Erhan Afyoncu, Suleyman Magnificul și Sultana Hürrem – Dragoste și moarte la Istanbul, București:
Corint, 2013
Revista BIG Explorer, Media Alert, Nr. 17/2013
Revista BIG Explorer, Media Alert, Nr. 18/2013
http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/roxelana-lui-suleyman-magnificul-sclava-care-
condus-imperiul-otoman
http://ro.wikipedia.org/wiki/Roxelana