ATAT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA………

Dumnezeu si-a dorit pentru Sine o desfranata. Da, o desfranata! Despre firea noastra
omeneasca vorbesc. El era inalt, ea umila. Inalt insa nu ca statura, ci ca fire. Intru totul curat era,
fiinta Lui neprihanita iar firea lui fara de stricaciune. Neincaput de minte, nevazut, necuprins cu
gandul, totdeauna fiind si acelasi fiind. Mai presus de ingeri, mai presus decat puterile ceresti.
Biruitor asupra oricarei cugetari, depasind orice putere a mintii, fara de putinta a-L vedea, cu
putinta numai a crede in El. Il vad ingerii si se cutremura. Heruvimii se acopera cu aripile lor, la
vederea fetei Lui toate se tem si se infricoseaza. De isi arunca privirea Sa spre pamant il face de
se cutremura. De se indreapta catre mare, marea se face uscat. El face sa apara rauri in pustiu…
Ce as putea sa mai spun despre El? Maretia Lui de nepatruns si caile Lui de necercetat?
El, atat de mare si prea inalt, si-a dorit pentru Sine o desfranata. De ce? Pentru ca sa o
preschimbe din desfranata in fecioara. Pentru a deveni mirele ei.
Si ce face pentru asta? Nu trimite la ea vreuna din slugile Sale, nu trimite vreun inger
sau arhanghel. Nici heruvimi si nici serafimi nu trimite. Ci vine El insusi, El care o iubea atat de
mult.
Si-a dorit pentru Sine o desfranata? Si ce face? Pentru ca aceasta nu putea sa urce la cele
de sus, a coborat El la cele de jos. A venit in cortul ei. A aflat-o ametita ca de bautura. Si cum a
venit? Fara sa-si dea pe fata dumnezeirea Sa, ci s-a facut intru totul asemenea ei, pentru ca nu
cumva vazandu-L sa se infricoseze si sa fuga, sa o piarda. A aflat-o plina de rani, salbaticita,
stapanita de demoni. Si ce face? O ia cu Sine si o face sotia Sa. Si ce-i daruieste? Un inel! Ce inel?
Duhul cel Sfant.
Apoi ii spune: Nu te-am sadit oare in Rai?
- Da, ii raspunde.
- Si cum ai cazut de acolo?
- A venit diavolul si m-a luat din Rai.
- Ai fost sadita in Rai si te-a scos afara!
Iata, te voi sadi acum inlauntrul Meu. Nu va indrazni sa se apropie de Mine. Pastorul te va
pazi si lupul nu va mai veni.
- Dar sunt atat de pacatoasa si plina de necuratie, a zis.
- Nu te nelinisti, sunt doctor.
Fii dar cu luare aminte! Priveste ce face! A venit sa o ia pe desfranata asa cum era ea, afundata
in necuratenie. Ca sa intelegi cat de mare era dragostea Mirelui. Caci asa este cel ce iubeste, nu
cere socoteala pentru nimic, ci iarta toate pacatele si greselile.
Fiica a demonilor era, deci, mai inainte, fiica a pamantului, nevrednica chiar si pentru pamant.
Acum devine fiica a imparatului. Si aceasta pentru ca asa a hotarat cel ce o iubea atat de mult.
Pentru ca cel ce iubeste nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de
frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru ca adeseori iubeste si ceea ce este urat. Asa a
facut Hristos. A vazut uraciune, s-a umplut de dragoste pentru ea si a innoit-o, a facut din ea o
fiinta noua.
A luat-o la Sine ca pe sotie, o iubeste ca pe o fiica, o ingrijeste ca pe o slujnica si ii poarta
de grija ca unei fecioare. Ca mire a luat-o de sotie a Sa. Aducandu-Se pe Sine jertfa de curatire ii
iarta totul. Ca un mire pastreaza frumusetea ei si ca un sot bun se ingrijeste sa nu-i lipseasca
nimic.

O, Mire, care preschimbi uraciunea miresei in frumusete! (Sf. Ioan Gura de Aur)