Articolul

Home » Morfologia » Părți de vorbire flexibile » Articolul

Articolul este o parte de vorbire flexibilă care însoțește de obicei un substantiv și arată în ce
măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Are un rol de instrument gramatical
(unealtă gramaticală, morfem sau cuvânt ajutător) pentru declinarea substantivului. Articolul nu
are un înțeles de sine stătător și nici funcție sintactică.

N un copil o copilă copilul copila

G al unui copil unei copile copilului copilei

Articolele nu se folosesc niciodată singure, ci doar împreună cu substantive, adjective, pronume

sau numerale.

Articolele un, o, niște stau înaintea unui substantiv (un câine, o pisică, niște animale) sau
înaintea unei părți de vorbire cu valoare de substantiv (un harnic, un doi).

Articolele -l, -le, -a stau alături de un substantiv (băiatul, fratele, fata), adjectiv (înaltul,
înalta), pronume (altul, alta) și numerale (primul, prima).

Atunci când însoțesc un substantiv, articolele ajută substantivul să individualizeze obiectul

denumit.
‒ Ai mâncate banană? (este vorba de o banană în general)
‒ Am mâncat azi o banană. (nu mai e vorba de o banană în general, ci de una pe care a
mâncat-o)
‒ Banana este bună. (este vorba de banana din propoziția anterioară, nu una în general)

Clasificarea articolelor

După gradul în care ajută substantivul la individualizarea obiectului denumit, articolul poate fi:
hotărât – arată un obiect cunoscut vorbitorului şi nehotărât (un, o unui, unei, niște, unor)
– arată obiectul individualizat, dar nu îl identifică exact pentru vorbitori.

Articolul hotărât poate fi de trei feluri: articolul hotărât propriu-zis (-l, -le, -a, -i, -lui,
-lor), posesiv (genitival) (al, ai, a, ale, alor), demonstrativ (adjectival) (cel, cea,
cei, cele, celui, celei, celor) .

După locul pe care îl ocupă în raport cu substantivul, articolul poate fi: proclitic sau enclitic. Prin
proclitic se înțelege că stă înaintea substantivului ca un cuvânt independent (un câine, o
pisică, niște animale), iar prin enclitic se înțelege că este adăugat la sfârșitul substantivului
(câinele, câinii, pisica, pisicile).