Professional Documents
Culture Documents
Substantivul este o parte de vorbire flexibilă, care denumește nume de obiecte (ființe, lucruri,
fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni).
mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură,
îngrijorare
Cuprins
Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv. Aceasta este
un mijloc de a distinge un substantiv de un adjectiv, verb.
plecarea grabnică, roșul închis
Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această metodă
poate fi determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt.
un pom - doi pomi, o casă - două case, un ceas - două ceasuri
Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea obiectelor:
acest, această, aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se
poate găsi un adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă pentru a identifica un
substantiv.
acest pom, foamea aceasta, untul acesta
Clasificarea substantivelor
Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul lor,
ambele tipuri de substantiv pot fi: simple sau compuse.
În limba română după gen, substantivele se împart în: substantive la genul masculin, substantive
la genul feminin, substantive la genul neutru. În cele mai multe situații, se poate constata
potrivirea între genul natural și cel gramatical; genul neutru corespunde lucrurilor neînsuflețite. În
majoritatea cazurilor, genul unui substantiv poate fi aflat prin numărarea respectivului substantiv.
masculin (un-doi): un băiat - doi băieți;
feminin (o - două): o fată - două fete;
neutru (un - două): un drum - două drumuri
În cazurile în care substantivele nu pot fi numărate, stabilirea genului se face prin analizarea
formei substantivului (Alexandru, Siret) sau a articolului hotărât (Ceahlăul, Bucegii).
Substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite pentru a indica cele două sexe
se numesc substantive heteronime. (bărbat - femeie, băiat - fată, bou - vacă,
cocoș - găină)
Substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe se numesc substantive
epicene și în general reprezintă nume de animale (veveriță, elefant, fluture, dihor,
rechin). Există și substantive epicene care nu numesc animale (pilot, chirurg).
Numărul substantivelor
Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect sau mai
multe obiecte. Se împart în substantive la numărul singular și substantive la numărul plural. În
mod normal substantivele au o formă pentru singular, atunci când exprimă un singur obiect și o
formă pentru plural, în cazul în care arată mai multe obiecte.
singular frate - plural frați
singular masă - plural mese
singular vânt - plural vânturi
Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se numesc substantive
defective de număr.
Declinarea substantivului
Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții sintactice: subiect, atribut, complement,
nume predicativ. Atunci când îndeplinește aceste funcții sintactice, substantivul își schimbă
forma (casa, casei, al casei, pe casă) – primește în construcția sa un articol hotărât,
articolul al, a, ai, ale sau o prepoziție.
Toate aceste forme pe care le poate lua un substantiv, pentru a exprima în propoziție diferite
funcții sintactice, se numesc cazuri, iar formele acestor cazuri poartă denumirea de forme
cauzale. Toate formele și construcțiile cauzale ale unui substantiv formează declinarea acelui
substantiv.
Proveniența substantivului
Substantivele se pot forma de la adjective, numerale, verbe, forme de infinitiv lung, adverbe, prin
derivare, compunere, conversiune. (detalii)
Prin derivare, compunere sau conversiune substantivele își pot schimba valoarea gramaticală în:
adverbe, adjective, verbe, interjecție, prepoziție. (detalii)
În limba română substantivele pot avea întrebuințări variate. Ele sunt folosite pentru realizarea
unor procedee stilistice (figuri de stil) precum: epitet, metaforă, repetiție, comparație,
personificare, antiteză, hiperbolă. (detalii)