You are on page 1of 17

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ”CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR”

LIMBAJUL
CULORILOR

Indrumator, Student,

SI.dr.ec.MONICA NITA DUMITRACHE GEORGIANA-ELENA

Grupa 1123 A

2017
CUPRINS

1. Introducere ……………………………………………………………………………………...................... 3
2. Psihologia culorilor …...……………………………………………………………………………………………… 4
3. Limbajul culorilor şi negocierea ..…………………………………………………………………………… 7
4. Simbolistica culorilor în vestimentaţie ………………………………………………………………..….. 13
5. Ghidul culorilor în afaceri: Ce le spune clienţilor logoul firmei tale ………………………… 14
6. Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………….. 16
7. Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………. 17

2
Introducere

Sunt mereu împrejurul nostru, ne înveselesc, ne întristează, ne îmbracă si ne fac să visăm.Pentru


fiecare din noi culoarea înseamnă ceva, pentru unii culoarea reprezintă un mod de viaţă, pentru alţii
înseamnă un mijloc de a-şi câştiga traiul, în timp ce pentru alţii culorile sunt doar o alegere care ţine de
modă sau de dispoziţie. Limbajul culorilor este un domeniu care îşi manifestă specificacitatea în funcţie
de contextul socio-cultural. Culoarea, dincolo de percepţia ei afectivă, este şi o oglindă a personalităţii
noastre şi deci influenţează comunicarea.Altfel spus, culorile exprimă lucruri diferite pentru fiecare om
sau cultură în parte.
Culorile semnifică sentimente, emoţii, popoare, ţări sau tradiţii. Fundamentul cultural al
simbolismului culorilor poate avea un impact foarte pronunţat atunci când se încearcă comunicarea între
oameni de pe diferite meridiane, făcând posibile neînţelegeri sau chiar reacţii negative.Reacţia noastră
faţă de o culoare este instantanee şi are un impact profund asupra alegerilor pe care le facem în viaţa de zi
cu zi.Deşi, felul în care fiecare individ percepe culorile are o anumită doză de subiectivism, există culori
al căror efect are o semnificaţie universală.
Culorile din zona roşie a spectrului (roşu, portocaliu şi galben) sunt cunoscute sub numele de culori
calde, ele evocând sentimente dintr-un registru pornind de la căldură şi confort până la oostilitate şi
manie.Culorile din zona albastră a spectrului (albastru, violet şi verde) cele care poartă denumirea de
culori reci, inspiră calmul şi relaxarea, dar pot totuşi trezi simţăminte precum mania sau indiferenţa.

3
Psihologia culorilor

Unele culturi străvechi, precum cea egipteană şi cea chinezească, au practicat o metodă de vindecare
prin utilizarea culorilor, numită cromoterapie. Considerată o modalitate uşoară de terapie, cromoterapia
este folosită şi astăzi ca un tip de tratament alternativ.În cele ce urmează sunt prezentate culorile primare
şi cele secundare, alături de culoarea albă, culoarea neagră şi gri din punctul de vedere al diferitelor
culturi ale lumii.

Semnificaţia culorii alb


Albul transmite puritate, curăţenie şi neutralitate. Doctorii poartă halate albe, rochia tradiţională de
mireasă este albă, porumbelul alb este semnul unei căsnicii fericite şi al unor afaceri prospere, un gard
împrejmuitor de culoare albă reprezintă un simbol al unui cămin sigur şi fericit, personajele pozitive sunt
mereu zugrăvite în alb, Dumnezeu însuşi apare în culoarea alb.În cadrul luptelor desfăşurate de-a lungul
timpului, steagul alb reprezenta predarea.Culoarea alb reprezintă pentru occidentali pace, puritate, viaţă, ,
personaje pozitive. Însă, nu aceleaşi semnificaţii le are în Orient, aici semnifică funeralii. În China, albul
este simbolul morţii, iar în Africa aceasta reprezintă tot ce este rău. In Japonia garoafa albă reprezintă
moartea, deci a oferi cuiva din această ţară garoafe albe ar fi o greşeală imensă.

Semnificaţia culorii gri


Griul este atemporal, practic şi solid. Deşi plăcut şi ales adesea în îmbracăminte, oamenii îl desemnează
rareori drept o culoare favorită, întrucât griul e asociat cu o pierdere, cu depresia sau tristeţea.În folclor, o
viaţă gri exprimă o existenţă fără prea mult sens sau fără un obiectiv anume. O persoană gri e asociată cu
ideea unei persoane triste în general, sau care trece prin viaţă/societate fără să fie remarcată în vreun fel.
În sociologie, griul simbolizează mediocritatea, sunetul ce poluează societatea,zgomotul de fond al
societăţii.

Semnificaţia culorii negru


Negrul e purtător al unui mesaj de autoritate şi putere. Întrucât evocă emoţii puternice, poate deveni
copleşitor atunci când apare în exces.Semnificaţiile culorii negru şi alb sunt opuse în culturile orientale şi
cele occidentale. În Occident el semnifică funeralii, moarte, revoltă, personaje negative, iar împreună cu
portocaliu este asociat Halloween-ului din cultura americană.În Africa ,albul reprezintă tot ceea ce este
rău iar negrul, în opoziţie cu albul, semnifică binele. În Egiptul Antic, prin culoarea neagră se înţelegea
renaşterea. În Kenya şi Tanzania se face referire la norii de ploaie ca şi simbol al fertilităţii şi vieţii. În
China ,negrul este culoarea tradiţională pentru băieţi.Culoarea negră folosită pentru vopsirea unghiilor
reprezintă un simbol clasic de împotrivire faţă de ceva prestabilit. O femeie cu unghii negre nu e neaparat
sub influenţa unei depresii sau culturi gotice, ea poate comunica în acest fel o atitudine de revoltă
împotriva unor norme sau o înclinaţie către latura întunecată a personalităţii ei.

Semnificaţia culorii albastru


Culoarea preferată a celor mai mulţi oameni, albastrul e considerat a inspira încredere,devotament şi
responsabilitate. Albastrul e culoarea cerului şi a mării, dar şi cea a spiritului, el sugerează odihnă şi poate
determina organismul să producă compuşi chimici care au un efect calmant. Nu toate nuanţele de albastru

4
evocă seninătatea sau liniştea: albastrul electric sau strălucitor inspiră dramatismul şi dinamismul, e o
culoare angajantă care exprimă însufleţirea sau voiciunea. Anumite nuanţe de albastru sau folosirea în
exces a acestei culori determină apariţia senzaţiei de răceală sau lipsă a afecţiunii.În China, aceasta este
culoarea tradiţională a fetiţelor, spre deosebire de culturile occidentale unde culoarea tradiţională a
fetiţelor este rozul, albastrul fiind aici asociat baieţeilor. Tot în China,aceasta semnifică imortalitatea.În
Iran, albastrul e culoarea paradisului şi a spiritualităţii, dar ea semnifică şi doliul.În Orientul Mijlociu este
culoarea protecţiei, iar pentru israelieni ea semnifică sfinţenia.Pentru occidentali albastrul înseamnă
depresie, tristeţe, conservatorism, corporatism, iar pentru indienii Cherokees, înfrângere şi necazuri.

Semnificaţia culorii verde


Verdele ocupă mai mult spaţiu în spectrul vizibil al ochiului uman şi se clasează pe locul 2,după
albastru în preferinţele oamenilor. Verdele natural, de la nuanţa pădurii ,e considerat a fi liniştitor şi
împrospător, cu un echilibru natural între nuanţa rece şi cea caldă.În Occident, verdele este culoarea
naturii, simbolizează fertilitatea, armonia, prospeţimea, primăvara, renaşterea. Culoarea are o puternică
corespondenţă emoţională cu noţiunea de siguranţă.În SUA, verdele e asociat cu ecologia sau, culoarea
mai închisă, cu dolarii. Pentru Irlanda ea reprezintă norocul, este şi simbolul ţării. În China, culoarea
simbolizează dizgraţie, pălăriile verzi sunt un semn că soţia unui bărbat îl inşeală.Pentru musulmani este
culoarea sacră, în India reprezintă culoarea Islamului.În Africa, verdele este simbolul corupţiei.

Semnificaţia culorii galben


Galbenul straluceşte cu otimism, fericire şi conferă o iluminare interioară. Nuanţele de galben auriu
transmit promisiunea unui viitor plin de împliniri. Galbenul inspiră o gândire pozitivă şi creativă.În Evul
Mediu galbenul simboliza moartea. Astăzi este asociat cu soarele si razele sale.În Orient, ea reprezintă
sacralitatea, reprezintă un simbol imperial. În China ,este asociat cu creşterea şi dezvoltarea, în India este
simbolul negustorilor sau fermierilor, iar în Japonia întruchipează curajul. Pentru egipteni, aceasta este
culoarea doliului.În cromoterapie, culoarea galben se credea ca purifică organismul.

Semnificaţia culorii portocaliu


Portocaliul, o rudă apropiată a roşului, este cea mai controversată dintre culori.Această culoare
strârneşte asociaţii puternice negative şi pozitive. Vâlvătaia şi voiciunea portocaliului radiază căldură
şi energie.Pentru occidentali, aceasta simbolizează creativitatea, focul, toamna, iar alături de negru
reprezintă Halloween-ul.În Irlanda, portocaliul întruchipează religia protestantă.

Semnificaţia culorii roşu


Roşul determină asociaţiile cu aspectul cel mai personal dintre toate culorile.Recunoscut a avea o
acţiune stimulativă, excitantă, roşul comunică o cantitate de energie direct proporţională cu nivelul sau
amploarea de percepţie a acestei culori.În Orient, roşul este culoarea puratată de mirese, în Afganistan e
culoarea diavolului, iar în Europa Răsăriteană şi Centrală este asociat comunismului. În India,
este simbolul războinicului, al purităţii, al căsătoriei. Pentru japonezi, roşul simplu semnifică luptă,
mânie, dar alături de alb,culoarea auspicioasă, a norocului. În Africa de Sud, doliul este purtat prin
această culoare.Pentru occidentali are semnificaţii diverse, de la excitare, dragoste, pasiune, fericire, la
pericol şi interzicere.În cromoterapie, culoarea roşu se credea că stimulează corpul şi mintea, şi intensifică
circulaţia sângelui.

5
Semnificaţia culorii violet
Violetul întruchipeză echilibrul dintre stimularea roşului şi seninătatea albastrului.Amestecul celor 2
culori de bază poate provoca tulburare sau încordare, dacă roşul devine predominant. Este îmbinare a unui
mesaj mistic cu unul de regalitate, violetul e culoarea preferată a unor persoane creative sau
excentrice.Culoarea violet semnifică în Occident regalitatea ,iar în Thailanda este culoarea doliului,
cea purtată de văduve.

6
Limbajul culorilor şi negocierea

Culoarea constituie una din componentele importante nu numai a echilibrului ambianţei interioare
a spaţiilor ,ci şi a stărilor afective. Ea înfrumuseţează ambianţa, modifică luminile şi umbrele spaţiilor,
diversifică nuanţele, formele şi contururile interioarelor.
Culoarea dinamizează spaţiul, îi înnobilează dimensiunile. Tot culoarea este aceea care poate
„dilata” sau „contracta” spaţiul, îl poate „încalzi” sau „răci”, îl poate anima şi înveseli sau îl poate face
monoton, neagreabil şi chiar ostil. Cu ajutorul culorilor putem crea senzaţia de mărire sau micşorare a
unui spaţiu.
Culorile au putere de influenţare a stării fiziologice a organismului, a proceselor psihice şi a
trăirilor afective, fapt dovedit printr-o serie de cercetări ştiinţifice.
Max Luscher este primul care a relevat importanţa legăturii între culoare şi psihicul uman. Miile
de persoane testate de acesta au generat informaţii deosebit de utile pentru redactarea teoriei sale finale şi,
de ce nu, a succesului său, devenind consultant “de vânzări” la cele mai mari firme ale momentului.
Oamenii au asociat permanent culoarea galbenă cu soarele şi apoi cu aurul, albastrul cu cerul şi uneori cu
apa, verdele cu vegetaţia, roşul cu sângele, lupta şi vânătoarea etc., asocieri care, datorită condiţionării
permanente, au rămas adânc întipărite în manifestările psihicului uman chiar dacă acestea se manifestă
perceptibil / conştient sau nu (este demonstrat – atât de Max Luscher cât şi de alţi cercetători cum ar fi L.
Steinke etc. - că există acest tip de corelaţie chiar şi la persoanele care nu percep anumite culori sau chiar
la orbi, care, fie prin percepţia tonurilor de culoare, a culorii “de răspuns” sau a senzaţiei de culoare, au
reacţii identice cu cele ale individului sănătos, indiferent dacă afecţiunea a apărut din naştere sau nu).

Roşu
Efecte fiziologice: creşte presiunea sanguină; ridică tonusul muscular; activează respiraţia; datorită
intensităţii ridicate a energiei radiante a lungimii de undă electromagnetice ce îi corespunde, dă senzaţia
de caldură.
Efecte psihologice: culoare foarte caldă, stimulator general, excită, irită, provoacă, incită la
acţiune, îndeosebi în plan psihomotor, stimulator intelectual, neliniştitor, senzaţie de apropiere în spaţiu,
excitare, aprindere, însufleţire, activare, mobilizare, facilitează asociaţiile mintale de idei.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: se caracterizează drept „forţa voinţei”, specifică
tipului activ, excentric, ofensiv-agresiv, autonom, locomotor, competitiv, operativ; exprimă dorinţa,
excitabilitate, dominare, erotism.
Semnificaţie în industrie: se foloseşte ca simbol pentru a semnaliza: incendiu, pericole de
iradiere, energie atomică, accesul “ Interzis “, pericol de incendiu.
Utilizări recomandabile: în vestibuluri, camere sau ateliere cu accente de înviorare a spaţiului si a
obiectelor din spatiu; in spatii mari; in spatiile cu temperatura scazuta; pentru muncile monotone si
migaloase ca element decorativ.
Este caracteristică indivizilor înclinaţi spre dorinţa de a produce / poseda şi utiliza banii / puterea,
libertatea şi activitatea liberă (tentele de culoare roşu deschis).
Într-un fel de contradicţie intervine faptul că indivizii atraşi de culoarea roşie au o activitate destul
de volatilă datorată descărcărilor imediate şi masive de energie care îi recomandă doar pentru activităţi
intense şi de durată scurtă (sau activităţi cu o anumită ciclicitate a eforturilor). De aceea, mulţi dintre

7
aceştia sunt indivizi grăbiţi, dornici de a finaliza cât mai repede o acţiune dată, chiar dacă vor fi obligaţi
pentru aceasta să recurgă la superficialitate. Este culoarea stărilor de furie, disperare, oboselii şi plânsului,
datoriilor sau stărilor limită.

Portocaliu
Efecte fiziologice: accelerează pulsaţiile inimii; menţine presiunea sanguină; favorizează secreţia
gastrică şi digestia.
Efecte psihologice: optimism, veselie; culoare caldă; stimulator emotiv; senzaţie de apropiere
puternică; culoare sociabilă; este mai activ decât galbenul; impresie de sănătate şi optimism; în cantităţi şi
pe suprafeţe mari pare dulceag şi iritant.
Semnificaţie psihologiă şi rezonanţă afectivă: aceleaşi caracteristici ca şi la culoarea roşie.
Semnificaţie în industrie: se foloseşte ca simbol pentru a semnala un pericol legat de temperaturi
înalte, electrocutări. Mesajul principal al culorii portocaliu este “Atenţie pericol ”; pericol de accidente la
anumite maşini şi instalaţii.
Utilizări recomandabile: în spaţiile înguste şi lungi (culoare, pasaje, pasarele, tunele etc.) pentru a
estompa distanţele şi solitudinea; în sălile de aşteptare şi spaţiile cu temperaturi scăzute pentru a crea
senzaţia de căldură şi apropiere şi a favoriza comunicarea.
Cu cât este mai plăcută această culoare cu atât înseamnă că individul în cauză este gata de drumuri
noi, de explozie a activităţii pe fondul reacţiilor pline de creativitate, inteligenţă şi intuiţie. Este culoarea
celor care vor să iasă în evidenţă prin faptele lor, prin poziţia la care vor ajunge datorită eforturilor mai
mult sau mai puţin susţinute.
În opoziţie, cu cât este o culoare mai puţin plăcută cu atât avem de a face cu indivizi care se retrag
din calea acţiunii şi a vieţii. În plus ,se poate releva şi o 'accepţie' a lipsei de creativitate şi/sau
intelectualitate, lipsa atracţiei faţă de această culoare (care este deosebit de perceptibilă) semnalizând
indivizi cu caracteristici clare, legate de neintegrarea în mediu (chiar imposibilitatea acesteia), fie pe baze
relaţionale, fie pe baze de imposibilitate fizică / materială.

Galben
Efecte fiziologice: stimulează nervul optic; influenţează funcţionarea normală a sistemului
cardiovascular.
Efecte psihologice: căldură, intimitate; satisfacţie, admiraţie, înviorare; culoare caldă şi dinamică;
culoarea cea mai veselă; stimulează vederea; calmant al psihonevrozelor; senzaţie de apropiere în spaţiu;
stimulează şi întreţine starea de vigilenţă; sporeşte capacitatea de mobilizare şi concentrare a atenţiei,
predispune la comunicativitate.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă spontaneitatea şi este caracteristică
pentru tipul activ, proiectiv, expansiv, investigativ şi cu un nivel ridicat al aspiraţiilor. Exprimă
variabilitate, aspiraţii, originalitate, veselie.
Semnificaţie în industrie: Se foloseşte ca simbol pentru a semnala pericole mecanice; se vopsesc
elementele tăioase, mobile ale maşinilor, punctele periculoase. Mesajul principal al culorii galbene este
“Atenţie !“.
Utilizări recomandabile: încăperi orientate spre nord, cu luminozitate redusă; galben-
portocaliu (culoarea nisipului) în mediu umed; în spaţii mari pentru a crea senzaţie de căldură, apropiere
şi intimitate.

8
Se poate spune că persoanele care sunt atrase de această culoare privesc viaţa la modul cel mai
simplu, aşa cum este, problemele fiind inexistente pentru ele. Sunt mai greu de îngrijorat şi, din acest
motiv, au tendinţa de a duce o viaţă lipsită de griji, fără a se interpreta din asta ceva legat de lene sau
neimplicare, poate doar o capacitate de muncă puternică dar pe intervale scurte de timp.
Se poate spune că avem de a face cu nişte minţi afaceriste, dornice de a fi educate pentru victoriile
viitoare. Poate că acesta este motivul pentru care această culoare semnifică şi ambiţia şi dorinţa de
mulţumire într-un fel, de compensare a dorinţei de a participa la jocurile vieţii. Nu le place să fie
înconjuraţi de prea multe persoane, deoarece au nevoie de timp pentru a munci (oricât de greu ar fi,
datorită faptului că sunt persoane destul de ambiţioase şi mai ales că ei sunt conştienţi de faptul că sunt
destul de inconstanţi) pentru rezolvarea problemelor lor. Cu cât culoarea galbenă este mai preferată cu
atât avem de a face cu o persoană optimistă, care se uită întotdeauna către viitor şi aproape niciodată
“înapoi”, considerând cât se poate de simplu şi eficient tot ceea ce este legat de viaţa de zi cu zi . Cu cât
culoarea galbenă este mai puţin preferată se poate spune că există o degradare a speranţei, o închidere a
visurilor, sentimente de izolare şi dezamăgire, poziţii defensive sau de retragere.

Verde
Efecte fiziologice: scade presiunea sanguină; dilată vasele capilare.
Efecte psihologice: linişte, bună dispoziţie, relaxare, meditaţie, echilibru, contemplare, abundenţă
de asociaţii mintale de idei; culoare rece, plăcută, odihnitoare, liniştitoare şi calmantă; impresie de
prospeţime; facilitează deconectarea nervoasă; creează senzaţia de depărtare în spaţiu.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă “elasticitatea voinţei“, concentrare,
siguranţă, introspecţie, persistenţă, îndrăzneală, abstinenţă, autoevaluare. Caracterizează tipul pasiv,
defensiv, autonom, reţinut, posesiv.
Semnificaţie în industrie: culoare de protecţie; siguranţă. Mesajul principal al culorii verde este
„Securitate”.
Utilizări recomandabile: este recomandată pentru suprafeţe relativ mari, deoarece este uşor
suportată în tonuri deschise.
Personalitaţile care preferă verdele sunt deosebit de înclinate spre dezvoltare, spre progres. În
ajutor le vine şi un simţ de observare natural care îi face să devină excelenţi consilieri, fini psihologi etc.
În plus, sunt buni ascultători şi persoane de încredere care ţin de cele mai multe ori la secretele altora mai
mult decât la cele proprii. El reprezintă fermitate şi rezistenţă la schimbare, cu cât este mai preferat
dezvoltând persistenţa, posesivitate şi egoism. În plus, sunt persoane înclinate spre acumulare, indiferent
de utilitatea achiziţiilor, din simpla dorinţă de a avea, de a fi sigure ca totul va merge întru dezvoltarea lor.
Aceste persoane au nevoie de recunoaştere, de cerinţa de a impresiona, permanent având în vedere
evitarea decepţiilor şi deziluziilor. Cu cât verdele este mai puţin plăcut, cu atât de mult este lovit egoul,
născându-se în aceasta o tendinţă de a trăi viaţa “purtat de val”, tip cedare / renunţare sau alte sentimente
similare. Consecutiv acestor comportamente, persoana respectivă este deosebit de critică, sarcastică şi
recalcitrantă.

Albastru
Efecte fiziologice: scade presiunea sanguină; scade tonusul muscular; calmează respiraţia şi
reduce frecvenţa pulsului.
Efecte psihologice: culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare, îndeamnă la calm şi reverie,
predispoziţie la concentrare şi linişte interioară; în exces conduce la depresie; seriozitate, tendinţa spre

9
evocare, spaţialitate, îngăduinţă, pace, dor, nostalgie; favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiţie şi de
încetinire a ritmului activităţii; senzaţie de depărtare în spaţiu, distanţă, infinit şi meditaţie.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: se caracterizează prin „profunzimea trăirilor şi
sentimentelor”; caracteristic pentru tipul concentric, pasiv, senzitiv, perceptiv, unificativ; exprimă linişte,
satisfacţie, tandreţe, iubire şi afecţiune.
Semnificaţie în industrie: mesajul principal fiind cel de a semnala absenţa temporară a pericolului
(„Manipularea permisă cu atenţie”). Avertisment la aparate şi maşini a căror piese nu trebuie atinse pentru
a nu produce accidente.
Utilizări recomandabile: pentru suprafețele mari ale camerelor, dar în tonalități foarte deschise; în
spațiile cu temperatură ridicată. Albastru-verde (culoarea apei) în mediu uscat este recomandat pentru
încăperile mici în scopul de a le „mări” prin crearea senzației de spațialitate.
Albastrul este culoarea reprezentantă pentru calmitate și loialitate. De aceea, cu cât este mai
plăcută această culoare cu atât înseamnă că avem de a face cu persoane sensibile și ușor de rănit, dar care
nu intră niciodată în panică și care dețin un control maxim asupra vieții proprii și al elementelor care
interferă cu aceasta, indiferent de drumul ales sau de greutățile pe care le întâmpină. Intențiile de bază se
vor grupa în jurul dorinței de a conduce fără greutăți viața proprie și de a nota o capacitate de sacrificiu
deosebit de mare necesară atingerii obiectivelor propuse. O astfel de persoană are nevoie de a stabili
relații cu semenii săi fără posibilitatea nașterii sau existenței unui conflict.
Cu cât este mai puțin plăcută culoarea albastră cu atât înseamnă că avem de a face cu un individ
nesatisfăcut și mai dornic de a face ceva pentru a ieși din situația în care se găsește, care naște restricții
indiferent de direcția din care vin acestea, familie, prieteni, serviciu. În plus, se poate afirma că acest
individ este unul care tinde să sufere în tăcere și care dorește să aibă timp numai pentru activitate /
acțiune.

Violet
Efecte fiziologice: intensifică activitatea cardiovasculară; accelerează respirația, influențează
pozitiv rezistenţa cardiacă și pulmonară.
Efecte psihologice: culoare rece, neliniștitoare și descurajatoare; stimulează; efect contradictoriu:
în același timp atracție și îndepărtare, optimism și nostalgie; senzație de apropiere foarte mare în spațiu;
culoare ce dă o senzație de gravitate.
Semnificație psihologică și rezonanță afectivă: tristețe, melancolie, penitență.
Utilizare recomandabilă: pentru suprafețe mici cu un colorit pur, curat ; contrastează plăcut cu
ocru, galben și galben-verzui.
Cei care preferă această culoare sunt cei care tind spre forță spirituală, mentală și/sau emoțională.
Căutând permanent să știe, ei sunt cititori înrăiți, fiind deosebit de interesați de ceea ce au făcut sau fac
cei din jurul lor, căutând parcă un idol de care să își lege existența sau gesturile ce vor veni. Bineînțeles că
vor cauta să găsească conexiuni spirituale cât mai profunde și, din acest motiv, ei sunt deosebit de
înclinați spre aspectele teologice și/sau spirituale ale vieții.
De asemenea se poate vorbi și despre un psihic imatur,de ancorarea în vise sau o gândire plină de
dorințe și fantezie care se va naște dintr-un dezechilibru între maturitatea individului și dorințele sale în
ceea ce privește viața plină de confruntări și realități dure.

Negru
Efecte fiziologice: repaus, reducerea activității metabolice.
Efecte psihologice: reținere, neliniște, depresie, introversie (interiorizare) înduioșare; impresie de
adâncime, plinătate și greutate.
Semnificație psihologică și rezonantă afectivă: deces, tristețe, doliu, sfârșit, singurătate,
despărțire, moarte.

10
Semnificație în industrie: pe fond galben este utilizat pentru semnalizare în instalațiile de
construcție.
Utilizări recomandabile: ca element de delimitare și contrast pentru celelalte culori; un mobilier
negru este pus în valoare în mod plăcut de o tapiserie colorată, din care să nu lipsească roșul; ca fond
pentru celelalte culori.
Negrul va descrie și individualitățile înclinate spre statistica și acumularea tuturor datelor posibile
despre ceilalți (celelalte culori) pentru a fi permanent gata de a se folosi de aceste informații în funcție de
necesitățile intereselor proprii. În acest sens este bine să se reţină că ei finalizează aproape întotdeauna
ceea ce și-au propus indiferent de piedicile apărute. Deseori ei ajung să iubească detecția erorilor /
greșelilor celor din jur cu o tenacitate caracteristică numai “iubitorilor de negru”.
Cu cât această culoare este mai puțin plăcută, cu atât mai mult crește percepția controlului asupra
factorilor vieții proprii, a destinului, sugerând o activitate echilibrată sau, cel puțin, constantă. De fapt este
culoarea percepută și ca o formă de protecție, ca un avertisment ce impune respect și protejează prin
însăși prezența sa. Cu cât este mai puțin plăcut cu atât avem de a face cu o persoană dezinvoltă, gata de a
acționa indiferent de condiții și considerente, stăpână total pe puterile sale și care nu simte nevoia să se
protejeze sau să se supună unor protocoluri inutile sau care stagnează mersul lucrurilor.

Alb
Efecte fiziologice: contracția pupilei și a mușchilor globilor oculari.
Efecte psihologice: expansivitate, ușurință, suavitate, robustețe, puritate, răceală; este obositor
prin strălucirea ce o prezintă datorită capacității de reflexie totală a luminii.
Semnificație psihologică și rezonanță afectivă: pace, împăcare, liniște, inocență, virtute,
castitate, curățenie, sobrietate.
Utilizări recomandabile: pentru suprafețe și volume mici, întunecoase și înguste cărora le dă
spațialitate și luminozitate, le „dilată”; pentru marcarea traseelor și delimitarea spațiilor interioare.
Această culoare este preferată de cei care au plăcerea de a-i observa pe cei din jur și de a profita
de orice pas greșit al acestora, având întotdeauna grijă să se camufleze cât mai perfect pentru acțiuni
similare, dar din sens opus. Caracteristică le este și capacitatea de disimulare fiind capabili deseori să
reacționeze exact atunci când oricine se așteaptă mai puțin la asta și, bineînțeles, mai puternic decât se
aștepta.
Atitudinea celor care plac culoarea albă este una virginală, în care ei compun un puzzle plin de
virtuți legat de viață pe care îl etalează ca reper pentru considerațiile lor sau drept reguli impuse de
aceștia. De reținut este că dețin destul de mult bun simț încât să nu îi facă pe cei analizați să se simtă
judecați ci, pur și simplu, doresc să le insufle regulile jocului care, în cele din urmă, ajung un fel de crez
chiar pentru ei înșiși. Poate că din aceste motive ei par destul de încăpățânați și conservatori. Că atare, cu
cât albul este o culoare mai preferată, cu atât mai mult avem de a face cu indivizi care se conformează
necondiționat unor principii sau reguli de viață. Cu cât albul este mai puțin preferat, cu atât mai mult
avem de a face cu personalități nonconformiste și mai iubitoare de acțiune liberă și fără restricții / reguli.
De multe ori este considerată a fi culoarea absolută, cea care nu prezintă variații decât cele
cuprinse între mat și strălucitor, semnificând fie absența, fie suma culorilor.

Gri
Devine valoros mai ales în prezența celorlalte culori, ale căror efecte le atenuează.
Utilizări recomandabile: pentru suprafețe dominante, însă combinat cu alte culori;
pentru pereți, tapiserii, covoare sunt plăcute combinațiile: gri-verzui, gri-albăstrui, gri-galben.
O culoare luminoasă și pură, bine saturată, deci neamestecată cu altă culoare dă senzația
de dinamism, veselie, mișcare, este o culoare vie.

11
Cu cât scade luminozitatea sau strălucirea culorii prin îndepărtarea de sursa luminoasă,
obiectele devin mai întunecate iar culoarea mai adâncă. În combinație cu alte culori, o culoare
devine pală indiferent de gradul ei de luminozitate, iar lipsită de luminozitate și puritate, o
culoare devine, cum se spune în limbajul coloristic, “ moartă “.
Griul este o culoare neutră, care reprezintă punctul de echilibru între a contrasta și
motivația necesară acestui lucru. Astfel, cu cât este mai plăcut, cu atât înseamnă că acea persoană
are tendința de a nu se implica în nimic (chiar dacă acest lucru este în totalitate legat de aparențe
și/sau de răspunderi), de a se retrage din fața responsabilităților sau gesturilor, fie pentru a
“acumula” cele utile, fie pentru a putea realiza schimbul de opinii și emoții necesar. Se ajunge
până la a evita gesturi deosebit de folositoare pentru scopurile proprii numai datorită temerilor
legate de consecință și implicare. De asemenea, astfel de persoane tind să evite grupurile umane,
păstrând plăcerea de a le observa și de a găsi momentul prielnic unei intervenții asupra
indivizilor care le compun.
Cu cât este mai puțin plăcut, cu atât înseamnă că individul respectiv este mai înclinat /
dornic / entuziast spre colaborare, spre relația cu orice alt individ fiind capabil de a încerca orice
în eforturile lor de a-și atinge obiectivele.

12
Simbolistica culorilor în vestimentaţie

a ) Albul reprezintă ordine, curățenie și educație. Albul anunță o minte clară, ordonată și antrenată.
Contrastul creat de cămășile sau topurile albe cu sacourile negre este definitoriu pentru nivelul de top
management, de exemplu. Atenție însă, când optați pentru cămăși sau topuri albe! Albul trebuie să fie
impecabil, fără pete sau zone decolorate, iar lenjeria intimă recomandată este cea de culoarea pielii,
nicidecum cea albă, această greșeală fiind frecventă.

b) Negrul este elegant și solemn, puternic și dominant. Este recomandat a fi purtat atât uni, cât și
asortat culorilor în nuanțe pale sau, pentru un efect dramatic, nuanțe intense. Negrul poate fi asortat cu
aproape toate culorile și nuanțele existențe, indiferent că acest lucru se face cu alte piese vestimentare sau
doar cu diverse accesorii. Este opțiunea corectă pentru a fi purtat în mediul de afaceri.

c ) Roșul transmite curaj, aventură, senzualitate. O doamnă îmbrăcată în costum roșu nu numai că se
va remarca imediat în orice încăpere, dar va atrage și toată atenția interlocutorilor, cu mențiunea că poate
fi obositor și enervant sau, poate mai corect spus, iritant. Se recomandă această culoare pentru întâlniri în
afara spațiului de birou, mai degrabă pentru aceia dintre dumneavoastră care susțin seminarii sau țin
discursuri. Dar, utilizat cu măsură, roșul aduce un plus unei ținute ,așa că nu trebuie evitat .

d ) Violet și vișiniu sunt culori regale și elegante, exprimând grandoare și bogăție. Trebuie punctat
faptul că nu se face referinţă la bogăția materială, ci, mai degrabă, la cea intelectuală și comportamentală.

e ) Maroul se identifică pământului, iar prin analogie, persoanele care optează pentru această culoare
sunt considerate a fi stăpâne pe sine, naturale și puternice, dar calde și prietenoase, totodată. În nuanțe
închise, maroul este o alternativă bună la negru.

f ) Griul este, de asemenea, reprezentativ mediului de afaceri, iar persoana care-l poartă este
considerată inteligentă și conservatoare, elegantă și sigură pe sine. O comparație cu un element din natură
ar fi piatra. Poate fi ușor asortat cu o multitudine de culori, atât în nuanțe pale, cât și intense.

g ) Albastrul transmite sinceritate, liniște, stăpânire de sine, încredere. Este o culoare foarte potrivită
mediului de afaceri și este recomandat, în nuanțe închise, a fi purtat la interviuri, întrucât bleumarinul este
asociat cu loialitatea și încrederea.

h ) Verdele este asociat cu sentimentul de liniște. Dacă facem o paralelă cu natură, când spunem verde,
automat ne gândim la pășuni, suprafețe întinse de verde care ne transmit sentimentul de liniște, siguranță,
relaxare.

i ) Portocaliul este recomandat în doze mici, deoarece este o culoare puternică, exotică, caldă, dar
totodată revigorantă.

j ) Galbenul este vesel precum sentimentul pe care ni-l oferă razele soarelui sau, surprinzător, precum
gustul de lămâie, cu efectul pe măsură. Este bine însă, ca în mediul de afaceri, să fie introdus în ținută cu
măsură și cu atenție la intensitatea nuanței de galben aleasă.

13
Ghidul culorilor în afaceri: Ce le spune clienţilor logoul firmei tale

a) Galben-optimism
Galbenul prezent în logoul unei firme poate transmite un sentiment de optimism clientului.
Galben este culoarea soarelui. Ca atare, este ușor de înțeles de ce galbenul evocă sentimente
de optimism, claritate, și căldură.
Tot galbenul este o culoare bogată,ducând cu gândul la aur.
Un alt avantaj al galbenului este că scoate în evidență logoul firmei , atunci când se află într-o
aglomerare de embleme, să zicem pe un panou de prezentare a sponsorilor sau a partenerilor la o
conferință de afaceri. De exemplu, arcele galbene din emblema McDonald's sunt vesele și
prietenoase cu copiii.
În schimb, gigantul american din curierat și transport de mărfuri UPS-prezent și el în
România-folosește altfel galbenul: scutul auriu cu negru este demn și direct.
Producătorul de utilaje pentru construcții CAT utilizează galbenul într-un mod diferit:
culoarea semnifică siguranță și atenție-calități atât de importante pe șantiere. Căștile de protecție
ale constructorilor sunt galbene, la fel și semnele de atenționare.

b) Portocaliu-nu da înapoi!
Portocaliul este culoarea încrederii în sine, a curajului, a îndrăznelii.
Oranjul nu rămâne neobservat, se distinge în mulțime și transmite: "Nu mă tem să fiu în
centrul atenției".Este și creativ, tineresc, entuziast.
Asocierea portocaliu-negru-alb vorbește despre dorință de competiție și de sfidare a
adversarului. În final, formă plus culori, rezultă un logo dur și atrăgător.
Pe de altă parte, portocaliul este și o culoare prietenoasă cu copiii, iar rețeaua de jocuri și
distracție pentru copii Nickelodeon -prezentă pe cablu și în România-folosește cu succes această
culoare.

c) Roșu – energie
Roșul poate fi o infuzie de sânge tânăr, poate fi o încărcătură de energie.
Tot roșul poate crește pulsul privitorului. Este o culoare puternică și caldă totodată, incitantă,
sexy, și poate exprima urgență.
Roșu este culoarea sângelui și a dragostei, a clasicilor trandafiri, dar și a indicatorului STOP
sau INTERZIS.
Această culoare energică se potriveşte foarte bine în industria de divertisment.
Logoul companiei de jocuri Nintendo are un font simplu și aproape nici o imagine, dar utilizarea
culorii roșii îl scoate în evidență.
Rețeaua online de divertisment Netflix, sosită anul acesta în România, face uz de roșu: un
dreptunghi simplu, cu litere îngroșate.

d) Mov-imaginație
Nuanțele de mov stimulează imaginația la explorarea universului.
Violet este culoarea regalității, imagini de grandoare, misticism.Masonii folosesc violetul în
anumite procesiuni,simbolizând pentru ei, printre altele, doliul.
Movul activează imaginația,ochii privitorului.

14
Brandurile care folosesc violetul transmit mesajul "orice este posibil", atrag atenția clienților.
Violetul, purpuriul simbolizează înțelepciunea. Brandul Hallmark, prezent cu divizia TV de
seriale pentru femei,familie, are logo violet.

e) Albastru
Albastrul transmite sentimente de putere, trăinicie,liniște.
Branduri de tehnologie precum Dell, IBM Intel, utilizează această culoare care evocă
încredere.
Companiile de mașini folosesc ,de altfel, albastrul.Modele de logo: Ford , General Electric.

f) Verde-creștere
Verdele este liniștitor,transmite ideea de creștere.
Multe branduri ale căror produse se asociază cu mediul folosesc verdele.
Producătorul de utilaje agricole John Deere precum şi postul TV Animal Planet utilizează
verdele în logourile lor.
Verdele exprimă sănătate, iar companiile care produc, de exemplu, alimente pentru slăbit
folosesc verdele în logourile lor.

g) Alb-negru înseamnă clasic,elegant.


Tehnic vorbind, albul şi negrul sunt non-culori.
Negrul este profesionist,credibil,dar poate fi la fel de bine îndrăzneț şi avangardist.Albul este
pur. Combinaţia alb-negru se foloseşte la logouri atemporale.
Nike utilizează negru pentru a evoca eleganţă,în timp ce ziarele de prestigiu folosesc în logo
albul şi negrul pentru simplitate,echilibru.

15
Concluzii

În concluzie, culorile joacă un rol deosebit de important în viața noastră,deorece influentează direct
dispoziția noastră și stărea sufletească. Culorile pot fi constructive sau distructive. Pot stimula sau
dezamăgi, atrage sau respinge. Pot avea chiar caracter masculin sau feminin. Culorile reprezintă mai
mult decât un element vizual, ele fiind unul din acei factori importanți atunci când ne referim la ramura
psihologiei.
Psihologia culorilor este folosită în marketing, în manipulare, în a diferenția un lucru de altul și în
multe alte scopuri sau pe scurt, culorile sunt folosite pentru a comunica. Însă, totodată putem folosi
culorile și pentru a ne dezvolta personal, acesta fiind încă un pas în evoluția noastră către îndeplinirea
visului. Atunci când le distingem în aură, ele oferă indicații asupra personalităţii, stării de spirit,
maturitătii și sănătătii individului.Dezvoltându-ne viziunea aurică, vom deveni conștienți de importanţa
culorilor în viața noastră și de cum le putem folosi cu inteligenţă pentru a transforma în bine atât
conjuncturile vieții noastre cât și pe noi înșine. Sunt informații care se pot transforma într-un instrument
redutabil. De la hainele pe care le purtăm, cum ne decorăm camera, sau cum ne tratăm diverse
afecțiuni, putem face în așa fel încât întreaga viaţă să devină precum un curcubeu strălucitor, o punte
către desăvârşire.

16
BIBLIOGRAFIE

1. Biederman, Hans, Dicționar de simboluri, Editura Knaur, Munchen, 1998 2. Chevalier, Jean,
Dicționar de simboluri, Editura Robert Laffont, Paris, 1969
2. https://www.cariereonline.ro/inspiratie/work-life-balance/limbajul-culorilor
3. http://www.mayra.ro/timp-liber/savoir-vivre/deco/limbajul-culorilor/2/
4. https://www.scribd.com/doc/135324913/limbajul-culorilor-referat
5. http://designerlambrino.ro/blog/simbolisticapsihologia-culorilor/
6. http://franchising.info.ro/compania-mea/178/limbajul-culorilor-mediul-afaceri/
7. http://www.startupcafe.ro/stiri-marketing-20816063-ghidul-culorilor-afaceri-spune-
clientilor-logoul-firmei-tale.htm
8. http://www.stiucum.com/management/tehnici-de-negociere/Limbajul-lucrurilor-si-
culoril54422.php

17

You might also like