Universitatea Dunărea de Jos din Galați- Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice

Abuzul de poziție
dominantă în Uniunea
Europeană

Student,

2018
 1. Aspecte introductive

Concurența este chintesența economiei de piață1. Ea semnifică posibilitatea

de a alege dintre mai multe alternative de produse sau servicii oferite. Acolo unde
există concurență se ajunge la o mai eficientă alocare a resurselor deoarece
producătorul urmărește permanent raportul dintre acestea și cheltuieli. Totuși,
producătorul nu influențează piața de unul singur, ci o face numai prin raporturile
de concurență cu alți producători care determină întotdeauna o scădere a prețurilor
și implicit creșterea pieței prin stimularea cumpărărilor.
Adeseori, din dorința de a obține o poziție dominantă pe piață, de a atrage
cât mai mulți clienți și de a elimina concurenții actuali și potențiali, agenții
economici recurg la o serie de acțiuni și fapte ilegale care au un efect negativ
asupra mediului concurențial. Din păcate, aceste efecte sunt resimțite nu numai de
ceilalți competitori, dar și de consumatori și chiar de societate în ansamblu. De
aceea, toate aceste fapte ilegale sunt sancționate de către Uniunea Europeană prin
diverse legi.
Una dintre cele mai importante practici ilegale este reprezentat de abuzul de
poziție dominantă. Abuzul de poziție dominantă înseamnă utilizarea de o manieră
abuzivă, de către una sau mai multe întreprinderi, a poziției dominante pe care o
deține pe piață. O astfel de atitudine este incompatibilă cu regulile Pieței Unice și,
în măsură în care afectează comerțul între state, este interzisă.
Situația vizată se referă la poziția de putere economică deținută de o
întreprindere, care îi dă acesteia posibilitatea de a crea obstacole în calea unei
concurențe efective pe piață Uniunii Europene sau de a influența semnificativ
dezvoltarea concurenței.

1
Mihai Emilia – Dreptul concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, pg.139
 2. Abuzul de poziție dominantă

O întreprindere care deține o cotă importantă dintr-o anumită piată poate

ingrădi concurență pe acea piată. 2O poziție dominantă este considerată
comportament anticoncurential atunci când întreprinderea se folosește de poziția sa
în mod abuziv pentru a elimina concurența. Articolul 82 din Tratatul CE nu
interzice pozițiile dominante ca atare ci doar abuzul de astfel de poziții pe o
anumită piată când acesta poate afecta comerțul între statele membre. 3

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

 impunerea unor preţuri nejustificat de mari

 câştigarea de noi clienţi prin practicarea unor preţuri menţinute artificial la
un nivel scăzut, în dezavantajul firmelor concurente de dimensiuni mai mici
 împiedicarea accesului pe piaţă a firmelor concurente, obligând consumatorii
să cumpere un produs asociat, în mod artificial, cu un alt prods mai popular
şi mai cerut
 refuzul de a trata cu anumiţi clienţi sau practicarea unor reduceri speciale
pentru clienţii care au drept furnizor unic sau principal întreprinderea aflată
în poziţie dominantă
 condiţionarea vânzării unui anumit produs de vânzarea altuia.

a. Conceptul de poziție dominantă. Conceptul a fost definit de Curtea de

Justiție în cauza United Brands (27/76 din februarie 1978): o poziție
dominantă este „o poziție de putere economică detinută de o întreprindere
care impiedică menținerea unei concurențe eficiente pe piață în cauză,
2
Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu,- Dreptul Concurentei, Ed. Sitech, Craiova, 2009,.pg. 139
3
Manolache Octavian, Drept comunitar, ed. All Beck ,2001 pag 260
 oferindu-i posibilitatea de a se comporta într-o oarecare măsură independent
fată de concurenți, clienți și, în cele din urmă, fată de consumatori”.
Principalul indicator al poziției dominante este cota mare de piată; alți
factori includ poziția de inferioritate economică a concurenților, lipsă
concurenței latente și controlul resurselor și tehnologiei.
b. Piața în cauză. În temeiul tratatului, poziţiile dominante sunt examinate pe
întreaga piaţa comunitară sau cel puţin pe o mare parte a acesteia4. Proporţia
în care piaţa va fi luată în considerare depinde de natura produsului, de
produsele de substituţie şi de percepţiile consumatorilor.

c. Conceptul de abuz. Articolul 82 din tratat nu defineşte conceptul de poziţie

dominantă ci propune doar exemple de „practică abuzivă”:

 impunerea unor preţuri nejustificate sau a altor condiţii inechitabile de

tranzacţionare;
 limitarea producţiei, a distribuţiei şi a dezvoltării tehnologice în defavoarea
consumatorilor;
 aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la
prestaţii echivalente;
 impunerea unor obligaţii suplimentare care nu au legătură cu obiectul
contractului.

În hotărârea privind cauza Hoffmann-LaRoche (85/76 din 13 februarie 1979),

Curtea a afirmat că abuzul de poziţie dominantă este „un concept obiectiv”. Acesta
reprezenta „utilizarea unor metode diferite de cele care condiţionează în mod
normal concurenţa în cazul produselor şi serviciilor pe baza tranzacţiilor dintre
operatorii comerciali”, având ca rezultat diminuarea concurenţei pe o piaţă deja
afectată de prezenţa companiei în cauză.

Practicile abuzive pot avea diferite forme. În tratat sunt menţionate doar cele
principale, Comisia şi Curtea identificând şi altele:

4
Manolache Octavian, Drept comunitar, ed. All Beck ,2001 pag 281
 discriminarea prin preţuri pe motive geografice;
 diminuarea practicilor loiale care descurajează clienţii să mai apeleze la
furnizorii concurenţi;
 fixarea unor preţuri scăzute cu scopul de a elimina un concurent;
 refuzul nejustificat de a face aprovizionări;
 refuzul de a acorda licenţe.
d. Efectul aspupra comerțului intracomunitar. Abuzul de poziţie dominantă
afectează în mod negativ comerţul între statele membre sau ar putea face
acest lucru. Aceasta presupune că, în temeiul normelor privind concurenţa
din Tratatul CE, nu este luat în considerare comportamentul care afectează
doar piaţa naţională.

3. Principalele instituții implicate în politica în domeniul

concurenței

 Comisia Europeană. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simplă,

asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregătite de Direcţia
Generală pentru Concurenţă care raportează Comisarului responsabil cu
politica concurenţei. Comisia poate fi sesizată într-o problemă privind
concurenţa fie prin notificare, fie urmare a unei plângeri înaintate de o firmă
sau de un stat, fie poate acţiona din proprie iniţiativă pentru a investiga
anumite situaţii specifice sau chiar un întreg sector economic. Comisia poate
penaliza orice încălcări ale regulilor privind concurenţa, penalizările putând
reprezenta până la 10% din veniturile companiei incriminate.

 Curtea Europeană de Justiție. Ultimul arbitru şi cel care poate decide dacă
acţiunea Comisiei a fost în limitele puterilor stabilite în mod legal este Curtea
Europeană de Justiţie. CEJ este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul unor
solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate
împotriva Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă. Cu totul
remarcabil pentru o instanţă juridică, CEJ solicită Comisiei, în anumite
 împrejurări, mai degrabă argumente de ordin economic decât de ordin
formal(juridic).

 Parlamentul European. Rolul Parlamentului European e redus la a evalua

acţiunile Comisie printr-un raport anual şi, de asemenea, la a face observaţii
privind evoluţiile importante din acest domeniu. Intervenţiile Consiliului de
Miniştrii se rezumă la a autoriza exceptările în bloc, precum şi la a face
modificări în baza legală a politicii concurenţiale.

 Autoritățile naționale. În afara Comisiei, în cadrul politicii în domeniul

concurenţei acţionează şi autorităţile naţionale investite cu competenţe în
acest domeniu.

4. Studiu de caz- Microsoft- Uniunea Europeană

Caracteristicile specifice piețelor pentru „noile economii” trebuie să fie luate

în considerare în orice analiză corectă și riguroasă privind efectele anticoncureniale
generate de practicile unor companii care operează pe aceste piețe. Caracteristicile
acestor piețe, precum cea de software, indică o probabilitate ridicataca firmele cu
putere de piață să abuzeze de poziția lor dominantă.
Ritmul foarte rapid de dezvoltare a industriei IT are implicații importante pentru
aplicarea reglementărilor comunitare privind protecția concurenței, iar procedurile
juridice și administrative par să fie greoaie și chiar ineficiente în stoparea și
sancționarea comportamentului abuziv al unei companii cu poziție dominantape
piață, precum este cazul companiei Microsoft Corporation.
Investigația realizată de peste cinci ani de către Comisia Europeană în cazul
companiei Microsoft Corporation, pe piață sistemelor de operare pentru
computerele personale, s-a încheiat cu decizia adoptată de Comisie în 24 martie
2004. Comisarul european pentru concurență de la acea vreme, Mario Monti,
anunțase anterior eșecul discuțiilor cu reprezentanții companiei. Investigația
Microsoft a fost declanșată de plângerea înaintată de compania concurență
SunMicrosystems în decembrie 1998, conform căreia Microsoft abuza de poziția
dominantă pe care o avea cu produsele sale Windows pe piață sistemelor de
operare, deoarece nu oferea informațiile care ar fi permis ca anumite produse
software pentru operarea computerelor în rețea – denumite sisteme de operare
work group server – să interopereze în totalitate cu Windows.
Întregul proces a început printr-o plângere a unei corporații americane de
software, Novell, specializată în sisteme de operare în rețea și produse de securitate
informatică. Plângerea data din 1993 și viza practicile Microsoft privind licențele.
Rezultatul final a constat în faptul că UE a obligat Microsoft să desecretizeze unele
informații privind serverele, obținându-se o versiune separată a programului
sistemului de operare Microsoft Windows, fără Windows Media Player.
Așadar, în 1993, Novell a reclamat faptul că Microsoft își blochează
competitorii în afara pieții, prin intermediul unor practici anti-concurențiale. Sun
Microsystems, un furnizor de computere, componente, programe și servicii
informatice – a intrat și el în luptă în 1998, când s-a plâns de lipsă de informații
privind unele interfețe Windows NT (sisteme de operare). Cazul a luat o și mai
mare amploare atunci când UE a început să observe cât de strâns erau legate
tehnologiile media de Windows, sistemul de operare sub licența Microsoft.
Acuzând un abuz în curs din partea Microsoft (abuz de poziție dominantă),
UE a ajuns la o decizie preliminară în 2003 și a obligat compania să ofere o
versiune a sistemului de operare Windows fără Windows Media Player și să pună
la dispoziție informațiile necesare, concurenților de pe piață software, astfel încât
ei să poate interacționa pe deplin pe desktop (interfață între computer și utilizator)
și în servere (aplicații sau dispozitive care oferă servicii clienților conectați).
În martie 2004, UE a obligat Microsoft să plătească 497 milioane euro, cea
mai mare amendă data de UE până la acel moment, asta pe lângă penalitățile
anterioare. Microsoft a avut la dispoziție 120 de zile să divulge informațiile privind
accesul la servere și 90 de zile pentru a produce o versiune a programului de
operare Windows fără Windows Media Player. Luna următoare, mega-compania
americană a difuzat propriile comentarii privind decizia: “Comisia încearcă să
creeze noi legi care vor avea un impact negativ asupra drepturilor de proprietate
intelectuală și asupra capacității firmelor dominante de a inova”. Microsoft a
încheiat de plătit amenda în iulie 2004.
Compania a realizat, așa cum i s-a cerut, o nouă versiune a omniprezentului
său sistem de operare, fără Windows Media Player, sub numele de Windows XP
N. În privința cererii de informații privind accesul la servere, Microsoft a pus pe
piață sursa-cod către Windows Server 2003 dar, totodată a făcut apel (recurs).
În decembrie 2005, Comisia Europeană anunța că Microsoft nu se
conformează întru totul deciziei, compania nepunând la dispoziție concurenților
informațiile adecvate privind programele legate de servere. UE a amenințat că va
începe să amendeze Microsoft cu 2 milioane de euro / zi, până când această se va
conformă. Într-adevăr, în 12 iulie 2006, EU aplică o amendă suplimentară
companiei de 280,5 milioane euro, anunțându-se că amenda va crește la 3 milioane
de euro / zi.
În data de 17 septembrie 2007, Microsoft pierde recursul împotriva Comisiei
Europene. Toate amenzile sunt menținute, că și cererile privin desecretizarea
informațiilor privind interoperabilitatea între servere și pachetul Media Player. În
plus, cheltuielile de judecată vor fi plătite în proporție de 80% de către Microsoft și
de 20% de către Comisie. Totuși, Curtea de apel a respins solicitarea Comisiei ca
un organism independent de monitorizare să aibă acces nelimitat în organizarea
internă a companiei, în viitor. Pe 22 octombrie 2007, Microsoft a anunțat că se va
supune deciziei. Microsoft a anunțat că va cere 0,4 % din câștiguri (în loc de 6%)
doar de la distribuitorii comerciali de software interoperabil, și nu de la
dezvoltatorii open source.

Concluzii

În concluzie, singurul mod de control eficient al practicilor comerciale

restrictive este respectarea cu stricteţe a legislaţiei deoarece doar respectarea
legislaţiei asigură protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei în vederea
promovării concurenței loiale.
Evoluţia UE confirmă tendinţa de consolidare a poziţiilor firmelor
performante, care reuşesc în competiţie, reuşită care poate duce până la apariţia
unor centre de forţă de tip oligopol sau cvasimonopol. In consecinta obiectivul UE
este să asigure omogenizarea condiţiilor de concurenţă din perspectiva îngrădirii şi
eliminării factorilor anticoncurenţiali care ţin de anumiţi agenţi economici, inclusiv
de politicile şi instrumentele promovate de administraţii şi, în principal, de
autorităţile publice naţionale, prin regulile pentru o concurenţă loială.
Bibliografie

1. Manolache Octavian, Drept comunitar, ed. All Beck ,2001

2. Mihai Emilia – Dreptul concurentei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004

3. Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu,- Dreptul Concurentei, Ed. Sitech,

Craiova, 2009