You are on page 1of 3

← Am o durere foarte pătimoasă! Păi românii au uitat să-şi înece amaru’!

;)

Zăpada- binecuvântare sau coşmar? →

Despre condiţia umană


Publicat pe decembrie 8, 2010de Ciprian Bojan

Natura şi condiţia umană sunt două realităţi pe cât de inseparabile, pe atât de diferite în
esenţă. Natura umană este principalul suport al acţiunilor pe care omul îşi doreşte să le
desfăşoare, în veredrea atingerii scopului propus. Condiţia umană i se subordonează, fără ca
natura umană să devină o condiţionalitate incontestabilă în atingerea acestui scop.
În opinia mea, condiţia umană se referă la acea stare a individului, care îi permite să se
manifeste în faţa semenilor săi, în societate, sau în raport cu nevoile şi aspiraţiile sale. În
funcţie de aceste două criterii, mai mult sau mai puţin obiective, individului i se pot atribui,
sau îşi poate aroga , în funcţie de starea sa interioară sau de percepţia din exterior, calităţi,
stări, însuşiri.
Perceptele sociale şi restrângerile de tip legislativ, pot crea destule probleme indivizilor în a
se manifesta liber, precum îl şi pot determina să adopte o poziţie rigidă faţă de ele, indiferent
dacă e una favorabilă sau nu. În acest sens un rol important îl joacă nivelul de aşteptare al
individului faţă de societate şi nivelul de reuşită al acestuia. Dacă individul va reuşi de multe
ori, va accepta tipul de societate în care trăieşte, dacă nu va reuşi, va nega valorile pe care
societatea în care trăieşte le promovează, sau se va supune acestor reguli din raţiuni care ţin
doar de supravieţuire.
Prin natura sa, omul este o fiinţă expansivă, cu o raţiune care încearcă să -şi depăşască tot
timpul limitele. Tocmai de aceea, individul simte nevoia să îşi schimbe tot timpul opţiunea în
privinţa împlinirii sale, în funcţie de factorii intrinseci sau extrinseci.
Dar, indiferent de toate aceste condiţii, omul este într-o perpetuă căutare a desăvârşirii sale,
care poate fi înţeleasă în mod diferit. Cei mai importanţi factori sunt vârsta, nivelul de
educaţie, nivelul material şi cel psiho-afectiv. Desăvârşirea umană nu cred că poate fi atinsă
vreodată, dar poate reprezenta un factor pentru care fiecare dintre noi ar trebui să reprezinte
o motivaţie. Nu sunt de acord cu zicala: „numai de noi depinde”, dar nici nu o putem nega.

Asa cum sugereaza titlul, tema principala a romanului este una existentialista: alegerile in
viata sunt facute de fiecare om, care isi controleaza in acest mod propriul destin si totodata
propriul sens al existentei. Aceasta este, pana la urma, conditia umana. Actiunea romanului se
petrece in China anilor `20 si se suprapune peste evenimentele istorice de la Shanghai din 12
aprilie 1927, cand Chan Kai-Shek, conducatorul Guomindan-ului chinez, a ordonat epurarea
mai multor comunisti din partidul Guomindan, ceea ce a starnit o incercare de insurectie
comunista, nereusita insa. Pe fondul acestor evenimente istorice reale, Malraux ne descrie
evolutia catorva personaje si a conditiei lor umane, in contextul acestei insurectii. Chen este
eroul principal, teroristul care este trimis pentru un asasinat pe care il executa cu succes, apoi
destinul sau pare sa fie controlat de acest asasinat si de guvernat de dorinta de a isi indeplini
in continuare datoria de terorist, evident stiind ca isi va pierde viata, mai devreme sau mai
tarziu, acceptand insa acest destin ca pe o fatalitate. El va fi intr-adevar ucis in momentul in
care incearca un atentat sinucigas, nereusit, asupra lui Chan Kai Shek insusi. Kye Gisors este
un alt personaj important al romanului, conducatorul revoltei, care considera ca fiecare om
trebuie sa fie stapanul propriului destin, si nu invers. El demonstreaza acest principiu pana la
sfarsit, sinucigandu-se cu cianura atunci cand este capturat, tocmai pentru a nu lasa altceva
sau pe altcineva sa ii controleze soarta. Singurul personaj din trio-ul protagonistilor care scapa
cu viata este baronul De Clappique, cel care le furniza arme revolutionarilor, un cartofor
inrait, care datorita dependentei de jocurile de noroc nu mai ajunge sa il previna pe Kyo, dar
el insusi reuseste sa fuga din oras inainte de a fi prins.
Psihic (din greacă ψυχή psūchê) este un termen cu origine greacă, care
localizează sufletul uman sau mintea sa ca totalitate intelectivă și afectivă.
Psihicul definește personalitatea ca unitate comportamentală dotată cu percepție, intelectivitate și
afectivitate.
Caracteristica fundamentală a psihicului este conștiența, cel mai complex operant și cea mai grea
de înțeles funcție.
Conștiența este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine ca entitate distinctă de
ambient și a identifica toate identificările de sine. Prin conștiență omul se poate reprezenta și
modela dinamic, intelectiv și afectiv, adică își poate construi descrieri lingvistice de stare.
Conștiența asigură cuplajul permanent al omului cu realitatea, dar tot ea permite desprinderea
subiectului de realitate și interacțiunea transformantă a realității.
O trăsătură importantă a individualității conștiente este intenționalitatea, definită ca autonomie
comportamentală a subiectului, ca posibilitate a acestuia de a selecta, declanșa, întreține și
finaliza acțiuni în orice ambient prin propriile resurse informaționale și energetice.
Conștiența este atât cauza cât și suportul continuu al psihicului, ea multiplică indefinit subiectul
prin propria reconstituire de sine, realizând interacția individului cu sine, cu realitatea, cu semenii
săi.
Psihicul generează personalitatea, aceasta fiind un ansamblu de caracteristici informaționale
autoexplicitante și autocontrolante intențional, unitar conectate, orientate permanent către
definirea de stări scop proprii fiecărui subiect.
Psihicul și însușirile lui a fost investigat cu milenii în urmă și este cercetat cu diferite mijloace și
strategii și în prezent, dar încă neînțeles funcțional pe deplin.
Simplificat am putea distinge trei nivele constitutive ale psihicului, anume:

 Percepția și reprezentarea realității,


 Limbajul și reconstrucția lingvistică a realității,
 Afectivitatea.
Fiecare din aceste funcții are un rol important în unitatea psihicului, fiecare contribuie cu ceva la
construcția și acțiunile subiectului.
Percepția este canalul informațional prin care psihicul primește mesaje purtătoare de modalitate.
Reprezentarea este procesul psihic spontan, incontrolabil intențional, prin care este extrasa
forma realității, adică fenomenalitatea, din mesajul perceptual.
Intelectivitatea este ansamblul de proceduri mentale, construite lingvistic, prin care alcătuirea
reprezentării este precis discriminată structural și interctic, semnificată lingvistic și asamblată
cauzal.
Afectivitatea este acea capabilitate subtilă a personalității de a atribui valori realității și persoanei
și a trăi intensional, emotiv, atribuirea de valori și interacția cu valorile.
Afectivitatea este funcția atractorial repulsivă prin care subiectul se raporteză prin sentimente
pozitive sau negative la tot ce impresionează, influențează sau condiționează cumva psihicul.
Psihicul uman poate fi emulat sau perturbat funcțional în diferite feluri prin diferiți factori
cooperanți sau agresanți, reali sau sociali.
Științele psihologiei și psihiatriei se ocupă de procesele psihice, de mecanismele mentale
obscure care pot personaliza, afectiviza și socializa, dar uneori și depersonaliza, sau rupe
echilibrul unitar perceptual, intelectiv și afectiv, al personalității.
Psihologia cercetează funcțiile psihice, încearcă să le explice proveniența, mecanismele
generative, acțiunile specifice și consecințele.
Psihiatria investighează diversitatea disfuncțiilor psihicului, analizează acele perturbări
comportamentale de diferite feluri care degradează în diferite proporții și la diferite niveluri
conștiența de sine.
Psihicul pare a avea și puteri nefirești, greu de explicat în perspectiva științei actuale, numite
proprietăți sau puteri paranormale.
Există oameni care par a putea acționa asupra realității, asupra diferitelor forme și mișcări numai
prin acțiune mentală, prin concentrare intelectivă, care pare a putea schimba pozițiile, mișcările
sau însușirile obiectelor.
Psihicul este fundamentul personalității, este încă marea necunoscută care ne creează ca indivizi
distincți, ne pune în contact unii cu alții și realizează socializarea, dar prin stări informaționale
încă neînțelese procesual.