„potrivește-ți gestul după cuvânt, cuvântul după gest”
Hamlet
În teatru, întreaga muncă de pregătire a rolurilor, de la studierea textului, la stabilirea
relaţiilor dintre personaje, la mișcare, implică o anumită grijă la plasticitatea corporală şi mimica expresivă, la studiul pauzelor artistice, pentru a obține efectul scenic scontat. .Ca actor, de regulă nu voi prezenta spectatorului adevărul civil, ci am să-l traduc în adevăr scenic, asemeni unui performer care împărtăşeşte celorlalți din trăirile sale, din experiența și energia sa folosind limbajul pe care a învățat să-l folosească și continuă să-l rafineze, folosind gesturi, schimbând măşti și emoții. . În fiecare rol pe care îl interpretez caut să îmi completez textul cu anumite trepte gestuale, care au rolul de a semnaliza schimbări importante în atitudinea personajului, și care înlesnesc transmiterea emoției și a sensului profund al textului. Spre exemplu, în spectacolul „Asta-i ultima dată!” exploatez potențialul umoristic al contrastului dintre text și gest: „ELAINE: Și atunci care-i problema? BARNEY: Nu-i nicio problemă!” moment în care Barney ia o poziție defensivă, în totală opoziție cu discursul său. Folosind semne nonverbale în contratimp faţă de text sau indiferent de el ca sursă de umor, sau ca un mijloc deosebit de revelator al stărilor afective traumatizante. De asemenea folosind clişeele comportamentale nonverbale în contratimp cu replicile, uneori chiar antitetic faţă de ele poate scoate la iveală potențialul comic al unui text. Artaud susţinea că „drama în teatru este separarea cuvintelor de lucruri” şi că ”în teatru cuvântul trebuie reîncărcat cu energiile capabile să reclădească diferite planuri ale realităţii”. Ca actor declam, fac gesturi, și caut să îmi depăşesc propria individualitate psihologică. Prin semnele nonverbale pe care le fac în spaţiul de joc, îmi propun să arăt că forţa limbajului teatral vine din capacitatea gestului de a deschide o multiplicitate de sensuri. Astfel, prin miscarile trupului viu, ia nastere gestul care pare menit sa se stea la jumatatea drumului dintre sensibilitate si ratiune. Limbajul comportamentului nonverbal este transcultural, folosit de actorii celor șapte continente. El este înţeles de oamenii din cele mai diverse straturi sociale şi entru a putea reinscrie limbajul verbal in acest limbaj al semnelor, cuvantul trebuie sa- si regaseasca valoarea de gest, sa refaca in intregime traseul ce duce la crearea cuvantului prin corp si prin cuvant. Arta teatrală poate fi văzută ca o formă de comunicare nonverbală și vine să explice latura revelatoare a materiei ce pare să se împrăştie dintr-o dată într-o mulţime de semne menite să ne dezvăluie identitatea metafizică a concretului şi abstractului.