STĂPÂNII P O N O R U L U I (DIN Ţ A R A H A Ţ E G U L U I ) ÎN S E C O L U L A L XV-LEA.

S C H I Ţ Ă I S T O R I C Ă Şl G E N E A L O G I C Ă

loan Aurel POP

La 4 decembrie 1447, lancu de Hunedoara emitea un d o c u m e n t d e o importanţă deosebită,

49
din mai multe puncte d e v e d e r e . întâi d e toate, acesta este singurul cunoscut, păstrat până astăzi,

dat d e lancu la Târgovişte, în cetatea de scaun a Ţării Româneşti. De a s e m e n e a , el este singurul

d o c u m e n t în care marele c o m a n d a n t şi o m politic de origine r o m â n ă se intitulează "din mila lui

D u m n e z e u , voievod al Ţării Româneşti" {Dei gratia, partium Transalpinarum wayvoda), calitate pe

care o alătură celei d e "guvernator al regatului Ungariei" {regni Hungarie gubernator), fără ca acest

din urmă titlu să mai fie însoţit de particula Dei gratia, s e m n că el deriva "din milă" p ă m â n t e a s c ă şi nu

divină. în fine, locul emiterii este numit d e lancu în d o c u m e n t "cetatea noastră Târgovişte" {civitas

nostra Tergovisthya). Autenticitatea, importanţa şi valoarea acestui document, pentru analiza

BCU Cluj / Central University Library Cluj
campaniei lui lancu d e Hunedoara în Ţara R o m â n e a s c ă în noiembrie-decembrie 1447, au fost
50
relevate, cu probitate deosebită, de către Francise Pall, încă la începutul anilor '60 ai secolului X X .

De aceea, nu v o m insista asupra acestor aspecte în studiul de faţă, ci asupra conţinutului propriu-zis

al textului.

Guvernatorul Ungariei şi voievodul Ţării Româneşti s p u n e că, ţinând s e a m ă de faptele de

credinţă ale lui Petru, fiul lui Stroia {Ztroya) de Ponor, îi dăruieşte acestuia şi, prin el, lui Şerban

{Sorban) şi Hălmagiu {Halmad), fraţii săi d u p ă tată şi, de a s e m e n e a , lui Stroia, fiul lui Nicolae şi lui

Ştefan, fiul lui Stanciu {Ztanchul) de Ponor, a treia parte a posesiunii Ponor, stăpânită de aceştia încă

din trecut d u p ă datina cnezială şi, d e a s e m e n e a , a treia parte a posesiunii O h a b a , a m b e l e aflate în

comitatul H u n e d o a r a şi districtul Haţeg. Dania se face cu drept nobiliar, iar donatarii sunt asimilaţi

nobililor. De fapt, documentul în sine nu este unul d e danie, ci este un m a n d a t către capitlul d e Alba

lulia, care este invitat să-şi trimită omul d e mărturie, pentru ca acesta, alături de omul de mărturie al

guvernatorului, să procedeze la punerea în stăpânire, după rânduială, a celor dăruiţi. De altfel, pe

verso-ul documentului, se şi menţionează că punerea în stăpânire s-a făcut în 15 ianuarie 1448, fără

4 9
Arhivele Naţionale Maghiare (în continuare ANM), Dl. 29 793. Documentul a fost publicat în Fr. Pali.
Intervenţia hü lancu de Hunedoara în Ţara Românească şi Moldova în anii 1447-1448, în "Studii. Revista de istorie". 16.
1963, nr. 5, p. 1067-1069 şi în Documenta Romaniae Historica, D Relaţii între Ţările Române, vol. I. Bucureşti. 1977. p.
394-396.

Fr. Pali, op. cit, p. 1048-1069.

împotrivitori, cu excepţia lui D a n d e Zarka, pentru a patra parte a treimii respective din posesiunea

Ponor. A c e s t a din urmă provenea din Sereca (=Zarka), pe V a l e a Orăştiei şi se pare că dreptul său,
51
întemeiat s au n u , deriva în urma căsătoriei, deci pe linie f e m i n i n ă . Posesiunile aflate în discuţie sunt

Ponorul şi O h a b a - P o n o r d e astăzi, aflate în colţul sud-estic al Ţării Haţegului, pe cursul superior ai

Streiului. După organizarea cetăţii regale Haţeg, aceste sate, ca şi multe altele, a u fost încadrate în

domeniul cetăţii. Evident, se naşte întrebarea firească în legătură cu identitatea donatarilor: cine

puteau să fie aceşti Ponoreni, încât guvernatorul Ungariei să p o r u n c e a s c ă din Târgovişte capitlului

albens introducerea lor în stăpânire ? P â n ă la un punct, răspunsul n u este foarte dificil. Erau membrii

unei familii locale d e origine cnezială, ca atâtea altele din regiune. Ei s e află într-o fază avansată de

integrare în rândui nobilimii regatului, din m o m e n t ce anterior stăpâniseră treimea din Ponor cu drept

cnezial {more kenez/atus), iar a c u m erau recunoscuţi ca stăpâni a s u p r a părţilor din Ponor şi din

O h a b a - P o n o r cu drept nobiliar. A c e a s t ă recompensă v e n e a desigur c a urmare a meritelor militare

52
deosebite ale lui Petru d e Ponor, care, alături d e miile d e cnezi r o m â n i din Transilvania, Banat,

Maramureş, participase la marile campanii ale lui lancu, poate chiar şi la cea d e readucere a Ţării

Româneşti în blocul antiotoman (noiembrie-decembrie 1447). Trebuie să p r e s u p u n e m c ă el însuşi a

BCU Cluj / Central University Library Cluj

insistat la Târgovişte pentru emiterea diplomei de danie şi a mandatului lui lancu adresat capitlului

albens. Din câte se c u n o s c p â n ă a c u m , înaintaşii direcţi ai familiei lui Petru d e Ponor nu apar

consemnaţi documentar, dar posesiunea Ponor are o istorie mai v e c h e .

Astfel, la 2 5 august 1404, Sigismund d e Luxemburg, regele Ungariei, poruncea capitlului din

Alba lulia să-i introducă pe fraţii Barbul (cnez), Dumitru, Ştefan, Danciul şi Giurcă, fiii lui Lelu d e Râu

Bărbat, în stăpânirea unei jumătăţi din posesiunea Ponor şi a unei treimi dintr-un cnezat, localizat în
53
posesiunile Ponor, Strei (Stryg) şi L i v a d i a . Documentul m e n ţ i o n e a z ă că familia cnezială din Râu

Bărbat stăpânea şi anterior părţile din posesiunea şi cnezatul pomenite, d a r numai cu titlu temporar,

pe când a c u m ei sunt recunoscuţi cu stăpânire cnezială deplină. A ş a c u m s-a arătat, dania regească

(de fapt, confirmarea) v e n e a probabil ca urmare a sprijinului dat de fiii lui Lelu suveranului în timpul
54
răscoalei din 1 4 0 3 . Şi în acest act, c o m p o n e n t e l e daniei a u u n regim diferit, deoarece jumătatea

51
R. Popa, La începuturile evului mediu românesc. Ţara Haţegului, Bucureşti, 1988. p. 113. 152.

5 i
Şt. Pascu. Rolul cnezilordin Transilvania în lupta an Hoţomană a luilancu de Hunedoara, în "Studii şi cercetări
de istorie" (Cluj), 8,1957, nr. 1-4, p. 25-67.

5 3
Regest în A. A. Rusu, I. A Pop, I. Drăgan, Izvoare privind ewl mediu românesc. Ţara Haţegului în secolul al
XV-lea, I (1402-1473), Cluj-Napoca, 1989, p. 46-47.

1,4
C. Feneşan, Ohaba şi Ponor - două moşii româneşti din Ţara Haţegului şi stăpânii lor in secolele XV-XVI, în
"Sargetia", XVIII-XIX. 1984-1985. p. 182. Despre evoluţia familiei cneziaie din Râu Bărbat, vezi R. Popa. op. cit. p. 115-
117.
posesiunii Ponor este în afara cnezatului a cărui treime conţine părţi din Ponor, Strei şi Livadia.

Posesiunile P o n o r şi Livadia sunt uşor d e localizat, d e o a r e c e sunt vecine şi situate pe cursul superior
55
al râului Strei. Posesiunea numită în d o c u m e n t "Ztryg" nu poate fi nici Streiul, nici Streisângeorgiul ş\
56
nici Streiul-Plopi , d e o a r e c e acestea sunt situate mult prea departe (spre Hunedoara şi, primele

două, chiar în afara Ţării Haţegului), pentru a alcătui un cnezat î m p r e u n ă c u Ponorul şi Livadia. Ca

urmare, acest "Strei" pomenit la 1404 trebuie să fi fost aşezat tot p e cursul superior al râului omonim,
57
probabil la Livadia d e C â m p , c u m s-a p r e s u p u s sau într-o aşezare azi dispărută, în vecinătatea

imediată a Ponorului şi a Livadiei (Livadiilor). Oricum, grupul d e sate din colţul sud-estic al Depresiunii

Haţegului (cel puţin 12 aşezări, între care şi Ponor, O h a b a Ponor, Livadiile), situate pe cursul superior

al Streiului şi pe văile afluenţilor acestuia, a format în secolul XIV (şi anterior) u n cnezat cu centrul la
58
Râu Bărbat . Cu timpul, datorită modificărilor din societatea feudală locală şi a influenţei

feudalismului d e model a p u s e a n , cnezatul R â u Bărbat (ca şi celelalte similare) s-a d e z m e m b r a t prin

moşteniri, cotropiri, zălogiri, vânzări-cumpărări etc.

La 8 februarie 1408, unul din fiii lui Lelu, a n u m e Ştefan, zis aici "de Ponor" (în numele său şi

al fraţilor Barbu, Dumitru, Danciu şi Giurcă), îi opreşte p e luga, fiul lui Sanislau (ori Stanislau) de

Ponor, să păstreze pentru sine, cu titlu nobiliar, o pătrime din cnezatul posesiunii Ponor, pe care o
BCU Cluj / Central University Library Cluj
59
deţinea prin înţelegere cu urmaşii pomeniţi ai lui L e l u . în 1426, acelaşi Ştefan este numit tot "de
60
P o n o r " , s e m n probabil că acest fiu al lui Lelu d e Râu Bărbat rezida a c u m la Ponor. La 6 iunie 1447,

între vecinii românilor din Livadia (Oprian, fiul iui Costea, Fratu, fiul lui Stroia, Vlad, fiul lui Duşca şi
61
Stan, fiul lui Şerbu), dăruiţi c u părţi din posesiunea Livadia, se află şi u n Petru d e P o n o r . C r e d e m că

este vorba despre acelaşi Petru, fiul lui Stroia, care peste circa şase luni (împreună cu fraţii săi d e

sânge şi d e moşie), d u p ă c u m s-a arătat, a v e a să primească diplomă cu drept nobiliar de ia lancu de

Hunedoara, pentru o treime din Ponor şi o altă treime din O h a b a .

C. Feneşan, op. cit., p. 182.

Fr. Pall op. cit., p. 1059.

R. Popa, op. cil, p. 102.

Ibidem p. 171-173.

A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Dràgan. op. cit., p. 57-58.

Ibidem, p. 75-76.

Ibidem, p. 138-140.
 Recapitulând, s e constată că spre mijlocul secolului X V , principalii stăpâni la Ponor erau

urmaşii lui Lelu d e R â u Bărbat şi Petru, fiul lui Stroia, cu rudele sale. Mărimea părţilor deţinute la

Ponor de către cele d o u ă familii este importantă pentru interferenţa dintre modul de stăpânire cnezial,

tradiţional şi tipicul feudal a p u s e a n , care tindea să disloce vechile rânduieli. Astfel, jumătatea

Ponorului, î m p r e u n ă c u partea din această posesiune reprezentând treimea cnezatului alcătuit din

Ponor, Strei (probabil Livadia d e C â m p ) şi Livadia (de Coastă), trebuiau să constituie la u n loc două

treimi din întreg Ponorul, d e o a r e c e cealaltă treime a acestei posesiuni era recunoscută la 1447 lui

Petru, fiul lui Stroia şi alor săi. C u alte cuvinte, treimea cnezatului alcătuit din Ponor, Strei şi Livadia,

reprezenta d e fapt la Ponor o şesime din această posesiune. Altfel spus, cei din R â u Bărbat aveau

oficial patru şesimi din Ponor (asupra cărora, în parte, ridica pretenţii şi luga, fiul lui Sanislau, care

căuta să obţină titlu nobiliar pentru o pătrime din cnezatul Ponor la 1408), iar Petru cu ai săi aveau,
62
tot oficial, d o u ă şesimi din această p o s e s i u n e . P r e s u p u n e m că pătrimea d e cnezat pretinsă de luga

era situată în partea deţinută legal de urmaşii lui Lelu, d e o a r e c e aceştia susţin că el avea acea

pătrime în urma înţelegerii cu ei, cu Leleştii şi protestează împotriva lui, în timp ce familia lui Petru de

Ponor nu face acest lucru, deşi se ştie că ea îşi stăpânea din v e c h i m e treimea din Ponor cu drept

cnezial. Dacă mai luăm în calcul şi pretenţia lui Dan d e Sereca ( c u m s-a văzut) asupra unui sfert din
BCU Cluj / Central University Library Cluj
treimea Ponorului (adică 1/12 din total), deţinută de Petru şi ai săi, c o n s t a t ă m că vechiul drept unitar

de stăpânire cnezială se fărâmiţase în vreo 12 părţi, dar se concentra iarăşi în m â n a unor familii mai

puternice, metamorfozat a c u m în drept nobiliar. Chiar şi numai din d o c u m e n t e l e evocate până a c u m ,

reiese că stăpânirea cnezială şi cnezatele suferiseră p e r m a n e n t e transformări, încă înainte de

imixtiunea unei ordini de drept străine. Motivul principal al fărâmiţărilor repetate a fost, c r e d e m , lipsa

din dreptul feudal r o m â n e s c timpuriu a principiului Primogenitur» în cazul moştenirilor d e bunuri

imobiliare, în speţă d e sate (pământ şi oameni). S e mai a d a u g ă şi dreptul iniţial al fetelor de a

participa la moştenire în condiţii egale cu băieţii (deşi justiţia d e inspiraţie a p u s e a n ă avea să elimine

de timpuriu în Transilvania acest principiu tradiţional). C a urmare, şi cnezatele, ca structuri teritoriale,

au avut o soartă labilă. D e a c e e a , de pildă, Ponorul, parte a cnezatului de Râu Bărbat, pare să fi

format la u n m o m e n t dat o unitate cnezială cu Streiul şi Livadia (poate, cele d o u ă Livadii) sau chiar u n

cnezat individual, d e sat, fragmentat apoi şi acesta. De fapt, cnezatele s-au împărţit fiindcă s-au

împărţit drepturile de stăpânire cnezială, iar dreptul cnezial î n s e a m n ă exercitarea stăpânirii după

rânduiala cnezială şi n u neapărat stăpânirea unui întreg cnezat, care, d e cefe mai multe ori, îşi

6 2
Nu înţelegem de unde s-a tras concluzia că. la 1404, unei jumătăţi din moşia Ponor îi corespundea o treime din cnezatul
acesteia (C. Feneşan, op. cit, p. 183), deoarece nicăieri nu se spune că atunci s-a dăruit întreg Ponorul, pe de o parte, iar
documentul nici nu vorbeşte despre o treime a cnezatului Ponor, ci despre o treime a cnezatului format din Ponor. Strei şi
Livadia, ceea ce este cu totul altceva, pe de altă parte.
pierduse unitatea iniţială. Situaţia se complică şi mai mult când, pe teritoriul aceluiaşi vechi cnezat,

stăpânirea se exercită cu drept cnezial, în anumite părţi ale sale şi cu drept nobiliar, în altele. Acesta

este, c u m s-a văzut, şi cazul posesiunii Ponor, în care, de la 1447, Petru, fiul lui Stroia, cu ai săi,

stăpâneau cu drept nobiliar treimea pe care în trecut o avuseseră tot ei, dar cu drept cneziai.

După mijlocul secolului X V , noi competitori intervin în disputa asupra Ponorului, ca şi a altor

sate haţegane. Cel mai important este însuşi lancu d e Hunedoara. A c e s t a primeşte la 3 aprilie 1453,

prin graţia regelui Ladislau V (Postumul), cetatea Deva şi o serie d e posesiuni din vecinătate, între
63
care şi o O h a b a , d o u ă Livadii, Ponorul, alături d e alte vreo 2 0 de sate din districtul H a ţ e g u l u i . De

altfel, date fiind împrejurările (minoratul regelui şi copleşitoarea putere a guvernatorului), este de

presupus că, respectând formalităţile, dania şi-a făcut-o lancu însuşi. Numai că noua situaţie de

stăpân suprapus a marelui general şi o m politic nu avea să dureze prea mult, deoarece, c u m se ştie,

dăruitul şi-a încheiat viaţa, aureolat de glorie, în august 1456. C u r â n d , la 4 ianuarie 1457, acelaşi rege

Ladislau confirmă lui Dumitru, fiul lui Barbu, fiul lui Lelu de Râu Bărbat, posesiunile Hobiţa, Federi, o

"dreaptă jumătate" din Ponor, un sfert din Râu Bărbat şi părţi din Baru, stăpânite din vechime, spune
64
documentul, de înaintaşii acestui Dumitru şi, în vremea aceea, chiar d e către e l . Prin urmare, cel

puţin în ceea ce-l privea pe nepotul lui Lelu, dania către lancu pare să fi rămas o simplă formalitate,
BCU Cluj / Central University Library Cluj
fără urmări practice vizibile, sesizabile.

La 2 9 ianuarie 1458 însă, guvernatorul regatului Ungariei şi cumnatul lui lancu, Mihail Szilagy,

cere capitlului albens să-i p u n ă p e Cândeştii d e Râu de Mori (Ladislau şi loan Cândreş, fiii lui

C â n d e a ) în stăpânirea posesiunilor Ohăbiţa, Federi, Plăişor (numită şi Uric), a unui sfert din Râu
6b
Bărbat, a unei jumătăţi din Ponor şi a porţiunilor din B a r u . Mai mult, la 16 mai 1458, regele Matia le
66
confirmă Cândeştilor actul de donaţie făcut de Mihail S z i l a g y . însă peste nici o lună, la 8 iunie 1458,

acelaşi suveran dăruieşte lui Ladislau, fiul lui S t a n d u l de Ponor, verilor săi Petru şi Hălmagiu, precum

şi fraţilor lor d e moşie (copertasi), a n u m e loan, fiul lui Ş e r b a n şi Nicolae R o m a n , a treia parte a

posesiunilor Ponor şi O h a b a , "în a căror netulburată stăpânire s-au aflat şi înaintaşii lor din vechime...
67 68
şi se s p u n e că ei înşişi se află chiar şi a c u m " . C o n f o r m procedurii, regele porunceşte (la 8 i u n i e )

6 3
Hurmuzaki. II/2, p. 34-35: A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan. op. cit, p. 183.

6 4
A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan. op. cit., p. 214-217.

6 5
Ibidem, p. 226-228. Pentru situaţia Cândeştilor în secolul XV, vezi A. A. Rusu, Cnezi români din Transilvania în
epoca lui lancu de Hunedoara - Cândeştii din Râu de Mori, în "Revista de istorie", 37, 1984, nr. 6, p. 556-568.

6 6
A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan, op. cit., p. 233.

6
C. Feneşan, op. cit.. p. 185 (cu regest greşit).
capitlului din Alba lulia să-i introducă pe beneficiari în stăpânire, iar capitlul c o n s e m n e a z ă că punerea

în stăpânire s-a făcut fără nici o împotrivire (la 30 iunie) şi r ă s p u n d e regelui în acest sens (la 17
69
iunie) . Tot în ziua d e 8 iunie 1458, acelaşi rege dăruieşte aceluiaşi Ladislau, fiul lui S t a n d u l de

Ponor şi prin el lui Mihail, fratele s ă u d u p ă tată, partea din pomenita posesiune Ponor ce aparţinuse

răposatului Dumitru d e R â u Bărbat (fiul lui Barbu şi nepotul lui Lelu), mort fără să aibă urmaşi
10
masculini {defectum seminio) . Prin urmare, porţiunea respectivă revenise legal "sfintei coroane" şi

regelui care decisese să-i g ă s e a s c ă un n o u stăpân în persoana acestui Ladislau. Documentul emis la

Buda, în 3 iulie 1458, în favoarea cnezilor din Băieşti şi evocat în istoriografie în legătură cu şirul de
71
stăpâni ai moşiilor Ponor şi O h a b a - P o n o r , nu se află în relaţie cu aceste posesiuni, întrucât în Ţara

Haţegului se c u n o s c azi c a m 2 0 de "ohabe" ("hobiţe", "ohăbiţe", "habe" sau "villae liberae"),

72
repartizate în 9 c n e z a t e de v a l e , iar Băieştenii au fost desigur dăruiţi (confirmaţi) cu o "ohabă" din

preajma satului lor s a u d e pe Valea Râului Alb. De altfel, R a d u P o p a a şi identificat această O h a b ă a

Băieştenilor cu satul Vaidei, denumit în e p o c ă Wayda Ohaba (azi R â u Mic, c o m u n a Sălaşu de

73
S u s ) . Nici în d o c u m e n t u l din 8 mai 1492, legat tot d e Băieşteni, n u este vorba despre O h a b a -
74
Ponor .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Daniile făcute în ianuarie-iunie 1458 şi evocate mai sus erau, evident, generatoare d e conflicte: pe

de o parte, d e o a r e c e aceeaşi j u m ă t a t e d e Ponor a fost dăruită unor donatari diferiţi, a n u m e Cândeştii

şi Ponorenii (aceştia din urmă, cu diplomă datată ulterior celei deţinute d e Gândeşti, vor renunţa mult

timp la confruntare, mulţumindu-se d e o c a m d a t ă cu o treime din Ponor şi O h a b a ) ; pe d e altă parte,

fiindcă rudele lui Dumitru de R â u Bărbat, mort prin 1457-1458, n u se î m p ă c a u cu gândul că au

pierdut atâtea sate şi părţi d e sate în favoarea Cândeştilor. U n d o c u m e n t din 1459 vine să

demonstreze că intruziunea Cândeştilor în posesiunile e n u m e r a t e mai sus n u a rămas fără urmări din

partea celor din R â u Bărbat. într-adevăr, în urma protestului lui Ladislau (probabil fiul lui Costea) de

68
~ Ibidem, p. 185-186.

69
Bidon, p. 186-187.

7 0
A. A. Rusa I. A. Pop, I. Dràgan, op. cit., p. 234-236.

1
Vezi C. Feneşan. op. cit.. p. 182-183.

2
R. Popa, op. cit., p. 140, 184-185. Termenul de "ohabă" a desemnat iniţial o aşezare sătească nouă, întemeiată de
locuitorii unui sat învecinat şi având statut de "villa libera", adică de aşezare liberă de a fi stăpânită de întemeietori (eventual,
scutită pentru o perioadă anume de îndatoriri către puterea centrală).

73
Ibidem, p. 86. 129.

4
" C. Feneşan, op. cit, p. 183-184, nota 11.
Râu Bărbat, al lui loan zis P a g a n şi al celor apropiaţi lor, a n u m e Valentin Barb, Clara, văduva lui

Barbu, fiul lui Lelu şi Ciuia {Chywla), fiica nemăritată a aceluiaşi Barbu, regele Matia porunceşte, în

februarie 1459, autorităţilor h u n e d o r e n e să-i apere pe cei d e mai sus contra Cândeştilor, care

pretindeau pe nedrept că posesiunile şi părţile d e posesiune din R â u Bărbat, Ohăbiţa, Uric, Baru,
75
Ponor şi Federi rămăseseră fără moştenitori . Unii din aceşti opozanţi ai Cândeştilor erau din familia
76
lui Lelu, iar alţii din familia protopopului D o b r o t ă , care avea cel puţin patru nepoţi (Ladislau, Dobrotă,

Simion şi larul), unii d e pe urma fiului s ă u Costea şi alţii, desigur, de pe urma celorlalţi fii (vezi

anexa 1).

Din analiza acestui set d e documente, se constată că:

a) într-un interval de u n a n (4 ianuarie 1457 - 2 9 ianuarie 1458), stăpânii unei jumătăţi din

Ponor se schimbă d e d o u ă ori, în sensul că proaspăt dăruitul Dumitru, din familia de Râu Bărbat, este

înlocuit c u cei doi Cândeşti; aceştia din urmă primesc, d e altfel, toate posesiunile şi părţile de

posesiune dăruite, la 4 ianuarie 1457 (excepţie face, poate dintr-o scăpare a scribului, satul Uric, zis

şi Plăişor), pomenitului Dumitru;

b) pretextul acestei schimbări - pretext invocat d e Cândeşti - a fost moartea fără urmaşi

BCU Cluj / Central University Library Cluj

masculini a nepotului lui Lelu de Râu Bărbat, cu toate că acest lucru nu se menţionează a c u m în

d o c u m e n t şi cu toate c ă rudele şi apropiaţii acestui Dumitru susţineau contrariul (vezi anexa 1);

c) în acelaşi timp, Ladislau, vărul lui Petru de Ponor (cel răsplătit la Târgovişte, în 1447, de

către lancu de Hunedoara), obţine o confirmare d e la regele Matia pentru treimea din Ponor şi

O h a b a , stăpânită în condiviziune c u rudele sale şi tot el (cu un frate Mihail, dar fără celelalte rude

alături de care mai stăpânea la Ponor) primeşte j u m ă t a t e a din Ponor ce fusese a răposatului Dumitru

şi care jumătate, cu nici cinci luni în urmă, fusese dată Cândeştilor; este a treia schimbare d e stăpâni

la Ponor în mai puţin d e doi ani;

d) prin urmare, la 1458, Ladislau de Ponor şi ai săi s t ă p â n e a u o j u m ă t a t e plus o treime din

posesiunea Ponor, adică cinci şesimi din ea; situaţia s-a inversat în raport cu începutul de secol XV,

când urmaşii lui Lelu d e Râu Bărbat deţineau patru şesimi la Ponor. A c e a s t ă situaţie este valabilă de

drept, d e o a r e c e d e fapt Ladislau şi Petru d e Ponor, cu apropiaţii lor, în urma acerbei concurenţe ivite,

se vor mulţumi, se pare, d e o c a m d a t ă , numai cu o treime din Ponor şi O h a b a .

Adevărata dispută asupra posesiunilor şi părţilor de posesiune r ă m a s e de pe urma lui Dumitru,

fiul lui Barbu d e R â u Bărbat (disputa se va referi implicit şi la j u m ă t a t e a din Ponor), abia acum începe

7 5
A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Dragau, op. cit, p. 243.

7 6
R. Popa, op. cit., p. 115-117.
şi durează p â n ă în jur d e 1480. Ea se desfăşoară între nobilii din Râu Bărbat şi Cândeşti. Astfel, la 14

junie 1473, regele Matia d ă d e ştire că Dumitru, Valentin, Ştefan, More şi Mihail, apoi S t a n d u l , Ştefan

Ardeleanul, Ladislau R o m â n u l , Emeric, Nicolae, S t a n d u l şi larul d e R â u Bărbat (unii dintre ei

protestaseră şi la 1459) i-au oprit pe Ladislau G â n d e a de R â u d e Mori, p e fiii săi Nicolae şi Mihail şi

pe fratele s ău C â n d r e ş de la stăpânirea posesiunilor Hobiţa, Urie, Federi şi a părţilor d e posesiune din

77
Ponor şi B a r . Deci, d u p ă 1458, Cândeştii au eludat atât drepturile Ponorenilor, cât şi ale celor din

Râu Bărbat, care a v e a u diplome d e stăpânire mai vechi, pentru mai toate posesiunile pomenite

(excepţie Uric). Oricum, stăpânirea Cândeştilor la Ponor s-a exercitat efectiv, din m o m e n t ce, în 1495,

nobila d o a m n ă Vişa, fiica Anei, fiica lui loan C â n d e a îşi cerea dreptul pătrimii d u p ă m a m a sa, cuvenit
78
din bunurile Cândeştilor, între acestea fiind menţionată şi porţiunea din P o n o r (vezi anexa 3).

în 1476, patru nobili din R â u Bărbat (Ladislau, Ştefan, Dumitru şi Valentin), rude şi fraţi de

moşie, se plâng regelui Matia contra Cândeştilor, despre care s p u n că o c u p a u pe nedrept posesiunile
79
lor din Râu Bărbat, Ponor, Bar, Uric, Ohăbiţa şi F e d e r i . în consecinţă, regele porunceşte voievodului

Transilvaniei să cerceteze pricina şi s-o rezolve. în urma investigaţiilor, voievodul dă sentinţa în

favoarea nobililor din R â u Bărbat, numiţi a c u m mai detaliat. Este vorba despre Danciul, fiul
BCU Cluj / Central University Library Cluj
răposatului Itul, alt Danciul, fiul răposatului Petru, Ştefan, "fiul numitului Danciul", Dumitru, fiul lui

Costea, Valentin, fiul răposatului), Ştefan, fiul Bard (Barbu răposatului N e a g şi despre Filip, S t a n d u l

şi Mihail, fiii răposatului loan (Ladislau, care pornise acţiunea, lipseşte din acest şir, probabil dintr-o

scăpare s a u fiindcă a fost reprezentat înaintea voievodului d e fratele s ă u Dumitru). C a rezultat al

acestei decizii, în 1478, Ladislau R o m â n u l de Râu Bărbat, cu Dumitru, Ş t e f a n şi Valentin, numiţi "fraţi"

(ultimii doi trebuie să fi fost doar devălmaşi cu Ladislau şi Dumitru), primesc un nou act d e danie de la

regele Matia pentru posesiunile Ohăbiţa, Federi şi Plăişor (Uric) şi pentru părţile lor din Râu Bărbat,
80
Ponor şi Baru, ce nu ţineau d e cetatea regală H u n e d o a r a . Dar Cândeştii nu au renunţat la

pretenţiile lor, d e o a r e c e a v e a u şi ei, c u m se ştie, d o c u m e n t e d e danie pentru aceleaşi posesiuni. S-a

ajuns, d e a c e e a , în 1479, la o împăcare şi departajare între cele d o u ă părţi, în ceea ce priveşte

bunurile r ă m a s e d e pe urma răposatului Dumitru, fiul lui Barbu: p o s e s i u n e a Federi, jumătatea din

Ponor şi cele d o u ă porţiuni din Baru rămân la Mihail, fiul lui Ladislau C â n d e a , la Andrei, fiul lui loan

Cândreş şi la ceilalţi fraţi ai lor d e sânge, în timp ce Uric, Ohăbiţa şi pătrimea din Râu Bărbat sunt

A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan, op. cit, p. 306.

8
A. A Rusu, op. cit, p. 564.

9
CsankiD., Magyarorszag tortenelmi foldrajza a Hunyadiakkoraban, V, Budapesta, 1913, p. 156-157.

80
Ibidem, p. 157.
recunoscute nobililor Ladislau R o m â n u l , Valentin, Ştefan, Simion sau S i m e o n (Zemen) şi Danciul de
81
R â u Bărbat (înţelegerea a fost confirmată la 1482 de către voievodul Ştefan B a t h o r y ) . La cererea

acestui voievod, în 1480, capitlul din Alba lulia a procedat la introducerea în stăpânire a celor două

grupuri d e feudali: Mihail C â n d e a şi Andrei Cândreş, cu fraţii lor Nicolae, loan, Ladislau, Mihail şi
82
Petru, p e d e o parte şi Ladislau Românul, Valentin, Ştefan, lacob, Simion şi Danciul, pe de a l t a .

O b s e r v ă m că, faţă d e actul împăcării din 1479, apare în plus între cei din Râu Bărbat un lacob,

despre care nu se d a u a m ă n u n t e .

în acest moment, v e c h e a dispută între Cândeşti şi nobilii din R â u Bărbat nu mai este de

actualitate, însă izbucnesc, d u p ă o vreme, neînţelegeri în interiorul grupului d e nobili din Râu Bărbat,

iniţial pentru u n sfert din R â u Bărbat şi Livadia d e C â m p , iar apoi şi pentru Uric şi Hobiţa. Controversa

pleacă d e la 3 0 septembrie 1462, c â n d Ladislau, fiui lui Costea d e R â u Bărbat cu fraţii săi Dobrotă,

Simion şi iarul primeau singuri d e la rege o pătrime din Râu Bărbat şi una din Livadia, dar punerea în
83
stăpânire nu s-a putut face, d e o a r e c e a u fost împotrivitori (între ei, u n Danciul, fiul lui Petru B u n e a ) .

în 1493, sub un rege n o u , Danciul, Valentin, Petru, Nicoiae, S t a n d u l şi Ladislau de Râu Bărbat obţin

pentru ei sferturile respective din posesiunile Râu Bărbat şi Livadia (om d e mărturie regal este Petru

BCU Cluj / Central University Library Cluj

84
d e Ponor), dar există şi a c u m împotrivitori . Aceştia din urmă, a n u m e Filip cu fratele său Petru şi

lovănaş c u frateie s ău Ş u ş m a n (de R â u Bărbat), ajung în conflict direct cu Danciul (cu fiii săi Petru,

Sandrin, Dumitru, Laţcu, Danciul), Valentin (cu fiii Mihail şi Laţcu), Nicolae (cu fiul Ştefan), S t a n d u l
85
(cu fiii Petru şi Giurcă) şi Ladislau de R â u Bărbat, în acelaşi a n 1 4 9 3 . în fine, în 1494, Petru şi

Ştefan, nobili de Râu Bărbat, se plâng voievodului Transilvaniei că părţile lor din Râu Bărbat, Uric,

Ohăbiţa şi Livadia d e C â m p sunt ocupate pe nedrept de fiii răposatului Costea, a n u m e Ladislau,

Simion (Zemen) şi Dobrotă, caracterizaţi ca "preoţi români" [presbiteri wolachìf*, poate numai ultimii

doi. Trecuseră 32 d e ani d e c â n d aceştia, alături de fratele lor Iarul, primiseră d e la rege pătrimea din

Râu Bărbat şi Livadia. între timp, acelaşi rege Matia, la 8 aprilie 1482, dăruia fiului său natural (venit

pe lume în 1473), numit loan Corvinul, "cetatea noastră părintească şi d e moştenire, Hunedoara",

împreună cu târgul o m o n i m , cu alte târguri, posesiuni, vămi, părţi d e posesiuni, predii, mine, saline,

8!
Hunnuzaki, ÏÏ/2, p. 276.

8 2
ANM, Dl. 45 820.

8 3
Csanki D„ op. cit, p. 156; A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan, op. cit, p. 250.

8 4
ANM, Dl. 29 555.

8 5
ANM, Dl. 29 559

8 6
Csanki D., op. cit, p. 157.
 87
minerale de aur şi argint şi a l t e l e . între cele dăruite vlăstarului regesc, se aflau şi târgul Haţeg, cu

posesiunile Subcetate, Băieşti şi Ponor şi cu părţile de posesiune Livadia, R â u Bărbat, Paroş şi

Măţeşti (azi Zăvoiul). Printre vecinii prezenţi la punerea în stăpânire, a u fost şi câţiva haţegani, între

care chiar Mihail C â n d e a . Prin acest act din 1482, era reactualizat dreptul asupra Ponorului pe care

Hunedoreştii - prin lancu - îl dobândiseră în 1453. Justificarea acaparării Ponorului şi a altor sate

haţegane de către Hunedoreşti era, la 1482, apartenenţa acestora la d o m e n i u l Hunedoarei, ceea ce

reprezenta un abuz. Cât timp a trăit suveranul, nu s-a ridicat nici un protest contra vlăstarului regesc.

Dar încă în anul morţii lui Matia (1490), Cândeştii obţin scrisoare de oprelişte contra lui loan Corvinul,
88
care deţinea pe nedrept, s p u n ei, o serie d e proprietăţi şi v e n i t u r i . D e a s e m e n e a , la 2 5 mai 1492,

nobilii loan, Petru, Stroia şi V o i n e a sau O a n ă {Vohnä) de Ponor protestează înaintea voievodului

Transilvaniei, Ştefan Bathory, pentru treimile lor din posesiunile P o n o r şi O h a b a , care fuseseră răpite

pe nedrept odinioară şi anexate cetăţii Hunedoara de către castelanul T o m a Kys; protestul este

urmat de porunca voievodului către autorităţile comitatului, cu deosebire către a d u n a r e a nobililor

89 90
comitatului H u n e d o a r a şi districtului H a ţ e g , d e a reda Ponorenilor c e e a c e li s e c u v e n e a . Nu peste

mult timp, la 17 ianuarie 1493, regele Vladislav II îi confirmă pe nobilii Petru, loan şi Stroia d e Ponor în
91
stăpânirea posesiunii O h a b a şi a unei jumătăţi din P o n o r . Prin urmare, aceşti nobili obţin d e la rege
BCU Cluj / Central University Library Cluj
recunoaşterea dreptului lor asupra a mai mult decât o treime, pe care o reclamaseră ca fiind inclusă

abuziv în domeniul cetăţii Hunedoara. Un d o c u m e n t din 2 6 februarie 1493 consfinţea faptul că nobilii

Petru, loan şi Stroia d e Ponor fuseseră puşi în stăpânirea O h a b e i şi a jumătăţii din Ponor fără
92
împotrivire . în acelaşi a n (o vor f a c e şi în 1495), nobilii din Ponor (fraţii loan, Petru, O a n ă , Vâlcul şi

Roman), alături d e Cândeşti, se o p u n lui Ladislau Arca, d e o a r e c e acesta voia să fie pus în stăpânire
93
la Livadia şi V a l e a L u p u l u i . Tot în 1493, nobilul Nicolae, fiul răposatului Mihail, fiul lui Ştefan de

Paroş, z ăl o g e a nobilului Petru, fiul răposatului Hălmagiu de Ponor, o pătrime din părţile d e posesiune

' ANM, Dl. 37 653. Vezi I. A. Pop, Mărturii documentare privinddomeniulHunedoara la. sfârşitulsecoluluiai XV-lea.
în "Studia Universitaüs Babeş-Bolyai", Historia. XXXII. 1987. fase. 2, p. 17-19. 22-24.

8 8
ANM, Dl. 46 144.

8 9
Vezi I. A. Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele
XTV-XVI, Cluj-Napoca, 1991, p. 115-120.

9 0
C. Feneşan, op. cit. p. 187-188.

91
Ibidem, p. 188.

9 2
ANM, Dl. 46 212.

9 3
ANM, D1.29 560, Dl. 30 489.
pe care el le a v e a în Ponor şi O h a b a ; în 1 5 0 1 , pomenitul Nicolae d e Paroş îl reclama pe Petru de
94
Ponor că o c u p a s e părţile din Ponor şi O h a b a pe care le luase cu titlu d e z ă l o g . Reiese deci că şi

nobilii din Paroş s t ă p â n e a u mărunte părţi de posesiune la Ponor şi O h a b a , părţi pe care nobilii locali

încercau să le recupereze pe orice cale.

C u toate acestea, principalii rivali ai localnicilor l a ' P o n o r şi O h a b a rămăseseră, după 1479-

1480, Cândeştii. Nici aceştia nu trăiau în deplină armonie, dacă, la 2 februarie 1496, Mihail Kendefy îl

oprea pe vărul s ău Petru Kenderes d e la înstrăinarea unor posesiuni şi părţi d e posesiune, între care
95
şi P o n o r u l . însă la 1 iulie 1496, cei doi Cândeşti, împreună, sunt întăriţi d e către regele Vladislav II în

posesiunile lor, a n u m e Râu d e Mori, Suseni, Brazi, Ostrovel, Nucşoara, O h a b a Sibişel, Valea, Federi,

jumătăţile d e posesiune din Ponor, Bar, Câmeşti, Pâclişa, Unciuc, S â n p e t r u , Reea, plus părţile din
96
Poieni, Galaţi şi F i z e ş t i . N o u a confirmare dată în favoarea Cândeştilor a stârnit, c u m era d e

aşteptat, acerbe împotriviri ale micilor stăpâni din Galaţi, Fizeşti, Ponor, Bar şi alte locuri. Pentru

jumătatea d e Ponor, s-au o p u s la punerea în stăpânire Stroia, Petru, loan, O a n ă , Vâlcul, Daniel şi

R o m a n . în 1499, nobilii Dragomir (Dragwmet) şi Neag (Naag) de Bar se plâng voievodului

Transilvaniei că familia G â n d e a (Mihail C â n d e a şi Petru Cândreş), s u b pretextul daniei din 1496,

97
intenţionează să le răpească j u m ă t a t e a lor din B a r . La 8 iunie 1499, printr-un mandat al voievodului
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Transilvaniei către capitlul albens, Cândeştii fac o nouă încercare spre a fi puşi în stăpânire, pe baza

confirmării din 1496, dar iarăşi întâmpină împotrivire în mai multe locuri, între care şi Ponor, unde se
98
o p u n aceiaşi nobili Stroia, Vâlcul şi P e t r u . Profitând de o împrejurare favorabilă din 1499, a n u m e d e

confiscarea pentru necredinţă a bunurilor lui Petru Cândreş, nobilii din Ponor vor avea, d e o c a m d a t ă ,

câştig de cauză. Astfel, un act din 2 0 august 1500, dă d e ştire că posesiunile întregi Ponor şi O h a b a
99
erau ale lor şi că erau hotărnicite în favoarea lor . Victoria era însă destul d e firavă, din m o m e n t ce,

c u m s-a văzut, încă în 1 5 0 1 , Nicolae d e Paroş îl reclamă pe Petru d e Ponor pentru ocuparea unor

părţi ce erau doar zălogite. Pe de altă parte, nici Cândeştii nu a u renunţat la luptă: u n d o c u m e n t din

9 4
ANM, Dl. 29 586; Csanki D., op. cit., p. 220.

9 5
ANM, Dl. 27 567.

9 6
ANM, copie în Colecţia Solyom-Fekete, II, f. 122-124.

97
Ibidem.

ANM. Dl. 30 494.

9 9
ANM. Dl. 30 949.
1507 atestă faptul că loan C â n d e a de R â u d e Mori zălogise o serie d e posesiuni, între care şi
100
Ponorul . Rezultă că disputa între Cândeşti şi aceşti nobili locali n u va înceta nici în secolul X V I .

între timp, Ponorenii se implică în alte acţiuni în zonă. Astfel, la 1 septembrie 1500, nobilul Petru

Turcu {Petru Turcus) d e Ponor o acuză din nou pe v ă d u v a lui " S â m i u ă n " (Szemjuan), o nobilă
1 0 1
d o a m n ă d e Pui, pentru p a g u b a de 15 florini, produsă reclamantului d e către aceasta din u r m ă . în

continuare, aceşti nobili de Ponor, în frunte cu Petru Turcu, încearcă p e la 1504 să-şi împartă bunurile

lor imobiliare din Ponor şi O h a b a (de data aceasta se v e d e că moşiile n u erau întregi), deţinute în

indiviziune, dar nu a u fost mulţumiţi cu departajarea făcută, d e o a r e c e , prin anul 1 5 1 1 , îşi disputau

încă în faţa autorităţilor h u n e d o r e n e un ioc de pescuit, o pădure, u n râu şi u n râu "cu m o a r ă " sau "al
102
morii" . Numele rudelor implicate în aceste dispute de la c u m p ă n a secolelor X V şi XVI sunt Petru

Turcu, Vâlcul s au Vâlciul {Walchwl, WlkwJ), Stroia, V o i n e a sau O a n ă , R o m a n , S t a n d u l , lanul, Vâlsan

(Wlzan), Mihail. Din d o c u m e n t u l d e la 2 0 august 1504 (legat d e ieşirea din indiviziune), pare să reiasă

că Vâlcul, Stroia, Voinea, R o m a n şi S t a n d u l erau fraţi de s â n g e (după tată) cu Petru Turcu de Ponor:

exponitur nobis in personis nobilium Petri et Walchwl de Ponor, quomodo ipsi, cum nobil/bus Ztroya,
103
Vohna, Roman etZtanchwl, de eadem Ponor, fratribus suis camalibus... (vezi anexa 2). Frate cu

BCU Cluj / Central University Library Cluj

aceştia poate să fi fost şi nobilul loan d e Ponor, pomenit în câteva d o c u m e n t e mai vechi şi, poate,

decedat între timp.

S e constată că în deceniul 1480-1490, vechile dispute sunt aplanate datorită împăcării şi

înţelegerii dintre Gândeşti şi nobilii din R â u Bărbat (1479) şi daniei făcute d e rege lui loan Corvinul

(1482). în deceniul care a urmat morţii suveranului însă, controversele reîncep pe faţă între nobilii

menţionaţi (Cândeşti, Ponoreni) şi domeniul Hunedoarei, al cărui s t ă p â n era loan Corvinul (rămas

a c u m fără protecţie regească), între Cândeşti şi cei din Ponor, între aceştia din urmă şi Ladislau Arca

şi, în fine, chiar în interiorul grupurilor de nobili din Râu Bărbat şi R â u d e Mori, adică între rude şi foşti

aliaţi.

La capătul tulburatului secol X V , constatăm că mai multe familii şi-au disputat stăpânirea

asupra posesiunilor Ponor şi Ohaba-Ponor, organizate din vechime, conform principiilor dreptului

feudal românesc, d u p ă rânduiala cnezială şi integrate apoi cutumei din Regatul Ungariei, adică

1 0 0
loan A. Pop, Din documentele Arhivelor Naţionale Slovace de la Bratislava despre Ţara Haţegului la începutul
secolului al XVI-lea, în "Sargetia". XVÜI-XIX, 1984-1985. p. 218.

1 0 1
C. Feneşan, op. cit.,p. 189.

102
Ibidem, p. 189-191.

Ibidem, p. 189.
dreptului feudal d e inspiraţie a p u s e a n ă . Principalele familii care a u avut stăpâniri la Ponor şi O h a b a -

Ponor în secolul X V , în ordinea menţionării lor în izvoare, a u fost: 1) urmaşii cnezului Lelu d e Râu

Bărbat şi alţi nobili originari d e acolo; 2) urmaşii unei (unor) familii cneziale locale din Ponor; 3) lancu

de H u n e d o a r a şi moştenitorii săi; 4) Cândeştii d e Râu de Mori (vezi anexele). Trebuie să observăm

că această ordine reflectă succesiunea momentelor obţinerii drepturilor oficiale de stăpânire, dar nu şi

vechimea stăpânirilor reale, bazate pe dreptul cutumiar românesc. Astfel, p r e s u p u n e m , pe baza

indiciilor existente, că fiii lui Lelu uzurpaseră la 1404 şi chiar anterior vechi drepturi tradiţionale de
104
stăpânire, avute d e cnezii locali din P o n o r . Unul dintre aceştia încerca încă la 1408 - d u p ă c u m s-a

menţionat - să iasă d e s u b tutela Leleştilor. S e mai cuvine să relevăm că toate cele patru familii

(grupuri d e familii) avute în atenţie sunt d e origine cnezială şi r o m â n e a s c ă , cele mai multe păstrându-

şi specificul etnic pe p a r c u r s u l secolului X V .

între toţi stăpânii Ponorului şi ai Ohabei-Ponor (inclusiv în interiorul familiilor locale), a existat

o competiţie pentru acapararea a cât mai multor drepturi în aceste posesiuni, fapt care a condus la

conflicte şi procese. între competitori, unul foarte redutabil era statul feudal maghiar, simbolizat prin

rege şi prin instituţiile adiacente (de e x e m p l u , cetăţile regale). Astfel, încă înainte de 1404, Ponorul

BCU Cluj / Central University Library Cluj

(ca mai toate satele/cnezatele haţegane), fusese inclus formal în domeniul cetăţii regale Haţeg, ceea

ce î n s e m n a că stăpânii locali trebuiau să dea cetăţii o cotă parte din venituri şi să v e g h e z e la

exercitarea altor îndatoriri. Chiar şi în m o m e n t u l daniei iniţiale către Leleşti (1404) se precizează

această apartenenţă a Ponorului la domeniul cetăţii Haţeg. Mai târziu, înainte d e jumătatea secolului

X V , c â n d există indicii că stăpânirea la Ponor se exercita (şi) cu drept nobiliar, s-a produs ieşirea din

domeniul cetăţii (deşi, la 1453, întreaga posesiune e prezentată ca parte a domeniului Devei). Dar

statutul Ponorului a rămas m e r e u labil din acest punct d e vedere, din m o m e n t ce, la 1492, satul

(împreună cu O h a b a vecină), încearcă să se desprindă din domeniul Hunedoarei, în care fusese

inclus "odinioară, pe nedrept". Această uzurpare se va fi produs, probabil, d u p ă 1453 - când lancu de

Hunedoara îşi mai a d ă u g a câteva zeci d e sate (între care şi Ponorul) şi târguri la cele peste 900, pe

care le deţinea -şi înainte d e 1482, c â n d , d u p ă c u m s-a arătat mai sus, Ponorul era considerat parte a

domeniului Hunedoarei. Pe parcursul acestui secol X V , se remarcă uşor, eludarea treptată a regulilor

d e stăpânire cnezială şi r o m â n e a s c ă şi înlocuirea acestora cu principiile dreptului feudal a p u s e a n ,

bazate pe actul scris d e danie d e la rege, pe înnobilare, pe dreptul primului născut, pe pătrimea

cuvenită fetelor {quarta puellaris) etc.

Prin urmare, observaţia că Ponorul nu avea familie cnezială sau nobiliară proprie (vezi R. Popa, op. cit. p. 140) nu se
poate susţine.
 Reluînd lucrurile sub aspect genealogic, se costată că, de iure, cel puţin d o u ă generaţii

originare din R â u Bărbat a u stăpânit la Ponor p â n ă la 1458. Este v o r b a despre Barbu, Dumitru,

Ştefan, Danciu şi Giurcă, fiii lui Lelu şi despre Dumitru, fiul pomenitului Barbu. Dintre cei din prima

generaţie, Ştefan pare să fi rezidat chiar la Ponor, dar nu se ştie exact c u m şi-a pierdut el o parte din

drepturi în favoarea nepotului Dumitru. Acest Dumitru murise d u p ă 4 ianuarie 1457 (când era

confirmat în stăpânirile sale), dar înainte d e 8 iunie 1458 (când este menţionat ca mort fără urmaşi

masculini), d a c ă n u c u m v a chiar înainte d e 29 ianuarie 1458 ( c â n d Cândeştii obţineau oficial

posesiunile lui, inclusiv j u m ă t a t e din Ponor). C u toate acestea, în 1459 şi în 1473, c u m s-a arătat, un

grup de mici feudali din R â u Bărbat (din familia lui Lelu, a protopopului Dobrotă şi, poate, din altele),

contestă drepturile d e stăpânire ale Cândeştilor la R â u Bărbat, Hobiţa, Urie, Federi, Bar şi Ponor.

Poate că unii din cei ce protestau contra Cândeştilor erau urmaşii lui Ş t e f a n d e Ponor, fiul lui Lelu

(sau, la 1459, putea să fie chiar Ştefan însuşi) şi rezidau în z o n a din P o n o r (o şesime din posesiune)

ce făcuse parte din treimea cnezatului Ponor, Strei şi Livadia, menţionată la 1404 şi nepreluată de

Cândeşti. C u alte cuvinte, d u p ă moartea lui Dumitru, fiul lui Barbu, şi d u p ă departajarea din 1479, cei

din Râu Bărbat mai puteau să deţină cel mult o şesime din Ponor, v e c h e porţiune din cnezatul Ponor,

Strei şi Livadia, divizat încă înainte d e 1404.

BCU Cluj / Central University Library Cluj
în m o d curios, cei mai activi în lupta contra Cândeştilor n u a u fost urmaşii lui Lelu, ci aceia ai

protopopului Dobrotă şi ai rudelor lui. Unul din fiii protopopului, a n u m e Costea, a avut, se pare, cinci

băieţi: Ladislau, Dumitru, Dobrotă, Simion şi larul. Dintre ei, Ladislau a ajuns curtean regal şi slujbaş

al lui lancu d e H u n e d o a r a (menţiune din 1462) şi, de pe această poziţie d e mare prestigiu, s-a situat

în fruntea luptei contra Cândeştilor. El a fost numit, credem, şi Ladislau R o m â n u l (O/ari), datorită mai

ales anturajului străin în care s-a mişcat. A avut o viaţă neobişnuit d e lungă, fiind prezent în

d o c u m e n t e din e p o c a lui lancu p â n ă în 1494. Cel puţin doi din fiii lui Costea - Simion şi Dobrotă - au

urmat calea preoţiei, ca şi bunicul lor.

încercăm şi alte identificări, tot cu titlu de ipoteză: loan P a g a n (1459) ar putea fi fiul lui
1 0 5
Neagu , fratele protopopului Dobrotă; Valentin Barb (1459) este fiul lui Barbu şi deci frate cu

Dumitru, Stanciu şi Ciula; Ştefan (1459) poate să fie chiar fiul lui Lelu sau al unui N e a g u , rudă cu

protopopul Dobrotă; Danciul, fiul unui Petru (1462; 1476), ar putea fi nepotul lui Zeru (rudă cu

protopopul Dobrotă) s au al lui Filip (1411) etc. Danciul, fiul lui Itul d e R â u Bărbat (1476) este membrul
106
unei familii nobiliare care, de la Itul încoace, numără circa z e c e generaţii c u n o s c u t e .

1 0 3
Pentru acest Neagu, protopopul Dobrotă şi alte rude ale lor din Râu Bărbat, la începutul secolului XV, vezi Ibidem, p.
115-117.

106
M i k e S., Collectif) GenealogicaeNobilitatis Transsilvanicae. vol. B l , p.334-335 (Manuscris la Bibi. Academiei, filiala
Cluj, cota provizorie A. 421).
 Cândeştii, dăruiţi la 2 9 ianuarie 1458 cu exact aceleaşi posesiuni şi părţi de posesiune

donate cu un a n înainte lui Dumitru, fiul lui Barbu de Ponor (excepţie satul Plăişor sau Uric,

nepomenit la 1457), sunt Ladislau, fiul iui C â n d e a şi fratele s ă u , loan Cândreş. C u m s-a menţionat,

Cândeştii au fost contestaţi în mai multe rânduri pentru posesiunile Hobiţa, Urie, Federi şi pentru

părţile din R â u Bărbat, Bar şi Ponor, de către grupul d e feudali din R â u Bărbat (sau originari d e

acolo). Cei numiţi la 1473 dintre Cândeşti sunt Ladislau C â n d e a , cu fiii săi Nicolae şi Mihail şi cu

fratele Cândreş. în fine, la 1496, Mihail C â n d e a şi Petru Cândreş (vărul lui Mihail şi fiul lui loan

Cândreş) obţin confirmarea stăpânirii pentru o s e a m ă de posesiuni, inclusiv pentru jumătate din

Ponor, dar sunt contestaţi de urmaşii lui Petru d e Ponor. C u alte cuvinte, Cândeştii pomeniţi în secolul

XV, în d o c u m e n t e referitoare ia Ponor, sunt C â n d e a Laţcu (numeie r o m â n e s c al lui Ladislau), fratele

său, loan Cândreş, fiii lui loan C â n d e a (Cândreş), apoi Nicolae şi Mihail, fiii lui C â n d e a Laţcu şi vărul

lor Petru Cândreş. Pe Mihail C â n d e a şi Petru Cândreş, finalul veacului X V îi găseşte încercând să

intre legal în stăpânirea unei jumătăţi din Ponor (vezi anexa 3).

Hunedoreştii (vezi a n e x a 4) nu a u rămas prea mult timp stăpâni în Ţara Haţegului, datorită

stingerii neamului. Pe d e altă parte stăpânirea lor, inclusiv la Ponor, pare să fi fost una superioară,

BCU Cluj / Central University Library Cluj

suprapusă, fără dislocarea concretă a vechilor feudali locali. Ne vine greu să credem că lancu d e

Hunedoara, d u p ă ce l-a răsplătit cu atâta dărnicie pe credinciosul s ă u Petru, fiul lui Stroia, la

Târgovişte, în anul 1447, să-i fi luat Ponorul peste şase ani. A c e e a ş i impresie o lasă şi atitudinea

regelui Matia. Acesta, d u p ă ce îi întăreşte pe Cândeşti (1458) şi p e Ponoreni (1458) în stăpânirea

părţilor lor din Ponor, d u p ă ce emite "scrisori" d e oprelişte împotriva Cândeştilor şi în favoarea celor

din Râu Bărbat, în legătură tot cu Ponorul şi cu alte posesiuni, d o n e a z ă o mulţime de sate din

Hunedoara şi Haţeg (inclusiv Ponorul) fiului s ă u loan Corvinul (la 1482). După moartea acestuia

(1504), posesiunile a u revenit d e drept nepotului lui Matia, Cristofor, mort şi el d e timpuriu (1505), iar

apoi a u revenit coroanei, d e o a r e c e n e a m u l lui lancu de Hunedoara se stinsese pe linie masculină. La

8 decembrie 1506, regele Vladislav II d o n a aceste vaste posesiuni Beatricei, v ă d u v a lui loan Corvinul

şi fiicei lor Elisabeta . Dupa moartea văduvei lui loan Corvinul (1510), aceste bunuri (inclusiv

Ponorul) sunt date, la 22 martie 1510, celui de-al doilea soţ al acesteia, a n u m e G h e o r g h e de
108
Brandenburg .

11
1 . Pataki, Domeniul Hunedoara la începutul secolului alXVI-lea. Studiu şi documente. Bucureşti, 1973, p. 132-138.

18
Ibidem?- 141-144.
 in tot timpul cât Hunedoreştii (Corvineştii) şi urmaşii lor a u figurat ca stăpâni la Ponor, s-a

exercitat în continuare acolo, tacit, şi stăpânirea feudalilor locali pomeniţi mai sus, care a u obţinut

privilegii (danii şi confirmări) d e la regii Ungariei şi voievozii Transilvaniei pentru partile lor din Ponor.

în fine, c u m o b s e r v a m mai sus, cei mai vechi stăpâni cneziali cunoscuţi şi originari din Ponor

au fost Stroia şi S t a n d u l de Ponor c u înaintaşii lor. Aceştia doi trebuie să fi fost fraţi, deoarece copiii

lor, Petru cu Hălmagiu, de o parte şi Ladislau, d e alta, sunt înfăţişaţi drept veri. Hălmagiu, pomenit în

documentele d e la 1447 şi 1458, a avut mai mulţi copii, între care, Petru Turcu - probabil cel mai

mare şi, categoric, cel mai activ dintre ei, la c u m p ă n a secolelor X V şi X V I -, loan, Vâlcul (Vâlciul),

Stroia, V o i n e a (Oană), R o m a n , S t a n d u l şi Ilea. Este cert că Ladislau, fiul lui Stanciu de Ponor, se

bucura de graţia cu totul specială a regelui Matia, deoarece acesta, la scurt timp d u p ă preluarea

domniei, emite într-o singură zi (cel puţin) trei d o c u m e n t e în f a v o a r e a sa, prin care el primeşte o

treime din Ponor şi O h a b a (împreună cu verii Petru şi Hălmagiu, care fuseseră titularii aceleiaşi danii

în 1447, dar care a c u m trec p e plan secund) şi jumătate din Ponor (împreună cu fratele său Mihail),

fostă a lui Dumitru, fiul lui Barbu, mort fără moştenitori direcţi. Prin aceasta, Cândeştii ar fi trebuit să

fie eliminaţi din Ponor, dar, c u m s-a arătat, nu s-a întâmplat aşa. Dania jumătăţii din Ponor, fostă a lui

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Dumitru (nepotul lui Lelu d e R â u Bărbat), către Ladislau, fiul lui Stanciu d e Ponor, ar putea să indice

o relaţie d e rudenie între acest Ladislau şi Leleşti, mai ales că B a r b u d e R â u Bărbat a avut un fiu

numit Stanciu. A c e s t a din urmă ar fi putut să fie tatăl lui Ladislau d e Ponor, deşi, ca frate al iui

Dumitru, ar fi trebuit să figureze şi ei ca proprietar la Ponor, c e e a c e n u se întâmplă. P e d e altă parte,

tatăl lui Ladislau d e Ponor era frate cu Stroia, care nu are nici o legătură c u cei din Râu Bărbat. De

aceea, amintita relaţie d e rudenie r ă m â n e în continuare incertă. C u toate piedicile, teoretic, în anii

1492-1493, Petru Turcu cu unele rude ale sale stăpâneau în indiviziune întreaga posesiune O h a b a -

Ponor şi cel puţin o j u m ă t a t e din Ponor, ei încercând să-şi precizeze cotele-părţi la 1504, dar fără

succes deplin, deoarece la 1511 r e d a m a u autorităţilor comitatense injusta împărţire.

în concluzie, se poate constata că urmaşii celor confirmaţi d e lancu d e Hunedoara în

stăpânirea cu drept nobiliar a unei treimi din Ponor (deţinută dinainte d e către ei c u drept cnezial) şi a

unei treimi din O h a b a erau stăpâni ai aceloraşi moşii (sporite cu ceva) şi în jurul anului 1500.

Cândeştii par să fi pierdut mult din c e e a ce avuseseră la Ponor - dar n u se resemnează - iar

Corvineştii pierd totul prin stingerea neamului, o mare parte din averea lor ajungând în mâinile lui

Gheorghe d e Brandenburg la 1510. A c e s t a primeşte şi Ponorul (deoarece el figura în daniile similare

mai vechi şi s e considera în continuare, p e nedrept, că acest sat aparţinea cetăţii Hunedoara), dar

procedează ca şi Corvineştii, adică nu-i dislocă pe stăpânii-nobili locali. între aceşti stăpâni mărunţi şi

fără importanţă trebuie să-i plasăm şi pe alţi fraţi copertasi (menţionaţi p e alocuri în documente) şi pe

urmaşii fiilor lui Lelu d e Râu Bărbat (fii care primeau la 1404 întinse părţi din Ponor). Aceşti
moştenitori protestau contra Cândeştiior de Râu d e Mori la 1459 şi 1473, dar nu vor reuşi să păstreze

la Ponor decât infime părţi d e posesiune p â n ă în finalul secolului XV.

încercând o ierarhizare a familiilor care a u stăpânit la Ponor în secolul X V , pe prim plan se

situează de departe Hunedoreştii, cea mai bogată şi mai importantă familie din Regatul Ungariei din

acel timp. U r m e a z ă în ordine Cândeştii de Râu de Mori, cea mai importantă familie din Ţara

Haţegului, stăpânii a circa 2 0 d e sate şi părţi d e sate la un m o m e n t dat, a v â n d însă posesiuni şi funcţii

(încredinţate în primul rând d e către lancu de Hunedoara) şi în restul regatului. Fiii lui Lelu de Râu

Bărbat (mai ales Barbu) a u avut un rol important în districtul Haţegului la începutul secolului XV, ca

membri ai adunărilor cneziale locale şi ca o a m e n i de mărturie regali şi voievodali. C u m s-a menţionat,

un urmaş al protopopului Dobrotă de Râu Bărbat a ajuns curtean regal şi slujbaş al lui lancu d e

Hunedoara. în fine, Petru, fiul lui Stroia şi vărul lui, Ladislau, fiul lui S t a n d u l de Ponor s-au ridicat spre

j u m ă t a t e a secolului X V , exclusiv datorită meritelor lor militare şi credinţei cu care i-au slujit pe lancu d e

Hunedoara şi Matia Corvinul. în urma acestor merite, ei şi-au oficializat calitatea de feudali, fiind
109
recunoscuţi drept c n e z i - n o b i l i . Chiar şi în jurul anului '1500, nepoţii şi rudele lor, care participau la

adunările româneşti districtuale şi-şi disputau micile lor părţi din averea p â n ă atunci indiviză, se

intitulau cu mândrie nobili, deşi purtau, majoritatea, n u m e curat româneşti, articulate cu articolul
BCU Cluj / Central University Library Cluj
hotărât enclitic, tipic limbii române. A c e s t e n u m e (Vâlcul, O a n ă , S t a n d u l , Stroia, Ionul, Petrul etc.)

erau marca etniei şi confesiunii s a u legii lor distincte, iar titlul nobiliar reprezenta adaptarea la noile

realităţi, din dorinţa de a-şi menţine şi consolida rangul social. Familiile mai puternice şi active au pus

pe prim plan nobilitatea şi a s c e n d e n ţ a social-politică, desprinzându-se p â n ă la urmă din rândul

românilor (exemple: Corvineştii, Cândeştii), iar cele mai m o d e s t e a u folosit înnobilarea ca o

modalitate d e m n ă de supravieţuire la nivel local, păstrându-şi pentru multă vreme, dacă n u pentru

totdeauna, prin cei mai mulţi din membrii lor, specificul naţional şi confesional (exemple: Ponorenii, cei

din Râu Bărbat). Din aceşti mărunţi cnezi înnobilaţi în evul m e d i u şi ulterior, a i d o m a fiilor lui Stroia d e

Ponor, vor descinde cele peste 12 5 0 0 d e familii nobiliare româneşti înregistrate la începutul secolului
110
XIX în Transilvania, Banat şi P a r t i u m , care vor da elita mişcării naţionale româneşti în "secolul

naţiunilor" şi vor orienta în m o d decisiv conştiinţa publică spre unirea teritoriilor respective cu Români

Titlul nobiliar este mai vechi decât s-a presupus (C. Feneşan, op. cit, p. 183) şi datează, cum s-a arătat, din 1447.

L. Gyemant, Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii 1790şi 1848, Bucureşti, 1986, p. 366.
 Schiţe genealogice
ale unor familii din R â u Bărbat
în secolul X V

Lelu Neagu Giurcă

(1391;1402; (1391) (1391)
+ ante 1404 )

Barbu + a n t e 1 4 5 9 Dumitru Ştefan Danciu Giurcä

(1391;1402;1404;1411 (1391,1404, (1402;1404; (1391; 1404; (1391:1404;
, etc.Cas C l a r a (1459) 1 4 1 1 etc.) 1 4 1 1 etc.) 1 4 1 1 etc.) 1 4 1 1 etc.)
cäs. Clara (1459)

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Stanciu Dumitru Valentin Ciula
(1418;1424) (+1457- (1459.etc) (1459)
1458)

Mihail Latcu

Fiică Dobrotă (protopop)

Neagu (1411)

Zeru(1|411)
Gavril(1411)
Vlad larislau(1411) Costea
Petcu T
(1411) (1411)1
1(1411)
Lazăr
Dobrotă larul
Danciu Ladislau Dumitru Simion
(1462) (1462)
(1462; 1476) (1462 • (1473 (1462)
etc.) etc.)
Ştefan (1476)
Litui loan
(1411) (1411)
 Schiţă genealogică
a unei familii d e P o n o r (Ţara Haţegului)
în secolul X V

X
1
Stanciu de Stroia d e P o n o r
Ponor(+ante1458) (1447)

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Ştefan Ladislau Mihail Petru (1446; Şerban Hâlmagiu
(1447) (1458) (1458) 1447;1458) (1447) (1447;1458)

loan Petru Turcu Vâlcul Stroia Voinea Roman Stanciul

(1492 ( 1 4 9 2 ; 1504; (Vâlciul) (1492;1504; (Oanâ) (1504; (1504;
1493 1505; 1508; (1504; 1505;1508; (1492;1504; 1508; 1508;
1495 1511;1519) 1511) 1511) 1508;1511) 1511) 1511;
1500) 1519)

N o t ă : în secolul X V şi la î n c e p u t u l secolului X V I , mai a p a r c a s t ă p â n i la Ponor, dintre

localnici : l u g a , fiul lui S t a n i s l a u ( 1 4 0 8 ) , Stroia, fiul lui N i c o l a e ( 1 4 4 7 ) , l o a n , fiul lui Ş e r b a n ( 1 4 5 8 ;
a c e s t a ar p u t e a fi n e p o t u l d e frate al lui H ă l m a g i u şi P e t r u , din schiţa d e m a i sus, dar nu există
d e o c a m d a t ă nici o certitudine în acest s e n s ) , Ionul (1508; 1 5 1 1 ; 1519), luan (1519), Vâlcean
( 1 5 0 8 ; 1 5 1 1 ; 1519) şi alţii.
 Schiţă genealogică
a Cândeştilor d e R â u d e Mori
în secolul X V

Nicolae zis C â n d e a
(cea. 1300)

Mihail zis C â n d e a
( + 1356-1359)

l o a n zis C â n d e a (zis C â n d r e ş ) C â n d e a II
( 1 3 9 4 ; 1 4 0 2 ; 1 4 0 4 etc. + 1 4 5 3 ( 1 3 9 4 ; 1 4 0 4 etc. + 1 4 4 9 )
castelan d e Haţeg castelan d e Muncaci, comite de

BCU Cluj l o/ aCentral University Library Cluj

n Cândreş
Mihail Cândea Nicolae Ana Cerna
(+1438) Latcu cast. d e M u n c a c i , (Nicodim) cas. I. căs.
»
comite d e Bereg, ( + ante de Vukaşin
zis C â n d r e ş vicecomite de 1453) Fărcădin de
(Ladislau) M a r a m u r e ş cast. d e (1431) Caraşova
(1430;1439; Hust
1 4 5 3 etc.) ( 1 4 3 0 ; 1 4 3 9 ; 1 4 4 3 ; etc.
+ a n t e 1468)

loan Petru Margareta Ladislau Andrei

(1454) (1492 (1454) (1468) (1468;
1493) 1479;
1482)

Vişa
Laţcu Nicolae oan Mihail (1495)
(1499; (1507; 1507 (1507)
1507; 1511) cas.
1511) Milita nep.
lui L.Arca

loan Ladislau Andrei

(1507) (1507) (1507)
 Anexa 4

Schiţă genealogică
a familiei Hunedoreştilor (Corvineştilor)

Costea

Şerb (1409)

Radul
Voicu Mogoş Radu(Ladislau)
( 1 4 0 9 ; 1 4 1 4 ) ( m . a n t e 1419) (1409) (1409:1419)
cäs. Elisabeta Marzsinai càs. Anca (văduv
din 1429)

Voicu l a n c u (loan)
BCU Cluj
loan
/ Central University
Clara
Library
Elisabeta
Cluj Marina
(1419) (n.ante1409; (m.ante (m.1450) cäs.loan căs. cu
m.1456) cäs. 1442) căs. Pancratia de Szekely Manzilla
Szilagy Erszebet Dendeleg de Argeş

fiică
căs. cu
Petru II
al Moldovei

Ladislau Matia
(1431-1457) (1443-1490)

loan Conan
(1473-1504)
căs. Beatrix de Frangepan

Elisabeta Cristofor
(1496-1508) (1499-1505)