You are on page 1of 2

Florin Iaru

Fisa bibliografica

Florin Râpă s-a născut la 24 mai 1954 (în București),


fiind fiul lui Ilie Râpă și al Luciei (n. Iaru). A
absolvit Facultatea de Filologie a Universității din
București, în 1978. Este căsătorit cu prozatoarea și
publicista Cecilia Ștefănescu. A fost membru al
Cenaclului de luni.

După absolvirea facultății, a fost profesor la Galați și


la Bulbucata, până în 1982. A devenit redactor al
editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada
1991-1992 a fost redactor la publicația Cotidianul.
Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul
1962, prin publicarea unor versuri în revista Luminița.
Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub
conducerea lui Nicolae Manolescu.

În anul 1981, volumul sau Cântece de trecut strada se


bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la
scrierea volumului Aer cu diamante.

Un membru extrem de important al Cenaclului de luni,


personaj emblematic al generației anilor '80
bucureștene, scenarist, Florin Iaru rămâne, conform
spuselor marelui critic Nicolae Manolescu, „făptura
închipuită de Modigliani, întrupare a ingenuității ce îi
maschează puternica inteligență”.

Opere:

Cantece de trecut strada, 1981

Aer cu diamante, 1982

La cea mai înaltă ficțiune, 1984

Înnebunesc și-mi pare rău, 1990

Poeme alese, 2002

Fraier de București, 2011

Povestiri cu final schimbat, 2013

Sanii verzi, 2017

Volume:
Prima mea beție, coord. de Gabriel H. Decuble; Ed.
Art, 2009;

Prima dată, coord. de Laura Albulescu și Andra


Matzal; Ed. Art, 2013;

Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban;


Editura Polirom, 2016;

You might also like