Psihologia limbajului şi comunicării ” – Lector univ. dr.

Marilena
Bratu

Terapia logopedică în procesele de comunicare,

Anul I

Oplean Ramona Viorela Andreea

Prezentare studiu de caz

Date anamnestice

Date de identificare a copilului : S., în vârstă de 5 ani şi 3 luni, frecventează grădiniţa cu program
prelungit de la vârsta de 1 an si 8 luni, învăţământ privat.

Motivul examinării : examinarea a fost solicitată de către educatoare în vederea stabilirii dezvoltării
lingvistice orale.

Date din anamneza personală şi familială : Copilul a avut o dezvoltare normală, după spusele mamei, a
rostit primele cuvinte în jurul vârstei de 2 ani, părea că are achiziţii lingvistice multiple, iar în jurul vârstei
de 3 ani a avut un regres, urmat mai apoi de noi achiziţii de cuvinte distorsionate, având aproape un
limbaj propriu.Părinţii, mama în special a încurajat copilul să folosească aceaste cuvinte în continuare,
nu o corecta şi nici nu folosea cuvinte pronunţate corect atunci când povesteau, amuzându-se de
limbajul său propriu.Ȋn jurul vârstei de 3 ani, de menţionat că au avut loc multe schimbări, S.a schimbat
grupa pe care o frecventa la grădiniţă, respectiv educatoarea şi cea mai mare parte dintre colegi, familia
s-a mutat într-o altă locuinţă, iar tatăl copilului absenta perioade din ce în ce mai lungi din cauza
serviciului, fiind plecat în străinătate.Mama a povestit că şi tatăl copilului a vorbit târziu, primele cuvinte
le-a spus în jurul vârstei de 4 ani.De asemenea, părintele, reconsiderând retrospectiv copilăria mică a
copilului, menţionează o serie de tulburări de dezvoltare motorie care ar putea fi corelate cu tulburările
de limbaj oral.S.prezintă deseori bâlbâială, mama menţionează că toţi membrii familie, inclusiv din
familia extinsă, bunicii, vorbesc foarte repede şi din această cauză copilul se bâlbâie.

Examenul somatic

Ȋn urma examinării componenteleor aparatului fonoarticulator nu au fost identificate malformaţii,

aspecte fiziologice deficitare.

Examenul funcţional

Ȋn urma examinării funcţionale a aparatului fonoarticulator au fost identificate deficite la nivelul :

- motricităţii linguale

- motricităţii mandibulare

- motricităţii labiale

- coordonării activităţii respiratorii

- auzului fonematic

- actului fonematic
Examenul preachiziţiilor

Ȋn urma examinării preachiziţiilor prin sarcini şcolare au fost identificte următoarele aspecte :

- Lateralitatea este dreaptă (atât a ochi, mână, ureche, cât şi la picior), aceasta fiind evidenţiată cu
ajutorul probelor de tipul : loveşte cu piciorul mingea, indică obiectul cu degetul, priveşte cu un
singur ochi prin gaura cheii;
- Schema corporală este funcţional configurată (copilul identifică părţile corpului, le denumeşte şi
execută acţiuni cu acestea la cerere);
- Structurile senzorial-perceptive sunt funcţionale ( formă, culoare, mărime), copilul le
diferenţiază, indică imagini corespunzătoare, însă le denumeşte cu dificultate.
- Demonstrează conservarea cantităţii, formei în cadrul unor exerciţii de tipul ꓽ stabileşte dacă
două pătrate sunt la fel sau diferite ca mărime;
- Are achiziţionat conceptul de numărat, numără crescător până la 10.
- Nu utilizează corespunzător grupul verbal ( nu respectă timpurile şi modurile verbale);
- Nu utilizează formele neaccentuate ale pronumelui, mai ales atunci când flexiunea presupune
un acord mai delicat între subiect şi predicat (de exemplu, structura „nu-mi place mazărea’’ este
înlocuită „mazărea nu pace”)
- Utilizează corespunzător prepoziţiile (pe, sub, în, lângă) atât în sarcini care evaluează limbajul
expresiv, cât şi în sarcini care evaluează limbajul receptiv;
- Nu elaborează structuri lingvistice complexe, regulile de structurare morfolexiclă şi cele
semantico-pragmatice nefiind corect implementate;
- Orientarea spaţiotemporală este bine configurată, utilizează structuri adverbiale;
- Abilităţile de procesare fonologică, inclusiv auzul fonematic, sunt deficitar structurate atunci
când în evaluare sunt utilizate structuri lingvistice care valorifică fonemele distorsionate în actul
pronunţiei;
- Abilităţile respiratorii sunt deficitare, copilul are un volum respirator scăzut şi o capacitate
redusă de prelungire a expirului. Ca urmare a acestui fapt, există tendinţa respirării prin
cavitatea bucală exclusiv, deşi poate dirija jetul de aer şi prin cavitatea nazală.
- Motricitatea generală este bine structurată, nu sunt dificultăţi în executarea mişcărilor de bază,
precum : mersul, manipularea obiectelor;
- Motricitatea fină a aparatului fonoarticulator este disfuncţională.Se remarcă şi controlul slab
asupra musculaturii mandibulare, în timpul pronunţiei mandibula copilului alunecând fără
control înspre partea dreaptă.Copilul nu conştientizează dificultăţile de control al grupelor
musculare ale mandibului.
- stil de vorbire grăbit şi bâlbâit;
- stil de lucru pripit-impulsiv;
- agitaţie psihomotorie; reuşeşte cu dificultate să îşi focalizeaze atenţia, mai ales asupra sarcinilor
pe care le apreciază încă de la început ca fiind dificile;
Examinarea limbajului oral

Ȋn evaluarea acestor structuri a fost utilizat albumul logopedic, dar şi alte liste cu material lingvistic,
precum şi soft-uri educaţionale (profilurile de pronunţie – program computerizat; Valizele magice –
program computerizat).

Ȋn urma evaluării derulate s-a putut evidenţia faptul că prezintă aspecte simptomalogice caracteristice
tabloului dizartric precum vorbire neclară, confuză, sunetele distorsionate/omise de copil sunt : r, l,ş, s,z,
c, g, ţ,h. Nivelul inteligibilităţii vorbirii, în ansamblu, este foarte scăzut, copilul fiind înţeles doar de
membrii familiei, mai ales de mamă, persoanele nefamiliarizate cu vorbirea acestuia aflându-se în
imposibilitatea înţelegerii a mai mult de 40% dintre cuvintele utilizate într-un act conversaţional, ceea ce
punctează imposibilitatea înţelegerii cu interlocutorii, fapt foarte frustrat pentru copil, care a început să
aibă accese de furie la grădiniţă.Conform lui Anca (2007 apud Mare, 1930), pentru a se putea realiza
comunicarea între doi interlocutori, fiecare trebuie să prezinte un nivel al inteligibilităţii vorbirii peste
70%. Ȋn aceste condiţii, copilul şi-a dezvoltat un mecanism de autoapărare de tipul comportamentului
evitant şi al unei exagerate sensibilităţi ori de câte ori este solicitat să repete ceea ce doreşte să spună
( în acest fel, de cele mai multe ori, copilul sfârşeşte prin a plânge sau a face o criză de nervi).

Diagnosticul logopedic

Având în vedere aspecte mai sus menţionate, diagnosticul este de tulburare de pronunţie.Această
tulburare presupune dificultăţi articulatorii, dar mai ales coarticulatorii şi perturbări afectiv-emoţionale
(plânge când se află în dificultate, sau atunci când vrea să se joace cu colegii de grădiniţă, pentru că nu
este înţeleasă şi colegii nu vor să se mai joace cu ea fiindcă nu ştie să vobească) ca urmare a faptului că
aceasta îşi conştientizează dificultăţile de vorbire.

Perturbările afectiv-emoţionale, precum şi cele comportamentale nu sunt propriu-zise, acestea fiind

cauzate de tulburarea dizartrică.

Date obţinute pe parcursul derulării programului de intervenţie

Direcţiile care trebuiesc a fi urmăriteîn tratarea dizartriei sunt :

-intervenţia în plan motor;

-intervenţia în plan respirator;

-intervenţia în plan rfonator;

-interventia în plan articulator;

Programul de intervenţie a debutat cu focalizarea asupra abilităţilor motorii fine, dezvoltarea abilităţilor
articulatorii şi coarticulare.De asemenea, programul de intervenţie a vizat şi dezvoltarea laturilor
morfolexicale, sintagmatice şi pragmatice a limbajului.

Ȋn acest sens au fost desfăşurate exerciţiile clasice de antrenare motorie, de antrenare a abilităţilor
respiratorii şi de stimulare a auzului fonematic şi a procesărilor fonologice ( capitolul III din Bodea
Haţegan, 2013).
Intervenţia în plan motor presupune ca şi obiective :

-urmărirea dezvolătrii conduitelor motorii de bază ( mers, prehensiune, mişcări de rotaţie, de supinaţie
şi pronaţie).

-dezvoltarea musculaturii fine (faţă, limbă, buze, mandibulă, văl palatin, musculatura laringiană, digitală,
manuală);

-dezvolatarea abilităţilor de coordonare musculară (ochi, picior, mână).

Aceste obiective vor fi urmărite pe parcursul desfăşurării unor jocuri.

Intervenţia în plan respirator

-creşterea controlului asupra mişcărilor respiratorii

-eliminarea dischineziilor respiratorii

-dezvoltarea capacităţii de prelungire a actului expirului şi inspirului

-dezvoltarea abilităţilor de coordonare a musculaturii în actul respirator

-creşterea volumului respirator

Intervenţia în plan fonator

Ȋn acest plan se urmăreşte :

-dezvoltarea musculaturii tractului fonator

-coordonarea mişcărilor respiratorii, a celor fonatorii şi articulatorii.

Vocea se emite şi se modelează cu ajutorul vocalei „a”, prelungit (aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa), scurt

(aaa), cu pauze alternative (aaaaaaaaaa pauză aaa pauză aaaaaaaaaa pauză).Apoi se insistă asupra
articulării vocii în registre de tonalităţi diferite, cu intensităţi diferite.

Intervenţia în plan articulator

Ȋn cele mai multe cazuri de dizartrie, nivelul scăzut al inteligibilităţii vorbirii este dat de abilităţile
articulatorii deficitare.Astfel, se întâmpină o serie de dificultăţi în articularea în special a consoanelor
explosive – din cauza faptului că acestea facilitează producerea spasmului articulator.Articularea
explosivelor implică şi un grad crescut de concentrare al undei de aer, precum şi o coordonare fină a
aparatului fonoarticulator.

Ȋn cadrul evaluării iniţiale s-a utilizat modalitatea de culegere a mostrelor de limbaj, care se va folosi şi
ulterior, copilul a putut elabora doar 16 enunţuri, legate toate de tema „ Anotimpul iarna”; enunţurile au
fost foarte scurte (de exemplu :”Iarna facem om de zăpadă.”), marcate de o sărăcie lexicală şi de o serie
de disfuncţionalităţi de factură morfosintactică.
Etapele demersului logopedic în tabloul dizartric sunt similare cu cele ale terapiei logopedice clasice :
etapa pregătitoare ( sunt antrenate şi dezvoltate preachiziţiile), etapa emiterii sunetului, etapa
diferenţierii suntului izolat emis, etapa consolidării sunetului, etapa diferenţierii sunetului la nivel de
silabe şi cuvinte, etapa automatizării sunetului.

Etapa pregătitoare

Activităţile din această etapă sunt gândite cu ţintă asupra limbajului.Ȋn această etapă se vizează
antrenarea preachiziţiilo de care este nevoie în vederea dezvoltării limbajului oral.Se antrenează
abilităţilor motorii generale şi fine ale nivelului membrelor superioare, inferioare, la nivelul aparatului
fonoarticulator.

Abilităţile respiratorii sunt de asemnea, vizate, se insistă asupra diferenţierii respiraţiei verbal de cea
nonverbală şi a respiraţiei orale de cea nazală.Exerciţiile de antrenare motorie, de respiraţie şi fonaţie
pot fi coroborate sub forma exerciţiilor de gimnastică respiratorie, având în veddere că limbajul
presupune o articulare a mai multor componente şi subcomponente de la nivelul tractului
fonoarticular.Toate aceste exerciţii sunt lucrate şi In relaţie cu abilităţile perceptiv-auditive Si cu celelalte
preachiziţii : schemă corporală, lateralitate, orientare spaTiotemporală, structuri senzorioperceptive,
structuri ritmice, functionare mnezică, funcTionare atenţională, stimulare cognitivă (Anca, 2005).

Etapa emiterii sunetului

Ȋn etapa de emitere a sunetelor se urmăreşte emiterea sunetelor afectate, distorsionate, omise sau
înlocuite/substituite.

Emiterea sunetelor se realizează prin :

-emitere spontană ( cu ajutorul onomatopeelor)

-emitere prin derivare ( cu ajutorul sunetelor deja corect emise);

-emitere prin demonstraţie ( bazată pe imitaţia în faţă oglinzii logopedice);

-emitere ortofonică;

De exxemplu, dacă se urmăreşte emiterea sunetului „c” se pot face diferite exerciţii.

Nu de puţine ori, pentru a-l stimula pe copil, logopedul deseneaă pe o coală de hârtie sunetul care îi
crează copilului probleme la pronunţie, în acest caz C.

Copilul poate să o coloreze cum vrea el, desenul urmând să îi fie dăruit drept premiu în momentul în
care va reusi o pronunţie corectă.

O atenţie deosebită se acordă privitului în oglindă, copilul fiind rugat să urmărească cu foarte mare
atenţie care sunt mişcările pe care le realizează logopedul pentru a pronunţa corect sunetul C. Treptat,
micul pacient învaţă să adopte o poziţie corectă a buzelor, obrajilor, dar şi a limbii, astfel încât
pronunţarea devine mult mai uşoară.

Ȋn cadrul şedinţelor de logopedie, specialistul va insista în lucrul cu micul pacient până când acesta va
ajunge să pronunţe corect sunetul C şi nu cu anumite greşeli. Şi asta deoarece în caz contrar este posibil
ca micuţul să adopte noua formula eronată a sunetului drept cea bună.
 Ȋn momentul în care se obţine o corectare a sunetului C, logopedul începe procedura de fixre a acestuia
în diverse silabe, în cuvinte, dar şi în propoziţii.

Pentru început, toate exerciţiile de pronunţie ce sunt realizate cu micul pacient trebuie să se faca în
şoaptă, pe măsură ce copilul se obişnuieşte cu pronunţia corectă a sunetului C trecându-se la creşterea
tonalităţii vocii acestuia.

Astfel, sunetul C, care este de această dată rostit corect, se va introduce in:

•Silabe :

1.Silabe directe (co, ca, cu, ci, ce, etc)

2.Logatomi (aci, aca, aco, ecu, eco, ico, ici, oce, oca, uce, uco, etc)

3.Silabe, ce pot fi cu şi fără sens (ac, sac, mac, cap, sec, cep, cor, dac, etc)

•Cuvinte :

1.Cu sunetul C fiind inclus într-o poziţie iniţială – casa, cala, cale, caine, cal, corect, cuvant, curios,
cercevea, cernut, etc

2.Cu sunetul C fiind inclus într-o poziţie mediană – acasa, lacom, vaca, cocos, acum, vacanta, balcon,
musca, sticla, scoica, nuca, tricou

3.Cu sunetul inclus într-o poziţie finală – rac, mac, tac, zac, cerc, tic, porc, medic, paznic, bec, cuc, liliac,
plastic, harnic, voinic

Ȋn faza finală a şedintelor de logopedie, specialistul face cu micul pacient exerciţii specifice pentru
diferenţierea sunetelor atât în silabe cât şi în diverse cuvinte, respectiv : când / gând, cârd / gard, cât /
gât, ca / ga, creier / greier. Pentru a se obţine o diferenţiere a sunetului C de sunetul T sunt
recomandate diverse exerciţii cu :

•Paronime de genul : cioc / ciot, cot / tot, sac / sat, care / tare, poc / pot, corn / torn, etc.

•Cuvinte ce conţin sunetele combinate : sălbatic, picătură, calculator, cuvânt, catalog, caiet, cuptor,
cuţit, plastic, tricou, compot, cuminte, etc.

Se poate folosi de asemenea şi metoda derivării – această metodă presupune utilizarea bazei
articulatorii existente.Se poziţionează o bomboană pe vârful imbii, apoi copilul este solicitat să articuleze
sunetul „t” cu bomboana pe limbă, ceea ce conduce la emiterea lui „c” în mod automat.Se pronunţă „t”
retrăgându-se brusc capul pe sapte, ceea ce poate conduce la apariţia automataă a asunetului
„c”.Analog „g” se poate obţine din „d”, prin această modalitate.Se poate folosi şi metoda demonstraţiei,
în oglinda logopedică.Metoda ortofonică se foloseşte după ce au fost utilizate celelalte metode.Această
metodă presupune explicitarea mecanismului articulator, ortofonic, al sunetelor, într-un limbaj
accesibil.(spre exemplu : buzele sunt îndepărtate, cavitatea bucală este uşor deschiă atunci când sunetul
„c” este emis izolat;mandibula este lăsată în jos, marginile limbii ating molarii etc.)
Etapa diferenţierii sunetelor izolate

Această etapă este foarte importantă întrucât fixează mecanismul articulator, precum şi percepţia
auditiv-verbală.Diferenţierea sunetelor izolate se realizează în această ordine ꓽ

-se diferenţiazăa mai întâi sunetul ţintă de sunetele din categori opusă de foneme segmentale.

-sunetele-ţintă sunt apoi diferenţiate de sunte foarte diferite de acestea ca loc şi mod de articulare.

-gradul cel mai mare de dificultte îl are diferenţierea lui „c” de perechea sa sonoră „g”.Aceasta se face
prin proonunţia alternativă a sunetelor „c” şi „g”, în timp ce copilul işi controlează vibraţiile de la nivelul
corzilor vocale, punctând prezenţa sau absenţa acestora.

Etapa consolidării sunetelor

Această etapă este foarte dificilă. Ȋn această etapă se trece de la nivelul articulator la cel
coarticulator.Componenta suprasegmentală a vorbirii, materializată prin accent, poate fi şî ea introdusă
în vederea dezvoltării abilităţilor lingvistice expresive şi receptive. Ȋn această etapă se utilizează două
categorii de material lingvistic ꓽ silabe şi cuvinte.Imediat ce sunt antrenateanumite silabe, se trece laa
plasarea acestora în cuvinte, insistând asupra dezvoltării abilităţilor coarticulatorii.

Cuvintele selectate trebuie să îndeplinească caraceristii acustice ( cu gamă de frecvenţă mai înaltă sau
mai joasă), fonetice (cuvinte mono, bi sau plurisilabice), fonematice (cuvinte complexe - care conţin
diverse contexte coarticulatorii, diftongi, triftongi, hiat sau simple – care presupun utilizarea unor
alofone ).

Ȋn această etapă se pot face exerciţii de repetare a unor silabe şi cuvinte după pronunţia model, exerciţii
de identificare de imagini corespunzătoare cuvintelor pronunţate, exerciţii de denumire de imagini etc.

Etapa de diferenţiere a sunetelor în silabe şi cuvinte

Materialul lingvistic utilizat este compus din structuri paronimice, silabe care intră în compoziţia
paronimelor.Această etapă este importantă pentru diferenţieri auditiv-verbale, dar şî pentru dezvoltarea
componenetei expresive a limbajului.Prin urmare, exerciţiile de ascultare şi dicriminare auditivă sunt
extinse prin exerciţii de pronunţie, de articulare şi coarticulare.

Etapa de automatizare

Etapa de automatizare a sunetelor ţintă este cea mai importantă etapă pentru terapia dezartriei.Această
etapă presupune utilizarea sintagmelor şi a propoziţiilor.Vorbirea spontană, fluentă, acurată, corectă
este ţinta întregului demers terapeutic.Acum se pot insera exerciţii de memorare a unor poezii, exerciţii
de cântat, jocuri de rol şî dramatizări, descrierea unor imagini, evenimente, poveşti etc.
Terapia are loc doar de două săptămâni, după o lună se va face o nouă mostră de limbaj din vorbirea
spontan-provocată, pentru a se realiza raportul dintre numărul de morfeme şi numărul enunţurilor,
astfel stabilindu-se valoarea pentru MLU.( Mean length of utterance –lungimea medie de exprimare)

Dintre exerciţiile pentru motricitatea componentelor aparatului fonoarticular s-a insistat asupra
realizării de exerciţii pentru mobilitatea limbii, a obrajilor şi a mandibulei.Exerciţiile deocamdată ,s-au
derulat pe parcursul celor două săptămâni de terapie, intercalate cu alte activităţi.Copilul continuă să
aibă tulburări de pronunţie, dar s-au înregistrat şi progrese, îmbunătăţiri mai ales ale tonusului muscular
şi a controlului articulator.

Dezvoltarea abilităţilor respiratorii

Apare tendinţa vorbirii pe inspir.S. prezintă dificultăţi în coordonarea expirului.Demersul terapeutic a

vizat diferenţierea inspirului de expir şi creşterea volumului şi a preciziei respiratorii. Ȋn planul respiraţiei
au fost obţinute progrese importante.

Stimularea procesărilor fonologice

La acest nivel s-a urmărit şi se urmăreşte în continuare:

- dezvoltarea abilităţilor de diferenţiere fonematică

- dezvoltarea fluenţei fonematice;

La nivel lexical s-a urmărit extinderea sferei noţionale, insistându-se asupra : figurilor geometrice,
culorilor, animalelor domestice, animalelor sălbatice, fructelor, florilor, anotimpurilor, obiectelor de
îmbrăcăminte şi încălţăminte, mobilierului, uneltelor şi obiectelor casnice.

Pentru dezvoltarea abilitaţilor lexico-semnatice s-au utilizat şi diferite planşe, cartonaşe care conţineau
acţiuni pe care copilul trebuia să le denumească. Ȋn acest fel se va echilibra în timp balanţa dintre funcţia
denotativă a limbajulu şi cea expresivă.La evaluarea iniţială s-a constatat că S.poate denumi obiecte, dar
nu poate exprima acţiuni, din această cauză terapia trebuind să se focalizeze şi asupra acestui aspect.

Un alt aspect asupra căruia se ţinteşte în terapia logopedică este cel al structurării semantice ordonate,
făcându-se astfel trecerea spre nivelul propoziţional al limbajului, dar realizându-se şi stimularea
cognitivă, precum şi dezvoltaarea abilităţilor de focalizare a atenţiei.

Acest tip de sarcină are un grad de complexitate crescut, au fost utilizate cartonaşe, fiecărui aspect
semnificativ fiindu-i alocat un număr de trei cartonaşe, ilustrând o succesiune de evenimente care
conduc de la situaţia iniţială la situaţia finală, în mod mijlocit, intermediat.Copilul avea sarcina să
identifice situţia iniţială, să o denumească, să găsească situaţia finală şi să o denumească.Gradul de
complexitate al sarcinii fiind unul crescut, îl pune pe copil în situaţia confruntării cu dificultăţi şi
obstacole. Ȋn aceste condiţii copilul demonstrează o serie de comportamente impulsive, finalizate cu
descărcări nervoase, ceea ce îndreaptă demersul terapeutic în direcţia stimulării cognitive şi focalizării
asupra succesiunii, ordonării evenimentelor.
Nivel conversaţional-textual

Nivelul conversaţional este componenta cel mai serios afectată, componenta greu de antrenat în
condiţiile în care tulburările articulatorii permiteau un nivel atât de scăzut al inteligibilităţii vorbirii.

Prima sarcină care a fost situată la acest nivel al limbajului a fost o sarcină prin care se focaliza asupra
dezvoltării abilităţilor sociale.Sarcina a fost formulată în termenii unui joc de rol care antrenau într-o
poveste personajele de care copilul este foarte interesat : ”mama” şi „copilul”şi mai apoi „la grădiniţă”.

Recomandări

Se recomandă continuarea terapiei logopedice cel puţin cu o regularitate de două ori pe săptămână.

La nivelul grădiniţe se recomandă o adaptare diferenţiată a învăţării în vederea respectării

particularităţilor de vârstă şi dezvoltare.

De asemenea se recomandă efectuarea unui control neurologic pentru realizarea diagnosticului

diferenţial dintre dizartrie şi dislalie motorie şi de asemenea pentru clarificarea diagnosticului de
bâlbâială propriu-zisă, sau bâlbâială dizartrică, ce apare ca o tulburare de ritm şi fluenţă, precum şi a
unor teste auditive.

Concluzii

Demersul de evaluare şi intervenţie în sfera tulburărilor dizartrice este unul complex, diagnosticul
diferenţial se impune cu necesitate, iar particularizarea întregii abordări este o condiţie întrisecă pe care
terapeutul se află obligat să o materializeze.

Dizartria sub aspectul evaluării şi interveţiei se aseamănă cu dislalia, elementul diferenţiator fiind cel de
complexitate a manifestării şi implicaţiilor la nivelul celorlalte domenii care se reunesc sub cupola
tulburărilor de limbaj şi comunicare.

Bibliografie

Haţegan, C.B (2016). Logopedia.Terapia tulburărilor de limbaj.Structuri deschise,Bucureşti, Trei.

Anca,M (2005).Logopedie.Lecţii, Cluj-Napoca:Presa Universitară Clujeană.

http://www.kinetoterapie.net/articole-psihoterapie/tulburarile_de_limbaj_care_necesita_logopedie

https://www.csid.ro/semne-si-simptome/dificultate-a-vorbirii-11235120

http://www.pediatriko.ro/stiri/BLOG_Logopedie/Educarea_sunetului_C_-_CORECTARE-535.html

https://proedukat.wordpress.com/2012/02/08/caietul-logopedic-fisa-sunetului-c/