You are on page 1of 1

COMITETUL DE INIȚIATIVĂ CETĂȚENEASCĂ

Comunicat de presă

Comitetul de Inițiativă pentru promovarea propunerii legislative a cetățenilor privind


revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituția României, analizând datele existente până la
acest moment pentru fiecare județ, precum și informațiile comunicate de cetățenii
implicați în susținerea acestui demers, semnalăm evidența dovedită a faptului că ne
aflăm în fața unui boicot generalizat al tuturor partidelor politice care au votat în
Parlament legea de revizuire a Constituției României, ce face obiectul prezentului
Referendum.
Pentru toți cei care au afirmat în mod fals, într-o campanie de dezinformare fără
precedent de la Revoluția din 1989, că acest Referendum este al Partidului Social
Democrat și al liderului său, Liviu Dragnea, devine acum evidentă, prin boicotul realizat
la nivelul întregii țări de către PSD, falsitatea acestor afirmații. Acesta este dovedit și
prin maniera superficială și neprofesionistă în care Referendumul a fost organizat, astfel
încât nici măcar date elementare privitoare la obiectul referendumului nu au fost
comunicate publicului românesc.

Trebuie să înțelegem că ne aflăm în situația în care toate îndemnurile la vot ale


bisericilor și cultelor creștine din România sunt boicotate de partidele politice, în ciuda
declarațiilor oficiale ale liderilor politici ale acestora. Campania masivă de dezinformare
a întregului corp electoral român este dusă și astăzi, prin vectori politici, administrativi
și mediatici, aflați sub influența partidelor politice.

Atragem atenția partidelor politice că cetățenii români sunt primii care au înțeles acest
boicot politic, transmițându-ne efectele sale din fiecare județ din țară, fiind evidentă
pentru toată lumea falsitatea declarațiilor publice ale liderilor în raport cu modul în care
partidele au acționat în realitate.

Facem un ultim apel să înceteze imediat acest boicot politic generalizat la nivelul întregii
țări, pentru că el este îndreptat direct și în primul rând împotriva creștinilor din
România.

Comitetul de Inițiativă pentru promovarea


propunerii legislative a cetățenilor privind
revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituția României

Sediu: Str. Matei Basarab, nr. 46, sector 3, București, tel. 0727 57 8080 (secretariat)
contact@coalitiapentrufamilie.ro, www.CoalitiaPentruFamilie.ro

You might also like