Abuzul de poziție dominantă

PROFESOR COORDONATOR – Prof. Dr. OPREA RADUCAN

STUDENT MASTERAND – PÎRVU AUREL

Introducere

Abuzul de poziţie dominantă se regăseşte în comportamentul unei întreprinderi aflate într-o

astfel de poziţie, atunci când acţiunile sale au un efect anticoncurenţial. Abuzul se poate manifesta pe
piaţa în care operează firma respectivă, dar uneori şi pe o piaţă diferită de aceasta. În ultimul caz,
situaţia va fi interpretată tot ca un abuz de poziţie dominantă, dar doar dacă cele două pieţe sunt legate
între ele (de exemplu, atunci când consumatorii de pe una dintre pieţe sunt şi consumatori actuali sau
potenţiali pe cealaltă piaţă.
Articolul 102 TFUE reprezintă temeiul juridic pentru o componentă esenţială a politicii de
concurenţă, iar aplicarea sa efectivă ajută pieţele să acţioneze mai bine în folosul întreprinderilor şi
consumatorilor. Acest aspect este deosebit de important în contextul obiectivului mai larg de realizare
a unei pieţe interne integrate[4]. Articolul 102 TFUE interzice folosirea abuzivă a unei poziţii
dominante, potrivit jurisprudenţei instanţelor UE, faptul că o întreprindere se regăseşte într-o poziţie
dominantă nu este ilegal în sine, iar o astfel de întreprindere dominantă are dreptul să concureze pe
piaţă. Aceasta are însă şi obligaţia de a nu permite ca prin comportamentul său să se deterioreze
concurenţa pe piaţa internă.
Aşadar, putem admite că formularea prevederilor art. 102 TFUE este destul de vagă, fiind
interzis ”abuzul de poziţie dominantă a uneia sau a mai multor întreprinderi aflate în poziţie
dominantă”, în măsura în care ”pot să afecteze comerţul între statele membre”. Fără să ofere o definiţie
a ceea ce înseamnă în concret abuzul de poziţie dominantă, articolul menţionat din dreptul primar
oferă doar nişte exemple a ceea ce ar putea să fie considerat un comportament abuziv de piaţă (i.e.
impunerea directă sau indirectă a unor preţuri de vânzare inechitabile; limitarea producţiei; aplicarea
unor condiţii inegale la tranzacţii similare sau identice etc.). o definiţie clară a abuzului de poziţie
dominantă nu găsim nici în practica decizională a Comisiei şi nici în jurisprudenţa instanţelor UE. Mai
multe aspect privitoare la abuzul de poziţie dominantă în dreptul internaţional European se vor regăsi
în cele ce urmează.

Regulile privind concurența cuprinse în Tratatul de constituire a Comunităților Europene sunt ,se pare, un corolar al
prevederilor comunitare relative la libera circulație a mărfurilor întrucât scopul edictării lor este acela de a asigura o
concurență liberă, nedistorsionată, care să promoveze circulația neîngrădită a mărfurilor și să împiedice aparția unor
restricții în funcționarea pieței comune, care pot să afecteze comerțul dintre statele membre, interesul general al
întreprinderilor și consumatorilor. Ele se adresează în primul rând întreprinderilor, presupunându-se că statele membre au
luat măsuri de competența lor strictă sau la nivel comunitar, care favorizează libera circulație a mărfurilor.
 Obiectivele mari pe care le are în vedere politică concurenței în UE sunt următoarele1:

 Integrarea piețelor prin fluidizarea comerțului peste frontiere și a alocării resurselor în funcție de cele mai
avantajoase condiții;

 Protejarea întreprinderilor mici şi mijlocii, care contribuie la menținerea unui mediu competitiv.;

 Protejarea consumatorilor: maximum de beneficii pentru consumatori;

 Favorizarea atingerii obiectivului coeziunii economice și sociale;

 Dezvoltarea unor întreprinderi de dimensiuni optime pentru a face față concurețtei în plan global;

Toate regulile privind concurența își au sorgiunea în prevederile generale ale art. 3 din Tratat, care stabilesc
mijloacele şi căile de realizare a obiectivelor comunitare formulate la art. 2 din Tratat. În, concret, ele se referă la realizarea
unei politici comerciale comune [lit. b], realizarea unei piețe interne, caracterizată prin abolirea între statele membre a
obstacolelor la libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor [lit c], un regim asigurând că nu este
denaturată concurența [lit. g], apropierea legislaţiilor naționale în măsura necesară funcționării pieței comune [lit. h]

Aceste prevederi trebuie să se raporteze și la dispoziţiile art. 4, care impune statelor şi Comunității ca, în
realizarea obiectivelor comunitare, acțiunea lor pentru stabilirea politicii economice aa se conformeze principiului unei
economii de piață deschise în care concurența este liberă. De aceea, orice acte având scopul de a împiedica, restrânge ori
distorsiona (denatura) concurența, deci afectarea liberei concurențe, vor putea avea ca rezultat funcționarea
necorespunzătoare a pieței comune, crearea, de dezechilibre sau de discontinuități în raporturile intracomunitare care sunt
astfel concepute şi adaptate încât să satisfacă exigențele unei economii deschise de piață.
În acest context menţionam că, potrivit dispoziţiilor art. 96 CE, în cazul în care Comisia constată că o deosebire
între prevederile stabilite prin lege, regulamente sau acţiuni administrative dintr-un stat membru denaturează condiţiile de
concurență în piaţa comună şi că această denaturare trebuie să fie eliminată, ea procedează la consultarea cu statele
membre interesate (alin. 1), iar dacă această consultare nu are ca rezultat un acord prin care să se elimine denaturarea
respectivei, Consiliul, pe baza propunerii Comisiei, statuând cu majoritate calificată, hotărăşte directivele necesare şi, mai
mutl, Comisia şi Consiliul pot să ia orice alte măsuri utile prevăzute în Tratat ( alin. 2) . Art. 82 din Tratat declară că fiind
incompatibil cu piaţa comună orice abuz din partea uneia sau mai multor întreprinderi de poziţia dominanata în piaţa
comună ori într-o parte substanţială a ei, în măsură în care el afectează comerţul dintre state, un astfel de abuz constând în
special în:
a) impunerea în mod direct sau indirect de preţuri de vânzare sau de cumpărare neechitabile sau de alte
condiţii comerciale incorecte;
b) limitarea producţiei, pieței de desfacere ori a dezvoltării tehnice în prejudiciul beneficiarilor lor;

1
Birsan, M., Integrarea economica europeana, Vol. II, Uniunea Europeana - relatii economice cu alte zone, Editura
Fundatiei CDIMM, Maramures, 1999, pag.44
 c) aplicare de condiţii diferite tranzacţiilor echivalente încheiate cu alţi parteneri comerciali, situându-l,
prin aceasta, într-un dezavantaj concurenţial;
d) determinarea încheierii de contracte cu condiţia acceptării de către celelalte părţi a unor obligaţii
suplimentare care, prin natura lor sau potrivit uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte .
Aceste procedee utilizate în exploatarea abuzivă a poziţiei dominante, vor fi analizate în cadrul specificării
practicilor abuzive.
Interzicerea practicilor abuzive are caracter absolut, nefiind admise nici un fel de excepţii. Severitatea
reglementărilor de la art. 82 se întemeiază pe ideea că abuzul de poziţie dominantă nu poate să aducă niciodată o
contribuţie pozitivă pe piaţă pe care se manifestă. Prin urmare, exceptările individuale sau pe categorii nu sunt, în această
materie, posibile.
Dar, în acelaşi timp, trebuie relevat faptul că, dacă una sau mai multe întreprinderi au o poziţie dominantă la
nivelul pieţei comunitare, aceasta nu atrage per se atribuirea practicilor abuzive. Nu de puţine ori aceasta este rezultatul
unei activităţi profitabile, atât pentru întreprinderile în cauză, cât şi pentru beneficiari, fiind impusă de-a lungul anilor prin
furnizarea de produse sau de servicii de înaltă calitate şi potrivit exigenţelor consumatorilor. Aşa cum s-a arătat şi în
practică promovată de Curte, constatarea că o întreprindere are o poziţie doninanta nu este prin ea însăşi o acuzaţie, ci
înseamnă pur şi simplu că, indiferent de raţiunile pentru care ea are o poziţie dominantă, întreprinderea respectivă are o
responsabilitate specială de a nu îngădui că, prin comportamentul ei, să se afecteze adevărata concurenţă nedistorsionată.

Tot astfel, s-a evidenţiat faptul că o întreprindere aflată în poziţie dominantă este în drept de a
apăra şi de a câştiga părţi din piaţă, cu condiţia că ea să rămână în limitele unui comportament
competitiv normal şi ale unei concurenţe legitime, dar art. 82 interzice unei întreprinderi dominante
numai comportamentele prin care se caută să se elimine un alt concurent şi să-şi întărească astfel
poziţia sa recurgând la alte mijloace decât cele care aparţin concurenţei în fond .
În cadrul prevederilor art. 82 este interzisă exploatarea abuzivă, de către una sau mai multe
întreprinderi, a unei poziţii dominante pe piaţă comună sau pe o parte substanţială a acesteia. În
principiu, deţinerea unei poziţii dominante nu este prohibită, ci numai exploatarea ei abuzivă, cu toate
că poziţia dominantă pe piaţă a uneia sau mai multor întreprinderi poate să aducă atingere concurenţei.
Aplicarea art. 82 din Tratatul C.E. presupune îndeplinirea următoarelor condiţii :
-Deţinerea de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante, care este
susceptibilă să producă efecte în cadrul Comunităţii;
-Exploatarea abuzivă a poziţiei dominante;
-Posibilitatea să fie afectat comerţul între statele membre.
În primul rând, în aplicarea art. 82, este necesară existenţa unei poziţii dominante în piaţă
comună sau într-o parte substanţială a ei. Curtea de justiţie a definit poziţia dominantă avută în vedere
la art. 82 ca o “poziţie de forţă economică în care se află o întreprindere care îi dă posibilitatea să
împiedică concurenţa efectivă ca să fie menţinută pe o piaţă relevantă spre a-i da puterea de a se
comporta independent de concurenţii săi, de clienţii săi şi în cele din urmă faţă de consumatori”. Dar,
spre deosebire de situaţia când există monopol sau cvasi-monopol, “această poziţie nu împiedică o
anumită concurenţă, ci îi permite întreprinderii care profită de ea, dacă nu să determine, cel puţin să
aibă o influenţa apreciabilă asupra condiţiilor potrivit cărora aceea concurenţă se va dezvolta şi în orice
caz să acţioneze în mare măsură cu ignorarea ei cât timp acest comportament nu se manifestă în
prejudiciul sau”. În acest sens s-a considerat că deţinerea unei părţi a pieţei într-o proporţie mai mare
de 60 % apare că o suficientă dovadă a unei poziţii dominante, în afara împrejurărilor excepţionale.
Chiar şi un procent mai mic poate să fie relevant dacă există o diferenţă semnificativă dată, faţă de
partea din piaţa principalilor concurenţi. Totuşi, nu s-a admis existenţa unei poziţii dominante, în afară
de împrejurări excepţionale, în cazul în care se deţine între 5 şi şi 10 la sută dintr-o piaţă din domeniul
produselor de înaltă tehnicitate care, totuşi, apar majorităţii consumatorilor că uşor de substituit unui
comportament reciproc și real armonizat și alte situații care privesc comportamentul paralel sau
suplimentar al intrepriderilor plasat într-un oligopol (care presupune un mic număr de întreprinderi pe
piață și existența unui comportament paralel și ocult semnificativ).
În primul caz este aplicat art. 81 din Tratat, iar în al doilea, fiind vorba de o poziţie dominantă
colectivă pe piaţă, va fi aplicabil, art. 82. Într-o altă ipoteză, când comportamentul a doua societăţi
dintre care una deţine puterea de control asupra celeilalte şi o exercita efectiv, este caracterizat prin
unitatea evidentă de acţiune fata de terţi, cele două societăţi trebuie să fie considerate ca o unitate
economică şi comportamentul incriminat le este imputabil2.
Exploatarea abuzivă a poziţiei dominante este o noţiune obiectivă privitoare la comportamentele unei
întreprinderi aflată într-o poziţie dominantă, care sunt de natură să influenţeze structura pieţei unde, datorită prezenţei
întreprinderii respective, nivelul de concurenţă este deja scăzut, astfel de comportamente putând să împiedice, prin
mijloace diferite de cele ale unei concurente obişnuite, menţinerea nivelului de concurenţă care poate să fie încă evidenţiat
pe piaţă sau dezvoltarea acestei concurente .
După cum se poate observa, în cuprinsul definiţiei Curţii de Justiţie, accentul este pus pe modificarea
situaţiei de pe piaţă, datorată comportamentelor neconforme condiţiilor fireşti de concurenţă ale întreprinderii care
devine o poziţie dominantă.
Spre deosebire de definiţia Curţii de Justiţie, în cadrul art. 82, se ţine seama, cu prioritate, de acţiunile
întreprinderii care se găseşte într-o poziţie dominantă, de scopurile urmărite şi de rezultatele pe care ea le-a obţinut.
Definiţia Curţii de Justiţie are avantajul de a sublinia caracterul obiectiv al noţiunii de exploatare
abuzivă a poziţiei dominante. Ea se întemeiază, în esenţă, pe prevederile art. 3 lit. g din Tratatul C.E.,
conform cărora, activitatea Comunităţii comporta un regim care să creeze siguranţă că, în cadrul pieţei interne,
concurenta nu este denaturată. Aspectele de ordin subiectiv, precum intenţia de a sancţiona, din punct de vedere
comercial, întreprinderile care nu îşi desfăşoară activitatea pe baza regulilor din domeniul concurentei sau

2
O. Manolache, Drept comunitar, ed. All Beck ,2001 pag. 258
dorinţa de a înlătura concurenţii care, corespunzător aprecierilor întreprinderii în cauză, vând produse
periculoase, nu justifica abuzul de poziţie dominantă.
Totodată, intervenţia Curţii de Justiţie, pe motivul schimbării situaţiei de pe piaţă, cauzată de folosirea unor
mijloace necorespunzătoare de către întreprinderea luată în considerare, este posibilă nu numai în cazul atingerilor aduse,
în mod direct, concurenţei, ci şi în ipoteza în care concurenta este afectată în mod indirect. Aşa se întâmplă, de
exemplu, în circumstanţele în care poziţia dominantă este deţinută pe o anumită piaţa, iar efectele
negative se produc pe o piaţă distinctă, conexa cu prima.
Exploatarea abuzivă a poziţiei dominante se poate realiza prin utilizarea unor procedee
diferite, care vor fi analizate în cadrul specificării practicilor abuzive. Art. 82 cuprinde, aşa cum am mai menţionat,
patru categorii de asemenea practici, enumerarea nefiind însă limitativa3.
În sfârşit, pentru aprecierea exiztentei unui abuz al poziţiei dominante trebuie să se afirme
posibilitatea afectării comerţului între statele membre ca urmare a unui comportament
anticoncurential interzis prin Tratat. Acest element nu diferă esenţial de cel prevăzut la art.81 par. 1.
Singura deosebire, fără efect, totuşi, în aplicare, este acela privind folosirea sintagmei “în măsura în
care poate să afecteze…”.
Interdicţia abuzului de poziţie dominantă trebuie interpretata şi aplicată în lumina art. 3 lit. g)
privitor la un regim care să asigure că nu este denaturata concurenta în piaţa internă şi a art. 2 privind
promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate în ansamblul Comunităţii. În aprecierea
posibilităţii de afectare a comerţului prin acest abuz trebuie să se ia în considerare nu numai practicile
care prejudiciază direct pe beneficiri, ci şi pe cele care îi prejudiciază indirect prin alterarea structurii
concurenţiale efective aşa cum este menţionată la art. 3 lit g). Când deţinătorul unei poziţii dominante,
stabilit în piaţa comună, tinde, prin exploatarea abuzivă a acesteia, să elimine un concurent stabilit în
aceeaşi piaţă, este indiferent de a se cunoaşte dacă acest comportament priveşte activităţile de export
ale sale sau activităţile în piaţa comună propriu-zisă, de vreme ce este de observat că aceasta eliminare
va avea repercusiuni constante asupra structurii concurentei în piaţa comună. Aşadar, nu urmează să se
facă distincţie privind consecinţele practicilor abuzive în funcţie de faptul dacă o întreprindere afectată
exporta, în principal, spre terţe tari, când se demonstrează că abuzul în cauza afectează structura
concurentei în interiorul pieței comune4.
S-a considerat că, spre exemplu, diferenţa între preţuri, care, prin intermediul rabaturilor de
fidelitate, este posibil pentru diverşi clienţi ai întreprinderii să o plătească şi care variază după cum
acei clienţi sunt sau nu de acord să obţină de la aceasta tot ceea ce solicita, este de o asemenea natură
încât îi situează într-un dezavantaj concurenţial, cu semnificaţia ce rezulta din păr.2 lit. c) a art 82,
adică un cumpărător este lipsit sau îi este restrânsă posibilitatea de alegere a surselor de aprovizionare
şi altor producători li se refuza accesul pe piaţă. În plus, sensul comportamentului în discuţie este acela
al unei întreprinderi ocupând o poziţie dominantă pe piaţa unde structura concurentei a fost afectată şi,

3
Conf.univ. dr. Radu GEAMANU – Note de curs
4
O. Manolache, Drept comunitar, ed. All Beck ,2001 pag 260
în consecinţă, în cadrul domeniului de aplicare a art. 82, orice afectare suplimentară a structurii
concurentei poate să constituie un abuz de poziţie dominantă.
Pe de altă parte, nu este necesar să se dovedească că o conduită abuzivă a afectat apreciabil, în
concret, comerţul dintre statele membre, ci numai faptul că ea era susceptibila să aibă acest efect.

Specificări ale practicilor abuzive5. Art. 82 cuprinde patru categorii de practici considerate
abuzive, care sunt, cu o excepţie, similare categoriilor de înţelegeri monopoliste între întreprinderi de la art. 81.
Repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare nu a fost reiterata în cadrul art. 82, apreciindu-se ca
acestea se pot realiza doar pe baza unor înţelegeri orizontale sau verticale între întreprinderi. În practică s-a constatat,
totuşi, ca astfel de efecte sunt generate, în anumite situaţii, şi de exploatarea abuzivă a unei poziţii dominante, chiar dacă
întreprinderea în cauză nu le-a avut în vedere cu prilejul aplicării strategicei pe piaţă. De exemplu, interdicţia
impusă de către întreprinderea aflată pe o poziţie dominantă, partenerilor ei comerciali, referitoare la revânzarea unui bun,
poate să conducă la fixarea acestora pe piaţa locală.
Omisiunea de la art. 82 nu are însă inconveniente deosebite, pentru că enumerarea practicilor abuzive
nu este limitativa.
Cu toate că la încheierea Tratatului C.E.E. pare să fi fost luat în considerare, în cuprinsul art. 82, numai ,,abuzul
de comportament" şi ,,de rezultat", invocarea articolului menţionat este posibilă, deopotrivă, în cazul ,,abuzului de
structură".
Practicile abuzive pot să constea, în special, în următoarele:
a) Impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a
altor condiţii inechitabile ale tranzacţiilor. Preţul impus poate să fie excesiv în ipoteza în care nu există un
raport rezonabil între acesta şi valoarea economică a prestaţiei întreprinderii. De exemplu, diferenţele
substanţiale de preţuri practicate de o întreprindere pe piaţa unde condiţiile de concurenţă sunt omogene
constituie un abuz de poziţie dominantă. Dependenţa clienţilor de produsele sau serviciile întreprinderii care deţine
o poziţie dominantă poate să determine impunerea, de către această, a unor preţuri excesive.
Practicilor abuzive de la art. 82 lit. le poate fi asimilata şi situaţia în care o întreprindere aflată într-o
poziţie dominantă stabileşte preţuri foarte reduse, în scopul înlăturării concurenţilor de pe piaţă. Procedeul
arătat poate să fie, eventual, subsecvent unui acord între întreprinderi, care urmăreşte înlăturarea de pe piaţă a
concurenţilor care nu participa la respectiva înţelegere.
Condiţiile discriminatorii pot să privească, de asemenea, rabaturile comerciale sau termenele de
livrare care sunt consimţite de întreprinderea care deţine o poziţie dominantă.
Art. 82 lit. a interzice stabilirea unilaterală a unor preţuri inechitabile, în timp ce art. 81 par. 1
lit. a, care este formulat în termeni apropiaţi, prohiba restrângerea libertăţii parţilor la înţelegerea monopolistă în
fixarea preţurilor. Aplicarea ambelor articole nu este totuşi exclusă, în eventualitatea în care o întreprindere aflată
într-o poziţie dominantă se prevalează de aceasta pentru a încheia cu unii concurenţi o înţelegere

5
Conf.univ. dr. Radu GEAMANU – Note de curs
monopolistă, iar pe ceilalţi încearcă să-i înlăture de pe piaţa prin folosirea unor mijloace incompatibile
cu cerinţele unei concurente obişnuite6;
b) Limitarea producţiei, a distribuţiei sau a dezvoltării tehnice, în dauna consumatorilor. De cele mai
multe ori aceasta se realizează prin limitările impuse furnizorilor sau cumpărătorilor de către întreprinderea care are o
poziţie dominantă.

De pildă, Curtea de Justiţie a hotărât, într-o afacere, că refuzul unei întreprinderi de a livra materii
prime unui client cu care se afla în concurenţă privitor la produsele obţinute cu ajutorul acelor materii prime,
reprezintă un abuz de poziţie dominantă, dacă apare riscul înlăturării întreprinderii concurente de pe piaţă. Aşadar, o
întreprindere poate să fie obligată să încheie un contract pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, în
eventualitatea în care nu exista nici un substitut real ori potenţial al acestora, poate să fie evidenţiata pe piaţa o
cerere specifică potenţială, constantă şi regulată a consumatorilor, iar întreprinderea în cauza are capacitatea necesară
în vederea satisfacerii comenzilor pe care le-a primit.
Tot astfel a fost calificată, în jurisprudenţa, folosirea de către un producător a unor rabaturi de
fidelitate care îi împiedicau pe concurenţii din alte state membre să comercializeze propriile lor produse similare pe piaţă.
În circumstanţele în care întreprinderea poate livra cantităţi limitate de mărfuri, ea trebuie să îşi
stabilească priorităţile pe temeiul unor criterii obiective, nediscriminatorii7;
c) Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali, creându-le astfel un
dezavantaj concurenţial. Aceste prevederi nu sunt esenţial diferite de cele de la lit. a şi b ale art. 82, întrucât condiţiile
discriminatorii pot să se refere la preţuri, rabaturi comerciale, cantităţile de mărfuri livrate etc. În cuprinsul art. 82 lit. c se
accentuează însă ca orice condiţii discriminatorii aplicate de o întreprindere care devine o poziţie dominantă
constituie un abuz.
Motivarea practicilor abuzive este, în general, similară celei a înţelegerilor monopoliste, supuse dispoziţiilor art.
81 par. 1 lit. d. În contextul analizării practicilor abuzive se remarca însă, adesea, şi livrarea cu întâietate a produselor către
comercianţii care vând numai mărfurile producătorului, fiind dezavantajaţi cei care înstrăinează, alături de acestea, bunuri
concurente importate;
d) Condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea, de către parteneri, a unor prestaţii suplimentare, care
nu au legătură, prin natura lor său conform uzanţelor comerciale, cu obiectul respectivelor contracte. Prin
asemenea practici, întreprinderea îşi consolidează poziţia dominantă şi poate să înlăture anumiţi concurenţi de pe piaţă,
deoarece aceasta subordonează vânzarea unui bun a cărui desfacere o controlează de înstrăinarea altor
produse supuse concurenţei.
În situaţia în care o întreprindere cuplează, din proprie iniţiativă, independent de vreun acord în
acest sens, contractul principal cu o prestaţie suplimentară, se aplică prevederile art. 82 lit. d; dacă înlănţuirea este
determinată de o înţelegere între întreprinderi la care este parte vânzătorul, se iau în considerare dispoziţiile
art. 81 par. 1 lit. e.

6
Conf.univ. dr. Radu GEAMANU – Note de curs
7
Conf.univ. dr. Radu GEAMANU – Note de curs
 Subliniem totodată că, potrivit unei hotărâri a Tribunalului de prima instanţă, condiţionarea încheierii contractelor
de acceptarea, de către parteneri, a unor prestaţii suplimentare, nu poate să fie admisă când produsele în cauză sunt
disociabile (de pildă, utilajele şi cartoanele folosite pentru ambalarea lichidelor alimentare). În plus, contractele
cuplate nu ar putea să fie justificate prin existenţa uzanţelor comerciale, pe o piaţă unde concurenta este deja afectată
datorită poziţiei dominante a unei întreprinderi.
Ultima afirmaţie este însă susceptibilă de rezerve, întrucât reglementările de la art. 82 lit.d se iau în
considerare tocmai în situaţia în care o întreprindere deţine o poziţie dominantă pe piaţă.
Apoi, punerea în practică a unor uzanţe comerciale larg cunoscute şi în mod obişnuit respectate de către părţile
la contracte de acelaşi tip în ramura comercială avută în vedere, nu credem că reprezintă un mijloc diferit de cel al unei
concurente obişnuite8.
Exemple de acţiuni întreprinse de Comisia Europeană privind abuzul de pozitite dominantă.
 Abuzul de poziţie dominantă pe piaţa de distribuţie a îngheţatei
Ca rezultat al unei reclamaţii făcute de Marş, Comisia Europeană a descoperit că Unilever abuzase
de poziţia sa dominantă. Unilever furniza congelatoare distribuitorilor din Irlanda complet gratuit, cu
condiţia ca aceştia să depoziteze în ele numai produse Unilever. În consecinţă, consumatorii irlandezi
aveau o posibilitate extrem de restrânsă de a alege între diverse sortimente de inghtetata. Comisia
Europeană a considerat această cerinţă de folosire exclusivă drept un abuz al firmei Unilever, care a
profitat de poziţia sa dominantă pe piaţă9.
 Folosirea abuzivă a poziţiei dominante deţinute pe piaţă a serviciilor de transport aerian,
oferite de agenţiile de voiaj
Acţionând în urma unei reclamaţii făcute de Virgin Airways, în iulie 1999, Comisia Europeană
a descoperit că British Airways abuzase de poziţia sa dominantă. Abuzul a constat în stabilirea unui
sistem de răsplătire a fidelităţii fata de marcă. Aceasta însemna că piaţa serviciilor de transport aeriene
asigurate de anumite agenţii de voiaj britanice era închisă pentru concurenţii firmei British Airways.
British Airways oferea anumitor agenţii de voiaj britanice un comision suplimentar
dacă ele aveau acelaşi volum de vânzări ca în anul precedent, sau dacă îl depăşeau, la biletele vândute
pentru British Airways. Acest sistem dorea să ducă la creşterea fidelităţii, care se termină prin
închiderea altor pieţe ale serviciilor de transport aerian oferite de agenţiile de voiaj pentru concurenţii
British Airways şi să le descurajeze intenţiile de a-şi oferi serviciile altor linii aeriene. British Airways
deţinea o poziţie dominantă, astfel încât acest sistem era o adevărată barieră în calea liniilor aeriene
concurente, împiedicându-le accesul pe piaţă. Deoarece agenţiile favorizau linia aeriană care plătea cel
mai mare comision, consumatorilor li se ofereau întotdeauna bilete pentru British Airways, chiar dacă
serviciile oferite de liniile aeriene concurente erau mai avantajoase. În consecinţă, Comisia Europeană
a considerat ca această practică, ce afecta piaţa serviciilor oferite de liniile de transport aerian prin
intermediul agenţiilor de voiaj, era un caz de abuz exercitat într-o poziţie dominantă.

8
Conf.univ. dr. Radu GEAMANU – Note de curs
9
www.ccir.ro
  Abuzul de poziţie dominantă în organizarea Campionatului Mondial de Fotbal
La 20 iulie 1999, Comisia Europeană a adoptat o decizie formală împotriva comitetului francez
care a organizat Campionatul Mondial de Fotbal, desfăşurat în Franţa în 1998. Comitetul de organizare
a campionatului mondial (CFO) deţinea monopolul organizării evenimentului, inclusiv vânzarea
biletelor. Comisia Europeană a descoperit că aranjamentele vizând vânzarea de bilete pentru meciurile
finalelor erau discriminatorii şi constituiau un abuz exercitat datorită unei poziţii dominante..
Persoanele nerezidente în Franţa, care doreau să urmărească meciurile finale, erau astfel puternic
dezavantajate în comparaţie cu rezidenţii francezi. În consecinţă, Comisia Europeană a emis o hotărâre
care condamnă CFO10.

10
www.concurenta .ro
 BIBLIOGRAFIE

 O. Manolache, Drept comunitar, Ediţia a III a, ed. All Beck , 2001;

 Conf.univ. dr. Radu GEAMANU – Note de curs
 Maria Bârsan, Integrarea economică europeană, Vol. ÎI, Uniunea Europeană - relaţii
economice cu alte zone, Ed. Fundaţiei CDIMM, 1999

Surse internet:
 www.ccir.ro
 www.concurenta.ro