You are on page 1of 4

Rolul artei plastice in dezvoltarea capacitatilor creative

“Mai artist decît copilul


cred că nu e nici un artist în lume.
Să ai inimă să-l simţi şi minte să-l pricepi”
(I. Nisipeanu)

Mai mult decaâ t orice activitaă ţi, activitaă ţile incluse îân domeniul “educaţie esteticaă ” (educaţie plasticaă şi educaţie muzicalaă ), constituie
cadrul şi mijlocul cel mai generos de activare şi stimulare a potenţialului creativ. Arta îâl pregaă teşte pe copil saă traă iascaă îân frumuseţe,
îân armonie, saă respecte frumosul şi saă vibreze îân faţa lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, culorile, formele plastice sunt mijloace de
exprimare, de exteriorizare a dorinţelor, a aşteptaă rilor, relaţiilor cu ceilalţi, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte
autentice de rezolvare curajoasaă şi cu ştiinţaă a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spaţiului îân care traă ieşte şi se
joacaă , de automodelare.
Reluaâ nd ideea lui Gramsci, caă arta este un educator pentru caă este artaă , profesorul I. Neacşu precizeazaă : “Prin bucurie şi prin
trăire, elevul va reasimila în adâncime şi înălţime frumosul şi armoniosul, prezente ca paternitate şi realitate, ca sensibilitate şi
raţionalitate” [1]
Prin artaă se dezvoltaă sensibilitatea senzorialaă , dar şi cea artisticaă şi delicateaţea comportamentalaă .Sensibilitatea artisticaă se
construieşte pe baza afectivitaă ţii, intuiţiei şi fanteziei, îân funcţie de maă iestria educativaă a adultului şi de caracteristicile mediului îân
care se formeazaă . Deşi, determinataă genetic, ea se modeleazaă prin educaţie, pentru caă “personalitatea copilului este rezultanta acţiunii
conjugate a factorilor ereditari, de mediu şi de educaţie, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea şi acţiunea lor paralelă”
[2]
Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat şcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra şi de a
armoniza relaţiile copilului cu natura, cu sine. Adultul nu va cere copilului saă reproducaă , saă execute cu maă iestrie asemaă narea, paâ naă la
identificare, cu îânfaă ţişarea naturii, care oricum este, îân mod permanent, alta. Dacaă ar acţiona aşa, ar face din copil un inapt îân ceea ce
priveşte creaţia artisticaă , l-ar îândepaă rta de artaă şi l-ar îânstraă ina de propriile posibilitaă ţi creative.
Rolul adultului este de îâncurajare, de sensibilizare a copilului îân faţa frumosului, de instrumentare a acestuia cu limbajul şi
operaţiile specifice artei plastice. Procedaâ nd astfel şi dovedind empatie şi respect necondiţionat, adultul îâl ajutaă cu adevaă rat pe copil
saă se autodescopere, saă se armonizeze cu sine, saă descopere şi saă rezolve probleme de compoziţie şi de tehnologie artisticaă .
Cunoscaâ nd limbajul artei plastice, precum şi particularitaă ţile individuale, îânvaă ţaă torul poate acţiona stimulativ îân vederea dezvoltaă rii
potenţialului creativ al copilului.
DE AICI: Se impune cu obligativitate descoperirea şi exersarea predispoziţiilor artistice care sunt aproape generale:
simţul culorii, actualizat treptat în prezenţa atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete
vibrate, pete plate) se manifestă la toţi copiii; la cei real dotaţi se manifestă printr-o voluptate ieşită din comun pentru
culori în acorduri strălucitoare, neaşteptate;
simţul formei se manifestaă prin pornirea laă untricaă de a aprecia mental sau cercetaâ nd cu maâ na îânainte de a o fixa pe haâ rtie;
simţul ritmului are o nuanţaă de echilibru fizico-comportamentalaă , dar şi de armonie; se manifestaă prin respingerea energicaă a
uniformitaă ţii, ritmul liniilor, culorilor, formelor va deveni şi reflecta ritmul demersurilor psihice.
Deşi nu este artist, şcolarul elaboreazaă plastic cu o plaă cere imensaă . Lucraâ nd cu pensula sau cu creioane colorate, manifestaă o atitudine
de uimire îân faţa propriilor produse. Este preludiul viitoarei conduite creative. Adultul îâl va instrumenta pe copil cu principalele
elemente de limbaj plastic şi îâl va stimula saă le reproducaă , saă le transforme (prin modificaă ri, disocieri, omisiuni, deformaă ri, alungiri,
exageraă ri), saă le asocieze (prin juxtapunere, multiplicaă ri, asamblaă ri, suprapuneri).
Aceste elemente sunt:
punctul plastic, static sau dinamic, pe care şcolarul mic îâl va multiplica, supradimensiona, antrena îân mişcare, va opera cu puncte pe
care le va concentra sau risipi, distribui egal sau inegal;
forma plastică spontană (creataă prin scurgere, stropire, pulverizare) sau elaborataă (prin analiza, asamblarea formelor naturale);
aceste forme plastice vor fi supuse descompunerii, amplificaă rii, combinaă rii unor elemente ale îântregului;
culorile sunt supuse operaţiilor de amestecare, juxtapunere, contrastare (contrastul culorii îân sine, contrastul complementar,
contrastul simultan, contrastul de cantitate);
linia- şcolarul îânvaţaă saă exprime prin linie energie, mişcare, spaţialitate, saă separe, dar saă şi unifice;
compoziţia plastică rezultataă din armonizarea relaţiilor dintre elementele compoziţionale;
spaţiul plastic rezultat din ordonarea unitaraă şi expresivaă a elementelor plastice.
Elementele de limbaj plastic vor fi îâmbinate cu cele de tehnicaă :
dactilo-pictura conferaă flexibilitate, abilitate îân folosirea degetelor şi favorizeazaă armonizarea culorilor prin combinarea lor;
tehnica tamponului îâi conferaă copilului libertate îân alegerea materialelor şi mijloceşte fuzionarea culorilor;
tehnica ştampilei poate fi aplicataă şi îân lucraă rile colective; suportul ştampilei este variat, ceea ce genereazaă receptivitatea copilului la
posibilitaă ţile oferite de naturaă ;
tehnica conturului permite ordonarea elementelor compoziţionale, echilibrarea compoziţiei; conturul şi culoarea se susţin reciproc;
tehnica pieptenelui implicaă un studiu despre linii orizontale, verticale, oblice, ondulate, totul conducaâ nd la efecte deosebite;
tehnica scurgeri şi suflării dezvoltaă sensibilitate pentru armonia cromaticaă .
Toate aceste conţinuturi şi operaţii specifice educaţiei plastice sunt interiorizate şi, mai taâ rziu, aplicate îân alte acte creative.

1
Neacşu, I.,Motivaţie şi învăţare, E.D.P., Bucureşti, 1978
2
Ibidem

1
Dupaă ce elevii au fost familiarizaţi cu materialele pe care le vor folosi: bloc de desen, acuarele, pensulaă , caâ rpaă , pahar etc., prin joc, am
pornit la îânmuierea pastelor de acuarele, aşezarea pastei din tub pe paletaă , îân cazul culorilor tempera; i-am îândemnat la exerciţii de
trasare a liniilor şi punctelor cu pensula pe foaia albaă , trasarea îântr-o singuraă direcţie a unor linii sau pete de culoare.
Prin desenele tematice: “Baloane”, “Peisaj cu copaci”, “Toamna”, - efectuate îân acuarealaă , guaşaă sau creioane colorate, am dat copiilor
posibilitatea de a folosi cunoştinţele îânsuşite, precum şi cele cu care au intrat deja îân şcoalaă , îândemaâ narea, priceperea îân maâ nuirea
culorii.
Exerciţiile- joc, propuse elevilor din clasa I, au reuşit saă îâmbogaă ţeascaă bagajul de cunoştinţe, priceperi şi abilitaă ţi cu care au intrat îân
şcoalaă , iar elevilor din clasa a III-a, le-am dat posibilitatea de a folosi cunoştinţele îânsuşite îân realizarea de lucraă ri variate.
IÎ ntrucaâ t elevii au fost familiarizaţi din graă diniţaă (cei din clasa I) cu cunoştinţe legate de maâ nuirea pensulei, acuarelei, culori
principale, cu diferite tehnici de lucru, posedaă anumite priceperi şi îândemaâ naă ri, s-au obţinut lucraă ri variate. De la lucraă ri care aveau
caâ teva pete de culoare sau linii, paâ naă la o îâmbinare originalaă a elementelor, de la una sau douaă culori, paâ naă la folosirea a patru-cinci
culori, respectiv, nuanţe, marea majoritate a copiilor îâncercaâ nd saă acopere spaţiul alb al foii de desen.
Faptul caă aceşti copii provin din medii diferite, caă unii dispun de un C.I. destul de redus, n-a îâmpiedicat manifestarea spontanaă a
imaginaţiei copiilor. Desenele copiilor nu reprezintaă îântotdeauna obiecte noi, nu se disting prin originalitate, se remarcaă totuşi
flexibilitatea adaptativaă şi elaborarea produselor. Se fac referiri la elemente concrete ale realitaă ţii, elemente observabile (plante,
animale, construcţii, mijloace de transport).
Desenele lor ilustreazaă specificul gaâ ndirii copiilor de vaâ rstaă şcolaraă micaă , caracterul intuitiv al acestora, dependenţa de imaginaţie a
operaţiilor gaâ ndirii.
Tema plasticaă : “Cunoaşterea culorilor”, a prezentat un interes sporit pentru elevi. Antrenaâ ndu-i îân jocuri ca: “Trenul culorilor”, “Ce
putem obţine?”, “Povestea culorilor calde şi reci”, prezentaâ nd şi planşe îân acest sens, a sporit intersul şi curiozitatea copiilor îân aceste
exerciţii-joc de ordonare a culorilor, de juxtapunere de pete diverse, pe grupe de douaă culori (cald-rece; îânchis-deschis) sau culori
complementare.
Subiecte ca: “Toamna” sau “Jocul copiilor”, îân care s-a urmaă rit folosirea culorilor primare cu pasaje de alb, negru sau gri valoric,
exprimaă mai puţin maâ nuirea culorilor cerute, copiii îântaâ mpinaâ nd greutaă ţi îân redarea figurii umane, acest aspect acţionaâ nd- parcaă -
inhibant asupra modului de redare a elementelor propuse.
Subiecte ca: “Ploaia” sau “IÎ n cosmos” vin saă sublinieze modul de folosire a culorilor semene, calde sau reci. Subiectele propuse au fost
pregaă tite prin material didactic adecvat: planşaă cu culori calde şi planşaă cu culori reci, reproduceri dupaă opere de artaă , diapozitive.
Modificaă rile calitative de culoare obţinute prin fuzionare, tonuri, ruperea tonurilor, oferaă copiilor multe exerciţii-joc îân care imaginaţia
lor este intens solicitataă .
Subiecte ca: “Marea”, “Cerul îânstelat”, “Poiana cu flori” etc., permit elevului asocierea lumii realului cu lumea basmului. Am venit îân
sprijinul elevilor – la aceste teme- prin exerciţii-joc de fuzionare a culorilor, exerciţii de interpretare a formelor obţinute prin
fuzionare.
Colajul din diverse materiale colorate- haâ rtie, textile, plante uscate etc.- îâmbinat cu colorarea suprafeţelor raă mase albe, pune copilul îân
situaţia de a face diverse exerciţii de gaâ ndire, de a recurge la brainstorming, pentru a îâmbina aceste materiale spre a ajunge la ceva
util. Jucaâ ndu-se cu aceste materiale, elevul prins îântr-o muncaă feluritaă spre atingerea scopului saă u, investeşte imaginaţia de care
dispune. Copilul ajunge la concluzia caă se pot obţine lucraă ri utile, caă poate folosi culoarea pentru redarea ideilor sale.
Temele plastice de utilizare a liniilor şi punctelor oferaă copilului posibilitatea de a da mai multaă expresivitate lucraă rilor sale, de a
depaă şi acele clişee stereotipe de case, pomni, cer etc., care apar frecvent îân desenele lor. Posibilitatea de a le trasa îân creion, pensulaă ,
beţişor, carioca, pix, grosimile, respectiv, dimensiunile diferite, îâmbogaă ţesc bagajul de cunoştinţe, priceperi, îândemaâ naă ri prin care
elevul poate realiza o compoziţie. Teme plastice adecvate: “Dealurile”, “Valurile maă rii” dovedesc acumulaă rile cantitative şi calitative
ale elevilor.
Ca suport pentru îâsuşirea acestor cunoştinţe am folosit diapozitive adecvate, reproduceri dupaă opere de artaă , timbre, demonstraţia
trasaă rii acestora.
Tema plasticaă : “Tonuri, ruperea tonurilor, monocromie” am abordat-o prin exerciţii-joc de obţinere a tonurilor, respectiv, diferenţierea
tonurilor şi culorilor: “Ce culoare folosim?”, “Cu ce se aseamaă naă ?”
Subiecte ca: “IÎ n acvariu”, “Copaci desfrunziţi”, realizate îân carioca, lumaâ nare, acuarealaă , au dat copiilor posibilitatea de a-şi laă sa liberaă
imaginaţia, obţinaâ nd satisfacţii.
IÎ ntrucaâ t nu toţi copii dispun de aceeaşi îândemaâ nare, de aceleaşi deprinderi sau posibilitaă ţi, îân cadrul fiecaă rei teme am oferit, pe
parcursul aceleiaşi ore de compoziţie caâ te douaă subiecte, elevii fiind grupaţi îân douaă categorii. Astfel, copiii la îânceputul semestrului
maâ nuiau greu culoarea, deci deprinderile, priceperile şi abilitaă ţile erau slab dezvoltate, au avut posibilitatea saă realizeze lucraă ri prin
care saă iasaă şi ei îân evidenţaă , copilul avaâ nd şi el satisfacţie îân munca sa.
Deoarece linia, ca element de limbaj plastic, nu este o noutate pentru copil, aceastaă temaă a fost abordataă cu mai mult curaj.
Punctul, de asemenea, element de limaj plastic cunoscut, permite îâmbinaă ri originale îântre linie, punct, pataă de culoare, îân compoziţii
ca: “Roiul de albine”, “Craâ ngul cu flori”, “Decorarea unei rame” etc.
Tratarea picturalaă cu folosirea a cel mult trei culori, prin subiecte ca: “Primaă vara”, “Chipul ţaă rii”, permite o îâmbinare a cunoştinţelor
îânsuşite şi o materializare a imaginaţiei copilului. Aceastaă temaă oferaă exerciţii adecvate de antrenare a imaginaţiei, a flexibilitaă ţii
adaptative, materializate îân subiecte cu forme spontane prin stropire, scurgere, suflare şi completarea apoi cu culoare pentru a defini
formele obţinute.
Niciodataă o maâ naă sau o minte inertaă nu poate produce fantezii, nu poate crea. IÎ n susţinerea acestei idei am considerat volumul de
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, necesar actului de creaţie.
Rezultatele obţinute îân acest sens au avut ca punct de plecare jocul sau crearea unei atmosfere specifice pentru ca limbajul plastic saă
devinaă accesibil şcolarului mic. Jocul a canalizat atenţia, puterea de concentrare, a susţinut munca elevului, chiar dacaă nu a putut
ajunge îântotdeauna la lucraă ri din care saă rezulte noutatea. Am considerat caă îân acest fel gaâ ndirea divergentaă va avea materialul
necesar cu care saă opereze, respectiv, fluiditatea va caracteriza lucraă rile viitoare ale copilului.

2
Un alt aspect prin care am urmaă rit dezvoltarea imaginaţiei copiilor au fost exerciţiile de antrenament fie la îânceputul lecţiilor, fie îân
lecţii anume, afectate unor astfel de exerciţii.
Datoritaă faptului caă unele desene executate îân primul semestru la clasa I au avut aspectul de a fi neterminate, am îândemnat elevii saă
gaă seascaă noi elemente cu care le pot îâmbogaă ţi sau saă intervinaă prin treceri de culoare, nuanţe, tonuri.
Acest tip de exerciţii-joc scot îân evidenţaă posibilitatea de a dezvolta şi educa capacitatea copilului de a îâmplini şi îâmbogaă ţi forma dataă ,
urmaă rind antrenarea unor factori ai creativitaă ţii ca: originalitatea, flexibilitatea, elaborarea, sensibilitatea la aplicaţii, umorul, dar îân
acelaşi timp, ele se constituie ca nişte exerciţii-test prin care am urmaă rit reglarea activitaă ţii mele. Gaâ ndirea elevului este solicitataă îân a
gaă si soluţii imediate, îân a-şi forma o atitudine corectaă faţaă de muncaă , de a se pregaă ti pentru nişte situaţii similare îân viaţaă . Revenirea
asupra unor teme pune îân relief evoluţia îân activitatea desfaă şurataă .
Intervine, îân cazul unor copii, banala lene, refuzul de a pune gaâ ndirea şi imaginaţia saă lucreze. IÎ n exerciţiile de tipul: “Se dau caâ teva
linii, continuaţi pentru a obţine un tablou cu dealuri!” sau “Se dau caâ teva puncte, obţineţi un caâ mp cu flori!”, se observaă comoditatea
unor copii de a se straă dui saă ajungaă la final, rezultat al unei imaginaţii reduse.
IÎ ntervenţia mea a constat îân a gaă si modalitaă ţi de a pune elevul îân situaţia de a lucra, de a gaâ ndi. Am îâncercat saă -i ajut, aranjaâ nd îân baă nci
elevi care obţin lucraă ri reuşite, alaă turi de cei cu rezultate slabe îân acest sens, am îâncercat saă -i ajut prin demonstraţii privind modul de
îânmuiere a pastelor de acuarele şi îântinderea culorii, prin punerea elevului îân situaţia de a gaâ ndi ce elemente ar mai putea adaă uga
lucraă rii sale, ce culori ar mai putea folosi.
Obţinerea unor forme spontane prin pataă umedaă , interpretarea lor este un alt tip de exerciţiu-joc care daă libertate imaginaţiei
copilului. Interpretarea lor prin asemaă narea cu lumea realaă se bazeazaă pe producţia divergentaă a copilului, pe inteligenţa creatoare.
Pornind de la culoarea suportului cu douaă sau mai multe culori, balansaâ nd suportul, ele au fuzionat. Privind forma care a luat naştere,
aceasta sugereazaă fiinţe fantastice, obiecte, paă saă ri, urmaâ nd saă delimiteze, completaâ nd fondul cu o culoare. Astfel, elevul ajunge la
lucraă ri originale, combinaă liber, se solicitaă imaginaţia, analogia, modelarea.
Exerciţiile –joc pentru realizarea unor fiinţe şi lucruri fantastice sau utile, alcaă tuite din elemente disparate, dar cunoscute, cu scopul
de a îânfaă ptui o formaă nouaă , originalaă , sunt atractive pentru copii. Exerciţiile-joc îâncurajeazaă antrenarea potenţelor de exprimare a
elevilor.
Imaginaţia creatoare are ca punct de plecare îântrebarea-problemaă . Aceasta pune copilul îân mişcare, îâl face saă caute, saă îâncerce, saă facaă
presupuneri, care necesitaă o perpetuaă acumulare de ipoteze, proiecte. O problemaă odataă formulataă devine o cale deschisaă spre
acţiune, incitaâ nd curiozitatea şi contribuind la dezvoltarea independenţei îân gaâ ndire şi acţiune a elevului. Se deschide posibilitatea de
a gaâ ndi imaginativ.
Antrenaţi saă proiecteze lumea obiectelor îânconjuraă toare, elevii reuşesc saă stabileascaă noi relaţii îântre fapte şi idei, noi aranjamente de
elemente şi noi elemente organizaţionale. IÎndemnaâ nd copilul saă cerceteze mediul îânconjuraă tor şi saă descopere îân contururile din
preajmaă asemaă naă ri cu figura umanaă , elevul uitaă astfel de propriile nepriceperi de a desena şi va depaă şi starea de inhibiţie.
Atraă gaâ nd elevii îân lumea basmului şi propunaâ ndu-le a fi soarele şi luna, ca personaje fantastice, le-am cerut saă deseneze “Paă durea
vraă jitaă ”, folosind culori primare, linia îân duct continuu. Elevul nu se gaâ ndeşte astfel la dificultaă ţi tehnice, caă ci este maâ nat din dorinţa de
a da viaţaă şi atitudine copacului vraă jit şi va abandona micile lui automatisme sau scheme, precum şi marile temeri.
Subiectul propus trebuie saă fie generos şi familiar. Elevul descoperaă cu ochiul şi cu mintea sa noile feţe ale realitaă ţii şi le conferaă o
identitate nouaă . Se va servi de ea pentru a exprima gaâ nduri, sentimente, se va îândepaă rta de scheme fixe, de gestul mecanic şi va îânvaă ţa
saă priveascaă îân mod creator.
Construirea figurii umane cu ajutorul figurilor geometrice, dupaă acţiunea de umanizare a unor fiinţe, obiecte sau fenomene din alte
regnuri, dupaă ce am determinat elevul saă deseneze ceva mai mult decaâ t un om, l-am ajutat saă descopere importanţa şi frumuseţea
geometriei.
Exerciţiul se adreseazaă intelectului, spiritului, capacitaă ţii de observaţie, exercitaă o influenţaă dezinhibatoare, este util pentru
dezvoltarea dexteritaă ţii, puterii imaginative şi constructive.
Modificarea cea mai micaă poate determina trasarea unor forme radical deosebite ale unui lucru sau ilustrarea complet diferitaă faţaă de
canoanele vaâ rstei, pentru o idee sau alta, ducaâ nd la obţinerea unei lucraă ri de calitate superioaraă , dacaă ştim cum saă cerem elevului saă
obţinaă :
o altaă culoare;
o nouaă îântrebuinţare;
o altaă formaă ;
alt mod de prezentare;
alte schimbaă ri ce pot fi obţinute.
Pornind de la simpla pataă de cernealaă , am cerut elevilor caă creeze caâ t mai multe imagini. Aceste intervenţii adaptative creatoare pot fi
folosite pornind de la îântrebarea: “Ce imagine obţineţi ?” IÎndrumarea copiilor saă vadaă semnificaţii acolo unde, aparent, lipsesc,
contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, care poate determina un anumit stil de cunoaştere a fiecaă rei persoane îân parte.
Viitorul creator este îânvaă ţat saă priveascaă familiarul drept original şi originalul drept familiar. Exerciţii de genul: “Cu ce se aseamaă naă ?”,
folosite îân etapa pregaă titoare a lecţiei, stimuleazaă imaginaţia prin analogia elementelor. Un efect deosebit asupra imaginaţiei
creatoare îâl au basmele, ataâ t de îândraă gite de copii. Prin prezentarea lor expresivaă , transpunaâ nd copilul îân lumea pe care şi-ar dori-o
lucraă rile capaă taă ceva din fantezia lor.
Limbajul sunetelor are un efect stimulator asupra muncii de creaţie a elevului. Melodii adecvate vaâ rstei: “IÎ nfloresc graă dinile”, “Vine,
vine primaă vara”, susţin activitatea lor, daâ nd un aspect luminos lucraă rilor, determinaâ nd îâmbinaă ri originale de elemente şi culori
pastelate.
Prin jocul ştampilelor, realizat pe muzicaă , elevii au redat ritmul perceput de ei. O continuare a muncii din clasaă a constituit-o
activitatea îân cercul de picturaă . Elevii au venit cu curiozitate crescaâ ndaă , muncind pasionaţi pentru finisarea muncii lor. Continuaâ nd
temele plastice, am îâncercat o aprofundare a cunoştinţelor prin activitatea cercului. Elevii au simţit nevoia saă arate caă aceste activitaă ţi
sunt atractive, prin prezenţa lor.

3
De altfel, cercul de picturaă a fost constituit dintr-o grupaă de elevi care au obţinut îân cadrul lecţiilor curente lucraă ri reuşite. Le-am dat
astfel posibilitatea saă -şi aprofundeze cunoştinţele îânsuşite, saă -şi valorifice mai bine potenţialul creator.
IÎ ncercaâ nd saă creez posibilitatea unor satisfacţii deosebite copiilor, am planificat teme ca: “Ţara mea”, “Primaă vara”, Saă rbaă toarea
primaă verii”, realizate printr-o gamaă largaă de tehnici:
picturaă pe sticlaă ;
picturaă pe paâ nzaă ;
picturaă cu pensula;
picturaă cu cearaă ;
dactilopicturaă ;
picturaă cu palma.
Pictura pe portelan
Privind arta decorativaă am urmaă rit:
Formarea priceperilor de a culege si reprezenta (cu ajutorul foilor de hartie cu patratele) ornamente populare specifice diferitor
grupe de obiecte (vesela, covoare, prosoape, haine nationale, servetele, mobila s.a.) si unele siluete mai simple ale acesora.
Tematica posibilaă : „Colectam ornamente ţesute”, „Modele pentru broderii”, „Lumea vegetala in ornamente”, „Ornamentele
geometrice”, „Reprezentarea animalelor îân ornamentele populare”, „Omul îân motivele ornamentale”, „Cea mai frumoasaă poarta”,
„Faâ ntaâ na creataă de o inimaă bunaă ”, „Case ca pe la noi – mai rar intalnesti” „Dupa o plimbare in localitate” s.a.
Consolidarea deprinderilor de a reprezenta motive ornamentale; iniţierea in modalitaă ţile de stilizare a formelor, imbinaă ri armoniase
ale acestora.
Aplicarea ornamentelor pictate pe vase din ceramicaă modelate de copii sau de siluete ce reprezinta astfel de obiecte, respectaâ nd
specificul de ornamentare, imbinand reusit forma vasului cu ornamentul si destinaţia.
Insusirea tehnicii de condeiere a oualor si pregatirea lor pentru sarbatoarea Pastelui, Ispasului.
Gaă sirea frumosului îân plasticitatea materialelor folosite. Crearea plaă cilor decorative prin metoda de crestare, adaâ ncire si aplicare.
Modelarea vaselor din ceramica asemnanatoare cu cele create de meşterii populari, tinaâ nd cont de formele tradiţionale, destinaţia
fiecarui obiect, îâmbinarea armonioasaă îântre formaă şi ornament. A-i deprinde saă gaă seasca şi saă scoataă îân evidenţaă frumuseţea şi
plasticitatea materialului, saă aplice ornamente prin care saă -şi transmitaă (asemeni mesterilor populari) sentimentele sale celor ce le
vor admira si folosi.
Educarea sensibilitaă ţii fata de valorile culturii naţionale, familiarizarea cu unele mestesuguri populare din localitate si stimularea
manifestarilor proprii ale copiilor in colectarea si retransmiterea motivelor populare. Folosirea procedeelor de decupare din hartie,
paie si alte mateiale ale elementelor decorative.
Tematica posibila: „Covoare populare”, „Covarele toamnei” (cu materiale din natura), „La fantaniţa din poarta” (paie ), „Cadouri pentru
mamica” etc.
Stimularea dorinţei de a se manifesta îân confecţionarea unor „decoruri teatrale” (decoruri pentru spectacolele de teatru ce le
demonstreaza), reflectarea coloritului îân conformitate cu dispoziţia operei literare.
Dezvoltarea sentimentelor de maâ ndrie faţaă de poporul nostru, îânsuşirea tradiţiilor populare. Formarea priceperii de a observa
specificul naţional îân lucrarile confectionate din lemn.
Familiarizarea cu arta alcaă tuirii compoziţiilor decorative din plante („Ichebana”, „Osibana”), cu unele principii si legitaă ţi ce trebuie
respectate îân procesul de creare a buchetelor (asimetria), contribuind prin ele la formarea simţului formei, culorii, îâmbinari reuşite a
acestora.
Formarea deprinderilor de a confecţiona singur maşti, jucarii şi costume de carnaval atribute pentru ritualul sarbatorilor
calendaristice (plugusor, capra, steaua s.a.); a priceperii de a amenaja îâncaperea pentru expoziţie, carnaval, şezatoare si alte destinatii,
dezvoltandu-le maă sura îân ochi, gaâ ndirea spaţialaă .
Rezultatele muncii fiecaă rei ore am îâncercat saă le pun îân evidenţaă prin analiza lucraă rilor, desfaă şurate sub formaă de joc- “De-a criticii
îântr-o expoziţie”, prin expunerea lucraă rilor reuşite la expoziţia din clasaă , prin expoziţii personale ale unor elevi talentaţi, prin
folosirea unor lucraă ri pentru amenajarea spaţiului şcolii.

You might also like