Puiul social
de Mihaela Hura
Cloșca Mița explodează:
este mamă, în sfârșit!! -
ouăle îi eclozează,
vreo trei pui au și ieșit.
Alții patru ies îndată,
numai unul încă nu...
Mița e îngrijorată:
-Da' ce-o fi cu ăsta, tu?
Altă cloșcă, mai bătrână,
îi răspunde:
-Nu-i nimic,
poate sta și-o săptămână,
ai și tu răbdare-un pic.
Ce răbdare, surioară?!
Mița-i vrea pe toți ACUM,
sau cel mult până spre seară.
Legănându-se pe drum,
strig-o gâscă:
-Să-ți trăiască!
-Mulțumesc! Și-ai tăi la fel!
Unul nu vrea să se nască...
-Lasă, c-o să iasă el.
Am avut și eu odată
un boboc așa tehui,
și să-l vezi acuma, fată -
e gânsac, la casa lui.
Mița se mai liniștește
și își vede-acum de treabă,
dar c-un ochi mereu pândește
oul care n-are grabă.
Către seară, nu mai poate:
se duce întins la el,
îl privește dintr-o parte
și-l ciocnește ușurel.
Dinăuntru-atunci răsună
ceva ca un păcănit.
Ca picată de pe Lună,
Mița a încremenit...
Apoi frica și-o ascunde
și mai ciocănește-odat' -
păcănitul îi răspunde
dinăuntru imediat.
Cloșca se înfoaie toată,
dă din aripi și apoi
cheamă lumea din poiată:
-Haideți să vedeți și voi!
Orătăniile-aleargă,
se adună-n jurul ei.
Mița parc-ar vrea s-o șteargă,
dar e oul său, ce vrei...
Toată lumea-i agitată
și cu sufletul la gură.
Oul crapă și se-arată
dintre coji o... tastatură!!!
Lângă ea, un puișor
cu un aer cam năuc
păcănește repejor -
conversează pe Facebook!
După ce-i mai trece șocul,
Mița spune cu sfială:
-Ia te uită, ghemotocul! -
e-o ființă socială...
Și-amintindu-și că e mamă,
se zburlește: -Puișor,
treci la nani sau, ia seamă,
rămâi făr' calculator!