„Actele aceste de flagelare le voi repeta de câte ori voi avea să lovesc în instinctele bastarde ale acelor străini,

romanizaţi de eri de alaltă eri, cari privesc toate în ţara aceasta de «sus în jos». Unul abia sfârşeşte liceul, vine să
vândă mărunţişuri şi suliman la Bucureşti, îi merge rău o negustorie şi s-apucă de alta: negustoria literară”, scria
Eminescu în Timpul.

O epigramă scrisă de Macedonski în anul în care Eminescu se îmbolnăveşte, 1883, avea să se întoarcă ca un
bumerang împotriva poetului de origine sârbă. „Un X… pretins poet-acum S-a dus pe cel mai jalnic drum… L-aş
plânge dacă-n balamuc Destinul lui n-ar fi mai bun, Căci până ieri a fost năuc Şi nu e azi decât nebun”. Ca urmare a
epigramei, Macedonski a fost izolat nu numai de societate, ci de întreaga lume literară, cu consecinţe extrem de
drastice, care l-au aruncat în sărăcie, întrucât nu mai putea publica nicăieri. Macedonski s-a autoexilat la Paris,
întorcându-se în ţară după câţiva ani.