actiunile militare

Teoria generala a
stiintei militare

Realizat de:

Frincu Alexandru-Georgian

Grupa 11B

2019
 CUprins

1.INTRODUCERE..............................................................................................................pag.3

2.CARACTERISTICI ALE ACŢIUNILOR MILITARE................................................................pag.4

3.CORELAŢIE SPAŢIU-TIMP-TEHNOLOGIE-ACŢIUNE MILITARA.....................................pag.7

4.INOVAREA TEHNOLOGICĂ ÎN ACŢIUNILE MILITARE ALE VIITORULUI.........................pag.8

5. RĂBOIUL VIITORULUI, VIITORUL RĂZBOIULUI………………………………………………………pag.9

6.CONCLUZII..................................................................................................................pag.10

7.BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................pag.11
 1.INTRODUCERE

Acţiunile de luptă moderne dau tot mai mult dimensiunea reală a aportului inteligenţei şi
tehnologiei militare la obţinerea succesului strategic, operativ şi tactic. Războaiele cele mai
recente, avem în vedere cel puţin conflictele din Iugoslavia (1999), Afghanistan (2001-2002) şi
Irak (1991 şi 2003), au probat pe deplin valenţele determinante ale binomului inteligenţă -
tehnologie în înfruntarea armată.

S-a demonstrat, indubitabil, mai ales în aceste ultime conflicte de mare amplitudine şi
dinamică acţională, că surprinderea tehnologică1 şi informaţională, sublimat al inteligenţei
umane şi artificiale, a avut, are şi va avea un rol decisiv în confruntarea militară. Punând la lucru
inteligenţa - în conducere, organizare, asigurarea operaţiei şi luptei, cercetare, mascare şi
manevră strategică sau tactică, în folosirea de forme şi procedee inedite de acţiune -,
coroborată cu valenţele remarcabile ale tehnicii şi tehnologiei militare, tacticienii şi strategii
decid soarta războiului. Consistenţa judecăţilor de valoare, a elaborărilor decizionale, care în
viitor se estimează că vor fi “mai puţin secvenţiale, mai mult simultane şi mereu anticipative”2,
are un impact hotărâtor asupra desfăşurării operaţiilor militare. Fiecare scânteiere de inteligenţă,
fiecare probă de rafinament al gândirii strategice şi tactice îl poate deruta pe adversar, poate să-i
afecteze grav capacitatea de luptă, să-i anihileze voinţa de a continua să reziste, să-i producă
pierderi materiale şi umane serioase, ezitare şi nesiguranţă, să influenţeze ritmul luptei. Celălalt
element al binomului pe care îl analizăm aici, tehnologiile la vârf, revoluţionează, la rândul său,
strategia şi tactica, impune noi concepte, norme şi reguli de angajare.

Dacă inteligenţa este sprijinită puternic de tehnologie, de sisteme de arme sofisticate,

ultraperformante, spaţiul confruntării militare devine un coşmar.
 2. CARACTERISTICI ALE ACŢIUNILOR MILITARE

Termenul acţiune militară are accepţii diferite în literatura de specialitate. În acest sens,
în continuare vor fi prezentate câteva exemple având rolul, pe de o parte, de a justifica afirmaţia
de mai sus şi, pe de altă parte, de a face înţeles conţinutul acestui cuvânt frecvent folosit, atât în
mediul militar, cât şi civil. Iată aceste exemple:

„Acţiunea militară reprezintă ansamblul de activităţi, măsuri, preocupări etc., organizate

şi desfăşurate de structuri ale armatei (comandamente, eşaloane, grupări etc.) prin utilizarea
mijloacelor din dotare, în vederea atingerii unui scop în ansamblu sau a unei misiuni în detaliu”.
Aceasta se poate concretiza în: forme de luptă armată; forme de acţiune non violentă; forme
asociate acestora.

Tipuri de războaie, forme şi proceduri ale acţiunilor de luptă

Deşi documentele internaţionale interzic războiul de agresiune, războiul continuă, totuşi,

să existe. Pare un nonsens, întrucât interzicerea sau condamnarea agresiunii ar trebui să însemne,
automat, autodizolvarea oricărei alte forme de război. Realitatea este cu totul alta. Nimeni nu mai
declară război, dar războiul, ca atare, există şi se desfăşoară sub toate formele posibile, de la cele
informaţionale şi economice la cele care presupun lupta armată. Aşa cum se arată în documentele
summit-ului NATO de la Istanbul, ameninţările cele mai periculoase la adresa păcii şi securităţii
sunt cele nucleare şi cele teroriste. Rezultă că principalele tipuri de războaie ale secolului al XXI-
lea se conturează a fi următoarele:

- războiul nuclear (sau cu faze nucleare);

- războiul frontalier;

- războiul civil;
 - acţiuni ale comunităţii internaţionale, sub mandat ONU, pentru combaterea, prin luptă
armată (intervenţii militare) a ameninţărilor asimetrice;

- războiul terorist

- războiul antiterorist

Războiul nuclear.

Războiul nuclear are, astăzi, o mulţime de percepţii şi de interpretări. A trecut multă vreme de la
doctrina ripostei nucleare masive, au survenit, între timp o mulţime de tratate şi acorduri
internaţionale privind folosirea energiei nucleare şi, ca atare, războiul nuclear, în concepţia
actuală, nu mai este acelaşi cu cel de acum 30-40 de ani. Deşi nu imposibil, este, totuşi, foarte
puţin probabil ca un astfel de război să se declanşeze între superputeri sau mari puteri nucleare.
Un astfel de război ar putea, totuşi, să fie declanşat accidental, prin escaladarea ostilităţilor în
cadrul unui război frontalier între două sau mai mute state care deţin armament nuclear (de
exemplu, conflictul dintre India şi Pakistan în problema Kaşmirului) sau prin mijloace ale
terorismului. Nu din partea Indiei şi a Pakistanului se aşteaptă declanşarea unui conflict nuclear,
ci din partea unor entităţi extremiste, care pot intra în posesia unor componente ale armei
nucleare, greu de identificat şi de controlat. Războiul nuclear trebuie înţeles, în noile condiţii
create de tratatele de neproliferare, ca un act iresponsabil disperat, care poate declanşa o serie de
acţiuni şi reacţii cu desfăşurări şi fizionomii imprevizibile. În acest caz, se înţelege că se vor
desfăşura cel puţin două tipuri de mari acţiuni în spaţiul luptei armate:

- acţiuni ale forţelor nucleare strategice şi/sau tactice;

- acţiuni de luptă clasice în zonele în care nu se întrebuinţează arma nucleară sau alte
mijloace de distrugere în masă.

Toate acţiunile de luptă, în cazul războiului nuclear (cu faze nucleare), vor fi marcate de
folosirea acestei arme. Şi, dacă se va folosi arma nucleară, vor fi întrebuinţate, automat, şi
celelalte arme de distrugere în masă, respectiv, arma chimică, arma biologică şi, în mod
excepţional, arma genetică. Ameninţarea nucleară, deşi reală, a avut totdeauna un caracter
disuasiv. La umbra ei, s-au dezvoltat şi se dezvoltă însă alte arme, la fel de periculoase sau chiar
mai periculoase. De aceea, omenirea ajuns pe punctul de a nu lua în serios o astfel de ameninţare,
considerând că războiul nuclear, datorită pericolului imens pe care îl prezintă pentru toată lumea,
a devenit, practic, imposibil. O parte dintre factorii de decizie consideră că ameninţarea nucleară
se manifestă, azi, mai ales sub o cu totul altă formă decât cea a războiului nuclear „clasic“.
Pornind de la acest raţionament, în unele armate (chiar şi în Armata României) nu se mai acordă
maximum de atenţie conceperii şi desfăşurării acţiunilor de luptă, îndeosebi la nivel tactic, dar şi
strategic, în condiţiile folosirii masive sau selective a armei nucleare. Or, atâta vreme cât această
armă există, oricât de strict ar fi controlul asupra ei, pericolul folosirii ei nu poate fi ignorat.

Războiul frontalier

Este unul dintre cele mai răspândite tipuri de războaie. El se duce şi se va duce totdeauna
cu mijloacele de care dispun beligeranţii (entităţile – de regulă, statele aflate în conflict). Africa,
America Latină, Asia şi chiar Europa (zona Balcanilor, Cipru etc.) sunt pline de astfel de
războaie. Acţiunile de luptă, atât la nivel strategic, cât şi la nivel tactic, îmbracă formele clasice
(apărare, ofensivă, luptă de întâlnire, urmărire, retragere). Esenţa războiului frontalier nu sa
schimbat. Ţările dispun însă de mijloace din ce în ce mai perfecţionate şi, nolens-volens, pătrund,
şi în războiul frontalier, sisteme de arme bazate pe tehnologii înalte şi pe tehnologia informaţiei,
care permit (şi impun) creşterea gradului de integralitate a acţiunilor şi aplicarea principiilor
Războiului bazat pe Reţea.

Războiul civil.

Este cel mai răspândit tip de război la nivelul planetei. Are cauze multiple, greu de
identificat şi de contracarat. . Obiectivele urmărite de beligeranţi se concentrează în jurul
cuceririi, sub o formă sau alta, a puterii. Chiar şi războaiele religioase şi conflictele armate etnice
vizează tot cucerirea puterii. Aceste războaie sunt un efect al imperfecţiuniiordinii lumii, mai
exact, al caracterului conservator şi, în cele mai multe dintre cazuri, inflexibil al acesteia. Ele
provin din marile decalaje, din confruntarea identitară, din rănile şi fantasmele istoriei. Războiul
îndelungat din Afghanistan, războaiele din Caucaz, cele din Angola, din Somalia şi din alte
numeroase locuri de pe planetă demonstrează cu prisosinţăacest lucru. Forţele care se confruntă
sunt şi ele numeroase: forţe guvernamentale şi forţe de opoziţie (MLP şi UNITA, în Angola,
clanurile rivale în Somalia), diferite fracţiuni, grupuri etc. Toate mişcările revoluţionare, când
ajung la violenţă, apelează la forme ale războiului civil. Cea mai frecventă forma acestui tip de
război o reprezintă gherila. Acţiunile de luptă, în războiul civil, au un spectru foarte larg. Ele
variază de la clasicele acţiuni ofensive sau de apărare la formele şi procedurile specifice
rezistenţei şi conspirativităţii. Armata de Eliberare din Kosovo (AEK), spre exemplu, acţiona pe
echipe mici, prin surprindere, mai ales noaptea, în timp ce armata iugoslavă riposta prin acţiuni
clasice de atac sau de apărare, mai ales prin bombardamente cu artileria. Cele mai frecvente
proceduri întâlnite în războaiele civile sunt: ambuscadele, atacurile cu obiectiv limitat efectuate
prin surprindere, raidurile, incursiunile, distrugerea lucrărilor de artă (poduri, viaducte, noduri de
comunicaţii etc.) şi a unor elemente de infrastructură, a clădirilor şi altor construcţii, masacrarea
civililor, incendierea culturilor şi bunurilor părţii adverse etc. În timpul războaielor din Somalia,
Angola şi Bosnia-Herţegovina, au fost distruse numeroase clădiri şi instituţii, cartiere întregi de
locuit şi chiar localităţi. Cel mai înalt grad de violenţă cunoscut vreodată se atinge în acţiunile
teroriste şi în războaiele civile. Acţiunile de luptă specifice războaielor civile sunt neschimbate
de secole. Însă formaţiunile aflate în conflict armat, chiar dacă nu dispun de întreaga gamă de
armament şi mijloace de luptă specifice Războiului bazat pe Reţea, au totuşi acces la o parte
dintre tehnologiile înalte, inclusiv la cele care produc elemente ale armelor de distrugere în masă,
şi, de îndată ce vor dispune şi de astfel de mijloace, nu încape nici o îndoială că le vor folosi.

„Acţiunea militară reprezintă manifestarea voinţei comandantului pentru a obţine o finalitate prin
mijloace militare cu o structură ce include elemente mlitare şi care are deci iun caracter militar”.
În acest context, se vorbeşte de: acţiune militară la nivel strategic şi acţiune militară la nivel
tactic.

Edificată pe aria vastă şi diversă a confruntărilor militare şi non-militare, fizionomia

actiunilor militare este dată de un complex de factori ce o individualizează net în raport cu
conflictele clasice: situaţii politico-economice şi strategice de insecuritate asimetrică, scopul
politic şi strategic, obiectivele vizate, forţele şi mijloacele de acţiune specifice, concepţia şi
intensitatea conflictului, atitudinea faţă de adversar, spaţiul de desfăşurare, tipurile dominante de
acţiune şi modul de manifestare a violenţei.

Complexitatea fenomenelor politico-militare, evoluţia şi influenţa lor asupra societăţii

necesită o analiză atentă, continuă şi realistă a acestora.

3. CORELAŢIE SPAŢIU-TIMP-TEHNOLOGIE-ACŢIUNE MILITARĂ

Analiza importanţei şi evoluţiei raportului dintre acţiunea militară şi dimensiunea spaţio-

temporală a acesteia, de-a lungul istoriei războiului, a constituit una dintre principalele
preocupări ale specialiştilor militari.În fizionomia acţiunilor militare întrunite multinaţionale,
spaţiul şi timpul, în corelaţie cu mobilitatea, se implică în forme şi grade diverse, influenţează
arhitectura acţiunilor militare, de multe ori dramatic, uneori direct, alteori prin căi ocolitoare,
întortocheate.Nimeni nu se îndoieşte de rolul pe care-l joacă timpul şi spaţiul în acţiunile
militare.Aceste “intuiţii sensibile", cum le numea Kant, la el fiind instrumentele de cunoaştere,
nu pot lipsi dintr-o filosofie a acţiunii şi, cu atât mai puţin, din una în care esenţa acţiunii este
confruntarea.
Strategia este, poate, domeniul cel mai sensibil la categoriile spaţiu şi timp şi de aceea,
reflecţia de acest tip nu trebuie să opereze cu sisteme fixe, închise, în care principiile sunt
imuabile şi nimeni nu are voie să se atingă de ele, ci cu procese complexe, dinamice, flexibile, cu
ecuaţii de stare evolutivă, în care stabilul se combină cu aleatorul.Relaţia spaţiu-echilibru de
putere are un caracter istoric, de-a lungul timpului manifestându-se o dinamică ce are consecinţe
în corectarea dimensiunilor spaţiului, ca urmare a evoluţiei echilibrului de putere.În acest
context, caracteristicile geospaţiale ale teatrului de acţiuni militare (zonei de operaţii / ariei de
responsabilitate) pot determina alegerea unui anumit procedeu de ducere a războiului ori
combinarea acţiunii.Timpul nu poate fi considerat ca o componentă sau ca un element distinct al
acţiunii. El fiinţează ca mod de a fi al acesteia.
Dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei conflictelor armate este dirijată, indiscutabil,de factorul
politic. În acelaşi timp, însă, tehnologia militară influenţează politica şi arta militară. Întreaga
fizionomie a războiului s-a schimbat, de exemplu, prin crearea armelor cosmice, care introduc a
patra dimensiune în spaţiul conflictelor armate.Specialiştii străini consideră că în implementarea
şi folosirea tehnologiei militare a viitorului război se vor produce numeroase schimbări. Acestea
vor avea consecinţe importante în apărare.

4. INOVAREA TEHNOLOGICĂ ÎN ACŢIUNILE MILITARE ALE VIITORULUI

Avansul tehnologic va influenţa hotărâtor evoluţia conflictelor armate. Noile generaţii

de arme inteligente, sistemele C4I, sistemele electronice de supraveghere, cercetare şi lovire,
tehnicile şi tehnologiile războiului informaţional şi psihologic vor fi folosite masiv în operaţie şi
luptă. Gradul de implementare a noilor tehnologii va influenţa masiv soarta războiului. Cel de-al
doilea război din Golf a arătat limpede cum caracterul decisiv al războiului de coaliţie de înaltă
intensitate este asigurat de noua tehnologie şi de capabilităţile de război aerian. Capabilităţile
strategice nu s-au măsurat în număr de unităţi, arme şi militari, ci în calitatea armelor, a forţei în
ansamblu. La fel cum primul război din Golf a fost câmpul de afirmare a unor noi tactici,
tehnologii şi metode de instruire, unde operaţiile terestre au fost de tip joint, au dezvoltat
capabilităţi superioare tip C4I / BM, un nou ritm al luptei 24 de ore din 24 etc.
După A. Cordesman, lecţia Golfului ţine nemijlocit de tehnologie şi revoluţia în domeniul militar
(RMA), de superioritatea tehnologică militară occidentală zdrobitoare: sistemele tehnice ce au
asigurat o vizibilitate continuă, zi şi noapte,avantajele sistemului C3I în scurtarea timpului de
reacţie, managementul bătăliei(BM), mijloacele de lovire (T), de asigurare a luptei (BDA),
scurtarea ciclului de laluarea deciziei la lovirea adversarului, ascendentul tehnic şi tehnologic
sub toate aspectele - tragere, informaţii, diseminarea acestora, arme combinate şi
integrate,forţe multiservice, acţiuni în orice condiţii de timp etc.
Tehnologiile militare ale viitorului vor avea un impact remarcabil în modul de ducere a
conflictelor. Secolul XXI va face din război spaţiul de întâlnire al unor sisteme militare din ce în
ce mai complexe şi performante, care implică tehnologii noi, military superspecializaţi, acţiuni
complexe, desfăşurate pe coordonate strategice şi tactice diferite de cele actuale. Aceasta,
deoarece inovaţia tehnologică are drept obiectiv şi scop sporirea capabilităţii forţei. Iar
capabilităţile luptei moderne sunt influenţate, cum apreciază analiştii conflictelor recente, de
relativul echilibru tehnologic.
Tehnologiile înalte, integrate masiv, vor spori invizibilitatea mijloacelor de luptă,
capacitatea de detectare a obiectivelor, efectul şi precizia la ţintă, capacitatea de influenţare a
moralului, stării de spirit şi comportamentului individual şi colectiv al adversarului, prin
creşterea posibilităţilor de acţiune psihologică, de manipulare a informaţiei, culturii, tradiţiilor,
mentalităţilor, intereselor etc. Efectul armelor moderne va fi crearea asupra combatanţilor a
unei mari presiuni psihologice. Caracterul imprevizibil al acţiunilor va induce în rândul populaţiei
o stare de teamă, groază, insecuritate continuă.

5. RĂBOIUL VIITORULUI, VIITORUL RĂZBOIULUI

Războiul viitorului este o materializare a viitorului războiului. Nimeni nu se mai îndoieşte azi de
metamorfozele care s-au produs, se produc şi se vor produce în arta militară, de prezenţa, într-o
formă sau alta, a războiului în viaţa societăţii. Războiul viitorului este tot o continuare a politicii
prin mijloacespecifice confruntării armate şi nu numai armate. Războiul cunoaşte o extensie
semnificativă în domeniile non-militare. Acest lucru este impus de noile tipuri de ameninţări şi
de vulnerabilităţi, de decalajele imense care există în lume şi se amplifică pe zi ce trece, de criza
profundă (politică, economică, socială şi morală) care se dezvoltă asimetric şi haotic. Lumea, cu
toate progresele imense în domeniul tehnologiei, civilizaţiei şi culturii, informaţiei şi economiei,
este măcinată de mari contradicţii, de mari provocări, de mari discrepanţe, în care formele de
progres şi cele de protest împotriva efectelor secundare ale acestui progres sunt vectori care, pe
măsură ce se îndepărtează, măresc gradul de tensiune, zonele de criză şi starea conflictuală. În
aceste condiţii, are loc o complexă bătălie pentru reconfigurarea centrelor de putere, pentru
cucerirea şi menţinerea iniţiativei politice şi strategice şi, pe această bază şi pe cea a tehnologiei
de vârf, a dominanţei strategice. Se folosesc, azi, pe scară largă, parteneriatele strategice, care se
constituie într-o nouă formulă de armonizare a intereselor şi de prevenire a conflictelor majore
între marii actori, între nucleele în jurul cărora se constituie sau se reconstituie centrele de putere:
Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Rusia, China, Japonia, India, Lumea Arabă.
Strategiile acestor nuclee se aseamănă foarte mult, întrucât şi politicile lor se aseamănă – cel
puţin în ceea ce priveşte dorinţa, voinţa şi putinţa de a participa la noua reconfigurare strategică a
lumii –, ceea ce duce, într-un fel, la crearea şi menţinerea unui mediu de securitate în care

sunt ţinute în frâu armele de distrugere în masă şi prevenite conflictele şi războaiele de mare
intensitate.

6. CONCLUZII

Noile cuceriri tehnologice fac ca acţiunile militare să aibă, azi, dar probabil şi în viitor, o
mare amploare în timp şi spaţiu, forţe şi mijloace specializate, character întrunit, intensitate şi
complexitate sporite, schimbări bruşte ale situaţiilor la toate nivelurile, să fie duse în toate
mediile, deosebit de manevrier, cu o mare diversitate de procedee tactice, în special la flancuri,
în intervale şi în adâncimea dispozitivului inamicului, rapid şi în condiţii variate de teren, timp şi
vreme.Sunt de remarcat amploarea pe care o au componentele cosmice ale conducerii şi
scopurile operaţiilor, accentuarea caracterului decisiv al confruntării, sincronizarea şi integrarea
acţiunilor de luptă.

Atât în domeniul conducerii militare, al creaţiei tehnice şi tehnologice, cât şi în cel

acţional, este necesar ca resursa umană specializată să facă o permanent investiţie de inteligenţă,
acţionând preponderent creativ, inovativ, probând un comportament de “armată de forţă
cerebrală”.

În spaţiul conflictului armat al viitorului, inteligenţa şi tehnologia militară vor avea un

rol hotărâtor, generând o cunoaştere aproape instantanee a situaţiei militare globale şi punctuale
din teatre, o reală superioritate informaţională, o nouă dinamică, precizie şi eficacitate a forţelor
aflate în ofensivă, asigurând, în timp scurt,înfrângerea şi capitularea inamicului.

Esenţa războiului nu s-a schimbat, formele şi procedurile acţiunii militare, inclusiv cele
ale luptei armate, au evoluat, în funcţie de caracteristicile mediului strategic de securitate, de
forţe, mijloace, sisteme de arme, politici şi strategii. La început de secol, se manifestă cu claritate
tendinţa ca lupta armată şi acţiunea militară, în general, să fie puse în slujba amplului proces de
menţinere a păcii, de gestionare a crizelor şi conflictelor, chiar dacă, la polul opus, are loc o
recrudescenţă a pericolelor şi ameninţărilor asimetrice şi a conflictelor regionale. Lupta armată
se transformă treptat, dintro confruntare pe viaţă şi pe moarte într-un teatru de operaţii,într-o
modalitate de a impune respectarea unor decizii internaţionale, de a opri războiul şi conflictele
armate de proporţii, de a distruge organizaţiile şi reţelele teroriste, de a proteja fiinţa umană,
mediul şi valorile societăţii omeneşti. La polul opus, lupta armată înseamnă o negare a acestor
valori. Viitorul conflictelor se va desfăşura în jurul acestei dihotomii. Dar tendinţa cea mai clară
este aceea de a transforma lupta armată în ultima soluţie pentru a preveni escaladarea violenţei.
Din acest motiv, ea se va situa la graniţa dintre strategie şi tactică, depinzând in ce în ce mai mult
şi, adesea, în mod direct, de o decizie politică responsabilă.

7. BIBLIOGRAFIE

BĂLĂCEANU, Ion, Revoluţia tehnologică contemporană şi impactul ei asupra

potenţialului militar, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2001.

GRAD, Vasile, MUREŞAN, Mircea, Tehnologiile de vârf şi domeniul militar, Editura

Militară, Bucureşti, 1995.

ONIŞOR, Constantin, general de brigadã dr., Explorări strategice, Editura Polirom, Iaşi,
2002.

MIHAI,NEAG,Stiinte militare-curs,Editura A.F.T

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/tendinte_in_lupta_armata.pdf

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/rv-vr.pdf