Aspecte metodice privind predarea variantelor literare în școala națională

„Școala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor.”

Nicolae Iorga
Cuvinte-cheie: abatere, aspecte, competență, curriculum, didactică, disciplină, gimnaziu,
greșeală, limbă, liceu, metode, normă, obiective, subcompetențe, școală, variantă.
Autor: Rotari Natalia,
profesoară de Limba și literatura română,
la liceul teoretic „Alexei Mateevici”, orașul Șoldănești
Master în Științe ale Educației
Limba nu este doar un mijloc de comunicare, limba este trecut, prezent și viitor. Progresul limbii
depinde de conţinutul ideilor, de cultură. În limbă se regăsesc, în egală măsură, şi raporturile umane,
şi relaţiile sociale. La un moment dat, limba română ajunsese la un înalt grad de perfecţiune, care
exprima cultura valoroasă al secolului al XX-lea.[8]
Evoluția limbii române, inclusiv prin pătrunderea multor împumuturi, a generat un șir de
schimbări, care s-au regăsit la toate nivelurile limbii: fonetic, lexical, semantic, morfologic și sintactic.
Inițial, modificările erau considerate abateri de la normă și, respectiv, erau ignorate de lingviști, deși
erau acceptate de comunitate (în vorbire). Ulterior, aceste abateri au pătruns și în literatură, specialiștii
în gramatică introducându-le în dicționare explicative și ortografice, de rând cu prima variantă în care
apăreau la început.
În opinia unor lingviști, varianta literară este “fiecare dintre realizările echivalente ale unuia și
aceluiași fapt de limbă (cuvânt, formă flexionară, construcție etc). Atunci când varianta se află pe
același plan cu alta, se vorbește despre variantă liberă”.[1,209]
Studierea în școală a variantelor literare este foarte importantă și utlilă elevilor, începând cu
prima treaptă a ciclului gimnazial, întrucât anume la gimnaziu se pun bazele gramaticii limbii române,
care, ulterior, au o importanță decisivă la analiza textelor literare în clasele liceale. Școlarii trebuie să
cunoască ce este varianta literară pentru că această sintagmă ține de norma limbii literare, iar
cunoașterea limbii literare dezvoltă una dintre cele mai importante competențe-cheie ale disciplinei
Limba și literatura română: competența de comunicare în limba de instruire. Grație acesteia, elevii pot
excela în domeniul competenței lexicale, gramaticale, semantice, fonologice, ortografice și ortoepice.
Pe de altă parte, studierea normei limbii române sporește și competența scociolingvistică pe faptul
asimilării indicatorilor pe care îi comportă limba:[2,14]
ai relațiilor sociale (salut, adresare, exclamații, luări de cuvânt);

1
 ai etichetei verbale (reguli de politețe; substantive și pronume ocurente);
ai discursului repetat (zicători, proverbe, frazeologisme, clișee, citate recognoscibile în
această cultură);
ai registrului de comunicare (oficial, neutru, neoficial, familiar, intim);
ai diferențelor dialectale (teritoriale, sociale).
Analizând Curriculumul Național la Limba și literatura română pentru clasele a V-a – a IX-a,
am constat că documentul conține, în medie, douăzeci de unități de conținut structurate conform celor
cincisprezece competențe specifice și subcompetențelor corespunzătoare.
Referitor la subiectele care ar trata tema variantelor literare, în clasa a V-a, acestea se conțin,
evaziv, în unitățile de conținut „Dicționarul explicativ”, „Dicționarul ortografic”, „Parametrii
comunicării verbale”, cărora le corespund, în ordine cronologică, următoarele subcompetențe: (4.1)
utilizarea dicționarului explicativ în stabilirea sensurilor cuvintelor necunoscute; (4.2) utilizarea
dicționarului ortografic, în scopul scrierii corecte a cuvintelor; (12.1) utilizarea normelor elementare
de etichetă verbală într-o situație concretă de comunicare orală și scrisă (dialog familial; elev –
profesor; elev-elev). În manualul de Limba și literatura română pentru clasa a V-a, aceste subiecte
sunt tratate superficial, oferindu-se câte o oră academică, ceea ce consider că este insuficient pentru a
aplica metode și strategii interactive, motivante pentru o însușire adecvată a noțiunilor ce țin de
normarea limbii literare.
Pentru clasa a VI-a, Curriculum la disciplină nu oferă nciun subiect unde s-ar oglindi în mod
expres problema variantelor literare. La nivel gramatical, programa școlară se rezumă la temele
„Ortografia substantivului”, „Ortografia adjectivului”, „Ortografia numeralului”, „Ortografia
pronumelui”, „Dicționarul de sinonime” și „Dicționarul de antonime”, unde, autorii manualului oferă
sarcini de lucru care nu au nicio tangență cu norma, cu atât mai mult cu variantele literare.
Unitățile de conținut dominante/integratoare propuse de Curriculum Național la clasa a VII-a,
care ar putea reflecta noțiunile de normare a limbii literare, introduc temele de gramatică „Modificări
ale vocabularului”, „Ortografia formelor verbale”, și „Ortografia părților de vorbire”. La o simplă
analiză a manualului, se constată faptul că niciuna dintre aceste subiecte nu oglindește noțiunea de
variante literare. Exercițiile concepute și propuse de autorii manualului se referă strict la lexic și reguli
de scriere și ortoepie ale părților de vorbire. O legătură cu variantele literare lexicale o au subiectele
ce țin de câmpul lexical/semantic al unor lexeme cum ar fi: alb, floare, drum, a face, față, nume, semn,
punct și câmpul derivativ al sufixului -ar.[3,105] Printre sarcinile propuse de autori o deosebită atenție
merită itemii de genul „Examinați seria de sinonime ale verbului a numi. Construiți un enunț în

2
care să includeți trei dintre ele: a striga, a-i spune, a-i zice, a boteza, a chema, a denumi, a intitula,
a porecli, a supranumi, a nomina, a etichita, a taxa”. [3,122] Cuvintele propuse de autori sunt
diferite ca formă și asemănătoare ca conținut, ceea ce se încadrează perfect în categoria variantelor
literare lexicale/semantice.
Manualul de clasa a VIII-a la Limba și literatura română este adaptat cerințelor Curricumului
Național, care prevede inițierea și studierea amănunțită a sintaxei limbii române. Una dintre
conținuturile relevante subiectului nostru este „Monosemia” și „Polisemia” [4,29], având competența
(4) organizarea/desfășurarea/utilizarea diverselor strategii de învățare autonomă a limbii, prin
observare directă și exersare. De menționat este faptul că subcompetențele relevante acestei
competențe se încadrează perfect în dezvoltatea abilităților de a vorbi corect, normat. Spre exemplu,
prin subcompetența (4.1) utilizarea dicționarului (explicativ, enciclopedic, de expresii și locuțiuni, de
proverbe, de maxime, de citate), în scopul formării abilității de învățare a limbii elevii ar putea studia
pe îndelete formele unor cuvinte, variantele lor și semnificația acestora în diferite situații de
comunicare. Cea de-a doua subcompetență (4.2) utilizarea dicționarului (ortografic/de cuvinte
compuse/ de greșeli/ de dificultăți), în scopul scrierii corecte a cuvintelor, mi se pare mai potrivită
pentru a se face lumină la studierea normelor limbii literare.[2,48]
Înafară de comentarea ortogramelor și a punctogramelor, ca un imperativ al studierii gramaticii
limbii române, autorii Curriculumului Național propun în calitate de activități de învățare/evaluare
aplicarea regulilor studiate la producerea textului scris, identificarea elementelor de limbă în textele
artistice, științifice și publicistice și relevarea elementelor de limbă și literatură în diverse texte, la
prima vedere.
Aici, în clasa a VIII-a, profesorul de Limba și literatura română poate jongla cu strategiile
didactice, motivând elevii să înțeleagă mai bine norma limbii literare și să aplice cu succes regulile
studiate. Printre metodele pe care le-aș propune pentru a dezvolta subcompetențele mai sus menționate
pot fi aplicate: maratonul de scriere, manuscrisul pierdut, studiul de caz, algoritmizarea,
problematizarea, argumente pe cartele. O amplă analiză a variantelor literare, la această treaptă
gimnazială, poate fi efectuată în grupuri mici a câte 4-5 elevi în cadrul unui proiect de cercetare,
respectând algoritmul de realizare al acestei metode.
Ultima treaptă de gimnaziu este clasa a IX-a, la sfârșitul căreia elevii susțin examenul de
capacitate la Limba și literatura română, ceea ce ar echivala cu punctul culminant al celor patru ani de
muncă asiduă atât din partea profesorului, cât și din partea elevilor, reflectând, prin nota obținută la

3
examen, rezultatele ambelor părți implicate de-a lungul anilor în procesul de
predare/învățare/evaluare.
Conform Curriculumului Național, spre deosebire de celelalte trepte de gimnaziu, în clasa a IX-
a problema normei și a variantelor literare este reflectată în mai multe conținuturi. O deosebită atenție
merită subiectele „Limba literară/populară, limba vorbită/scrisă”, „Normele ortografice și
punctuaționale ale limbii române”, „Tipuri de dicționare”, „Serii de dicționare ale limbii române”,
„Limba – principalul mijloc de comunicare umană”, „Valorile stilistice ale părților de vorbire și ale
formelor gramaticale”, „Originea limbii române. Caracterul latin al limbii române”. O temă care
trebuie analizată în detalii este „Evoluția limbii române”, unde profesorii de limba și literatura română,
pe lângă noțiunea de normă literară pot introduce în cadrul lecției și sintagma de variantă literară.
Este relevantă, pentru acest conținut, competența corespunzătoare conținutului (6) explicarea
funcționării sistemului fonetic, lexical, gramatical al limbii române, cu subcompetențele (6.1)
integrarea achizițiilor lingvistice în comentariul literar produs; în textele funcționale produse și (6.2)
utilizarea formelor gramaticale/a structurilor/mărcilor stilistice în textele elaborate. În calitate de
activități de învățare, autorii Curricumului propun pedagogilor comentarea mărcilor stilistice ale
cuvintelor și ale formelor gramaticale, utilizarea unităților de limbă marcate stilistic.[2,57] Aceste
activități pot fi intercalate cu următoarele activități de evaluare prin care se poate realiza feedbackul:
comentarea aspectului expresiv al formelor gramaticale și al structurilor sintactice, în texte literare
propuse pentru prima lectură. În plus, aceste teme de gramatică, unde pot fi introduși termenii de
normă și variantă literară, pot fi valorificate și în cadrul lecțiilor de literatură română și teorie literară.
De fapt, în clasa a IX-a ar trebui revizuite toate temele de gramatică studiate anterior pentru a
reactualiza cunoștințele elevilor acumulate în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a și a se vedea
unde se cuvine a se mai repeta.
Curriculumul Național la Limba și literatura română pentru clasele a X-a – a XII-a, prevede
valorificarea a zece competențe-cheie la disciplină. Prima și cea mai importantă competență-cheie, de
altfel, similară ciclului gimnazial, este competența de comunicare în limba de instruire. Remarcăm
faptul că această competență necesită dezvoltarea și a altor competențe care derivă din aceasta. În
ciclul liceal, elevii trebuie să-și valorifice competența de a comunica corect, coerent și argumentat în
limba română, în situații reale ale vieții; competența de a comunica adecvat, operaționalizând noțiuni
teoretice solicitate de context sau de situația de comunicare; competența de lectură și interpretare a
textelor de diferite stiluri funcționale, genuri, specii literare; competența de a recepta și lansa mesaje
cu conținut atitudinal. Toate aceste competențe se regăsesc și în unitățile de conținut

4
dominante/integratoare în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, care se teoretizează prin intermediul
subcompetențelor.
Deși în clasele liceale se pune accent mai mult pe literatura română, gramatica fiind instrument
de explorare și interpretare a textelor literare, este îmbucurător faptul că la nivel liceal, în cadrul orelor
de limba și literatura română se regăsesc subiecte care vizează problema normei limbii literare și,
totodată, a variantelor literare. Structurarea conținuturilor recomandate, prezentate în curriculum,
vizează următoarele domenii:[7,6]
 în clasa a X-a: Cultura comunicării și limbajul poetic/artistic al textului, implicând
aspecte de vocabular, gramatică și stilistică. Receptarea și interpretarea textului literar,
implicând noțiunile principale din aria genurilor literare;
 în clasa a XI-a: Structurarea, organizarea diverselor texte nonliterare și literare. Mărci
stilistice ale textului raportate la curentul literar. Analiza textului literar din perspectiva
istorico-estetică și hermeneutică;
 în clasa a XII-a: Viziune de ansamblu asupra limbii ca fenomen în evoluție și ca
instrument de comunicare și creație. Studierea specificului creației unor scriitori
reprezentativi, care să familiarizeze elevii cu diverse modele de individualități creatoare
și inițierea în fenomenul istoriei și teoriei literare, a criticii și exegezei literare.
Astfel, la competența specifică (5), la clasa a X-a: Aplicarea normei ortografice, ortoepice,
semantice și gramaticale, punctuaționale, stilistice ale limbii române literare în diverse situații de
comunicare orală și scrisă,[6,7] subcompetența respectivă este Respectarea normei literare în orice
text scris sau rostit, la unitățile de conținut dominante/integratoare este menționat că profesorii trebuie
să aplice la orele lor de limba și literatura română metode și procedee care ar spori cunoștințele elevilor
la următoarele subiecte:
 Ortografia românească;
 Principiile ortografice ale limbii române;
 Lexicul;
 Stilistica;
 Cultura comunicării.
Printre indicațiile autorilor la aceste subiecte referitor la activitățile de învățare sunt menționate
sarcinele:
Explicarea ortogramelor/punctogramelor;
Redactarea reciprocă cu dicționarul;

5
 Colectarea de greșeli din jurl nostru: filme, panouri, mass-media.
Totodată, activitățile de evaluare se rezumă la: dictări comentate; compunerea-raționament;
autoevaluarea lucrărilor scrise; proiectul individual.
Din experiența pedagogilor de Limba și literatura română se constată faptul că, dacă subiectele
de literatura română sunt asimilate mai ușor, cele de gramatică sunt însușite mai dificil. Pentru a
asigura succesul învățării gramaticii este absolut necesar ca profesorii să asigure o abordare
diferențiată și modernă în procesul de predare/învățare/evaluare ale subiectelor de gramatică.
Din cele analizate mai sus, relevăm faptul că, în școala națională, actualmente, variantelor
literare nu le este acordată atenția cuvenită. Credem că acest fapt trebuie luat în considerare, întrucât
studiul variantelor literare ar facilita înțelegerea adecvată a normelor literare admise de Dicționarul
Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii române, ediția a II-a, publicată de Academia Română în
anul 2005.

BIBLIOGRAFIE
1. Bărbuță, I., Mic dicționar de termeni lingvistici. Chișinău: AȘM, 2008
2. Cartaleanu, T., Cosovan, O., și alții. Curriculum școlar la Limba și literatura română, clasele
a V-a – IX-a. Chișinău: Lyceum, 2010
3. Cartaleanu, T. și alții. Limba și literatura română, cl.7-a. Chișinău: Știința, 2012
4. Cartaleanu, T. Și alții. Limba și literatura română, cl.8-a. Chișinău: Știința, 2013
5. Hadârcă, M. și alții. Curriculum Național la limba și literatura română pentru clasele a X-a –
a XII-a. Chișinău: Știința, 2010

SITEOGRAFIE
6. http://romaniamare.info/despre-cultivarea-limbii-romane/