BISERICA ORTODOXÃ SI MILENIUL AL III-LEA

I.
Este o mare onoare pentru mine si o
plãcere deosebitã să fiu invitat pentru a
tine o cuvântare si a mã adresa vouã în
aceastã institutie si în aceastã searã. În
mod particular, as dori sã-i multumesc
pentru aceastã interventie decanului
Facultãtii de teologie, un fost student al
Facultãtii de teologie din Thesalonic.
Întotdeauna am admirat aceastã institutie.
Este într-adevãr unul dintre cele mai
importante centre teologice din întreaga
lume ortodoxã.
Sfintia Sa, Patriarhul Antiohiei, Ignatius
IV Harizim, împreunã cu ceilalti vestiti
ierarhi ai Patriarhatului cu corpul
profesoral si cu studentii au reusit sã
aducã un nou spirit acestei Facultãti de
teologie pentru a-i lãrgi orizonturile si a-i
servi Bisericii în cel mai bun mod în
zilele noastre.
Întreaga bisericã ortodoxã îi este pe deplin recunoscãtoare Patriarhatului din
Antiohia pentru contributia adusã bunãstãrii spirituale a ortodoxismului, prin astfel
de institutii.
Sfârsitul sec. al XX-lea si apropierea mileniului trei fac parte din conceptiile
noastre conventionale cu privire la trecerea timpului si în acest sens ele nu au o
semnificatie importantã pentru noi crestinii. Faptul cã odatã cu aceastã ocazie vor
avea loc multe festivitãti în întreaga lume, n-ar trebui sã mã ducã cu gândul cã
orice schimbare a anului calendaristic are o semnificatie particularã din moment ce
pentru noi schimbãrile în timp sunt legate numai de evenimentele istorice
importante ale salvãrii pe care le sãrbãtorim liturgic prin sãrbãtorile religioase ale
bisericii.
 Totusi chiar si în cazul unor asemenea schimbãri conventionale ale timpului,
crestinii ar trebui sã mediteze. Acest lucru trebuie fãcut nu doar individual de cãtre
fiecare persoanã, ci si de bisericã privitã ca un întreg care trebuie sã profite de
aceastã ocazie pentru a medita, a se autocritica si autoexamina.
Tocmai în acest spirit propun sã supuneti consideratiilor dumneavoastrã anumite
reflectii asupra modului în care biserica crestinã îsi întelege serviciul si mãrturia la
începutul noului mileniu.
Cel fel de lume am mostenit de la secolul XX si de la mileniul care se sfârseste? Ce
fel de probleme si posibilitãti ne asteaptã? La ce este martorã Biserica Ortodoxã în
contextul lumii întregi asa cum se aratã ea la începutul mileniului III?
II.
Dacã privim în urma noastrã la cele douã mii de ani ce au trecut din istoria crestinã
vom fi coplesiti atât de bucurii cât si de dezamãgiri. Motivele bucuriei si a
satisfactiei sunt urmãtoarele:
1. Supravietuirea Bisericii. Acesta este fãrã doar si poate o simplã chestiune care
trebuie acceptatã. Biserica s-a nãscut într-o lume ostilã si a suferit grave persecutii,
nu numai în viata secolului I dar si în zilele noastre, În ciuda lor ea încã existã.
Cuvintele Sfântului Paul "murim si totusi încã suntem în viatã" reflectã pe deplin
istoria bisericii, cel putin pânã în prezent. Cum se poate explica acest lucru? Poate
prin pur noroc si împrejurare istoricã cum ar spune un rationalist.
Pentru noi credinciosii, rãspunsul se aflã în cuvintele Domnului nostru care sunã
astfel: "nici mãcar portile iadului nu vor împinge biserica". Fie ce-o fi, noi nu
putem face altceva decât sã fim recunoscãtori lui Dumnezeu pentru cã am putut
apãra o existentã bisericii timp de douã secole.
2. Faptul cã traditiile fundamentale si structura bisericii s-au pãstrat în ciuda
implicãrii bisericii în atâtea influente culturale în care se aflã. Chiar si în aceasta
este un mare miracol. Biserica trãieste în lume fãrã a-i apartine acesteia. Frontierele
dintre bisericã si lume sunt întotdeauna greu de stabilit. Aceasta va fi întotdeauna
problema fundamentalã a bisericii, si anume pãstrarea identitãtii sale fãrã a se
retrage în ghetou.
3. Faptul cã biserica a avut o influentã asupra culturii s-a întâmplat nu numai în
Imperiul Bizantin sau în Occidentul din Evul Mediu. S-a întâmplat, de asemenea,
si în timpurile moderne când în vest, Biserica a fost oficial si accentuat datã la o
parte, fiind considerat factor irelevant în creatia culturii umaniste. Multe din
valorile umaniste si spirituale ale societãtii moderne nu sunt altceva decât principii
 crestine de manierã moralã. Biserica n-a fost chiar asa de neinteresantã pentru viata
umanã precum oamenii si-ar dori sã fie.
4. Biserica Ortodoxã are multe motive pentru a-i fi recunoscãtori lui Dumnezeu. Noi
n-am fost niciodatã puternici din punct de vedere politic, exceptie fãcând poate
Imperiul Bizantin sau unele tãri moderne unde marea majoritate a populatiei e
ortodoxã. Dar chiar si în acele cazuri, noi am dezvoltat de bunãvoie institutiile
precum ar fi ascetismul ca sã ne amintim cã biserica nu apartine lumii. În general,
zilele de suferintã si umilintã au întrecut în numãr zilele de glorie si putere secularã
în istoria ortodoxã. Biserica noastrã se poate mândri mai mult cu martirii si ascetii
lui decât puterea pe care a detinut-o în lume. Nu putem decât sã-i multumim lui
Dumnezeu pentru acest lucru. Dupã cum si cuvintele lui Paul exprimã: "Puterea lui
Dumnezeu e perfectionatã în slãbiciune".
Cu deosebire în secolul XX, Biserica Ortodoxã are bune motive pentru care sã-i
multumeascã Domnului nostru cã teologia ortodoxã a prins din nou rãdãcini
patristice, realizând importanta lex orandi-ului si în mod particular al Sfintei
Împãrtãsiri si a redescoperit spiritul Duhovnicilor unsi printr-o renastere monasticã
de dimensiuni impresionante. La toate acestea au fost martori în timpul Miscãrii
Ecumenice, în care martorul ortodoxismului a fost foarte puternic în ciuda
participãrii noastre slabe la ea.