Alegerea temei

Comic și tragic

în operele lui Ion Luca Caragiale

Societatea și grupurile de orice fel sunt pentru fiecare din noi factorul cheie care ne
influențează existența, uneori chiar în mod radical.

Inevitabil venim în contact cu grupuri și categorii de persoane alături conviețuim și de

care avem o permanentă nevoie pentru a putea supraviețui.

Felul în care alegem să tratăm relațiile cu ceilalți sau să percem evenimentele din viața
cotidiană ține de modul în care privim și coordonăm viața noastră, de acele obiective care odată
atinse lasă ampreta personalității noastre. Mediul, familia, educația, caregoria profesională,
religia etc. caracterizează pe fiecare din noi și influențează actiunile noastre

Un scriitor clasic și original, împătimit observator al societății, stimabil cetățean

perocupat de problemele comunității și oricând la datorie, Ion Luca Caragiale este o personaliate
a literaturii noastre care a reușit să redea în mod onest esența societății în care trăim, care pare a
fi aceeași din vreamea scriitorului și până astăzi.

Atunci când încercăm să observăm și să analizăm evenimente din orice aspect al

societății: politică, educație, cultură, economie, totul pare a fi comic cu toate că mass-media
încearcă să facă din orice o trgedie.

Universul literar al lui Caragiale este o pecete a firii noastre românești, un loc în care fie
din obisnuință ori din comoditate ne regăsim permanent.

Talentul scriitorului constă în faptul că a reușit să vadă dincolo de aparențe și să dezvăluie

cât de greu este să poți găsi sau avea ceva veritabil și onest în viața ta.

Adevăratele principii și valori, a căror grandoare încântă și înalță spiritele, par întodeauna
mici atunci când intresele sau poruncile unor vicii personale încep să facă o tragedie din lucruri
aparent banale.
 Orice încercare de a depăși condiția, de a intra pe un făgaș al normalități devine un moft.
Mofturile caracterizeză persoana ce dorește a ieși din rutină fără a se mai conforma unor
prejudecăți cu rădăcini adânci datorate unor experiențe ce au devenit tradiție.

Foarte ușor putem constata că tipologiile umane, situațiile, evenimentele chiar și multe
prejudecăți ale personajelor lui Caragiale pot fi regăsite în contextul actual.

Mame care își venerează copilașul cum e madam Popescu din „Vizita”, elevi
recompensați pentru a nu rămâne repetenți cum este tânărul din „Dl. Goe”, dascăli cu „metodici”
precum cel din „Pedagog de școală nouă”, politicieni asemeni lui Nae Cațavencu, Farfuridi
Brânzovenescu și Ștefan Tipătescu din „O scrisoare pierdută” sunt subiecte la ordinea zilei
pentru mass-media.

Situații care pentru protagoniștii lui Caragiale sunt o fatalitate și din cauza cărora viața lor
pare un calvar, obstacole ce par de netrecut, cititorului sau spectatorului îi par comice și ridicole.

Jupân Dumitrache, negustorul gospodar, voluntar în garda civilă cu simțul datoriei, știe că
mai presus de orice este onoare sa de familist, iar atunci când daoria îl cheamă lasă totul în grija
lui Chiriac care și el la rândul lui are aceleași temeri asemeni stăpânului său.

Didina și Mița din ”D-ale Carnavalului„ trăiesc la cote maxime drama trădării lor de
către Nae și sunt dispuse să lăse orice diplomație atunci când la mijloc se află bărbatul pe care îl
adoră. Dacă Mița suferă că se simte înșelată și vrea să se răzbune pe amantul ei infidel, ea nu
dorește să se despartă de consortul ei Crăcănel. Didina se simte fericită deoarece este în grațiile
lui Nae, dar nici ea la rândul ei nu vrea să se despartă de Pampon.

În metropola ploieștenilor al căror „târgșor” se vrea capitală de republică cu cetățeni

stimabili și onorabili, Conul Leonida din „Conul Leonida față cu reacțiunea”, cu toate că este la
o etate respectabilă, se simte sufletește tânăr și e gata oricând să se alăture unei revoluții.

Dacă în operle lui Caragiale avem de a face cu tragic și comic, mult mai greu este să
găsim semne de seriozitate. O oarecare sclipire de conștiință par să o aibă personajele în etate.
Mam- mare din „Dl Goe”, cu toate că n-a învățat carte asemeni ficelor sau nepotului, ea știe că
dragălașul Goe poartă un costum de „marinel” și totodată ea este cea care s-a gândit să nu-i fie
frig odorului și i-a luat și beretul marinăresc.
 Zaharia Trahanache din „O scrisoare pierdută” pare a ști că într-o „socțietate fără
prințipuri, va să zică că nu le are” contează foarte mult să ai puțintică răbdare. Zaharia știe că
soția sa Zoe îl înșeală cu prefectul Tipătescu, el este cel care într-adevăr știe cu cine vor vota toți,
iar scrisoarea din cauza căreia a fost pusă pe jar întreaga clasă politică a unui oraș este doar o
plastografie.

Dincolo de comicul care dezbracă esența de aparențe, tipologiile umane și situațiile

specifice oprei lui I.L. Caragiale nu inspiră nici o urmă de seriozitate, ci tragedia unei condiții
iremediabile.