Iepurașul știrb de Paște, de Mihaela Hură

Iepurașul alb de Paște

stă în iarbă, printre flori;

i-e cam somn și-ar vrea să caște,

da-i lipsesc doi dințișori.

Rolul lui, știm toți prea bine,

e s-aducă ciocolată,

iar el nu se poate-abține,

ia câte puțin din toată.

Acum cugetă că, poate,

rolul ăsta nu-i prea bun:

-Eu sunt iepure, măi frate,

nu mă cheamă Moș Crăciun.

Moșu' poate, vasăzică,

să mănânce ce vrea el;

eu sunt o ființă mică,

mie dați-mi morcovel.

Nu vă spun decât o dată:

nu e drept să-mi ceară toți

s-aduc munți de ciocolată

la copii și la nepoți!

S-o ia Moș Crăciun pe toată,

că e mare cât o șură;

eu vreau varză și salată,

că rămân fără dantură

și, dac-am ajuns eu, iată,

vai de lume, știrb și trist,

vine cineva vreodată

să mă ducă la dentist?
Gata, nu mai merge, basta,

vreau să-mi schimb comportamentul!

Dacă nu pricepeți asta,

transformăm regulamentul:

Moș Crăciun s-aducă ouă

și puiuți de ciocolată,

iar de Paști v-aduc eu vouă

varză, morcovi și salată.