Strachina, de Marilena Trifan

În sătucul din câmpie,

Mângâiat de vânt, de ploi
Vieţuiesc o bunicuţă,
O nepoată şi-un pisoi.

Totu-i mic:bunica-i mică,

Mici sunt palmele-i trudind,
Însă poartă-n ochi tot cerul
Şi pe chip un zâmbet blând.

Stă la poartă cuminţică

Şi aşteaptă, lung cătând,
Să îşi facă rost de vorbă
Cu vreun călător trecând.

Iar la ea în odăiţă,
Sub ştergarul- alb veşmânt,
Chipul Sfintei-n iconiţă,
Pavăză-i pe-acest pământ.
***
Ceas de seară: pe mescioară
Strachina e la bunică,
La nepoată-o străchioară,
Străchinuţa-i la pisică.

Iute-iute ceaunelul
Fierbe-n clocot pe cuptor
Şi-apoi dă de-a rostogolul
Boţ de aur rotunjor.

Mai apoi mâna bătrână

Toarnă-n vase lăptişor,
Niciun strop să nu rămână,
Poftă bună tuturor!

Târziu , soba, mulţumită,

Umbre-aruncă pe pereţi,
Zugrăvind, întro clipită,
Roi de zâne , Frumoşi-Feţi
***
Peste satul din câmpie
Norii vremii dau năvală,
Buna-i dusă-n cer la Sfânta,
S-o-mprumute cu sineală.

Ivăru-i căzut la poartă,

Trist, o viaţă ferecând,
Lângă dorul de nepoată,
Strachina în colb zăcând.