Atom

Ilustrație a atomului de heliu,

reprezentând nucleul atomic (roz) și
distribuția norului electronic (negru).
Nucleul (dreapta-sus) de heliu-4 prezintă în
realitate simetrie sferică și se aseamănă cu
norul electronic, dar aceasta nu se întâmplă
și pentru nuclee mai complicate. Bara neagră
reprezintă un angstrom(10-10 m sau 100 pm).

Clasificare
Cea mai mică diviziune recunoscută a
unui element chimic

Proprietăți

Masa de
la 1.67×10−27 la 4.52×10−25 kg

Sarcina zero (neutru) sau diferită de

electrică zero pentru ioni

Diametru de la 62 pm (He) la 520 pm

(Cs)

Componente Electroni și
un nucleu compact format
din protoni și neutroni

Un atom este cea mai mică unitate constitutivă a materiei comune care are proprietățile
unui element chimic.[1] Orice solid, lichid, gaz și plasmă este compus din atomi neutri
sau ionizați. Atomii sunt foarte mici; dimensiuni tipice sunt în jur de 100 pm (a zecea miliardime
dintr-un metru).[2] Atomii nu au limite bine definite, și există diferite moduri de a defini
dimensiunea, care dau fiecare valori diferite, dar apropiate ca valoare.
Conform ipotezei De Broglie, atomii sunt suficient de mici încât încercarea de a le prezice
comportamentul folosind fizica clasică — de exemplu, ca și cum ar fi niște bile de biliard — dă
predicții vizibil incorecte din cauza efectelor cuantice. Prin dezvoltarea fizicii, modelele atomice
au încorporat principii cuantice pentru a explica și prezice mai bine acest comportament.
Fiecare atom este format dintr-un nucleu și din unul sau mai mulți electroni legați de nucleu.
Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr similar
de neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni. Peste 99,94% din masa unui atom este
concentrată în nucleu. Protonii au sarcină electrică pozitivă, electronii au sarcină electrică
negativă, iar neutronii nu au sarcină electrică. Dacă numărul de protoni este egal cu cel de
electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă un atom are mai mulți sau
mai puțini electroni decât protoni, atunci acesta are un o sarcină totală negativă, respectiv
pozitivă, și se numește ion.
Electronii unui atom sunt atrași de protonii din nucleul atomic de această forță electromagnetică.
Protonii și neutronii din nucleu sunt atrași unul de celălalt printr-o altă forță, forța nucleară, care
de obicei este mai puternică decât forța electromagnetică de respingere ce acționează între
protonii încărcați pozitiv. În anumite circumstanțe, forța electromagnetică de respingere poate
deveni mai puternică decât forța nucleară, și nucleonii pot fi astfel scoși din nucleu, lăsând în
urmă un element diferit: dezintegrarea nucleară rezultă în transmutație nucleară.
Numărul de protoni din nucleu definește elementul chimic căruia îi aparține atomul: de exemplu,
toți atomii de cupru atomi conțin 29 de protoni. Numărul de neutroni
definește izotopul elementului.[3] Numărul de electroni influențează
proprietățile magnetice ale unui atom. Atomii se pot atașa de unul sau mai mulți alți atomi
prin legături chimice pentru a forma compuși chimici, cum ar fi moleculele. Capacitatea atomilor
de a se asocia și disocia este responsabilă pentru cele mai multe dintre modificările fizice
observate în natură, și este subiectul disciplinei chimie.