Sunt oameni cari gândesc că a vorbi cu bun simț și cu pricepere

despre lucruri umile, bunăoară despre cestiuni de viață practică, este o

înjosire a spiritului omenesc, și că, din contră, pentru spiritul omenesc este
o onoare a debita prostii despre cestiuni înalte.
Eu gândesc altfel, adică tocmai dimpotrivă.
Eu, care am fost și birtaș la gara din Buzău, pricep, de exemplu, că
cestiunea hranei de toate zilele, mai cu seamă pentru un om cu copii, este
o cestiune vrednică de toată atenția, și că societatea noastră românească
suferă în privința aceasta de multe neajunsuri. Vroi dar să spun ce gândesc
despre bucătărie și bucătărese.
Un sec crede că m-am înjosit cu asta De ce? Pentru că nu m-apuc să
desbat ca dânsul, fără să le pricep de loc, asupra cestiunilor de înaltă
cultură, pentru cari știu bine că aș avea, ca și el, mai puțină competență
decât un bou bătrân pentru alergările Jockey-Clubului.
Nu. Ocupe-se dumnealui de cestiunile înalte, eu voi să desbat asupra
întrebării: este sau nu bucătăreasa mea, a dumitale, a noastră a tuturor,
vrednică de misiunea ei?
Dintru-nceput trebue să spun, cu părere de rău, nu! nu e vrednică.