Chihlimbar

Chihlimbarul, numit și „ambră galbenă”, este o piatră semiprețioasă

de culoare galbenă, transparentă, translucidă sau opacă, cu incluziuni
translucide sau opace, fiind de origine organică, și anume rășina fosilă.
Unele incluziuni îi pot conferi culoare albăstruie sau verzuie, așa cum
este chihlimbarul din Republica Dominicană. Aceste pietre sunt
exemplare rare și foarte scumpe.
Este o gemă de natura organică, mai exact răşina fosilă a unor pini
preistorici . Numele chihlimbarului are origine persană , Kiahruba, i se
mai spune succin sau ambră. Chihlimbarul este casant, foarte uşor şi
are nişte nuanţe minunate, de la galben miere, la galben ceară, galben
brun, roşu, rosu-brun, brun-verde, verde, verde-negru, până la negru.

Are efecte benefice în tratarea afecţiunilor oculare, ale plămânilor, stomacului şi vezicii urinare.
Piatra se descarcă in apă calduţă şi se încarcă pentru scurt timp la soare.

Se găseşte pe litoralul Mării Baltice, Germania, în China, Japonia, Mexic, Sicilia, Polonia, Rusia,
Republica Dominicană ( renumită pentru chihlimbarul cu tente albastre ).... Se găseşte şi în
România, este denumit rumanit. Cel mai preţios este cel din Marea Baltica, se găseşte pe o arie
de 2000 de km lungime şi 500 km lăiţme, de unde se extrage de secole, uneori în bucăţi de până
la 10 kg.

Origine
Vârsta chihlimbarului este apreciată la până la 260 milioane de ani. Provine din rășina arborilor
de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanță amorfă, fără să fie un mineral.
Chihlimbarul prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile
de fosile conservate perfect, timp de milioane de ani, în masa rășinei.

Peștera Cave of El Soplao El Soplao din Cantabria, Spania, conține cel mai mare zăcământ de
chihlimbar din Europa, datând de acum 110 milioane de ani.

Extragerea chihlimbarului
În România singura exploatare de chihlimbar a fost în satul Colți, Buzău.
În România există un tip de chihlimbar specific munților Carpați, numit „rumanit”, de culoare
galben-verzuie, despre care savantul Gheorghe Munteanu Murgoci a demonstrat în 1902, prin
lucrarea sa de doctorat, că este chihlimbar, nu tămâie.
Proprietăţi fizico-chimice
Chihlimbarul este o substanță organică amorfă cu formula chimică C10H16O. Este o piatră cu
duritate mică (1 - 2,5 din 10), solubilă în alcool, eter și benzină.
Utilizare
Chihlimbarul este socotit piatră prețioasă încă din timpurile preistorice, fiind folosit
ca bijuterie sau obiect de cult. Unele bijuterii de chihlimbar din Egiptul antic, care s-au păstrat,
au o vechime de peste 6.000 de ani.
Una dintre operele de artă cele mai valoroase din istorie executate cu această piatră prețioasă este
„Salonul de chihlimbar”, ale cărui decorațiuni din chihlimbar au fost făcute cadou în
anul 1716 de regele Prusiei Frederic Wilhelm I (1688-1740) țarului Rusiei Petru cel Mare. Acest
obiect de artă, expus în Rusia, a dispărut (a fost furat) în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. Între anii 1979 - 2003 salonul a fost reconstruit după fotografii de către specialiști ruși,
și acum este expus în Palatul Ecaterina din orașul Pușkin (fostul sat Țarskoe Selo), la cca 25 km
sud de Sankt Petersburg. Decorațiile originale de chihlimbar nu au fost încă regăsite (2011).
Dacă o bucată de chihlimbar este frecată cu o bucată de blană,
provoacă o sarcină electrică pe suprafața acestuia, care apoi poate crea
o scânteie când este adus aproape de un obiect legat la sol.

Chihlimbarul se prelucrează caboson, în formă de mărgele, sau alte obiecte şi foarte rar
faţetat. Protejează în mod special nativii zodiei Leu.

Se recomandă să fie ferit de caldură, flacără, abraziune, acizi, alcool, transpiraţie şi lumina
directă a soarelui, care provoacă imbătrânirea şi pierderea luciului. Se curăţă doar cu apă şi un
pic de săpun.