Jucăria.

Tipuri de jocuri şi jucării

Jucăria este un obiect pe care îl folosim pentru a ne juca („O sfoară este o jucărie?”,
„Dar 10 beţe de chibrit?” – dacă se găseşte o modalitate de a se juca cu ele, atunci,
da, le putem considera jucării). Un obiect nu este în sine o jucărie. El devine jucărie
atunci când cineva, în general, sau un copil, în special, reuşeşte să-l utilizeze pentru
joc. Nici măcar jucăriile pe care le cumpărăm cu această denumire, nu sunt cu
adevarat jucării, decât dacă sunt folosite în cadrul jocului (un căţel de pluş care latră,
se ridică în două labe, dă din coadă şi merge prin casă, nu este în mod obligatoriu o
jucărie. Dacă nimeni nu se joacă cu el, toţi stau şi-l privesc, atunci când bateriile se
termină, copiii îl consideră stricat şi nu se mai ating de el.)

Există jocuri care nu au nevoie de suport material: alergatul, numărătoarea, jocurile

cu ghicitori, leapşa. Alte jocuri se bazează pe un material, obiect. Astfel, jucăria
„intră în scenă” ca un excelent stimulent al jocului. Unele obiecte sunt gândite pentru
a fi jucării (sunt concepute cu acest scop): păpuşi, maşinuţe, roboţei, cuburi, puzzle.
Dar există şi obiecte sau materiale care nu sunt concepute/create ca jucării, dar care
pot fi folosite cu succes pentru joc: un băţ care în joc poate deveni calul copilului,
un fir de iarbă care se poate împleti împreună cu alte fire, un capac de cratiţă ce
poate deveni tobă, cearşafurile ce se pot transforma în corturi, pantofii mamei….

Indiferent în care categorie se încadrează, jucăria este o unealtă indispensabilă pentru

evoluţia copilului pe toate planurile dezvoltării: fizică, cognitivă, emoţională,
socială, senzorială. Jucăriile propuse pentru un copil de la naştere până la 3 ani sunt
aproape toate obiectele viu colorate şi atragătoare, dar care nu pun în pericol copilul,
obiecte ce dezvoltă dorinţa copilului de a le manipula, analiza, explora.
Jucăria este un obiect care solicită, incită şi stimulează jocul.

 O jucărie este cu atât mai folositoare cu cât permite copilului o mai mare
libertate şi creativitate în utilizarea ei.
 Copiii învaţă foarte bine când sunt lasaţi să o facă cu mai puţin material
necesar la dispoziţie şi cu cât dispun mai mult de o latură afectivă.
 Jucăriile foarte scumpe nu aduc un surplus privind dezvoltarea suplimentară
a copilului.

Tipuri de jocuri şi jucării:

o pentru dezvoltarea motricităţii
(mişcării): premergător, triciletă,
balon, mingie, coardă, cerc, popice,
topogan, balansoar, jocuri de
încastrare şi manipulare;

o pentru dezvoltarea creativităţii şi

imaginaţiei: creioane de colorat sau de
ceară, carioci, culori, foi de hârtie,
plastelină, instrumente muzicale,
 păpuşi, marionete, jocuri de
construcţie, puzzle.

o pentru dezvoltarea afectivităţii:

păpuşi, figurine, animale de pluş.

o pentru dezvoltarea imitaţiei:

păpuşile şi accesoriile lor (casa lor,
îmbrăcămintea), deghizările, jocul
„de-a doctorul”, „de-a activităţile
casnice”, circuitul auto, ferma de
animale.

o Pentru dezvoltare intelectuală şi

senzorială: în general, toate jocurile şi
jucăriile. În mod specific: jocuri de
asamblare, încastrare, construcţie,
clasare, ordonare, puzzle, domino.

Legat de joc, un loc aparte îl au jocurile cu elementele primordiale ale existenţei:

apă, foc, aer, pământ:
a. apa este elementul care ajută copilul să se detensioneze, să elimine stările
inerente de enervare: este vorba despre jocurile cu apă şi în apă, adică
jocurile de umplere, golire, transferare a apei dintr-un recipient în altul,
precum şi jocurile în care copilul este în apă, sau în preajma ei (copilul devine
astfel „stapânul” chiuvetei, robinetului, recipientelor cu apă).

b. aerul este elementul care îl învaţă pe copil ce înseamnă plutire: jocurile cu

baloane – umflarea baloanelor, jocul cu avioane de hârtie care plutesc în aer
etc.

c. focul este un element periculos, dar tocmai de aceea este important ca orice
copil să perceapă pericolul şi să înveţe cum să evite riscurile. Este bine ca
părinţii să „arate” copilului posibilele pericole ale jocului cu focul, tocmai
pentru a nu incita curiozitatea acestuia.

d. pamântul este elementul care permite modelarea şi jocul în diferite stări ale
sale: nisip, lut, etc. Copilul experimentează situaţii noi: curgerea nisipului
printre degete, construirea castelelor de nisip, modelarea de forme din lut.
Când copilul merge deja, este recomandabil să-i fie stimulată sensibilitatea
tălpii prin dezvoltarea musculaturii acesteia, oferindu-i posibilitatea de a
merge cu picioarele goale prin iarbă, noroi, nisip, apă.
Jocul cu toate aceste elemente primordiale realizează „transferul” de energie proprie
a acestora către copil, fiind totodată jucării la îndemâna oricui.

Este foarte important pentru copil să schimbe jucăriile pe care le foloseşte pentru a-
şi experimenta senzorialitatea şi inteligenţa. Uneori, părinţii sunt miraţi de faptul că
proprii copii acordă prea puţină importanţă (sau nu acordă deloc importanţă) unor
jucării scumpe, strălucitoare (considerate a fi jucării „valoroase”), dar sunt atraşi de
păpuşa veche, maşinuţa fără portieră, sau ursuleţul de pluş fără o ureche. Pe aceste
jucării copilul le ţine aproape, le strânge în braţe, le ţine în preajmă pentru a adormi.
Şi copiii fac acest lucru, pentru că jucăriile acestea – numite obiecte de transfer –
reprezintă o parte din intimitatea lor de când erau mici, precum şi alinarea/consolarea
lor atunci când mama/părintele lipseşte de lângă ei. Aceste jucării sunt sinonime cu
primele iubiri şi nu trebuie niciodată distruse decât de către copil, în momentul ales
de către el, de obicei când se simte cuprins de nostalgia primei copilării şi ia decizia
de a intra în adolescenţă.

Bibliografie:

1. Bacus A., 2002, Creşterea copilului 1000 de sfaturi practice. Idei

simple care vă fac viaţa mai uşoară, Editura Teora, Bucureşti

2. Bulthuis M., Varkevisser J., 2006, Stimularea creativităţii. Cum să

foloseşti creativitatea în practica socială, Editura Expert Projects,
Iaşi

3. Ciofu C., 1998, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală

Almatea, Bucureşti

4. Dolto Fr., 1994, Despre educaţie în copilărie, Editura Image, Cluj

5. Gheorghe D.M., Mastan B., 2005, Ghid de bune practici, Tehnici

creative, Editura Vanemonde, Bucureşti

6. Pietraru A., „Ce este jocul? Ce este jucăria?” – articol apărut pe situl
www.parinti.com