UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

“CAROL DAVILA” din BUCUREȘTI

Facultatea de Medicină

Evaluarea atitudinii studenților la medicină față de

abilitățile de comunicare

Realizat de:
Grupele: 118, 119, 120 Seria 15, Anul V
Coordonator: Asist. Univ. Dr. Andreea Steriu
CUPRINS
I. PARTEA GENERALĂ

Cap 1. Introducere

II. PARTEA SPECIALĂ

Cap 2.1.Scop, obiective, ipoteze

2.1.1. Scopul studiului

2.1.2. Obiectivele studiului

2.1.3. Ipotezele studiului

Cap 2.2. Metodologie

2.2.1. Tipul studiului

2.2.2. Populaţia ţintă

2.2.3. Perioada şi locul de desfăşurare al studiului

2.2.4. Intrumentul cercetării

2.2.5. Analiza şi prelucrarea datelor

Cap 2.3. Prezentarea şi analiza rezultatelor studiului

Cap 2.4. Limite şi concluzii

2.4.1. Limitele studiului

2.4.2. Discutii

2.4.3.Concluzii

Bibliografie

Cap 2.5. Anexe

 I. PARTEA GENERALĂ

I.1. Introducere

“Pe cât de puternică este sabia în luptă, pe atât cuvântul bun în treburile cetăţii.”( Solon)

Comunicarea este procesul prin care emitatorul transmite un mesaj receptorului prin
intermediul unui canal cu scopul de a produce asupra acestuia anumite efecte (informare,
convingere, modificarea comportamentului, etc.).
Actul comunicarii reprezintă un proces dinamic, ce se află într-o continuă
schimbare, fiind strans legată de existenţa omenirii şi a societaţii, existenta umana si
comunicarea fiind interdependente 1.
Conform definiției data de Cosmovici A. si Iacob L în cartea Psihologie socială,
comunicarea constituie o relatie bazata pe co-impartasirea unei semnificatii. In cadrul actului
de comunicare, informatia este premisa absolut necesara, dar nu este si suficienta, pentru ca,
daca apare neintelegerea informatiei si a cadrului relational care ii ghideaza si fixeaza sensul
si semnificatia, „starea de comunicare' se anuleaza2.

Elementul esential in stabilirea unui diagnostic corect si a unei bune compliante la

tratament este comunicarea intre medic si pacient. Când medicii sunt capabili sa utilizeze
eficient abilitățile de comunicare, atât ei, cât și pacienții au de caştigat.Astfel medicii
reuşesc să identifice cu mai multă exactitate problemele pacienților, iar aceştia sunt mult
mai satisfacuţi de îngrijirea lor și pot înțelege mai bine problemele, investigațiile și opțiunile
de tratament.De asemenea, pacientii sunt mai susceptibili să adere la tratament și să urmeze
recomandările privind schimbarea comportamentului. Capacitatea unui medic de a
comunica eficient are numeroase beneficii, printre acestea fiind si reducerea vulnerabilitatii
la anxietate și depresie3.
Dezvoltarea şi exercitarea abilităţilor de comunicare formeazăo parte integrantă a
procesului de formare profesională a unui medic. Îmbunătăţirea comunicării medic-pacient
influenţează în mod direct actul medical, gradul de satisfacţie al pacientului, precum şi
reducerea numărului de procese de malpraxis. Din păcate însă educaţia formală pune prea
puţin accent pe comunicare, iar studenţii mediciniști nu beneficiază de pregătire în acest
sens.
Apar frecvent discrepanțe între mesajul comunicat de medic şi cel primit de pacient, chiar
dacă este evident că relaţia medic-pacient este importantă şi influenţează orice act medical,
de la simpla măsurare a tensiunii arteriale până la psihoterapie.
Comunicarea este un pilon important in relatia medic-pacient, prin urmare,
practicienii nu se mai pot baza doar pe abilităţile naturale de comunicare, ci au nevoie de o
abordare „ştiinţifică” a procesului de comunicare şi relaţionare cu pacienţii. Aceasta
implică cunoştinţe, abilitatea de a obţine informaţii de la pacienţi, capacitatea de
relaţionare interpersonală pentru a înţelege şi răspunde la grijile şi emoţiile pacienţilor.
Comunicarea nu include doar cuvinte, elementele care contează fiind mai multe: numărul
cuvintelor, gesturile şi poziţia corpului, distanţa și poziționarea în cabinet, privirea și
fizionomia, empatia etc.
Atingerea blanda exprima prietenie, afectiune; atingerea pe mana sau pe umar
semnifica interes pentru pacient, acesta se va simti inteles si acceptat.
Contactul vizual este dovada cea mai buna ca pacientul este important,ca i se acorda
atentie. Este importanta pozitia ochilor la acelasi nivel cu ochii pacientului.
Din păcate, mediul în care se desfăşoară actul medical nu este întotdeauna propice
comunicării. Barierele sunt numeroase şi ţin de: lipsa de timp, supraaglomerare, diferenţele
de cultură şi sex, anxietate din partea pacienţilor, teama de conflict şi de reclamaţii,
aşteptări nerealiste, limbajul prea tehnic etc. Ar fi o naivitate să credem că toate aceste
aspecte pot fi uşor de depăşit, mai ales într-o ţară ca România. Totuşi, simpla alegere a
unor cuvinte potrivite, informarea corectă, tonul calm şi o expresie facială în concordanţă
pot avea efecte majore asupra comunicării cu pacienţii. Fără eforturi deosebite, aceste
aptitudini și atitudini pot fi însuşite şi aplicate de orice practician în aproape orice situaţie
clinică şi pot genera o îmbunătăţire constantă a „legăturii” medic-pacient, care contează
enorm pentru rezultatul actului medical.
In urma unui studiu, Consiliul general medical afirma ca pana la finalul studiilor
universitare, studentii facultatii de medicina ar trebui sa dezvolte si sa demonstreze abilitati
de comunicare. Medicii trebuie sa fie capabili sa ofere sfaturi si explicatii pacientilor si
rudelor lor, intr-o maniera clara si usor de inteles de catre pacient.
Intr-un studiu condus de Hajek et al. realizat pe 139 de studenti in anul 3 la
Medicina, autorii au ajuns la concluzia urmatoare: atat inainte cat si dupa procesul de
invatare al abilitatilor de comunicare, principala problema a fost dialogul cu pacientii ce
prezentau dureri intense si puternice emotii negative.
 Batenburg&Smal au studiat atitudinea studentilor din anul 2 si 3 privind pacientii,
patologia asociata acestora si ingrijirea necesara acestora. Acest studiu s-a realizat in trei
etape diferite: prima etapa-inaintea cursului de imbunatatire a abilitatilor de comunicare cu
pacientii, a doua etapa-imediat dupa cursul respective, iar a treia etapa la sase luni dupa
finalizarea cursului.
S-a ajuns la urmatoarea concluzie: atitudinea studentilor fata de relatia medic-pacienti nu s-
a modificat substantial in urma cursului de pregatire pe care l-au parcurs, dat fiind faptul ca
studentii aveau insusit deja un pattern in ceea ce priveste comunicarea medic-pacient si era
necesar un efort mult mai mare pentru a le schimba acest pattern. 4
Putem identifica trei scopuri diferite ale comunicării, și anume: crearea unei
bune relatii interpersonale,schimbul de informații și luarea deciziilor legate de tratament.

Crearea unei bune relații interpersonale între medic și pacienți poate constitui cel
mai important scop al comunicării. Roter și Hall afirmă că "... discuția este principalul
ingredient in cadrul îngrijirii medicale și este instrumentul fundamental prin care relația
medic-pacient este construită și prin care obiectivele terapeutice sunt realizate"5.Din acest
punct de vedere, o bună relație poate fi privită ca o condiție prealabilă pentru o îngrijire
medicală optimă. Un alt scop principal al comunicării medicale promovează schimbul
de informații între medic și pacient.Din punct de vedere medical, medicii au nevoie de
informații pentru a stabili diagnosticul corect și planul tratamentului.Din punct de vedere al
pacientului, două nevoi trebuie să fie îndeplinite atunci când vizitează medicul: "necesitatea
de a ști și a înțelege" (să știe ce este,de unde vine durerea) și "nevoia de a se face înţeles" (sa
fie acceptat si luat in serios de medic). Odată ce planul de diagnostic și tratament a fost
stabilit, medicii trebuie să transmită în mod eficient această informație pacienților. Deși
pacienţii îşi doresc mereu la fel de multe informații, medicii continuă să subestimeze această
dorința.

Alt scop al comunicarii mediacle este luarea deciziilor despre tratament impreuna
cu pacientul. În mod tradițional,relația era paternalistică: medicul deţinea controlul și lua
decizii privind tratamentul.În ultimele două decenii, această abordare a fost înlocuită de
idealul de "luare a deciziilor în comun"6. Un studiu a indicat că pacienții care suferă de
diferite boli cronice exprimă o dorinta puternica de informare medicala.Cu toate acestea,
aceiași pacienți au plasat și responsabilitatea pentru luarea deciziilor medicale către medicul
lor
 Comunicarea medic-pacient este o componentă majoră a procesului de îngrijire a
sănătății..

Hippocrates a sugerat că medicii pot influența sănătatea pacienților. Comunicarea

efectivă între medic și pacient poate fi o sursă de motivație, stimulare, reasigurare și sprijin.
O bună relație medic-pacient poate crește satisfacția profesională și poate întări încrederea
pacienților , motivația și viziunea pozitivă asupra stării lor de sănătate, care ar putea influența
rezultatele lor în domeniul sănătății.
Cele mai multe plângeri cu privire la medici sunt legate de probleme de comunicare,
nu de competența clinică.Pacienții doresc medici care pot diagnostica și trata bolile lor,
precum și să comunice cu ei în mod eficient.
Medicii cu o mai bună comunicare și abilități interpersonale sunt capabili să
detecteze problemele mai devreme, pot preveni erorile medicale și intervențiile costisitoare
și pot oferi un sprijin mai bun pacienților lor. Acest lucru poate conduce la rezultate mai
bune și la o mai bună satisfacție, la costuri mai mici ale îngrijirii, la o mai bună înțelegere a
problemelor de sănătate de către pacient și la o mai bună respectare a procesului de
tratament.În prezent există o așteptare mai mare de luare a deciziilor în colaborare medic-
pacient, aceştia participând ca parteneri pentru a atinge obiectivele convenite și pentru a
atinge calitatea vieții.Există multe bariere în calea bunei comunicări în relația medic-pacient,
incluzând anxietatea și teama pacienților, povara de lucru a medicilor, teama de litigii, teama
de abuz fizic sau verbal și așteptările nerealiste ale pacienților.
Conform unui articol, evaluatorii si studentii sustin faptul ca o buna autoevaluare a
abilitatilor de comunicare este dificila pentru studenti, dar cruciala in dezvoltarea unui
comportament profesional adecvat. Evaluatorii au considerat ca unii studenti au asteptari
suprarealiste in ceea ce priveste propriile performante, iar acest lucru deriva din succesele
lor anterioare pe plan academic. Pe de alta parte, studentii afirma ca atat scoala, cat si
evaluatorii au asteptari prea mari in legatura cu comportamentul lor profesional, acest lucru
ducand la subestimarea performantelor acestora. 7
O bună comunicare medic–pacient nu poate exista fără reciprocitate şi, la rândul lui,
pacientul trebuie să vrea şi să ştie să prezinte problema de care suferă şi cu care s-a prezentat
la medic. În societatea olandeză există atenţie şi pentru acest aspect, iar cetăţenii pot urma
cursuri, pot participa în programe de educaţie, utiliza materiale scrise sau pe suport digital
etc.
 În societatea modernă, un medic bine pregătit trebuie să aibă nu numai abilităţi
tehnice, ci şi de comunicare, pentru că „The patient will never care how much you know,
until they know how much you care“ (Dr. Terry Canale, ortoped chirurg).

In urma studiilor expuse anterior perfectionarea abilitatilor de comunicare duce la

cresterea increderii pacientului in medic. Este necesar ca studentii sa inceapa sa acorde mai
multa importanta invatarii abilitatilor de comunicare pentru imbunatatirea relatiei medic-
pacient.
Bibliografie

1. Paşca ,M.D..Comunicarea in relatia medic-pacient.Ed.University Press.2012;14-15.

2. Cosmovici, Psihologie Generala, Ed. Polirom, 1996, 175

3. Maguire P., Pitceathly C. Key communication skills and how to acquire

them. BMJ. 2002;325((7366)):697–700.[PubMed]

4. .....

5. Roter D. L. and Hall J. A. Doctors Talking with Patients, Patients Talking with
Doctors. Auburn House, Westport.1992;176.

6. Ong LM, De Haes JC, Hoos AM, et al. Doctor-patient communication: A review of
the literature. Soc Sci Med. 1995;40:903–918. [PubMed]

7.