Mitul androginului

Androgin este un termen care provine din cuvintele grecești άνδρας (andras, adică om)
și γυνή (gyné, adică femeie) și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine,
adică un hermafrodit.

O versiune cunoscuta a acestui mit este relatata de Platon, in Banchetul, prin

intermediul personajului numit Aristofan, expicand astfel modul in care a aparut
iubirea.

La inceput traiau pe pamant fiinte androgine, de forma sferica, compuse din doi barbati,
doua femei sau o femeie si un barbat lipiti spate in spate. Puterea lor era nemarginita.
Zeii, temandu-se de aceasta putere, au hotarat sa ii desparta. Jumatatile astfel separate
au inceput sa moara de tristete si de dor. Vazand ca raman fara supusi, zeii au cautat o
modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trai. In acest scop a fost creat
Eros, pentru a semana iubirea in lume. De atunci, cele doua jumatati se cauta una pe
alta toata viata, iar daca se regasesc, formeaza fiinta perfecta de odinioara.

Forma sferica a androginului ne duce cu gandul la viziunea pitagoreica a Cosmosului inchis,

format din cercuri concentrice. Ideea de Cosmos se afla in legatura cu cea de Ordine si
Armonie,opunandu-se unui univers deschis, marcat de imperfectiune

S-a incercat stabilirea unei legaturi intre mitul androginului lui Platon si traditia biblica a
caderii in pacat. Scottus Eriugena considera ca separarea sexelor face parte dintr-un proces
cosmic. Diviziunea Substantelor a inceput in Dumnezeu si s-a continuat progresiv, pana in fiinta
umana, separata in femeie si barbat. Unificarea Substantelor trebuie sa inceapa in om si sa se
infaptuiasca din nou pe toate planurile fiintei, inclusiv in Dumnezeu. In Dumnezeu nu exista
diviziune, el este Tot si Unu. Aparitia sexelor este o consecinta a pacatului, dar va lua sfarsit prin
reunificarea fiintei umane, care va fi urmata de unirea cercului terestru cu Paradisul. Hristos a
anticipat aceasta reintegrare, caci inviind, nu a fost "nici barbat, nici femeie, desi se nascuse si
murise barbat".

In cartea lui Zohar, referitor la pasajul "Sa facem omul dupa chipul si
asemanarea Noastra", textul cabalistic spune ca Scriptura se foloseste de pluralul "sa
facem" pentru a indica faptul ca omul a fost creat de cele doua esente divine simbolizate
de barbat si femeie. "Dupa chipul Nostru" inseamna cei bogati; "Dupa asemanarea
Noastra" inseamna cei saraci; caci barbatul simbolizeaza bogatia si femeia, saracia. Cele
doua esente divine formeaza un intreg, iar aceasta contopire este evocata prin imagini
sugerand dragostea: protectie, osmoza, generozitate.

Ingerul, figura plina de beatitudine, este de asemenea androgin: conceptie vizibila in intraga
iconografie care ii este dedicata si in anumite teze teologice. El mediaza intre Cer si pamant,
intre Dumnezeu si om.

Mai multe comentarii de tip midras sustin ca Adam a fost androgin. La Facere, Adam si Eva
stateau spate in spate, lipiti de umeri, iar Dumnezeu i-a despartit printr-o lovitura de secure.
Altii spun ca Adam era barbat pe partea dreapta si femeie pe partea stanga, iar Dumnezeu l-a
taiat in doua jumatati.

Putem vorbi despre o bisexualitate universala, care deriva din bisexualitatea divina ce sta la
baza oricarei existente. Tot ce este prin excelenta trebuie sa fie un total, sa comporte
coincidentia oppositorum la toate nivelurile. Fapt verificat prin androginia zeilor, cat si in
ritualurile de androginizare, dar si in cosmogoniile care explica Lumea pornind de la un Ou
cosmogonic.

Inca din cele mai vechi timpuri, fiinte divine neutre sau feminine procreaza singure. Din Haos
(neutru) s-a nascut Erebe (neutru) si Noaptea (feminin). Terra a dat nastere singura cerului
instelat. Hera i-a conceput singura pe Hefaistos si Tifeu.

La Labrada, in Caria, era adorat Zeus barbos cu sase mamele dispuse in triunghi pe piept. In
Cipru, era venerata o Afrodita cu barba, numita Afroditos, iar in Italia, o Venus cu chelie.
Majoritatea divinitatilor vegetatiei si fertilitatii sunt androgine.

Simbolul androginului este investit cu puteri neobisnuite, androginia reprezentand rezistenta

crescuta la uzura timpului. Pasarea Phoenix, care reinvie periodic din propria cenusa, a
devenit inca din Antichitate simbolul renasterii promise.

Aceste mituri ale androginiei dezvaluie modele exemplare pentru comportamentul

uman. Androginia este simbolic reactualizata prin ritualuri. La australieni, initierea in
pubertate implica androginizarea neofitului. Nu poti deveni un barbat adult pe plan sexual
inainte de a fi cunoscut coexistenta sexelor, nu poti accede la un mod particular de a fi, fara a
cunoaste un mod de a fi total.

In Grecia, Plutarh vorbeste despre cateva obiceiuri neobisnuite. In Sparta, cea care se ocupa de
pregatirea miresei, o radea in cap si o imbraca in haine barbatesti. In Argos, mireasa purta o
barba falsa.

In samanismul siberian, samanul cumula simbloic ambele sexe, ca semn al spiritualitatii,

refacand astfel unitatea dintre Cer si Pamant, asigurand comunicarea intre Zei si oameni.

Balzac a reusit sa dea o stralucire aparte acestui mit al androginului. Intr-un castel situat la
marginea unui sat, traia o fiinta stranie, care ascundea un mare secret. Nu e vorba de un om ros
de propriul destin, aflat in conflict cu societatea. Misterul sau tine de structura propriei sale
existente. Personajul o iubeste si este iubit de Minna, care il vede ca pe un barbat, Seraphitus. El
e iubit si de Wilfred, care il vede ca pe o femeie, Seraphita. Sepaphitus-Seraphita nu poate parasi
viata pamanteasca inainte de a fi cunoscut iubirea. Aceasta e cea mai de pret perfectiune: a iubi
cu adevarat si in acelasi timp doua fiinte de sexe opuse.

Decadentismul francez si englez revin sporadic la tema androginului, dar acesta e vazut ca un
hermafrodit morbid, satanic. Simbolul este degradat si inteles in planuri din ce in ce mai
vulgar-concrete. Androginul, conform decadentismului, era considerat ca o aberatie a Naturii,
un semn de manie a zeilor, si prin urmare, era suprimat.

Semnificatia metafizica a omului perfect se degradeaza si sfarseste prin a disparea in a doua

jumatate a secolului al XIX-lea.