You are on page 1of 5

Conceptul de asigurare.

Dicţionarul explicativ al limbii române sugerează că prin asigurare se poate întelege o


acţiune de punere în siguranţă o operaţie financiară decurgând dintr-un contract sau dintr-o
obligatie prevăzută de lege prin care asiguratorul se obligă ca în schimbul unei sume primite
periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-a suferit în urma unor
întamplări independente de voinţa lui.
O definiţie asemănatoare este furnizata de Bistriceanu care atribuie asigurării urmatoarele
accepţiuni
1) garantare, punere în siguranţă, încredinţare, promisiune fermă, măsura de prevedere
luată de cei interesanţi pentru conservarea contravalorii bunurilor pe care le posedă, pentru
ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau al pierderii capacitaţii de munca datorita unei
boli, accidente sau atingerii unei limite de vârsta, precum şi pentru apărarea unor drepturi supuse
eventual pierderii
2) sistem de relaţii economico-sociale, proces obiectiv necesar dezvoltării economice şi
sociale, izvorat din acţiunea legilor economice obiective, care consta în crearea în comun, de
către persoanele fizice şi juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se
compensează daunele şi se satisfac alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile.
3) operaţiuni economico-financiara ce decurge dintr-un contract, prin care asiguratul se
obligă să plătească o anumita sumă, denumită prima de asigurare, în schimbul căreia asiguratorul
îşi asuma obligaţia că, la producerea evenimentului asigurat, să plăteasca asiguratului sau
beneficiarului despăgubirea de asigurare sau suma asigurată.
O alta definiţie subliniază faptul ca în forma cea mai simpla, clasică, dar şi cel mai
frecvent întâlnită în practică, asigurarea constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate de
o gama largă şi variată de riscuri.
Asigurarea socialǎ austriacǎ garanteazǎ o protecţie ce se orienteazǎ dupǎ nevoiile d-vstră
împotriva riscurilor de boalǎ, de bǎtrâneţe şi în cazul unui accident de muncǎ. În Austria, ea are o
mare influenţǎ asupra stabilitǎţii sociale, binestǎrii şi a structurei democratice. Ea este un garant
pentru siguranţa socialǎ. Intr-o comparaţie internaţionalǎ în ce priveşte calitatea vieţii şi sistemul
de sǎnǎtate, Austria ocupǎ unul dintre primele locuri.
Asigurarea de sǎnǎtate preia în primul rând costurile pentru serviciile medicale fǎrǎ sǎ ia
în considerare suma contribuţilor plǎtite. Dupǎ viaţa activǎ, asigurarea de pensii se îngrijeşte sǎ
asigure într-o mǎsurǎ acoperitoare un standard de trai adecvat.
Asigurarea de accidente preventeazǎ accidentele la locul de muncǎ şi bolile profesionale
şi trateazǎ consecinţele acestora. Aceste servicii se finanţeazǎ prin contribuţile asiguraţilor şi a
patronajului şi în domeniul asigurǎrilor de pensii, parţial prin impozite.
Cum este reglementat sistemul național de asigurări sociale?
Sistemul de securitate sociala din Austria acopera următoarele situații: boala, incapacitate
de muncă, invaliditate, maternitate, somaj, bătrînețe, deces, urmași, îngrijiri, nevoi sociale.
Sistemul de asigurări sociale are următoarele caracteristici principale:
- este obligatoriu pentru lucrătorii salariați, lucrătorii independenți și membrii
familiei lor;
- deschide dreptul la anumite prestații (de îndată ce condițiile pentru acest lucru
sunt îndeplinite);
- este finanțat în principal din contribuții în funcție de venit. Principiul predominant
este cel al solidarității: persoanele care dispun de venituri ridicate și care vor plăti, deci,
contribuții de securitate socială mai mari, ajută la finanțarea prestațiilor acordate persoanelor cu
venituri mai mici. Anumite grupuri de persoane (cum ar fi muncitorii exercitând o activitate
parțială, minimă etc.) nu sunt acoperiți de asigurarea obligatorie decît pentru anumite domenii,
de ex. în caz de accident (a se vedea și capitolul tipuri de asigurări).
- Asigurarea de boală (boala, maternitate, îngrijiri) este administrată de către casele
de asigurări de boală, asigurarea de accidente de către organismul central de asigurare contra
accidentelor (Allgemeine Unfallversicherungsanstalt), asigurarea de somaj de catre serviciul
public de ocupare (Arbeitsmarktservice) și asigurarea de pensie de către casele de asigurări de
pensie (Pensionsversicherungsanstalt). Competenta caselor de asigurari de boala se exercita in
functie de locul de munca(casele locale de asigurari de boala din diferite Landuri federale).
- Salariații, agricultorii, lucrătorii de la căile ferate, ca și funcționarii publici depind
fiecare de un organism de securitate socială separat, independent de locul lor de muncă.
- Toate organismele de asigurări dispun de ramificații/agenții la nivelul fiecărui
Land, uneori chiar de birouri de arondare și sunt grupate în cadrul Federației centrale a
organismelor de asigurări de sanatate.
- Atît timp cât sunteți lucrator și aveți încheiat un contract de muncă sau foaie/fișa
de muncă (Dienstzettel) sunteți în mod automat acoperit de asigurarea sociala. Imediat după ce
vă angajaţi în Austria, angajatorul dumneavoastră va lua măsurile necesare pentru înregistrarea
dumneavoastră în sistemul de asigurări sociale. Veţi fi înregistrat la o casă de asigurări de boală
(Krankenkasse), care va informa apoi instituţiile responsabile pentru asigurarea împotriva
accidentelor şi pentru asigurările de pensie şi de şomaj. Vi se va atribui un număr de asigurare în
baza căruia vor fi înregistrate perioadele de asigurare şi veniturile dumneavoastră din care sunt
plătite contribuţiile. După finalizarea acestor formalităţi, veţi primi de la angajatorul
dumneavoastră o copie a certificatului de înregistrare la casa de asigurări de boală. Dacă
desfăşuraţi o activitate independentă, trebuie să contactaţi instituţia competentă de asigurări
sociale, care vă va informa în legătură cu normele speciale aplicabile cu privire la înregistrare şi
contribuţii.

Prezentare general. În Austria, asigurarea socială include asigurarea de boală, asigurarea


împotriva accidentelor (accidente la locul de muncă şi boli profesionale), asigurarea de pensie şi
asigurarea de şomaj. Asigurarea socială se bazează pe locul de muncă (nu pe locul de reşedinţă),
iar persoana asigurată nu poate alege între casele de asigurări. Din motive istorice, asigurarea
socială este divizată teritorial şi în funcţie de bresle.
Aşadar, există case de asigurări speciale pentru angajaţii feroviari, mineri şi angajaţii din
sectorul public, precum şi pentru agricultori, persoane din sectorul comercial şi notari. Pe lângă
sarcinile asociate asistenţei medicale, casele de asigurări de boală din Austria colectează, de
asemenea, contribuţiile pentru asigurarea împotriva accidentelor şi pentru asigurările de pensie şi
de şomaj. Aceste case sunt responsabile şi pentru plata alocaţiei pentru creşterea copilului.
Serviciile de asistenţă medicală sunt furnizate în principal de medicii cu care s-a încheiat un
contract şi de alţi parteneri. Resursele minime garantate orientate spre nevoi pot fi furnizate
pentru cei aflaţi în dificultate1.

Organizarea protecţiei sociale.


Toate casele de asigurări fac parte din Asociaţia principală a instituţiilor de asigurări
sociale din Austria (Hauptverband der Österreichischen Sozialversicherungsträger), care
reprezintă interesele generale ale asigurării sociale.
Asociaţia deţine competenţe complexe pentru o mai bună coordonare a activităţilor de
asigurare socială din Austria. Punerea în aplicare a asigurărilor sociale este realizată de 22 de
case de asigurări, care sunt organisme autonome de drept public.
Unele case de asigurări trebuie să administreze două sau toate cele trei ramuri. Există 19
case de asigurări de boală, 5 case de asigurări de pensii şi 4 case de asigurări împotriva
accidentelor. Regimul de asigurări de boală şi cel de asigurări împotriva accidentelor se află sub
supravegherea Ministerului Federal al Sănătăţii (Bundesministerium für Gesundheit).
Pentru îngrijirea în spital, au fost înfiinţate 9 case de sănătate la nivel de landuri care să
preia funcţia caselor de asigurări de boală.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune Drepturile dumneavoastră de
securitate socială în Austria Iulie 2012 5 Regimul de pensii este monitorizat de Ministerul

1
Muzeul a Relaţilor Sociale şi al Economiei din Austria, Bine asigurat siguranţa socialǎ în Austria, Ediție 2013
Federal al Muncii, Afacerilor Sociale şi Protecţiei Consumatorului (Bundesministerium für
Arbeit, Soziales und Konsumentenschutz).
Asigurarea de şomaj este administrată de Serviciul pentru ocuparea forţei de muncă
(Arbeitsmarktservice) sub supravegherea Ministerului Federal al Muncii, Afacerilor Sociale şi
Protecţiei Consumatorului. Biroul federal al Serviciului pentru ocuparea forţei de muncă asigură
monitorizarea generală a 9 birouri la nivel de landuri şi a aproximativ 100 de birouri regionale.
Ministerul Federal al Economiei, Familiei şi Tineretului (Bundesministerium für Wirtschaft,
Familie und Jugend) este autoritatea competentă pentru administrarea prestaţiilor familiale.
Administraţiile financiare (Finanzämter), aflate sub directa supraveghere a ministerului,
administrează, la rândul lor, alocaţiile familiale (Familienbeihilfe).
Instituţiile de asigurări de boală supravegheate direct de minister sunt autorităţile
competente care administrează alocaţiile pentru creşterea copilului (Kinderbetreuungsgeld).
Prestaţia de îngrijire pe termen lung se acordă în funcţie de necesitatea de ajutor şi îngrijire
pentru 7 categorii. Aceasta ia forma unei compensaţii pentru cheltuieli suplimentare legate de
îngrijire. În plus, statul federal şi landurile au convenit să creeze un sistem complex de îngrijire
sub forma unor prestaţii în numerar şi prestaţii în natură.
Plata prestaţiei pentru îngrijire către beneficiarii de pensie este responsabilitatea casei
competente de asigurări de pensii sau de asigurări împotriva accidentelor. Pe lângă asigurarea
socială şi alocaţia de îngrijire, există un regim de asistenţă socială administrată de autoritatea
administrativă districtuală şi de municipalitate.
Finanţare. În calitate de angajat, sunteţi obligat să achitaţi contribuţii la regimurile de
asigurări de boală, de şomaj şi de pensii (de invaliditate, pentru limită de vârstă şi de deces).
Contribuţiile se calculează ca procent din venituri. În mod normal, dumneavoastră şi angajatorul
dumneavoastră plătiţi fiecare jumătate din contribuţie.
Cu toate acestea, angajatorul dumneavoastră este responsabil pentru plata efectivă şi
deduce contribuţia dumneavoastră din salariu. Nu sunteţi obligat să plătiţi contribuţii pentru
asigurări împotriva accidentelor (plătite doar de angajator), pentru alocaţii familiale (finanţate
din contribuţiile şi impozitele angajatorului) sau prestaţia de îngrijire pe termen lung (finanţată
din impozite).
Dacă desfăşuraţi o activitate independentă, sunteţi obligat la plata contribuţiilor de
asigurări de boală, împotriva accidentelor şi de pensii. Contribuţiile plătite ca angajat depind de
veniturile dumneavoastră brute (inclusiv al 13-lea şi al 14-lea salariu).
Dacă desfăşuraţi o activitate independentă, acestea se bazează pe venitul dumneavoastră
realizat din activităţi profesionale (plătindu-se o contribuţie minimă, dacă este cazul). Se aplică
un plafon de evaluare, care este stabilit anual (de exemplu, 4 230 EUR pe lună).
SVA (Societatea de asigurări sociale pentru întreprinderile mici şi mijlocii) este
competentă pentru asigurarea socială a tuturor persoanelor care desfăşoară o activitate
profesională pe cont propriu în Austria, cu excepţia agricultorilor. Protecţia prin asigurare
cuprinde asigurarea de pensie şi asigurarea de sănătate.
În ceea ce priveşte asigurarea obligatorie de accidente a persoanelor care desfăşoară o
activitate profesională pe cont propriu aceasta este de competenţa Societăţii generale de asigurări
de accidente.
În Austria asigurările sociale sunt organizate conform principiului asigurării obligatorii.
Aceasta înseamnă că fiecare persoană care exercită în Austria o activitate lucrativă pentru care
există obligaţia încheierii unei asigurări trebuie să încheie de asemenea şi asigurarea obligatorie.
Cetăţenia sau domiciliul nu au în principiu nici o importanţă.
În ceea ce priveşte asigurările sociale trebuie făcută diferenţa între persoanele care
desfăşoară o activitate lucrativă în baza unei autorizaţii şi asociaţi pe de-o parte, şi liberii
profesionişti pe de altă parte. Pentru aceste două segmente sunt valabile parţial reglementări
diferite.

You might also like