You are on page 1of 11

ANTONIN DVOŘAK

(1841-1904)

1. Orientarea germană şi clasic vieneză – apoi către Wagner, Liszt


2. Orientarea slavă – naţională
3. Perioada americană
4. Revenirea la orientarea cehă.

Nelahozeves (Boemia)
1856Praga – Şcoala de orgă din cadrul Conservatorului praghez
11 ani – bsacist în orchestra Teatrului naţional
Apoi organist la St. Adalbert.
1875 – o nouă orientare, e hotărâtoare: Simfonia Mi bemol major
Trio cu pian în sol minor – la moartea primului copil
- Stabat Mater – la moartea altuia
- Punctul culminant – Simfonia a VI-a (Re major).
- Concertul pentru vioară – lui Joachim
- perioada americană
1892 – Simfonia a IX-a op.95, mi minor
- Quartetul în Fa major op.96
- Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră – op.104
10 Opere
9 Simfonii (a IX-a în mi minor)
Poeme simfonice
Uverturi
1. Concertul pentru vioară şi orchestră (la minor)
2. Concertul pentru violoncel şi orchestră (unul în si minor)
1 . Concert pentru pian
Muzică de cameră
Vocal simfonică
Lieduri – Coruri
Muzică pentru pian şi vioară şi pian
La recomandarea lui Hanslock şi Brahms primeşte o bursă de stat de la
austrieci între anii 1874-1878
Punctul culminant al perioadei slave = Simfonia a VI-a – Re major op.60,
creată pentru Londra 1880
Londra: Simfonia a VII-a, re minor
Tot la Londra apare Simfonia a VIII-a, Sol major
1877 – Stabat Mater – Anglia
1890 – Doctor honoris causa - Cambridge
1892 Pleacă la New York unde rămâne cu excepţia vacanţelor, rămâne până
în 1894.

Antonin Dvořak s-a născut la Nelahozeves – Kralup (în Boemia, în 8


septembrie 1841).
Descendenţa lui cehă, i-a oferit căminul unui olar şi măcelar ţăran, tată a opt
copii. Cum Boemia era un leagăn muzical al Europei, de unde au pornit
multe talente muzicale spre orchestrele Europei de vest şi centrale, în curând
tot copiii vor şti să cânte la un instrument sau două. În localitatea natală
Anton primi lecţii de vioară de la profesorul şi organistul Joseph Spitzer,
apoi la Zlonitz ore de pian, orgă şi violă la muzicantul bisericii, Anton
Liehmann. Acesta din urmă descoperi talentul neobişnuit al băiatului şi se
îngriji să ajungă la Kammitz.Boemia, pentru a lua lecţii cu organistul F.
Hanke.
La 16 ani Dvořak a fost primit la şcoala de organiştidin Praga din cadrul
Conservatorului praghez (învăţând cu germanii Pitsch şi Joseph Foerster şi
chehii Joseph Krejči şi Blazek).
El intră în contact cu clasicii vienezi pe care îi va avea de studiat, baza
formării sale muzicale constituind-o muzica germană. Aceasta va avea o
importanţă simbolică pentru devenirea sa, el fiind considerat ca făcând parte
din urmaşii clasicilor vienezi, ca efect al acestei orientări muzicale. Astfel
încât Anton va face cunoştinţă cu muzica lui Schumann şi Wagner, fiind
student şi activând ca bracist în Uniunea orchestrelor făcând practică.
Părinţii sărăciră, nemaiavând cum să-l ajute, nici rudele lor nefiind în măsură
să-i ajute cu ceva, Anton a fost nevoit să muncească dând ore, pentru a putea
studia.
La 18 ani absolvi, al doilea (ca valoare) şi se angajă la Capela de dans a lui
Komzáks, ca violist. Între dansuri, care au fost tipărite, a mai scris un
Quintet de coarde pe linia lui Haydn, Mozart şi Beethoven, op.1 şi de
asemenea un Quartet de coarde op.2, tot clasic, prin care s-a putut întreţine,
ţinând, de pe atunci, către perfecţionarea tehnicii şi stilului său componistic.
Dvořak compune mult, cu atât mai mult când capela a fost preluată de
Teatrul naţional care se constituia, în 1862, iar Dvořak continua să acţioneze
aici dar orientarea sa muzicală intră în perioada slavă. În ciuda faptului că
tânărul compozitor şi instrumentist locuia foarte strâmtorat, el lucra cu
ardoare compunând două simfonii, un concert pentru violoncel, lieduri
despre o iubire nefericită şi opere: „Alfred cel Mare – sub influenţe evidente
wagneriene. Şi două cvartete de coarde oglindesc admiraţia compozitorului
pentru Lohengrin şi Tristan de Wagner, şi după modelul lui Liszt.
O a doua operă „König und Köhler”.
ajunse în 1871 în stadiul de repetiţie scenică.
După insuccesul de la operă, compozitorul de 32 de ani se bucură de
succesul unei Cantate naţionale – un Imn în două părţi – „Moştenirile
muntelui alb”, care a fost tipărit la Londra, cu opus 30.
După 11 ani de practică orchestrală, Dvořak schimbă postul cu orga de la St.
Adalbert, pentru a putea avea mai mult timp şi mai multă putere pentru
munca de creaţie. Condiţia lui însă era la fel de dificilă: trăia pentru a
compune fără oprire muzică, dar aceasta rămâne încă departe de a înfăţişa
vreo trăsătură a personalităţii compozitorului.
Compune acum Simfoniile a treia şi a patra, cărora le urmează „Cântecele
sârbeşti”, cu înclinaţii slave.
Firea lui profund credincioasă, a omului legat de tradiţia ţărănească îl
determină să participe întreaga sa viaţă la slujba religioasă din primele ore
ale dimineţii.
Compozitorul admira la noii muzicieni germani culoarea instrumentaţiei şi
armonia dar îi lipsea puntea spirituală spre Wagner şi Liszt.
Astfel, în 1874 se desprinde aproape total de sub influenţa acestora şi se
orientă către folclor sub impresia plină de bucurie pe care i-o lasă opera
„Mireasa vândută” de Smetana.
Reia opera „König und Köhler”
pentru a doua prelucrare, introducând elemente ale dansurilor populare,
accente, sincope, măsuri compuse, şi modele ale cântecelor morave şi
slovace.
Ajunse până la acel sentiment de jale rus, al dansului Dumka.
O importantă şi hotărâtoare schimbare survine în anul 1875, în orientarea
muzicală a compozitorului odată cu înscrierea la premiul de stat austriac cu
Simfonia în Mi bemol major (a 3-a), premiu pe care îl obţine, cu acordul lui
Hanslick şi Brahms.
Brahms se va interesa de colegul său cu opt ani mai tânăr, mijlocind editarea
creaţiilor lui Dvořak.
Prietenia cu Brahms a întărit încrederea în forţele proprii lui Dvořak iar
influenţa muzicală este reciprocă.
Perioada favorabilă este oglindită şi în creaţia sa:
Trio cu pian op.21
Cvartet cu pian op.23
Simfonia a V-a (editată ca a III-a), cu descrierile sonore ale provinciei
Boemiei, cu influenţe muzicale populare.
Moartea unuia dintre copii aduce o orientare severă în creaţia sa care se
oglindeşte (1876), în Trio pentru pian în sol minor op.26 iar când un an mai
târziu îi moare al doilea copil; Dvořak se aruncă în terminarea uneia dintre
cele mai importante lucrări ale sale; din prima jumătate (prima jumătate) a
perioadei sale componistice: marea cantată: Stabat Mater
Cu Duete, Lieduri, Piese pentru pian (op.35,36,41,42) Dvořak se apleacă
asupra muzicii tradiţionale, germane şi cehe de practică familială
(Hausmusik).
Corurile sale obţinură succes, astfel încât, în ciuda responsabilităţilor sale
crescânde de familie, îndrăzneşte să părăsească postul de organist,
continuând să dea lecţii de pian.
Două compoziţii cu dedicaţie către prietenii săi sunt rodul acestei perioade:
Variaţiunile orchestrale, op.77 – dedicate lui Hans Richter şi Cvartetul de
coarde în re minor care la încântat pe Brahms.
Pe linia folclorului sunt compuse „Dansurile slave” şi Serenada pentru
suflători op.44.
Sextetul de coarde aparţine noii sale orientări, din punct de vedere al
sonorităţii acesta depăşind cadrul muzicii de cameră.
Paleta coloristică a liedurilor sale se diversifică (în „Cântecele greceşti noi”
şi în „Corurile lituaniene”).
Cu Quartetul de coarde op.51 în Mi bemol major, compozitorul se orientă
spre linia slavă, iar Suita în Re major pentru orchestră pătrunde în elemente
de muzică cehă.
Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor, op.53, îl dedică lui
Joachim, în Rondo-ul final recunoscându-se Furiant-ul şi Dumka.
Valsurile pentru pian care îi urmează s-ar putea considera o orientare către
Viena, dar cu rădăcinile în pământul boem, ca şi „Melodiile ţigăneşti pentru
tenor” op.55.
Punctul culminant al acestei perioade slave îl constituie „prima” (de fapt a
VI-a) simfonie (a VI-a) în Re major op.60, aici realizând sinteza înclinaţiilor
şi asimilărilor sale muzicale – către clasicismul german, scherzo de tip
boem.
Opera sa „Dmitri” („Flasul Demetrien”), dezvăluie contrastele sonore (ca la
Musorgski, în Boris) între muzica rusă şi cea poloneză, dar nu reuşi să
depăşeascăscena din Praga.
Cu Cvartetul în Do major începe o reorientare către limbajul muzical vest-
european, o întoarcere la stilul tradiţional. Acum compune Trio în fa minor
cu pian, la moartea mamei sale, Uvertura „hussită” fiind un ecou al perioadei
slave, naţionale.
Anul 1884 (Dvořak avea 43 de ani) îl aduse pentru prima dată în Anglia –
unde cu un an înainte Stabat Meter a avut un efect deosebit. Dirijorul şi
creaţia sa i-au entuziasmat pe britanici.
Oratoriul „Legenda Sf. Ludmila” îi aduce un onorariu care îi dădu
posibiltatea să cumpere un domeniu în Vysoká (cartofii şi încolţirea
seminţelor).
În Corul şi Balada orchestrală „Die Geisterbsant” aduce pentru londonezi o
replică. La Londra, Simfonia a VII –a în re minor îi aduce un „al doilea”
succes simfonic.
(tema Allegro-ului – din Uvertura Hussită).
O lucrare din perioada aceasta înfloritoare – promovată de Simrock – este şi
Cvintetul cu pian în La major op.81.
Anul 1888 apaţine definitivării unei opere mari „Jacobinii” – lucrarea
având o rezonanţă deosebită în Germania prin ţinuta sa strălucioare.
La Londra apăru Simfonia a VIII-a (a IV-a), unde apare evidentă structura de
suită, conţinutul epic – slav în opoziţie cu dialectica sonată – tipic vitalităţii
germane.
Aici apare şi pericolul ca inspiraţia abundentă să ocolească în muzică fondul
motivaţiei adânci.
Urmează o serie de onoruri, la Cambrige şi Praga, când, în 1890 Dvořak e
invitat în funcţia de profesor de compoziţie la Conservatorul din Praga.

Recunoaşterea mondială a artei sale îi dă o oarecare independenţă materială,


fapt care i-a dat posibilitatea să întreprindă călătorii de concerte, în Rusia,
Anglia, unde va fi sărbătorit.
În 1890, Dvořak este onorat cu titlul de Doctor – de către Universitatea din
Cambrige urmând ca în anul 1891 să primească aceeaşi distincţie în cadrul
Universităţii cehe din Praga – Doctor honoris causa.
Activitatea pedagogică din cadrul Conservatorului din Praga o va întrerupe
între anii 1892-1895 când va fi numit director la Conservatorul naţional
particular din New York, cu un onorariu substanţial.
Întors în patrie, continuă să compună până în 1904 când o comoţie cerebrală
îl răpune şi se stinge din viaţă.

Atunci compune un Trio cu pian – ce va purta denumirea Dumky.


Se îndreaptă spre muzica programatică; înapoi: „În natură”, „Carnaval” şi
„Otello”. Această activitate şi dezvoltare e întreruptă de un „Itermzzo” şi de
partea cealaltă a Atlanticului, lucrările lui Dvořak au fost făcute cunoscute
prin Anton Deidl, Arthur Nikisch.
Astfel, compozitorul este invitat, cu un salariu mare, ca director la
Conservatorul Naţional din New York.
Pentru jubileul lui Columb, 1892, Dvořak compune un Te Deum şi se pregăti
să mulţumească şi print-o Cantată şi un Rondo pentru violoncel, op.94 – iar
în toamna lui 1892 porni, împreună cu soţia sa, în lunga călătorie, şi cu doi
din cei 6 copii ai săi, dincolo de ocean – în SUA.
Dvořak a fost sărbătorit cu multă vioiciune, nu în ultimul rând de emigranţi
cehi.
Cel mai mult l-au impresionat Negro – spiritual, din SUA şi scările
pentatonice din cadrul variantelor melodice vechi – indiene.
Aceste impresii muzicale vor fi descoperite ca motive tematice inventate în
spiritul muzicii care îl impresionase, oglindite în Simfonia „În Lumea nouă”
a IX-a, în mi minor, op.95, ca a noua şi ultima (editată ca a V-a). Ea
reprezintă mai mult o orientare romantică a dorului de casă, ca o experienţă
din lumea sălbatică a Vestului.
Prima audiţie de la Carnegiehall i-a adus compozitorului un succes
zgomotos.
El îi chemă şi pe ceilalţi copii ai săi în America. Tot acum compune şi
Cvartetul pentru coarde în Fa major, op.96, care aminteşte de ecourile
muzicii negro-spiritual, în temele sale.
Ecourile muzicii diversificate ca factură, a Americii apare şi în Sonatina
pentru vioară op.100.
Cele „10 Cântări biblice” aparţin de asemenea perioadei „americane”. Ţinuta
lor e sobră, amintind de moartea lui H. von Büloro şi de vestea apropiatei
morţi a tatălui său.
Când acesta muri, maestrul se întoarse în Boemia pentru a vizita mormântul
tatălui său.
Întors în SU, compune Concertul pentru violoncel în si minor, op.104, apoi,
fără să se lase influenţat de vreo preamărire se întoarse în patrie.
Ultimii 10 ani îi petrece la Praga sau Vysoká – purtat de bucuria de a fi
acasă, compune cvartetele de coarde op.105/106.
Se întoarce apoi, unele oscilaţii spre muzica programatică (ca şi când
moartea lui Brahms i-ar fi creat complexe): „Der Wassermann” Heldenlicol
Die Mittaghexe
Der Goldene Spinnrad
Die Waldtambe
Lucrări pentru orchestră
9 Simfonii
1. (8) – do minor – (1865) (op.3)
2. (9) – Si bemol major – op. 4 (1865)
3. (9) – Si bemol major – op. 4 (1865)
4. (7) – re minor – op. 13 (1874)
5. (3) – Fa major – op. 76 (1875)
6. (1) – Re major – op. 60 (1880)
7. (2) – re minor – op. 70 (1885)
8. (4) – Sol major – op. 88 (1889) „Engleza”
9. (5) – mi minor – op. 95 (1893) „Din Lumea nouă”
Poeme simfonice: „Geniul apelor”
1896-1899 „Strigoiul”
„Gvârtelniţa de aur”
„Porumbelul sălbatic” (Micul porumbel)
„Cântec eroic”
Uverturi → apropiate P. S. „Patria mea” op.62
„Husitská” op.67
„În natură” op.91
„Carnaval” op.92
„Otello” op.93
Variaţiuni simfonice (op.78)
Dansuri slave noi (op.72)
Rapsodiile slave (op.45)
Serenadă pentru orchestră de coarde op.22
Nocturnă pentru orchestră de coarde op.40
Scherzo capricioso op.66
Concerte
Concertul pentru violoncel şi orchestră în Si minor – op.104
terminat în 1895
Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op.53 (1883)
(Un al doilea, pentru violoncel cu pian în La minor)
Concert pentru pian şi orchestră în sol minor op.33 (1876)
Opere: „Köhler”, op.14, 1871 – 1874 – 1887
text – B. Guldiner
- operă comică – (muzica cehă, - influenţe din Wagner, Weber
„Der Bauer ein Schelm” op.37, 1878
text J.O. Veselý) → asemănător cu „Figaro” al lui Mozart
„Dimitri” op.64 (1882)
text: Marie Cervinka – Rieger, la dorinţa lui Hansliek, revăzută, după un an,
4 acte
„Rusalka” op.114 (1901)
text Yaroslovo Kvapil
- basm liric
Lucrări vocale
Oratoriu”Sfânta Ludmila” op.71 (1886) în Anglia (3 secţiuni, cu muzică
slavă bisericească).
Baladă – Cantată: Die Geistebsant” op.69 (1885) Anglia
Cantate: „Steagul american” op.102 (1895) New York
Stabat Mater op.58 (1883) Anglia
Requiem op.89 (1891) Anglia
Misa Te Deum – Tedeum, Psalm 149 – Re major, Coruri op.28,29,43.
- Numeroase Lieduri – de orientare folclorică diferită
op.2,3,5,7,9,17,19,31,50,82,83,89
Duete op.20,32,38
(sârbe, boeme, noi greceşti, latine, populare şi ţigăneşti
Cântece morave - op.20 1875 (sopran şi tenor)
Muzică de cameră
Trio cu pian: Si bemol major op.21 1875
sol minor op.26
fa minor op.65 – 1883
şi „Dumky” op.90 (1891, de 6 ori o Dumka)
Cvartete cu pian: Re major op.23 (1875, cu Variaţiuni, în partea lentă)
Mi bemol major op.87 (1887)
Cvartete de coarde = 14 → din care:
re minor op.34 (1877 → lui Brahms)
Mi bemol major op.51 (1879) Cvartetul slav – p. a II-a Dumka)
Do major op.61 (1881)
American Fa major op.96 (1895) – primul din cele „3” americane
American Sol major op.106 (1895)
American La bemol major op.105 (1895)
Cvintete: de coarde, în la minor op.1 (1861)
de coarde în Sol major op.77 (1875)
american – de coarde în Mi bemol major op.96 (1893)
Cvintet cu pian: La major op.81 (1887)
Lucrări pentru pian: la 4 mâini:
Dansuri slave op.46 (1878)
op.72 (1886) (Brahms)
Legende op.59 (1881)
„Din pădurea Boemiei” op.68 (1883/84)
pentru 2 mâini:
2 Piese pentru pian op.52 (1881)
6 Mazurci op.56 (1880)
Tema cu 8 variaţiuni op.36
13 Tablouri poetice de atmosferă op.85 (1889)
8 Humoreske op.101 (1894)
Valsuri, Dansuri scoţiene şi boeme.
Sonata pentru vioară şi pian (brahmsiană), Fa major op.57 - 1880
Patru piese romantice pentru vioară şi pian
Sonatina pentru vioară şi pian în Sol major op.100, 1893
Romanţa – pentru vioară op.11
Nocturna – pentru vioară şi pian în Si major
Mazurka – op.49 pentru vioară şi pian.

Concertul pentru vioară şi orchestră, în la minor op.53 (Joseph Joachim)


Allegro ma non troppo – Adagio ma non troppo – Allegro giocoso, ma non
troppo.
33 mici
Încă din 1877, compune o lucrare concertantă într-o parte pentru vioară şi
orchestră mică, pe care o prelucrează, partea lentă a unui Cvartet de coarde
în fa minor → şi pe care o intitulă „Romanţă”.
Reprezentarea a două lucrări de muzică de cameră din creaţia sa la Berlin,
prin intermediul lui J. Joachim, îl determină pe compozitor să compună, doi
ani mai târziu, un concert complet pentru mare violonist.
Acesta fu terminat în septembrie 1879 pe domeniul Principelui – Rohan în
Sychrow şi îl dedică lui Joachim. Acesta îi împărtăşi compozitorului câteva
modificări necesare, care se refereau cu precădere la partea solistică.
Revăzut, cu multă solicitudine şi bunăvoinţă de Dvořak, în 1880 – şi 1882, -
el a fost recunoscut oficial de J. Joachim dar niciodată susţinut în concert.
Prima audiţie a avut totuşi loc în 14 octombrie 1883 – în Praga, cu
violonistul František Ondřiěck ca solist şi Orchestra Naţională Cehă sub
conducerea lui Mořic Anger.
Este o creaţie care exprimă fericirea, una din creaţiile fericite ale lui
Dvořak.
Interesantă este structura formală.
1. Parte – Sonată (concertantă)– cu teme în la minor apoi la
subdominantă – re minor
Coda = are o temă proprie şi e dezvoltată larg.
În locul cadenţei – o frază de trecere spre Adagio → o sonată fără
dezvoltare, părţii improvizatorice de dinainte i se opune o parte cu elemente
lirice.
Finalul = Rondo, cu efecte muzicale pop boeme – de cânt şi joc. Tema de
bază e bazată pe ritmul unui Furiant.
Furiant = un dans naţional ceh, în metrică alternativă, în partea mediană, se
aude un Dumka – un cântec în manieră populară, cu contrast plin de efect.

Concertul pentru violoncel şi orchestră în si minor op.104


Allegro – Adagio ma non troppo – Finale (Allegro moderato)
42 minute
Între 1892 (septembrie) şi 1895 (aprilie). Dvořak a fost conducătorul
Conservatorului naţional (al bogatei americane Mrs. Thurber), în New York.
Întors din concediu pe care l-a petrecut, în vara lui 1894 în patrie, începu să
lucreze la concert pe care îl compune la iniţiativa profesorilor şi
violonceliştilor din Praga.
Lucrarea a fost terminată la 9 februarie 1895.
În iunie 1895 – lucră la o parte finală a ultimei părţi.
Prima audiţie a avut loc în Londra, la 19 martie 1896, sub conducerea
compozitorului, cu violonistul Leo Stern.
Această creaţie simfonică este legată de tradiţia clasică şi romantică
germană, căreia îi aduse un puternic filon muzical naţional.
Este cea mai populară şi mai valoroasă, plină de efect lucrare concertantă.
- preluă şi elemente muzicale pe care le recepţionă de la elevii săi de
culoare din america.
Este o combinaţie de elemente melodice, tematice foarte variate – din care
răzbate idiomul slav – boem.
Instrumentul solist şi orchestra sunt parteneri egali, caracterul simfonic al
lucrării rezultând din întreaga ţinută a concertului şi maniera instrumentaţiei,
foarte „colorate”, subtile, bogată în sonorităţi diferenţiate în folosirea
instrumentelor de suflat.
1. Sonată
2. Lied tripartit
3. Rondo

Simfoniile şi Poemele simfonice


Simfonia I în do minor – 1865 – clopotele din Zloncká
- era proaspăt absolvent al şcolii de orgă
- descoperită în 1923
Simfonia a II-a: Si bemol major – 1865
- este foarte amplă, şi în acelaşi timp foarte apreciată de compozitorul
însuşi, recomandată ca prima sa simfonie
- bogată, ca fiind melodie şi armonie.
Dvořak a fost un simfonist, primul compozitor cel care s-a afirmat în acest
gen, compunând simfonii cu accente naţionale şi încurajat de Brahms.
El dezvăluie o expresie calră, o construcţie severă şi un simfonism de
factură rapsodică.
Simfonia a III-a, Mi bemol major – 1875 op.10 – o nouă etapă creatoare
Simfonia a IV-a – re minor op.13 – 1874
Simfonia a V-a – Fa major op.24
- aici se remarcă maturitate artistică, desprinderea de modelele clasice
şi romantice germane de influenţele lui Beethoven dar şi apropierea de
simfonie ale simfonismului lui Schubert sau stilul lui Schumann.
- folosind schema tradiţională, compozitorul crează o simfonie cu o
expresie personală.
Simfonia a VI-a – Re major – op.60 – 1880.
- este creată la cererea Societăţii Filarmonice din Londra
- accentuat dramatică, având un caracter svere şi totodată pasional. Este
compusă sub înrâurirea lui Brahms.
Ea apare ca un fenomen singular, compusă într-o perioadă de criză
sufletească
- rămâne fidel spiritului naţional
El rămâne de asemenea fodel formaţiei sale neo-clasice, afirmând, totodată,
o tehnică componistică şlefuită cu multă ştiinţă.
Această simfopnie este unitară şi se încadrează pe linia tradiţională şi
totodată oferă o gamă foarte variată de idei şi sentimente.
Simfonia a VIII-a – Sol major – op.89 (1889)
Aici compozitorul se află pe alt plan al creaţiei de maturitate. Este o creaţie
originală, dezvăluind seninătate.
Simfonia a IX-a în mi minor op.95 (1893)
- o sinteză originală
Adagio – Allegro molto
Largo
Molto vivace
Allegro con fuoco.