NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE

Examenul unui bolnav cu afecţiune neurologică cuprinde:

 interogatoriu
 examenul fizic
 examene paraclinice.
Interogatoriul trebuie să cerceteze sistematic simptomele de care se plânge bolnavul (durere, tulburări de mers), tulburări
sfincteriene, de limbaj şi psihice (afectivitate, atenţie, raţionament, voinţă, memorie, orientare în timp şi spaţiu, com-
portament).
Examenul fizic este examenul neurologic propriu-zis şi se face, de obicei, într-o anumită ordine.
A. Examenul atitudinii bolnavului, al semnelor meningiene şi al stării de conştientă. Acest examen implică la rândul său:
a) Examenul sensibilităţii:
- face necesară colaborarea bolnavului
- se începe cercetând tulburările subiective, care eventual pot exista:
 senzaţiii de înţepături
 furnicături
 amorţeli
 dureri spontane etc. după care se cercetează sensibilitatea obiectivă. Se cere bolnavului să închidă ochii şi se
explorează succesiv sensibilitatea superficială (tactilă, termică şi dureroasă), profundă şi complexă:
-Sensibilitatea tactilă se explorează punând în contact tegumentele cu pulpa degetului sau cu o bucată de vată
-sensibilitatea dureroasă înţepând tegumentele cu un ac
-sensibilitatea termică aplicând succesiv pe tegumente două eprubete cu apă caldă şi apă rece, cerând bolnavului
să comunice imediat senzaţia resimţită. Se acordă întotdeauna atenţie unei posibilităţi de simulare.
-Sensibilitatea profundă se explorează urmărind dacă bolnavul percepe vibraţiile unui diapazon sau are simţul
atitudinilor segmentare. Pentru aceasta se aplică un diapazon care vibrează, pe regiunile osoase proeminente (simţul
vibrator) sau se imprimă de către examinator o anumită mişcare unui segment de membru al bolnavului (deget etc.) şi se
cere acestuia să pună membrul corespunzător de partea opusă în aceeaşi poziţie (simţul artrokinetic).
Examenul sensibilităţii se completează cu cercetarea simţului sterognostic, care constă în recunoaşterea unui obiect prin
atingere, cu ochii închişi:
 Imposibilitatea recunoaşterii se numeşte astereognozie
 anestezie pierderea sensibilităţii
 hipoestezie diminuarea acesteia
 hiperestezie, accentuarea anormală a sensibilităţii, mergând până la senzaţie dureroasă, adesea având caracter de arsură.
b) Examenul motilităţii voluntare:
 urmăreşte depistarea deficitului motor prin studiul mişcărilor active şi al forţei musculare segmentare.
 Se începe examenul cerând bolnavului să execute mişcări de flexie, extensie, abducţie, rotaţie şi se observă dacă acestea se execută
cu uşurinţă sau nu.
 Forţa musculară segmentară se cercetează cerând bolnavului să execute mişcări, în timp ce examinatorul se opune în efectuarea lor.
Modificările patologice poartă următoarele denumiri:
-pareză - slăbirea forţei musculare
-paralizie - absenţa completă a forţei musculare
-hemiplegie - paralizia unei jumătăţi de corp
-paraplegie - paralizia părţii inferioare a corpului
-monoplegie - paralizia unui singur membru
-tetraplegie - paralizia celor patru membre.
 Paraliziile se datorează lezării căii piramidale sau a neuronului motor periferic.
c) Examenul tonusului muscular:
 se realizează cerând bolnavului să-şi relaxeze complet membrul examinat, în timp ce examinatorul mobilizează pasiv fiecare
membru, cercetând rezistenţa musculară şi amplitudinea mişcării.
 Tonusul normal este caracterizat print-o slabă rezistenţă.
- hipertonie sau contractură musculară - creşterea rezistenţei, deci exagerarea tonusului - se întâlnesc în leziuni piramidale sau
extrapiramidale
- hipotonie musculară - diminuarea acestuia - în leziunile neuronului motor periferic şi în leziunile cerebelului,
d) examenul contracţiilor şi al mişcărilor involuntare:
 Mişcările automate fiziologice - clipitul, pendularea membrelor în mers etc. - sunt diminuate sau abolite în sindroamele
extrapiramidale (boala Parkinson).
 Contracţiile şi mişcările involuntare apar în numeroase boli, sub diferite forme:
- tremurături: boala Parkinson, alcoolism, Basedow, degenerescenţe, scleroza în plăci
- contracturi: tetanie, tumori cerebrale, tetanos
- mişcări coreice (mişcări involuntare dezordonate, bruşte şi rapide): coree, hemibalism
- mişcări atetozice (mişcări involuntare, lente, care se schimbă fără încetare): leziuni extrapiramidale
- convulsii tonico-clonice: apar în crizele epileptice.
e) Coordonarea mişcărilor
 este facultatea de a pune în acţiune mai mulţi muşchi pentru a efectua o mişcare.
 Se realizează prin mecanisme complexe, la care participă cerebelul, aparatul vestibular, trunchiul cerebral şi scoarţa cerebrală.

1
  Excitaţiile de la periferie, culese de proprioceptorii din muşchi, tendoane şi articulaţii, de receptorii vestibulari şi vizuali,
informează precis despre poziţia corpului în spaţiu, stadiul mişcărilor şi tonusului muscular.
 În funcţie de aceste informaţii, sunt emise impulsuri care reglează tonusul muscular în raport cu modificările echilibrului corpului
şi cu mişcările în curs de executare.
 Se studiază cerând bolnavului să execute anumite mişcări ca:
-aducerea indexului pe vârful nasului
-aducerea călcâiului pe genunchi
-executarea rapidă de gesturi alternative (mişcări rapide de supinaţie şi pronaţie).
 Tulburările de coordonare poartă numele de ataxie şi pot fi provocate de leziuni cerebeloase.
f) Examenul staţiunii şi al mersului
 implică nu numai coordonarea mişcărilor, dar şi echilibrarea acestora.
 Se examinează observând bolnavul în ortostatism, pe vârful picioarelor sau pe călcâie, precum şi caracterul mersului.
 Mersul are unele caractere care precizează adesea diagnosticul:
-În tabes, mersul este necoordonat, bolnavul aruncând picioarele şi lovind pământul cu călcâiele („mers talonat")
-în leziunile cerebeloase mersul este de om beat, oscilant, instabil
-în hemiplegie, la stadiul de recuperare, gamba este rigidă, membrul inferior este întins, aspectul fiind de mers „cosind,,
-în leziunile neuronului motor periferic, bolnavul „stepează,,, gamba fiind ridicată sus, pentru a nu lovi pământul cu vârful
piciorului.
g) Examenul echilibrului:
- se face în ortostatism, cerând bolnavului să-şi lipească picioarele:
 dacă-şi pierde echilibrul în timp ce stă cu ochii deschişi, tulburarea este de natură cerebeloasă
 dacă-şi pierde echilibrul numai la închiderea ochilor (semnul Romberg pozitiv), leziunea este fie vestibulară, fie spinală (tabes,
sindrom neuro-anemic etc).
h) Examenul reflexelor:
- comportă cercetarea reflexelor:
 osteo-tendinoase,
 cutanate
 de postură
 patologice.
Reflexele osteo-tendinoase se examinează prin percuţia, cu ciocanul de reflexe, a tendonului muşchiului care provoacă, la omul normal,
contracţia muşchiului respectiv. Cele mai importante reflexe osteo-tendinoase sunt următoarele:
 reflexul ahilian - care constă în flexia plantară a piciorului prin percuţia tendonului ahilian
 reflexul rotulian - care constă în extensia gambei pe coapsă prin percuţia tendonului cvadricepsului
 reflexul bicipital - se examinează percutând tendonul bicepsului la nivelul plicii cotului şi provoacă flexia uşoară a antebraţului
 reflexul tricipital - în care prin percuţia tricepsului, în vecinătatea olecranului, se produce extensia uşoară a antebraţului etc.
În timpul cercetării reflexelor, bolnavul trebuie să fie în relaxare musculară completă. Reflexele osteo-tendinoase, în situaţii patologice, pot
fi:
 exagerate, ceea ce traduce o lezare a căii piramidale
 diminuate
 abolite (comă, leziuni de neuron motor periferic, atrofii mari, tabes).
Reflexele cutanate cele mai importante sunt:
 reflexul cutanat abdominal - contracţia muşchilor abdomenului prin atingerea peretelui abdominal cu partea neascuţită a unui
ac
 reflexul cutanat plantar - la excitarea marginii externe a plantei cu un ac, apare flexia degetelor.
Reflexele de postură se examinează prin opoziţia la punctul de inserţie a unui muşchi, după care se lasă liber. Întinderea lentă, produsă din
tendinţa de a reveni la poziţia iniţială declanşează o contracţie a muşchiului, care duce la creşterea tonusului postural. Dintre reflexele
patologice care apar în leziunile căii piramidale, cel mai cunoscut este semnul Babinski - extensia degetului mare de la picior, cu flexie
plantară a celorlalte degete, la zgârierea uşoară a marginii externe a plantei.

2
i) Examenul troficităţii permite de asemenea informaţii importante:
 Atrofiile musculare sunt, în general, de origine periferică (poliomielită).
 Când se însoţesc de fibrilaţii musculare, sunt de natură medulară (scleroză laterală amiotrofică).
 Alte tulburări trofice de natură nervoasă se pot întâlni la articulaţii (tabes) sau tegumente, pielea fiind subţire, lucioasă (leziunile
nervilor periferici) etc.
j) Examenul limbajului
 constă în punerea în evidenţă a tulburărilor de vorbire.
 Tulburările de vorbire pot interesa:
-înţelegerea limbajului, afazie (care se caracterizează prin imposibilitatea exprimării şi înţelegerii cuvintelor)
-articularea cuvintelor (disartrie)
-pronunţarea cuvintelor - disfazia (bâlbâială), dislalia (imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete).