Strategii de motivare în cadrul disciplinei „Religie - cultul ortodox”

Eseu

Începând cu Revoluția industrială societatea occidentală în special a început să-și

structureze obiectivele în jurul producției și a dezvoltării tehnologice, ceea ce în esență este un
lucru consctructiv. Însă, unul din domeniile sau ariile care au trebuit adaptate noilor cerințe ale
societății a fost și învățământul public, care a devenit strict utilitarist și tehnic, accentul căzând
pe instruirea tinerilor prin metoda clasică de a asimila cantități mari de informații din diverse
domenii (în special domenii tehnice) pentru a face față cerințelor societății. Astfel, actul
educațional a început a fi pentru elev un proces tot mai solicitant și plictisitor în care elevul este
perceput ca un subiect pasiv ce trebuie încărcat cu cantități mari de informații pentru a putea
deveni un cetățean eficient pe piața muncii. Această modalitate de raportare la actul educației se
observă și astăzi ceea ce conduce tot mai mult la scăderea sau dispariția totală a motivației pentru
învățare a elevului.
Din fericire, în cazul disciplinei religie, care este o disciplină ce face parte din aria celor
umaniste, actul educațional gravitează mai degrabă în jurul formării și al transformării etico-
spirituale a elevului decât pe informarea lui cu privire la aspecte tehnice ce țin de această sferă.
Mai toți teoreticienii mecanismelor învăţării au subliniat faptul că motivaţia este
fundamentul pe care se construieşte succesul educaţional, este factorul stimulator al activităţii de
învăţare, favorizând obţinerea unor rezultate calitative în activitatea subiectului. Acest fapt este
valabil și în cadrul disciplinei predate de noi. Elevii trebuie să fie și să se simtă motivați pentru a-
și asuma preceptele creștine în viața lor personală. Doar așa educația religioasă își îndeplinește
cu adevărat scopul. Majoritatea analiştilor motivaţiei sunt de acord cu faptul că ea se referă la un
ansamblu de forţe care provocă sau mobilizează individul în a se angaja într-un comportament
dat. Aceste forțe pot fi interne ce țin de personalitatea fiecăruia, de dorința conştientizată de a
cunoaşte cât mai mult, de a înţelege lumea care te înconjoară, de a descoperi, precum şi nevoia
de autocunoaştere sau forțe externe, de mediu sau extrinseci.
Controlul şi dirijarea sistemului motivaţional specific activităţilor de învăţare reprezintă
una dintre cele mai dificile sarcini ale muncii profesorului. În pofida amplelor teoretizări,

1
stimularea motivaţiei elevului rămâne o artă, care ţine de nivelul competenţei profesorului,
gradul lui de implicare în activitatea didactică, entuziasmul, pasiunea cu care îşi face meseria.
Problemele de motivaţie ale elevilor fiind extrem de diverse, intervenţia profesorului nu
se poate baza pe reţete, ci trebuie adaptată la fiecare situaţie în parte.
Pedagogia nu se poate identifica cu o colecţie de reţete care trebuie aplicate în anumite condiţii
precis determinate. Se poate spune că pedagogia este o disciplină a dozajului, ea poate oferi fără
nici un dubiu ingredientele necesare unei situaţii educative, dar dozajul ţine încă de profesor, de
cel care acţionează în circumstanţe date.
Mai ales în cadrul disciplinei religie este nevoie de deprinderea unor competenţe în
vederea creşterii nivelului motivaţiei. Motivația se poate stimula și crește prin următoarele
principii și tehnici:

1. Crearea unui climat pozitiv pentru învăţare. Profesorul de religie trebuie să trăiască el
întâi ceea ce predă pentru ca actul învățării să insufle elevilor credibilitate în fața
elevilor.
2. Clarificarea obiectivelor învăţării. Obiectivele trebuie evidențiate clar și concis iar
elevii trebuie motivați prin explicarea aplicabilității pe care o au aceștia în viața reală.
Exemplu: explicarea și interpretarea Predicii de pe Munte și aplicarea preceptelor găsite
în viața cotidiană.
3. Realizarea unui echilibru între componenta intelectuală şi emoţională a învăţării.
Acest utlim aspect este foarte important în predarea acestei discipline deoarece religia
este în principal o disciplină formativă, ce se axează pe etică, prin clarificarea relației
creștinului cu semenii și mai ales pe explicarea relației între Dumnezeu și umanitate. În
cazul elevului de vârstă mică informațiile istoric-tehnice nu au o relevanță foarte mare
deoarece el nu are capacitatea să le asimileze și să le înțeleagă în mod corect. În acest
stadiu profesorul trebuie să trezească motivația pentru disciplina religie prin metode
specifice vârstei: jocuri de rol, relatări biblice sub formă de povestioare, planșe și
materiale audio-video etc.

4. A stârni curiozitatea elevilor prin elemente de noutate, prin:

2
a) crearea unor conflicte cognitive (paradoxuri sau opinii opuse ale savanţilor, sau
contradicţii vizibile faţă de bunul-simţ comun, prin utilizarea studiului de caz sau prin
antrenarea elevilor în realizarea unor proiecte de echipă).

b) a apela la impulsul de autoafirmare al elevului, arătându-i că învăţarea unei

discipline precum religia îi noi perspective de înțelegere a propriei vieți.

6. Profesorul poate să-i sensibilizeze pe elevi, stabilind legături între materia predată şi
viața concretă și problemele ei.

7. A apela la „efectul Pygmalyon”: cu cât sunt mai mari aşteptările, faţă de un om, cu
atât acesta va obţine o performanţă mai mare. Nimic nu poate fi mai motivant, pentru o
persoană, decât aşteptările sale şi ale celorlalţi de la el.

8. Pentru cunoştinţe declarative (ansamblu de informaţii teoretice şi abstracte ce trebuie

învăţate pe de rost), trebuie:

a) să începeţi predarea printr-o anecdotă, o istorioară insolită legată de teoria ce urmează

a fi predată sau printr-o problemă de soluţionat.

b) chestionaţi elevii asupra cunoştinţelor lor anterioare în legătură cu fenomenul ori

teoria ce urmează a fi explicate.

c) prezentaţi planul cursului sub formă de întrebări (acest mod de a prezenta materia îi
obligă pe elevi să-şi focalizeze atenţia asupra aspectelor importante şi să caute să afle
răspunsurile la întrebările puse).

d) organizaţi cunoştinţele sub formă de scheme, care permit evidenţierea legăturilor

dintre concepte.

e) daţi exemple care să îi intereseze pe elevi.

f) utilizaţi analogiile (astfel îi determinăm pe elevi să stabilească legături între un

domeniu pe care îl cunosc bine şi altul nou.