Ghid de pregătire pentru bac – prof Hogea Geanina - Laura

De reținut!!!
Termenul de didascalie vine din grecescul didaskalia care însemna caietele cu consemnări date actorilor
înaintea reprezentaţiei. Raportat la textul dramatic didascalia sau indicația regizorală desemnează tot ceea ce
în textul de teatru nu este rostit de personaj. Rolul didascaliei este dublu: pe de o parte este un text de regie
cuprinzând toate indicaţiile date de autor ansamblului de practicieni (regizor, scenograf, actori) însărcinaţi să
asigure reprezentarea scenică; pe de altă parte este un suport care permite lectorului să construiască imaginar o
scenă de teatru.
Indicaţiile scenice se grupează în două categorii: externe şi interne / autonome și inserate

Indicaţiile externe sunt:

 indicaţii paratextuale (titlurile) - cele dintâi elemente care vin în faţa lectorului sau pe afişul stagiunii, ca
purtătoare de sens şi ducând la o reprezentare imaginară a subiectului;
 indicaţii generice - se referă la specia dramatică în care se încadrează piesa: comedie, tragedie, dramă, farsă etc.
Aceste indicaţii coordonează receptorul, fixându-i cadrul de interpretare şi spaţiul de manevră a imaginarului;
 indicaţii referitoare la personajul dramatic - listele de nume, tradiţional aşezate la începutul fiecărui text dramatic,
ne pot oferi sugestii importante asupra personajelor, creându-le o identitate sau făcându-le o caracterizare succintă;
 bornele teatrale - diverse tipuri de indicaţii care încadrează textul în diferite locuri. Putem vorbi despre borne
extreme, adică folosite la începutul sau la finalul unei piese, ale unui act sau ale unei scene, şi borne intermediare, care
vor delimita două spaţii diferite, două acţiuni în schimbare, modificarea temporală.
Indicaţiile interne sunt parte integrantă a acţiunilor scenice. Ele se plasează înaintea unei replici (imediat după
identificarea personajului), în cadrul replicilor sau la finalul lor. Sunt de mai multe feluri:
 indicaţii comportamentale (cuprind elemente de gestică, intonaţie, atitudine, joc de scenă, deplasare în spaţiul
scenic, ritm al vorbirii, direcţie a adresării);
 indicaţii referitoare la mimică;
 indicaţii de redare a mişcărilor sufleteşti ascunse, dar relevante pentru jocul actorilor;
 indicaţii care redau punctul de vedere al autorului, inclusiv cand exprimă ironia, aprecierea sau deprecierea.

Aplicație:
Actul I, Scena I O noapte furtunoasă de I.L Caragiale
(O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile
de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În
dreapta în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)

JUPÂN DUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, și NAE IPINGESCU

JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută): Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! 'I știm noi!
Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pișicherlicuri... și seara... se gătesc frumos și umblă după
nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții laie după dumneata.
Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele,
domnule!
IPINGESCU: Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e și femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului și face
fasoane, vezi bine! bagabonții atât așteaptă.
JUPÂN DUMITRACHE: Ba să am pardon! Știu eu ce vrei dumneata să zici... Dar nevastă-mea nu-i d-alea, domnule.
IPINGESCU: Vai de mine! jupân Dumitrache, adică, gândești că am vrut pentru ca să-ți fac un atac? Îmi pare rău!