Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Avansarea și promovarea în funcția politică.

Abordare comparativă între două state

Coordonator:
Anul I, Administrație publică

2018
 CUPRINS

NOȚIUNI INTRODUCTIVE – FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC................................................... 3

ACCESUL LA FUNCȚIA PUBLICĂ ..................................................................................................................... 5
PERIOADA DE STAGIU ................................................................................................................................... 9
NUMIREA ÎN FUNCȚIA PUBLICĂ .................................................................................................................. 10
EVALUAREA PERFORMANȚELOR INDIVIDUALE .......................................................................................... 12
PROMOVAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI ................................................................................................. 14
SISTEMUL DE PROMOVARE RAPIDĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ......................................................... 15
CONCLUZII ................................................................................................................................................... 17
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................................. 18

2
NOȚIUNI INTRODUCTIVE – FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

Noțiunea de ”funcție publică”, tradițional, s-a impus ca o noțiune fundamentală a

dreptului public, în principal a dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noțiunea de
activitate, autoritate, organ etc.

Aceste idei se poate spune că reprezintă o constantă a doctrinei de drept public sau de
știința administrației, motiv pentru care funcția publică apare ca fiind unul din elementele
predilecte ale comparatiștilor i un criteriu de ”comensurare” a legislaiilor țărilor integrate într-o
formulă politică, cum ar fi Uniunea Europeană1.

Dacă trecem peste meandrele istoriei și ne oprim numai la expresiile actuale, vom reține
că legislația și doctrina sunt dominate de expresia fraceză ”fonction publique, precum și de cea
britanică ”civil service”, fără a se înțelege că cele două noțiuni se suprapun, ele mai degrabă apar
ca noțiuni opuse, cea franceză evocând filozofia ”etatică”, cea britanică evocând filozofia
”liberală”.

Dincolo de expresiile specifice altor limbi (de exemplu ”offentlichen Diens” în germană;
”functionario” în spaniolă și portugheză; ”impiegr to civile ” în italiană etc.), doctrina și
legislație, inclusiv de lima engleză sau franceză, au folosit și folosesc și alte expresii, care în
limba română ar fi: agent public, funcționar de stat, servitorul coroanei, manager puublic (al
cetății) etc.

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul

legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală,
administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

Astfel, decurgând din funcția publică, funcționarul public este persoana numită, de
asemenea, în condițiile legii, într-o funcție publică.

1
Avem în vedere, în special, lucrarea Prof. J. Ziller, Egalite et merite. L acces r la fonction publique dans les Etats de
la Communaute europeenne, elaborată sub egida Institutului European de Administrație Pubică ( cu sediul la
Maastricht), publicată la Ed. Bruylant, Bruxelles, 1988. De același autor a cita și Administrations comparees,
indicată deja, care cuprinde un capitol intitulat ”Personalul administrației” (p. 349-433). Facem precizarea că multe
din informațiile ce urmează, cu privire la unele țări ale Uniunii Europene au fost preluate din aeastă lucrare.

3
 Funcționarul public este persoana care, în conformitate cu prevederile legale, este numită
de către autoritatea competentă sau aleasă potrivit legii și învestită în mod legal cu atribuțiile
unei funcții publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcționarea
continuă a unui serviciu public.

Pentru respectarea principiului legalilății administrației publice nu este suficient ca

atribuțiile care formează diferitele funcții publice în cadrul structurilor administrației să aibă
caracter legal, ci este necesar să fie deținute în mod legal de către cei care le exercită, deci aceștia
să fie abilitați, investiți legal.

De asemenea, cu excepția funcțiilor alese, funcționarii publici sunt învestiți în funcție

printr-un act administrativ unilateral.

Funcționarul public este investit cu atribuțiile care îi alcătuiesc competența, nu de către

cei care l-au ales sau numit, ci de lege, care organizează funcțiunea în vederea satisfacerii unui
interes general. Legea organizează funcția cu atribuțiile stabilite pentru aceasta și oricare
persoană, care întrunește condițiile legii, poate aspira la exercitarea funcției respective.

De asemenea, funcția publică este exercitată de către persoane fizice care își fac din
aceasta o carieră.

Prin numirea în funcția publică, funcționarul este învestit cu un statut legal în care sunt
prevăzute drepturile și obligațiile acestuia. Situația juridică a funcționarului public este statutară,
el aflându-se într-un raport juridic de serviciu și nu de muncă.

Fiecare funcționar public are un drept personal la avansarea în funcție, la inamovibilitate

sau stabilitate, la salariu etc.

Prin individualizarea efectuată la învestirea în funcția publică, dreptul deevine subiectiv,

având un titular, astfel încât funcționarul poate să îl apere în conformitate cu dispozițiile legale.
Astfel de drepturi sunt publice, iar funcționarul le deține temporar, pe durata exercitării funcției,
fiind conferite în interes general, cu scopul de a acorda titularului funcției garanții în îndeplinirea
atribuțiilor sale.

Funcționarul public poate să-și apere drepturile conferite de lege în condițiile

contenciosului administrativ.

Puterea publică atribuită fiecărei funcții publice este exercitată de către titularii acestora,
persoane fizice, care exercită atribuțiile determinate de lege din competența organului în care
ființează funcția publică. Persoanele fizice- funcționarii publici – sunt mijloace prin care
acționează funcțiile publice.

Persoanele administrative, structurile administrației publice înzestrate cu competență

învestesc funcționarii publici care acționează în numele funcțiilor publice, aparținând organelor

4
respective. Manifestarea de voință a organului respectiv se face în numele acestuia de către
persoana saua persoanele fizice – funcționari publici – care alcătuiesc mijlocul de a voi și acționa
al acestuia.

De asemenea, este important sa precizez și principiile care stau la baza exercitării funcției
publice. Aceste principii sunt:

- legalitatea, imparțialitatea și obiectivitatea;

- transparența;
- eficiența și eficacitatea;
- responsabilitatea;
- orientarea către cetățean;
- stabilitatea în exercitarea funcției publice;
- și nu în ultimul rând, subordonarea ierarhică.

ACCESUL LA FUNCȚIA PUBLICĂ

Recrutarea pentru funcții publice în România, pleacă de la art. 16 din Constituția

revizuită, care consacră principiul egalității în drepturi:

- ”cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
discriminări
- Nimeni nu este mai presus de lege.
- Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în conidțiile legii, de
persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează
egalitataea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
- În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc
cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației
publice locale”.

5
 De aici, rezultă că în baza acestor principii constituționale, se poate spune că pentru
cetățenii români nu există alte baraje pentru a ocupa funcțiile publice, în general, decît cele
prevăzute de Constituție sau de lege.

Condițiile de acces la funcția publică, de regulă sunt înțelese ca fiind acele elemente
specifice funcției publice, prin care legiuitorul urmărește să garanteze valorificarea profesională
a viitorilor funcționari și să limiteze arbitrariul în selecție.

Dacă prin noțiunea de funcție publică înțelegem o profesie, în virtutea căreia persoana
care o ocupă are un drept la carieră, atunci va trebui să vorbim despre condiții generale, necesare
pentru ocuparea oricărei funcții publice, și condiții specifice, neceare pentru ocuparea anumitor
categorii de funcții publice din administrație, din sfera justiției, a legislativului etc. Funcțiile din
adminsitrație sunt clasificate pe domenii, secoare, ori pe categorii de organe, ceea ce nu
presupune cu necesitate și condiții speciale. Se face o distincție foarte clară între condiția, în sine,
de a ocupa o funcție publică, dintr-o anunmită categorie, care are o formulare generică ( de
exemplu studii superioare) și forma concretă pe care o îmbracă această condiție pentru o funcție
sau alta. Împrejurarea că pentru anumite funcții se cere, de exemplu, condiția studiilor juridice
superioare, iar pentru altele condiția studiilor economice superioare, nu înseamnă că este vorba
de condiții în plus sau în minus, dacă restul elementelor fără de care nu poate fi ocupată funcția
sunt identice.

De asemenea, mai este important să se facă distincție între condiție, ca realitate juridică
absolută, și condiție, ca realitate juridică subiectivă. De pildă, legea cere ”calități deosebite” 2 sau
”înaltă competență profesională”, aprecierea, în concret, la fiecare candidat a calităților
profesionale deosebite sau, după cz, a competenței profesionale rămâne excusiv la latitudinea
autorității instituite pentru selecție. Aici este o chestiune de gradare, de apreciere subiectivă, dacă
există un singur post și sunt trei sau patru candidați, toți doctori în drept, de exemplu, și autori de
lucrări, pentru a vedea cine are cea mai ”înaltă competență profesională”, în ipoteza unor funcții
pentru care se cere condiția studiilor juridice superioare,3 autoritatea care face selecția va trebui
să facă o analiză, pe fond, a contribuției științifice a fiecărui candidat, a importanței pentru
societate a ideilor fiecăruia, a gradului de audiență a acestora în lumea științifică internațională, a
gradului lor de perisabilitate sau continuitate4 etc.

2
”Pentru a fi numiți în parchetul Național Anticorupție procurorii trebuie să aibă calități și rezultate profesionale
deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție” – art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind parchetul
național Anticorupție, publicată în M. Of. Nr. 244/2002, cu modificările și completprile ulterioare.
3
Este cazul funcției de judecător la Curtea Constituțională, așa cum se prevede în art. 143 din Constituția României
republicată.
4
La noi s-a încetățenit o practică cantitativistă, de înregistrare a existenței unui număr de zeci și zeci de publicații
ale unui autor, inclusiv pentru în societatea academică, fără să se discute serios însăși caracterul de lucrări
științifice ale acestora. Cercetarea științifică veritabilă presupune creativitate, imaginație științifică, originalitate și
nu compilații indigeste, reușite conspecte sau strălucite plagiaturi. Așa se ajunge ca mediocritățile perseverente să
dobândească funcții, să cucerească onoruri, incusiv academice, dând la o parte veritabile valori, care au simțul
responsabilității cuvântului scris. Este adevărat că, în timp, se va face dreptate, dar, pe moement și uneori ani și

6
 Pentru ocuparea funcției publice este necesară îndeplinirea de către candidat a
următoarelor condiții:

 să aibă cetățenie română și domiciliul în România; ( O primă modificare față de

reglementarea anterioară, o reprezintă renunțarea la caracterul exclusiv al cetățeniei
române ”numai cetățenie română”, considerându-se ca nu mai este justificată menținerea
interdicției privind ocuparea unei funcții publice de către un cetățean român care mai are
și o altă cetățenie). De asemenea, cerința ca persoana să aibă domiciliul în România
decurge din faptul că funcția publică trebuie exercitată fără discontinuități, deoarece
aceasta se caracterizează prin continuitate.
 să cunoască limba română atat scris cât și vorbit;
 să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți; Această condiție deosebește regimul
funcționarului public de cel al salariatului deoarece acesta din urmă poate încheia un
contract individual de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazuri excepționale, cu
acordul părinților și la vârsta de 15 ani.
 să aibă capacitate deplină de exercițiu;
 să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează,
atestată de un medic de specialitate, pe baza unui examen medical de specialitate;
 să îndeplinească condițiile de studiu prevăzute de lege, pentru ocuparea funcției
respective;
 să îndelpinească condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
 să nu fi fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra
statului sau contra autorității, o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, care
împiedică înfăptuirea justiției, de fals, de corupție precum și a unei infracțiuni săvârșite
cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția
situației în care a intervenit reabilitarea;
 să nu fi fost destituit dintr-o funcție publică sau să nu-i fi încetat contractul inividual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
 să nu fi desfășurat activitate de Poliție Politică.

ani, mediocrii ajung academicieni, c mașina la scară, iar veritabilul savant ășă cară gogoșarii pentru murăturile de
iarnă cu sacoșa.

7
 Ocuparea funcțiilor publice vacante și a funcțiilor publice temporar vacante se poate face
numai în condițiile legii. Astfel, ocuparea funcțiilor publice se face prin:

 promovare;
 transfer;
 redistribuire;
 recrutare;
 sau alte modalită prevăzute expres de lege.

Recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs, în

limita funcțiilor publice vacante disponibile.

Condițiile de participare și procedura de organizare a concursului sunt stabilite, de

asemenea, prin lege.

Concursul are la bază principiile: competiției deschise, transparenței, meritelor

profesionale și competenței, egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care
îndeplinește condițiile legii;

De asemenea, anunțul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea a III-a și într-un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data
desfășurării concursului.

Condiții minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de

recrutare organizat pentru ociparea funcțiilor publice de execuție se stabilesc astfel:

- un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea

funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa I; 8 luni pentru
ocuparea funcției publice de execuție de grad profesional asistent din clasa a II-a sau
6 luni pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din
clasa a II_a;
- 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcțiilor publice, pentru ocuparea
funcțiilor publice de execuție de grad profesional principal.
- 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior.

Condiții minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de

recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, se stabilesc astfelȘ

8
 - 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcției publice de conducere de: șef birou, șef serviciu și secretar al comunei.
- 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de conducere, altele
decât cele menționate mai sus.

De asemenea, pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea

funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fi absolvit studii de master sau
postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor
necesare exercitării funcției publice.

PERIOADA DE STAGIU

Intrarea în corpul funcționarilor publici se face în condiții bine determinate. Există o

anumită stabilitate specifică pe postul ocupat. Sunt garantate promovările în funcție în raport de
vechime, de realizările profesionale.

O dată admiși în urma concursului, funcționarii publici devin debutanți.

Perioada de stagiu are ca scop verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea

atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici
debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului Administrației Publice și a
exigențelor acesteia.

Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa
I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a.

La terminarea perioadei de stagiu, funcționarul poate fi numit:

- Funcționar public de execuție definitiv, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite;

- Eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evaluarea activității
calificativul ”necorespunzător”.

Funcționarii publici debutanți pot fi definitivați numai după terminarea perioadei de

stagiu.

Perioada de stagiu este luată în considerare la calculul vechimii în funcția publică;

9
 În cazul în care funcționarul public este eliberat din funcția publică ca urmare a obținerii
la evaluarea activității calificativul ”necorespunzător”, perioada de stagiu nu constituie vechime
necesară pentru ocuparea unei funcții publice.

Întreaga perioadă de stagiu prezintă o importanță deosebită, pentru că de rezultatele sale

depinde încadrarea propriu-zisă într-o funcție definitivă;

În situația în care funcționarul public nu a putut să se ridice, în cadrul perioadei de stagiu,

la nivelul cerințelor dar există posibilitatea să ajungă la acel nivel, el poate fi obligat să repete
perioada de stagiu; În cazul în care debutantul nu oferă o asemenea speranță, el este concediat
pentru incompetență profesională.

La terminarea perioadei de stagiu, funcționarul public debutant redactează un raport de

stagiu.

Raportul trebuie să cuprindă descrierea activității desfășurate, modul în care s-a adaptat
cerințelor locului, încadrarea sa în spiritul de echipă, modalitatea de a se purta cu solicitanții etc.

Repetarea perioadei de stagiu este permisă doar o singură dată;

Cei care revin în corpul funcționarilor publici, după părăsirea acestuia, pentru motive care
nu le sunt imputabile, vor fi încadrați în funcția deținută în moementul plecării, la care se pot
adăuga, prin examen, clasele corespunzătoare timpului cât au lucrat în alte sectoare.

NUMIREA ÎN FUNCȚIA PUBLICĂ

Numirea în funcțiile publice din actegoria înalților funcționari publici se realizează,

conform statutului funcționarului public evidențiat în Legea Nr. 188/1999, de către:

- Guvern, pentru funcțiile publice ( secretar general al Guernului și secretar general

adjunct al Guvernului, prefect, subprefect).
- Prim-ministru ( secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale
Administrației Publice centrale, secretar general adjunct din ministere și alte organe
de specialitate ale Administrației Publice centrale, inspector guvernamental).

10
 Numirea în funcțiile publice de conducere pentru acre se organizează concurs, se afce
prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților și instituțiilor publice din Administrația
Publică centrală și locală care au organizat concursul.

Actul administrativ de numire:

- are formă scrisă;

- trebuie să conțină temeiul legal al numirii;
- trebuie să conțină numele funcționarului public;
- trebuie să conțină denumirea funcției publice;
- data de la care urmează să exercite funcția publică;
- drepturile salariale;
- locul de desfășurare a activității.

FIȘA POSTULUI aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire,

iar o cpoie a acestuia se înmânează funcționarului public;

De asemenea, la intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune

JURĂMÂNTUL DE CREDINȚĂ în termen de 3 zile de al emiterea actului de numire în funcția
publică definitivă.

JURĂMÂNTUL ce trebuie depus are următoarea formulă: ”Jur să respect Constituția,

drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile
țării, să îndeplines conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit,
să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi
ajute Dumnezeu”.

Depunerea jurământului se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se

consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

Actul administrativ de numire este emis în termen de 15 zile lucrătoare de la data când
candidatul a fost declarat admis.

Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire. De

asemnenea, exercitarea acestor raporturi de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată.

Însă, funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună pot
fi ocupate pe o perioadă nedeterminată, aceasta fiind o exxepție de la faptul ca raporturile de
serviciu se realizează pe o perioadă nedeterminată. Aceste posturi temporar vacante pot fi
ocupate fie prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc
condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective, fie prin numire pe perioadă
determinată, prin concurs în condițiile legii, însă numai în situația în care în corpul de rezervă nu
există funcționari publici care să îndeaplinească cerințele specifice pentru a fi redistribuiți.

11
Astfel, în aceste condiții, persoana numită dobândește calitatea de funcționar public numai pe
această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a ibntra in
corpul de rezervă al funcționarilor publici.

EVALUAREA PERFORMANȚELOR INDIVIDUALE

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face

anual.

În urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public i se

acordă unul dintre următoarele calificative: ”foarte bine”, ”bine”, ”satisfăcător”, ”nesatisfăcător”.

Calificativele obținute la evluarea profesională sunt avute în vedere la:

- avansarea în treptele de salarizare;

- promovarea într-o funcție publică superioară;
- eliberarea din funcția publică;

În cadrul procesului de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici

se stabilesc cerințele de formare profesională a funcționarilor publici.

Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale inidviduale ale funcționarilor

publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor
Publici, după consultarea organizațiilor sindiale ale funcționarilor publci, reprezentative la nivel
național.

Una din caracteristicile ocupări unei funcții publice, spre deosebire de alte posturi, este
tocmai posibilitatea care i se oferă celui care ocupă acest post de a se dezvolta profesonal în
viitor, de a avea reprezentare încă de la angajare asupra modului în crae poate evolua activitatea
sa, șsansele de promovare, de urcare pe scara profesională. Cum ocuparea funcțiilor publice este
o operațiune pretențioasă, sigur că cei care pornesc pe acest drum sunt animați de dorința de
stabilitate, de siguranță în funcția pe care o ocupă în cadrul autorității sau instituției unde au fost
numiți.

Evaluarea activității și rezultatelor ficărui funcționar public este reglementată de lege.

12
 La fiecare început de an, conducătorii de compartimente comunică în scris fiecărui
funcționar public criteriile de performanță corespunzătoare categoriei, gradului și clasei funcției
publice ocupate de acesta.

Fiecare funcționar public are un sistem de evidență în cadrul autorității sau instituției în
care lucrează, o fișă de evaluare. Conducătorii compartimentelor completează și notează în fișa
de evaluare a performanțelor profesionale individuale rezultatele obținute, acordând calificative.

Evaluarea performanțelor nu este un act lăsat la latitudinea și liberul arbitru al șefilor, al

conducătorilor. Agenția Națională a Funcționarilor Publivci elaborează metodologia de evaluare
a performanțelor profesionale individuale, precum și modul de contestare a calificativelor
acordate. Această metodologie se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

Funcționarul public căruia i s-a acordat într-un an acalificativul ”nesatisfăcător” sau

”satisfăcător” nu poate fi avansat în anul următor. Aceasta este o măsură justificată, pentru că un
astfel de calificativ reflectă munca desfășurată necorespunzător de către un funcționar public.
Autoritatea sau instituția publică are nevoie de un personal calificat, corespunzător și atunci este
normală măsura neavansării unui funcționar care nu se ridică la standardele cerute.

Mai mult, în situația în care în ultimii doi ani un funcționar public a aprimit calificativul
”nesatisfăcător”, conducătorul autorității sau instituției publice urmează să propună trecerea
acestuia într-o funcțiee inferioară. Refuzul acceptării acestei schimbări duce la eliberarea din
funcție a celui în cauză.

Un aspect demn de subliniat este și acela că în cazurile în care are loc o restrângere a
numărului de posturi la o autoritate sau instituție publică, conducătorul acesteia va avea în vedere
rezultatele, performanțele obținute de funcționarii publici la evaluarea anuală a activității lor.

Ansamblul acestor norme și reglementări de evaluare a activității funcționarilor publici

are ca scop crearea pe de o parte aa unei finalități practice pentru fiecare persoană care ocupă o
funcție publică, dar pe de altă parte conferă și garanția că promovările și aprecierile se fac
exclusiv pe baza unor date reale, nu a unor interese meschine, mărunte, a unor abuzuri.

Înn altă ordine de idei, aceeași evaluare demonstrează că stabilitatea este relativă, atât în
sensul pozitiv al promovării funcționarului public care a demonstrat prin rezultatele activității
sale că a meritat aceasta, cât și în sens negativ, al degradării sale, până a se ajunge la eliberarea
sa din funcție, în situația în care a demonstrat contrariul, că nu mai corespunde postului pe care îl
ocupă.

Aceste criterii reprezintă un factor de promovare în rândul funcționarilor publici numai a

elementelor capabile, care să facă față cerințelor autorității sau instituției publice.

13
PROMOVAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI

În cariera profesională a oricărui salariat, avansarea este o problemă vitală. Acest lucru
este cu atât mai important în cariera funcționarilor publici, a căror stabilitate în profesie este
asigurată de lege și al căror prestigiu social este ușor de înțeles.

În art. 63 din Legea Nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se preizează ca:
”în carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de
salarizare, în condițiile legii. Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea
în trepte de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant”.

Astfel, funcționarul ublic are dreptul la avansare. Fiecărei avansări, respectiv fiecărei
trepte îi corespunde un nivel al salariului de bază, care se acordă începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor perioadei pentru care s-a făcut evaluarea.

În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele
de salarizare.

Prin promovare, funcționarul public poate ocupa o funcție publică superioară. Există o
promovare în clasă, o promovare în grade profesionale și o avansare în trepte de salarizare.

Promovarea, în funcția publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui

deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrialde către
autoritățile și instituțiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca
urmare a promovării concursului sau examenului. Fișa postului funcționarului public care a
avansat în funcția publică se completează cu noi atribuții și responsabilități sau crește gradul de
complexitate a atribuțiilor exercitate, după caz.

Concursul sau examenul de promovare se organizează de autoritatea sau instituția

publică, în funcție de limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile
bugetare alocate.

Pentru ca un funcționar public să participe la concursul sau examenul de promovare în

gradul profesional imediat superior celui deținut, el trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiții:

14
 - să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care
promovează;
- să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;
- să fi obținut cel puțin calificativul ”bine” la evaluarea anuală a performanțelor
individuale în ultimii 2 ani calendaristici;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată.

Pntru a participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere,

funcționarii publici trebuie să îndeplinească acumulativ următoarele condiții:

- să fie absolvenți de master sau de studii post-universitare în domeniul administrației

publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției
publice;
- să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată;
- să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului.

În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcționarii publici de

execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice
dintr-o clasă superioară celui în care sunt încadrați, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în
care își desfășoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituția publică apreciază că studiile
absolvite sunt utile pentru desfășurarea activității.

Promovarea în clasă nu se poate face pe o funcție de auditor sau de consilier juridic;

SISTEMUL DE PROMOVARE RAPIDĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

De asemenea, funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute

pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut, pot participa la concursul
organizat în condițiile legii, în vederea promovării rapide în funcția publică.

Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcția publică:

15
 - persoanele care au absolvit programe organizate, în condițiile legii pentru a obține
statutul de manager public;
- și funcționarii care nu îndeplinesc condițiile de vechime pentru promovarea în gradul
profesional imediat superior celui deținut.

Funcționarii care nu îndeplinesc condițiile de vechime, pot participa la acest sistem dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

- cel puțin 1 an vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
- au obținut calificativul ”foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale
individuale din ultimul an;
- nu au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată;
- au urmat cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an.

Concursul pentru promovarea rapidă se organizează anual, de către Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale se face anual.

16
CONCLUZII

În concluzie consider că, funcționarul public, ce reprezintă persoana învestită cu funcția

publică, joaca un rol extrem de important în cadrul Administrației Publice cât și în cadrul
instituțiilor și organelor publice, deoarece fara ei activitățile din cadrul Administrației publice nu
ar putea fi realizate, nu s-ar putea rezolva diversitatea sarcinilor pe care aceștia le au de
indeplinit.

Administrația Publică necesită existența unui personal cu pregătire profesională, pentru a

sti sa gestioneze activitățile din cadrul ei în mod corespunzător, pentru a realiza funcționalitatea
ei în legătură cu sarcinile ce le are de îndeplinit. Din această cauză, funcționarii publici sunt asa
de importanți pentru buna ei funcționare.

Oricât de perfectă ar fi Administrația publică, daca nu există oameni competenți care sa

gestioneze activitățile, ea nu si-ar putea îndeplini scopurile ce le are de realizat în cadrul întregii
societăți.

De asemenea, pentru a intra în corpul funcțonarilor publici, candidatul trebuie să respecte

cerințele prezente în legea cu privire la statutul funcționarilor publici. Înainte de a deveni
funcționar public, persoana respectivă are de realizat o perioadă de stagiu concretizată cu
numirea acesteia în funcția publică sau cu eliberarea din funcția publică, daca perioada respectivă
nu a fost concretizată cu succes, potrivit condițiilor impuse de lege.

Un candidat odata devenit funcționar public, după numirea lui prin actul administrativ,
are dreptul de a beneficia de toate avanatajele oferite de acest statut dar trebuie sa respecte și
obligațiile care îi revin, în aceiași măsură. El poate promova într-o funcție superioară tot prin
respectarea cerințelor necesare, iar aceasta oportunitate este acordată tuturor funcționarilor
publici, îndeplinind anumite cerințe.

Astfel, consider că legea privind statutul funcționarilor publici este una folositoare
deoarece reglementează exact condițiile în care un funcționar public trebuie să se comporte în
cadrul carierei sale, dar consider ca in cele mai multe situații din realitate, reglementările legale
nu prea sunt luate în considerare si spre exemplu accesul la funcția publică nu se realizează
conform expunerilor teoretice, în multe instituții încălcându-se legea. Dar există și situații în care
funcținarii publici chiar sunt încadrați în funcție potrivit competențelor profesionale, conform
legii. Realitatea de zi cu zi prezintă situații imprevizibile.

17
BIBLIOGRAFIE

- Emil Bălan – ”Instituții administrative”; Editura: C. H. Beck, București,, 2008

- Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican – ”Administrația publică în România”; Editura:

C. H. Beck, București, 2008.

- Avocat Boiana Augusta Berchi – ”Cartea funcționarului public”; Editura: Teora,

2000.

- Antonie Iorgovan – ”Tratat de drept administrativ”; Vol. I; Ediția 4; Editura: All

Beck, București, 2005.

- Legea Nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici.

- Constituția României; publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, anul 171

(XV) – nr. 767 din data de 31 octombrie 2003; Editura: Sedcom Libris, Iasi, 2003.

18