M I N I S T E R U L S Ă N Ă T Ă Ţ I I C ENTRUL DE S ĂNĂTATE P UBLICĂ T ÂRGU -M UREŞ

Str. Gh. Marinescu nr. 40, Târgu-Mureş, jud. Mureş, RO-540136 ♦ Telefon: 0265 218360, 0365 424413, 0365 424414
Fax: 0265 219320 ♦ E-mail: secretariat@cspmures.ro ♦ pagină web: www.cspmures.ro ♦ Cod fiscal: 4322360

Nr.: 547 ... Data: 29 . / 04 . / 2009 ......

ziua luna anul

STUDIU DE IMPACT ASUPRA SĂNĂTĂŢII

POPULAŢIEI A AMPLASĂRII STAŢIILOR DE
EPURARE A APELOR UZATE TIP ADIPUR
Cuprins

I SCOPUL STUDIULUI 4
II OBIECTIVELE STUDIULUI 4
III STAŢII DE EPURARE – GENERALITĂŢI ŞI STRUCTURI 4
Discutarea tehnico-profesională a impactului staţiei de
purificare asupra stării de sănătate a populaţiei din zona de
amplasare
1. Epurarea apelor reziduale 4
1.2 Epurarea fizică 4
1.3 Epurarea biologică 5
1.4 Epurarea chimică 6
1.5 Dezinfecţia apelor reziduale 6
2. Efectele apei reziduale asupra mediului 6
2.1 Poluarea solului, sursă de poluare 6
2.2 Funcţiile solului 7
2.3 Structura mecanică a solului 7
3. Poluarea solului 8
3.1 Poluarea biologică 8
3.2 Poluarea chimică 9
3.3 Autopurificarea solului 10
4. Poluarea apei 12
4.1 Principalele materii poluante şi efectele acestora 12
4.2 Principalele surse de poluare 15
4.3 Poluarea chimică 15
5. Patologia hidrică infecţioasă 16
5.1 Pericolele infecţioase în apa de băut 16
6. Zgomotul 18
6.1 Efectele asupra stării de sănătate 18
6.2 Surse de zgomot 19
6.3 Acţiunea zgomotului asupra organismului 20
6.4 Valori de referinţă ale OMS pentru zgomotul comunitar 21
Tab.1+2
7. Mirosurile 22
7.1 Control biologic a mirosurilor 24
8. Riscul asupra sănătăţii populaţiei al apei reziduale (risc 24
chimic,biologic)
IV DESCRIEREA OBIECTIVULUI 25
1. Staţii de epurare compacte tip ADIPUR 200-6000 Els 25

2
1.1 Domenii de utilizare 25
1.2 Tipuri de staţii de epurae compact modulare supraterane tip 26
ADIPUR
1.3 Echipamentul de epurare ADIPUR 30
2. Descrieresa procedeului 30
2.1 Proces de epurare biologică 31
2.2 Dezinfecţia apei epurate 31
2.3 Descrierea tipurilor de staţii de epurare tip ADIPUR 32
Staţii de epurare ADIPUR BM 32
Staţia de epurare ADIPUR S1+S2 32
V RECOMANDĂRI 33
Distanţe minime de protecţie sanitară ale staţiilor de epurare 33
adipur bm; s1 (200-830), (1000-6000); s2 (200-830), (1000-
6000
VI CONCLUZII 34
VII BIBLIOGRAFIE 34

3
Acest studiu de impact asupra stării de sănătate a populaţiei s-a întocmit pe baza
adresei nr. 1329/06.04.2009 la cererea a Societăţii Comerciale ADISS S.A din Baia
Mare Str. Minereilor nr.16 România producător de Staţii de Epurare şi
Echipamente necesare epurării apelor uzate menajere
I. SCOPUL STUDIULUI
Acest studiu are ca scop estimarea impactului asupra sănătăţii populaţiei ca urmare
a amplasării staţiilor de epurare a apelor uzate tip ADIPUR.
Acest studiu se întocmeşte în conformitate cu OMS nr. 536/1997 (Ordin al
Ministerului Sănătăţii) pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor
privind mediul de viaţă al populaţiei, precum şi pe baza Ordinului Ministerului
Sănătăţii nr. 117/2002 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară
pentru proiecte de amplasare, construcţie, amenajare şi reglementări sanitare a
funcţionării obiectivelor şi a activităţilor desfăşurate în acestea cu respectarea
indicaţiilor documentaţiei tehnice prezentate de beneficiar. Conform Legii nr.
95/2006 art 23 (d) Centrul de Sănătate Publică Tg-Mureş ca instituţie subordonată
Ministerului Sănătăţii poate efectua expertize la solicitarea unor persoane fizice sau
juridice.

II. OBIECTIVELE STUDIULUI

Identificarea potenţialelor pericole pentru sănătatea populaţiei şi evaluarea
nivelului expunerii
Estimarea impactului asupra sănătăţii populaţiei expuse
Identificarea măsurilor pentru reducerea la limită admisă a factorilor de risc
Stabilirea perimetrului de protecţie sanitară care să asigure funcţionarea
ansamblului fără afectarea sănătăţii locuitorilor din zonă
Recomandări generale privind exploatarea Staţiilor de Epurare a apelor uzate
tip ADIPUR din punct de vedere al sănătăţii populaţiei

III. STAŢII DE EPURARE - GENERALITĂŢI

1. Epurarea apelor reziduale
În cazul când deversarea nu se poate produce datorită depăşirii concentraţiilor
elementelor poluante din apa reziduală, aceasta este supusă unor operaţii de epurare
sau de îndepărtare a excesului de elemente poluante.
Epurarea reprezintă totalitatea metodelor şi mijloacelor de reţinere şi îndepărtare
din apele reziduale a poluanţilor care depăşesc limita admisă pentru protecţia
surselor de apă. Ea se realizează prin trei grupe de operaţii: fizice, chimice şi
biologice.
1.2 Epurarea fizică.

4
Epurarea fizică sau mecanică are drept scop reducerea şi îndepărtarea din apele
reziduale a poluanţilor minerali şi organici aflaţi în suspensie. Pentru aceasta se
folosesc metode hidrologice bazate pe diferenţa de densitate dintre poluanţi şi apă.
Cele mai folosite instalaţii sunt cele de flotaţie pentru impurităţile mai uşoare decât
apa şi cele de decantare pentru cele mai grele. În mod obişnuit, apele reziduale sunt
trecute succesiv prin grătare pentru reţinerea macrosuspensiilor, denisipatoare
pentru îndepărtarea suspensiilor minerale cu greutate specifică mare şi decantare
pentru restul suspensiilor, în special cele organice.
-Grătarele sunt în general amplasate la intrarea apei în decantor, fiind
formate din ochiuri din ce în ce mai mici. Un tip superior este grătarul rotativ care
prin mişcări de scufundare extrage poluanţi solizi din masa apei. Alegerea
grătarelor se face în raport cu situaţia concretă şi se prevede în proiectul de
execuţie.
-Decantoarele pot fi verticale, orizontale sau radiale. Prin curgerea apei cu
viteză încetinită în interiorul acestor bazine suspensiile se depun după greutate.
Alegerea decantoarelor se face în raport cu situaţia concretă şi se prevede în
proiectul de execuţie.
-Flotoarele pentru separarea substanţelor plutitoare se montează pe
decantoare, fiind constituite din pereţii scufundaţi parţial în apă şi uşor înclinaţi,
astfel încât apele reziduale la întâlnirea lor îşi îndreaptă cursul în jos. Substanţele
sunt astfel reţinute şi evacuate la exterior. Alegerea flotoarelor se face în raport cu
situaţia concretă şi se prevede în proiectul de execuţie.
1.3 Epurarea biologică.
Epurarea biologică urmăreşte reducerea concentraţiei substanţelor organice
dizolvate sau în suspensie coloidală, care nu pot fi îndepărtate mecanic. Scăderea
concentraţiei acestor substanţe se bazează pe descompunerea şi mineralizarea lor
sub acţiunea florei microbiene, mai mult sau mai puţin specifice. Concomitent cu
procesele oxidative din apele reziduale, în special în stadiul incipient, se desfăşoară
şi procese reducătoare. Pe măsura acumulării produşilor de oxidare şi saturarea
apelor reziduale cu oxigen, procesele reducătoare trec din ce în ce mai mult pe
planul al doilea. Epurarea biologică se desfăşoară, în principal, după tipul
procesului oxidativ aerob. La acest proces participă substanţele organice din apele
reziduale, microorganismele şi oxigenul din aer. Întreaga problemă tehnică a
acestui proces se rezumă la crearea de condiţii în care cele 3 elemente vor fi puse în
contact între ele pentru ca descompunerea substanţelor organice să se desfăşoare
cât mai complet şi mai rapid. În acest scop, sunt folosite instalaţii care de fapt nu
prezintă decât baza tehnică a unuia şi aceluiaşi proces. Procedeele de epurare
biologică a apelor reziduale sunt bazate pe folosirea aceloraşi condiţii în care acest
proces de descompunere biochimică a substanţelor organice în apă se desfăşoară şi

5
în natură. Alegerea tipului de epurare biologică trebuie să fie specificat în proiectul
de execuţie.

1.4 Epurarea chimică.

Epurarea chimică constă în neutralizarea substanţelor chimice conţinute în apele
reziduale, în mod deosebit în cele industriale. Datorită influenţei acestor substanţe
asupra epurării biologice ca şi asupra conductelor de canalizare se preconizează ca
neutralizarea să se efectueze la ieşirea apelor reziduale din întreprinderi. În acest
fel, se uşurează şi operaţia de neutralizare deoarece ingredientele conţinute sunt
bine cunoscute iar cantitatea precizată prin însuşi procesul tehnologic utilizat.
Neutralizarea după amestecul diverselor substanţe chimice devine dificilă şi nu
întotdeauna cu rezultatele scontate. Din aceste motive, pentru marile întreprinderi,
unde diversitatea substanţelor poluante este crescută, se recomandă neutralizarea
acestora chiar la locul de producere, respectiv la nivelul fiecărui atelier în parte.
Alegerea procesului tehnologic se va specifica în proiectul de execuţie.
1.5 Dezinfecţia apelor reziduale
Dezinfecţia apelor reziduale poate fi considerată ca o epurare chimică, deşi se
adresează unor elemente biologice. Obişnuit, dezinfecţia se face prin clor, după
aceleaşi tehnici ca în cazul apei potabile. Dozele de clor folosite sunt însă mult mai
mari şi depind de gradul de epurare la care apa reziduală a fost supusă anterior
dezinfecţiei. Astfel, apa neepurată necesită 20-30 mg Cl activ/dm3, după epurarea
mecanică 15-20 mg/dm3, după cea biologică 10-15 mg/dm3 iar în cazul epurării
prin nămol activat numai 1-5 mg/dm3. Contactul apei cu clorul trebuie să fie de
minim 30 minute iar clorul rezidual sub 0,5 ml/dm3. Limita exactă a clorului
rezidual este variabilă şi depinde de modul de îndepărtare finală a apei reziduale.
În cazul deversării sale în apele de suprafaţă limita va fi astfel stabilită încât după
deversare apa receptoare să nu prezinte clor rezidual.
Dezinfecţia apelor reziduale este obligatorie atunci cînd provin de la spitalele de
boli contagioase, intitute de seruri şi vaccinuri, institute de microbiologie şi
virusologie, intitute de cercetări în domeniul medicinii, tăbăcării, abatoare, centre
de ecarisaj, spălătorii de lână, întreprinderi de prelucrarea oaselor şi a deşeurilor
organice, staţii pentru spălarea şi dezinfecţia vagoanelor de căi ferate etc.
Tehnologia utilizată şi modul de monitorizare a clorului liber va fi specificată în
proiectul de execuţie şi condiţie impusă în autorizaţia sanitară de funcţionare.
2. Efectele apei reziduale asupra mediului
2.1 Poluarea solului, sursă de poluare.
Solul reprezintă o componentă naturală a suprafeţei scoarţei terestre, o structură
tridimensională, neconsolidată, formată din material mineral şi organic, capabilă să
suporte creşterea vegetaţiei. Conceptul modern de sol consideră că acesta este
structurat pe straturi suprapuse, de grosimi variabile, fiecare având propria

6
morfologie, compoziţie fizico-chimică şi caracteristici biologice, prin care este
distinctă de straturile adiacente.
2.2 Funcţiile solului. Filtrare, tampon şi transformare – aceste roluri sunt
importante pentru:
protecţia apei subterane (sursă de apă potabilă pentru 65% dintre
europeni);
puterea de reţinere a solului faţă de substanţele chimice, ceea ce face ca
acestea să nu se acumuleze;
rolul microorganismelor din sol de a descompune substanţele organice şi
de a le transforma în substanţe minerale (sulfaţi, nitraţi).
Fundament al habitatului construit – solul este mediul fizic pe care se dezvoltă
infrastructura (locuinţe, obiective economice, căi de comunicaţii etc.) şi reprezintă
suportul pentru depunerea reziduurilor, aceşti factori cresc suprafaţa impermeabilă
a solului în detrimentul celei care filtrează apa.
2.3 Structura mecanică a solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi fizice
cu rol important sanitaro-igienic.
Permeabilitatea pentru aer a solului depinde de mărimea porilor şi nu de volumul
total al acestora. În acest sens solurile formate din particule mari ca pietrişul şi
nisipul sunt foarte permeabile pentru aer, deşi porozitatea lor este redusă.
Cu cât solul conţine o cantitate mai mare de aer, cu atât procesele biologice care se
petrec în sol sunt mai active şi cu atât solul este mai salubru.
Permeabilitatea pentru apă a solului este determinată de mărimea porilor, dar şi de
volumul total al acestora. În acest sens se cunosc soluri permeabile ,, în mare “ ca
pietrişul şi nisipul care sunt uşor străbătute de apă şi soluri permeabile ,, în mic” ca
argila şi turba, care reţin apa şi sunt greu străbătute de apă. Cu cât porozitatea unui
sol este mai mare, cu atât reţinerea apei în porii solului este şi ea mai mare. Nisipul
are o porozitate în jur de 35%, pe când argila de peste 65%.
Eliminarea aerului şi înlocuirea sa cu apă în porii solului, are un efect nefavorabil
asupra gradului de salubritate a solului. În absenţa aerului, procesele biologice sunt
încetinite, iar solul se consideră insalubru. În acelaşi timp însă solurile care sunt cu
uşurinţă străbătute de apă, nu au capacitatea de a proteja în suficientă măsură apa
subterană.
Capilaritatea este o altă proprietate a solului dependentă de structura mecanică a
acestuia. Ea reprezintă capacitatea solului de a permite apei subterane să se ridice
prin porii săi către straturile superficiale. În acelaşi timp capilaritatea solului are
importanţă sanitară şi în amplasarea corectă a latrinelor, platformelor de depozitare
a reziduurilor, puţurilor absorbante etc. care pot cu uşurinţă să polueze apa cu care
vin în contact, împiedicând utilizarea acesteia sau provocând îmbolnăviri, în caz de
utilizare.

7
Selectivitatea este o altă proprietate fizică importantă a solului, prin ea înţelegându-
se calitatea pe care o are acesta de a reţine în porii săi diferite impurităţi care îl
străbat, acestea fiid purtate de aer şi mai ales de apă.
3. Poluarea solului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că poluarea solului este consecinţa unor
obiceiuri neigienice sau a unor practici necorespunzătoare. Într-adevăr, poluarea
solului se datorează îndepărtării şi depozitării neigienice a reziduurilor lichide şi
solide rezultate din activitatea omului, a dejectelor animale şi cadavrelor acestora, a
deşeurilor industriale sau a utilizării, necorespunzătoare în practica agricolă, a unor
substanţe chimice.
Poluarea solului, alături de alte tipuri de degradare, cum este eroziunea, sau riscul
reprezentat de continua expansiune a urbanizării, afectează integritatea acestui
component esenţial al ecosistemelor terestre.
Poluarea solului este periculosaă pentru sănătatea umană, deoarece substanţele
toxice ajung în circuitul produselor alimentare sau se infiltrează în pânzele de apă
subterană care sunt folosite ca surse de apă potabilă. În comparaţie cu apa sau
aerul, solul reprezintă prin structura şi proprietăţile sale un depozit pentru poluanţi,
un filtru de reţinere pentru substanţele toxice în drumul lor spre pânza de apă
subterană şi un bioreactor de descompunere a poluanţilor organici.
Indiferent de natura ei, poluarea solului cuprinde următoarele segmente:
sursa de poluare,
caracteristicile poluanţilor,
mecanismul de transport prin care poluanţii sunt dispersaţi în sol,
receptorul, unde faza de transport se termină.
Transportul se realizează prin intermediul altor factori de mediu (aer, apă) prin
mişcare gravitaţională sau prin amplasarea directă a poluanţilor pe sol ( de
exemplu, diferite categorii de deşeuri).
Principalele cauze ale poluării sunt de origine antropică:
Îndepărtarea/depozitarea neigienică a deşeurilor solide/lichide şi a celor
periculoase provenite din activitatea domestică/industrială;
Depozitarea necontrolată a dejectelor animale şi a cadavrelor acestora;
Utilizarea excesivă în agricultură a îngrăşămintelor sintetice şi a pesticidelor.
În acest fel rezultă două tipuri majore de poluare a solului: poluarea biologică şi
poluarea chimică.
3.1 Poluarea biologică.
Este rezultatul diseminării pe sol odată cu reziduurile organice şi a germenilor
patogeni, care se suprapun florei microbiene telurice, având o viabilitate variabilă
în funcţie de specie, calităţile solului şi condiţiile meteoroclimatice. Astfel germenii

8
vegetativi rezistă în sol de la câteva zile la câteva săptămâni, iar germenii sporulaţi
rezistă de la câteva luni, până la câţiva ani.
Provenienţa germenilor patogeni în sol poate fi:
-omul, de exemplu în cazul germenilor de origine intestinală (bacil tific, paratific,
dizenteric, vibrion holeric, virusuri polio, virus hepatitic). Viabilitatea acestor
germeni în sol este limitată, cuprinsă în medie între 1-5 săptămâni, şi creşte uşor în
solul umed. Transmiterea bolilor respective prin contact direct cu solul este o
variantă rară şi necaracteristică. Solul este mai frecvent implicat indirect în
transmitere, prin apa şi alimentele contaminate de la nivelul lui.
-animalele, de exemplu clostridiile, bacilul antraxului, leptospire, brucele,
pasteurele, ricketsii, etc. Rezistenţa acestor germeni în sol este cuprinsă între 5-10
săptămâni, transmiterea făcându-se prin contactul direct cu solul sau indirect prin
apă şi prin alimente..
3.2 Poluarea chimică.
Principalele surse de poluare a solului cu metale grele sunt: mineritul metalifer (As,
Cd, Cu, Ni, Pb, Zn), topitoriile (As, Cd, Pb), industria metalurgică, industria
electronică (unde metalele sunt folosite în baterii, semiconductori, circuite),
laminarea (Ni, Cd, Pb, Hg, Se), industria coloranţilor şi a vopselelor (Pb, Cr, As,
Se, Mo, Cd, Co, Ba, Zn) industria maselor plastice (Cd, Zn, Pb, Sn) sunt folosiţi ca
stabilizatori ai polimerilor) şi industria chimică (se foloseşte Pb, Ni, Mb, Hg, Pt,
Ru ca electrozi şi catalizatori). De asemenea prin depozitarea deşeurilor
municipale, a deşeurilor speciale şi a celor periculoase, solul poate fi poluat cu
diferite metale grele. Arderea combustibililor fosili duce la prezenţa Cd, Zn, As, Se,
Cu, Mn, V, în cenuşă şi în particulele rezultate prin combustie, iar unele metale
grele (Se, Te, Pb, Mo, Li) sunt adăugate în combustibili şi lubrifianţi pentru a le
îmbunătăţi proprietăţile.
Hidrocarburile derivate din cărbune şi din petrol formează principalul grup de
poluanţi organici din sol. Hidrocarburile din petrol conţin alcani saturaţi (metan,
etan, propan, polimeri) alături de hidrocarburi aromatice şi componenţi organici
pe bază de azot şi sulf. Unele hidrocarburi aromatice (benzen, etilbenzen,
toluen, xilen) provenind din procese tehnologice industriale ajung în sol şi de
aici poluează frecvent pânza de apă subterană. Solvenţii organici, folosiţi masiv
în industrie, sunt sursa comună a poluării a solului din vecinătatea obiectivelor
industriale. Cei mai folosiţi solvenţi sunt: benzenul, toluenul, cloroformul,
clorura de vinil, tetraclorura de carbon, tricloretanul.
Pesticidele reprezintă o clasă de compuşi chimici care au generat mare
îngrijorare datorită efectului toxic şi cancerigen, deşi în multe cazuri dovezile
studiilor sunt insuficiente. Pesticidele organo-clorurate prezintă marele pericol
al acumulării în organism la nivelul ţesutului adipos, având un timp de
remanenţă crescut sunt foarte periculoase, deşi toxicitatea lor este mai redusă

9
 comparativ cu pesticidele organo-fosforice.
Reziduuri bogate în materie organică. Mâlul provenit de la tratarea apelor
reziduale reprezintă o mare cantitate de reziduuri pe plan mondial (în medie
6,3x106 tone în SUA). Acest tip de reziduu este parţial împrăştiat pe terenurile
agricole şi parţial aruncat în mare, incinerat sau îngropat în sol. În ultimii ani,
multe state din UE au legiferat interzicerea depozitării acestui mâl pe fundul
mării, ceea ce a amplificat depozitarea în sol. Mâlul provenit din tratarea apelor
reziduale este o sursă nutritivă pentru plante (mai ales, azot şi fosfor) şi o
importantă sursă de materie organică pentru sol. Acest efect benefic este însă
contracarat de conţinutul de substanţe toxice, mai ales metale grele (Cd, Ni, Cu,
Pb, Zn) şi poluanţi organici variaţi. Cele mai importante categorii de poluanţi
organici prezenţi în mâlul provenit din tratarea apei reziduale sunt: hidrocarburi
aromatice halogenate (compuşi bifenilpoliclorinaţi, dibenzodioxine
policlorinate, benzeni policlorinaţi) hidrocarburi alifatice halogenate,
hidrocarburi policiclice aromatice, amine şi nitrozamine, pesticide. Mâlul poate
conţine de asemenea şi microorganisme patogene care au rezistat proceselor de
tratare şi care crează risc pentru sănătatea umană în măsura în care se transmit la
om prin vegetalele sau cerealierele contaminate. Acest fapt impune aplicarea
tehnicilor de sterilizare a mâlului care va fi împrăştiat pe soluri agricole.
Radionuclizi. Cea mai gravă problemă de poluare pe termen lung este creată de
Cesiu-137 care are un timp de înjumătăţire de 30 ani şi se comportă la nivelul
solului şi al ecosistemelor, asemănător potasiului.
3.3 Autopurificarea solului
Poluanţii organici pot fi degradaţi atât în sol cât şi în mediu acvatic prin două
categorii de metode: mecanisme fizico–chimice (hidroliză, oxidare, reducere,
volatilizare, fotodescompunere) şi mecanisme biologice (biodescompunere
microbiană).
Dacă un poluant chimic intră în contact cu o colonie microbiană din matricea
solului, aceasta va secreta numeroase enzime extracelulare. Ele vor degrada parţial
compusul chimic, care apoi este absorbit de microb, iar enzimele intracelulare vor
cataliza descompunerea până la finalul ei, prin care rezultă energie şi nutrienţi
pentru celula microbiană. Numeroase specii bacteriene şi diferite enzime sunt
implicate concomitent în fiecare fază a degradării, în urma cărora rezultă compuşi
chimici mai simpli care sunt folosiţi fie în procesele anabolice, fie în cele
catabolice, eliberatoare de energie. Cu cât în structura moleculei organice vor exista
mai mulţi atomi de halogeni cu atât rezistenţa la biodegradare va fi mai mare,
deoarece se reduce solubilitatea în apă. Hidrocarburile alifatice saturate sunt mai
uşor degradate faţă de cele nesaturate. Hidrocarburile aromatice simple sunt
degradate prin mecanisme succesive de rupere a inelului aromatic, proces îngreunat
în prezenţa halogenilor care cresc stabilitatea inelului şi fac compusul mai greu

10
degradabil. Biodegradarea necesită condiţii optime de dezvoltare microbiană:
umiditate crescută, temperatură între 10-450C, pH între 6 şi 8, prezenţa suportului
nutritiv (în special azot şi fosfor). Condiţiile redox depind de tipul
microorganismelor şi de poluanţii implicaţi. Unii poluanţi chimici au o toxicitate
extrem de mare faţă de microorganismele telurice care sunt incapabile să-i
descompună. Pesticidele organo-clorurate sunt folosite de peste 50 de ani în
agricultură şi sunt cele mai persistente pesticide în mediu.
Poluarea solului crează probleme toxicologice pentru om şi ecosisteme în
ansamblul lor, atât prin contact direct cu solul, cât şi indirect prin poluarea apelor
subterane, secundară poluării solului, ceea ce are ca şi consecinţă principală
limitarea folosirii solului conform destinaţiei prevăzute iniţial.
Poluarea organică se datorează, în principal, reziduurilor menajere şi zootehnice,
dar şi unor reziduuri industriale provenite mai ales de la întreprinderile alimentare.
Ea persistă pe sol un timp limitat datorită marii capacităţi a solului de degradare a
acestor substanţe prin intermediul microorganismelor telurice. Prin această
descompunere a materiei organice şi transformarea sa în substanţe minerale, se
realizează un ciclu natural al elementelor chimice care trec astfel din sol în plante şi
animale, respectiv om, pentru a reveni sub formă organică în sol şi a relua ciclul. În
mod deosebit acest ciclu este caracteristic pentru azot şi pentru carbon dar şi pentru
alte elemente care dealtfel urmează îndeaproape acelaşi ciclu.
Procesele de degradare a substanţelor organice din sol sunt asemănătoare cu
cele din apă, dar se petrec la niveluri mult mai intense, datorită numărului mare de
germeni care acţionează în sol. În funcţie de cantitatea de substanţe organice, de
structura şi calităţile fizice ale solului ca şi de unii factori meteorologici, procesele
de descompunere a poluanţilor organici se pot desfăşura aerob sau anaerob. În
cazul unei poluări foarte intense şi a unui sol puţin bogat în aer se petrec procese
anaerobe, pe când într-un sol bine aerat sau la cantităţi reduse de poluanţi au loc
procese aerobe. Dealtfel, cele două tipuri de procese se pot desfăşura succesiv, cele
anaerobe trecând în cele aerobe pe măsura reducerii poluării organice, sau se pot
petrece concomitent în cazul unei poluări medii. Procesele anaerobe nu conduc
descompunerea până la compuşii finali, acestea rămânând la unii produşi
intermediari, pe când cele aerobe produc totdeauna o descompunere completă. La
procesele anaerobe şi aerobe iau parte un număr mare de germeni din care puţini
sunt strict anaerobi sau strict aerobi, marea majoritate a germenilor telurici fiind
aerobi şi anaerobi facultativ.
Procesele de descompunere a substanţelor poluante din sol se petrec, în general, în
straturile superioare (10-20 cm) unde poluanţii sunt reţinuţi prin puterea selectivă a
solului. Această primă fază este urmată de cea a degradării propriu-zise sau faza
biochimică (enzimatică).

11
Diversele substanţe organice în funcţie de constituţia lor chimică, urmează cicluri
diferenţiate. Astfel, hidrocarbonatele sunt descompuse într-o primă fază până la
glucoză, iar în cea de a doua până la CO2 şi H2O. În cursul descompunerii apar o
serie de compuşi intermediari ca acizii : gluconic, oxalic, fumaric, succinic-în cazul
descompunerii aerobe şi acetonă, acid acetic, acid butiric, acid lactic, acid
propionic în cazul celei anaerobe.
Lipidele sunt descompuse, într-o primă fază, în glicerină şi acizi graşi, în faza a
doua glicerina se descompune în CO2 şi H2O, iar acizii graşi, mult mai rezistenţi, se
cumulează în sol, fie ca atare, fie sub forma unor produşi intermediari, degradându-
se într-un timp lent.
În fine, proteinele sunt descompuse într-o primă fază în polipeptide sub acţiunea
florei proteolitice, iar ulterior sub influenţa unor ectoenzime (proteinaze, peptidaze)
în acizi aminaţi. Aceştia, la rândul lor, prin procese de dezaminare şi de
decarboxilare ajung la amoniac. Din acest moment procesul de descompunere se
consideră terminat şi începe cel de mineralizare, care constă în oxidarea
amoniacului în nitriţi într-o primă fază şi a nitriţilor în nitraţi în a doua fază.
Procesul este identic şi pentru sulf şi fosfor, în sensul descompunerii până la
hidrogen sulfurat şi hidrogen fosforat, iar mineralizarea ulterioară până la sulfaţi şi
fosfaţi.
În condiţii de anaerobioză pot apărea şi procese inverse de reducere cu formarea de
amoniac, hidrogen sulfurat şi fosforat, plecându-se de la azotaţi, sulfaţi şi fosfaţi.
În fine în cazul azotatului, acesta poate fi preluat şi înglobat în sol sub formă de
azot teluric organic necesar creşterii plantelor, acest proces natural constituie
humificarea. Modul de protecţie a solului trebuie să fie cuprins în proiectul de
execuţie în baza unui studio geologic al solului la locul amplasamentului.
4. Poluarea apei
Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice
ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să
devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă
înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi
variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor impurificatoare.
Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează
surselor de poluare naturale, poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate
de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.
Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată
(organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de
canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea
necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe
cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.
4.1 Principalele materii poluante şi efectele acestora

12
Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt
numeroase, producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane.
Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari
categorii: prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe
(industriale, piscicole, navigaţie, etc.). Substanţele poluante pot fi clasificate, după
natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele categorii:
- substanţele organice, de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul
din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Materiile organice consumă
oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai
mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată. În acelaşi timp
oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de autoepurare, respectiv bacteriilor
aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final, conduc la autoepurarea
3
apei. Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4-6 mg/dm , în funcţie
de categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea
proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave. Cele mai importante substanţe
organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon,
biotoxinele marine ş.a.
Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor
substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a),
industriei chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi
halogenate, detergenţi ş.a.).
- substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în
apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele
grele ( Pb, Cu , Zn , Cr), clorurile, sulfaţii etc. Prin bioacumulare metalele grele au
efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de
autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la
suprafaţa apelor.
- materialele în suspensie, organice sau anorganice în suspensie plutitoare, cum ar
fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc
prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică
absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea.
- substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din
ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice
sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt
timp flora şi fauna receptorului.
- substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt
unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate
radioactive în apele de suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită
acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra

13
organismelor depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum
acestea acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne
fiind cele mai periculoase.
- substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate,
conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice.
- coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tabăcării etc,
împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de
autoepurare şi a celor de fotosinteză.
- energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele
industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi
împiedică dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor
scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind
dificilă.
- microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă
necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a
organismelor vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de
prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea
emisarului pe care îl fac de neutilizat.
4.2 Principalele surse de poluare
Poluarea chimică. Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru apele de
suprafaţă şi apele subterane.

Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii:

- surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape
prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări
de la industrii sau crescătorii de animale etc.;
- surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor
substanţe în ape.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi :
- surse de poluare permanente;
- surse de poluare nepermanente;
- surse de poluare accidentale.
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
- surse de poluare naturale;
- surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi
subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.
Surse de poluare naturale. Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai
mare parte a lor, surse cu caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări
importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea
lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este oarecum

14
impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor
cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective improprii folosirii.
Surse de poluare artificială.
Ape uzate. Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele
uzate reintroduse în receptori după utilizarea apei în diverse domenii.
După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape uzate:
- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale,
provenite din satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate,
precum şi a nevoilor gospodăreşti, igienico-sanitare şi social-administrative ale
diferitelor feluri de unităţi industriale mici.
- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial,
ele fiind de cele mai multe ori tratate separat în staţii de epurare proprii industriilor
respective. Numărul de poluanţi pentru o anumită industrie este de obicei restrâns,
o apă industrială uzată având în principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor
chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic. De exemplu, apele uzate
provenite de la minele de cărbune au drept caracteristică principală conţinutul în
substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de la fabricile de zahăr
conţin atât substanţe în suspensie, cât şi substanţe organice.
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile
apelor uzate orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate
mare şi materialele în suspensie.
- ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii
existenţi în aceasta. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor
zone sau incinte amenajate, sau al unor centre populate, în procesul scurgerii,
antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi deşeuri, îngrăşăminte chimice,
pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor pot conţine un număr mare
de poluanţi .
- ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive
rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de
provenienţa lor substanţele radioactive pot ajunge în apă, aer şi sol pe multiple căi,
prejudiciind întreg mediul înconjurător.
- ape uzate calde, care conţin de obicei un singur poluant, energia calorică, a cărei
provenienţă a fost menţionată anterior.
- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care
sunt asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.
- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi
deosebit de nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil,
lubrifianţi etc.
Depozite de deşeuri sau reziduuri solide.

15
 O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau
de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, Impurificarea provenită de la aceste
depozite poate fi produsă prin antrenarea directă a reziduurilor în apele curgătoare
de către precipitaţii sau de către apele care se scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit
de grave pot fi cazurile de impurificare provocată de deşeuri amplasate în albiile
majore ale cursurilor de apă şi antrenate de viiturile acestora.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de
deşeuri solide industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni,
diverse zguri metalurgice, steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri
lemnoase de la fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi
categorie de surse de impurificare depozitele de nămoluri provenite de la fabricile
de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de
la staţiile de epurare a apelor uzate. La amplasarea obiectivului trebuie să existe un
studio hidrologic al zonei, care să fie inclus în proiectul de executare a obiectivului.
5. Patologia hidrică infecţioasă
Consideraţii generale şi aspecte din concluziile O.M.S. pentru zona europeană.
Dintre factorii de mediu , de calitatea cărora se leagă patologia umană, apa este
recunoscută de mult timp ca posibilă sursă de expunere la contaminaţii biologici şi
chimici din mediu.
Cu toate progresele făcute în purificarea şi dezinfecţia apei , bolile infecţioase
constituie principalul risc pentru sănătate legat de poluarea apei de băut. În lume se
evidenţiează două tendinţe:
În ţările în curs de dezvoltare sunt frecvente epidemiile hidrice cu
Salmonelle, Shigelle, Escherichia coli enteropatogen şi sunt afectate endemic
regiuni întregi cu vibro cholerae,
În ţările industrializate bolile amintite aproape au dispărut sau apar cazuri
izolate, în schimb şi-au făcut apariţia noi agenţi în special parazitatri ( cum
este cazul protozoarelor cauzatoare a Giardiozei şi Cryptosporidiozei) şi
virali (v. Norwalk).
La acestea se adaugă lipsa de înţelegere a autorităţilor faţă de sănătatea publică-prin
adoptarea unor tehnologii de potabilizare necorespunzătoare, precum şi neglijarea
impactului socio-economic al bolilor transmise prin apă şi de aici, prezenţa
deficienţelor în raportarea şi supravegherea activă a lor.
Singura îmbolnăvire care a atras atenţia pe plan mondial este boala diareică. Ea este
a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare, reprezintă o problemă majoră de
sănătate pentru sugari, copii şi vârstnici, iar agenţii cauzatori ai gastroenteritelor
hidrice pot fi incriminaţi în etiologia ei.
5.1 Pericolele infecţioase în apa de băut

16
Riscul infecţios se asociază cu contaminarea apei potabile cu excrete umane şi
animale. Pentru patogenii transmişi pe cale fecal-orală apa potabilă este doar un
vehicul de transmitere.
Calitatea microbiologică a apei poate varia rapid şi în limite foarte largi.
Evenimentele de scurt timp şi vârfurile de contaminare pot creşte considerabil
riscul de boală şi de epidemie hidrică dacă afectează un număr mare de persoane.
Experienţa privind sistemul de detectare a izbucnirilor arată că el este ineficient în
ţările subdezvoltate. Evidenţa arată că apa contribuie şi la rata de fond a
îmbolnăvirilor, în situaţiile fără izbucnire.
- Unii patogeni cunoscuţi a se transmite hidric se leagă de boli grave şi uneori ele
necesită tratament pe întreaga perioadă a vieţii: febra tifoidă, holera, hepatita A şi E
boli cauzate de shigella şi E. Coli O157.
- Alţii sunt tipic asociaţi cu boala diareică (exemplul rotavirusurilor şi al
Cryptosporidiozelor), contribuind la malnutriţia copiilor din ţările în curs de
dezvoltare.
Efectele expunerii la patogeni nu sunt aceleaşi pentru toţi indivizii şi consecinţele
nu sunt pentru toată populaţia. Expunerea repetată la patogeni se poate asocia cu
diminuarea probabilităţii sau severităţii bolii datorită efectului de imunitate. Pentru
unii patogeni imunitatea este lungă (ex.HAV), pentru alţii efectele protective se
restrâng la luni-ani (ex. Campylobacter).
Pe de altă parte sensibilitatea subgrupului populaţional (copii, bătrâni, gravide sau
imunocompromişi) poate avea o probalbilitate mai mare de îmbolnăvire, bolile pot
fi mai severe sau chiar letale.
În consecinţă susceptibilitatea variabilă la patogeni este legată de efectele diferite
pe sănătate la diferite grupuri populaţionale. De aceea, nu toţi indivizii infectaţi
dezvoltă boală simptomatică, rata formelor asimptomatice diferă în funcţie de
patogeni şi de prevalenţa imunităţii.
Calitatea apei potabile este în relaţie nu numai cu contaminarea fecală.
Unele organisme cresc în sistemele de distribuţie ale apei (ex. Legionella), altele în
gazde intermediare prezente în sursele de apă (viermele de Guinea) şi pot fi legate
de izbucniri sau cazuri individuale, iar agenţi biologici hidrici cum sunt
cianobacteriile toxice ridică abordări specifice de management (elaborează toxine
cu risc pentru sănătatea consumatorilor şi influenţează negativ etapele de
potabilizare).
Unele boli serioase rezultă prin inhalarea apei pulverizate (aerosoli), organismele
se pot multiplica în apa călduţă şi în prezenţa nutrienţilor. Se include aici
Legioneloza, meningoencefalita (Naegleria fowleri), meningita amoebiană sau
infecţii pulmonare (Acanthamoeba).

17
Schistosomiasis (bilharziasis) este boala parazitară majoră din zona tropicală şi
subtropicală şi este răspândită primar prin contactul cu apa în timpul îmbăiatului
sau spălatului.
Se mai poate contamina apa cu sol sau fecale favorizând alte infecţii
parazitare cum ar fi balantidiasis şi unii helminţi (specii de Fasciola, Echinococus,
Spirometra, Ascaris, Trchiuris, Toxocara, Necator, Ancylostoma, Strongiloides şi
Tenia solium). În mod normal transmiterea acestor boli se face prin ingestia ouălor
prezente în alimentele sau solul contaminat şi mai rar prin apă.
Alţi patogeni transmişi prin apa potabilă cauzează îmbolnăviri oportuniste la
subiecţi cu imunitatea precară sau au calea primară de infecţie contactul sau
inhalarea. O parte din aceştia pot fi prezenţi natural în mediu şi produc infecţii ale
pielii şi mucoaselor (ex. Pseudomonas aeruginosa şi specii de Flavobacter,
Acinetobacter, Klebsiella, Serraţia, Aeromonas şi unele mycobacterii).
6 Zgomotul
6.1 Efecte asupra stării de sănătate.
Publicul îl consideră că zgomotul fiind una dintre problemele majore de mediu.
Acesta poate afecta populaţia atât fiziologic, cât şi psihologic, având influenţă
asupra activităţilor elementare precum somnul, odihna, studiul şi comunicarea.
Chiar dacă aceste impacturi asupra sănătăţii umane sunt cunoscute de multă vreme,
cercetările recente arată că acestea se produc la niveluri de zgomot mai mici decât
se credea iniţial.
În plus, impacturile zgomotului sunt sporite atunci când acestea interacţionează cu
alţi factori de stres din mediu, precum poluarea aerului şi produsele chimice.
Aceasta poate fi o problemă mai ales în zonele urbane, unde coexistă majoritatea
factorilor de stres.
Zgomotul poate fi definit ca reprezentând vibraţii sonore fără caracter periodic care
se propagă prin diverse medii (aer, apă etc.) şi care impresionează negativ urechea
omenească. După Larousse, zgomotul constituie un ansamblu de sunete fără
armonie. Fizicienii definesc zgomotul ca o suprapunere dezordonată cu frecvenţe şi
intensităţi diferite, iar fiziologii consideră zgomotul, orice sunet supărător care
produce o senzaţie neplăcută.
În condiţiile civilizaţiei contemporane, omul trăieşte într-o continuă ambianţă
sonoră. Pretutindeni el este însoţit de un cortegiu de sunete şi zgomote de cele mai
diferite intensităţi, având efecte mai mult sau mai puţin agresive asupra confortului
şi chiar asupra sănătăţii sale.
Măsura în care oamenii suportă zgomotul variază foarte mult de la caz la caz. Pe
membrii personalului unui aeroport care locuiesc în apropierea unei piste îi
deranjează mai puţin zgomotul produs de avioane decât pe cei al căror loc de
muncă nu are nici o legătură cu avioanele. Gospodina care foloseşte un robot de

18
bucătărie suportă mult mai uşor zgomotul produs de acesta decât persoana din
camera alăturată care încearcă să citească o carte sau să se uite la televizor.
Urechea normală percepe sunete cuprinse în domeniul de audibilitate 16–20000 Hz,
sensibilitatea maximă a acesteia fiind 2 · 103 – 6 · 103 Hz. Pentru a fi perceput,
sunetul trebuie să aibă o anumită frecvenţă, dar şi o presiune acustică cel puţin de
valoarea pragului de audibilitate care reprezintă presiunea minimă capabilă să
conducă la o senzaţie auditivă. Valoarea de referinţă a pragului de audibilitate este
de 2 10–5 N/m2 şi corespunde unui sunet cu frecvenţa de 103 Hz.
Zgomotul constant, de la nivele moderate până la nivele ridicate, poate produce
stres, oboseală şi iritabilitate. Când cineva este torturat de zgomot nu numai că
devine nefericit, ci poate chiar să ajungă să fie dărâmat pe plan fizic şi psihic. Când
zgomotul se adaugă altor situaţii stresante, acesta poate provoca depresie, precum şi
boli de natură organică.
Conform datelor raportate de OMS se apreciează că mai mult de jumătate din
locuitorii oraşelor trăiesc în zone care nu le asigură un confort acustic minim,
poluarea sonoră afectând negative atât starea de sănătate a populaţiei, cât şi
desfăşurarea activităţilor social – culturale şi economice.
Intensitatea sonoră delimitează de asemenea trei zone : pragul de detecţie al
energiei sonore, domeniul de sensibilitate a urechii şi, peste acesta, pragul dureros,
la care apar leziuni ale aparatului auditiv, intensitatea sonoră se exprimă în decibeli
(dB), ea permite compararea a două sunete între ele pe o scară de măsură
logaritmică, care variază între 20 şi 120 dB.
Durata expunerii trebuie de asemenea luată în considerare . Deoarece într-o
perioadă dată de timp nivelul sonor este variabil, este necesară o valoare medie.
Astfel, se calculează energia sonoră totală primită pe parcursul unui interval dat de
timp ( o zi , câteva ore etc).
Energia acustică este exprimată de ,,nivelul sonor echivalent” (Leq - Level
equivalent - în engleză), adică nivelul unui zgomot constant care ar produce aceeaşi
energie ca şi un zgomot cu nivele sonore variabile. De exemplu, studiile cu privire
la efectele negative cauzate de zgomotul produs de traficul rutier îşi exprimă
rezultatele în Leq calculate pe intervalul cuprins între orele 6-22.
6.2 Sursele de zgomot.
Zgomotul din mediu (denumit şi zgomot urban sau domestic) este definit ca fiind
zgomotul emis de toate sursele cu excepţia celor de la locul de muncă. Sursele de
zgomot urban pot fi împărţite în două categorii: exterioare şi interioare.
Sursele exterioare sunt acelea care se află în afara locuinţei, şi cuprind mijloacele
de transport (aerian, feroviar, dar mai ales cel rutier ), industriile, lucrările publice,
construcţiile şi alte vecinătăţi(spaţii comerciale, pieţe etc).

19
Zgomotul exterior are un caracter permanent, constituind zgomotul de fond, este de
intensitate redusă şi frecvenţă joasă şi atinge un nivel maxim ziua şi unul minim
noaptea.
Intermitent, peste poluarea de fond se suprapun acutele sonore de intensitate mare
şi frecvenţă înaltă(claxoane, alarme, explozii etc.).
Pătrunderea zgomotului exterior în interiorul clădirii depinde de o serie de
particularităţi constructive ale acesteia: distanţa faţă de sursă, nivelul
apartamentului, orientarea ferestrelor, calitatea materialelor de construcţie sub
aspectul izolaţiei fonice, etc.

6.3 Acţiunea zgomotului asupra organismului

Zgomotul este un fenomen fizic reprezentat de un ansamblu de sunete având
origini, intensităţi şi frecvenţe diverse , repartizate cel mai adesea într-un mod
dezordonat şi care sunt percepute de organism într-un mod dezagreabil.
Acuitatea auditivă variază în funcţie de vârsta individului, starea sa de oboseală,
situaţia de moment şi de dispoziţia acestuia. Disconfortul resimţit de un individ
supus zgomotelor asupra cărora el nu are nici un control este şi un fenomen
personal,care depinde de cultura, educaţia, starea de sănătate a individului şi de
exigenţele sale în materie de confort. Ceea ce reprezintă discomfort pentru unii
poate fi perfect suportabil pentru alţii. De aceea, măsurarea sub aspect fizic al unui
zgomot nu dă decât o informaţie foarte indirectă despre senzaţia pe care el o
produce asupra unui individ.
Efectele zgomotului asupra sănătăţii au fost studiate sub două aspecte: consecinţele
asupra sistemului auditiv, putând merge până la leziuni grave şi ireversibile, şi
efectele neauditive (perturbarea somnului, a atenţiei şi a capacităţii de lucru,
tulburări cardio-vasculare, etc).
Deşi zgomotul este considerat deranjant începând cu valoarea de 60 dB, scăderea
capacităţii auditive s-a observat în cazul expunerii pe o perioadă de o zi la zgomote
de peste 80 dB. Deficitul auditiv se datorează creşterii pragului auditiv. Urechea
medie nu pare să fie afectată, în timpul unei expuneri acute, decât la nivele sonore
mai mari de 120 dB, responsabile de producerea unor leziuni mecanice mai mult
sau mai puţin reversibile (ruperea timpanului, luxaţia oscioarelor), care conduc la
surditatea numită ,,de transmisie”. Surditatea ,,de percepţie”, când apare,
interesează urechea internă şi nervul auditiv.
Prima perturbare funcţională a urechii este oboseala auditivă. În această formă
pierderea auzului , observată după o expunere la un zgomot de ordinul a 110 dB
şi/sau prelungită, este de obicei trecătoare, ca orice oboseală. De exemplu, pentru
recuperare după o expunere la 100 dB având durata de 112 minute sunt necesare 16
ore de repaus. Oboseala auditivă constă în creşterea pragului auditiv cu atât mai

20
mult şi pe o perioadă cu atât mai lungă cu cât intensitatea zgomotului şi timpul de
acţiune sunt mai mari.
Zgomotul poate afecta aparatul digestiv (perturbarea tranzitului), respiraţia
(modifică amplitudinea şi ritmul respirator), sistemul endocrin (intensifică
activitatea mai multor glande: tiroidă, suprarenale etc.) şi chiar ochiul (alterarea
câmpului vizual). Ca orice noxă din mediu, zgomotul stă la originea ,,stressului”.
Zgomotele pot provoca o reacţie complexă care se traduce mai întâi printr-o reacţie
de adaptare a organismului, cu tendinţa de protecţie sau de evitare. În cazul în care
această noxă persistă, stresul poate induce o patologie somatică sau psihică (stări
anxioase, depresive, care stau la baza unui consum crescut de tranchilizante).
Aceste afecţiuni nu sunt specifice expunerii la zgomot ci reprezintă consecinţele
unei reacţii generale a organismului faţă de agresiunile din mediu.
Noţiunea de disconfort datorat zgomotului este un concept vag, supus
subiectivismului şi diversităţii de reacţii individuale. Ea poate lua forma unor
constrângeri cum ar fi afectarea utilizării normale a locuinţei şi a spaţiilor
exterioare (închiderea ferestrelor, perturbarea conversaţiei, alterarea capacităţii de
concentrare necesară cititului, limitarea utilizării grădinii sau a balconului, până la
necesitatea schimbării domiciului). Aceste comportamente diverse de apărare
împotriva zgomotului pot induce un cost fiziologic şi psihologic important, 59%
dintre pacienţii anxiodepresivi din psihiatrie incriminând ca şi cauză zgomotul. Este
necesar un studiu de evaluare a zgomotului în zona de amplasare în stabilirea
cartografică a nivelului de zgomot.

6.4 Valori de referinţă ale OMS pentru zgomotul comunitar Tabel nr.1

Mediul specific Efectul asupra sănătăţii Lech

dB(A)
Zgomot exterior -Disconfort grav în timpul zilei şi al serii 55
din zone -Disconfort moderat în timpul zilei şi al serii 50
rezidenţiale
Interiorul -Inteligibilitatea cuvintelor şi disconfort moderat 35
locuinţei în timpul zilei şi al serii
30
În dormitoare -Perturbarea somnului în timpul nopţii
În exteriorul -Perturbarea somnului cu ferestrele deschise 45
dormitoarelor
Interiorul sălilor - Dificultăţi de înţelegere a cuvintelor, de percepţie 35

21
de clasă şi a informaţiei şi de comunicare a mesajelor
grădiniţe
Interiorul -Perturbarea somnului 30
dormitoarelor din
grădiniţe

Valorile admisibile ale nivelului de zgomot la limita zonelor funcţionale

Din mediul urban conform STAS 10009-88 Tabel nr.2
Spaţiul considerat Lech
dB(A)
Parcuri, zone de recreere şi odihnă 45
Incinte de şcoli, creşe, grădiniţe 75
Stadioane, cinematografe în aer liber 90
Pieţe, spaţii comerciale, restaurante în 65
aer liber
Incintă industrială 65
Parcaje auto 90
Zone feroviare 70
Aeroporturi 90

7. Mirosurile
În general mirosurile sunt considerate subiectiv, deci reacţiile la stimuli de miros
(odorizanţi) nu sunt întotdeauna predictibile. Pe deasupra, simţul mirosului devine
selectiv, adică mirosim instinctiv anumite mirosuri şi ignorăm altele. Mirosul, ca şi
gustul, poate fi adaptat unor anumiţi stimuli după expunere şi poate fi atenuat cu
timpul.
Interpretarea mirosurilor survine după percepţie. Analizatorul olfactiv tinde să
clasifice mirosurile în funcţie de sursa sau în asociere cu o substanţă familiară.
Tabelul de mai jos prezintă o clasificare empirică a diferitelor mirosuri.
Tabel nr.3
Tipul de miros Sursa cea mai importantă Substanaţa chimică cea
mai importantă
Înţepător Reziduuri de păsări Amoniac
domestice, urină
Putrefacţie Reziduuri septice de porc, Hidrogen sulfurat

22
 făină de peşte, ouă stricate
Pestilenţial Pesşte sau carne stricată, Amine
excremente în descompunere
Greţos Reziduuri septice sulfuroase, Scatoli, indoli, sulfuri,
piele stricată putriscine
Mucegăit Bălegar deshidratat, nămol Sulfuri
compostat
Proaspăt Bălegar compus, bălegar Scatoli
amestecat cu fân

Mirosurile înţepătoare sunt asociate cu substanţe amoniacale, ca de exemplu

excrementele, care pot să conţină: indoli, scatoli, amine şi o mulţime de alte
substanţe organice.
Mirosurile de putrefacţie provin de la substanţe sulfuroase cum ar fi alimente
(furaje) pe bază de proteine, care trec prin descompunere septică. Ouăle stricate şi
excrementele septice dau mirosuri de putrefacţie care conţin hidrogen sulfurat,
mercaptani şi sulfaţi în combinaţie cu acizi şi amine.
Mirosul tipic de descompunere a materiilor organice biodegradabile cum ar
fi fecalele sau peştele stricat este pestilenţial.
Mirosurile care produc senzaţie de greaţă sunt mirosuri grele, emanate de
carnea stricată, piele (prelucrată), sau loturi preparate în locuri închise, la care se
pot adăuga mirosurile de mucegai.
Mirosurile proaspete, sunt cele asociate cu natura, reziduurile aseptice şi sunt
întâlnite în zonele rurale.
În termeni practici, dorinţa vecinilor de a suprima un miros familiar poate
însemna păstrarea unor relaţii bune cu vecinii, care pot fi la fel de importante ca şi
mirosurile însele.
În Statele Unite au fost intentate multe acţiuni judiciare împotriva
prejudiciilor aduse de învecinarea cu ferme de animale, abatoare, rampe de gunoi,
etc. datorită mirosurilor peştilenţiale.
Multe cazuri au fost închise pe baza mărturiilor experţilor, ale inginerilor sau
ale oamenilor de ştiinţă, care au susţinut cele două părţi, din cauza lipsei de
standarde măsurabile pentru obiective.
Au fost făcute eforturi mari pentru a stabili un set de standarde pentru miros.
Aceste standarde s-au bazat pe factori de diluţie , dar punctul forte al lor a fost
determinat de detecţia senzorială, care este subiectivă. În acelaşi timp au fost
concepuţi roboţi capabili să detecteze mirosuri specifice, oricum aplicarea lor este
limitată de intensitatea substanţei şi de repetabilitatea mirosului.

23
 Un mod de abordare pentru a proteja mediul înconjurător de mirosurile
deranjante provenite de la ferme zootehnice, abatoare, rampe de gunoi, este de a
proiecta într-o zonă o unitate funcţională şi de a recunoaşte că mirosurile grele
deranjante nu pot fi complet determinate. ZONING adică realizarea unor zone
tampon din masa verde, nu asigură o protecţie absolută deoarece mirosurile pătrund
prin zona tampon şi încalcă proprietăţile private, acestea neputând fi întotdeauna
protejate.
Oricum soluţia cea mai potrivită pentru un obiectiv funcţional este aceea de a
proiecta şi opera un sistem manual /mecanizat de eliminare a reziduurilor, care
reduce eliberarea mirosurilor neplăcute.
Gazele rău mirositoare sunt transportate de vânt, totuşi concentraţia pe care
ele o ating într-un punct mai depărtat de obiectiv, depinde de mulţi factori climatici.
În transportul aerian al mirosurilor un rol important îl au: umiditatea relative,
temperatura, soarele, viteza şi direcţia vântului, turbulenţa şi stabilitatea
atmosferică.
Dacă viteza vântului este mică atunci transportul aerian al mirosurilor este
împiedicat. În aceste condiţii, creşterea umidităţii relative şi a temperaturii,
favorizează formarea şi transportul mirosurilor.
În general, cel mai scăzut nivel al mirosurilor se produce la viteze mari ale
vântului. În mod normal, la amiază, viteza vântului este maximă şi umiditatea
relative este scăzută.
Ca urmare, la amiază apar mai puţine probleme legate de miros decât spre
seară când puterea vântului scade şi creşte umiditatea relativă.
O cale importantă de a diminua poluarea cu mirosuri este diluţia gazelor
mirositoare în aer. O altă soluţie este spălarea incintelor către amiază pentru a
preveni capacitatea de dispersie a mirosurilor datorată vântului şi soarelui de la
amiază.
7.1 Controlul biologic a mirosurilor.
Cea mai bună cale de a controla mirosurile este menţinerea condiţiilor aerobe.
Studiile privind substanţele rău mirositoare au următoarele obiective:
Definirea şi identificarea surselor de mirosuri urâte şi aria de acoperire
Măsurarea intensităţii mirosurilor
Evaluarea problemelor extrapolate din cauza mirosurilor grele
Dezvoltarea ameliorării mirosurilor grele şi a managementului tehnic
Recomandări specifice
Cea mai importantă dimensiune a mirosului este acceptabilitatea. Aceste poate fi
cel mai bine promovat printr-o campanie de relaţii cu publicul, incluzând
recunoaşterea problemei, demonstrând dorinţa de a face ceva în acest sens, de a da
sugestii pentru soluţionarea plângerilor.

24
Este necesar ca să se execute şi în zona de amplasament evaluarea mirosului cu
desemnarea perimetrului de protecţie spre zona de locuit. Datele trebuie să fie
cuprinse în proiect.

8. Riscul asupra sănătăţii populaţiei , al apei reziduale (risc chimic, biologic)

Ca şi reziduurile solide, prin conţinutul lor bogat în germeni patogeni şi substanţe
chimice diverse, apele reziduale au o importanţă sanitară multiplă.
Un prim aspect este cel epidemiologic, legat de răspândirea şi diseminarea în
mediul înconjurător şi în mod deosebit, în apă şi pe sol a germenilor patogeni.
Aceştia pot veni în contact direct sau indirect cu organismul uman (populaţia
receptivă) provocând îmbolnăviri care pot îmbrăca forme epidemice, endemice sau
sporadice.
Cel de al doilea aspect, strâns legat de primul, este cel toxicologic, determinat de
conţinutul lor în substanţe chimice toxice. Numărul şi gravitatea intoxicaţiilor
produse prin apele reziduale este din ce în ce mai mare. Se cunosc, astfel, cazuri de
intoxicaţie directă determinate de contactul cu apele reziduale dar mai ales indirectă
prin apă şi alimente la rândul lor poluate de apele reziduale.
Un alt aspect cu implicaţii sanitare este cel ecologic, reprezentat de faptul că sub
influenţa apelor reziduale cu un conţinut ridicat în substanţe organice oxidabile se
produce un mare consum de oxigen. Scăderea cantităţii de oxigen are efecte
imediate asupra organismelor acvatice şi a proceselor biologice la care aceste
organisme iau parte activă.
Ca urmare apar fenomene de fermentaţie şi putrefacţie cu eliberare de gaze toxice
şi/sau odorante. Mecanismele de autopurificare ale apei şi solului sunt dereglate,
încetinite sau chiar oprite şi ca atare persistenţa poluării mult prelungită în timp.
În fine , aspectul economic nu poate fi neglijat. El constă, pe de o parte , din
distrugerea faunei şi florei acvatice, îndeosebi a peştilor care sunt foarte sensibili la
lipsa de oxigen sau la prezenţa unor substanţe toxice în apă, pe de altă parte, o
latură deloc neglijabilă a aspectului economic constă în depăşirea actualelor metode
cunoscute în tratarea apei, în vederea potabilizării şi necesitatea găsirii unor
tehnologii cât mai adaptate noilor elemente poluante (virusuri, substanţe chimice şi
radioactive). În unele ţări ale lumii, acest lucru a dus la creşterea cheltuielilor
pentru tratarea apei potabile şi în consecinţă a costului acesteia.
Privite sub aspectele mai sus arătate, reziduurile lichide sau apele reziduale trebuie
colectate, îndepărtate şi neutralizate.

IV. DESCRIEREA OBIECTIVULUI

1. Staţii de epurare compacte ADIPUR 200-6000 Els
1.1 Domenii de utilizare.

25
Staţiile de epurare compacte tip ADIPUR tratează ape uzate menajere pentru:
localităţi până la 16000 locuitori, cartiere de locuinţe, parcuri industriale, societăţi
comerciale, şcoli, tabere, campinguri, hoteluri, cabane.
Staţiile de epurare tip ADIPUR se execută în următoarele variante :
Staţii de Epurare ADIPUR BM – având bazinul de omogenizare şi stocare
nămol în construcţie din beton subterană, iar biomasa în suspensie şi fixată
pe suport fix şi mobil,
Staţii de Epurare ADIPUR S1 – având bazinul de omogenizare şi stocare
nămol în construcţie din beton subterană, iar biomasa în suspensie şi fixată
pe suport fix,
Staţii de Epurare ADIPUR S2 – având bazinul de omogenizare şi stocare
nămol în construcţie din oţel inox suprateran, iar biomasa în suspensie şi
fixată pe suport fix.
Toate variantele de staţii ADIPUR se execută în 19 mărimi. Se pot executa şi
multipli sau combinaţii ale acestor mărimi până la o capacitate de 16000 EL.

Parametrii apei uzate la intrare şi la ieşire din staţia de epurare

Tabel nr.4
Caracteristici ape uzate
Parametrii Intrare în staţia de Ieşire din staţia
epurare de epurare
CBO5 300 mg/l 25 mg/l
MTS 350 mg/l 60 mg/l
NH4 30 mg/l 3 mg/l
Pt 5 mg/l 2 mg/l
SEEP 30 mg/l 20 mg/l
pH 6.5-8.5 6.5-8.5
Nt 15 mg/l

1.2 TIPURI DE STATII DE EPURARE

COMPACT MODULARE SUPRATERANE TIP “ ADIPUR “

1. ADIPUR BM

- Statii modulare containerizate supraterane cu biofiltru mobil

A. Fara deshidratare namolului

26
 - 200 ELS -30 mc/zi - 830 ELS – 124,5 mc/zi

- 300 ELS - 45 mc/zi - 1000 ELS – 150 mc/zi

- 400 ELS - 60 mc/zi - 1300 ELS – 195 mc/zi

- 500 ELS -75 mc/zi - 1500 ELS – 225 mc/zi

- 650 ELS -97,5mc/zi - 1700 ELS – 255 mc/zi

- 2000 ELS – 300 mc/zi

B. Cu deshidratarea namolului
- 500 ELS – 75 mc/zi - 5000 ELS – 750 mc/zi

- 650 ELS – 97,5 mc/zi - 5500 ELS – 825 mc/zi

- 830 ELS – 124,5 mc/zi - 6000 ELS – 900 mc/zi

- 1000 ELS – 150 mc/zi - 6500 ELS – 975 mc/zi

- 1300 ELS – 195 mc/zi - 7000 ELS – 1050 mc/zi

- 1500 ELS – 225 mc/zi - 7500 ELS – 1125 mc/zi

- 1700 ELS – 255 mc/zi - 8000 ELS – 1200 mc/zi

- 2000 ELS – 300 mc/zi - 9000 ELS – 1350 mc/zi

- 2500 ELS – 375 mc/zi -9500 ELS – 1425 mc/zi

- 3000 ELS – 450 mc/zi -16000 ELS – 2400 mc/zi

- 3500 ELS – 525 mc/zi

- 4000 ELS – 600 mc/zi

- 4300 ELS – 645 mc/zi

2. ADIPUR S1

27
 - Statii modulare containerizate supraterane cu biofiltru fix cu bazin
de omogenizare in beton

- 200 ELS -30 mc/zi - 2000 ELS – 300 mc/zi

- 300 ELS - 45 mc/zi - 2500 ELS – 375 mc/zi

- 400 ELS - 60 mc/zi - 3000 ELS – 450 mc/zi

- 500 ELS -75 mc/zi - 3500 ELS – 525 mc/zi

- 650 ELS -97,5mc/zi - 4000 ELS – 600 mc/zi

- 830 ELS – 124,5 mc/zi - 4500 ELS -675 mc/zi

- 1000 ELS – 150 mc/zi - 5000 ELS - 750 mc/zi

- 1300 ELS – 195 mc/zi - 5500 ELS – 825 mc/zi

- 1500 ELS – 225 mc/zi - 6000 ELS – 900 mc/zi

- 1700 ELS – 255 mc/zi

3. ADIPUR S2

- Statii modulare containerizate supraterane cu biofiltru fix cu bazin

de omogenizare si stocare namol supraterane

- 200 ELS -30 mc/zi - 2000 ELS – 300 mc/zi

- 300 ELS - 45 mc/zi - 2500 ELS – 375 mc/zi

- 400 ELS - 60 mc/zi - 3000 ELS – 450 mc/zi

- 500 ELS -75 mc/zi - 3500 ELS – 525 mc/zi

28
 - 650 ELS -97,5mc/zi - 4000 ELS – 600 mc/zi

- 830 ELS – 124,5 mc/zi - 4500 ELS -675 mc/zi

- 1000 ELS – 150 mc/zi - 5000 ELS - 750 mc/zi

- 1300 ELS – 195 mc/zi - 5500 ELS – 825 mc/zi

- 1500 ELS – 225 mc/zi - 6000 ELS – 900 mc/zi

- 1700 ELS – 255 mc/zi

4. ADIPUR S3

- Statii modulare ADIPUR cu bazine de biologie , omogenizare si

namol in beton – subterane

- 200 ELS -30 mc/zi - 2000 ELS – 300 mc/zi

- 300 ELS - 45 mc/zi - 2500 ELS – 375 mc/zi

- 400 ELS - 60 mc/zi - 3000 ELS – 450 mc/zi

- 500 ELS -75 mc/zi - 3500 ELS – 525 mc/zi

- 650 ELS -97,5mc/zi - 4000 ELS – 600 mc/zi

- 830 ELS – 124,5 mc/zi - 4500 ELS -675 mc/zi

- 1000 ELS – 150 mc/zi - 5000 ELS - 750 mc/zi

- 1300 ELS – 195 mc/zi - 5500 ELS – 825 mc/zi

- 1500 ELS – 225 mc/zi - 6000 ELS – 900 mc/zi

- 1700 ELS – 255 mc/zi

Notă: explicarea denumirilor

29
Staţia de epurare tip ADIPUR este concepută cu alimentare continuă şi epurare
avansată.
1.3 Echipamentul de epurare ADIPUR este compus din :
Modul tehnologic de echipamente - este un container confecţie metalică
supraterană termoizolată.
Sistemul modular de epurare mecano-biologică – este o confecţie
metalică supraterană termoizolată cu trei compartimente: decantor primar,
bazin cu nămol activat cu nitrificare, denitrificare, decantor secundar
lamelar.
Instrumente de măsură – debitmetru şi spactofotometru.
Modul de comandă şi automatizare

2. Descrierea procedeului de epurare

Apa uzată intră în staţia de pompare prin grătarul cu curăţare manuală şi fante de
10-20mm.
Apa uzată curăţată de materialul grob curge gravitaţional în bazinul staţiei de
pompare de unde este preluată de un echipament de pompare cu pompe
submersibile şi pompată în sita fină cu curăţare automată. Materialul în suspensie
>3 mm separat şi reţinut pe suprafaţa sitei este îndepărtat şi transportat spre
evacuare de un arbore melcat cu perii pe extremităţi şi presa integrată.
Reţinerile deshidratate până la 30-35% S.U. se descarcă într-un container,
neproducând mirosuri, fiind un sistem complet închis.
2.1 Procesul de epurare biologică este un proces de epurare avansată cu
alimentare continuă, nitrificare şi denitrificare, cu biomasa fixată pe suport fix şi
mobil şi în suspensie. Pentru a se putea realiza aceste procese , bazinul cu nămol
activat este împărţit în două zone:
Zona oxică (aerobă) sau de nitrificarea,
Zona anoxică sau de denitrificarea
În zona aerobă (nitrificare) în prezenţa oxigenului, bacteriile heterotrofe
îndepărtează substanţele organice pe bază de carbon iar cele autotrofe aerobe
(nitrificatori) realizează oxidarea biologică a azotului aflat în apă sub forma ionilor
de amoniu în azotiţi şi azotaţi. Oxigenul necesar proceselor biologice este asigurat
prin aerare cu bule fine, sursa de aer comprimat fiind asigurată de staţia Suflante.
Funcţionarea suflantelor este comandată de senzorul de O2 dizolvat, montat în
zona de nitrificare, care menţine o concentraţie de 2-4 mg O2/l.
În zona de denitrificare apa uzată decantată primar este mixată cu nămolul
recirculat şi apa cu azotaţi care intră din nitrificare. Zona de denitrificare este o
zonă anoxică, unde O2 este cel mult 0,1 mg/l.

30
În fenomenul de denitrificare, pentru descompunerea substanţelor organice pe bază
de carbon în cazul lipsei oxigenului dizolvat, bacteriile heterotrofe anoxice,
descompun azotatul existent în apă, pe cale biologică, în următoarele elemente:
azot liber (N2), bioxid de carbon (CO2) şi apă (H2O), concomitent cu consum de
carbon organic.
2.2 Dezinfecţia apei epurate
Înainte de evacuarea spre emisar apa epurată se tratează pentru dezinfecţie cu
hipoclorit de sodiu sau cu ultraviolet.
Pentru staţiile de epurare cu capacitatea cuprinsă între 200-850 EL, nămolul
rezultat din staţie este stocat şi transportat la o staţie mai mare.
Staţiile cu capacitate cuprinsă între 1000-6000 EL sunt prevăzute cu instalaţii de
deshidratare.
Deshidratarea nămolului se realizează într-o instalaţie automată de deshidratat
nămol cu presa melc şi sită specială tip HUBER sau cu filter cu saci.
Parametrii apei epurate se pot controla automat cu senzori speciali de proces-
opţional.
Întreaga staţie este comandată de un modul de comandă şi deservire care asigură
funcţionarea în regim automat.
Avantaje:
Staţia este compusă din echipamente complet prefabricate,
Construcţie robustă din materiale anticorosive,
Echipamente fiabile de la producători bine cunoscuţi,
Este modulară - poate fi executată în etape,
Este unitară - rezolvă problemele tehnologice într-un mod sigur care este
verificat în diverse aplicaţii,
Are un grad înalt de automatizare,
Timp de montaj pe şantier foarte scurt,
Necesită personal puţin pentru exploatare
Epurarea apelor uzate cu Echipamentul de epurare tip ADIPUR se încadrează în
normele NTPA 001/2005 sau NTPA 011/2005 cu costuri minime de exploatare.
Deasemenea se încadreză în Directiva 91/271/CEE ce are ca obiectiv protecţia
mediului de efectele negative ale evacuărilor de ape uzate orăşeneşti şi de ape uzate
din anumite sectoare industriale Directiva stabileşte o serie de cerinţe referitoare la
sistemele de colectare, epurarea şi evacuarea apelor uzate din aglomerările urbane,
precum şi a celor biodegradabile provenite de la anumite sectoare industriale, şi în
HG 188/2002 modificat şi completat de HG 352/2005 privind condiţiile de
descărcare in mediul acvatic a apelor uzate. Prezentele norme tehnice se referă la
colectarea, epurarea si evacuarea apelor uzate orăşeneşti şi la epurarea şi evacuarea
apelor uzate provenite din sectoarele industriale.

31
2.3 Descrierera tipurilor de staţii de epurare tip Adipur
Staţii de epurare Adipur BM
Utilizează module de dimensiuni diferite şi prin combinarea acestora se realizează
funcţiile globale de procesare mecanico-biologică a apei uzate menajere la
capacităţi diferite.
Se recomandă pentru epurarea apelor uzate de la şcoli, tabere, campinguri, hoteluri,
cabane, case particulare precum şi a apei uzate provenite de la unităţile publice,
industriale.
Staţia de epurare Adipur S1+S2
Echipamente de epurare mecanico-biologică sunt structurate pentru capacităţi
diverse de procesare a apelor uzate menajere în vederea aducerii acestora la
parametrii corespunzător pentru deversarea într-un emisar. Utilizând module de
dimensiuni diferite prin combinare se pot realiza funcţiile globale de procesare
mecanico-biologică a apelor uzate menajere la capacităţi diferite pe domeniul 45-
1000m3/zi. Staţia de epurare este o staţie mecanico-biologică avansată, cu
reducerea azotului şi fosforului. Apele uzate pot proveni de la populaţie sau de la
unităţile publice, indusatriale şi economice.
Avantajele epurării: tratarea biologică în două trepte, dezinfecţia apei tratate
înainte de deversarea în emisar, parametrii apei epurate se pot controla automat.
Întregul echipament este comandat de la un modul de comandă, suprafaţă redusă de
amplasare, grad ridicat de automatizare a staţiei.

V. RECOMANDĂRI
Distanţe minime de protecţie sanitară ale staţiilor de epurare ADIPUR BM;
S1 (200-830), (1000-6000); S2 (200-830), (1000-6000),
Având în vedere condiţiile şi caracteristicile tehnice şi funcţionale ale staţiilor de
epurare Adipur BM; S1 (200-830), (1000-6000); S2 (200-830), (1000-6000),
produse şi comercializate de Societatea Comercială ADISS S.A din Baia Mare Str.
Minereilor nr.16 România, conform OMS 536/1997 art.10: zonele de protecţie
sanitară se stabilesc ca formă şi mărime pe baza studiului de impact asupra sănătăţii
populaţiei şi mediului înconjurător.
Având în vedere caracteristicile tehnice şi functionale ale staţiilor de epurare Tip
“ADIPUR “ produse şi comercializate de către S.C. ADISS S.A. Baia Mare,
amplasarea acestor instalaţii nu se mai face în baza art. 11 din O.M.S. nr. 536/1997
(MO nr. 140 din 3 iulie 1997), ci la distanţele din tabelul urmator:

32
 Tabel cu distanţele minime de protecţie sanitară ale Instalaţiilor de Epurare
Tip “ADIPUR”
Tabel nr.5
TIP INSTALATIE CAPACITATE Distanţa minimă
mc/zi de protecţie sanitară (m)
Module mecano - biologice 30- 255 30
Module mecano - biologice 256- 900 50
Module mecano - biologice 975 - 1350 100
Module mecano - biologice 1425 - 2400 120
Unitate de deshidratare 4,8 - 96 50
Unitate de dezinfectie cu UV 1,5 – 480 50

Distanţele propuse sunt în corelaţie cu tipul staţiei de epurare, capacitatea în 24 h şi

numărul populaţiei deservite.
Pentru a se putea respecta distanţele (zonele de protecţie) prevăzute în tabelele mai
sus menţionate este strict necesară respectarea următoarelor condiţii în timpul
funcţionării instalaţiilor:
1. Îngrădirea zonei de protecţie pentru a se evita pătrunderea persoanelor
neautorizate sau a animalelor.
2. Marcarea cu inscripţii vizibile a existenţei staţiei.
3. În jurul staţiei de tratare a apei reziduale se va amenaja zonă verde.
4. Asigurarea desfăşurării procesului de epurare conform memoriului tehnic
(evitarea degajării de gaze, evitarea trecerii pe fermentaţie anaerobă, menţinerea
aerării la nivel optim etc).
5. Menţinerea la nivel optim a unor condiţii tehnice de funcţionare fără degajări
(etanşeitatea recirculării prin pompare a nămolului şi a procesului de separare a
nămolului în exces , etc).
6. Evacuarea nămolului rezultat fără degajări de gaze şi mirosuri neplăcute.
Nămolul evacuat se va prelucra prin uscare într-o staţie de epurare prevăzută cu
paturi de uscare sau cu filtru presă. Folosirea în agricultură se va face numai cu
avize de la organele abilitate, inclusiv Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
7. Staţia va fi supravegheată şi întreţinută cu ajutorul unui personal pregătit în
domeniul exploatării şi întreţinerii unor astfel de staţii şi posedând cunoştinţe
fundamentale de igienă.
8. Staţia de epurare va fi amplasată în afara localităţii, iar vântul dominant cu
direcţia dinspre localitate spre staţia de epurare.
9. Înainte de amplasarea Staţiilor de tratarea apelor reziduuale conform OAP
nr.117/2002 se cere avizarea sanitară
10. Modificarea prevederilor documentaţiei tehnice prezentate sau nerespectarea
recomandărilor generate şi specifice pentru eliminarea potenţialelor surse de risc

33
 sau de discomfort pentru populaţie expusă conduce la anularea prezentul studiu
de impact.

VI. CONCLUZII
Mărimea zonei de protecţie sanitară pentru amplasarea staţiilor de epurare
Adipur BM; S1 (200-830), (1000-6000); S2 (200-830), (1000-6000), s-a stabilit
conform OMS 536/1997 art.10: zonele de protecţie sanitară se stabilesc, ca
formă şi mărime pe baza studiului de impact asupra sănătăţii populaţiei şi
mediului înconjurător
Acest studiu de impact se referă la cazuri generale de montarea a staţiilor de
epurare Adipur BM; S1 (200-830), (1000-6000); S2 (200-830), (1000-6000), în
cazuri speciale sau particulare se va face un studiu de impact asupra sănătăţii
populaţiei pentru situaţia dată.
Staţiile de epurare Adipur BM; S1 (200-830), (1000-6000); S2 (200-830),
(1000-6000) îndeplinesc cerinţele legislaţiei Române şi directivelor Uniunea
Europeană.

VII. BIBLIOIGRAFIE

1. BLAIR,A.ET AL>Guidelines for application of meta –analysis in

environmental epidemiology, Journal of regulatory toxicology and
pharmacology, 22: 189-197(1995)
2. COVELLO, V.T&MERKHOFER, M.W. Risk assessment methods.
Approaches for assessing health and environmental risks. New York Plenum
Press, 1993.
3. H.G. 1097/25 octombrie 2001 privind constituirea şi funcţionarea
Comitetului interministerial pentru coordonarea integrării domeniului
protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional
,Publicat în MO, Partea I nr.707 din 7 noiembrie 2001, Ordinul nr. 344/2004
pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a
solurilor , când se utilizează nămolurile de epurare în agricultura care
transpune Directiva 86/ 278/CEE
4. H.G. nr. 321/14.04.2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului
ambiental care transpune Directiva 2002/49/EC referitoare la evaluarea şi
managementul zgomotului în mediul înconjurător – Declaraţia Comisiei
formulată în cadrul Comitetului de Conciliere privins evaluarea şi
managementul zgomotului
5. H.G. nr. 352/21.04.2005 pentru modificarea H.G. nr. 188/28.02.2002 privind
aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a

34
 apelor uzate care transpune Directiva Consiliului 91/271/CEE privind
epurarea apelor uzate urbane modificată de Directiva 98/15/CE.
6. HERTZ-PICCIOTTO, I. Epidemiology and quantitative risk assessment : a
bridge from science to policy. American journal of public health, 85: 484-
491 (1995).
7. HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor
8. Hotărâre Guvern nr. 856/2002 privind evidenţa deşeurilor în conformitate cu
Catalogul European al Deşeurilor care transpune Decizia nr. 2000/532/CE ,
amendata de Decizia nr.2001/119 privind lista deşeurilor.
9. KRZYZANOWSKI, M. Methods for assessing the extent of exposure and
effects of air pollution, Occupational and environmental medicine, 54: 145-
151 (1997).
10.Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor
11.Legea nr. 24/06.05.1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor
Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie
1992 care transpune Decizia 2004/280/CE şi DC 93/389/CEE modificată de
DC 99/296/CEE.
12.Legea nr. 263/2005 pentru modificarea şi comletarea Legii nr. 360/2003
privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase care
transpune DC 67/548/EEC; D88/379/EEC; R793/93.
13.Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea şi modificarea OUG nr. 195/2005
privind protecţia mediului care transpune DC 85/337/CEE (modificată prin
DC 97/11/CE); DC 90/313/CE; DPEC 2001/42/CE; DC 96/62/CEE;DC
1999/30/CE; DPEC 200/69/CE; DC 92/72/CEE; DPEC 2002/3/CE;
DC91/689/CEE; DPEC 2000/76/CE; DPEC 94/62/CE; DC 99/31/CE; DC
75/439/CEE; DC 91/157/CEE; RC 259/93; DC 92/43/CEE; DC
79/409/CEE.
14.Legea nr. 311 din 28 iunie 2004 pentru modificarea şi comletarea Legii nr.
458/2002 privind calitatea apei potabile; Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr.582 din 30 iunie 2004.
15.Legea nr. 426/2001 de aprobare a Ordonanţei nr.78/2000 privind regimul
deşeurilor care transpune DC 75/442/CEE (amendată de DC 91/156/CEEE);
DC 96/59/CE; DPEC 2000/76/CE; Dpec 94/62/CE; DC 99/31/CE.
16.Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la
normele legale de igienă şi sănătate publică, cu modificările şi completările
ulterioare.
17.Legea nr.655/20.11.2001 pentru aprobarea OUG nr. 243/2000 privind
protecţia atmosferei care transpune DC 96/62/CEE; DC 1999/30/CE; DPEC
2000/69/CE; DC 92/72/CEE; DPEC 2002/3/CE.

35
18.MURRAY, C.J.L. & LOPEZ, A.D., ED. The global burden of disease; a
comprehensive assessment of mortality and disability from disease, injury,
and risk factors in 1990 and projected to 2020.Cambridge,
19.North Atlantic Treaty Organization 1988 (Report No. 176), International
toxicity equivalency factors (I-TEF) method of risk assessment for complex
mixtures of dioxins and related compounds. Brussels.
20.Ordin Administraţie Publică 117/2002 privind aprobarea Procedurilor de
reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, construcţie, amenajare
şi reglem. Sanitară a funcţionării obiectivelor şi a activităţilor desfăşurate în
aceasta M.O. 181/2002, Ministerul Sănătăţioi,
21.Ordin administraţiei Publică 536/1997, Norme de igienă şi a recomandărilor
privind mediul de viaşţ al populaţiei, Ministerul Săînătăţii, M.O.140/1997,
22.Ordin nr. 1037 din 25.10.2005 privind modificarea Ordinului ministrului
apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu ,
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.985 din 07.11.2005
23.Ordinul MAPPM nr. 1182/18 decembrie 2002 – Aprobarea ,, Metodologiei
de gestionareşi furnizare a informaţiei privind mediul , deţinută de
autorităţile publice pentru protecţia mediului “, publicat în MO Partea I
nr.331 din 15 mai 2003
24.Ordinul MAPPM nr. 184/1997 – Procedurile de realizare a studiilor de
impact şi a bilanţurilor de mediu
25.Ordinul MAPPM nr. 756/1997- Reglementări privind evaluarea poluării
mediului
26.Ordinul MAPPM nr.462/1993 – Condiţii tehnice privind protecţia atmosferei
27.Ordinul MAPPM, MTLLP,MIC nr.2/211/118/15 aprilie 2004 – Aprobarea
procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul
României
28.Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536/23.06.1997 pentru aprobarea Normelor
de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei care
transpune Directiva Parlamentului European şi Consiliul 2002/49/CE
referitoare la evaluarea şi gospodărirea zgomotului în mediu.
29.Ordinul MS nr. 536/1997 pentru aprobarea normelor de igienă şi a
recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei
30.Ordinul nr.645/I.O. din 30 octombrie 1997 pentru aprobarea Normativului
privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor Emitent:MAPPM nr. 645/I.O. din 30 octombrie 1997, MS
nr.7.190/S.D. din 22 septembrie 1997, MLPAT nr. 5.029/N.N din 16
septembrie 1997 Publicat în MO nr. 303 bis din 6 noiembrie 1997

36
31.Ordonanţa de Urgenţă78/2000 privind regimul deşeurilor M.O. 283/2000,
Ministerul Sănătăţii,
32.Valent F., Little D, Tamburlini G, Barbone F. Burden of disease atributable
toselected environmental factors and injuries among Europe’s children and
adolescents. Geneva, World Health Organization 2004 (WHO
Environmental Burden of Disease Series, No.8).
33.Conform Ordinului MS 417/431/2009 pentru toate studiile elaborate de
instituţiile subordonate MS , propritatea intelectuală aparţine MS iar studiile
de impact aplicate pe locaţii concrete se pot efectua numai de către Centrul
de Sănătate Publică Tg. Mureş , care a întocmit acest studiu de impact
orientativ.

37