You are on page 1of 1

Descentralizarea economiei a determinat apariţia şi dezvoltarea liberei iniţiative care solicită agentului

economic să-şi asume riscul în activitatea sa pentru că activitatea pe care o desfăşoară are loc în condiţii
de concurenţă. Pentru a putea să se menţină şi să reziste în această luptă agentul economic trebuie să îşi
cunoască rezultatele activităţii sale astfel încât din venituri să-şi acopere cheltuielile şi să obţină şi profit.
Pentru îndeplinirea obiectului de activitate, patrimoniul ag. ec. se află într-o permanentă mişcare şi
transformare ca urmare a următoarelor procese economice : • aprovizionarea – urmăreşte cheltuielile
privind transportul şi aprovizionarea cu materiale prime şi materiale efectuate cu mijloace proprii şi
străine (închiriate) ; cheltuielile cu încărcarea, descărcarea materialelor în depozit şi magazie (cheltuieli
de manipulare); pierderi pe timpul transportului în limita normelor legale • producţia – urmăreşte
totalitatea cheltuielilor aferente producţiei precum şi cheltuielile realizate ca rezultat al activităţii
desfăşurate de ag. ec. şi care produc în patrimoniul unităţii modificarea de volum şi structură, transformări
cantitative şi calitative, determinând rezultatele financiare ca rezultat al unor operaţii economico –
financiare consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Act

You might also like