Metodele și mijloacele de purtare a războiului în Dreptul Internațional Umanitar

Rezumat:
Articolul dat vine să abordeze în detalii metodele și mijloacele de purtare a războiului în
Dreptul Internațional Umanitar. Prin urmare veți afla despre cele 9 mijloace de lupte interzise în
DIU și alte 7 metode de război interzise de DIU. În mod special, se evidențiază importanța
Convențiilor de la Geneva și Protocoalele adiționale în impunerea anumitor limite de purtare a
războiului.
Convețiile de la Geneva rămân a fi piatra de temelie a dreptului internaţional umanitar.
Convenţiile de la Geneva furnizează un cadru juridic esenţial ce legitimează limitele impuse
pentru a reduce suferinţele în cadrul unui conflict armat, trebuie să constatăm faptul, că voinţa
politică a celor ce aplică, rămâne în continuare insuficientă.
Cuvintele cheie: Drept internațional umanitar, metode, mijloace, arme interzise, război,
Convețiile de la Geneva, protocoale.

Summary

The following article comes to approach details and ways during war in the International
Humanitary Right. You will find out about 9 illegal fighting methods in IHR and 7 prohibitated
war tehniques. In a special way, them will be highlited the importance of Geneva Convenctions
and aditional protocol which impose the limitation of some powers during war.
The Geneva Convenctions remain a foundation in the International Humanitary Right.
Geneva Convenctions provide a juridicial framework esential in legitimating limits imposed in
order to minimalize lose in the millitary conflict, we need to acknoledge that politic will of those
who apply is stil to little.

Keywords: International Humanitary Right, methods, tehniques, weapons prohibit, war, the
Geneva Convenctions, aditional protocol.

Celebrul principiu al lui Carl von Clausewitz:

„Războiul este continuarea politicii cu alte mijloace”
Istoria ne demonstrează prin timp, evenimente, personalități, documente oficiale, existența
inițială a conceptului de “drept al războiului”, treptat fuzionat și înghițit de “dreptul internațional
umunitar”.
Pe bună dreptate, coloneii Dragoman și Străinu, menționează în una din lucrările sale, că
din momentul conservării principiului fundamental a nerecurgerii la forţă şi al anulării dreptului
subiectiv la război al statelor, s-a conştientizat faptul că folosirea în continuare a noţiunii de
1
“dreptul războiului” ar putea crea confuzii. Acesta este motivul pentru care au fost propuse şi s-au
utilizat alte expresii echivalente cum ar fi: “dreptul conflictelor armate” cu înţelesul “dreptului
războiului” tradiţional, “dreptul militar internaţional “ în accepţiunea “dreptului de la Haga” sau
“dreptul internaţional umanitar” cu semnificaţia dreptului de la Geneva”.[1, p.18]
Prin urmare, dacă militarii s-au preocupat în deosebi de eficienţa utilizării mijloacelor
violenţei armate, atunci dreptul internațional umanitar oferă atât o protecțe acelor persoane care
nu participă sau care nu mai participă la ostilităţi, cât şi restricţionează mijloacele şi metodele
de război.
Precizăm că problematica războiului, a modului de purtare a conflictelor armate, a fost
abordată încă din antichitate şi continuă să se reflecte și astăzi prin literatura de specialitate, tratate
și convenții internaționale.
În ceea ce priveşte reglementarea mijloacelor şi metodelor de război prin norme conţinute
în tratate a început cu Declaraţia de la Sankt Petersburg din anul 1868, a continuat cu
Regulamentele de la Haga şi 1899 şi 1907 şi cu Protocolul de la Geneva din 1925 privind gazele,
continuând mai recent prin Convenţia din 1972 privind armele biologice, Protocoalele Adiţionale
din 1977, Convenţia din 1980 privind anumite categorii de arme clasice şi cele cinci protocoale
ale acesteia, Convenţia din 1993 privind armele chimice şi Convenţia de la Ottawa din 1997
privind interzicerea minelor antipersonal. Convenţia de la Haga din 1954 şi cele două protocoale
ale acesteia reglementează protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat. Statutul din 1998
al Curţii Penale Internaţionale include, printre altele, şi o listă a crimelor de război aflate sub
jurisdicţia Curţii.[2]
În literatura de specialitate se evidențiază separarea mijloacelor şi metodelor de război în
legale şi ilegale. Criteriile după care se face această diferenţiere sunt:
a) producerea de suferinţe şi distrugeri inutile;
b) producerea de efecte nediscriminante:
c) producerea de daune mediului natural;
d) buna credinţă a adversarului că are dreptul să primescă sau obilgaţia să acorde protecţia
prevăzută de dreptul umanitar.[1, p.21] De aici și rezultă, că mijloacele şi metodele de război legale
sunt toate celelalte care nu se include în aceste patru categorii.
Mijloace de luptă interzise. Expresia "mijloace de război" defineşte armele şi sistemele
de arme prin care se exercită materialmente violenţa împotriva inamicului. Teoreticianul englez J.
F. C. Fuller susținea că dezvoltarea armamentului şi a mijloacelor tehnice de luptă a constituit
întotdeauna unul din factorii esenţiali în desfăşurarea războaielor, în evoluţia artei militare şi în
obţinerea succesului pe câmpul de luptă. O dată cu trecerea timpului, în dreptul conflictelor armate

2
găsim a fi interzise doar speciile de arme asupra cărora statele s-au pus de acord prin intermediul
unor convenţii speciale. Prin urmare, se deosebesc următoarele:
1. proiectile expzibile sau încărcate cu materii fulminante sau inflamabile cu o greutate
mai mică de 400 de grame reglementate de Declaraţia de la Sankt Petersburg din 1868.
2. gloanţe dum-dum (Fig.1) sunt gloanţele care se dilată sau se turtesc la impactul cu
corpul uman şi cauzează
suferinţe grave şi inutile.
Oportunitatea adoptării
unei astfel de interdicţii
datează încă din Fig. 1 Drawings from 1870 of a hollow point express rifle
momentul adoptării în bullet before firing (1, 2) and after recovery from the game
1899 a celei de-a doua animal (3, 4, 5), showing expansion and fragmentation
Declaraţii de la Haga.
3. gaze asfixiante, toxice sau similare şi alte arme chimice, armele bacteriologice
(biologice). Normele cu privire la interzicerea acestor mijloace de luptă sunt
reglementate de un ansamblu de convenții, precum: Declaraţia de la Haga din 1899,
Protocolul de la Geneva din 1925 şi Convenţia asupra armelor chimice din 1993.
Deși utilizarea armelor chimice s‑a făcut cu mult timp înainte de epoca modernă, armele
chimice au fost „vedeta” Primului Război Mondial. Între gazele folosite pentru producerea de
pierderi părţii adverse au fost identificate clorul, bromul, hipoazotitul, anhidrida sulfuroasă. Anglia
a produs în anul 1915 circa 200.000 tone clor industrial, Franţa 60.000 tone, iar Germania 100.000
tone.[3, p.130] În acest context, specialiștii afirmă că Germania, la începutul Primului Război
Mondial, a avut industria chimică cea mai avansată din lume, având cele mai multe mijloace de
luptă interzise în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907.

Prima bătălie în care s-a utilizat gazul de clor a avut loc la 22 aprilie 1915. Gazul de clor a
fost folosit pentru prima dată pe câmpul de luptă în apropiere de localitatea Ypres din Belgia.
Gazul necunoscut părea să fie o perdea de fum simplu, folosit pentru a ascunde soldații în atac, iar
trupele aliate au fost comandate în tranșeele din față pentru a respinge atacul așteptat. 6.000 de
cilindrii conţinând 180 tone de clor au fost răspândiţi pe o lungime de 6 km, iar norul de clor,
purtat de vânt a cauzat moartea a 5.000 de soldaţi şi scoaterea din luptă a altor 1.500, provocând o
imensă panică.

Protocolul de la Geneva cu privire la interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante,

toxice sau similare şi a mijloacelor bacteriologice, care a intrat în vigoare la 8 februarie 1928.
Acest document internaţional a adus importante servicii umanităţii, constituind un factor de

3
descurajare a folosirii unor astfel de arme. Valoarea şi eficacitatea Protocolului rezultă şi din faptul
că ulterior un mare număr de state, printre care şi toate puterile nucleare, au devenit părţi la el, iar
Adunarea Generală a ONU a adoptat o serie de rezoluţii, care invită toate statele să se conformeze
strict principiilor şi obiectivelor sale.[4, p.124]

Dacă preambul Protocolului precizează opinia generală a lumii ce condamnă folosirea, în

război, a unor astfel de gaze, atunci parte dispozitivă aceluiași Protocol evidențiază faptul că
părţile contractante recunosc această interzicere, acceptă să o extindă la mijloacele bacteriologice
şi se angajează să depună toate eforturile pentru a face să adere la Protocol şi celelalte state
nesemnatare.
Un nou instrument care să suplimenteze Protocolul de la Geneva este Convenţia privind
interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi
la distrugerea lor (BTWC) a fost deschisă pentru semnare la 10 aplilie 1972, şi a intrat în vigoare
la 26 martie 1975.
Ca toate actele internaţionale, Convenţia debutează cu un Preambul în care părţile
semnatare prevăd scopul urmărit: este vorba de excluderea completă a posibilităţii utilizării
agenţilor bacteriologici (biologici) şi toxici ca arme. În cele 15 articole ale Convenției, părțile
semnatare își asumă respectarea unui șir de obligații în acest sens.[4, p.126]
Să nu uităm și despre Convenția privind Interzicerea Dezvoltării, Producerii, Stocării și
Folosirii Armelor Chimice și Distrugerea acestora care este administrată de către Organizația
pentru Interzicerea Armelor Chimice.
Prin urmare, eforturile comunităţii internaţionale s‑au îndreptat şi concretizat spre
interzicerea armelor chimice, ulterior spre interzicerea armelor bacteriologice şi cu toxine. Deși
au trecut decenii de la încetarea Primului Război Mondial, armele chimice nu au fost uitate
nici în zilele noastre. În anul 2018, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, că
aproximativ 500 de oameni au prezentat simptome specifice expunerii la substanţe neurotoxice
sau clor, după atacul chimic ce a avut loc în Siria.
Considerăm că normele internaționale
împotriva armelor chimice trebuie să fie
respectate cu strictețe. Cu regret, relatăm despre
situația drastică a Republicii Arabe Siriene.
Societatea contemporană condamnă cu fermitate
folosirea armelor chimice împotriva populației
civile și în alte orice circumstanțe. Ne exprimăm
Foto: media.npr.org

4
profunda îngrijorare în legătură cu rapoartele privind utilizarea armelor chimice în Republica
Arabă Siriană.
4. otrava şi armele otrăvitoare reprezintă arme care produc „rău superflu”.
Interdicţia de utilizare a otrăvii sau a armelor otrăvitoare este aplicabilă şi conflictelor fără
caracter internaţional, deoarece utilizarea unor astfel de arme constituie o gravă încălcare a
dreptului internaţional umanitar încă din 1907, din momentul încheierii Convenţiei de la Haga
privind regulile şi obiceiurile de purtare a războiului.[5, p. 159] Autorii secolelor trecute enumerau
printre mijloacele interzise săgeţile otrăvite sau cu vârfuri în formă de fierăstrău, bucăţile de
plumb, sticla pisată.
La fel ca mijloc de război ele au fost folosite de Germania în primul război Mondial prin
otrăvirea fîntânilor din Franţa, otrăvirea alimentelor şi lansarea de bombe otrăvitoare din avion;
omenirea le-a considerat, datorită suferinţelor ce le produceau, ca fiind crude şi barbare. (art.23
din Regulamentul Convenţiei de la Haga din 1907 şi Tratatele de pace de la sfîrşitul primului
război mondial). [1, p.22]
5. aruncătoarele de flăcări şi armele incendiare sunt interzise prin Tratatele de pace de
le încheierea primului războimondial şi Protocolul al III-lea al Convenţiei de la Geneva
din 1980 [6], ultimul stipulează că prin armă incendiara se intelege orice arma sau
munitie care este in mod esential conceputa sa dea foc unor obiecte sau sa cauzeze
arsuri persoanelor prin actiunea flacarilor, caldurii sau unei combinatii intre flacari si
caldura, produse printr-o reactie chimica a unei substante lansate asupra unei tinte.
Armele incendiare pot lua forma, spre exemplu, aruncatoarelor de flacari, fugaselor,
obuzelor, rachetelor, grenadelor, minelor, bombelor sau a altor conteinere cu substante
incendiare.
Utilizarea armelor incendiare împotriva persoanelor este interzisă, cu excepţia situaţiilor în
care, pentru scoaterea din luptă a unei persoane, nu este practic posibil a se utiliza o armă mai puţin
vătămătoare. În plus, dacă se recurge la aceste arme, trebuie să se ia măsuri speciale pentru a se
evita şi, în orice caz, pentru a se reduce la minimum, pierderile de vieţi omeneşti în rândul
populaţiei civile, vătămarea persoanelor civile şi distrugerile aduse bunurilor cu caracter civil, ce
ar putea fi cauzate incidental. [2, p.20]
6. tehnicile de modificare a mediului în scopuri militare generează efecte întinse, grave
şi durabile asupra mediului natural.
În literatura de specialitate printre tehnicile de modificare a mediului în scopuri ostile,
produse ca urmare a manipulării de către om a forţelor naturii, se numără: formarea sau dispersarea
ceţii şi a norilor, producerea grindinii, modificarea proprietăţilor electrice aleatmosferei,
provocarea de furtuni, introducerea în atmosferă a unor câmpuri electromagnetice, producerea
5
ploiişi a zăpezii, a fulgerelor, modificări ale climatului, deteriorarea stratului de ozon, schimbarea
parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor şi oceanelor, introducerea de concentraţii de
materiale radioactive înoceanul planetar, producerea de taifunuri şi cicloane, provocarea de
cutremure de pământ, incendierea pe marisuprafeţe a vegetaţiei, provocarea de avalanşe şi
alunecări de terenuri, devierea cursurilor de apă ş.a
7. proiectile cu schije nelocalizabile- prin Protocolul I al Convenţiei ONU din 1980 sunt
interzise armele cu proiectile, efectul principal fiind de a răni prin schije care nu sunt
localizabile prin raze X în corpul omenesc.
8. minele şi capcanele terestre- (Protocolul II al Convenţiei ONU din 1980, completat
în 1996 şi Convenţia asupra interzicerii folosirii, stocării, producerii şi transferului
minelor antipersonal precum şi distrugerea lor de la Ottawa din 1977); se apreciază că
minele, capcanele (mine surpriză) şi alte dispozitive au devenit un flagel al războiului
contemporan datorită costului lor scăzut (arma săracilor) şi posibilităţilor simple de
utilizare ceea ce a făcut ca de la începutul celui de-al doilea război mondial să fie plasate
pe teatrele de operaţiuni militare aproximativ 400 000 000 de mine terestre din care ce
puţin 60 de milioane în ultimii 15 ani, de multe ori la întîmplare, fără un plan prestabilit
care să permită deminarea după încetarea războiului. [1, p. 101]
9. armele laser care provoacă orbirea - sunt interzise prin Protocolul IV privind armele
laser care produc orbirea, adoptat la Viena la 13 octombrie 1995. Ultimile noutăți în
acest domeniu reprezintă noua armă laser – LaWS, testată în 2017, de forţele armate
americane în Golful Persic, reprezintă o adevărată provocare pentru statele lumii,
pentru că este capabilă să distrugă orice ţintă, inclusiv reactoarele nucleare.

Metode de război interzise. Expresia "metode de război" exprimă procedeele tactice şi

strategice utilizate în caz de conflict armat pentru a obţine victoria asupra adversarului (rezultă că
aceste procedee constau în folosirea efectelor armelor combinate cu mişcarea şi surpriza). Prin
urmare, fie cutumiar sau prin dispoziţii convenţionale se numără:
1. Perfidia - este interzisă uciderea, rănirea sau capturarea unui adversar prin recurgerea
la perfidie. Prin urmare, alin.2 art.35 din Protocolul I adiţional la Convenţiile de la
Geneva, interzice părţilor să utilizeze metode de luptă de natură să provoace suferinţe
inutile. Astfel, pentru a aplica o metodă de luptă, părţile nu trebuie să încalce principiul
distincţiei sau cel al interdicţiei cauzării suferinţelor inutile. Ca urmare, este interzisă
folosirea intr-un conflict armat a metodelor de război care: a) produc un rău superfluu
(metode crude, barbare şi perfide) şi b) au efecte nediscriminatorii. [5, p.161] În
legislația Republici Moldova, prin prisma Codului Penal al Republicii Moldova,

6
 recurgerea la perfidie presupune manifestarea relei-credinţe, făptuitorul pretinzând la
dreptul la protecţie pentru sine şi folosindu-se de acesta pentru a dispune de un avantaj
în luptă. La concret, recurgerea la perfidie poate îmbrăca următoarele forme:
pretinderea de a fi un civil; pretinderea de a se preda; pretinderea de a suferi de
o boală sau de o dizabilitate; pretinderea de a aparţine de un stat neutru sau de
un alt stat care nu este parte la conflict; pretinderea de a aparţine de inamic etc.
2. Refuzul de a lua prizonieri - Protocolul adiţional I interzice de a se ordona să nu existe
supravieţuitori, de a ameninţa cu aceasta adversarul sau de a conduce ostilităţile funcţie
de această decizie. Totuși asemenea ordine au fost emise la 18 octombrie 1942 de
Hitler, rezultatul fiind necruțarea.
3. Înrolarea forţată a resortimentelor părţii adverse – această metodă este interzisă
prin prisma următoarelor acte internaționale: art.23 din Regulamentul Convenţiei a IV-
a de la Haga din anul 1907, art. 130 din Convenţia a III-a de la Geneva şi art. 147 din
Convenţia a IV-a.
4. Distrugerile de bunuri protejate fără necesitate militară prevăzute de art.33 din
Convenţia a I-a de la Geneva, art.49, 53 şi 54 ale Convenţiei a IV-a din anul 1949, art.4
şi 11 din Convenţia de la Haga din anul 1954, art.2 a1.3 din Convenţia a IX-a de la
Haga din anul 1907, art.54 şi 62 din Protocolul adiţional I ş.a. [7, p.51]
Într-adevăr bunuri cu caracter civil sunt toate bunurile care nu sunt obiective militare.
Protecţia oferită de dreptul internaţional umanitar nu se aplică în cazul în care bunurile sunt
considerate obiective militare în virtutea dreptului internaţional umanitar. Obiective militare sunt
acele obiective care – prin natura, locaţia, scopul sau utilizarea lor – contribuie efectiv la
desfăşurarea acţiunii militare, a căror distrugere, totală sau parţială, ori a căror capturare sau
neutralizare, în împrejurările de moment, oferă un avantaj militar categoric. În sensul aceleiaşi
dispoziţii, localitatea, locuinţa sau construcţia nu este apărată atunci când este locuită, fiind situată
într-o zonă de război sau în apropiere de aceasta, dacă este susceptibilă de ocupare de către inamic.
Ipoteza analizată nu vizează obiectivele în spatele liniilor inamice, chiar dacă nu există combatanţi
şi arme situate în obiectivele în cauză sau în apropierea lor. [5, p. 163]
5. Actele sau ameninţările al căror obiect principal este de a răspândi teroarea în
populaţia civilă, (art.51.2 din Protocolul I), indiferent dacă efectul a fost atins sau nu;
ceea ce contează la această metodă de război este intenţia expresă de a teroriza civilii
cu distrugerea totală, dar nu este aplicabilă în cazul atacării unui obiectiv militar
legitim.

7
 6. Atacurile nediscriminate, indiferent de forma lor, terestră, bombardament aerian sau
naval ori de armele folosite (proiectile, bombe, rachete, torpile etc); art.51 paragraful 4
şi 5 din Protocolul I din anul 1977 desemnează sfera atacurilor fără discriminare.
7. Represaliile armate - astăzi represaliile împotriva persoanelor şi bunurilor aflate sub
protecţie sunt interzise în mod neechivoc prin diferite clauze prohibitive ale
convenţiilor internaţionale.
În cazul în care nu sunt interzise de dreptul internaţional umanitar, represaliile sunt supuse
unor condiţii foarte stricte. Sunt interzise represaliile împotriva persoanelor protejate de
Convenţiile de la Geneva. Sunt interzise represaliile împotriva bunurilor protejate de Convenţiile
de la Geneva şi Convenţia de la Haga pentru protejarea bunurilor culturale. Părţile la un conflict
armat neinternaţional nu au dreptul de a recurge la represalii. Sunt interzise şi celelalte contra-
măsuri împotriva persoanelor care nu participă sau au încetat să participe în mod direct la ostilităţi.
[2, p.37]
Este evident că încălcarea regulilor regimului juridic al mijloacelor şi metodelor de război
reprezintă încălcări grave ale convenţiilor speciale care prohibesc sau limitează utilizarea unora
dintre ele de către combatanţi. Nu putem ignora nici legislația Republicii Moldova care se
echilibrează, în totalmente, cu normelor dreptului internațional umanitar.
Din Nota informativă la proiectul care stă la baza adoptării Legii nr.64/2013 aflăm că:
“Republica Moldova este parte la un șir de tratate internaționale (30) în domeniul dreptului
internațional umanitar, iar 13 la mijloace și metode de purtare a războiului”. Prin urmare, pentru
armonizarea legislației penale ale Republicii Moldova la Dreptul Internațional Umanitar, Codul
Penal a fost completat cu următoarele două articole:
1. „Articolul 1372. Utilizarea de mijloace interzise de purtare a războiului”;
2. „Articolul 1373. Utilizarea de metode interzise de purtare a războiului”.
Reieşind din faptul că, potrivit instrumentelor internaţionale în materie, utilizarea mijloacelor
interzise de ducere a războiului şi utilizarea metodelor interzise de ducere a războiului reprezintă
crime de război distincte, este oportună stabilirea răspunderii pentru aceste două fapte în cadrul a
celor două articole din Codul penal al Republicii Moldova. [5, p.159]
Concomitent, ţinem să menţionăm că, începând cu anul 1996 până în prezent, Republica
Moldova a ratificat majoritatea convenţiilor de drept internaţional umanitar care au ca obiect
interzicerea utilizării anumitor mijloace şi metode de luptă. De aceea, ne permitm să
concluzionăm, că atât pe plan internaținal, cât și pe plan național, regimul juridic al mijloacelor
şi metodelor de război este o tentativă de a echilibra necesitatea militară cu principiile
umanitare, cu alte cuvinte o încercare de “umanizare” a conflictului armat. Intervenția Dreptului
Internațional Umanitar este necesară în perioadă de neliniște, deoarece ” vine cu este un set de
8
norme juridice internaţionale cu scopul de a limita suferinţele cauzate de război. În mod prioritar
prin reglementarea modului în care se desfăşoară luptele, iar în special prin limitarea mijloacelor
şi metodelor de luptă.
În urma unui studiu sumar al evenimentelor de pe mapamond care implică utilizarea
forţelor militare, este lesne de constatat faptul că conflictele armate contemporane nu mai pot fi
încadrate în definiţia clasică a războiului şi cu atât mai mult este extrem de dificil de a determina
legea aplicabilă acestor evenimente, care sunt numite de către exegeţii domeniului dreptului
internaţional umanitar al conflictului armat drept: război asimetric, conflicte armate de tip nou,
conflicte armate transnaţionale, lupta contra terorismului sau conflicte de generaţie nouă. În acest
sens nu poate fi negat impactul noilor tehnologii asupra metodelor şi mijloacelor de ducere a
războiului, ceea ce necesită și provoacă modificări substanţiale ale normelor internaționale. [8,
p.106]

Cele patru Convenţii de la Geneva și Protocoalele acestora sunt o adevărată răsturnare în

evoluţia ducerii războiului. Ele vizează abolirea conceptului de „război total“, stabilind un cadru
juridic care trebuie să fixeze limite metodelor de război. Ele rămân a fi piatra de temelie a dreptului
internaţional umanitar şi dacă ne referim în mod special la metodele și mijloacele de purtare a
războiului, atunci reiterăm că figurează printre acestea:

 Convenţia a I-a de la Geneva - distrugerile de bunuri protejate fără necesitate militară

prevăzute de art.33;
 Protocolul I adiţional la Convenţiile de la Geneva, interzice părţilor să utilizeze metode
de luptă de natură să provoace suferinţe inutile;
 Protocolul de la Geneva din 1925 privind gazele;
 Protocolul al III-lea al Convenţiei de la Geneva din 1980.
De altfel, am încercat să demonstrăm din altă perspectivă importanța Convențiilor de la
Geneva, și anume prin prisma normelor de reglementare a metodelor și mijloacelor de purtare a
războiului în Dreptul Internațional Umanitar. Prin urmare, trebuie să ținem cont, în caz de conflict
armat sunt o serie de mecanisme internaționale referitoare la protecția ființei umane prin impunerea
anumitor indicaţii şi limitări care se completează cu autoritatea de a utiliza anumite arme, fiindcă
altfel războiul n-ar exista.

Trebuie să reținem cu certitudine că:” Nici una din părţile conflictului sau membrii forţelor
lor armate nu au drept nelimitat de a alege mijloacele şi metodele de război. Este interzisă
folosirea armelor sau a metodelor de război care pot cauza pierderi inutile sau suferinţă
excesivă.”

9
Bibliografie:
1. DRAGOMAN I., STRĂINU E., ARMELE INTERZISE ŞI ARMELE NELETALE ÎN
DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR, Editura Institutul de Ecologie Socială şi Protecţie
Umană - FOCUS - BUCUREŞTI, 2002.
2. Henckaerts†Jean Marie STUDIU PRIVIND DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR
CUTUMIAR. CONTRIBUŢIE LA ÎNŢELEGEREA ŞI RESPECTAREA DREPTULUI ÎN
CONFLICTELE ARMATE, Customary International Humanitarian Law, CAMBRIDGE.
Disponibil pe Internet la adresa: https://www.icrc.org/en/doc/assets/files/other/rom-
irrc_857_henckaerts.pdf (vizitat la 6.04.2019, ora 15.00)

3. REPEZ Filofteia, Ştiinţa, tehnica şi arta militară în primul război mondial, București, 2012,
p.121- 150.
4. Duşcă. A. I., Dănişor D., ș.a. DISCUCŢII PRIVIND CONFLICTELE ARMATE ŞI
PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, București, 2014, p.118-130.
5. STATI V., BRÎNZA L., REFLECŢII ASUPRA UNORA DINTRE AMENDAMENTELE
OPERATE ÎN CODUL PENAL PRIN LEGEA nr.64/2013, S T U D I A U N I V E R S I T A T I
S M O L D A V I A E: Revistă Ştiinţifică a Universităţii de Stat din Moldova, nr.8(68), 2013, p.
158-169.
Disponibil pe Internat la adresa:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Reflectii%20asupra%20unora%20dintre%20amen
damentele%20operate%20in%20codul%20penal%20prin%20legea%2064_2013.pdf (vizitat
la5.04.2019, ora 17.54)
6. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=15699
(vizitat la5.04.2019, ora 19.04)
7. HLIPCA-MIRON PETRU, DREPT UMANITAr, Note de curs, Universitatea Transilvania
din Braşov Facultatea de Drept, Brașov, 2013.
8. CAUIA Al., Importanţa redefinirii statutului juridic al combatantului prin prisma
provocărilor generate de conflictele armate contemporane, Colocviu internaţional „Promovarea
drepturilor omului în contextul integrării europene: teorie şi practică“ ULIM: Chișinău, 2009,
p.105-110.

10