Uneori, portalurile de știri publică materiale care au încorporat un video player care

transmite în timp real/live o ședință de Parlament/Guvern/Primărie, o conferință/briefing, un

protest/miting. Aceste materiale au un lead introductiv în care se anunță despre natura
evenimentului și importanța acestuia, iar ulterior se atașează o transmisiune în direct (live
stream) preluată de la un alt portal de știri sau realizată de portalul de știri respectiv, pentru a
propune cititorului să fie martor la cele ce urmează să se întâmple. Astfel de știri sunt publicate
doar în cazuri de importanță majoră despre care se știe cu ceva timp înainte și vizionarea cărora
este mult mai importantă decât un simpu text, spre exemplu: ședința de Parlament în care se
discută modificarea Constituției, o conferință de presă în care un deputat anunță că va părăsi
fracțiunea și partidul din care face parte, prima ședină a noului Cabinet de miniștri etc.1
Acestea sunt tipurile de știri specifice mediului online care nu pot fi întâlnite în ziare. În
celelalte cazuri, știrile clasice din publicațiile periodice și cele electonice se supun unei tipologii
similare: Știri post-factum (relatează despre un eveniment care a avut loc), știri care anticipează
(anunță despre un aveniment care urmează să se desfășoare), știri raport (relatează despre
concluziile, urmările, consecințele unui eveniment de natură politică), știri complexe (descriu
cu lux de amănunte un anumit eveniment oferit cititor o informație complexă), știri în
exclusivitate (mai des pentru portalurile online, dar acceptate și în ziare; relatează despre un
fapt obținând detalii și declrații unice despre care nu s-a scris anterior și pot fi date cu titlul de
exclusiv).
Ceea ce diferențiază o știre publicată în ziare sau pe portaluri de faptul sau evenimentul
politic inițial este că prima apare într-o formă filtrată, tradusă pentru public, adică inteligibilă.
Posibil domeniul politic nu este atât de complex și îndepărtat de cetățeni ca să nu poată fi înțeles,
dar totuși, informația pe care o obțin jurnașiștii are nevoie practic întotdeuna de o intervenție,
o modificare de aspect și conținut. Plus la toate, jurnalistul trebuie să definească orice termen
necunoscut, să explice, să specifice funcțiile politicienilor, partidele dinc are fac parte, să
intervină cu date, cifre relevante etc. Fără îndoială, informația este prețioasă, da stilul jurnalistic
prin filtrul căruia aceasta trece este de neprețuit. Până la urmă, nu orice fapt sau eveniment
devine știre, iar dacă devine, atunci materialul va fi un produs al impactului dintre informație
și munca jurnalistului asupra acesteia. Aici, e nevoie să menționăm care sunt trăsăturile stilului
jurnalistic utilizat la editatea știrilor cu tematică politică: utilizarea unui limbaj politic, alături
de limbajul literar și cel cotidian pentru a face știrea inteligibilă pentru public dar păstrând și

1
Briggs A., Burke P. Mass-media. O istorie socială. De la Gutenberg la Internet. Iaşi: Editura Polirom, 2005. 344
p.
tonul formal; utilizarea unor clișee lingvistice atunci când e cazul, dar evitarea figurilor de stil;
folosirea unui limbaj accesibil determinat de varietatea publicului țintă căruia i se adresează:
excluderea unor noțiuni ștințifice și explicații de strictă specialitate; apeluri la procedee menite
să capteze atenția cititorului cum ar fi: titluri, subtitluri incitante, utilizarea unor imagini și
ilustrații grafice (culoarea).2
Orice știre, dar mai degrabă cea cu tematică politică are anumite exigență, fără de care nu
am putea spune că e un text jurnalistic.
Felul în care jurnalistul abordează informația este esențial. În acest sens, prin felul în care
scrie, jurnalistul trebuie să convingă publicul că informația este una veridică, verificată și
corespunde realității, în caz contrar ziarul și portalul de știri riscă să-și piardă cititorii, în
condițiile în care aceștea sunt dezamăgiți sau nemulțumiți de conținutul materialelor.
Relevanţa este o regulă de care țin cont în special ziarele, pentru că uneori portalurile de
știri își permit să publice informații de tot genul indiferent de faptul cât de relevante sunt
acestea. Cât de importantă este această noutate? Are o influență majoră asupra societății? Merită
atenția publicului? Acestea sunt întrebarile ajutătoare care pot permite jurnalistului să verifice
relevanța materialului său. Până la urmă nu tot evenimentul poate deveni știre, unele fapte chiar
trebuie trecute cu vedere și de jurnaliști.
Jurnaliștii care scriu despre domeniul politic țin cont de faptul că știrea este predestinată
tuturor categriilor de cititori, însă nu totți cititorii pot fi la curent cu anumiți termeni, fapt pentru
care informația trebuie tradusă într-un limbaj clar și accesibil pentru public. În acest sens,
editorii de știri trebuie să știe că un material politic nu este o teză științifică, ci un text de larg
consum, care trebuie înțeles dintr-o dată, de către toate persoanele cu o cultură generală, fără
ca aceștia să apeleze la dicționare explicative sau de neologisme.
Coerenţa este o exigență care ține de repectarea unui linii logice de idei, fără abateri de la
temă. Pentru a asigura coerența unui text jurnalistul trebuie să țină cont de unghiul de abordare
ales, fără a devia de la el cu detalii în plus. Cel mai bun loc pentru toate informațiile auxiliare,
care urmăresc o altă ordine de idei este backgroundul. 3
Odată ce am menționat că știrea este cel mai succint gen jurnalistic, atunci cu siguranță
știrea nu reprezintă acel material în care putem include prea multă informație pe care o vom
descrie cu lux de amînunte. Dacă putem vorbi despre același subiect politic sau eveniment
utilizând mai puține cuvinte, atunci e cazul să o facem anume în știre. Cititorii grăbiți, nu

2
Teodorescu B. (coordonator). Marketing politic şi electoral. Bucureşti: Editura SNSPA, Facultatea de
Comunicare şi Relaţii Publice, 2001. 232 p.
3
Roşca L. Producţia textului jurnalistic. Iaşi: Editura Polirom, 2004. 232 p.
întotdeauan au timp să pătrundă în esența textului, chiar dacă acesta este scris bine. Din acest
motiv jurnaliștii tind să facă economie de timpul publicului și de spațiu pe paginile din ziar.
Proximitatea, desigur este foarte important dacă în Italia s-a ales un nou președinte, însă
principiul proximității presupune ca jurnaliștii să scrie mai întâi despre ceea ce se petrece în
țară, deaorece evenimentele de peste hotare nu vizează societatea bănățeană, în timp ce lansarea
campaniei electorale pentru alegerile locale este un fapt foarte important despre care trebuie să
se anunțe imediat. În acest sens, portalurile de știri își pot permite să acopere ambele informații,
în timp ce ziarul, va da publicării doar știrea ce ține de planul național. 4
Actualitatea ține cont de principiul aici și acum și vizează evenimentele de importanță
socială majoră.
Știriștii întotdeuna vor căuta să provoace cititorilor reacții puternice de genul nu m-aș fi
așteptat la așa ceva, pentru ai stârni curiozitatea și a-i demonstra că evenimentul care tocmai
s-a produs, nimeni nu l-a planificat, nu l-a anticipat și nu a anunțat despre producerea acestuia
însă portalurile informaționale deja au reușit să dea o știre de ultimă oră, ba mai mult, cu citarea
a două surse și o galerie foto. Asemenea știri presupun o mediatizare imadiată, caracteristică
pentru site-urile electronice, însă ziarele nu vor ignora aceste subiecte, doar din simplul motiv
că presa online l-a parcurs deja în lung și în lat. Un principiu ce ține de concurența între
mijloacele media nu constă doar în faptul că acestea se întrec în a fi primele în publicarea unor
știri, dar și acoperirea tutror subiectelor de importanță majoră, fie că despre acestea s-a spus
deja. De obicei, știrile politice care tratează un fapt neprevăzut apar pe Internet, după care în
buletinele de știri radio și TV, iar cel mai degrabă, în dimineața zilei următoare ziarele dau
același material în primele pagini. Chiar și în contextul unei diversități a canalelor de
transmitere a informației, există public care va afla despre o noutate abia în ziua următoare și
posibil chiar din ziare.
Evident, nu fiecare eveniment sau fapt poate devni știre. Și la acest capitol, jurnalistul
va trece informațiile prin filtrul importanței și a efectului asupra societății. Există câteva criterii
care deosebesc un eveniment de un fapt divers.
Ceea ce apare pentru prima dată întotdeauna se va bucura de interesul publicului. Prin
urmare, o nouă lege aprobată de către Parlament, apariția unui nou bloc electoral sunt fapte care
merită și trebuie aduse la cunoștința cititorilor.
În ceea ce privește conflictul, se pare că ecest criteriu este cel mai popular. Posibil toți
vor ignora o știre în care se anunță despre o ședință a Guvernului pentru a citi un material în

4
Lochard G., Boyer H. Comunicarea mediatică. Iaşi: Editura Institutul European, 1998. 120 p.
care se relatează despre un conflict între doi deputați care s-a sfârșit cu o bătaie generală în
plenul Parlamentului.
Ceea ce este ieșit din comun, straniu, indedit sau poate deviază de la normalitate poate
deveni chiar o știre de deschidere pentru un ziar și știrea zilei pe pagina principală a unui portal
de știri.
Nu contează circumstanțele atât timp cât în ele s-a pomenit un lider politic, un ministru,
un candidat la funcția de primar sau poate chiar președintele. Uneori personalitatea
protagonistului bate toate celelealte criterii și devine știre.
-Interesaul public. Chiar dacă un jurnalist a tratat de nenumărate ori un subiect, acesta
va rămâne concentrat pe el pentru a obține noi detalii și a căuta informații ascunse despre acest
subiect pentru a satisface interesul public. Atât timp cât există o cerere, oferta trebuie să apară.
Cele menționate mai sus nu reprezintă de fapt tehnici de redactare a știrilor cu tematică
politică însă constituie un element obligatoriu premergător procesului de editare a materialelor,
este ceea de la ce începe munca jurnalistului aupra unei informații. Ceea ce ajută jurnalistul să
transforme o informație într-un text care se încadrează în categoria genului jurnalistic știre, sunt
tehnicile de redactare – un ansamblu de metode, procedee și reguli aplicate în editare.5
Pentru autor, de multe ori, redactarea textului sfârșește cu fixarea titlului. Pentru cititor
însă, totul începe cu titlul. Cu titlul rubricii, cu suratitlul, cu subtitlul, eventual, cu șapoul.
Alteori, privirea îi alunecă mai întâ, pe intertitlu. În funcție de acest prim impact, de cele mai
multe ori, lectura textului începe sau nu.
Manualele de jurnalism recomandă titlul clar, uşor de decodat, a cărui construcție să
valorifice cât mai puțin procedeele ambiguității (în materialele strict informative mai ales).
Tema anunțată de titlu trebuie să fie dezvoltată în corpul textului, nu rareori însă titlul este
spectaculos- înşelător” (spiruharet.ro) Așadar, importanța titlului este una crucială, în special în
cazul știrilor politice online. La moment, concurența dintre site-urile informaționale a devenit
una aprigă, astfel încât portalurile încearcă să cucerească atenția publicului prin titluri șocante
și imagini incitatente. Prin urmare, dacă ziarele dau titluri maximal informative, atunci
portalurile publică titluri intrigante. De asemenea, titlurile pot fi divizate în câteva categorii,
după felul în care mesajul esențial al știrii este transmis către cititor. Trebuie să menționăm aici
că o regulă importantă pentru conceperea titlurilor pentru materialele cu tematică politică este
criteriul informativ, prin urmare, se exclud din start titlurile-cuvânt, titlurile-sintagmă, titlurile-
figura de stil, deoarece acestea nu transmit un mesaj concret, iar cititorul își poate pierde cu

5
Popa D. Mass-media, astăzi. Iaşi: Editura Institutul European, 2002. 250 p.
ușurință interesul pentru un articol intitulat așa. Cele mai potrivite titluri pentru știrile politice,
care captează atenția, informează și totodată evită să dea cărțile pe față chiar de la început sunt
următoarele.6
Titlurile interogative fac apel la curiozitatea cititorului și vin cu o întrebare în adresa
acestuia, însă îi propun totodată să afle imediat răspunsul prin lecturarea știrii. 7
Titlurile exclamative fac apel la importanța mesajului care nu suportă amânare și trebuie
citit imediat.
Titlurile enunț (tradiționale) reprezintă un mesaj scurt, strict informativ care dezvăluie
în întregime esența știrii.
Titlurile intrigante incită publicul la lecturare deoarece vin cu un mesaj interesant,
format prin combinarea unor cuvinte-cheie.
Titlul citat, posibil unul dintre cele mai populare tipuri de titluri, utilizat pe lar și în cazul
ziarelor și în cazul portalurilor online, unde din declarația unui lider politic se extrage un citat
semnificativ, provocator, șocant, straniu, critic care devine titlu. 8
Am spus că știrea este cel mai concis gen jurnalistic, însă uneori, textul acesteia poate
să devină unul de proporții din cauza informațiilor ample, dar importante. În acest sens,
jurnaliștii utilizează un element structural menit să organizeze materialul mai bine –
intertitlurile. Intertitlurile divizează de obicei un subiect de altul, în cadrul unei și aceleiași știri
și fac știrea bine structurată, plăcută la aspect și foarte accesibilă, astfel încât dacă cititorul va
dori să revină mai târziu asupra unei informații din text, acesta va memora intertitlul
paragrafului unde sunt menționate informațiile respective și ulterior le va identifica cu ușurință.
Pentru a construi un bun început de text, talentul trebuie să tindă să concilieze mai multe
imperative, aparent, puțin conciliabile: să anunțe tema, să atragă atenția cititorului, să îl facă să-
și dea seama că subiectul poate să-l intereseze, dar să lase destul mister, pentru ca să nu aiba
impresia că a aflat tot din primul paragraf. Să-i spui destul pentru a-I trezi curiozitatea, dar
puțin, pentru a dori să continue lectura.
Oricare ar fi tipul paragrafului de început ales, el trebuie să conțină mesajul esențial. În
cazul textului factual (de informare), mesajul esențial cuprinde răspunsurile la întrebările cine
– ce – când – unde – cum – de ce? Dacă toate aceste răspunsuri sunt prezente, ceea ce este
oarecum dificil, prin raport cu ceința fluenței textului, este obligatoriu că se răspundă de la bun
început, la acea întrebare sau la acelea fără de care tema textului nu poate fi înțeleasă. Există

6
Preda S. Tehnici de redactare în presa scrisă. Iaşi: Editura Polirom, 2006. 224 p.
7
Lochard G., Boyer H. Comunicarea mediatică. Iaşi: Editura Institutul European, 1998. 120 p.
8
Roşca L. Producţia textului jurnalistic. Iaşi: Editura Polirom, 2004. 232 p.
mai multe tipuri de lead-uri prin care jurnaliștii fac informația să fie interesantă și conving astfel
cititorul să nu se oprească din lecturare. 9
Lead-ul rezumat este cel mai frecvent utilizat. În acest caz, paragrafele de dezvoltare nu
fac decât să dezvolte informațiile anunțate în lead, completându-le cu detalii.
Lead-ul bombă are drept scop captarea atenției cititorului printr-o singură frază care
rezumă întregul subiect al știrii.
Lead-ul narativ poate descrie pe scurt o idee a știrii, o concluzie sau premizele
evenimentului abordat în material.
Lead-ul citat, de obicei nu se recomandă să se înceapă o știre printr-un citat, dar în cazul
în care acest citat are o importanță deosebită și în jurul său se construiește textul, atunci astfel
de lead-uri au dreptul la existență.
Lead-ul raport, de obicei relatează despre consecintețe unei decizii, rezultatele unor
negocieri, întruniri, ședințe etc.
Lead-ul analiză formulează ipoteze sau evaluează consecințele legate de un anumit
eveniment.
Paragraful este locul pentru lucrurile care stau împreună. Altfel spus, același fragment
factual, aceeași ordine de idei formează un paragraf, repetabil și prin așezarea în pagină. Din
perspectiva descifrării semnificației de către cititor, paragraful – ca unitate de bază a textului -
îi asigură acestuia din urmă, coerența. Pe de altă part, aspectul grafic (rând mai scurt, albitură
mai mare) îi oferă cititorului un moment de respiro și, totodată, posibilitatea să survoleze
întreaga suprafață tipărită a textului, așa cum un tablou este văzut dintr-o singură privire. Prin
urmare, paragrafele de desfășurare, pe lângă faptul că oferă cititorului o informație în cascadă,
accesibilă și inteligibilă din punct de vedere logic, dar reprezintă și un element grafic conceput
pentru comoditatea publicului. În cadrul portalurilor de știri, paragrafele sunt divizate pe
orizontală, în timp ce în ziare, știrile sunt structurate pe verticală. În altă ordine de idei, trebuie
să menționăm regula de bază a paragrafelor - fiecare dintre ele desfășoară o singură idee.
Numărul de paragrafe poate varia în funcție de cantitatea de informație pe care vrea jurnalistul
să o transmită. De obicei, paragrafele durează până când subiectul este desfășurat în întregime
și au mai rămas doar câteva elemente adăugătoare, care își găsesc locul în paragraful final
(background-ul).10

9
Preda S. Tehnici de redactare în presa scrisă. Iaşi: Editura Polirom, 2006. 224 p.
10
Keeble, Richard. Presa scrisă. O introducere critică. Iaşi: Editura Polirom, 2009. 382 p.
 Unele dintre paragrafele de dezvoltare ne comunică elemente de context, ceea ce
înseamnă, în esență, acele date care alcătuiesc contextul unui fapt: evenimente precedete,
posibile consecințe, alte întâmplări similare, noutatea sau semnificația pe cxare o aduce, modul
în care se încadrează într-un șir de fapte asemănătoare sau, simpotrivă, contrastante ș.a.m.d -
acesta este background-ul sau finalul știrii, felul prin care jurnalistul își încheie materialul
frumos, cerând impresia unei informații complete. În cazul știrilor politice online, backround-
ul este patagraful perfect pentru a menționa despre știrile scrise anterior despre acest subiect
prin indicarea unor link-uri directe. Spre exemplu, dacă știrea vizează un proiect de lege aprobat
în lectură finală de către Parlament, atunci în paragraful final se indică legătura electronică la
știrea în care se anunța despre acest proiect de lege, dezbaterea proiectului în plen și aprobarea
în primă lectură. Iar dacă știrea relatează despre scandalul privind actele de studii ale
premierului, atunci în background se va menționa neapărat evenimentele premergătoare acestui
scandal. Totodată, dacă dorim să corelăm știrea cu un interviu politic realizat de către portalul
nostru de știri sau de către o altă sursă, putem lua ciupituri din acel interviu, menționând și link-
ul la materialul întreg. De multe ori, jurnalistul folosește, în articol, doar una sau două fraze
dintr-un interviu care a consumat zeci de minute de bandă de reportofon sau coli întregi de
text. Internetul însă nu cunoaște restricții legate de spațiul tipografic, pentru că spațiul virtual
nu are practic, limite, iar cititorul este liber să-și organizeze lectura sau vizualizarea
documentelor după bunul-plac. Aceasta înseamnă că un articol online, chiar dacă va folosi
numai un anumit fragment dintr-un interviu larg, va putea conține un link care, odată activat,
să trimită utilizatorul la un document cuprinzând întreaga discuție dintre jurnalist și sursă. În
acest sens, știrile politice din ziar nu pot utiliza link-urile, însă prin intermediul unui background
consistent poate reaminti, actualiza, accentua cititorului premisele faptului descris.11

11
Moraru V. (coordonator). Mesajul și impactul informației. Chișinău: Editura C.C.R.E. Presa, 1998. 58 p.
 CAPITOLUL AL III-LEA
PREZENTAREA ȘTIRILOR CU TEMATICĂ POLITICĂ ÎN PRESA
SCRISĂ RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ ȘI CEA ELECTRONICĂ ALERT
DIN PERSPECTIVĂ COMPARATIVĂ

În capitolele anterioare am descris esența știrilor cu tematică politică din ziare și de la

portalurile de știri și rolul acestora în cadrul jurnalismului. Ceea de ce trebuie să ținem cont este
faptul că în funcție de canalul mediatic prin care informația ajunge la consumator influențează
colosal aspectul și conținutul știrilor, iată de ce pentru a putea delimita clar știrile tradiționale
din publicațiile periodice și știrile online care au împânzit Internetul e nevoie de o analiză
comparativă a felului în care ambele produse media sunt prezentate cititorilor în funcție de
mijlocul de informare.

3.1. Calea parcursă de știrea până la publicare

Până a ajunge la publicarea unui material finit pe portal sau pe paginile unui ziar, jurnaliștii
parcurg câteva etape prin care informația se trasnformă în știre. Activitatea acestora curpinde:
căutarea evenimentului, documentarea, lucrul cu sursele, redactarea și apoi doar publicarea
materialului. Se spune că știrea este unul dintre cele mai ușoare genuri deoarece jurnalistul este
chemat doar să reflecte realitatea prin cuvinte simple și într-o manieră obiectivă. În realitate însă,
activitatea știriștilor nu se limitează doar la oglindire a faptelor și evenimentelor din domeniul
poltic, deoarece însuși domeniul este unul mai mult sau mai puțin complex, care presupune o
pregătire anumită a jurnalistului, susținută de o documentare aparte pentru fiecare subiect tratat,
lucrul cu diferite surse de la care poți obține o informație unică (element de neprețuit pentru
publicațiile care se confruntă cu concurența), alegerea unui unghi de abordare interesant sau poate
chiar original și utilizarea unor tehnici de prelucrare, filtrare, selectare a informațiilor. La prima
vederea, posibil este chiar prea multă muncă pentru un gen jurnalistic atât de succint, însă
jurnaliștii parcurg zilnic aceste etape, aducându-le până la un nivel automatizat, ceea ce reprezintă
de fapt profesionalismul. Practicarea îndelungată a meseriei şi exerciţiul scrisului cotidian prin
deprinderea unui set de reguli fac activitatea juralistică mul mai ușoară. Așadar, să luăm etapele
prin care trece o știre până să ajungă pe site-uri și paginile din ziar:.
 Totul începe de la o simplă idee și de la inițiativa jurnalistului de a aborda un anumit
subiect. Dacă scopul a fost fixat, atunci jurnalistul își va îndrepta tot efortul întru realizarea
acestuia. Ideea poate să apară din senin, spontan, să fie discutată la o ședință de redacție sau să
fie propusă de către redactorul-șef. Indiferent de sursa ideei, aceasta generează activitatea
jurnalistului.
După ce jurnalistul s-a ales cu o idee pentru o știre politică bună, acesta va căuta să
participe la eveniment, de unde va colecta informația. De obicei evenimentele care vizează
domeniul poltic sunt: conferințele de presă, briefingurile, lansările în campanie electorală,
protestele antiguvernamentale. Aici, trebuie să menționăm că știrile (în special cele online) pot
apărea și în lipsa unui eveniment anume, dar la apariția unei informații de interes public.
Informația este nucleul oricărei știri, deoarece în baza unei informații obținute, jurnalistul
creează un text pe care ulterior îl publică. Informația poate apărea în orice moment, de la diferite
surse, dar jurnalistul o poate căuta și individual prin intermediul unor metode de colectare și
anume: documentarea, observația și intervievarea, care pot fi utilizate separat, dar și în ansamblu.
Deși informația constituie elementul fundamental al oricărei știri, aceasta nu este veridică
până când nu este confirmată și argumentată de către o sursă credibilă. Regula de aur a știrilor
spune că un material nu poate fi conceput fără a cita cel puțin două surse, pentru că altfel, textul
i-ar fi atribuit jurnalistului în cazul în care acesta nu face o referire la o persoană, instituție sau
document anume. Știrile care tratează subiecte politice de importanță socială cer fapte, nu
presupuneri, citiorul nu este obligat să-l creadă pe ziarist pe cuvânt. Am menționat anterior că
jurnaliștii de la portaluri și cei de la ziare utilizează surse similare, cu singura excepție că știrile
online pot cita alte portaluri informaționale și chiar publicații periodice tipărite, în timp ce știrile
din ziar nu citează alte ziare, optând pentru surse instituționale, oficiale și alte surse credibile.
Lucrul cu sursele reprezintă o etapă importantă în drumul știrii spre public, fapt pentru care e
nevoie să le menționăm: există surse directe, pe care jurnaliștii le contactează direct de la un
eveniment politic și surse indirecte, pe care jurnaliștii le preiau de la o agenție de știri, citează alte
publicații. Dacă luăm în calcul statutul sursei, atunci acestea pot fi: instituționale (Guvernul,
Parlamentul, Primăria, Partidele politice), oficiale (liderii politici, reprezentanții formațiunilor
politice, membrii Cabinetului de miniștri, președintele, prim-ministrul, primarul general,
purtătorii de cuvânt), umane (persoane participante la evenimentele politice, martori), scrise (baze
de date, alte publicații, anunțuri, comunicate).
Putem egala unghiul de abordare cu o cale pe care junrnalistul alege să o urmeze în
descrierea unui subiect. De fapt, fiecare eveniment sau fapt de natură politică poate avea unul sau
mai multe unghiuri de abordare și rămâne la discreția jurnalistului pe care dintre acestea îl va
alege. Un factor important care influențează această decizie este politica editorială adoptată de
redacția ziarului sau a portalului.
Pentru fiecare jurnalist în parte procesul de editare a știrilor decurge în mod diferit. În linii
generale, acesta începe cu selectarea informațiilor. De multe ori jurnalistul este nevoit să renunțe
la unele informații colectate deoarece acestea nu se încadrează în șirul logic al descrietrii.
Urmează conceperea unei prime variante ale ștrii unde informația este structurată pe idei, iar ideile
capătă forma paragrafelor așezate după principiul piramidei inversate, cu informația de bază la
începutul materialului. La această etapă, jurnalistul scrie textul, îl modifică, îi adaugă sau îi scoate
anumite detalii, își poate schimba opinia în privința lead-ului, va schimba cu locurile paragrafele,
va interveni în background și la final, va crea un produs finit, cu titlu, lead, paragrafe, background
și imagine.
O știre nu poate ajunge la cititor fără să fie verificată și reverificată, fie de către editorul de
știri, fie de către corector, sau de redactorul-șef. În acest sens, știrea parcurge mai multe filtre,
obține aprobarea redactorului-șef (dacă este cazul) și poate merge într-un final spre publicare. De
obicei, ziarele angajează un corector – persoană specializată care verifică, corectează și
perfectează materialele. Rolul acestuia este esențial, deoarece el trebuie să observe micile scăpări
ale editorului, eventuale greșeli gramaticale pentru a le înlătura. Portalurile de știri nu au corectori,
astfel, responsabilitatea de a-și autoverifica știrea îi revine editorului. Ulterior, materialul ajunge
și în fața redactorului-șef, dacă este un material foarte important. În cazurile obișnuite, jurnaliștii
de la portaluri dau informația direct la publicare, unde au posibilitatea să o revadă pe site și să
intervină în cazul în care observă careva greșeli, în timp ce ziariștii, odată ce știrea a fost tipărită,
nu mai pot schimba nimic. Iată de ce în cazul ziarelor, această etapă este una cruzială, obligatorie
și minuțioasă.
Machetarea reprezintă o etapă caracteristică pentru știrile din presa scrisă. De fapt, editorul
aici nu mai are nicio implicațe, activitatea lui încheindu-se odată cu redactarea finală a știrii.
Textul își găsește locul în pagina de ziar anume datorită machetatorului care, prin intermediul
unui program specializat, organizează materialele. În cazul portalurilor de știri, jurnalistul este
implicat în toate etapele pe care le parcurge știrea, el fiind responsabil și de pregătirea pentru
publicare, previzualizarea meterialului pe site pentru a-l vedea cum arată din punct de vedere
structural, dar și al aspectului. Putem spune că jurnaliștii care activează pentru mediul online nu
se despart de știrea lor nici pentru o secundă.
Publicarea reprezintă momentul în care o știre este tipărită în ziar sau plasată pe un site
informațional. Odată publicată, aceasta devine accesibilă pentru publicul larg. Dacă în cazul
portalurilor de știri, materialul se publică printr-un simplu click, atunci, știrea politică din presa
scrisă parcurge o cale mai îndelungată până ajunge în chișcul de ziare, prin abonamente, în cutiile
poștale, iar apoi abia la cititor.
Conexiunea inversă, deși este o etapă care are loc abia după ce știrea a fost publictă,
importanța acestea nu poate fi trecută cu vederea. De menționat că fed-back-ul imediat este
caracteristic doar pentru știrile politice de pe portaluri, fapt prin care între jurnalistul care a editat
materialul și cititorul acestuia se crează un dialog indirect. Internetul permite ca publicul să
reacționeze, să își expună părerea, să scritice sau să aprecieze, să comunice și să analizeze
împreună cu alți cititor informația publicată prin intermediul comentariilor direct pe portalul de
știri. Foarte des, materialele cu tematică politică sunt fistribuite și pe rețelele de socializare, unde
utilizatorii crează dicuții întregi pe marginea subiectului abordat. Feed-back-ul este un element
semnificativ pentru jurnalist deoarece prin intermediul acestuia, el află părerea, dorința, reacția
cititorului, dar și pentru cel din urmă, care prin intermediul unui feed-back eficient și constant
evoluează de la un simplu consumator de informații, la un public participativ.

3.2. Modalități de scriere a unei știri politice de top

Nu putem spune cu singuranță că există materiale jurnalistice perfecte din toate punctele
de vedere, în special când e vorba despre o știre cu tematică politică. Uneori, jurnaliștii lucrează
mult asupra conținutului, însă structurează informația stângaci, fapt care îi afectează aspectul.
Alteori, știriștii pierd ore în șir pentru a redacta o galerie foto, însă conținutul informațional este
unul sărac, nemaivorbind despre știrile politice online care sunt publicate în cea mai mare grabă
pentru ca portalul să fie primul care a anunțat despre un subiect. Pe lângă toate acestea, există
însă câteva modalități esențiale și foarte simple, prin care jurnaliștii reușesc să ofere publicului
un produs calitativ. Aceste modalități țin de felul în care jurnalistul își organizează activitatea,
de spiritul său de inițiativă și originalitatea pe care o posedă, de viziunea, de modul în care se
documentează, selectează și verifică și de atitudinea față de ceea ce face. În baza unei analize
riguroase a portalurilor informaționale autohtone și a câtorva ediții de ziare am reușit să identific
câteva ingrediente importante pentru pregătirea unei știri politice de top:
Jurnalismul a devenit un domeniu în care concurența e la ea acasă. Zeci de publicații se
întrec în plasarea unor știri cu temtică politică pentru a reuși la timp să anunțe despre un
eveniment, un fapt, o întâmplare referitoare la actorii politici. Graba strică treaba, spune un
proverb românesc care poate fi atribuit cu ușurință în cazul dat. Jurnalistul care conștientizează
că nu este gonit de nimeni și poate zăbovi câteva minute pentru a revedea textul, a corecta
anumite gafe (care cu siguranță sunt), a găsi o imagine potrivită și a alcătui un titlu mult mai
inspirat, va avea întotdeauna succes. Niciodată nu vei fi primul, însă ai toate șansele să fii printre
puținii care vor oferi cititorilor o știre corectă. Valabil mai mult pentru portalurile online, de
multe ori jurnaliștii, anume pentru că se grăbesc, dau greșit numele politicienilor, funcțiile
acestora, denumirile de partide, datează greșit sau pur și simplu publică o informație incorectă
din cauza lipsei de timp pentru verificare.
De multe ori poți găsi una și aceeași știre, scrisă identic și publicată pe mai multe portaluri
de știri. Pentru a nu ne grăbi să acuzăm jurnaliștii de plagiat, trebuie să luam în calcul că aceștia
se inspiră foarte des din unele și aceleași surse: comunicate de presă, anunțuri de partid,
declarații ale liderilor politici etc. În asemenea cazurui, jurnalistul nu trebuie să se limiteze la o
simplă preluare a textului, care nu necesită practic nici un efort, dar va căuta să-și pună în joc
originalitatea. Una și acceași știrea poate fi publicată în zeci de moduri diferite, utilizânt
anumite procedee. Un simplu titlu incitant, face cât o știre întreagă. Ceea ce trebuie neapărat să
menționăm despre titlul unei știri politice este: să nu alegem niciodată titlul înainte de a redacta
textul chiar dacă pentru moment ne-a venit o idee aparent genială; să evităm titlurile prea lungi
sau prea scurte. În acest sens, se practică abrevierile de partid sau instituții, evitarea specificării
funcțiilor unor politicieni etc. Atunci când jurnalistul alcătuiește un titlu, acesta trebuie să țină
cont că mai are și corpul știrii pe care de asemenea trebuie să-l completeze cu informații, fapt
pentru care ar trebui să renunțe la titlurile lungi. Totodată, printr-un titlu scurt, jurnalistul riscă
să rămână în general fără atenția citiorului, ca fiind neînțeles.
Un titlu bun este un titlu inteligibil. Nu se recomandă utilizarea unor cuvinte sau fraze
ambigue, care pot fi interpretate în mai multe moduri. De asemenea, un titlul nu este cel mai
potrivit loc pentru figuri de stil, determinative sau expresii din altă limbă.
Titlul nu trebuie să trezească așteptări false. Regula numărul unu a titlurilor este ca acestea
trebuie să corespundă în totalitate textului și să nu mintă cititorul. Relația dintre titlu și text
trebuie să fie una incontestabilă. Dacă cititorul va vedea pe prima pagină din ziar că Un partid
de opoziţie a cumpărat domeniul romaniameritamaimult.ro, inspirat de sloganul PSD12 acesta
se va grăbi să citească materialul, de unde va afla că defapt este vorba despre expresia 20-20 ce
vine de la expresia folosită anul trecut de premierul Viorica Dăncilă în timp ce vorbea despre
pregătirea Campionatului European de Fotbal din 2020. Publicul va rămâne cu sentrimentul
de dezamăgire.
În bibliografia de specialitate, editorii sunt desemnați prin sintagma păzitori de porți
(gatekeepers). Aceasta înseamnă că ei controlează și regularizează fluxul de informații și de
materiaele care invadează redacția, stabilind: ce corespunde și ce nu corespunde profilului și

12
https://renasterea.ro/un-partid-de-opozitie-a-cumparat-domeniul-romaniameritamaimult-ro-inspirat-de-
sloganul-psd-mesajul-peste-care-dau-utilizatorii-pe-site-foto/
intereselor acesteia; ce elemente, din totalul celor selectate, trebuie să ocupe o poziție prioritară
și ce poate rămâne în masa globală și oarecum anonimă a celorlalte știri și articole. Jurnaliștii
ar trebui să dea prioritate evenimentelor cu adevărat importante, ce vizează interesul public,
îndepărtându-se de subiectele scandaloase, șocante sau tot felul de zvonuri. Din păcate,
portalurile online sunt invadate de știri politice în care se relatează despre un scandal izbucnit
pe Facebook între doi lideri politici, ce costume și ce cravate poartă membrii Cabinetului de
miniștri, cu cine a luat masa președintele Parlamentului etc. În acest sens, jurnalistul trebuie să-
și amintească de fiecare dată că o știre are anumite exigență, care îi oferă această calitate:
obiectivitatea, acuratețea proximitatea, interesul public, actualitatea, noutatea, incredibilul, etc.
Știrile politice pot fi mai mult speculative decât faptice, pot necesita citirea între rânduri.
Subiectele politice creează multe controverse; în acest caz, trebuie prezentate nu numai toate
aspectele unui eveniment, ci și întregul spectru al punctelor de vedere aparținând celor
implicați. Mai ales atunci când mijlocul de informare pretinde independența, imparțialitatea sa
ori își atribuie rolul de serviciu public. În această ordine de idei, trebuie să ne amintim de surse
și importanța colosală pe care acestea o au. Cel mai reușit mijloc princ are redai credibilitate și
veridicitate unei știri este confirmarea acestea de către o sursă oficială sau insituțională.
Jurnalistul trebuie să tindă spre a-și face niște surse permanente de la care va putea obține o
informație, astfel încât, după mai mult timp de activitate în domeniu, sursele vor ajunge să-l
contacteze individual pentru a-i oferi niște detalii semnificative.
Jurnalistul scrie o știre nu pentru sine și nici pentru cei despre care șcrie (politicieni,
concurenți electorali, miniștri). El o face pentru public și prin urmare își va direcționa efortul
spre conceperea unui material coalitativ: maximal informativ, care îi va răspunde la cât mai
multe întrebări, pe lângă cele șase întrebări clasice (Cine? Ce? Unde? Când? Cum? De ce?),
plăcut la aspect, bine structurat și cu un limbaj clar, concis și inteligibil. Este foarte important
ca jurnalistul să-și formeze deprinderea de a da informația sub forma unor idei succinte
structurate în funcție de importanța mesajului predestinat pentru cititor. Dacă n-ai reuşit să
prinzi cititorul cu prima frază, poţi să consideri că ai scris degeaba tot textul. Primele 30 de
cuvinte sunt vitale pentru a câştiga atenţia celui care citeşte. Tehnica piramidei răsturnate
constă în prezentarea celor mai importante informaţii în chiar introducerea ştirii, după care
urmează date explicative, complementare, de context şi alte detalii. Redactarea ştirii sub forma
piramidei răsturnate este o soluţie adecvată cititorului modern, mereu sub presiunea timpului,
care vrea să afle repede ce s-a întâmplat şi după aceea, dacă mai are timp, să afle de ce şi cum
s-a întâmplat.
 E greu de identificat un element care afectează mai rău calitatea unei știri decât greșelile
de stil și cele gramaticale, care pur și simplu împiedică parcurgerea textului și crează impresia
că materialul aparținei unui amator și nicidecum unui specialist în domeniu. Chiar dacă
jurnalistul a obținut niște declarații în exclusivitate, sau a participat la un eveniment cu public
limitat, prețul informației scade din moment ce aceasta îmbracă forma unui text stâlcit, lipsit de
semne de punctuație, greșeli gramaticale, repetinții în exces și o topică dezordonată. Textul
jurnalistic, fie că acesta se publică sau se tipărește, trebuie să fie unul impecabil.

3.3. Știrea politică online și cea din presa scrisă între concurență și alternativă
Pe lângă faptul că presa scrisă și cea online reprezintă două mijloace de informare în masă
extrem de importante, nu putem să omitem concurența dintre acestea. Probabil această
concurență s-a născut imediat după ce știrile s-au transferat și pe Internet și au evoluat de la
jurnalism amatoricesc la jurnalism de calitate, care poate mediatiza simultan zeci de
evenimente, într-o manieră similară cu cea pe care o adoptă ziariștii. Întrebarea, totuși, rămâne
a fi actuală? Pot știrile politice online să concureze la toate capitolele cu cele din presa scrisă