APA ÎN ORGANISM

Șef de Lucrări Dr. Antoaneta Pungă

1
Distribuția apei în organism

2
 % apă în organism

Se definește prototipul organismului unui bărbat adult:

• 70 kg masă corporală, 60% apă (42l)
• Procentul variază în funcție de:
• Sex (mai puțin la femei)
• Vârstă (scade cu înaintarea în vârstă)
• Masă și compoziție corporală
• Sănătate

3
 % apă în țesut

În cadrul organismului procentul de apă variază în funcție de

țesut, dar și în funcție de organ.

Glandular Muscular Osos Adipos Dentina

90% 75% 22% 15% 1%

Creier Piele Sânge Inimă Plămâni Ficat Splină Rinichi Intestin

75% 72% 83% 79% 79% 68% 76% 83% 75%

4
 Compartimente hidrice

• Apa este distribuită în compartimente hidrice

În raport cu celulele se distribuie în :
• Compartimentul Lichidian Intracelular (40%) și
• Compartimentul Lichidian Extracelular (20%)

• Acestea diferă atât cantitativ, cât și calitativ (compoziția

în ioni, proteine etc.)

5
 Compartimentul Lichidian
Intracelular

• Este numit și Lichid Intracelular (LIC)

• Reprezintă 40% din masa corporală, în cazul prototipului

este egal cu 28l

• Reprezintă însumarea volumelor tuturor celulelor, ceea ce

îl face aproape imposibil de măsurat în mod direct

6
 Lichidul Intracelular
• Solventul este apa, iar solvitul sunt ionii și macromoleculele

• Apa se află în două forme:

• Apă legată – mai puțin mobilă datorită relației dintre
polaritatea apei și sarcina anumitor macromolecule,
respectiv organite.

• Apă liberă – ce nu se află sub nicio formă de constrângere.

7
 Compartimentul Lichidian
Extracelular
• Mai este numit Lichid Extracelular

• De această dată reprezintă numai 20%, 14l

• La rândul său este format din mai multe compartimente:
• Lichidul Plasmatic – 5%
• Lichidul Interstițial – 14%
• Lichidul Transcelular – 1%

8
 Lichidul Plasmatic

• Este cuprins în interiorul rețelei vasculare inimă-vase de

sânge

• Formează sângele, alături de componenta celulară

• Sângele este format din :

• 55% plasmă și
• 45% celule (hematocrit)

9
 Lichidul Interstițial

• Este separat de lichidul intravascular

• Se află în contact cu majoritatea celulelor din corp

• Apa circulă cu ușurință în majoritatea compartimentului,

cu excepția anumitor tipuri de ț. conjunctiv (oase,
tendoane etc.)

10
 Lichidul Transcelular
• Este delimitat în totalitate de țesut epitelial

• Umple numeroase cavități din corp (umoarea apoasă în ochi,

lichidul cefalo-rahidian în SNC, lichid sinovial în articulații,
lichid pleural în cavitatea pleurală

• Se deosebește prin compoziția și concentrația de ioni și

macromolecule

11
 Determinarea volumelor
•  Se calculează utilizând principiul diluției
• Fie volumul de soluție introdusă cu marker la concentrația .
• După omogenizare se analizează o mostră, concentrația
volumului de calculat este
• Datorită egalității masei de marker se stabilește relația:

12
 Proprietățile substanței marker
• În raport cu organismul:
• Netoxică
• Inertă metabolic
• În raport cu celelalte componente ale soluției:
• Nu afectează presiunea osmotică
• Nu se fixează pe componente
• În raport cu compartimentul de măsurat:
• Să nu îl părăsească
• Să se omogenizeze rapid
• Markerul în sine trebuie totodată să fie dozabil
13
 Markeri utilizați
Volum Indicator
Apă totală 3H2O (T2O), 2H2O (D2O), antipirină
L. Extracelular 22Na, tiocianat, inulină
L. Intracelular Calculat ca apă totală – LEC
Volumul Plasmatic 125I-albumină, Albastru Evans (T-1824)
Eritrocite marcate cu 51Cr, sau calculat ca volum
Volumul sangvin
plasmatic/(1-hematocrit)
L. Interstițial Egal cu LEC – Volum Plasmatic

14
15
 Electroliți
• Diferă de la un compartiment la altul, iar această
diferență este reprezentativă pentru rolul lor
• Concentrațiile ionilor sunt redate, în general, utilizând
mEq/l pentru a ilustra contribuția către concentrația
osmotică.
Electrolit Plasmă Interstițiu Intracelular
Na+ 140 140 15
K+ 5 5 120
Ca2+ 5 2,5 0
Mg2+ 2 1 40
Cl- 105 105 5
HCO3- 20 25 15
Proteine 7g/l 1g/dl 30g/dl
Glucoză 100mg/dl 100mg/dl 0
16
 Sodiul (Na+)

• Contribuie cel mai mult din punct de vedere al

concentrației osmotice a LEC

• Este implicat în excitabilitatea celulară, având rol în

depolarizarea membranei

17
 Potasiul (K+)

• Este cationul principal al lichidului intracelular (LIC)

• Rolul său este în repolarizarea membranei celulare

18
 Calciul (Ca2+)
• Este în general regăsit extracelular
• Are roluri numeroase:
• Osificare, rezultă oase mai dense, rezistente – formează
rețeaua cristalină de hidroxiapatită Ca10(PO43-)6(OH)2
• Modularea contracției musculare
• Este cationul principal al contracției miocardului –
prelungește potențialul de acțiune
• Concentrații intracelulare crescute duc la stres oxidativ,
chiar apoptoză

19
 Magneziul (Mg2+)
• Este un nutriment esențial
• ATP-ul este activ numai în prezența Mg2+
• Peste 300 de enzime necesită prezența magneziului
• Sinteza și utilizarea ATP
• Sinteza ADN, ARN
• Este implicat și în semnalizarea celulară
• Membrana celulară este impermeabilă pentru Mg2+

20
 Clorul (Cl-)
• Este principalul anion extracelular

• Alături de Na+ este implicat în transportul renal –

menține sarcina neutră

• La nivel digestiv:
• Formează HCl
• Activează amilaza salivară

21
 Bicarbonatul (IUPAC: Hidrogen
carbonat, HCO3-)
• Rezultă în urma disocierii H2CO3
• Este prezent în toate compartimentele

• Acționează ca tampon în cazul pH-ului alături de H2O și CO2

• Barieră împotriva alcalozei și acidozei

22
Echilibrul hidric

23
 Caracteristici generale

• Este o componentă a homeostaziei

• Menținerea volumelor de apă în parametri normali

• Apa provine din două surse:
• Endogen – (200 ml) ca produs al altor reacții
• Exogen – (2100 ml) în urma ingestiei de apă sau
alimente ce conțin apă

24
 Pierderea de apă
• Pentru a menține echilibrul aportul = pierderi
• Fiziologic, pierderile variază în funcție de temperatură
sau efort

Temperatura
  Normal Efort
ridicată
Piele 350 350 350
Insensibil
Respirație 350 650 250
Transpirație 100 5000 1400
Fecale 100 100 100
Urină 1400 500 1200
Total 2300 6600 3300
25
 Pierderi insensibile de apă

Transpirația insensibilă
• Evaporarea la nivelul pielii a apei ce difuzează prin epiteliu
• Rămâne în general constantă
Respirația insensibilă
• Evaporare la nivelul arborelui respirator
• Crește cu frecvența respiratorie, dar scade la temperatura
ridicată

26
• Transpirația
• Pierderi prin glande sudoripare
• Variază în funcție de necesitatea de termoliză
• Se pierd electroliți (NaCl), uree, acid lactic
• Fecalele
• Apa rămasă în urma reabsorbției
• Fiziologic este constantă

• Urina
• Produsul sistemului excretor (se formează la nivel renal)
• Variază în funcție de restul necesar de eliminat
27
 Reglarea echilibrului hidric

• Reprezintă mecanismul fiziologic utilizat de organism

pentru a îndeplini cerințele echilibrului hidric

• Este format din mai multe componente

• Receptori
• Căi (nervoase sau endocrine)
• Acțiune

28
 Osmoreceptori
• La nivelul regiunii antero-ventrale a ventriculului 3 (AV3V)
• Aparțin organelor circumventriculare (le lipsește bariera
hemato-encefalică). Acestea formează regiunea AV3V:
• Organul vascular al laminei terminale (OVLT)
• Organul subfornical (OSF)
• Acestea două au legături strânse cu nuleul preoptic median
• Sunt sensibili la o modificare de numai 1% în tonicitate
• Acționează pe cale endocrină

29
 Baroreceptori

• Sunt de două tipuri:

• De presiune joasă – în atriul drept și în venele mari
• De presiune înaltă – în sinusul carotidian și arcul aortic
• Sunt mai puțin sensibili decât osmoreceptorii, necesită o
modificare de aproximativ 10% a volumului
• Acționeză pe cale nervoasă

30
 Feed-back

• Feed-back-ul se petrece atunci când două componente ale

unui sistem acționează unul asupra celuilalt.
• Având în vedere efectul său, se clasifică în două tipuri:
• Feed-back pozitiv (oxitocina)
• Feed-back negativ

31
 Stimuli și efecte
Stimul Tip ADH (AVP) Sete apă/ sare Aldosteron

Hiper + +
Osmolaritate
Hipo – +

Hiper –
Volemie
Hipo + + +

Angiotensina II Crescută + + +

Uscăciunea
Stres, mucoasei Durere, Anxietate,
Stimulează
Barbiturice bucale, ACTH
Hipotensiune
Altul
Umidificare
mucoasei,
Inhibă Alcoolul Prostaglandine
Distensia
gastrică 32
 ADH

• Hormonul antidiuretic, numit și vasopresină

• Datorită conținutului de arginină se numește și Arginin-
Vasopresină
• Este un hormon neurohipofizal
Receptor Sistemul semnalizare Locația receptorului Acțiune
intracelulară
AVPR1A Fosfatidilinozitol/ Ficat, Rinichi, Creier, Vasoconstricție
Ca2+ Vascularizația perif.
AVPR1B Fosfatidilinozitol/ Glanda pituitară, Eliberarea de
Ca2+ Creier ACTH
AVPR2 Adenilat ciclază/ Rinichi Antidiureză
cAMP

33
 AVPR2 (V2)
• Aparține familiei de receptori cuplați cu proteina G

• Activitatea este mediată de GS, care stimulează Adenilat

ciclaza

• Sunt prezenți la nivelul tuburilor renale

34
 Efectele ADH
• Crește reabsorbția de apă la nivelul tuburilor contorte și
colectoare (crește numărul de acvaporine-2)

• Crește permeabilitatea pentru uree în porțiunea

medulară a tuburilor colectoare

• Creșterea absorbției de Na+ la nivelul ansei ascendente a

lui Henle

35
36
 Mecanisme de reglare a excreției renale de apă
– sinteza de ADH (hormon antidiuretic sau arginin-vasopresina, AVP)

Creşte osmolalitatea plasmatică

(cu 1-2%) Scade volumul plasmatic
Scade tensiunea arterială (cu 10-
15%)

Stimulaţi osmoreceptori hipotalamici, care transmit semnale de

stimulare a sintezei de ADH în hipotalamus (nucleii supraoptic și
paraventricular)
Stimulaţi baroreceptorii
cardiopulmonari și arteriali

Stimulată eliberarea de ADH de la nivelul

hipofizei posterioare (la acest nivel este depozitat
ADH sintetizat de hipotalamus)

ADH acționează pe receptorii V2 de la nivelul tubilor renali colectori, stimulând

inserţia aquaporinelor în membranele celulare tubulare și deci creșterea
reabsorbției de apă.

Scade osmolalitatea plasmatică

37
 Setea

• Apare ca urmare a stimulării centrilor setei

• Centrii setei sunt:
• AV3V
• OVLT

38
 Sistemul
Renină-Angiotensină-Aldosteron
• Rinichii secretă renina (angiotensinogenază)
• Stimuli: hipotensiunea, scăderea transportului Na+ și Cl-
• Reacționează asupra angiotenogenului (453 aa)
• O α-2-globulină sintetizată de ficat
• În urma clivării rezultă Angiotensina I (decapeptid)
• Enzima de Conversie a A., transformă AI în AII
(octapeptid)
• AII stimulează gl suprarenală ce va elibera Aldosteron

39
40
 Aldosteron

• Acționează la nivelul tubului distal și colector activând

pompa de Na+/K+, duce la deficit de Na+ și surplus de K+
• Gradientul de Na+ determină absorbția, iar cel de K+ excreția

• Cl- este reabsorbit alături de Na+

• Stimulează schimbul H+/K+ la nivelul celulelor intercalare

41
 Peptidul Natriuretic Atrial (PNA)
• Hormon peptidic vasodilatator secretat de celulele
miocardice ale atriului drept

• Are efect exact invers aldosteronului

• Natriureză
• Stimuleaza filtrarea glomerulară,
• Stimuleaza diureza
• Scade volemia
• Scade tensiunea arterială

42
TULBURĂRILE ECHILIBRULUI HIDRIC

• Deshidratări

• Hiperhidratări

43
 PATOLOGIE
• Deshidratarea
• Deshidratarea este un termen care reprezinta simpla
pierdere de apa și/sau pierdere de Na

• Atât pierderea de apa cât și cea de Na sunt asociate cu o

scadere a volumului LEC, care este determinata de
cantitatea de Na în organism și nu de concentrația Na în
plasma.

44
 Deshidratarea izotonă

• Cauze :hemoragia, exsudarea plasmei prin pielea arsă

(plasmoragie) și pierderi de lichide gastro-intestinale (de
exemplu vărsături, diaree).

• Inițial, lichidul se pierde din plasmă și apoi este completat

din spațiul interstițial.

45
 Deshidratare hiperosmotică

• Cauze: deficitele de apă → consumul ↓, diabetul insipid,

DZ, febra (prin evaporare excesivă de sudorație - sudoarea
este hipotonă).

• Inițial, se pierde apa din plasmă, care devine

hiperosmotică, provocând migrarea de fluid din lichidul
interstițial în plasmă.

• În final, atât LEC cât și LIC sunt ↓, iar osmolaritatea ↑

46
 Deshidratare hipoosmotică

• Cauze :pierderea NaCl la nivel renal din cauza

insuficienței suprarenalei (de exemplu hipocorticismul
primar - boala Addison).

47
 Hiperhidratarea izotonă

• administrarea orală sau parenterală a unui volum mare de

NaCl izoton.

• expansiunea globală a LEC fără nici o schimbare în

osmolaritatea compartimentelor LEC și LIC.

48
 Hiperhidratarea hipertonă

• Perfuzia intravenoasă a unei soluții saline hipertone conduce la o

creștere a osmolarității plasmatice.

• ↑ osmolarității plasmatice face ca apa să treacă de la interstițiu în

plasmă, astfel crescând inițial volumul plasmatic.

• ↑ în osmolaritate a LEC cauzează trecerea apei din LIC → ↓volumul

LIC și ↑volumul de LEC.

49
 Hiperhidratare hipotonă
• Ingestia unui volum mare de apă și retenție renală a apei
din cauza sd de secreție inadecvată de ADH

• Inițial, apa intră în plasmă, ↓ osmolalitatea plasmei și

apa trece în spațiul interstițial si ↓ osmolalitatea
fluidului interstițial.

• In final, LEC și LIC sunt ↑ și osmolalitatea ↓

50
 Patologie
• Deshidratare
• Izotonă – hemoragii, arsuri, diaree, vărsături
• Hipertonă – inițial LEC: deficit de apă, diabet, transpirație
• Hipotonă – pierderi NaCl, ex. boala Addison

• Hiperhidratare
• Izotonă – hidratare excesivă cu soluție salină
• Hipertonă – administrare de soluții hipertone
• Hipotonă – ingestie de apă, sindrom de secreție inadecvată de ADH

51
 Edemul (I)
• Prezența unui exces de lichid într-un compartiment
(intra- sau extracelular)

• Orice duce la deplasarea punctului izosfigmic către

capătul venos

• Edem intracelular:
• Flux sanguin scăzut
• Deprimarea unei pompe (ex. Na+/K+)
• Inflamația

52
 Edemul (II)
•   extracelular:
Edem
• crescută – Insuficiență renală, Scăderea întoarcerii venoase

• scăzută – Proteinurie: arsuri, sindrom nefrotic, ciroză

• Creșterea permeabilității capilare – Inflamații, toxine, infecții

• Blocajul drenajului limfatic

53
 Factori antiedem
•  Absorbția limfatică a excesului de lichid

• Fluxul poate crește de până la 50 de ori – menține

• „Spălarea” proteinelor, deci scăderea

54
VĂ MULŢUMESC !

55