Cele mai importante inventii romanesti

Alexandru Safta | 07.08.2009 | ● Vizualizări: 104164

Cele mai importante inventii romanesti inventii romanesti, inventatori romani,
inventica, stiinta, topul inventiilor romanesti + zoom
Galerie foto (11)

Ne folosim in fiecare zi de o suma de obiecte si accesorii, menite sa ne mijloceasca indeplinirea

unor scopuri si sa ne faca existenta mai usoara. Pe altele le folosim mai rar, fara a le fi insa mai
putin tributari, in timp ce unele ne salveaza de-a dreptul viata. In foarte putine cazuri, devenim
curiosi referitor la originile lor, la cum, cand si cine le-a creat. Prea rar ne intrebam ce anume din
toate lucrurile pe care le intrebuintam au ca sursa un izvor autohton, in mintile creatoare si in
mainile dibace ale conationalilor nostri. Probabil dintr-o convingere defetista ca romanii nu au
descoperit niciodata nimic important. Ei bine, lucrurile sunt departe de a sta astfel si nu numai ca
inventii romanesti importante exista, insa eventuala lor absenta ar fi dat o fata destul de diferita
omenirii, nu intr-un sens benefic.

10. Diorama – Grigore Antipa

Diorama este o reprezentare spatiala a unei portiuni de peisaj, in care se expun, in muzee,
animale impaiate, manechine si diverse alte obiecte asemanatoare, in scopul infatisarii unui
ecosistem si crearii impresiei unui peisaj real. Primul care s-a gandit la aceasta forma de
incadrare a naturii in peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog
si profesor universitar romana. El este intemeietorul Muzeului National de Istorie Naturala
din Bucuresti, care ii poarta numele si care, pornind de la reorganizarea sa, in 1907, prezinta
pentru prima oara dioramele biologice.
Ai dat vreodata like sau share pe retelele sociale unor postari critice la adresa unui politician?
Da
Nu
Sunt de acord cu Politica de confidențialitate.

Acestea au reprezentat o noua etapa in evolutia si organizarea muzeelor de istorie naturala.

Primele diorame prezentau viata de pe piscurile muntilor Carpati, din regiunea colinelor, din
Baragan, precum si din zona inundabila a Deltei Dunarii. De asemenea, in Muzeul de Istorie
Naturala exista si numeroase diorame care infatiseaza fauna din regiunile de tundra, prerie,
savana sau din desertul Sahara. Datorita deosebitei prezentari, numeroase muzee europene si
americane au solicitat sprijinul savantului roman pentru organizarea colectiilor lor
muzeistice.

9. Tunul Basilic – Orban

Caderea Constantinopolului reprezinta numele sub care este cunoscuta cucerirea capitalei
Imperiului Bizantin de fortele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, in
data de 29 mai 1453. Armata bizantina numara aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau
mercenari straini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai
puternice aflate in existeta pana atunci. Otomanii aveau o armata uriasa, de aproximativ 80.000 –
100.000 de oameni, dar sabiile si sagetile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate
bizantina. Ca atare, otomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine
controversata inca, dar despre a carui nationalitate romana exista destule probe.
Acesta era specialist in construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate in
tehnica de lupta. Urban a constuit in premiera un tun enorm, botezat “tunul Basilic”,
masurand peste opt metri lungime si circa 75 centimetri diametru, care era capabil sa
lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanta de aproape doi kilometri. Tunul lui Urban
nu avea precizie, incarcarea sa dura trei ore, ghiulele erau putine si arma s-a prabusit sub reculul
propriu dupa numai sase saptamani. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul
tunurilor perfectionate, de mare putere, proiectate ulterior, lansad pana astazi mostenirea
principiului sau de functionare.

8. Cibernetica – Stefan Odobleja

Cibernetica este teoria controlului prin retroactiune. Termenul s-a raspandit mai ales in legatura
cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupa de modul in care un
sistem (digital, mecanic, biologic) prelucreaza informatiile si reactioneaza la acestea; tot
cibernetica se intereseaza de modul in care sistemele se modifica sau permit modificari pentru a-
si optimiza actiunile. Medicul Stefan Odobleja, creatorul psihociberneticii si parintele
ciberneticii generalizate, publica in 1929 studiul “Metoda de transonanta toracica” in care
enunta pentru prima oara legea reversibilitatii.
Odata cu participarea la la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937),
anunta aparitia operei sale capitale “Psihologia consonatista”, lucrare prin care face publica
prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si demonstreaza caracterul multi si
interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observatii, intuitie si ratiune, creat
de Odobleja in 1938 - 1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu in literatura americana si apoi in
cea europeana, a fost utilizat si aplicat intr-o varietate de domenii. Incepand din anul 1972,
Stefan Odobleja si-a studiile teoriei conform careia originea ciberneticii se afla in psihologie.

7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen

O pila electrica, de productie romaneasca, furnizeaza energie de 56 de ani, fara
intrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de stiinta, inginer, fizician si
inventator a declarat, cu o jumatate de secol in urma, ca ea va functiona vesnic. In Muzeul
National Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti exista un obiect de patrimoniu care sta intr-un
seif metalic blindat, chiar in biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrica
cu temperatura uniforma", cunoscuta sub numele de "Pila lui Karpen", realizata in 1950.
Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adica un dispozitiv care genereaza energie la
nesfarsit fara interventie din exterior.
Desi ar fi trebuit sa se opreasca de multe decenii, "Pila lui Karpen" se incapataneaza sa
functioneze, asa cum a prevazut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost
visul de secole al omenirii. Un aparat care sa se miste la nesfarsit, fara sa primeasca impulsuri
exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizatiei actuale. In epoca moderna insa,
acest vis a fost abandonat pe considerentul ca ar fi o utopie. Cei ce au continuat totusi sa caute
solutia, au fost marginalizati, lumea oamenilor de stiinta considerandu-i nebuni. Perpetuum
mobile nu poate exista. Cu toate acestea, un fizician roman s-a incapatanat sa-l construiasca. Si
se pare ca a reusit. Nicolae Vasilescu-Karpen a inceput sa lucreze la teoria unei pile electrice
care sa genereze energie la nesfarsit inca inainte de Primul Razboi Mondial. "Pila" a fost
brevetata in 1922. Era vorba, in fapt, despre doua pile electrice legate in serie, care pun in
miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la randul sau, misca o paleta conectata la un
intrerupator. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumatate
de rotatie sa-l inchida. Timpul de rotatie a elicei era calculat in asa fel incat pilele sa aiba timp de
reincarcare, respectiv pentru refacerea polaritatii in perioada cat circuitul este deschis. O astfel
de pila de proportii ar putea alimenta o nava spatiala.

6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

Daca la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, multi entuziasti ai aviatiei erau preocupati de
constructia avioanelor si de pilotarea acestora, un tanar pe nume Anastase Dragomir si-a
concentrat atentia pe siguranta aparatelor de zbor si mai ales a pasagerilor de la bordul
lor. Anastase Dragomir era pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, de problemele
aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat
propriul sau sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente. La 3 noiembrie
1928, a inregistrat, in Franta, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des
parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” si a obtinut Brevetul nr. 678566 din
2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabila”.
Aceasta inventie era “un nou sistem de parasutare din aparatele de locomotie aeriana, fiecare
pasager avand o parasuta proprie care permite, in momentul critic, eliberarea acestui ansamblu
de avion, astfel incat parasuta, impreuna cu pasagerul insalat pe scaun, sa treaca printr-o
deschizatura a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celula-parasuta sa aiba mai
multe comenzi, menvrabile de catre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obtinut un nou brevet,
romanesc, cu nr. 40658, pentru “celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb
de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o
alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine
catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea
roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a
scaunul ejectabil.

5. Stiloul – Petrache Poenaru

In anul 1821, braileanul Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului Romaniei moderne,
inginer, matematician, inventator si membru titular al Academiei Romane din 1870, a fost
secretarul lui Tudor Vladimirescu in timpul revolutiei. Aceasta era o functie publica,
activitatea lui fiind legata de pana si calimara. Poate ca si de aici i-a venit ideea conceperii
primului stilou din lume. Desi dupa infrangerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vanati si
decapitati, Petrache Poenaru scapa, iar in 1826 primeste o bursa franceza si isi completeaza
studiile la Ecole Polytechnique din Paris.

In 1827, la data de 25 mai, obtine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sans fin,
qui s'alimente elle-même avec de l'encre" (condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se el
insusi cu cerneala). Aceasta inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris,
contribuind la crearea unui obiect folosit si in prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor
al lui Poenaru elimina zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea
solutii pentru imbunatatirea partilor componente spre a asigura un debit constant de cerneala,
precum si posibilitatea inlocuirii unor piese.

4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al
scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, a desfasurat o bogata activitate de
cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea antiholerica. Pe baza cercetarilor desfasurate in
aceasta directie, medicul a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita “Metoda
Cantacuzino”, folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera. Implicandu-se
in studiul holerei, tifosului exantematic si tuberculozei, aduce contributii remarcabile. A creat
notiunea de imunitate prin contact.
In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase,
cunoscuta in stiinta ca „Marea experienta romaneasca", care a salvat multe mii de vieti, si a
initiat masurile de combatere a epidemiei de holera. In primul Razboi Mondial, in calitate de
conducator al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii
de tifos exantematic. Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale,
sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de scarlatina, studii cu renume mondial
asupra holerei si vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza
vaccinul antitific.

3. Gerovital – Ana Aslan

Medic roman specialist in gerontologie, academician din 1974 si director al Institutului National
de Geriatrie si Gerontologie, Ana Aslan a evidentiat importanta procainei in ameliorarea
tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub
numele de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat in anul 1952 si
brevetat in peste 30 de tari. In acelasi an ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr.
Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta
clinica si cercetare.
„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra imbatranirii au convins
inca de la inceput, aducand institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet,
Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele
produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgand, pentru o afectiune a coloanei
vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.

2. Avionul cu Reactie – Henri Coanda

In Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a gazduit cea de-a doua editie a
Expozitiei Internationale de Aeronautica. Au fost expuse cele mai noi piese de aviatie. Cea
mai interesanta masinarie, care a atras atentia multora, a fost un avion rosu, fara elice, pe a
carui placuta metalica din scria: COANDA-1910. Acest avion trezit interesul atentia
oamenilor nu numai pentru ca nu avea elice, ci si pentru ca era total diferit fata de ceea ce
numeau ei pana atunci "avion". Masinaria avea doua aripi duble si un singur loc, o
anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg si o forta a propulsiei de 220
kg. Cea mai interesanta parte din avionul lui Coanda era sistemul de propulsie,o adevarata
revolutie in constructia de motoare de avioane, care avea sa constituie solutia viitorului.
Motorul cu reactie, inventat si construit pentru prima oara de catre Henri Coanda era compus
dintr-un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apa si dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotatii
pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tija care rotea multiplicatorul de rotatii; miscarea
era transmisa compresorului care castiga o rotatie de 4000 de rotatii pe minut. Forta de propulsie
era de 220 kgf, mult mai mare decat daca motorul-piston era conectat la o elice. Multi vizitatori
ai expozitiei au fost suspiciosi privind decolarea avionului, pana la o demonstratie
accidentala a lui Coanda, cand, dorind doar sa verifice motorul, avionul a inceput sa merga
din ce in ce mai repede, pana si-a luat zborul. Impresionat de flacarile produse de motor si
ingrijorat de faptul ca nu mai pilotase un avion pana atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut
controlul masinariei, care a pierdut din inaltime si viteza pana cand a aterizat fortat. Aceasta
incercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reactie. Astfel, cu 30 de ani
inainte de Heinkel, Campini si Whittle, Coanda a construit si a zburat cu primul avion cu reactie.

1. Injectia cu insulina – Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universitatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti,
este cel care a descoperit pentru prima oara, in 1921, insulina, hormonul secretat de
pancreas, care regleaza metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor si mineralelor din
organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienta acestei substante in reducerea
hiperglicemiei si care a folosit insulina in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane
de vieti.
Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si
Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei
30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri
canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor
acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni
inainte, Paulescu publicase intr-o revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub
titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise
insulina, ci pancreina. In 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane
ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.

Facts: Alte inventii romanesti importante

 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului
 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi
 1886 - Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie
 1895 - D. Hurmuzescu - descopera electroscopul
 1904 - Emil Racovita - fondatorul biospeologiei
 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I”
acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate
aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie)
 1906 - A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adanci
 1910 - Tache Brumarescu - masina de taiat sulf
 1918 - Gogu Constantinescu - intemeiaza o noua stiinta: sonicitatea
  1920 - Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamant - Luna, folosite la
pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a
fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a
dus primul om pe Luna
 1921 - Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma “picaturii
de apa”)
 1962 - Ion Agarbiceanu - primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie

TOP 10 inventatori ucisi de propriile inventii

TOP 10 inventatori ucisi de propriile inventii no tags + zoom

Galerie foto (10)

Introducerea de fata ar putea fi cuprinsa in doar cateva cuvinte, rostite de catre Otto Lilienthal pe
patul de moarte: “Mici sacrificii trebuie facute”. Cei 10 savanti, inventatori sau temerari din lista
care urmeaza, fac parte din categoria oamenilor a caror curiozitate si pofta de cunoastere a primat
chiar si inaintea propriei sigurante. Ignorand pericolele, acestia au rascolit prin colturile tainice
ale stiintei, manati de o curiozitate nestapanita. Rezultatul? Noi, cei din secolul XXI ne bucuram
de inventiile lor, insa acesti aventurieri din vremurile trecute au platit Stiintei tributuri fara de
pret: sanatatea sau propria viata.

10. Galileo Galilei (1564 – 1642)

Galileo si-a dedicat o mare parte a vietii studierii astrelor si dezvoltarii instrumentelor
menite sa faciliteze observatiile astronomice. Dincolo de descoperirile sale, revolutionare la
acea vreme, acesta a platit si un tribut personal: pierderea vederii. Galileo era fascinat in mod
special de Soare, prin urmare, isi petrecea o mare parte din timp facand observatii asupra
astrului. In ultimii ani de viata, savantul era aproape orb ca urmare a deteriorii grave a retinelor,
cauzata de observatiile sale indelungate.

9. Sir Humphrey Davy (1778 – 1829)

Sir Humphrey Davy, ingeniosul chimist si inventator britanic si-a inceput cu stangul cariera
stiintifica. In perioada in care era doar un ucenic, a fost concediat din cauza ca provoca prea
multe explozii. Dupa ce s-a specializat in chimie, si-a format straniul obicei de a inhala diversele
gaze cu care avea de-a face. Din fericire, acest lucru a dus la descoperirea proprietatilor
anestezice ale oxidului de azot. Insa, din nefericire pentru el, acelasi obicei a fost pe punctul de
a-l ucide in repetate randuri. Frecventele otraviri ale organismului l-au lasat invalid pentru
ultimele doua decade ale vietii sale. Chiar si in acest timp, a reusit “performanta” de a-si pierde
complet vederea in timpul unei expozii din laborator.
8. William Bullock (1813 – 1867)

Bullock a fost un inginer american, a carui inventie din 1863 a revolutionat industria
tiparitului: o presa mai eficienta si mai rapida. Creatia sa a fost in final si cea care i-a adus
moartea. In timp ce lucra la reparatiile unei prese, acesta si-a prins piciorul in rotile masinariei.
Desi a reusit sa evadeze din stramtoare, in cateva zile o cangrena i-a cuprins piciorul, iar Bullock
a murit in timpul operatiei de amputare a piciorului.

7. J. G. Parry-Thomas (1884 – 1927)

John Godfrey Parry-Thomas, pilot de curse si un inginer pasionat de motoare, avea un vis: sa
doboare recordul de viteza stabilit de un alt concurent, Malcom Campbel. Pentru a face asta
trebuia sa creeze o masina mai rapida. Viitoarea lui inventie a fost un vehicul prototip numit
Babs, caruia ii operase mai multe modificari, printre care si lanturi expuse care legau rotile de
motor. In data de 24 aprilie 1926, Parry-Thomas a doborat recordul mondial existent la acea
vreme, atingand viteza de 270 de kilometri pe ora. Dupa numai un an, Malcom Campbell a
stabilit un nou record mondial. Acest lucru nu a facut decat sa-l ambitioneze pe Parry-Thomas,
care a facut noi imbunatatiri. De data aceasta insa, ambitia sa avea sa-i fie fatala. In timpul
cursei, unul dintre lanturi s-a desprins si a ricosat in gatul pilotului, decapitandu-l partial.
Parry-Thomas a murit pe loc.

6. Jean-Francois De Rozier (1754 – 1785)

Jean-Francois, profesor de fizica si de chimie, a fost martor in 1783 la primul zbor al unui
balon, eveniment care a nascut in el pasiunea pentru zbor. Dupa ce a asistat la ridicarea unui
balon avand succesiv la bord, o oaie, o gaina si o rata, acesta a prins curaj si a realizat primul
zbor controlat de un om. Fara a se opri acolo, De Rozier a planificat trecerea Canalului
Manecii, din Franta catre Anglia. Acesta avea sa fie ultimul lui zbor. Dupa ce s-a ridicat la o
inaltime de 450 de metri, balonul s-a dezumflat, cauzand caderea lui si inevitabil, moartea
pasagerului. Logodnica lui De Rozier s-a sinucis 9 zile mai tarziu.
CITESTE CONTINUAREA TOPULUI IN PAGINA 2

5. Alexander Bogdanov (1873 – 1928)

Fizician, filozof, economist, scriitor SF si revolutionar, Alexander Bogdanov (foto, stanga) si-a
inceput experimentele de transfuzie sangvina in 1924, aflat probabil, dupa cum se banuia, in
cautarea izvorului tineretii eterne. Dupa 11 transfuzii pe care le-a efectuat asupra sa, acesta a
declarat ca a stopat procesul alopeciei si si-a imbunatatit vederea. Din pacate pentru excentricul
savant rus, tehnicile de transfuzie erau abia la inceput, iar testele preliminare nu constituiau o
practica in sine. In 1928, Bogdanov si-a facut o transfuzie cu sange infectat cu malarie si
tuberculoza. Dupa cum era de asteptat, a murit la scurt timp dupa temerara incercare.
4. Elizabeth Ascheim (1859 – 1905)

Dupa moartea mamei sale, Elizabeth Ascheim (foto, dreapta sus) s-a casatorit cu doctorul Wolf,
medicul familiei. Manat de o curiozitate nestapanita, Woolf s-a aratat interesat de descoperirile
lui Wilhelm Conrad Rontgen in privinta razelor X. Noile orizonturi stiintifice au atras si atentia
sotiei sale, Elizabeth, care si-a parasit postul de bibliotecara pentru a se ocupa de experimentele
in fizica. In cele din urma, cei doi au cumparat o masinarie care producea raze X, pe care au
instalat-o in biroul doctorului. In decursul catorva ani, sotii Woolf au facut mai multe
experimente in care au jucat si rolul cobailor. Din nefericire, in acele vremuri, informatiile
despre razele X erau inca prea putine. Nerealizand consecintele lipsei de protectie, Elizabeth a
murit in scurta vreme ca urmare a unei forme de cancer foarte violente.

3. Louis Slotin (1910 – 1946)

De nationalitate canadiana, Slotin era unul dintre cercetatorii implicati in proiectul Manhattan
(proiectul SUA de dezvoltare a bombei atomice). In timpul experimentelor de laborator, acesta a
scapat accidental o sfera de beriliu pe o alta sfera care continea plutoniu. Inevitabil, o reactie
chimica a avut loc, iar martorii au declarat ca au vazut o stralucire albastra careia i-a urmat un
val de caldura. Ghinionistul savant a fost dus de urgenta la spital, insa a murit 9 zile mai tarziu.
Cantitatea de radiatii la care fusese expus era echivalentul situatiei de a se afla la 1500 de
metri de locul declansarii unei bombe atomice. Ca urmare a acestui accident, in laboratorul
din Los Alamos nu au mai avut loc manevrari manuale ale substantelor. Slotin a fost declarat
post-mortem erou de catre guvernul Statelor Unite, pentru ca a reactionat indeajuns de repede
pentru a preveni moartea colegilor sai care se aflau in apropiere.
2. Otto Lilienthal (1848 – 1896)

Ramas in istorie sub denumirea de Regele Planorului, Lilienthal a fost prima persoana care a
inregistrat succes in mai multe zboruri succesive cu planorul. Ziarele si revistele internationale
au publicat fotografii cu Lilienthal zburand care au oferit un nou imbold ideii publice si
stiintifice conform careia masinile de zbor vor deveni in sfarsit realitate, dupa o perioada lunga
marcata de indoieli, in care posibilitatea omului de a zbura reprezenta doar o utopie. Visul a fost
intrerupt, cel putin pentru o perioada, dupa ce pionierul aviatiei, s-a prabusit de la o inaltime de
17 metri, rupandu-si coloana vertebrala. A murit in ziua urmatoare, insa ultimele sale cuvinte
nu au tradat crezul sau de o viata: “Mici sacrificii trebuie facute”.
1. Marie Curie (1867 – 1934)

Marie Curie este una dintre femeile care au participat la scrierea istoriei stiintei. De-a lungul
activitatilor sale, ea a doborat nenumarate recorduri: prima femeie care a primit premiul
Nobel, primul om de stiinta care a primit Nobelul de doua ori, in doua domenii diferite
(fizica si chimie), prima femeie care a predat la Universitatea Sorbona din Paris, prima
femeie laureata a Medaliei Davy pentru studiul asupra radiului. Marie Curie si-a dedicat
intreaga viata studiului si stiintei. In afara de una dintre fiice, Eve, scriitoare, toti descendentii ei
au urmat cariere stiintifice. Nascuta in Varsovia, Maria Sklodowska, pleaca la Paris pentru a
urma cursurile de fizica si de matematica la Facultatea de Stiinte. Se casatoreste cu Pierre Curie,
cu care are doua fiice: Irene si Eva. Obtine in 1903, impreuna cu Pierre Curie si Henri Becquerel,
premiul Nobel in Fizica pentru cercetarile asupra radioactivitatii. In 1911 primeste cel de-al
doilea premiu Nobel, de data acesta in chimie, pentru studiile asupra poloniului si radiului. Dupa
moartea sotului sau intr-un accident de trasura, aceasta ii preia postul de profesor la universitatea
Sorbona. In anii razboiului, nu ezita sa isi ia fiica mai mare, Irene, care avea deja 18 ani si sa
plece impreuna pe front, ridicand mici lacase de prim ajutor, denumite “Petites Curies”. Acestea
se aflau cat mai aproape de linia frontului, pentru ca soldatii raniti sa nu se deplaseze foarte mult.
Anii de studiu asupra elementelor radioactive au expus-o inevitabil la o cantitate mare de
radiatii, care se manifesta sub forma unei leucemii. In ciuda bolii sale, ea isi mentine in
continuare postul de conducere in cadrul sectiei de chimie si fizica apartinand Institutului
Radiului. In 1934, din cauza stadiului avansat se interneaza la sanatoriul din Haute-Savoie, unde
moare la data de 4 iulie.