You are on page 1of 10

EVALUAREA IMPACTULUI CONSTRUIRII UNUI INCINERATOR DE

DE;EURI CU TERMOVALORIFICARE ÎN MUNICIPIUL PETROŞANI,


JUDEŢUL HUNEDOARA

S.C. STOICA S.R.L. intenţionează să Realizeze un parteneriat cu Primăria Municipiului


Petroşani şi societatea COOMI Italia în vederea construirii unui incinerator de deşeuri cu
termovalorificare în zona numită Golgota (fosta unitate militară), pe o suprafaţă de 35.000 mp.
Investiţia presupune şi realizarea unui depozit de deşeuri rezultate în urma incinerării În acest
sens se execută studiul pentru evaluarea impactului asupra mediului.
Localizare.
Incineratorul va fi dispus în locaţia pusă la dispoziţie în acest sens situată deasupra
Municipiului, pe malul drept al râului Jiul de Est, astfel încât să aibă loc dispersarea noxelor
rezultate în urma incinerării.
Zona nu este inclusă în rezervaţii naturale.
În apropiere se află tranşeele din al doilea război mondial şi un monument comemorativ.

ZONA
PROPUSA

Figura 1 – Harta zonei cu locaţia propusă


Investiţia se justifică prin necesitatea eliminării deşeurilor produse la nivelul Văii Jiului şi
totodată generării de venituri prin producerea de energie electrică.
Tehnologia de ardere rotativă aplicată de reduce cantitatea de materii nearse (cenuşi) la
câteva kilograme pe tona de deşeuri, faţă de cuptoarele tradiţionale unde se produc aproape
aceleaşi cantităţi de zguri ca şi cele de deşeuri incinerate. Capacitatea de incinerare va fi de
22.000 tone / an.

1
Tabelul 1 Matricea de selecţie – pentru incineratorul din Municipiul Petroşani
Constru
Factorii
-ire Aer şi Vestigii
de Omul Ecologia Apa Peisaj
incine- clima culturale
mediu
rator
Construire
inciner A,F,G A,C,D,F A,B,F A,D,F A,C,E,F A,C,D,E,F
ator
Modernizare drum
A,C,E,F A,D,F B,F D, F C,D,E,F C,D,E
de acces
Construire haldă
A,B,C,F C,D,F B,F D,F C,D,F C,D
zguri

Impacturile semnificative asupra mediului au fost identificate de:


- Studiul de impact (A)
- Administraţia apelor (B)
- Autorităţile locale (C)
- Asociaţii Non Profit (D)
- Consiliul local (E)
- Lucrătorul de la agenţia de mediu (F)

Examinarea naturii impacturilor asupra mediului


Clasificând locul unde vor apărea cel mai probabil impacturile, se va examina mai
detaliat fiecare zonă individuală a impactului potenţial, se va explora natura acestuia în termenii
legăturii dintre cauză şi efect, scara de timp probabilă şi durata efectelor şi consecinţelor.
Se iau în considerare fiecare caracteristică a impactului sau efectului pentru a stabili
relevanţa în procesul decizional.

Evaluarea impacturilor individuale


Determinarea semnificaţiei relative şi a importanţei fiecărei zone de impact este utilă pe
baza revizuirii fiecărui impact utilizând următoarele criterii:
- mărimea zonei posibil a fi afectate;
- mărimea efectelor benefice şi adverse anticipate;
- probabilitatea ca efectele anticipate să aibă loc;
- obiectivul combaterilor ulterioare pentru a evita, reduce sau remedia efectele adverse;
- importanţa problemelor luate în studiu.

2
Părţile acestei evaluări vor fi incluse în raportul către autoritatea locală, sub o formă
scrisă; aceasta poate fi utilă şi pentru a obţine un tabel care rezumă toate problemele ce apar şi
este redat în Tabelul 3.

Tabelul 3 ilustrează modul în care comparaţia a fost făcută între impacturile relative,
utilizând criteriile mai sus menţionate. Notaţii simbolice, descriptive, numerice şi alfabetice pot
fi utilizate pentru a înregistra mărimea impactului potenţial, scara efectului şi gradul de
certitudine cu care impactul anticipat va apărea de fapt.

Ponderea importanţei fiecărui factor de mediu


Analiza prezentată în Tabelele 2 şi 3 indică importanţa relativă a fiecărui factor de mediu.
Procesul de evaluare a avansat cu încă o etapă prin considerarea semnificaţiei fiecărui efect faţă
de următoarele 4 criterii de bază:
1. Care sunt efectele fizice ale impactului care ar putea lua în considerare rezultatele
analizelor din tipurile 2 şi 3 ?
2. Care este mărimea până la care efectul intră în conflict sau susţine politicile de mediu ?
3. Cât de critic este efectul în legătură cu sensibilitatea mediului ?
4. Cum vor fi afectate diferitele grupuri din comunitate ?

S-a realizat o compensare a rezultatelor prin folosirea tabelului care utilizează un cod
literar, numere şi simboluri. Rezultatul este ilustrat în Tabelul 4, utilizând simboluri pornind de
la xxx (reprezentând acele impacturi ca fiind cele mai negative) la  (reprezentând efectele
pozitive). Cu cifra 0 se indică faptul că factorul de mediu are un efect neutru.
Prin utilizarea simbolurilor s-a evitat pericolul ierarhizărilor. Compararea rezultatelor
înregistrate pentru fiecare criteriu confirmă domeniul şi factorii cu importanţă particulară pentru
decizii. Factorii cu relevanţă mai redusă influenţa rezultatul final fiind combinate între ele.
Importanţa relativă a factorilor individuali este prezentată în Tabelul 4, în ultima coloană.

3
4
Tabelul 2 - Examinarea naturii impacturilor la incineratorul din Petroşani

(1) (2) (3)


NATURA (4) (5)
LEGĂTURA DINTRE SCARA DE TIMP
PROIECTULUI/ DURATA CONSECINŢE
CAUZĂ ŞI EFECT (termen)
CAUZĂ SAU
EFECT Permanent / Temporar /
Direct Indirect Cumulativ Lung Mediu Scurt Ireversibil Reversibil Adverse / Beneficii
OMUL - FIINŢA UMANĂ
Zgomot datorat
   Adverse
funcţionării
Trafic prin
     Adverse
localităţi
Zgomot datorat
   Adverse
construirii
ECOLOGIE
Pierderea de 3,5
   Adverse
ha de păşune
Construirea haldei
   Adverse
de zguri
Eliminarea
   Benefice
deşeurilor
SOLUL
Afectare vegetaţie    Adverse
APA
Scurgeri
accidentale de
    Adverse
poluanţi în apele
curgătoare
AER ŞI CLIMĂ
Generarea de noxe     Adverse
5
Emanare mirosuri Adverse
  
neplăcute
PEISAJ
Imagini vizuale Adverse
  
negative
Dispariţia gropilor
    Benefic
de gunoi
MOŞTENIRE
CULTURALĂ ŞI
MATERIALĂ
Pierderea urmelor
luptelor din al
   Adverse
doilea război
mondial

6
Tabelul 3 – Evaluarea impacturilor individuale pentru incineratorul din Petroşani

(1) (2) (3) (4) (5) (6)


NATURA MĂRIMEA/ SCARA PROBABILITA- SCOPUL IMPORTANŢA
PROIECTULUI/ EXTINDEREA: EFECTU- TEA CA PENTRU PROBLEMEI
CAUZĂ SAU EFECT SUPRAFAŢA LUI EFECTELE SĂ COMBATEREA
POTENŢIALĂ APARĂ EFECTELOR
AFECTATĂ NEGATIVE

OMUL – FIINŢĂ UMANĂ


Zgomot datorat S 1 proprietate
- 50 0 L
funcţionării afectată
Trafic prin localităţi M (6 loc.) -- < 50 + L
Zgomot datorat S (depărtare de
- 50 0 L
construirii localitate)
ECOLOGIE
Pierderea de 3,5 ha M (pajişti
-- 100 0 D
de păşune permanente)
Construirea haldei de L (zone cu apă
- 50 ++ L
zguri curgătoare)
Eliminarea L (22.000 to /
++ 100 ++ D
deşeurilor an)
SOLUL
Afectare vegetaţie M (3,5 ha
-- 100 0 L
păşuni)
APA
Scurgeri accidentale
S ( doar cazuri
de poluanţi în apele -- <1 -- R
de avarii)
curgătoare
AER ŞI CLIMĂ
Generarea de noxe S (în raza a 1 - 50 - L
7
km)
Emanare mirosuri S (în raza de
- 50 - L
neplăcute 250 metrii)
PEISAJ
Imagini vizuale L (20 km2./
-- 100 - L
negative 10 mile)
Dispariţia gropilor L (1sq.k./1
++  ++ D
de gunoi mile)
MOŞTENIRE
CULTURALĂ ŞI
MATERIALĂ
Pierderea urmelor
luptelor din al doilea S (tranşee) - 100 0 R
război mondial

Probabilitatea Nivelul
Zona probabil efectului: reducerii Importanţa
afectată: 100% - Sigur impactului: problemei:
(Puneţi numere 50 – Probabil ++ Foarte bun I - Internaţional
acolo unde este 50 – + Bun N - Naţional
Legendă:
posibil) Improbabil 0 Nicicum R - Regional
L - Mare 1 - Foarte - negativ C - Judeţean
M - Medie mică - - foarte D - District
S - Mică negativ L - Local

8
Tabelul 4 - Sumarul evaluării efectelor asupra mediului în zona incineratorului din Petroşani

RESPEC-
SENSIBILI-
PROBLEME DE IMPACT/ TAREA PROBLEME PROBLEME
TATEA
MEDIU EFECT LEGISLA- COMUNITARE FUNDAMENTALE
SITULUI
ŢIEI

OMUL
Zgomot datorat
x x o x 
funcţionării
Trafic prin localităţi x x xx xxx 
Zgomot datorat
x x x o *
construirii
ECOLOGIA
Pierderea de 3,5 ha de
x x x x 
păşune
Construirea haldei de
x x xx x 
zguri
SOLUL
Afectare vegetaţie x x o o 
APA
Scurgeri accidentale de
poluanţi în apele x x o xxx 
curgătoare
AER ŞI CLIMĂ
Generarea de noxe xxx Xxx xxx xx 
Emanare mirosuri
xx Xx o x 
neplăcute

9
PEISAJ
Imagini vizuale negative xxx xxx xxx xx 
Dispariţia gropilor de
    
gunoi
CULTURA
Pierderea urmelor
luptelor din al doilea x xx o x *
război mondial
Legendă:

 - Efecte care au un rol determinant în luarea deciziei


 - Efecte care influenţează decizia, conjugate cu altele
 - Efecte care nu influenţează decizia

10

You might also like