Evaluarea – componentă esenţială a

procesului instructiv-educativ

In cadrul procesului de invatamant, activitatile de predare, invatare, evaluare constituie elemente

importante care se afla intr-o stransa legatura.

Evaluarea este modulul unde se produc datele si informatiile necesare conexiunii inverse pentru
reglarea sistemului in conformitate cu parametrii evolutivi proiectati a fi atinsi. In consecinta, evaluarea
reprezinta totalitatea activitatilor prin care se colecteaza, organizeaza si interpreteaza datele obtinute in
urma aplicarii unor instrumente de masurare in scopul emiterii unor decizii corective strategice ori tactice
in plan educational.

Evaluarea elevilor are anumite scopuri care acopera necesarul de informatie utila diferitelor
componente ale sistemului educativ si nu numai:
-ofera informatii pentru invatamantul postobligatoriu si cel superior
-masoara achizitiile individuale
-ofera feedback elevului
-identifica punctele tari si punctele slabe
-efectuarea unor alegeri in viitor
-acordarea calificarii
-planificarea invatarii
-ofera informatii angajatorilor
-modalitati de invatare pe tot parcursul vietii prin rute de progres clare

Tocmai din aceste scopuri rezulta si functiile evaluarii randamentului scolar in concordanta cu
obiectivele curriculare

Functiile evaluarii scolare sunt:

• Control

• Reglare a sistemului

• Predicţie, prognosticare şi orientare

• Clasificare şi selecţie

• Certificare

• Educativă

• Socială
 In functie de rezultatele invatarii se stabilesc obiectivele evaluarii:

1. cunoştinţe acumulate (date, fapte, concepte, definiţii);

2. capacităţi de aplicare a cunoştinţelor în realizarea unor activităţi practice;

3. capacităţi intelectuale - puterea de argumentare şi de independenţă în gândire etc.;

4. trasături de personalitate, conduita formată.

In activitatea de evaluare metodele, tehnicile si procedeele selectate la un moment dat se

subordoneaza unei anumite strategii privind desfasurarea procesului. Relatia dintre metodele la care se
face apel, pe de o parte si obiectivele vizate, pe de alta parte este exprimata de doua principii: cel al
“pertinentei” metodelor in raport cu obiectivele evaluarii si cel al “alternativelor”, in sensul ca pentru
realizarea unor obiective nu exista o singura cale (metoda) ,ci mai multe.

Pentru elaborarea unei strategii de evaluare este util si comod sa putem raspunde urmatoarelor
intrebari:

- De ce evaluam ?
- Cum evaluam ?
- Pe cine evaluam ?
- Ce evaluam ?
- Cui îi foloseste ?
- Cand evaluam ?

Teoria si practica evaluarii discrimineaza intre metodele traditionale de evaluare si cele alternative.

Metodele traditionale de evaluare sunt denumite astfel datorita consacrarii lor in timp ca fiind
cele mai utilizate. Din aceasta categorie fac parte:

- Probele orale
- Probele scrise
- Probele practice

Metodele de avaluare alternative sunt:

- Proiectul
- Portofoliul
- Referatul
- Autoevaluarea
- Eseul

Probele orale se realizeaza mai ales prin intrebari si raspunsuri si prin indeplinirea unor sarcini
de lucru, oral sau in scris sub directa supraveghere a profesorului. Se incearca astfel sa se identifice
calitatea si cantitatea cunostintelor precum si capacitatea elevului de a opera cu acestea. Activitatea poate
fi abordata individual, frontal sau combinat .Metoda este folosita in special la clasa si îsi demonstreaza
valoarea mai ales in cadrul disciplinelor unde, prin examen scris este greu sa surprindem anumite
capacitati si abilitati.

Probele orale au anumite avantaje cum sunt:

- Permit comnicarea directa profesor-elevi;

- Dezvolta capacitatea de axprimare orala a elevilor;
- Ofera un feedback rapid astfel ca erorile sau neintelegerile elevilor pot fi corectate imediat;
- Ofera posibilitatea de a alterna gradul de dificultate al intrebarilor in functie de claritatea
raspunsurilor.

Dezavantajele metodei sunt:

- Nivelul scazut de validitate si fidelitate;

- Consum mare de timp deoarece elevii sunt evaluati individual;
- Diversele circumstante care pot influenta obiectivitatea evaluarii precum ar fi starea de
moment a evalauatului sau evaluatorului sau gradul diferit de dificultate al intrebarilor de la
un elev la altul.

Probele scrise sunt practicate si chiar preferate datorita unora dintre avantajele lor imposibil de
ignorat printre care sunt de mentionat:

- Economia de timp;
- Acoperirea unitara ca volum si profunzime a continutului evaluat;
- Posibilitatea profesorului de a emite judecati de valoare mult mai obiective pe baza unor
criterii clare, prestabilite
- Posibilitatea elevului de a-si elabora raspunsul independent, fara “interventie”;
- Diminuarea starilor tensionale de stres, mai ales pentru elevii timizi.

Dezavantajul major este dat de decalajul mare in timp de la pana la realizarea corectarii unor
greseli sau completarea unor lacune. Deasemeni nu poate fi orientat elevul prin intrebari
ajutatoare care sa conduca la raspunsul asteptat .

Metoda – Instrumentul – Proba ,iata un tandem pe baza caruia se proiecteaza, executa,

conduce si finalizeaza activitatea de avaluare.

Metoda de evaluare este o cale prin intermediul căreia cadrul didactic „oferă elevilor
posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor
capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit".

Instrumentul de evaluare reprezintă un element constitutiv al metodei, prin intermediul

căruia elevul ia la cunoştinţă sarcina de evaluare. El este cel „care pune în valoare atât
obiectivele de evaluare, cât şi demersul iniţiat pentru a atinge scopul propus".

Proba, la randul ei, este orice instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de
profesor.

Detaliind:
 Instrumentul de evaluare este o grilă, un test de evaluare, un chestionar care „colectează”
informaţii, „produce” dovezi.

Instrumentul de evaluare serveşte pentru:

• a culege informaţii despre felul cum şi ce au învăţat elevii

• a analiza aceste informaţii

• a le interpreta

• a comunica judecăţile formulate etc

Instrumentul de evaluare este creat pe baza obiectivelor operaționalizate, facilitează

măsurarea performanței și este format din mai mulți itemi.

Asa cum in domeniul tehnic, la analiza unui proces tehnologic, la studiul unui fenomen avem
nevoie de o metoda de investigare, de aparartura adecvata (instrumente) si de un algoritm de inregistrare
si furnizare de date pentru sinteza unor raspunsuri care se vor folosi pentru reglarea procesului, si in
activitatea educationala fiecare metoda are un instrument specific de masurare proiectat si administrat de
profesor.

Ca o clasificare, urmarind structurarea metodelor,tipurile de instrumente de evaluare sunt:

Tipuri de instrumente de evaluare

Traditionale Complementare/ alternative/ moderne

probe orale observarea sistematica

probe practice referatul

probe scrise investigatia

proiectul

portofoliul

1. Probele orale - Chestionarea orală

Decizia profesorului de a utiliza probele orale in anumite situatii ale practicii scolare
curentetrebuie sa se intemeieze pe ratiuni care tin de:
- Obiectivele evaluarii in situatia concreta;
- Tipul de evaluare promovat;
 - Numarul elevilor;
- Timpul disponibil
- Resursele materiale alocate
- Tipul de informatie pe care profesorul doreste sa o obtina prin raspunsurile elevilor;
- Natura si specificul disciplinei.

Chestionarea orala intruneste urmatoarele caracteristici:

• este frecvent folosită;

• se bazează pe conversaţia(individuală, frontală sau combinată) dintre profesori şi elevii

examinaţi;

• prin aceste probe, profesorul urmăreşte calitatea cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor şi

caracterul lor operaţional.

2. Probele practice, caracteristici:

• Aceste probe oferă posibilitatatea evaluării capacităţii de aplicare a cunoştinţelor teoretice în

rezolvarea unor probleme practice.

• Prin probe practice pot fi evaluate: priceperi, deprinderi manuale şi tehnice în cadrul lucrărilor de
laborator, din ateliere, pe lotul şcolar; respectarea etapelor unui proces tehnologic: modul în care
elevii manevrează anumite piese, aparate, unelte; calitatea produselor finite.

c. Probele scrise

Sunt utilizate sub forma unor teste de scurtă sau lungă durată(1-3 ore). Există mai multe tipuri de
teste specifice acestor instrumente structurate astfel:

- De cunostinte, masoara un continut deja parcurs vizand cunostintele, priceperile, deprinderile

si abilitatile referitoare la acel parcurs;
- De capacitati, au in vedere aptitudinile generale si specifice ale elevului indiferent daca
anumite continuturi nu au fost parcurse;
- Criteriale, presupun aprecierea performantei elevului in concordanta cu anumite criterii
stabilite anterior;
- Normative, rezultatele elevului sunt stabilite in raport cu cele ale unui grup de referinta.
- Obiective, presupun o notare obiectiva a elevilor;
- Subiective, au un grad inferior de fidelitate a notarii corespunzatoare performantei;
- Initiale, aplicate atunci cand se doreste stabilirea nivelului educational la momentul intial
demararii unui program de instruire;
- Finale, aplicate la sfarsitul unui program de instruire si masoara nivelul dobandit;
- Standardizate, acceptate si validate in urma unor studii temeinice ca fiind general valabile in
anumite conditii date;
- Nestandardizate, proiectate de profesor.
 Testul docimologic
Testul docimologic reprezintă un instrument de evaluare complex format dintr-un ansamblu de sarcini
de lucru (probe sau întrebări – numite itemi), ce permit măsurarea şi aprecierea nivelului de pregătire al
elevilor precum şi a nivelului de formare şi dezvoltare a unor capacităţi şi competenţe de diverse naturi.

Rezultatul testului docimologic pune în evidenţă progresul/regresul înregistrat de elev într-o perioadă
de timp, constituind şi un indicator de eficienţă a activităţii profesorului, deoarece oferă, pe baza unor
măsurători şi aprecieri, informaţii pertinente cu privire la modul de realizare a obiectivelor didactice, la
direcţiile de intervenţie de perspectivă a cadrelor didactice pentru ameliorarea şi/sau optimizarea
demersurilor instructiv-educative.

Avantajele şi dezavantajele testelor docimologice.

Avantaje:

- obiectivitate sporită (datorită corelării intrinseci între obiectivele didactice, conţinuturile învăţării şi
itemii testului);

- rigurozitate în măsurarea achiziţiilor elevului şi în aprecierea modului de rezolvare a itemilor/ probelor

conţinute în test;

- vizează întreaga personalitate a şcolarului, nu doar componenta cognitivă/ intelectivă;

- dezvoltă capacitatea de autoevaluare la şcolari, în măsura în care aceştia pot verifica singuri
corectitudinea modului de rezolvare a itemilor;

- oferă, prin rezultatul lor, posibilitatea adoptării de decizii, oportune şi în timp util, destinate ameliorării
actului didactic.

Dezavantaje:

- se elaborează greu, efortul pentru realizarea lor fiind relativ mare datorită complexităţii itemilor şi
cuantificării diferenţiate a acestora (punctaje maxim şi minim);

- consumă timp;

- inhibă elevii emotivi (sensibili).

Etapele elaborării unui test docimologic sunt:

- stabilirea obiectivelor (informative, formative) urmărite;

- stabilirea materiei (teme, capitole, grup de lecţii etc.) din care se va susţine testarea;
- elaborarea itemilor (întrebări închise/deschise; itemi obiectivi/semiobiectivi/subiectivi – cu
variantele aferente) şi a etaloanelor de corectare (rezolvările vizate);
- cuantificarea testului (atribuirea punctajelor: maxim specific şi minim acceptat; echivalarea în
note/calificative);
- organizarea testului (înştiinţarea elevilor, prezentarea instrucţiunilor de lucru, precizarea timpului
de execuţie, asigurarea condiţiilor de aplicare a testului);
- construirea matricei de specificaţii
- alcătuirea grilei de corectare
- elaborarea baremului de corectare şi notare
- aplicarea testului;
- notarea rezultatelor obţinute (transformarea punctajului obţinut, în urma testării, în notă).

„Matricea de specificaţii constă într-un tabel cu două intrări care serveşte la proiectarea şi organizarea
itemilor dintr-un test docimologic în care sunt precizate, pe de o parte, competenţele de evaluat corelate
cu nivelurile taxonomice la care se plasează acestea, şi pe de altă parte conţinuturile care vor fi vizate.”
(Mason şi Bramble, 1997; Schreerens, Glas şi Tomas, 2003; Gall şi Borg, 2007)
 Tipuri de itemi

Itemul reprezintă elementul constitutiv al testului şi poate fi definit într-un sens restrâns şi
într-un sens larg:
- în sens restrâns, itemul reprezintă întrebarea, problema sau sarcina de efectuat;
- în sens larg, itemul reprezintă întrebarea şi răspunsul aşteptat din partea elevilor. Adică,
„item = întrebare + răspuns aşteptat”.

Un test docimologic este însoţit de barem (o grilă de corectare şi notare), care prevede un
anumit punctaj pentru rezolvarea corectă a fiecărui item.
În lucrările de specialitate, itemii sunt clasificaţi în funcţie de două criterii.

I. După tipul de comportament solicitat pentru producerea răspunsului, pot fi diferenţiate

două tipuri de itemi:
1. itemi “închişi” (precodificaţi) – care solicită selectarea unui răspuns dintr-un număr de variante,
oferite (întrebări cu răspuns binar, cu alegere multiplă, întrebări pereche, întrebări de ordonare,
întrebări cu răspuns scurt etc.);
2. itemi “deschişi” – care solicită construirea, producerea unui răspuns, fără a fi oferite variante de
răspunsuri (itemi de tip eseu; rezolvare de probleme, itemi de argumentare, itemi de interpretare).

II. După gradul de obiectivitate asigurat în notare, se disting trei categorii de itemi:
1. itemi obiectivi;
2. itemi semiobiectivi;
3. itemi subiectivi.

In tabelul următor se prezinta cele trei categorii de itemi, inclusiv diferitele categorii de itemi
subsumate fiecăreia dintre acestea.

Tipuri de instrumente de evaluare

Itemi subiectivi
Categorii Itemi obiectivi Itemi semiobietivi
(cu răspuns deschis)

Itemi cu alegere duală Itemi cu răspuns scurt Rezolvare de probleme

Tipuri Itemi cu alegere multiplă Itemi de completare Eseu structurat

Itemi de tip pereche Întrebări structurate Eseu liber (nestructurat)

1. ITEMII OBIECTIVI – sunt specifici evaluărilor de progres deoarece permit o măsurare

rapidă şi exactă a rezultatelor învăţării; au obiectivitate ridicată; se construiesc simplu; sunt
uşor de cuantificat.
Dezavantaje:
- sunt itemi vulnerabili la răspunsuri întâmplătoare;
- măsoară rezultate ale învăţării plasate la nivele cognitive inferioare (recunoaştere, identificare,
enumerare, asociere etc.)

Variante de itemi obiectivi:

a. Itemi cu alegere duală – selectarea răspunsului corect din două răspunsuri posibile oferite.

b. Itemi cu alegere multiplă (sau cu răspuns selectat) – presupun existenţa unui enunţ-premisă şi a
unei liste de alternative (soluţii posibile). Elevul trebuie să aleagă un singur răspuns corect sau cea
mai bună alternativă (în al doilea caz, în unele variante, sunt necesare instrucţiuni speciale pentru
modul de alegere a celei mai bune alternative/ a alternativei complete); celelalte răspunsuri
(incorecte, dar plauzibile şi paralele) se numesc distractori.

Itemii cu alegere multiplă se folosesc pentru:

- Măsurarea rezultatelor învăţării de nivel taxonomic inferior, măsurarea cunoştinţelor acumulate de
elevi:
- cunoaşterea terminologiei;
- cunoaşterea elementelor/ faptelor ştiinţifice;
- cunoaşterea principiilor;
- cunoaşterea metodelor şi procedeelor.
- Măsurarea rezultatelor de nivel superior (înţelegere, aplicare):
- abilitatea de a identifica aplicaţii ale faptelor şi principiilor;
- abilitatea de a interpreta relaţia cauză-efect;
- abilitatea de a argumenta metode şi proceduri.

c. Itemi de tip pereche. Solicită din partea elevilor stabilirea unor corespondenţe/ asociaţii între
cuvinte, propoziţii, fraze, litere sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane. Se limitează,
de obicei, la măsurarea informaţiilor factuale, bazându-se pe simple asociaţii, pe abilitatea de a
identifica relaţia existentă între două lucruri/ noţiuni/ simboluri etc.

2. ITEMII SUBIECTIVI solicită un răspuns deschis. Sunt destinaţi activării creativităţii,

originalităţii şi posibilităţilor elevului de a transfera cunoştinţe.
a) itemi tip “rezolvare de probleme”, care determină confruntarea elevului cu o situaţie nouă, inedită,
pentru care el trebuie să găsească soluţia, să aleagă strategia de lucru şi să le rezolve singur, pe baza
achiziţiilor anterioare şi a experienţei sale.
b) itemi tip „eseu liber”pune elevul în situaţia de a construi un răspuns liber în conformitate cu un set
dat de cerinţe.

Baremul de corectare și notare trebuie realizat astfel încât:

• Să fie uşor de înţeles şi de aplicat;

• Să specifice în mod clar care răspunsuri sunt acceptate şi care nu sunt acceptate;
• Să nu permită aprecieri contradictorii ale aceluiaşi răspuns;
• Să nu fie discutabile din punct de vedere al adevărului ştiinţific variantele de răspuns;
• Să specifice numărul de puncte acordat pentru fiecare răspuns integral sau parţial;
• Se va acorda punctaj integral dacă elevul a dat un răspuns corect din punct de vedere
ştiinţific, dar care nu a fost menţionat în baremul de corectare.
Instrumente complementare/alternative/moderne de evaluare

Aceste instrumente de evaluare au următoarele caracteristici:

• implică o evaluarea participativă, consensuală şi are la bază responsabilitatea împărtăşită
între elev şi profesor.
• se pune accentul pe cooperare, pe colaborare în procesul învăţării.
• elevul, ca evaluator, învaţă să cunoascã şi îşi construieşte învăţarea.
• este stimulat activismul şi implicarea atât în procesele de învăţare cât şi în cele de elaborare
a criteriilor şi indicatorilor de evaluare.

CONCLUZII:

1. Evaluarea trebuie să fie reprezentativă pentru performanţele elevilor: elevii realizează

experimente, nu memorează informaţia; sarcinile sunt contextualizate, complexe; presupune
metacogniţie; oferă posibilitatea exprimării stilului de învăţare al fiecăruia.
2. Criteriile de evaluare pun accent pe esenţial; elevii cunosc sarcinile şi criteriile de evaluare,
ştiu ce competenţe trebuie să demonstreze. Este o evaluare holistă, care promovează principiul
conform căruia „întregul este mai important decât partea”.
3. Rolul important al autoevaluării: elevii îşi analizează rezultatele, le compară, îşi revizuiesc
strategia de învăţare.
4. Creează elevilor sentimentul că munca lor este importantă, şi nu doar rezultatele finale.