Informaţii generale

Hemoleucograma completă constă din măsurarea următorilor parametrii:

 număr de leucocite;
 număr de eritrocite;
 concentraţia de hemoglobină;
 hematocrit;
 indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobină
eritrocitară medie (HEM), concentratia medie de hemoglobină (CHEM) si
lărgimea distribuţiei eritrocitare (RDW);
 număr de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu
(VTM) şi lărgimea distribuţiei trombocitare (PDW);
 formulă leucocitară;
 +/- număr de reticulocite.
Hemograma este un test screening de bază, fiind unul din cele mai frecvent
cerute teste de laborator, reprezentând adesea primul pas in stabilirea
statusului hematologic şi diagnosticul diverselor afectiuni hematologice şi
nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici asociată uneori cu
examinarea frotiului de sânge aduce informaţii preţioase, orientând in
continuare spre efectuarea altor teste specifice .
9

Pregătire pacient
Hemograma se poate recolta à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (trebuie
totuşi evitate mesele bogate in lipide care pot interfera cu anumiţi parametri ai
hemogramei).
Sexul, vârsta pacientului, precum şi anumite condiţii cum ar fi: starea de şoc,
varsături incoercibile, administrarea masivă de lichide i.v. etc., care pot duce
la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea pacientului, precum şi anumite
tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
Este de preferat evitarea pe cât posibil a stresului in momentul recoltarii.
In cazul monitorizării regulate (zilnic sau la două zile) a anumitor parametrii,
proba de sânge pentru efectuarea hemogramei trebuie obţinută în acelaşi
moment al zilei (datorită fluctuaţiilor fiziologice circadiene ale unor
parametri) .
4;6;9;19

Specimen recoltat, recipient şi cantitate recoltată – sânge venos recoltat

pe anticoagulant: EDTA tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu
capac mov/roz – K3 EDTA); la copii mici se poate recolta sânge capilar din
deget/călcâi pe heparină (microtainer).
Se amestecă continuţul prin inversiunea uşoară a tubului de circa 10 ori.
Tubul trebuie să fie umplut cel puţin trei sferturi pentru ca raportul
sânge/anticoagulant să fie optim (concentraţia recomandată de EDTA este de
1.2 – 2.0 mg/mL de sânge) .
4;6;9;19

Cauze de respingere a probei

 tub incorect;
 specimen coagulat;
 specimen hemolizat;
 cantitate insuficientă .
9

Prelucrare necesară după recoltare – dacă proba nu este trimisă imediat la

laborator trebuie refrigerată .9

Stabilitate probă – 36-48 ore la temperatura camerei (18-26°C) sau la

frigider (2–8°C) – pentru determinarea hemoglobinei şi numărătorilor de
celule. Este recomandat ca probele să fie analizate în primele 6 ore de la
recoltare. Nu se recomandă depăşirea acestui interval pentru determinarea
indicilor eritrocitari şi hematocritului. Dacă proba a fost refrigerată, trebuie
echilibrată la temperatura camerei inainte de a fi analizată . 9

Metodă de determinare – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu

fluorescenta utilizând LASER semiconductor şi focusare hidrodinamică . 9

Numărul de eritrocite (numărul de celule roşii)

Numărul de eritrocite reprezintă testul de bază pentru evaluarea eritropoiezei.
Eritrocitele sunt investigate în continuare prin măsurarea concentraţiei de
hemoglobină şi a hematocritului, iar pe baza lor analizorul calculează indicii
eritrocitari: VEM, HEM, CHEM şi RDW, care caracterizează, din punct de
vedere calitativ, populaţia eritrocitară.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sânge, sunt anucleate, fiind
necesare pentru respiraţia tisulară. Eritrocitele sunt cele mai specializate
celule ale organismului, principala funcţie constând în transportul 0 2 de la
plămân la ţesuturi şi transferul CO2 de la ţesuturi la plămân. Acest lucru se
realizează prin intermediul hemoglobinei conţinute în eritrocite. Forma
eritrocitelor de disc biconcav conferă raportul volum/suprafaţă optim pentru
schimbul de gaze şi le asigură acestora deformabilitatea în timpul traversării
microcirculaţiei.
Indicaţii – în combinaţie cu hematocritul şi concentraţia de hemoglobină,
numărul de eritrocite este util în detectarea şi monitorizarea anemiei şi
eritrocitozei/policitemiei.
Metodă de determinare – eritrocitele sunt numărate de analizorul automat în
timpul trecerii acestora printr-un orificiu prin care sunt dirijate într-un singur
rând prin metoda de focusare hidrodinamică .
4;6-8;9;14;16;19

Valori de referinţă – valori diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa

7.1.1); se exprimă în număr de eritrocite x10 /μL (mm ) sau număr de eritrocite
6 3

x10 /L .
12 9

Semnificaţie clinică
Numărul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostică mică; o
evaluare corectă a masei de eritrocite a organismului poate fi obţinută doar în
corelaţie cu hematocritul. Numărul de eritrocite este influenţat de modificările
volumului plasmatic, ca de exemplu în sarcină sau în tulburări ale echilibrului
hidro-electrolitic .
4;6;14

1. Scăderea numărului de eritrocite: determină anemie. Anemia este definită

din punct de vedere funcţional printr-o masă eritrocitară insuficientă pentru
asigurarea unei cantităţi adecvate de oxigen ţesuturilor periferice. In practică,
se consideră anemie atunci când concentraţia de hemoglobină, hematocritul
şi/sau numărul de eritrocite sunt sub valorile de referinţă . Diagnosticul este
7

dificil dacă doar unul din parametri este sub valorile limită; în acest caz
hemograma trebuie monitorizată în continuare pentru stabilirea unui
diagnostic corect.
In anemia acută datorată hemoragiei, numărul de eritrocite şi concentraţia de
hemoglobină rămân nemodificate în primele ore datorită pierderii
concomitente de plasmă; ele încep să scadă pe măsură ce se produce
corecţia deficitului volumic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin creşterea
compensatorie a volumului plasmatic, iar numărul de eritrocite şi hematocritul
sunt de obicei scăzute. Totuşi, în condiţiile asociate cu microcitoza marcată
(anemie feriprivă severă, talasemie), numărul de eritrocite poate rămâne în
limite normale sau poate fi chiar crescut.
Anemia relativă este o condiţie caracterizată prin masa normală de eritrocite,
dar cu volum sanguin crescut prin creşterea volumului plasmatic, ca de
exemplu în sarcină, splenomegalie masivă. In această situaţie proteinele
totale plasmatice sunt la limita inferioară a normalului, spre deosebire de
anemia cronică în care proteinele totale sunt în limite normale .19

Pentru a identifica cauza anemiei, informaţiile privind istoricul bolii şi

examinarea fizică trebuie integrate cu câteva teste de laborator cheie, cum ar
fi determinarea numărului de reticulocite, indicilor eritrocitari, examinarea
frotiului de sânge colorat şi eventual a măduvei osoase. Prezenţa altor
anomalii hematologice (trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor) orientează
diagnosticul spre o posibilă insuficienţă medulară datorată anemiei aplastice,
unei boli hematologice maligne sau dislocării măduvei osoase prin procese
patologice de cauza extrahematologică. Pancitopenia poate apărea şi ca
urmare a distrucţiei periferice sau sechestrării celulare prin hipersplenism.
2. Creşterea numărului de eritrocite (concentraţiei de hemoglobină şi/sau
hematocritului) determină eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul creşterii
masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absoluta) ori poate fi
consecinţa reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza relativă/falsă) .
14

Clasificarea eritrocitozei
14

A. Eritrocitoza/policitemie relativă (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie;

sindromul Gaisbőck.
B. Policitemie (eritrocitoză absolută)
1. Policitemie primară: policitemia vera; policitemia primară familială
2. Policitemie secundară:
 Secundară scăderii oxigenării tisulare (eritrocitoza fiziologică/hipoxică):
 eritrocitoză de altitudine;
 boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonară
primară;
 boli congenitale de cord cianogene;
 sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolară primară;
sindromul Pickwick; apneea de somn;
 hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente,
substante chimice, fumat: carboxihemoglobină);
 policitemia familială.
 Secundară producţiei aberante de eritropoietină (eritrocitoză
nefiziologică):
 boli renale: carcinomul renal şi alte tumori renale; rinichiul
polichistic; rinichiul in potcoavă; hidronefroză; stenoză de arteră renală;
 carcinomul hepatocelular şi alte tumori hepatice;
 tumori vasculare cerebeloase;
 leiomiomul şi tumori fibroide uterine;
 boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar,
tumori ovariene virilizante, sindrom Barter, feocromocitom;
 medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;
 policitemia familială.
3. Policitemie idiopatică.
Interferenţe 4;6;8;16;19

1. Recoltarea cu pacientul in poziţie culcată determină scăderea numărului de

eritrocite (şi hematocritului) cu 5 – 10% (prin redistribuirea lichidului din spaţiul
interstiţial spre circulaţie datorită modificării presiunii hidrostatice la nivelul
membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina creşterea numărului de eritrocite.
3. Staza venoasă prelungită >2 minute in timpul venopuncţiei determină
creşterea numărului de eritrocite cu ~10% (şi creşterea semnificativă a
hematocritului). De asemenea, recoltarea după efort fizic intens determină
creşterea numărului de eritrocite cu până la 10% (ca şi creşterea concentraţiei
de hemoglobină). Toate acestea se datorează hemoconcentraţiei.
4. Deshidratarea cu hemoconcentraţie consecutivă (şoc, arsuri severe,
obstrucţie intestinală, vărsături/diaree persistente, abuz de diuretice) poate
masca prezenţa anemiei. De asemenea, hiperhidratarea pacientului
(administrarea masivă de lichide i.v.) poate determina niveluri fals scăzute ale
numărului de eritrocite.
 5. Prezenţa aglutininelor la rece in titru mare determină, dacă sângele este
păstrat la temperatura camerei, niveluri fals scăzute ale numărului de
eritrocite şiun VEM fals crescut; în consecinţă hematocritul este fals scăzut,
iar HEM şi CHEM sunt crescute.
6. Prezenţa de crioglobuline în concentraţie mare poate interfera cu
determinarea numărului de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esenţială) pot
fi numărate ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina creşterea sau scăderea numărului
de eritrocite:
 pot scădea numărul de eritrocite aproape toate clasele de
medicamente;
 pot determina creşteri ale numărului de eritrocite: corticotropina,
glucocorticoizii, danazolul, eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida,
pilocarpina, mycophenolatul .6

Hematocritul (volumul pachetului de celule)

Hematocritul măsoară raportul dintre volumul ocupat de eritrocite şi volumul
sanguin total.
Indicaţii – detectarea şi monitorizarea anemiei şi policitemiei.
Metoda de determinare – analizorul automat calculează hematocritul prin
determinarea numărului de eritrocite/L de sange şi măsurarea amplitudinii
impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate .
9

Valori de referinţă – diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa 7.1.1).

Hematocritul se exprimă ca fracţie decimală/ca procent . 9

Semnificaţie clinică
Hematocritul depinde de masa eritrocitară, volumul eritrocitar mediu şi
volumul plasmatic.
De obicei, atunci cand hematiile sunt de mărime normală, modificările
hematocritului le urmează pe cele ale numărului de eritrocite. Totuşi în anemia
micro-/macrocitară relaţia poate să nu se păstreze. De exemplu, în talasemie
hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupă un volum mai
mic, în timp ce numărul de eritrocite poate fi normal/crescut . 8;16

1. Scăderea hematocritului:
– anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat – sever anemic
– creşterea volumului plasmatic (sarcină)
2. Creşterea hematocritului:
– eritrocitoză/policitemie
– hemoconcentratie (ex.: şoc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici;
poliurie etc.)
8

Valori critice -un Hct <20% poate determina insuficienţă cardiacă şi deces
 -un Hct >60% se asociază cu coagularea spontană a
sângelui6

Interferenţe
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficientă de sânge) determină
scăderea volumului eritrocitar şi în consecinţă scăderea Hct determinat
manual (efect mai pronunţat pentru K3-EDTA decât pentru K2-EDTA).
2. In sângele arterial Hct este cu ~2% mai mare decât în sângele venos.
3. In reticulocitoză, leucocitoză marcată, prezenţa
de crioglobuline sau macrotrombociteanalizorul automat poate determina
valori fals crescute ale Hct (volumele mai mari ale reticulocitelor şi leucocitelor
intră in calculul Hct).
4. Valori fals scăzute ale Hct pot apărea în cazuri de hemoliza in vitro,
autoaglutinare, microcitoză .
4;6;8;16;19

Hemoglobina
Hemoglobina reprezintă componentul principal al eritrocitelor (95% din
proteinele citoplasmatice eritrocitare) şi serveşte ca vehicul pentru transportul
O2 şi CO2. Hemoglobina este o proteină conjugată constând dintr-un tetramer
format din 2 perechi de lanţuri polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea
fiind conjugat cu un grup hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul
roşu, porfirina, care conferă sângelui culoarea roşie. Fiecare gram de
hemoglobină poate transporta 1.34 mL O2 per 100 mL de sânge.
Hemoglobina serveşte de asemenea ca tampon în lichidul extracelular. In
tesuturi, la pH scăzut, O2 se disociază de Hb; Hb deoxigenată se leagă de
ionii de hidrogen; în eritrocite anhidraza carbonică converteşte CO2 în
bicarbonat şi ioni de hidrogen. Pe măsura ce ionii de hidrogen se leagă de
hemoglobină, ionii bicarbonat părăsesc celula; pentru fiecare ion bicarbonat
care părăseşte celula intră un ion de clor . 6

Formele de hemoglobină prezente în mod normal în circulaţie includ:

deoxihemoglobina (HHb), oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina
(COHb) şi methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind determinate
împreună în sângele total. In anumite situaţii clinice diferitele forme de Hb pot
fi determinate individual .
19

Indicatii – împreună cu Hct şi numărul de eritrocite, este utilă pentru

detectarea şi monitorizarea anemiei şi policitemiei.
Metoda de determinare – Hb este determinată automat prin metoda
fotometrică în urma conversiei în SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium
Lauryl Sulfate .
9

Valori de referintă – diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa 7.1.1). Hb

se exprimă în g/L sau g/dL. In cazul exprimării ca şi concentraţie în mmol/L se
utilizează următorii factori de conversie : 19

mmol/L = g/L x 0.0621

mmol/L = g/dL x 0.621
g/dL= mmol/L x 1.61
g/L= mmol/L x 16.1
Numărul de eritrocite, Hb şi Hct pot fi analizate aplicand “regula lui trei” : dacă
4

eritrocitele sunt normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.

Hematocritul poate fi estimat din hemoglobină utilizand următoarea formula:
Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3
Dacă există o deviere semnificativă de la această regulă trebuie verificată
existenta de anomalii ale indicilor eritrocitari şi aspectul frotiului de sange . 9

Semnificatie clinică
1.Scăderea hemoglobinei sub nivelurile de referintă determină aparitia
anemiei. Hb trebuie evaluată impreună cu Hct, numărul de eritrocite, indicii
eritrocitari şi morfologia celulară pe frotiu pentru clasificarea anemiei. O
valoare normală a concentratiei de Hb nu exclude anemia datorată
hemoragiei acute.
In sarcină concentratia de hemoglobină scade cu 2–3 g/dL datorită unei
creşteri disproportionate a volumului plasmatic fată de masa eritrocitară . 19

La nou-născut masa eritrocitară este mai mare la naştere decat la adult şi

scade continuu in prima săptămană de viată, Hb putand ajunge pană la 9 g/dL
in săptămanile 11–12 de viată (anemie fiziologică). Scăderea apare mai
precoce şi este mai pronuntată la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse
in jurul varstei de 14 ani; la varstnici apare o scădere graduală a concentratiei
de hemoglobină.
2. Creşterea hemoglobinei apare in eritrocitoză/policitemie. După convietuirea
un timp indelungat la altitudine survine o creştere a Hb corespunzătoare la 1
g/dL pentru 2000 m.
Valori critice – la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiacă şi poate surveni
decesul;
– o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea
capilarelor ca urmare a hemoconcentratiei . 6

Interferente
1. Turbiditatea serului
datorată hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/μL, tromboci
tozei >700000/μL sau hiperproteinemiei determină valori fals crescute ale
hemoglobinei.
2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea
Hb (prin fenomenul de floculare).
3. Efortul fizic intens poate determina creşterea Hb.
4. Interferente medicamentoase 6

-numeroase medicamente pot scădea Hb;

-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa .
4;6;8;16;19
 Indici Eritrocitari
Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului şi continutului in
hemoglobină se realizează prin măsurarea sau calcularea următorilor
parametrii:
Volumul eritrocitar mediu (VEM) – reprezintă volumul ocupat de un singur
eritrocit.
Metoda de determinare – VEM este calculat după următoarea formulă:
Hct (%) x 10
VEM = ——————–
Nr.Er.(x10 /μL)
6

VEM este determinat prin impărtirea sumei volumelor eritrocitare la numărul

de eritrocite .
9

Valori de referintă – VEM se exprimă in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La

adult este cuprins intre 80 – 100 fL (valori mai mari la nou-născuti, precum şi
la varstnici; valori mai mici la copii pană la 18 ani – vezi anexa 7.1.1) .
9

Semnificatie clinică
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor şi poate sugera
mecanismul fiziopatologic al afectării eritrocitare. Impreună cu ceilalti indici
eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor procese care vor cauza
anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatică şi numărul diviziunilor
eritrocitare.
1. VEM normal: anemie normocitară (dacă se asociază cu RDW <15).
Clasificarea anemiilor normocitare
I. Anemie asociată cu răspuns eritropoietic adecvat:
 Anemie posthemoragică
 Anemie hemolitică (poate fi şi uşor macrocitară)
II. Anemie asociată cu secretie scăzută de eritropoietină:
 Afectarea sursei de eritropoietină:
 Renală: anemia din insuficienta renală
 Hepatică: anemia din bolile hepatice
 Reducerea stimulului (scăderea nevoilor tisulare de oxigen):
 Anemia din insuficientele endocrine
 Malnutritia protein-calorică
 Anemia din bolile cronice (poate fi şi microcitară)
7

III. Anemie asociată cu răspuns medular inadecvat:

 Aplazia eritroidă pură, anemia aplastică (pancitopenie)
 Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia
mieloftizică)
 Anemii mielodisplazice
 Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietică congenitală tip II)
 Deficit de fier precoce
 2. VEM scăzut (<80 fL): anemie microcitară. Majoritatea anemiilor microcitare
se datorează sintezei deficitare de hemoglobină, adesea asociată cu deficitul
de fier sau cu alterarea utilizării fierului, precum şi cu unele conditii ereditare.
Datorită acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni
decat in mod normal, ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni
mai mici. RDW este >15 . 7;19

Clasificarea anemiilor microcitare

I. Afectiuni ale metabolismului fierului:
 Anemia feriprivă
 Anemia din bolile cornice
 Atransferinemia congenitală
 Anemia microcitară hipocromă congenitală cu supraincărcare cu fier
(sindromul Shahidi-Nathan-Diamond).
II. Boli ale sintezei moleculelor de globină:
 Alfa- şi beta- talasemia
 Sindroamele de hemoglobină E (AE, EE, E-beta-talasemia)
 Sindroamele de hemoglobină C (AC, CC).
 Hemoglobinele instabile
III. Boli ale sintezei de hem şi porfirină:
 Anemia sideroblastică ereditară (X-linkata, autosomala)
 Anemia sideroblastică dobandită (anemia sideroblastică idiopatică cu
sideroblasti inelari, anemia sideroblastică asociată cu boli mieloproliferative
sau alte boli maligne)
 Anemia sideroblastică dobandită reversibilă (din alcoolism, indusă de
medicamente: izoniazida, cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb – de obicei
normocitară)
Cea mai frecventă cauză este deficitul de fier, anemia feriprivă fiind cea mai
intalnită formă de anemie de pe glob . 7

3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitară. Pe baza criteriilor biochimice

şi morfologice anemiile macrocitare se pot imparti in două grupuri: anemii
megaloblastice şi non-megaloblastice . 3

In anemiile megaloblastice marca morfologică este reprezentată de prezenta

3

precursorilor eritroizi anormali in măduva osoasă, caracterizati prin dimensiuni

crescute şi alterări specifice in aspectul cromatinei nucleare. Aceste celule
distincte reprezintă expresia morfologică a unei anomalii biochimice, respectiv
intarzierea sintezei de ADN. Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza
ARN, nu este afectată in timp ce rata diviziunilor celulare este redusă, in
consecintă componentele citoplasmatice, in special Hb sunt sintetizate in
exces in timpul intarzierii intre diviziunile celulare, ducand la formarea unor
eritrocite de dimensiuni crescute. Cele două modificări caracteristice de pe
frotiul de sange care permit diferentierea anemiilor megaloblastice sunt
 prezenta macroovalocitelor şi a neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In
anemia megaloblastică VEM este de obicei >110 fL (110 – 130 fL, chiar pană
la 160 fL).
Clasificarea patogenică a anemiilor megaloblastice
I. Deficitul de vitamină B12
A. Dieta deficitară (rară: vegetarianismul strict, de lungă durată, fără ouă şi
produse lactate; mai frecventă la copiii născuti din mame strict vegetariene
sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
B. Malabsorbtie de vitamină B12:
 Anemia pernicioasă (boala autoimună caracterizată prin atrofie gastrică
şi pierderea factorului intrinsec)
 Deficienta ereditară de factor intrinsec (anemia pernicioasă ereditară)
 Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrică, pacienti cu
gastrită şi aclorhidrie, infectia cu Helicobacter Pylori)
 Insuficientă pancreatică
 Sindromul Zollinger-Ellison
 Competitia biologică pentru vitamina B12: proliferarea bacteriană a
intestinului subtire (anomalii structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarbă
sau ale motilitatii: disfunctia autonomă din diabet); infestarea cu
Diphyllobothrium Latum
 Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiacă,
rezectii ileale, by-pass jejuno-ileal pentru obezitate, radioterapia cu afectarea
ileonului, boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).
 Malabsorbtia familială selectivă a vitaminei B12 (Sindromul Imerslund-
Gräsbeck)
 Malabsorbtia vitaminei B12 indusă de toxice si medicamente: alcool,
colchicina, metformin, neomicina, colestiramina, acid paraaminosalicilic
C. Defecte in tranportul şi metabolismul intracelular al vitaminei B12:
 Boli genetice: mutatii genetice care afectează metabolismul intracelular
al cobalaminei (aciduria metilmalonica şi hiperhomocisteinemia); deficienta de
transcobalamina II
 Toxicitatea oxidului nitros3;7

II. Deficitul de folati

A. Dieta deficitară (prematuri, dieta exclusiv lactată la sugari fără suplimentare
cu folati, dieta restrictivă din fenilcetonurie, abuzul de alcool)
B. Nevoi crescute: sarcină, alăptare, copii in perioada de crestere, anemia
hemolitica cronică, boli neoplazice, hipertiroidism
C. Pierderi crescute: dializă cronică
D. Malabsorbtie de folati:
 Boli intestinale: sprue tropical, boala celiacă, boli intestinale inflamatorii,
rezectii jejunale
 Dermatita herpetiformă
 Aclorhidria endogenă sau iatrogenică
 Insuficienta pancreatică in care se administrează terapie de substitutie
orală
E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina,
anticonvulsivante (in special hidantoinele; acidul valproic), antifolati
(metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina), contraceptivele orale.
F. Defecte mostenite ale transportului şi metabolismului:
 Deficitul de tetradidrofolat reductaza
 Malabsorbtia ereditară de folat
III. Boli moştenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-
Nyhan, anemia megaloblastică responsivă la tiamină
IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:
 Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina)
 Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida)
 Hidroxiuree
 Agenti alchilanti (ciclofosfamida)
 Zidovudina (AZT)
 Arsenic
V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acută mieloida, sindrom
mielodisplazic3;7

Anemiile macrocitare non-megaloblastice nu au un mecanism patogenic

7

comun; ele reprezintă anemiile macrocitare in care precursorii eritroizi

medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectată; VEM este de obicei,
uşor crescut (100 – 110 fL).
Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice 7

I. Asociate cu eritropoieza accelerată: anemia hemolitică şi posthemoragică

II. Alcoolism (creşterea medie este ~5 fL, adică 5-10% peste valoarea medie a
subiectilor de control; normalizarea VEM se produce dupa 3-4 săptămani de
abstinentă); VEM reprezintă un test screening util pentru depistarea
alcoolismului ocult.
III. Boli hepatice
IV. Sindroame mielodisplazice
V. Anemia mieloftizică
VI. Anemia aplastică
VII. Anemia sideroblastică dobandită
VIII. Anemia diseritropoietică ereditară (tipurile I şi III)
IX. Anemia Diamond-Blackfan
X. Hipotiroidism
Interferente
1. Prezenta de dublă populatie eritrocitară (micro- şi macrocitară, cand se
asociază anemia feriprivă cu anemia megaloblastică) poate determina un
VEM normal. In această situatie RDW este >15, pe histograma efectuată de
analizorul automat se observă aspectul caracteristic de “curbă cu două
cocoaşe”, iar confirmarea prezentei dublei populatii eritrocitare se face prin
examinarea frotiului de sange. Dubla populatie este caracteristică pentru
anemiile sideroblastice (o populatie microcitară hipocromă şi una relativ
normocitară) şi anemiei feriprive după inceperea terapiei de substitutie cu fier.
2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcată (>50%), leucocitoza marcată
(>50000/µL) hiperglicemie marcată (>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la
rece, intoxicatia cu metanol (şi, in consecintă creşte Hct, iar CHEM scade).
3. VEM fals scăzut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite
fragmentate, excesul de EDTA.
4. Dacă pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM
mai mare deoarece eritrocitele mai mici nu sunt măsurate, iar dacă pragul
superior este prea mare sunt măsurate şi leucocitele, iar VEM este
crescut .
4;6;8;15;18

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) – este o măsura a continutului

mediu de hemoglobină pe eritrocit
Metoda de determinare – HEM este calculat de analizorul automat conform
formulei:
Hb(g/dL) x 10
HEM = ——————–
Nr.Er.(x10 /μL)
6

Valori de referintă – HEM se exprimă in picograme (pg/10 g). Valorile -12

normale la adult sunt 26–34 pg sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-
născut; vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinică – in majoritatea anemiilor HEM se corelează cu VEM,
astfel anemiile microcitare sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia poate
preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei normocrome, iar
conditiile care cresc HEM determină in general, dacă nu intotdeauna, VEM
crescut, deoarece continutul eritrocitar normal de Hb este ~95% din
concentratia de Hb maxim posibilă (anemiile macrocitare, anemia
regenerativa observată de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei
feriprive, la nou-născut)
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/μL determină HEM fals crescut (Hb fals
crescută)
2. Concentratie crescută de heparină determină HEM fals crescut
3. Prezenta aglutininelor la rece determină HEM fals crescut 4;6;8;15;18
Concentratia eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM) – măsoară
concentratia medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (sau raportul dintre
masă de Hb şi volumul de eritrocite)
Metoda de determinare – CHEM este calculat de analizorul automat conform
formulei :
9

Hb (g/dL) x 100
CHEM = ——————–
Hct (%)
Valori de referintă – CHEM se exprimă in g/dL. Valorile normale la adult sunt
32-36 g/dL (320-360 g/L) (vezi anexa 7.1.1) .
9

Semnificatie clinică – VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea

anemiilor, dar HEM şi CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii relevante
clinic. Totuşi, au un rol important in controlul de calitate al laboratorului,
deoarece aceşti indici variază foarte putin de la o zi la alta pentru un
specimen dat, dacă pacientul nu este transfuzat.
Datorită comportamentului similar al volumului eritrocitar şi continutului in Hb
al fiecărui eritrocit in parte, CHEM rămane constant in multe afectiuni
hematopoietice .
4;6;8;16;19

1. CHEM scăzut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feriprivă,

unele talasemii)
2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare şi a unor cazuri
homozigote de siclemie şi hemoglobina C, CHEM nu depaşeste valoarea de
37 g/dL; această valoare este aproape de nivelul de solubilitate a Hb şi
creşterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea ei.
Acuratetea determinării CHEM depinde de factorii care afectează măsurarea
fie a Hct, fie a Hb.
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in
titru mare, prezenta de rulouri
2. In hiperglicemia marcată (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scăzut (VEM si
Hct fals crescute) 4;6;8;16;19

Lărgimea distributiei eritrocitare (RDW) – este un indice eritrocitar care

cuantifică heterogenitatea volumului celular (gradului de anizocitoză)
Metoda de determinare – RDW este calculat de analizorul automat in functie
de prezenta de anomalii ale frecventei relative la anumite niveluri de
discriminare, existenta a două sau a mai multor “peak”-uri şi lărgime de
distributie anormală. Distributia VEM intr-o proba este prezentată sub forma
unui grafic in care pe abscisa se proiectează volumul eritrocitar, iar pe
ordonată frecventa relativă . 9

Deviatia standard a mărimii eritrocitelor x 100

RDW (CV%) = ————————————————————-
 VEM
Valori de referintă – 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului
eritrocitar
9

Semnificatie clinică
RDW este util in caracterizarea initială a anemiilor, in particular a anemiei
microcitare, deşi alte teste sunt de obicei necesare pentru confirmarea
diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei minore
necomplicate, in care VEM este scăzut, iar RDW normal de anemia feriprivă,
in care VEM este scăzut, iar RDW crescut (creşterea RDW este un semn
precoce in deficitul de fier) . RDW este usor crescut in beta-talasemia minoră
7

cu anemie uşoară . Unele studii au arătat că RDW nu diferentiază beta-

4

talasemia minoră de anemia feriprivă decat dacă este utilizat un cut-off mai
mare (17%) . De asemenea permite diferentierea intre anemia din bolile
4

cronice (VEM normal/scăzut, RDW normal) şi anemia feriprivă incipientă

(VEM normal/scăzut, RDW crescut) . 7;16

RDW crescut: anemia feriprivă, anemia megaloblastică, diferite

hemoglobinopatii (S, S-C, S-β-talasemia), anemia hemolitică imună,
reticulocitoza marcată, prezenta de fragmente eritrocitare, aglutinare,
dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru
deficiente nutritionale)
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia
hemoragică acută, anemia aplastică, sferocitoza ereditară, boala cu Hb E,
siclemia
Nu există o cauză cunoscută pentru RDW scăzut .
4;6;8;16;19

Interferente:
1. Alcoolismul creşte RDW
2. Prezenta aglutininelor la rece 4;6;8;16

Reticulocitele
Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi
nucleici reziduali (ARN). După expulzarea nucleului eritrocitele răman in
măduvă pană la 4 zile, timp in care are loc o scădere continuă a numărului de
poliribozomi (care contin ARN) şi a sintezei de hemoglobină. Aceste eritrocite
tinere se maturizează complet in circulatia periferică in circa 1-2 zile după ce
părăsesc măduva osoasă, timp in care pierd complet capacitatea de sinteză
proteică (respectiv poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb
incetează. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule
policromatofile (materialul nucleic reticular se colorează in albastru-gri) de
volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature. Materialul reticular se
colorează cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen.
In mod normal, in absenta anemiei, un număr mic de reticulocite este prezent
in circulatie (in fiecare zi ~1% din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere
eliberate din măduvă). Determinarea numărului de reticulocite oferă informatii
despre capacitatea medulară de a sintetiza celule rosii ca răspuns la o
suprasolicitare fiziologică, cum este anemia .
4;6-8;16;19

Indicatii:
1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative şi regenerative/hiper-
regenerative
2. Monitorizarea răspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid
folic/vitamina B12
3. Evaluarea eritropoiezei după transplant medular, in anemia aplastică
indusă de medicamente citotoxice/sau in tratamentul cu eritropoietină
Metoda de determinare
1. Metoda manuală – numărare microscopică
2. Numărarea automată – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu
fluorescentă şi LASER semiconductor
Valori de referintă
Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.
Nou-născut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a
doua săptămană de viată)
Nr. absolut = 30-120 x 10 /μL sau x 10 /L.
3 9

In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand
se raportează la nr. scăzut de Er al pacientului anemic : 5;7

` %Rt x Hct pacientului

% Rt corectat = —————————————-
45
In continuare trebuie făcută o corectie suplimentară deoarece Rt eliberate sub
stimularea intensă a eritropoietinei răman in circulatie un timp aproximativ
dublu fată de timpul de supravietuire al Rt normale (aproximativ o zi). Se
calculează astfel indicele de productie reticulocitară (IPR) din %Rt corectat şi
5

un factor de corectie care depinde de Hct pacientului:

Hct (%) Factor de corectie
40-45 1.0
35-39 1.5
25-34 2.0
15-24 2.5
<15 3.0
IPR = % Rt corectat/factorul de corectie
Un IPR <2 indică un răspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2
sugerează că măduva osoasă răspunde adecvat gradului de anemie . 5

Semnificatie clinică – determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezintă

un indicator important al activitătii eritropoietice medulare, furnizand o
 apreciere initială dacă anemia se datorează alterării productiei eritrocitare sau
pierderii de eritrocite in circulatie (prin sangerare sau hemoliză) .
1;4;5

1. Număr crescut de reticulocite (reticulocitoza): este indicator de eritropoieză

regenerativă (cresterea productiei eritrocitare medulare sub actiunea
eritropoietinei; sub stimulare maximă măduva poate produce eritrocite de 6-8
ori mai mult fată de rata normală).
 Hemoragia acută: debutul şi gradul reticulocitozei depind de cantitatea
de sange pierdută; de obicei, reticulocitoza apare in a 2 – a 3 zi şi ajunge
a a

pană la 5-15%
 Anemia hemolitică: anemia hemolitică imună (test Coombs +) idiopatică
sau secundară, transfuzii de sange incompatibil, boli hemolitice ereditare
(defecte membranare eritrocitare: sferocitoză ereditară, eliptocitoză ereditară
etc.; defecte enzimatice: deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, deficit de
piruvat kinază etc.), hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice etc.),
anemii hemolitice dobandite (anemia hemolitică microangiopatică; infectii:
malarie, clostridii; agenti chimici si medicamente oxidante/neoxidante;
hemodializă; veninuri; hemoglobinuria paroxistica nocturnă; anemia hemolitică
cu acantocite din bolile hepatice)
Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de Hb şi
reticulocitoză de 2-5%.
Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoză de >50%.
In hipersplenism este prezentă o anemie hemolitică uşoară cu număr de Rt
uşor crescut.
 Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor
deficitare in aceşti factori: regenerarea eritropoiezei este marcată intr-o
săptămană de tratament de creşterea numărului de Rt, iar o reticulocitoză
maximă de 10-20% apare după 2-4 săptămani de tratament
 Tratamentul cu eritropoietină: o creştere uşoară a nr. de Rt apare după
24 ore (cu eliberarea din măduvă de Rt imature, mari, cu continut mare de
ARN), nivelul maxim este atins după 4-6 zile, iar normalizarea survine după 8-
10 zile
 Aplazia medulară indusă de medicamente citotoxice: o creştere a nr. de
Rt poate precede alti parametrii hematologici cu cateva zile
2. Număr scăzut de reticulocite (reticulocitopenia): apare in anemii non-
regenerative, cum ar fi deficitul de fier/folat/vitamina B12, aplazia medulară
(deficitul persistent de Rt sugerează un prognostic prost), anemia din bolile
cronice, insuficienta medulară (anemia mieloftizica).
Determinarea numărului de Rt are importantă in special in anemia
normocitară. Anemia microcitară cu feritină şi saturatie a transferinei
normale şi nr. de Rt crescut sugerează o hemoglobinopatie. Reticulocitoza in
 combinatie cu anemia macrocitară sugerează deficit de folat/vitamina B12
partial tratat, iar anemia hemolitică poate fi uşor macrocitară . 4;5

Unele analizoare furnizează un parametru suplimentar: fractia reticulocitelor

imature (IRF). Stabilirea indexului de maturitate a reticulocitelor furnizează
informatii complementare numărului de reticulocite in evaluarea activitătii
eritropoietice.
IFR reprezintă procentul de reticulocite care au un continut crescut sau
intermediar de ARN.
Valorile de referintă specifice metodei de lucru a laboratorului nostru sunt
diferite in functie de sex:
bărbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.
Studiile efectuate au arătat faptul că IRF constituie un indicator mai sensibil şi
mai specific decat numărul de reticulocite determinat izolat, in următoarele
situatii clinice:
 monitorizarea regenerării medulare post transplant sau chimioterapie
(ex. IRF scade la 2-3 zile după incheierea chimioterapiei şi creşte inainte de o
noua cură);
 monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de
eritropoietina);
 monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 şi folati;
 monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu
insuficientă renală cronică, sindrom mielodisplazic, SIDA;
 monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;
 evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;
 diagnosticul şi monitorizarea anemiilor aplastice;
 detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;
 stabilirea momentului prelevării de celule stem după tratamentul cu
factori de creştere sau chimioterapie;
 detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice compensate;
 estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii
cianogene (este indusă o activitate eritropoietică crescută);
 clasificarea anemiilor.
Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modificările numărului absolut
de reticulocite şi al FRI in diverse tipuri de anemie:

Conditii clinice Numar reticulocite Fractia reticulocitelor

imature
Aplazie medulara, ↓ ↓
criza aplastica in
anemii hemolitice
 Anemii hipoplazice ↓ ↓
Regenerare medulara ↓ ↑ sau N
Boli cronice ↓ sau N ↓
Deficit de fier ↓ sau N ↑
Deficit de folat sau vit. ↓ sau N ↑
B12
Talasemii N sau ↑ N sau ↑
Mielodisplazii Variabil N sau ↑
Anemii hemolitice ↑ ↑
Hemoragie sau anoxie N sau ↑ ↑
In concluzie, IRF corelat cu numărul de reticulocite constituie un indicator util
al activitătii eritropoietice, furnizand informatii similare cu indicele productiei
reticulocitare (IPR), care fiind insă un parametru calculat şi nu un rezultat al
măsurării directe poate fi inlocuit de acestea . 9

Numarul de trombocite (numarul de plachete)

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule,
rotund-ovalare, plate, in formă de disc, cu diametrul de 2-4μ. Trombopoieza
are loc in măduva osoasă incepand cu celula progenitoare multipotentă,
continuă cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitară
şimaturarea megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, două
treimi din trombocite se găsesc in circulatie, iar o treime sunt stocate in splină.
Trombocitele sunt implicate in hemostază şi in initierea proceselor de reparare
tisulară şi vasoconstrictie după injuria vasculară şi in timpul proceselor
inflamatorii, aderarea şi agregarea plachetară avand ca rezultat formarea
trombusului plachetar care astupă rupturile din peretii vaselor mici.
Indicatii
 investigarea unei sangerări neexplicate, unei boli hemoragice sau a
unei boli trombotice
 in cadrul unui profil de coagulare
 monitorizarea bolilor asociate cu insuficientă medulară
 monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulară
(iradiere, chimioterapie etc.)4;6;8;10;12-14;16;17;19

Metoda de determinare – trombocitele sunt numărate de analizorul automat

prin aceeaşi metodă ca eritrocitele, in timpul directionării lor intr-un singur
rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare hidrodinamică .9
 O estimare a numărului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat
constituie un control valoros al numărului de trombocite determinat prin
metoda automată. In general, cand frotiul este examinat cu obiectivul de 100x
fiecare trombocit observat/camp reprezintă ~10000 Tr x10 /L. In consecintă,
6

un frotiu normal trebuie să prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp .

15

Valori de referintă – 150-450 x 10 /μL.

9 3

Semnificatie clinică
1. Creşterea numărului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
A. Trombocitoza tranzitorie – se datorează mobilizării trombocitelor din pool-ul
extravascular: efort fizic, naştere, administrare de epinefrina
B. Trombocitoza primară:
 Trombocitemia ereditară (rară; autosomal dominantă; mutatie a genei
trombopoietinei de pe cromozomul 3)
 Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonală): trombocitemia
esentială, policitemia vera, leucemia mieloidă cronică, metaplazia mieloidă cu
mielofibroză
C. Trombocitoza secundară/reactivă (productia persistentă a unuia sau mai
multor factori trombopoietici, in special interleukina 6, care actionează asupra
megakariocitelor):
 boli infectioase
 boli inflamatorii
 boli maligne
 regenerarea rapidă după hemoragie/anemie hemolitică
 rebound după refacerea post-trombocitopenie
 asplenia anatomică (splenectomie)/functională (de exemplu din
siclemie)
 deficitul de fier
 postchirurgical 13

In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecventă şi poate

constitui un mecanism fiziopatologic important in producerea hemoragiei şi
trombozei. Trombocitele circulante sunt mari, dismorfice şi anormale
functional. Pacientii cu trombocitoza reactivă pot avea valori ale trombocitelor
la fel de mari ca in bolile mieloproliferative (de ordinul milioanelor), dar
hemoragia şi tromboza sunt neobisnuite. Trombocitele circulante sunt mari,
rotunde, normale functional .
4;13

2. Scăderea numărului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai

frecventă cauză de sangerare. Trombocitopenia poate apărea prin
mecanisme diferite:
A. Distructie accelerată a trombocitelor: este cea mai frecventă cauză de
trombocitopenie; aceasta determină stimularea trombopoiezei ducand la
cresterea numărului, mărimii şi maturatiei megakariocitelor medulare
 Datorată unor procese imunologice:
 autoimune: idiopatică/secundară (infectii, sarcină, boli vasculare
de colagen, boli limfoproliferative, tumori solide, medicamente etc.);
mecanismul este reprezentat de prezenta de autoanticorpi anti-trombocitari de
tip IgG şi/sau IgA, mai rar IgM, care activează complementul şi determină
scurtarea duratei de viată a trombocitelor prin indepărtarea din circulatie de
către sistemul fagocitic mononuclear splenic
 aloimune: trombocitopenie neonatală; purpura posttransfuzională
 Datorată unor procese non-imunologice:
 microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara diseminată,
purpura trombotică trombocitopenică, sindrom hemolitic uremic, sindromul
HELLP din sarcină (hemoliza/eclampsie, cresterea enzimelor hepatice şi
scăderea trombocitelor)
 alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale
(valvulopatii, ateroscleroză extensivă, proteze vasculare, catetere, circulatie
extracorporeală etc.)
 infectii: virusuri (rubeolă/oreion neonatal, citomegalovirus,
parvovirus B19, vaccinuri), bacterii (septicemie, meningococemie, boala
Lyme), Mycoplasma pneumoniae, protozoare (malarie)
B. Productie scăzută de trombocite:
 Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti
alchilanti, antimetaboliti, medicamente citotoxice), radiatii ionizante, anemie
aplastică, boli medulare infiltrative, medicamente care produc hipoplazie
medulară prin mecanism idiosincrazic (cloramfenicol), substante care
supresează selectiv megakariocitele (clorotiazide, estrogeni, etanol)
 Trombopoieză ineficientă: anemia megaloblastică
 Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de
trombopoietină; trombocitopenia ciclică
 Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara
congenitală, trombocitopenia cu absenta radiusului, anomalia May-Hegglin,
sindromul Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia X-linkata),
macrotrombocitopenia X-linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-Soulier,
sindromul plachetelor gri etc.
 Purpura trombocitopenică amegakariocitara pură dobandită (rară)
C. Distributie anormală a trombocitelor:
 Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de
obicei trombocitopenie uşoară = 50-100×10 /μL3

 Hipotermia
 Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive
Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imună. Cele
mai comune medicamente incriminate sunt: heparina (1% din pacienti),
 quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol, danazol,
metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociază clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii,
purpura, gingivoragii, epistaxis, pană la sangerari gastrointestinale, pulmonare
şi genitourinare. Sangerările spontane sunt rare la >60×10 Tr/μL (pot apărea
3

sangerări posttraumatice, postoperatorii) .

12;17

Valori critice
1. Trombocitoza >1.5×10 /μL, precum şi trombocitoza la pacienti varstnici
9

şi/sau cu boli cardiovasculare prezintă risc de tromboză, mai rar de

hemoragie 6

2. Trombocitopenia <20×10 /μL se asociază cu risc de sangerări spontane

3

interne/externe (risc 1% de hemoragii intracraniene) 6

Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, după efort fizic intens,
traume
2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei şi in sarcină
3. O falsă trombocitopenie poate fi indicată de analizorul automat şi se
datorează unei erori de numărare:
 formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie)
induse de anticoagulantul EDTA – se datoreaza prezentei de aglutinine
(autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip IgG, IgA/IgM şi care induc
aglutinarea in vitro a trombocitelor dependente de anticoagulant (care induce
expunerea unor situsuri antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista
nici o asociere cunoscuta cu vreo boala/medicament; este cea mai frecventa
cauza de falsa trombocitopenie. Frotiul de sange periferic evidentiaza
agregatele trombocitare; pentru o numaratoare exacta a trombocitelor se
recomanda recoltarea unei picaturi de sange din pulpa degetului şi folosirea
modulului capilar al analizorului
 prezenta de trombocite gigante
 satelitismul plachetar (absorbtia trombocitelor pe suprafata neutrofilelor
segmentate)
 prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare
independenta de EDTA
4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente leucocitare
(fragmente nucleare şi citoplasmatice limfocitare in leucemia limfoida cronica)
poate determina niveluri fals crescute ale trombocitelor .
4;6;8;16;17;19

5. Interferente medicamentoase:
 Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol,
diltiazem, dipiridamol, epoetin alfa, eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil,
glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-2a, isotretinoin,
lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem, metilprednisolon,
 metoprolol, miconazol, moxalactam, netilmicina, ofloxacina, contraceptive
orale, penicilamina, propranolol, steroizi, ticlopidina, zalcitabina, zidovudina .
6

 Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida,

albendazol, albuterol, alemtuzumab, alopurinol, acid aminocaproic,
aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B,
ampicilina, amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de
arseniu, asparaginaza, aspirina, aur, azatioprina, azitromicina, barbiturice,
vaccin BCG, benazepril, betaxolol, subsalicilat de bismut, bleomicina,
candesartan, capecitabina, captopril, carbamazepin, carbenicilin, carmustina,
carvedilol, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim,
clorambucil, cloramfenicol, clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida,
clorfeniramin, clorpromazina, clorpropamid, cimetidina, cladribina,
clindamicina, clofibrat, clonazepam, clopidogrel, cotrimoxazol, codeina,
colchicina, ciclofosfamida, citarabina, dacarbazina, dalteparin, danazol,
diazoxid, diclofenac, didanozina, dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem,
difenhidramina, disopiramida, docetaxel, doxepin, doxorubicin, doxiciclina,
enalapril, epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid
etacrinic, etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina,
fenoprofen, flecainida, fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil,
flufenazin, fluvastatin, fondaparinux, furosemid, gabapentin, ganciclovir,
gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid, granisetron, vaccin antihepatita
B, hidralazina, hidroclorotiazida, hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen,
idarubicina, ifosfamida, imatinib, imipenem, imipramina, imunoglobulina,
indinavir, indometacin, infliximab, interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan,
isoniazida, isosorbid, isotretinoin, itroconazol, ketoprofen, lamivudina,
lansoprazol, lepirudin, levamizol, levodopa, lisinopril, lomefloxacin, lomustin,
lovastatin, loxapin, vaccin antirubeolic, vaccin antirujeolic, mecloretamina,
acid mefenamic, meloxicam, melfalan, meprobamat, 6-mercaptopurina,
meropenem, mesalamina, metformin, metazolamida, meticilina, metotrexat,
metsuximid, metildopa, metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona,
mitoxantrona, moricizina, morfina, moxalactam, micofenolat, acid nalidixic,
naproxen, netilmicina, nicardipina, nitrofurantoin, nitroglicerina, nizatidina,
norfloxacin, nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat,
penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital,
fenotiazine, indolol, piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison,
probenecid, procainamida, procarbazina, promazina, prometazina,
propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida, pirimetamina, raloxifen,
ramipril, rezerpina, rifampicina, vaccin antirubeolic, sargramostin,
spironolactona, stavudin, streptomicin, sulfametoxazol, sulfasalazina,
sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina, tiabendazol, tiazide,
tioguanina, tioridazina, tiotepa, ticarcilina, ticlopidina, timolol, tinzaparin,
tobramicina, tocainida, tolbutamid, tolmentin, topotecan, trimetoprim, vaccin
antiurlian, acid valproic, vancomicina, vinblastina, vincristina, vinorelbina,
zidovudina .
6

Volumul trombocitar mediu (VTM) – indică uniformitatea de mărime a

4;6;16;17

populatiei trombocitare. Este util in diagnosticul diferential al

trombocitopeniei 4;6;16;17

Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat după

următoarea formulă:
PCT (Plachetocrit) (%)
VTM (fL) = ————————————- x1000
Nr. trombocite (x10 /μL)
3

De asemenea, analizorul automat calculează lărgimea distributiei

trombocitare (PDW) asemănător cu calcularea lărgimii distributiei eritrocitare 9

Valori de referintă – VTM = 7.4-13 fL sau μm 3

PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar 9

Semnificatie clinică – VTM poate fi utilizat impreună cu PDW pentru

distingerea conditiilor asociate cu productie scazută de trombocite de cele
asociate cu distructie plachetară crescută.
1. VTM crescut:
In general VTM variază invers proportional cu numărul de trombocite, cu
volume plachetare mai mari observate la pacientii trombocitopenici la care
trombocitele sunt scăzute datorită distructiei periferice si unui turn-over
plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenică idiopatică) .16

VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism şi in bolile mieloproliferative .

4;16

In trombocitopoieza ineficientă asociată cu hematopoieza megaloblastică

din deficitul de vitamina B12 şi/sau acid folic trombocitele circulante sunt
anormal de mari.
VTM poate fi crescut după splenectomie; este crescut in pre-eclampsie,
la fumătorii aterosclerotici(cresterea VTM la fumători a fost propusă ca factor
de risc pentru ateroscleroză) . 4

Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare după trombocitopenia

indusă de alcool . Există cateva forme de trombocitopenie ereditară
4

caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30 fL): sindromul

Bernard-Soulier şi macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal
dominantă (sindroamele Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein) . 16;19

In trombocitoză, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative

(asociat cu morfologie anormală) şi normal in trombocitozele reactive (infectii,
tumori, boli inflamatorii etc.) .
13

2. VTM scăzut:
Numărul de trombocite şi VTM sunt de obicei scăzute in conditiile asociate
cu alterarea productiei de trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia
aplastică, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia septică . Odată 4;16;17

cu ameliorarea tabloului clinic şi refacerea după chimioterapie, VTM creste

inaintea cresterii numărului de trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel
mărimea trombocitelor poate servi ca mijloc pentru diferentierea intre
trombocitopenia cauzată de distructia imunologică a plachetelor fată de
sindroamele cu splenomegalie . 4;16

Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu

VTM scăzut . 4

Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-

Aldrich şi trombocitopenia X-linkată se asociază cu microcitoza trombocitară
(VTM ~jumătate fată de valorile normale) . 10;19

Există dovezi că VTM se corelează cu tendinta de sangerare la pacientii

trombocitopenici: la VTM >6.4 fL scade semnificativ frecventa sangerarilor;
astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitătii administrării de transfuzii
de trombocite . 4

Interferente
Plachetele tind să se măreasca in primele două ore in EDTA, micsorandu-se
din nou o dată cu prelungirea stocării probei, făcand dificilă standardizarea
măsurătorilor. De aceea interpretarea VTM şi PDW trebuie facută cu
precautie . VTM şi PDW pot avea valori false dacă numărul de Tr este
16

<10000/µL . 4

Numărul de leucocite (numărul de celule albe) şi formula leucocitară

Leucocitele se impart in două grupe principale: granulocite şi a-/non-
granulocite. Granulocitele sunt denumite astfel datorită prezentei in
citoplasmă de granulatii distincte şi se identifică trei tipuri de granulocite in
functie de afinitătile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile,
eozinofile şi bazofile. De asemenea, aceste celule sunt denumite şi leucocite
polimorfonucleare datorită nucleului multilobulat. Nongranulocitele care
constau din limfocite şi monocite nu contin in general granulatii citoplasmatice
distincte şi au nucleul nonlobulat, fiind denumite şi leucocite
mononucleare . 2;4;6;8;12;16;18-20

Indicatii – evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor,

alergiilor, bolilor mieloproliferative şi limfoproliferative acute şi cronice,
tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere, medicamente citotoxice,
imunosupresoare, antitiroidiene etc.) . 6;8;12

Metoda de determinare – leucocitele sunt determinate de analizorul automat

(după ce hematiile sunt lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o substantă
fluorescentă cu afinitate pentru acizii nucleici) prin metoda de citometrie in flux
cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt efectuate
două scatergrame bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezintă
 intensitatea luminii dispersate lateral (respectiv complexitatea internă a
celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale (respectiv continutul de
acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare şi grupul de umbre
eritrocitare, precum şi anumite semnale de avertizare. In scatergrama
WBC/BASO axa x reprezintă intensitatea luminii dispersate lateral, iar axa y
intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv mărimea celulelor) şi sunt
proiectate trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de
bazofile şi grupul de alte leucocite .
9

Valori de referintă – la adult = 4000-10000/µL sau 4-10×10 /L 9

– la copii valori mai mari, diferite in functie de

varstă (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinică
1. Variatii fiziologice ale leucocitelor
 cresterea şi dezvoltarea: la nou-născuti şi copii numărul de leucocite
este crescut, cu scăderea treptată a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult
intre 18-21 ani
 variatii rasiale: la negrii din Africa numărul de neutrofile şi monocite este
mai mic, iar numărul de eozinofile mai mare
 fluctuatii diurne şi de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea
activitatea obişnuită determină valori mai mari ale leucocitelor după-amiază,
dar care tind să rămană in limite normale
 variatii climatice şi sezoniere: căldura şi radiatiile solare intense ar
determina leucocitoză, iar rezidenta prelungită in Antarctica determină
leucopenie; lumina artificială şi ultravioletă determină limfocitoza
 anoxia acută determină neutrofilie
 in primele zile de rezidentă la altitudine crescută apare leucocitoza
asociată cu limfopenie şi eozinopenie, urmate de limfocitoză şi eozinofilie
usoare
 exercitiile fizice intense determină leucocitoza marcată, de obicei pe
seama neutrofilelor segmentate (se datorează trecerii neutrofilelor marginate
in circulatie), dar poate fi prezenta şi limfocitoza; normalizarea survine in mai
putin de o oră; gradul leucocitozei se corelează cu intensitatea efortului fizic şi
nu cu durata sa
 crizele convulsive determină creşterea numărului de leucocite
 injectiile cu epinefrină determină leucocitoză, in special neutrofilie
 atacurile de tahicardie paroxistică pot determina leucocitoza
 durerea, greata, varsăturile, anxietatea pot determina leucocitoza in
absenta infectiei, prin redistribuirea celulelor marginate spre circulatie
 anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi
barbiturici de obicei scade numarul de leucocite;
 in perioada ovulatorie poate apărea leucocitoza usoară şi eozinopenie
 in sarcină apare leucocitoza usoară, iar neutrofilia se accentuează
odată cu apropierea termenului; de asemenea, in timpul travaliului apare
neutrofilie uneori pronuntată, cu normalizarea valorilor după 4-5 zile şi
asociată cu eozinopenie
Majoritatea variatiilor fiziologice se explică prin stimularea cortexului adrenal.
Administrarea de cortizon si hidrocortizon se asociază cu neutrofilie (datorată
probabil scăderii refluxului din sange şi creşterii eliberării medulare), urmată
de eozinopenie şi limfopenie .
18

2. Leucocitoza: L >10000/µL sau >10×10 /L – se datorează de obicei unei

9

creşteri a numărului de neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de

leucocite determină creşterea numărului absolut de leucocite. O creştere
proportională a tuturor tipurilor de leucocite se datorează hemoconcentratiei.
 a. Infectiile reprezintă cauza majoră de leucocitoză. O infectie acută
tipică se caracterizează printr-o fază de atac neutrofilică, o fază reactivă
monocitică şi o fază de recuperare limfocitico-eozinofilică. In infectiile cronice
poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile virale şi unele infectii
bacteriene (febra tifoidă) nu urmează in mod normal acest curs. Gradul
leucocitozei depinde de severitatea infectiei, varsta şi rezistenta pacientului,
precum şi de rezerva medulară.
 b. Alte cauze de leucocitoză:
 hemopatii maligne
 traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii chirurgicale,
necroze tisulare
 tumori maligne (in special carcinomul bronsic)
 toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza
 medicamente: cloroform, chinina, factori de creştere etc.
 hemoliza acută
 hemoragie acută
 postsplenectomie 18

3. Leucopenie: <4000/µL sau <4×10 /L (valorile cuprinse intre 2500-4000/µL

9

sunt considerate borderline, in timp ce valorile <2500/µL sunt cert anormale)

se poate datora următoarelor cauze:
 infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe
 hipersplenism
 depresie medulară produsă de intoxicatie cu metale grele, benzen,
radiatii ionizante, medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice,
antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice, analgezice
si antiinflamatorii
 boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastică,
sindroame mielodisplazice, anemie aplastică, boli congenitale (anemia
Fanconi, discheratoza congenitală)
 boli medulare secundare: granuloame, metastaze 18

Interferente
1. Număr fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la
nou-născuti, reticulocitoza), prezenta de eritroblasti circulanti in număr
mare, trombocitele gigante (pot fi numărate ca leucocite), prezenta
de crioglobuline (la temperatura camerei se formează cristale proteice care
sunt numărate ca leucocite; dispar după incălzirea probei la
37°C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.
2. Număr fals scăzut de leucocite: prezenta de leucocite
alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse in numărătoare .4;6;8;19

Valori critice – număr de leucocite <500/µL, respectiv >30000/µL . 6

Formula leucocitară constă in diferentierea numărului total de leucocite

circulante in cele cinci tipuri de leucocite, exprimate procentual şi respectiv in
număr absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie specifică.
Actualmente este de preferat raportarea fiecărui tip de leucocite in valori
absolute. Formula leucocitară este efectuată automat de către analizor. Există
anumite situatii insă in care este necesară efectuarea manuală a formulei
leucocitare: număr de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule
anormale semnalizată de analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar
esecul analizorului de a indica formula leucocitară. In aceste cazuri se
efectuează numărătoarea microscopică: frotiu de sange venos (recoltat pe
EDTA; heparina poate produce deformări ale leucocitelor) sau frotiu de sange
capilar .
9

Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) – cel mai

numeros tip de leucocite, joacă un rol major in apărarea antiinfectioasă
primară a organismului prin fagocitarea şi digestia microorganismelor, iar
activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale
organismului prin eliberarea de enzime şi agenti piogeni. In momentul aparitiei
infectiei sunt produsi agenti chemotactici care determină migrarea neutrofilelor
la locul infectiei şi activarea functiilor defensive ale acestora, cu fagocitarea
agentului respectiv, urmată de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoză
şi distrugerea agentului infectios. Acest efect este adesea asociat cu
cresterea productiei şi eliberarii neutrofilelor din măduva osoasă.
Granulopoieza are loc la nivelul măduvei osoase, considerandu-se ca
granulocitele neutrofile, eozinofile si bazofile urmează acelasi model de
proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezintă compartimentul mitotic, celulele fiind
capabile de replicare, iar metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si
neutrofilele segmentate reprezintă compartimentul postmitotic/de diferentiere.
In afara măduvei osoase, granulocitele neutrofile se găsesc in tesuturi,
circulante la nivelul vaselor de sange si marginate care aderă la endoteliul
 vascular. Cresterea neutrofilelor circulante se datorează fie eliberării din
măduva osoasă, fie mobilizării neutrofilelor marginate. In cazul unei stimulări
puternice metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele periferic . 18

Valori de referintă: – la adult = 2000-8000/µL sau 2-8×10 /L; 45-80% din

9

leucocite
– la copii valori mai mici in functie de varstă (vezi 9

anexa 7.1.1)
Semnificatie clinică
1. Neutrofilia: >8000/µL sau 8×10 /L:
9

 Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe

seama neutrofilelor marginate): efort fizic intens, stres (plansul la copii),
travaliu, menstruatie
 Infectii bacteriene acute localizate şi generalizate: neutrofilie pana la
15000-20000/µL, foarte rar chiar pana la 50000/µL; pot aparea granulatii
toxice şi devierea la stanga a formulei leucocitare, cu creşterea procentului de
neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul unui stimul
puternic cu eliberarea de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In
infectii foarte severe poate aparea deviere la stanga degenerativa cu
cresterea formelor imature fara leucocitoza (prognostic nefavorabil) sau
reactie leucemoida (leucocite >25000/µL, devierea formulei leucocitare,
uneori pana la mieloblast)
 Infectii virale, fungice şi parazitare: de obicei, neutrofilia este uşoara şi
este prezenta doar in faza initiala
 Sepsis neonatal
 Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita,
dermatita, pielonefrita, pancreatita
 Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul
acut de guta, eclampsia, tireotoxicoza
 Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic
 Toxice şi medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de
carbon, digitala, veninuri
 Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3 -a 5 zi), proceduri
a a

chirurgicale majore, anemia hemolitica, postsplenectomie

 Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar):
neutrofilia apare ca urmare a reactiei inflamatorii, necrozei tumorale,
producerii de factori de crestere granulopoietici de catre tumora
 Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia
vera, trombocitemia esentiala, metaplazia mieloida cu mielofibroza) 4,6;8;18;19

2. Neutropenia: se clasifica in uşoara (1000-1500/µL), moderata (500-

1000/µL) şi severa (<500/µL); agranulocitoza reprezinta o forma severa de
neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante. Neutropenia severa
 se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita),
cutaneo-mucoasa (piele, perirectal, genital), iar in neutropenia prelungita
infectii sistemice (pulmonare, gastrointestinale, hematogene). Cauze de
neutropenie:
A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de
la recoltare, prezenta paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor,
marginarea neutrofilelor.
B. Neutropenia dobandita:
 Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram
negative; infectii virale: neutropenia survine in primele 1-2 zile şi persista 3-7
zile, de obicei fara semnificatie clinica; neutropenie prelungita poate aparea in
infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii cu protozoare
(malarie), fungi, rickettsii.
 Substante chimice, toxice şi medicamente:
 Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene,
aur, quinidina.
 Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice β-
lactamice, carbamazepina, acid valproic.
 Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor
mieloizi de catre medicament sau metabolitii acestuia.
 Medicamente care pot produce neutropenie:
 Metale grele: aur, arseniu, mercur
 Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona,
indometacin, ibuprofen, acid acetilsalicilic, barbiturice, mesalazina, quinina
 Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin, desipramin,
diazepam, clordiazepoxid, meprobamat, haloperidol
 Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid,
carbamazepin, lamotrigin
 Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol, carbimazol,
perclorat de potasiu, tiocianat
 Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril,
propranolol, hidralazina, metildopa, diazoxid, nifedipin, propafenona,
ticlopidina, enalapril, amiodarona, quinidina
 Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina
 Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina,
cloramfenicol, gentamicina, clindamicina, doxiciclina, flucitozina,
nitrofurantoin, griseofulvin, metronidazol, rifampicina, izoniazida,
streptomicina, mebendazol, pirimetamina, levamisol, sulfonamide, etambutol,
ciprofloxacin, trimetoprim, imipenem
 Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin, dapsona
 Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin
 Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid
 Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide, spironolactona
 Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen,
penicilamina, acid retinoic, metoclopramid, Rauwolfia, etanol, imunoglobuline
intravenoase, omeprazol, levodopa
 Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa,
deficit de vitamina B12 si folat, deficit de cupru
 Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile)
 Neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an;
neutropenia autoimuna cronica idiopatica) sau secundara (lupus eritematos
sistemic, granulomatoza Wegener, artrita reumatoida, hepatita cronica,
limfocitoza T-γ, transplant medular, transfuzii)
 Neutropenia isoimuna neonatala
 Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie şi neutropenie
 Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea sangelui
la membrane artificiale (dializa, afereza, by-pass cardiopulmonar), anafilaxie.
Are loc agregarea şi aderarea neutrofilelor la endoteliul vascular, in special
pulmonar
 Hipersplenism
 Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita reumatoida
 Radiatii ionizante
 Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.
C. Neutropenia congenitala şi cronica:
 Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann)
 Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la
neutropenie severa <200/µL la niveluri aproape normale): ereditara sau
dobandita
 Neutropenia benigna cronica: familiala şi nonfamiliala
 Neutropenia idiopatica cronica severa
 Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia
X-linkata, sindromul de hiper-IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienta de
IgA, hipo-gamaglobulinemia familiala
 Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie,
agamaglobulinemie şi absenta imunitatii mediate celular)
 Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul Shwachman,
hipoplazia cartilaj-par, diskeratoza congenitala, sindromul Barth, sindromul
Chédiak-Higashi
 Mielokathexis
 Sindromul leucocitelor “lenese”
 Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia 1
Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia şi
pseudoneutropenia.
Valori critice – numar de neutrofile <200/µL sau agranulocitoza – risc de
infectii sistemice fatale.

Limfocitele – reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie

de origine, durata de viata, localizare la nivelul organelor limfoide şi functie.
Deşi unele caracteristici morfologice ca: marimea, granularitatea, raportul
nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu
ofera indicii privind tipul şi functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt
mici, deşi sunt comune şi forme mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare
care contin granulatii azurofile in citoplasma.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule
natural killer (NK) (celulele NK sunt morfologic distincte, unele dintre acestea
fiind identice cu limfocitele mari granulare). Numai 2% din limfocite sunt
prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele
limfoide primare sunt maduva osoasa şi timusul, unde are loc diferentierea
antigen-independenta a limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se
matureaza in maduva, iar limfocitele T in timus unde migreaza de la nivel
medular). Dupa acest stadiu precoce de diferentiere, limfocitele
imunocompetente sunt eliberate şi se localizeaza in arii specifice din organele
limfoide secundare: splina, ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul
intestinului şi inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-dependent al
diferentierii limfocitare şi distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a
produşilor acestora spre alte zone ale organismului.
Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma
abundenta, intens bazofila, uneori granulara şi nucleu excentric, rotund-
ovalar, cu cromatina densa cu aspect de “spite de roata”. Plasmocitele nu
sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule
intermediare (limfoplasmocite), ca in infectiile virale, inclusiv mononucleoza
infectioasa sau in bolile imunologice cu hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici
antigenului ofensator. Celulele B cu memorie au durata lunga de viata şi nu
produc anticorpi pana in momentul restimularii antigenice, cand raspund la
doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal şi produc o cantitate de
anticorpi de 7-10 ori mai mare decat celule B neexperimentate antigenic.
Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular şi includ celulele T
helper CD4 , celulele T supresor CD8 şi celulele T citotoxice .
+ + 6;15;19

Valori de referinta – adult: 1000-4000/µL sau 1-4×10 /L; 20-55% din

9

leucocite;
 – la copii valori mai mari in functie de varsta (vezi9

anexa7.1.1).
Semnificatie clinica
1. Limfocitoza: >4000/µL:
A. Cauze benigne:
 Infectii virale
 Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii)
 Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr, afecteaza
in special adolescentii şi adultii tineri, produce un tablou hematologic
caracteristic cu limfo-monocitoza şi prezenta pe frotiul de sange de limfocite
atipice, activate (celulele Downey)
 Alte infectii virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii
cu citomegalovirus, rujeola, oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie
acuta cu HIV
 Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva,
toxoplasmoza, febra tifoida, bruceloza
 Numarul de limfocite poate depaşi 15000/µL in limfocitoza infectioasa,
mononucleoza infectioasa, tusea convulsiva
 Boala Crohn, colita ulcerativa
 Boala Addison
 Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa
 Vasculite
 Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care
afecteaza tipic femei fumatoare de varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu
prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma abundenta)
 Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie
B. Cauze maligne:
 Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu
celula B, leucemia cu celule paroase, faza leucemica din limfoamele
nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenström
 Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu
celula T al adultului, sindromul Sézary, leucemia cu limfocite mari granulare
2. Limfopenie: <1000/µL:
 Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata
 Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4 ) +

 Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina –

produc scaderea marcata a celulelor CD4 , care poate persista ani de zile),
+

radioterapia, medicatia imunosupresoare

 Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care
produc liza complement mediata a limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv;
dermatomiozita
 Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4 +

 Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei)

 Boala Hodgkin şi alte malignitati
 Anemia aplastica
 Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de
ACTH; boala Cushing
 Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului
limfatic: tumori, boala Whipple, limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii
intestinale
 Uremia
 Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante
severe, muşcaturi de şarpe, arsuri, anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass
cardiopulmonar
3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:
 Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite
 Cancer: ficat, san, prostata
 Ciroza
 Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic
 Boala serului
 Unele infectii bacteriene, virale, parazitare
4;6;8;15;19

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul,

menstruatia pot produce limfocitoza.
Interferente medicamentoase : 6

 Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil,

clorpropamid, dexametazona, gabapentin, G-CSF, griseofulvin, haloperidol,
levodopa, narcotice, ofloxacin, propiltiouracil, quazepam, spironolactona,
triazolam, acid valproic.
 Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine,
ceftriaxon, clorambucil, ciclosporina, dexametazona, eprosartan, fludarabina,
acid folic, furosemid, hidrocortizon, ibuprofen, irinotecan, levofloxacin, litiu,
mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3, nelfinavir, ofloxacin,
olsalazina, pamidronat, pentostatin, fenitoin, quazepam, terbinafina, tiamina,
trastuzumab, triazolam
Valori critice – numar de limfocite <500/µL creşte riscul de infectii, in special
virale
6

Numar de celule CD4 sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii
+

oportuniste18

Monocitele – sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul
fagocitic mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage şi
precursorii lor medulari. Monocitele sunt eliberate in sange şi, dupa un scurt
timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau specific, ca
 raspuns la diferiti factori chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli
solubili, ele se diferentiaza in macrofage tisulare, cu calitati morfologice si
functionale caracteristice, proces care a fost denumit activare şi care este
reversibil (“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt foarte
primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o
varietate larga de functii importante in organism, incluzand indepartarea
particulelor straine şi celulelor senescente, moarte sau alterate, reglarea
functiilor altor celule, procesarea şi prezentarea de antigene in reactiile imune,
participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor şi celulelor
tumorale. Monocitele şi macrofagele produc numerosi factori bioactivi:
enzime, factori ai complementului, factori de coagulare, specii reactive de
oxigen şi azot, factori angiogenetici, proteine de legare (transferina,
transcobalamina II, fibronectina, apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai
acidului arahidonic), factori chemotactici, citokine şi factori de creştere (IFN
α şi γ, IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF) . 1;6;16

Valori de referinta – 0-1000/µL sau 0-1×10 /L; 0-15% din leucocite .

9 9

Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/µL:
 Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza,
endocardita bacteriana subacuta, sifilisul, bruceloza
 Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli
mieloproliferative cronice
 Carcinoame: stomac, san, ovar
 Boala Hodgkin, limfoame
 Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular
(semn favorabil)
 Tezaurismoze (boala Gaucher)
 Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infectii
micotice
 Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue, ciroza
hepatica
 Boli de colagen, sarcoidoza
 Postchirurgical, postsplenectomie
 Reactii medicamentoase
 Intoxicatie cu tetracloretan
 Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari
2. Monocitopenie: <100/µL (conditie extrem de rara):
 Tratament cu prednison (tranzitoriu)
 Leucemia cu celule paroase
 Infectii severe care determina si neutropenie
 Infectie HIV
 Anemie aplastica 1;4;8;19

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

Interferente medicamentoase:
Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina,
griseofulvin, haloperidol, lomefloxacin, metsuximid, penicilamina, piperacilina,
prednison, propiltiouracil, quazepam.
Scad monocitele: alprazolam, triazolam . 6

Eozinofilele (granulocitele eozinofile) – au fost initial descrise pentru

6;9;18

granulatiile lor intracitoplasmatice caracteristice care manifesta afinitate

crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina, şi care apar colorate roşu-
stralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in
maduva osoasa, urmand acelaşi model de proliferare, diferentiere, maturare
şi eliberare in sange ca şi granulocitele neutrofile; nucleul lor este de obicei
bilobat, dar sunt adesea observati şi trei sau mai multi lobi.
La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante
in sange şi tesuturi in asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli
maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii şi mucoasa intestinala,
numarul cat şi starea lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgE-
dependente cat şi IgE-independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul
imunologic şi importanta eozinofilului in patogeneza astmului nu sunt pe
deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci tipuri diferite de granulatii
intracitoplasmatice; granulatiile cristaloide contin cea mai mare parte a
proteinelor cationice cu incarcatura mare, incluzand proteina bazica majora,
peroxidaza, proteina cationica eozinofilica si neurotoxina derivata din
eozinofil, implicate in alterarile tisulare observate in astm şi alte boli alergice.
Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T şi este
mediata de citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce şi
stocheaza pana la 29 de mediatori cunoscuti, citokine, chemokine şi factori de
creştere, importante in reactiile inflamatorii in care este implicata aceasta
celula (produşi ai acidului arahidonic, interleukine 1α-6, 8, 9-13, 16, IFNγ,
TNF, TGFα, TGFβ1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1α,
RANTES).
Valori de referinta: 0-700/µL sau 0-0.7×10 /L (0-7% din leucocite); valori mai
9

mici la copiii pana la 1 an (vezi anexa 1).

Semnificatie clinica 4;6;8;9;18

1. Eozinofilia >700/µL:
 Boli alergice:
 Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica
şi gradul eozinofiliei; biopsia bronsica identifica prezenta eozinofilelor in caile
respiratorii; in astmul intrinsec/nonatopic in care lipseste dependenta de un
 raspuns imun dependent de IgE, exista o creştere similara a eozinofilelor in
caile aeriene
 Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea
la aspirina, alergii medicamentoase (trimetoprim-sulfametoxazol, penicilina,
tetraciclina, nitrofurantoin), febra fanului
 Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la alimente),
gastroenterita eozinofilica, proctocolita eozinofilica (asociata cu alergia la
laptele de vaca, deşi poate aparea şi la copii hraniti cu formule de soia sau
alimentati la san).
 Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:
 Sindromul Löffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu) – se
poate asocia cu infestarea cu specii de Ascaris
 Angeita alergica şi granulomatoasa (sindromul Churg-Strauss –
tablou astmatiform, eozinofilie şi vasculita sistemica)
 Vasculita de hipersensibilizare
 Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza printr-
un tablou de astm, test cutanat pozitiv la aspergilus şi prezenta de anticorpi
precipitanti anti-aspergilus)
 Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara: filariaza)
In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic şi infestatiile
parazitare se pot asocia cu eozinofilie si infiltrate pulmonare
 Boli neoplazice:
 Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati
(B:F=9:1), eozinofilie pana la 50000/µL, diferentiat de leucemia eozinofilica
prin absenta blastilor, determina afectare organica multipla, alterare nervoasa
centrala şi deces de obicei prin disfunctie cardiaca
 Leucemia eozinofilica
 Boala Hodgkin si limfoamele maligne
 Bolile mieloproliferative cronice
 Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5)
 Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa
 Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente, reactiei
la trimetoprim-sulfametoxazol utilizat pentru tratamentul infectiei cu
Pneumocystis carinii
 Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic,
schistosomiaza, fascioloza, toxocaroza – “larva migrans” viscerala,
cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare tisulara
 Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem
exsudativ multiform
 Boli infectioase (febra roşie), in convalescenta dupa alte infectii
 Eozinofilia familiala (rara)
 Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea
de GM-CSF, rejetul alogrefei
 Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan, potential
fatal (polineuropatie ascendenta Guillain-Barré-like)
 Rinita eozinofilica nonalergica
!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/µL) apar in sindromul
hipereozinofilic idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita
herpetiforma .
6;18

2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi,

care acompaniaza majoritatea conditiilor de stres şi se asociaza cu:
 Sindromul Cushing
 Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine
 Infectii acute
Interferente : vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.
4;6;8

1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata şi creşte de la

pranz pana dupa miezul noptii
2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile
3. Interferente medicamentoase:
 Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic,
amoxicilina, amfotericina B, ampicilina, aztreonam, benazepril, captopril,
carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim, ceftriaxon,
cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin, clindamicina, clofibrat,
clonazepam, danazol, dapsona, desipramina, diazoxid, diclofenac, doxepin,
doxorubicina, doxiciclina, enalapril, etosuximid, flucitozina, fluorouracil,
flufenazina, furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina, haloperidol,
vaccin anti-hepatita A, ibuprofen, imipenem, isoniazida, lamotrigin,
lansoprazol, levodopa, acid mefenamic, mefenitoin, metsuximid, metisergid,
moxalactam, naproxen, nitrofurantoin, nizatidina, norfloxacina, ofloxacina,
penicilinamina, pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina,
propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona, streptomicina,
sulfametoxazol, sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina,
tobramicina, triazolam, trifluoperazina, trimipramina, trovafloxacin, acid
valproic, zalcitabina .
6

 Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin,

corticotropin, desipramina, etosuximid, indometacin, nortriptilina, olsalazina,
procainamida, rifampicina, sulfametoxazol, triazolam . 6

Bazofilele (granulocitele bazofile) şi mastocitele – sunt doua populatii de

leucocite bazofile care prezinta multe asemanari, dar şi unele diferente.
Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice care se coloreaza
metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata
lor o isoforma tetramerica (αβγ2) a receptorului cu afinitate mare pentru IgE.
Cand acest receptor cu afinitate mare este legat de alergenul sensibilizant
sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat şi mastocitele sunt activate, fiind
indusa sinteza şi secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele şi
mastocitele sunt factori importanti in inflamatiile alergice şi alte fenomene
imune şi inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica şi istoria naturala a granulocitelor, care
se matureaza in maduva, circula in sange şi retin anumite trasaturi
ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul proceselor
inflamatorii şi imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu
exista evidente convingatoare ca bazofilele se metamorfozeaza in mastocite
dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obişnuit in afara maduvei osoase sau
circulatiei – in general in tesutul conjunctiv şi cavitatile seroase. Exista
anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din circulatie poate
fi crescut.
Bazofilele şi mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de
suprafata, forma şi structura nucleului; bazofilele au in general mai putine
granule şi o morfologie mai omogena decat mastocitele. Exista, de
asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati şi cei nou sintetizati
dupa activare. Ambele celule contin histamina, PAF şi metaboliti ai acidului
arahidonic, considerate importante in patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi
astmul. O distinctie majora consta in proteinazele care sunt continute in
cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule produc citokine, spre
exemplu bazofilele produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul
mastocitelor include un spectru larg de citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si
Th2 (cum ar fi TNF).
De asemenea, rolul bazofilelor şi mastocitelor in inflamatiile alergice difera in
functie de stimulii care activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare
raspund la unele neuropeptide, iar asocierea anatomica stransa dintre
mastocite şi nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente
de mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau
prin alti stimuli cum ar fi componente ale complementului. Degranularea
anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea granulelor. Dar in
numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara şi bazofilica,
cum ar fi hipersensibilitatea cutanata intarziata, poate aparea o degranulare şi
secretie de mediatori mult mai putin exploziva (“piecemeal degranulation”).
Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca şi sa functioneze din
nou .
2

Valori de referinta – bazofile = 0-200/µL sau 0-0.2×10 /L (0-2% din9

leucocite) .
9
 Semnificatie clinica
1. Bazofilia: >200/µL:
 Numarul de bazofile şi precursori mastocitari este crescut in boli
alergice: rinita alergica, polipoza nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita
atopica, alergii medicamentoase
 In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista
diferentiere bazofilica (care poate include mastocitele) din progenitorii
leucemici
 Leucemia mieloida cronica şi alte sindroame mieloproliferative cronice
(policitemia vera, metaplazia mieloida cu mielofibroza). Nivelul bazofiliei are
valoare prognostica, iar criza bazofilica anunta faza blastica terminala din
leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din leucemia mieloida cronica
şi celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu numarul şi turn-
overul bazofilelor (posibil şi al mastocitelor)
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica de
proliferare mastocitara limitata, cu localizare cutanata) – numar crescut de
bazofile şi precursori mastocitari in sange
 Leucemie bazofilica
 Boala Hodgkin
 Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie
 Postradiatii ionizante
 Infectii: tuberculoza, varicela, gripa
 Injectarea de particule straine
 Hipotiroidism
2. Bazopenia: <20/µL:
 Infectii in faza acuta
 Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic)
 Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere
 Absenta ereditara a bazofilelor
 Febra reumatica acuta la copii
 Hipertiroidism
3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:
 Urticarie, astm
 Soc anafilactic
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu mastocite
 Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara
 Insuficienta corticosuprarenaliana
 Boli hepatice si renale cronice
 Osteoporoza 4;6;8;19

Interferente medicamentoase:
 Creşteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin, triazolam
 Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental 6

Anexa 7.1.1
Nr. neutrofile Limfo-
Nr. cite
Nr. eritro- Total Nesegm. Segm.
Hb Ht VEM HEM CHEM leuco-
Vârstă cite
(g/dL) (%) (fL) (pg) (g/dL) cite % % % %
(x106/µL)
(x103/µL)
# # # #
20-40 0-5 20-35 35-65
<1 luna 3.9-5.9 13.4-19.8 41-65 85-120 30-37 28-35 5.0-20.0 1.0-
0-0.5 1.0-9.0 2.0-17.0
9.5
20-40 0-5 20-35 40-70
1 luna 3.3-5.3 10.7-17.1 33-55 85-110 29-36 28-35 5.0-20.0 1.0-
0-0.5 1.0-9.0 2.0-17.0
9.5
15-50 0-10 15-40 40-70
2-3 luni 3.3-5.3 9.4-13.0 28-42 84-106 27-34 28-35 6.0-17.5 1.0-
0-1.0 1.0-7.5 4.0-13.5
8.5
15-50 0-10 15-40 40-70
4-5 luni 3.5-5.1 10.3-14.1 32-44 76-97 25-32 29-37 6.0-17.5 1.0-
0-1.0 1.0-7.5 4.0-13.5
8.5
15-50 0-10 15-40 40-70
6-8 luni 3.9-5.5 11.4-14.0 33-41 70-89 25-30 32-37 6.0-17.5 1.0-
0-1.0 1.5-7.5 4.0-13.5
8.5
15-50 0-10 15-40 40-65
9-11 luni 4.0-5.3 11.4-14.0 33-41 70-89 25-30 32-37 6.0-17.5 1.0-
0-1.0 1.5-7.5 4.0-10.5
8.5
20-65 0-10 20-55 40-65
1 an 4.1-5.3 11.3-14.1 32-40 70-89 22-30 32-38 6.0-17.5 1.5-
0-1.0 1.5-7.5 4.0-10.5
8.5
30-75 0-10 30-65 30-55
2-3 ani 3.7-4.9 11.0-14.0 32-42 73-89 25-31 32-37 6.0-17.0 1.5-
0-1.0 1.5-7.5 3.0-9.5
8.5
30-75 0-10 30-65 25-55
4-5 ani 3.7-4.9 11.0-14.0 32-42 73-89 25-31 32-37 5.5-15.5 1.5-
0-1.0 1.5-7.5 2.0-8.0
8.5
30-75 0-10 30-65 20-55
6-8 ani 3.8-4.9 11.5-14.5 33-41 75-89 25-31 32-37 5.0-14.5 1.5-
0-1.0 1.5-7.0 1.5-7.0
8.0
9-11 ani 3.9-5.1 12.0-15.0 34-43 76-90 26-32 32-37 4.5-13.5 35-75 0-10 35-65 20-55
 1.8-
0-1.0 1.8-7.0 1.5-6.5
8.0

12- B 4.1-5.2 12.0-16.0 35-45 77-94 26-32 32-37 40-75 0-10 40-65 20-55
14 4.5-13.5 1.8-
ani F 3.8-5.0 11.5-15.0 34-44 76-95 26-32 32-36
8.0
0-1.0 1.8-7.0 1.5-6.5

15- B 4.2-5.6 11.7-16.6 37-48 79-95 27-32 32-36 40-75 0-10 40-65 20-55
17 4.5-13.0 1.8-
ani F 3.9-5.1 11.7-15.3 34-44 78-98 26-34 32-36
8.0
0-1.0 1.8-7.0 1.5-6.5

18- B 4.3-5.7 13.2-17.3 39-49 80-99 27-34 32-37 45-80 0-4 45-76 20-55
44 4.0-10.0 2.0-
ani F 3.8-5.1 11.7-15.5 35-45 81-100 27-34 32-36
8.0
0-0.4 2.0-7.6 1.0-4.0

45- B 4.2-5.6 13.1-17.2 39-50 81-101 27-35 32-36 45-80 0-4 45-76 20-55
64 4.0-10.0 2.0-
ani F 3.8-5.3 11.7-16.0 35-47 81-101 27-34 31-36
8.0
0-0.4 2.0-7.6 1.0-4.0

65- B 3.8-5.8 12.6-17.4 37-51 81-103 27-34 31-36 45-80 0-4 45-76 20-55
74 4.0-10.0 2.0-
ani F 3.8-5.2 11.7-16.1 35-47 81-102 27-35 32-36
8.0
0-0.4 2.0-7.6 1.0-4.0