#1.

Studiu de caz

Martine se simte rău de câteva luni. Problemele profesionale și o ruptură sentimentală,

evenimente cu adevărat neplăcute, i-au afectat serios buna dispoziție. Se trezește la
patru dimineața și nu mai reușește să adoarmă. Insomnia de la sfârșitul nopții face ca
zilele să înceapă din ce în ce mai anevoios, motiv pentru care Martine se simte obosită
în fiecare dimineață. Idei negative îi trec prin minte. își spune, de una singură: „Sunt
urâtă.”, „Sunt un zero”. Sau, alteori: „Nu interesez pe nimeni.”, „îi plictisesc pe toți cu
problemele mele”. în ceea ce privește viitorul, ea spune : „Atâta timp cât orice aș face
nu servește la nimic, aș putea foarte bine să rămân în pat... să dispar...”.
Martine nu mai are nevoie de nimic. Ceea ce îi făcea înainte plăcere - lectura sau
excursiile la munte - nu îi mai provoacă acum nici o bucurie. Gândul numai că ar putea
citi ceva sau că ar putea ieși undeva îi adâncește descurajarea și oboseala. La muncă -
totul a devenit un infern! întimpină greutăți în a-și pune ordine în idei, își tot spune că și-
a pierdut memoria, că nu mai este capabilă să se concentreze, că totul a devenit
anevoios. Suferința morală și sentimentul de vinovăție o împing să-și zică: „Pentru ce să
continuu?” și, de câtva timp încoace, vede moartea ca pe o soluție pentru ceea ce i se
întâmplă - chiar dacă refuză această idee în numele credinței, întrucât este o bună
creștină.

#2. Studiu de caz

Charles, 40 de ani, suferă de la 25 de ani de o depresie ce a apărut şi s-a instalat în

urma unui eșec la examen. Neputând să-şi mai continue studiile, pentru a putea trăi el
s-a văzut nevoit să facă o muncă ce nu-i plăcea. Permanenta insatisfacție şi deprimarea
au degenerat în tulburare cronică. Permanentul său pesimism l-a făcut să nu se mai
bucure de nimic, să nu mai manifeste interes pentru nici un lucru iar viața să i se pară
„gri”. Pentru Charles, depresia a devenit o obișnuință dureroasă.
#3. Studiu de caz

Mireille, 43 de ani, prezintă de doi ani puternice căderi şi reveniri. Atunci când se simte
bine, senzația este reală, nu există nici o problemă şi totul pare în regulă. Este euforică,
minimizează dificultățile, întreprinde mii de lucruri iar energia ei pare nelimitată,
niciodată nu se simte obosită. Cu toate că nici nopțile nu le doarme, nu suferă deloc.
Această fază, exagerat de pozitivă, începe cu regularitate primăvara. O dată cu sfârșitul
verii însă, lucrurile se strică şi totul se dă peste cap: ea devine extrem de tristă, se simte
vinovată din orice nimic, este obosită şi nu mai e în stare să gândească. Insomnia, atât
de lejeră primăvara, este acum epuizantă şi apăsătoare, ca de plumb. Mireille a devenit
melancolică.
#1. Martine suferă de ceea ce psihiatrii numesc „tulburare depresivă majoră”

#2. Acest al doilea tip de depresie este numit „distimie”. Ea se poate instala pentru un
timp îndelungat şi poate deveni un „mod de viață”. în acest caz, semnele cel mai
frecvent întâlnite sunt o oboseală permanentă şi ideile pesimiste. Distimia poate de
asemenea să apară în urma unui episod depresiv nevindecat în întregime sau pur şi
simplu problema poate fi într-atît de îndepărtată încât e greu să mai știi când a început.
Subiecții afectați consideră că a trăi astfel ține de propriul lor destin şi că nu se mai
poate schimba nimic.

#3. Al treilea tip de depresie are drept corespondent ceea ce specialiștii numesc
„tulburare bipolară”. Fazele „pozitive”, euforice, marcate de optimism şi veselie, de
insomnie fără oboseală, senzație de „în plină formă” alternează cu perioadele
„negative”, melancolice, când totul este în negru şi dureros pe plan moral şi fizic. Dacă
evoluția îi este influențată de factorii psihologici și înconjurători, tulburarea bipolară e
foarte probabil să fie susținută de anumite disfuncționalități biologice. De un ajutor
preţios şi de o mare eficienţă în acest caz devin tratamentele medicamentoase, numite
şi normo-regulatorii - întrucît regularizează umorile (de exemplu, sărurile de litiu).